Istoricul si evolutia terorismului

Istoricul si evolutia terorismului

Aparitia terorismului

Termenul 'terorism' a parut in directionare destul de tarziu. Dictionarul Robert atesta ca verbul 'a teroriza' a intrat in vocabularul limbii franceze in anul 1796- notiunea totusi constientizata de omenire la inceputurile istoriei.

Frica si teroarea au reprezentat instrumente convingatoare ale fortei sau violentei, inca din Antichitate.

Violenta era utilizata in mod frecvent pentru realizarea unui scop politic. Ca arma politica, terorismul a fost folosit la inceput, exclusiv in secolul XII-XIII, de catre un ordin Islamic disident secret in perioada medievala, cunoscut sub denumirea populara de 'Asasini' (grupare de sectanti musulmani fanatici care actionau sub influenta drogurilor pentru a raspandi teroare in randul 'necredinciosilor' prin violenta si crima).

In timpul enigmaticului fondator 'Batranul din munti', 'Asasinii' ismaeliti au fost prima grupare care a folosit crima planificata si sistematica pentru a induce teroarea pe termen lung, transformand atentatele in arma    politica si sub amenintarea cu moartea au stors bani atat de la conducatorii musulmani cat si de al cei crestini din Levantul secolului al XIII-lea.

'Asasinii' au facut dovada unui manierism vadit in materie de atentate, folosind intotdeauna pumnalul, niciodata otrava sau sageata; modul lor de operare, semnatura inconfundabila a gruparii in scopul terorizarii 'tintelor' secundare, a martorilor, a opiniei publice. Victimele gruparii constau in doua paturi sociale prima, compusa din printi, ofiteri, ministri sau 'Gadis' lumea clericala selectia victimelor reprezentand si astazi o caracteristica a terorismului simbolic.

Puterea 'Asasinilor' a luat sfarsit sub dublu asalt al mongolilor si al sultanului mameluc din Egipt, Baybars, care a condus o campanie de distrugere a acestei organizatii.

Zelatii evrei si sicarii au supravietuit cam 60 de ani, in secolul I i. Hr., spre deosebire de' hashashini', insa influenta lor a fost notabila si dovedind ca terorismul mesianic are traditii adanci, incepand inca din Antichitate. Ei au provocat o revolta masiva a hebreilor impotriva ocupatiei romane; revolta infTanta de legiunile romane, finalizandu-se cu distrugerea Templului[1] - centrul ritual al Iudaismului, decimarea populatiei evreiesti din Cipru si Egipt si producerea' celui de-al Doilea Exil' sau 'Diaspora'.

Masacrul culminant a avut loc la Masada in anul 70 i. Hr. unde s-a inregistrat una din primele sinucideri colective de proportii din istoria omenirii[2].

Teroarea mesanica a reprezentat forma cea mai cunoscuta de manifestare a 'prototerorismului', adeptii ei preconizau o zi in care viata pe acest pamant va trece de la starea de lupta si confruntare continua ('statis') la una de armonie perfecta, in care istoria va inceta iar Dumnezeu va fi prezent in vietile tuturor, dar salvandu-i doar pe cei ce merita protectia Sa.

Teroarea mesianica era considerata de adeptii ei, premergatoare a 'Armaghedonului' sfarsitul lumii, de aceea partizanii acesteia inclinau sa actioneze in vederea apropierii' ceasului mantuirii'. Teroarea mesianica a fost dublata in Antichitate de 'terorismul functional', caracteristic statelor razboinice care urmareau slabirea rezistentei adversarilor prin recurgerea la teroarea planificata.

Asiro- caldeenii- erau recunoscuti pentru cruzimea cu care isi tratau prizonierii, la fel si persanii, ceva mai tarziu.

Hoplitii spartani efectuau periodic raiduri de decimare a ' hilotilor'­populatie majoritara, pentru a mentine echilibrul de forte intre clasa dominanta si majoritatea aservita, fapt ce constituia unul din fundamentele statului persan.

Multi istorici au subliniat faptul ca teroarea este o stare psihica iar terorismul se refera la o activitate sociala organizata ( si cu toate controversele existentei intre acestia) nimeni nu poate nega faptul ca teroarea este cheia care declanseaza terorismul.

Teroarea - element constitutiv al multor actiuni grupale, semnalat inca din antichitate.

Actul de terorism - a avut scop similar descurajarii generale. Simptomatica este butada ganditorului militar chinez Sun - Tzu: 'omoara unu/- terorizeaza o mie'.

Teroarea, este, astfel, un fenomen natural iar terorismul reprezinta exploatarea constienta a acestuia.

Terorismul 'clasic'

Teroarea este numele generic dat perioadei ce a urmat preluarii puterii de catre cea mai radicala grupare a 'montagnearzilor', iacobini, perioada in care violenta fizica, asociata cu amenintarea prin folosirea violentei a fost practicata in scopul crearii bazei unei noi ordini sociale (revolutia Franceza din 1789).

Folosirea premeditata a terorii a devenit metoda de legitimizare a unui guvern minoritar si de justificare a mentinerii sale la putere; astfel, Comitetul Sigurantei Publice condus de Robespierre i-a lovit in scurt timp si pe republicani. Alinatii revolutionari moderati (indulgentii condusi de Danton) si cei aflati la stanga politica a iacobinilor (hebartistii), au devenit victimele predilecte ale terorii.

Robespierre a fost arestat, insa, mutilat si cu falca zdrobita de un glont, nu a putut fi acuzat de dezlantuirea terorii, in schimb, iacobinii au fost acuzati de terorism, care avea o conotatie ilegala. Cand Robespierre a fost judecat si executat (1974), partizanii tribunalelor revolutionare iacobine au fost etichetati drept' teroristi', acest nume raspandindu-se in toata Europa anului 1795 sub acceptiunea de partizan al 'terorismului de stat'. Termenul 'terorist' a capatat semnificatii diferite in functie de grupul social care-l folosea, astfel 'teroristii iacobini' cazuti in opozitie de catre reprezentantii Directoratului, in timp ce pentru aristocratii francezi din emigratie, teroristii erau toti republicanii, inclusiv soldatii armatei Republicii Franceze.

Caracteristica dominanta a conceptului de terorist pentru secolul XVIII o constituie utilizarea terorii si a violentei in numele statului (perioada Restauratiei) indiferent daca acesta este revolutionar si reactionar.

Termenul de terorism incepand cu 1880 a fost asociat cu violenta si teroarea premeditata antistatala sub impactul teroristilor rusi si anarhistilor din anii 1990.

Cazul Rusiei- Ivan cel groaznic (secolul al XVI-lea) a folosit teroarea nediscriminatorie pentru a insufla teama in randul majoritatii populatiei indiferent de convingerile sau intentiile acesteia[3].

Tarul Nicolae I a transformat politica secreta in Ohrana - un instrument de guvernare prin teroare discriminatorie - indreptata spre grupuri tinta si capabila a fi reglata ca intensitate potrivit nevoilor impuse de situatie. Opozantii rusi au ajuns la concluzia ca bunele intentii nu erau suficiente pentru a rasturna guvernarea salbatica a 'Parintelui Maicii Rusii' preluarea puterii politice obtinandu-se prin insuflarea sentimentului de teama in randul celor aflati la putere. Daca guvernantii ar fi fost loviti cu propriile arme apelul la teroare si terorism masele populare ar fi putut fi motivate sa se ridice la lupta deschisa. Atentatele teroriste contra reprezentantilor, hotarare a de a distruge orice tentative de rezistenta, astfel anarhistii rusi au renuntat la cooperarea cu populatia asuprita, s-au automarginalizat social, apeland si ei tot la teroarea nediscriminatorie.

Asa s­a intamplat si cu 'Irish Fenias' Asociatia secreta irlandeza fondata la New York, SUA, in 1857 cu scopul rasturnarii dominatiei engleze din Irlanda, care a renuntat relativ la pregatirea unei insurectii armate antibritanice in :fruntea unei campanii de asasinare a reprezentatilor autoritatilor britanice in scopul' terorizarii populatiei protestante (poialiste).

In secolul al XIX-lea. s-a practicat 'teroarea taranilor' in Andaluzia, in Irlanda, in estul Poloniei si in nordul Germaniei; indreptata impotriva marilor latifundiari, a perceptorilor, reprezentantilor guvernamentali, cat si impotriva taranilor prea 'docili' fata de autoritati.

Terorismul a reprezentat o atractie mare pentru indivizii asociali, marginalizati, iluminati sau dereglati psihic.

De altfel, caracteristica anarho-terorismului clasic, o constituie individualismul actional reprezentat prin atentatori singuratici in marea lor majoritate, dezechilibrati mintal, care au atacat regi, presedinti, lideri politici din motive confuze sau chiar nebuloase.

1898- Elisabeta, imparateasa Austriei si regina Ungariei a fost injunghiata de Luigi Luccheni -anarhist singuratic convins ca 'orice masura este buna impotriva celor bogati si puternici'; doar pentru a ocupa un loc in istorie.

1878- Karl Nobiling - profesor in filosofie, nemaigasind nici o valoare vietii pentru care-si pierduse interesul a incercat sa-I asasineze pe imparatul Wilhelm 1, cu o pusca de vanatoare. (Nobiling avea tare ereditare, ambii parinti I s-au sinucis)

1881- C.l. Guiteau, I-a asasinat pe cel de-al douazecilea presedinte al SUA pe peronul garii 'Baltimoc& potomoc Depot', cu un revolver 'British Bulldog', pentru faptul ca presedintele nu ii remarcase 'talentele politice si diplomatice'.

1901- presedintele SUA, William McKinley asasinat in timpul ritualului 'Shakehands' de catre Leon F. Czdgosz, individ cu tare ereditare, timid, sperios, insa animat de ideea celor care erau deasupra lui.

Epoca moderna - s-a confruntat cu asaltul teroristilor individuali, cu iluministii de sorginte divina, dar si cu miscari clandestine promotoare ale unui terorism organizational mascat sub fatada unor idealuri inalte - in istorie ramanand ca perioada de inflorire a societatilor secrete.

Organizatiile anarho-revolutionare si radical extremiste au renuntat la ideea unei revolutii' simfone si sincrone' asemanatoare celor din 1848­1849, in favoarea unor comploturi ce vizau folosirea violentei, teroarei, impotriva adversarilor politici, institutiilor statului, neconforme si indezirabile cu idealurile si obiectivele urmarite de ele.

Complotul- intelegere secreta intre mai multe persoane care uneltesc impotriva cuiva sau a ceva.

Atentatul- incercare de omor, vatamare corporala, un atac la cinstea, libertatea, linistea cuiva.

Romania- Tudor Vladimirescu a fost rapit de capitanii eteristi ai lui Alexandru Ipsilanti si ucis in mod bestial (complot strain).

Atentatul de la Sarajevo a reprezentat ultima manifestare de amploare al partizanilor folosirii terorismului simbolic ca panaceu al rezolvarii problemelor sociale, economice, politice sau nationale. Membrii troicii care au participat la asasinarea arhiducelui Frantz Ferdinand au inchis suita anarhistilor solitari care credeau ca pot schimba ordinea sociala cu ajutorul unei bombe sau a unui revolver.

Totodata, atentatul de la Sarajevo a constituit punctul de tranzitie spre alte forme de manifestare a terorismului si anume: terorismul sponsorizat, terorismul mutual acceptat de stat, forme definitorii pentru perioada interbelica si postbelica.

Terorismul, in perioada interbelica, devine UIT mijloc de coercitie interna si o forma de agresiune externa.

Lichidarea fizica sau terorizarea adversarului luata in calcul ca o premisa indiscutabila, este semnificativa pentru unele conceptii 'politice', ca de exemplu, cea a ambasadorului nazist Roland Koestner, care declara imediat dupa consumarea atentatului terorist soldat cu asasinarea premierului roman Ion G. Duca 29 decembrie 1934: ' Ei bine aflati ca la Berlin, unii nazisti pretind ca, cu cinci sau sase asemenea asasinate politice, Germania ar putea face economie de un razboi si ar putea obtine tot ce ar vrea in Europa'.

Promotorii terorismului de stat prin intermediul propriului aparat de propaganda au incitat deschis la ura si asasinat. Intr-un articol aparut in presa fascista italiana, in septembrie 1934, se afirma: 'Va veni o zi in care un student va expedia un glont, incheind arogantele ministrului Afacerilor Straine al Romaniei si vom termina astfel cu Titulescu'.

In acelasi an, sub egida Oficiul de Politica Externa a Partidului National Socialist Muncitoresc din Germania (Ausslandorganisation Amt­ APA) condus de Alfred Rosemberg, a fost elaborat un plan de atentate teroriste ce urmau sa fie puse in aplicare de cei 364 de agenti infiltrati in strainatate si de celulele 'G' (Gegner) ale SS care coordonau actiunile grupurilor teroriste.

Punctul patru al acestui program prevedea asasinarea lui Carol al-II­lea iar punctul unsprezece, asasinarea lui Titulescu. In afara de acestia, pe lista neagra mai fusesera Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, Alexandru I Karagheorghevici, Louis Barthon, ministrul de Externe al Frantei, precum si Albert I, regele Belgiei.

Tintele viitoarelor atentate urmau sa provina din tarile de origine ale tinte lor teroriste, puterile revansarde constituindu-si o adevarata 'coloana a cincea' in toate tarile vizate[4].

Legatura directa dintre teroristii europeni si tarile sponsor provenite din Axa Berlin- Roma- Tokio- Budapesta este evidentiata de pozitia oficiala a acestora cu privire la atentatele produse.

In ianuarie 1934, o masina infernala condusa de ostasi[5] croati a aruncat in aer o parte a liniei ferate Belgrad- Zagreb, la numai cateva minute dupa trecerea unui tren expres in care se aflau Edvard Benes si Nicolae Titulescu.

Imediat dupa aceasta, ziarul berlinez' B. Z. am Mittag' anunta ca: 'atentatele de-a lungul cailor ferate iugoslave vor continua'; ziarul extremei drepte iugoslave 'L' Etat Croate Independent' declara: 'daca ministrii Micii Intelegeri ar fi sarit in aer, in vagonul lor, nimeni nu i-ar fi putut acuza pe croati, intrucat ei se gasesc in stare de legitima aparare. Domnii Benes, Titulescu si Javtic nu sunt decat niste provocatori, care n-au ce cauta la Zagreb

Aceeasi publicitate finantata de Oficiul de Politica Externa a NSDAP declara agresiv: 'Domnului Barthon, regele Alexandru, domnilor Benes si Titulescu sa nu le treaca prin minte ca pot sa se joace dupa bunul lor plac cu soarta altor popoare, destinul ii va convinge curand.

In perioada interbelica, promovarea deschisa a terorismului ca metoda de lupta si ca instrument politic a promovat un val masiv de atentate, crime, asasinate politice si violente care au erodat statutul democratic al tarilor vizate de extremisti.

Inceputul acestei sumbre campanii teroriste a fost deschis de organizatiile paramilitare germane, imediat dupa incheierea primului razboi mondial; primele victime au fost liderii germani Karl Liebnech, Roza Luxemburg, alte personalitati social - democrate, asasinate in 1919, in 1922 a fost ucis Ealther Rathenau, ministrul Republicii de la Weimar, Gregov Strasser, adversar a lui Hitler asasinat in Cehoslovacia in 1934. Romania a devenit tara violentelor politice cand s-a infiintat Garda de Fier, condusa de Corneliu Codreanu. Atunci cand guvernul condus de I. G. Duca a decis scoaterea in afara legii, capitanul Garzii de Fier C.Z.Codreanu a trimis spre publicare o scrisoare prin care ameninta intreg guvernul roman cu exterminarea. 'D-ta si Titulescu v-ati iscalit moartea. amenintarea a fost pusa in practica la 20 decembrie 1934 cand unul din comandourile teroriste l-a asasinat pe Ioan G. Duca, pe peronul garii Sinaia. Acest caz este simptomatic pentru realitatea interbelica europeana, gruparile extremiste de dreapta sau de stanga declansand campanii de atentate teroriste cu dublu scop: terorizarea adversarilor lor declarati si potentiali si instaurarea unei atmosfere de neincredere in regimurile de violenta politica, valurile de asasinate, actiunile extremiste si national­iste.

Campaniile de lichidare a oponentilor din strainatate, sponsorizarea gruparilor extremiste din tarile tinta ale agresiunii au reprezentat acte clare de terorism astfel:

NKVD atentate si asasinate 'dusmanii Uniunii Sovietice' dispareau subit, erau rapiti, gasiti morti. De aceeasi soarta se bucurau si membrii NKVD care dezertau (Ignace Reiss, gasit impuscat la Lausarme, generalul Vallter Krivitsky, asasinat la Washington DC, Leon Trotky - unul din cofondatorii Uniunii Sovietice victima a terorismului sovietic, Erwin W olf, secretarul lui Trotsky, asasinat in drum spre Spania.

Tinte ale terorismului bolsevic nu au provenit numai din emigratie, Lenin si succesorul sau, Stalin si-au lichidat inclusiv 'tovarasii de drum'. Cazul lui Serghei Kirov, secretarul Partidului Comunist din Leningrad, impuscat de un agent CEKA, Leonid Viktorevici Nicolaev impuscat pe coridoarele Comitetului Central. Daca sovieticii au incercat sa-si mascheze cumva actele de terorism sub o crusta de legalitate, pretinzand ca 'asasinatul si terorismul nu sunt caracteristice unor revolutionari autentici' nazistii germani au renuntat rapid la orice pretentii de legalitate, de respect al normelor de convietuire politica general acceptate.

Victime ale terorismului de stat german: Cancelarul Austriei, Engelbert Dolfuss, asasinat deoarece pedepsise grupele teroriste progermane care incercau destabilizarea Austriei in vederea realizarii 'Anschlussului' (Alipirea Austriei la cel de-al II-lea Reich).

Pe langa cele trei puteri principale revizioniste (Germania Italia ­ URSS), pe scena politica Europeana au aparut si tari cu potentiale militare mai modeste care prezentau aceeasi agresivitate si lipsa de scrupule, exagerand pana la ridicol pretentiile teritoriale in dauna vecinilor, iar pozitia de forta afisata era vadit disproportionata fata de mijloacele de care dispuneau.

Atentatul terorist de la Marsilia, soldat cu asasinarea regelui Iugoslaviei, Alexandru 1. Karagheorghevici, a ministrului ftancez de exteme, Louis Barthou, amandoi aflati pe lista neagra nazista, deoarece acestia militau in directia stabilirii unui sistem de aliante al statelor balcanice care sa le faca capabile sa reziste agresiunii fasciste di zona ( acordurile politic o ­militare din cadrul 'Micii Intelegeri').

Autorii atentatului erau membrii unor organizatii teroriste macedonene si ustasi croati, instruiti in Ungaria, la Janka Puszta, o baza de pregatire a diversionistilor amiralului Horthy; pe de alta parte Mussolini deschisese larg portile taberelor de instructie de la Borgador si Olivetti, extremistilor croati in scopuri identice.

Promotorii terorismului de extrema dreapta sau stanga din perioada interbelica au ajuns la concluzia ca puterea politica se obtine prin dirijarea violentei si terorii spre anumite cruciade. Ideologia bolsevica si nazista au conferit noi dimensiuni utilizarii permanente a terorii in lupta de clasa, astfel, teroarea ramanea un simplu instrument in procesul de escaladare a unui razboi psihologic declansat impotriva tuturor, chiar impotriva propriului popor, cu victime alese la intamplare, nu dupa criteriul dreptatii justitiei sau libertatii[6].

Desi, teoretic, trebuie sa facem distinctie intre 'teroare' ca fenomen psihosocial distructiv si 'terorism' ca metode si procedee de actiuni pentru a genera teroare, in perioada interbelica cele doua notiuni raman strans legate.

Daca in perioada interbelica, Europa a parcurs perioada cea mai dramatica si mai sumbra a istoriei sale, America s-a confruntat cu terorismul tacit acceptat de stat, Ku-Klux-Klanului sau campaniile de terorizare a liderilor si activistilor sindicali sau antisegregationisti si cu terorismul criminal sustinut de capii retelelor de crima organizata[7] si terorismul psihopat.

Acest tip de terorism il reprezenta atentatul contra presedintelui Franklin Daleano Roosevelt de la 15 februarie 1933 comis de Joe Giuseppe Zongara (psihopat cu idei fixe a ucis primarul orasului Chicago, o femeie si doi barbati, imobilizat inainte sa-I loveasca si pe presedinte a strigat: 'O sa-i impusc pe toti presedintii').

Terorismul    in timpul celui de-al doilea razboi mondial

Al doilea razboi mondial a debutat printr-un act terorist. Capii celui de-al treilea Reich au cautat o justificare pentru atacarea Poloniei. La 1 septembrie 1939, un comando format din gradati SS si detinuti de drept comun au atacat postul de radio din Gleiwitz, localitate aflata in apropierea granitei cu Polonia; comandoul german imbracat in uniforme poloneze (pentru a crea impresia unui atac polonez neprovocat) au impuscat detinutii (Heinrich Himmler a orchestrat atacul impreuna cu agentii Gestapoului), iar Hitler a invitat ziaristii straini sa vada pe atacatorii polonezi ucisi pe teritoriul german

Perioada de violenta endemica ce a prefigurat razboiul, a fost estompata de grozaviile celei de-a doua conflagratii mondiale care a durat 174 de zile si a provocat moartea a 55 milioane de oameni, inregistrandu­se 25.298 victime pe zi. Razboiul a determinat si moartea a jumatate din populatia evreiasca a lumii.

Actele teroriste comise in aceasta perioada s-au indreptat impotriva conducatorilor militari si politici ai tarilor implicate in razboi - unele planuite si intaptuite de inamic, altele comise de apropiatii sau aliatii demnitarilor vizati, urmarindu-se rasturnarea grupului conducator, atragerea simpatiei invingatorilor.

Pozitia militarilor fata de populatia civila in conditiile desfasurarii unui razboi total, generalizarea miscarilor de partizani, maquis sau gherila care implicau in lupta categorii formal necombatante au creat premisele aparitiei si proliferarii actelor de tip terorist.

Din prima categorie amintim: lichidarea comandantului flotei imperiale nipone, amiralul Isaroku Yamamoto, de catre serviciile speciale americane care au doborat un avion de pasageri deasupra Golfului (Biscaia) de catre nazisti; moartea generalului Sikorski comandantul fortelor poloneze libere, in urma unui accident aviatic deasupra Gibraltarului 1943- deoarece era printre putinii oameni care-l condamnau pe Stalin pentru macelul de la Katyn[8] (pozitia antisovietica a generalului punea Marea Britanie intr-o situatie generata fata de URSS).

Bombardarea orasului Tokio cu bombe incendiare[9], si bombardamentele atomice de la Hirosima si Nagasaki au fost tratate' cu pudoare si discretie' de invingatori.

Punct de controversa l-a constituit 'Commando Order', directiva data de Hitler si aplicata de OKW[10] privind executarea militarilor aliati din trupele de diversiune ce actionau in adancimea dispozitivului german, considerati teroristi; acesti militari actionau in teritoriile ocupate, adesea in haine civile, avand misiuni specifice de sabotaj, terorizarea gamizoanelor germane, asasinarea colaborationistilor, functionarilor, rapirea unor ofiteri superiori Werhrmacht.

Principalul cap de acuzare lansat de germani contra trupelor de comando aliate il constituia chiar ghidul lor de comportare in lupta: pe prima pagina figura motto-ul 'act like bandits, not soldiers' (actionati ca banditii si nu in calitate de militari). Astfel, comandoul britanic 'Antropoid', format din cetateni cehoslovaci (Josef Gapcik si Jan Kubis fusesera instruiti in taberele SAS de la Garramour si cammus darrah) au fost parasutati in Cehoslovacia cu misiunea de a-l asasina pe 'Reichprotektoru1' Heydrich, Sef al Oficiului General de Securitate a Reichului (RSHA) in subordinea caruia se afla Gestapoul, Sicherheitsdienst (SD) si Politia Criminala. Heydrich era general SS (SS Obergruppenfuthrer) si general de politie. Heydrich era vizat de englezi din cauza banuielii ca ar fi descoperit legaturile dintre Intelligence Service si amiralul Canaris, seful spionajului militar german (Abwehr).

Comandoul l-a surprins pe Heydrich neinsotit in timpul deplasarii intr-un Mercedes a murit in urma exploziei provocate. Autoritatile germane au recurs la represalii masive de aceeasi natura ca si actul care-l provocasera: o intreaga localitate, Lidice, a fost rasa de pe fata pamantului si toti locuitorii asasinati. Executiile in masa, practicate ca represalii au fost generalizate in est, dar folosite ca metoda de intimidare/terorizare si in vest (Orodour sur Gloue- Franta, Roma si Grotele Arobatine).

Armata Rosie s-a facut vinovata de numeroase asasinate in masa in Polonia, Ucraina, tarile baltice, republicile caucaziene.

Japonezii au decimat cu premeditare populatia civila si prizonierii de razboi din Filipine, Thailanda, Malaezia si China (terorism de razboi).

Miscarile de gherila din zona Pacificului au aplicat violenta, amenintarea cu violenta in vederea subminarii moralului inamicului si a terorizarii populatiei civile 'neutre'.

Dupa razboi toate aceste acte au devenit simboluri ale rezistentei antifasciste, pagini de lupta contra invadatorilor, motiv pentru care nimeni nu a mai Indraznit sa le catalogheze ca imputabile.