Max Weber si sociologia dominatiei

Max Weber si sociologia dominatiei

Max Weber (1864-1920) este unul dintre fondatorii clasici ai sociologiei, iar opera sa stiintifica constituie un moment culminant pentru constituirea si dezvoltarea sociologiei ca stiinta de sine statatoare, autonoma, in corpusul total al stiintelor sociale si umane. Ea cuprinde un sistem de sociologie generala, de sociologie economica, juridica, politica si religioasa. Acest sistem macrosociologic a fost elaborat pe baza studiului istoric al tuturor civilizatiilor, epocilor si societatilor, in vederea crearii bazelor teoretice si metodologice necesare cunoasterii si explicarii originalitatii societatii, culturii si civilizatiei occidentale contemporane.

Ratiune si rationalizare. Tipul ideal in conceptia weberiana

Semnificatia istorica a operei sociologice weberiene este faptul ca ea a adus contributii hotaratoare la stabilirea clara:

v     a obiectului de studiu al sociologiei;

v     a sociologiei ca stiinta;

v     a epistemologiei si metodologiei cercetarii sociologice empirice si aplicative.

In acelasi timp, sociologia weberiana continua sa fie contemporana:

v     prin problematica rationalitatii sociale ce se afla la baza constituirii sociologiei ca stiinta si totodata

v  ca instrument de cunoastere sociologica, stiintifica a societatilor umane.

Apreciind ca in istoria moderna se manifesta o tendinta spre rationalizarea societatii omenesti, sociologul german precizeaza ca este vorba despre o tendinta a unei societati anume: cea european-occidentala.

Rationalitatea sociala este istorica, cultural determinata si supusa unor contexte interpretative variabile, prin care devine inteligibila (comprehensibila).

Actorul, in viziunea weberiana, da un sens conduitei sale si acest "sens vizat' de actor este de o importanta aparte, fiindca actorul participa la existenta in si prin sensurile pe care el le atribuie lucrurilor, persoanelor si altor fapte sociale.

Cunoasterea stiintifica nu poate ignora acest sens si deci nu poate ignora actorul pentru ca lumea nu este pur si simplu o lume data, ci o lume construita in si prin sensurile actorilor, in si prin valorile lor si deci prin variabilitatea spatio-temporala a contextelor lor culturale.

Lumea sociala este deci o lume cultural construita, ceea ce inseamna ca sociologia trebuie sa fie o stiinta culturala si o stiinta a culturilor. Ea trebuie sa fie deopotriva o stiinta explicativa si comprehensiva.

Comprehensiunea, intelegerea interpretativa, poate fi explicata in masura in care intelegem motivatia, sensul pe care o persoana l-a atribuit actiunii sale.

Omul social nu este nici rational, nici irational, ci rationalizator. Ceea ce inseamna ca el are putere de a rationaliza realul si poate face acest lucru chiar intr-o directie irationala (cazul supraaccentuarii organizatiilor rationale, ale marilor birocratii).

Max Weber a propus o sociologie comprehensiva care aseaza in centrul ei metoda tipului ideal. Tipurile pure sau ideale nu sunt copiile unei realitati sociale rationale ci dezvoltarea pana la ultimele consecinte a unei rationalizari. Tipurile pure nu descriu ci construiesc realitatea. Tipul ideal este, asadar, forma suprema a biruintei ideii de rationalizare in locul ideii despre natura rationala a existentei umane. Ideea despre tipul ideal este cea mai revolutionara cucerire a secolului al XlX-lea in domeniul metodologiei stiintelor socio-umane.

Actiunea sociala poate urma patru directii de dezvoltare ideal-tipica, fiecare dintre acestea constituind un tip ideal de actiune sociala:

Actiunea rationala, in raport cu atingerea unui scop ("rational in finalitate');

Actiunea rationala in raport cu o valoare ("rationala in valoare');

Actiunea traditionala (dictata de obiceiuri, obisnuinte, credinte, adica de cea de-a doua natura a omului);

Actiune afectiva sau emotionala.

Toate fenomenele sociale tind spre tipul lor ideal. Max Weber atribuie o importanta exceptionala fortelor spirituale in determinismul istoric si social. In cazul capitalismului, acele forte sunt sintetizate intr-un manunchi de energii prin care razbate o anumita chemare, o vocatie. Birocratia, de exemplu, este o tendinta ideal-tipica (o suma de caracteristici maxim idealizate prin care devine inteligibila conduita birocratica in raport cu formele empirice de autoritate si putere).

Prin urmare, ideal-tipul este o metoda de cunoastere , o schema de actiune si un reper axiologic. Realitatea supusa cercetarii nu este existenta neutra a pozitivismului ci existenta traita.

i

Sociologia dominatiei

Actiunea sociala este semnificativa, dar semnificatiile au grade diferite de generalitate sau acceptare. Prin urmare, in orice relatie sociala se manifesta o intersubiectivitate cu un grad variabil de acord sau dezacord. Zona dezacordului este zona luptei unui actor de a-si impune propria-i vointa in raport cu celalalt agent aflat in interactiune, insa nu lupta decide asupra ordinii sociale ci faptul ca in orice pozitie sociala ocupata de un individ functioneaza un acord intersubiectiv si o recunoastere, o acceptare.

Pozitia pe care un individ o detine reprezinta putere lui in cadrul unei relatii.

Cand aceasta putere este recunoscuta, acceptata sau valida, prin acord intersubiectiv, ea capata forma autoritatii

Prin urmare, problema ordinii este, in acelasi timp, problema dominatiei sau a autoritatii.

Cand autoritatea e recunoscuta ca fiind valida, vorbim despre legitimitatea ei. De ex., romanii distingeau intre imperium (forta pura militara) si potestas (forta autorizata de senat, delegata si recunoscuta ca legitima, ca fiind exercitata in numele senatului).

Max Weber constata, asadar, ca ordinea sociala se intemeiaza pe credinta in legitimitatea ei si atunci este recunoscuta ca ordine legitima, ca valabila. In al doilea rand, el constata ca in orice relatie sociala functioneaza un acord si concomitent un dezacord partial intre subiectivitati (sensurile vizate de actori).

Ca atare, printr-o relatie sociala sunt date deopotriva conditiile ordinii, cat si ale conflictului si ale dominatiei. Dominatia deci poate fi legitima sau ilegitima si atunci ea poate fi contestata.

Nici o dominatie nu se mentine ca tip de ordine decat daca este recunoscuta ca valida.

Cum se explica luptele, conflictele si schimbarea ordinii? Prin pluralismul valorilor si deci al formelor de legitimitate.

Max Weber constata ca nu exista o singura forma de legitimitate, asa cum nu exista o singura forma de actiune sociala. Teoria actiunii sociale are un corespondent in teoria formelor pluraliste de autoritate si deci a formelor diferite de legitimitate.

Desi conflictele si lupta sunt si ele prezente in societate, totusi problema principala este aceea a gradului de acord sau dezacord al actorilor in raport cu ordinea data, adica aceea a legitimitatii autoritatii.

Problema ordinii se identifica deci, in mare masura, cu problema formelor de legitimitate, intelegerea acestui aspect presupune intoarcerea la punctul de pornire, adica la teoria actiunii si a relatiei sociale.

Astfel, actorul social actioneaza in raport cu sensul vizat de alti actori, deci interactioneaza. Baza oricarei realitati sociale este, asadar, interactiunea sociala. Aceasta e totuna cu a spune ca actiunea sociala se structureaza prin intermediul relatiei sociale.

Relatia sociala deriva din intersubiectivitatea actorilor (sensul actiunii unui actor se raporteaza la sensul - atitudinea - vizata de altul).

Cand aceasta relatie este regulata, constanta, vorbim despre obisnuinta, iar cand acelasi raport repetabil are o anumita vechime, vorbim de obiceiuri.

Aceste maniere de a interactiona au un caracter traditional, iar sursa lor de legitimitate (acceptare) este traditia.

Se poate vorbi de mai multe forme de legitimitate sau de ordini legitime, in functie de sursa acestora, care poate fi religioasa, un anume interes (scop) sau traditia.

In stransa legatura cu aceste tipuri de legitimitate putem vorbi despre tipurile de dominatie sau autoritate:

Rationala;

Traditionala;

Carismatica.

Astfel, cand actorii se supun de buna voie si deci recunosc legalitatea Regulamentelor si a functiilor celor care exercita autoritatea, vorbim despre o autoritate rationala. Forma sa ideal-tipica este birocratia.

Cand omul acorda respect unor maniere de a actiona traditionale si celor care detin puterea prin traditie, vorbim despre o autoritate (dominatie) traditionala. Forma sa ideal-tipica este feudalitatea si senioria.

Cand autoritatea se intemeiaza pe devotamentul fata de o persoana recunoscuta ca avand unele calitati neobisnuite, iesite din comun, exemplare si chiar sacre, vorbim despre o autoritate carismatica. Expresiile sale ideal-tipice sunt profetul, marele conducator de popoare sau osti etc.

Recursul la un anumit tip de legitimitate (puterea traditionala a unei uniforme, de exemplu), este un act variabil, astfel incat nicio autoritate nu este exclusiva, permanenta, definitiva.

In plus, Weber ne previne ca ori de cate ori un tip de legitimitate tinde sa se permanentizeze si sa se generalizeze, ea devine irationala si deci se transforma in opusul ei. Analiza lui Weber asupra formelor de autoritate este una dintre cele mai importante contributii sociologice mondiale. In orice dominatie, arata Weber, functioneaza un raport intre agentul dominatiei si comunitate.

Astfel autoritatea este pentru comunitate o sursa de ordine, iar comunitatea este pentru autoritate o sursa de legitimitate.

Ordinea se refera la un sistem de integrare a actorilor sociali. Max Weber preia tipologia lui Tonnies atunci cand defineste sistemele de integrare ale actorilor sociali, relansand distinctia dintre comunitate si societate. Cand baza integrarii este sentimentul de apartenenta la grup, vorbim despre comunitati. Cand actorii se ghideaza dupa interese si eficienta actiunii in scopul integrarii lor sociale, vorbim despre societate.

In concluzie, cea mai stralucita confirmare pe calea stiintei a unei metode (cea ideal-tipica) si a unei teorii (despre rolul fortelor spirituale in determinismul istoric) este teoria lui Max Weber despre geneza capitalismului modern. Intentia lui a fost de a intelege mecanismul spiritual al nasterii si expansiunii unei civilizatii.