Metode si tehnici de cercetare in psihosociologia grupurilor umane

Cu toate ca literatura psihosociologica este bogata in ceea ce priveste contributiile de ordin teoretic aduse in legatura cu caracterizarea grupurilor sociale, cele privind metodele de investigare a grupurilor sunt mai limitate, cele mai multe dintre acestea fiind adaptari ale unor metode folosite in investigatia de tip psihoindividual. De aceea, problema gasirii unor metode si tehnici proprii de cercetare a grupurilor sociale in vederea cunoasterii lor ramane in continuare o problema deschisa. Cu toate acestea, preluand din cadrul sociologiei si a psihologiei sociale anumite modalitati de investigare verificate in timp, psihosociologia grupurilor umane utilizeaza, cu precadere, o gama suficient de larga de astfel de metode si tehnici de cercetare. Vom incerca in continuare sa realizam o scurta prezentare a principalelor caracteristici ce le definesc.

1. Autobiografia grupurilor

Aceasta metoda a fost fundamentata de catre Beny si Jonson cu referire la grupurile-clasa. Cei doi autori americani considerau ca profesorul, in loc sa ii solocite pe elevi sa isi intocmeasca propria biografie, ar putea sa le ceara acestora sa isi aminteasca momentele mai importante din evolutia grupului lor, situatiile pe care le-au trait si, mai ales, modul in care acestea au influentat comportamentul individual sau al intregului grup. In acest fel s-ar putea obtine o caracterizare a grupului facuta chiar de membrii acestuia si deci, o autobiografie a grupului. O asemenea metoda poate fi utilizata nu numai in cadrul grupurilor scolare, ci in orice tip de grup social. Ea ar putea furniza numeroase informatii despre grup asa cum este el vazut de catre membrii sai, despre fenomenele ce au avut loc si despre modul in care ele au fost traite si resimtite afectiv de fiecare dintre membrii sai. Aceasta metoda ar putea avea nu numai valoare diagnostica (evidentiind situatia de fapt), ci si o valoare de prognoza (intuirea, anticiparea evolutiei viitoare a grupului).

Utilizand o asemenea metoda in cercetarea grupurilor scolare, Mielu Zlate (1982) considera ca obtinem importante informatii atat cu privire la momentele mai importante ale constituirii grupurilor, cat si asupra unor fenomene cu caracter psihosocial, cum ar fi:

Ø      deschiderea membrilor grupului spre relatii;

Ø      dinamica acestor relatii interpersonale;

Ø      contextele care le favorizeaza sau le limiteaza;

Ø      efortul de intercunoastere;

Ø      rivalitati aparute in cadrul grupului;

Ø      solidarizarea membrilor grupului in fata unor opinii nefavorabile despre grup;

Ø      transformarea liderului formal in lider informal;

Ø      evolutia coeziunii grupului etc.

Desi autobiografia grupului este o metoda libera, in sensul ca subiectii o construiesc, asa cum cred de cuviinta, pornind de la cateva indicatii generale, ea poate fi totusi dirijata astfel incat sa permita obtinerea unor anumite informatii care ne intereseaza la un moment dat.

2. Observatia sistemica a grupurilor

Observatia, ca metoda de investigare, consta in perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si interactiunilor indivizilor, conform unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor tehnici specifice de investigare. Posibilitatile de utilizare a observatiei se diferentiaza in functie de obiectul observarii, tehnica de inregistrare a informatiilor obtinute si, indeosebi, pozitia observatorului.

Obiectul observatiei se precizeaza pe baza scorului urmarit vizand diferitele manifestari psihosociale ale persoanelor, timpul de producere si contextul social al acestora. Atunci cand atentia obseratorului se orienteaza asupra grupului social in ansamblul sau sau asupra indivizilor care il compun, prioritare sunt diferitele aspecte ale actiunilor si interactiunilor ce iau nastere in cadrul grupului si anume:

Ø      forma (schimburi de mesaje, deplasari in spatiul social, caracteristici fizice ca indicii ale unor stari subiective);

Ø      durata (repartitia in timpul subiectiv si obiectiv);

Ø      frecventa de aparitie si repetare;

Ø      intensitate;

Ø      succesiunea lor etc.

Tehnicile de observatie sunt circumscrise de procedeele si instrumentele de investigare a datelor. Practica de investigare a consacrat trei posibilitati:

Ø      inregistrarea datelor in procesul observatiei;

Ø      folosirea unor aparate de inregistrare audio, video sau audio-video;

Ø      inregistrarea post-festum a informatiilor.

Pozitia observatorului poate fi si ea diferita intrucat acesta poate adopta trei roluri alternative in functie de gradul de implicare in activitatea grupului supus observatiei:

Ø      participant implicat emotional si comportamental in activitatea grupului studiat (fapt pentru care inregistrarea datelor observate se va face post-festum);

Ø      observator exterior grupului, caz in care inregistrarea datelor se va face utilizandu-se tehnici speciale;

Ø      participant-observator, implicat partial in activitatea grupului observat, avand prin aceasta posibilitatea de a inregistra informatiile dorite.

Avandu-se in vedere aspectele de mai sus, literatura de specialitate a clasificat tipurile de observatie in doua categorii principale: observatia structurata (cantitativa) si observatia nestructurata (calitativa) care este, de regula, o observatie participativa. Abordand cele doua tipuri de observatie, Petru Ilut, in lucrarea sa "Abordarea calitativa a socioumanului" (1997, p. 77) realizeaza o caracterizare sintetica a acestora precizand si cerintele ce trebuie respectate atunci cand obiectul observatiei il constituie grupul social cu diversitatea de structuri si interactiuni ce il caracterizeaza.

Observatia structurata presupune o grila de categorii comportamentale dinainte stabilita, actul observational constand in respectivele categorii ale materialului empiric vizat. O asemenea cercetare, fundamentata pe o observatie structurata, a realizat Robert Bales (vezi E. David, 2000, p. 143) care, prin construirea unei grile de categorii comunicational-informationale, specifice grupului, a incercat sa raspunda la intrebari cum ar fi:

ce se intampla in grup la nivelul microinteractiunilor dintre membri?;

cine cu cine comunica?;

ce comunica?;

care este sensul si valoarea celor comunicate?;

cum participa fiecare membru al grupului si, mai ales, grupul in intregul sau la acest proces de comunicare?

Observand in mod sistematic comportamentul interactional al membrilor diferitelor categorii de grupuri, Bales ajunge la concluzia ca in cadrul acestora sunt schimbate mesaje informationale, sunt exprimate opinii, se manifesta optimismul sau, dimpotriva, neincrederea, sunt declansate (sau atenuate) diferite stari conflictuale etc.

Aceasta varietate de comportamente da nastere unor categorii informationale, deci unor comportamente tipice, manifestate in procesul comunicarii. Astfel, Bales stabileste 12 categorii informationale, si anume:

Ø      manifestarea solidaritatii;

Ø      manifestarea destinderii;

Ø      aprobarea pasiva;

Ø      emiterea de sugestii;

Ø      emiterea de opinii;

Ø      emiterea de informatii;

Ø      solicitarea de informatii;

Ø      solicitarea de opinii;

Ø      solicitarea de sugestii;

Ø      dezaprobarea pasiva;

Ø      manifestarea pasiva;

Ø      manifestarea antagonismului.

Aceste categorii - evidentiate de Bales in cadrul metodei de cercetare pe care el o denumeste "observatia sistemica a grupurilor pe baza categoriilor informationale" - reprezinta instrumente utile care nu numai ca ordoneaza si faciliteaza realizarea observatiei fenomenelor psihosociale ce se constituie in cadrul grupului, dar dau semnificatie acestora permitand, in final, interpretarea lor.

Cu toata rigurozitatea ei si stradania de a tempera subiectivismul cercetatorului, observatia structurata, de tip cantitativ, este criticata de "calitativisti" pentru faptul ca fragmenteaza realitatea sociala, o "inghesuie" (P. Ilut, 1997, p. 79) in categorii prestabilite, lasand pe dinafara aspecte importante ale interactiunilor intragrupale.

In ultimele decenii sunt tot mai multe incercari de limitare a acestor neajunsuri prin promovarea observatiilor de tip calitativ (participativ) in care accentul se pune pe o mai mare implicare a cercetatorului in viata colectivitatii. Din aceasta perspectiva, se vorbeste astfel despre trei tipuri majore de roluri ale acestuia:

Ø      de cercetator ca membru complet;

Ø      de cercetator ca membru activ;

Ø      de cercetator ca membru periferic (Adler si Adler, 1994).

In toate cele trei situatii, cercetatorul poate observa fie deschis, pe fata (subiectii stiu ca sunt studiati), fie "acoperit", "ascuns", subiectii necunoscand identitatea lui de observator. Atat statutul de identitate deschisa, cat si cel de identitate ascunsa comporta si avantaje si dezavantaje care vizeaza, pe de o parte, posibilitatea schimbarii comportamentului celor observati iar pe de alta parte, tendinta observatorilor ce participa efectiv la activitatea grupului de a diminua nivelul de obiectivitate a interpretarilor pe care le dau faptelor observate. In plus, studiile din ultimii ani au evidentiat si faptul ca, mai mult decat alte metode, observatia, in particular cea calitativa, angajeaza probleme etice (P. Ilut, 1997, p. 84) indeosebi atunci cand subiectii nu stiu ca sunt studiati. Aceasta pentru ca raspunsul la intrebarea daca cercetatorii au dreptul moral sa culeaga si sa publice informatii despre oameni si activitatile lor, fara ca acestia sa stie si sa fie de acord, nu este simplu (au fost si argumente pro si contra).

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Identificati elementele specifice ale investigatiei psihosociologice la nivel grupal.
2. Analizati comparativ observatia structurata (cantitativa) si observatia de tip calitativ (participativa) si precizati cerintele metodologice ale fiecareia dintre ele.
3. Ce sunt "efectele de observatie" si cum pot fi ele contracarate?
4. Realizati un comentariu care sa exprime opinia dvs. cu privire la dificultatile de natura metodologica ale observatiei participative.
5. Comentati urmatoarele texte si identificati consecintele de ordin metodologic ce rezulta de aici:

"A nota minutios nu trebuie confundat cu a inregistra totul sau orice, deoarece asemenea material ar fi greu, daca nu imposibil de prelucrat si analizat";

"() in consemnarile facute trebuie sa primeze descrierile si nu impresiile, sau, oricum, cele doua paliere sa apara distincte"

(P. Ilut, 1997, p. 82).