Miser, miserere, mesereare, meserie și alte senzații tari de etimologie și sociologie istorica

Miser, miserere, mesereare, meserie și alte senzații tari de etimologie și sociologie istorica

Mai intii faptele.

Pentru meserie - métier - in limba franceza avem

(lat. ministerium, service) I.1. Profession caracteris e par une specificit exigeant un apprentissage, de l'exp rience, etc., et entrant dans un cadre legal; toute activit dont on tire des moyens d'existence. Choisir, apprendre, exercer un metier. 2.a.HIST. Groupement dont les membres sont soumis a une discipline collective pour l'exercice d'une profession. SYN. corporation. b. Mod. Profession artisanale. Le secteur des m tiers. 3. Savoir-faire, habilet technique, resultant de l'exp rience, d'une longue practique; secteur d'activit dans lequel une entreprise a acquis ce savoir-faire. Avoir du m tier. Les m tiers d'une entreprise. 4. Fonction, r le, presentant certains des caract res d'une profession. Le m tier de parents. II.1. Machine servant a la fabrication des textiles. Metier a tisser. 2. Cadre rigide sur lequel on tend un ouvrage a broder.[1]

Pentru profesie - profession

(lat. profession, declaration) 1. Activit reguli re exerc e pour gagner sa vie, m tier. De profession: de m tier; fig., par habitude, qui est habituellment tel. Paresseux de profession. 2. Ensemble des personnes qui exercent les memes m tier, reunion des leurs interets communs. 3.a. Faire profession de: declarer, reconnaitre ouvertement. b. Profession de foi: affirmation faite publiquement par qqn concernant sa foi religieuse et, par ext., ses opinions, ses id es, etc. Specialit. RELIG. CATH. Engagement d'un enfant baptis quant a sa foi, marqu e par une c r monie solenelle. SYN. communion solenelle. 4. RELIG. Acte par lequel un religieux ou une religieuse prononce ses voeux, apr s le noviciat.[2]

In romaneste, pentru meserie avem

- measer

(lat. miser)

(Inv.) 1. Sarac. 2. Umil. 3. (prin extensiune) Vrednic de mila. Sinonim: nenorocit.[3]

- meser, cu varianta measer

Lat. miser(um). ()

Sarac, nenorocit.

Der. mesera, s.f. (mizericordie), meseratate s. f. (saracie, mizerie); meserere s. f. (mizericordie), din lat. miserere; meserernic, adj. (indurator); meseri, vb. (a fi sarac, a trai in saracie).[4]

- mesereare

(variante: meserea, mesereae; lat. miserere)

(Inv.) 1. Indurare. 2. Slujba, functie, demnitate, privilegiu, acordat de un suveran sau de un inalt demnitar inferiorului sau, ori de stapin slugii sale. 3. Rang.[5]

- meserie

1. Profesiune sau indeletnicire care se bazeaza pe o munca manuala calificata, desfasurata pentru a prelucra, a transforma diferite materiale. Sinonime: mestesug (1), (reg.) breasla, (invecit si regional) mesterie. () 4. (Prin generalizare) Profesiune de orice fel.[6]

Profesiune, ocupatie manuala. Derivat din a meseri "a fi sarac", cu semantismul ca in italiana mestiere "serviciu" si "nevoie" (Tiktin). Nu apare inainte de sec. XIX.[7]

Pentru profesiune (profesie) avem

E(timologie): fr. profession. 1. Activitate cu caracter permanent pe care o desfasoara cineva in baza unei calificari. Si(nonime): meseria, ocupatie. 2. Complex de cunostinte teoretice si de deprinderi practice de un anumit gen si de un anumit grad care definesc pregatirea cuiva pentru exercitarea unei ocupatii. 3. De profesie. Profesionist. 4. Profesie/ profesiune de credinta. Declaratie publica pe care o face cineva despre principiile sau convingerile sale.[8]

Tot la fapte avem senzationala poveste de sociologie istorica a lui meserie si trimiterea la istoria sociala foarte incarcata pe care acest cuvint o face in legatura cu nasterea meseriilor si profesionismului.

Meserie vine din stramosescul latin miser, prin intermediul lui measer, care insemna, ca si stramosul sau, netrebnic, fricos, las, ticalos, chiar murdar, in orice caz vrednic de mila. In romana meserie este inrudit cu mizerie - neologism venit prin fanceza, prin intermediul lui mișel, toate trei avind acelasi stramos, si anume pe miser[9].

Measer - atestat prima data in "Psaltirea scheiana", dar cuvintul este evident ancestral, venind direct din latina - este stramosul lui meserias, asa cum meserea/ mesereae este stramosul lui meserie. Sa marcam faptul ca in zorii erei moderne, in spatiul limbii romane meseriasii - adica cei care traiau dintr-o calificare, profesionistii, cum am zice astazi - erau netrebnici, fricosi, lasi, ticalosi, vrednici de mila. Si sa notam ca nu ajungeai meserias decit atunci cind si daca erai in meseratate (adica in saracie, in mizerie). Deci numai daca o mesereai (adica erai sarac, traiai in saracie, indurai), exista posibilitatea ca cineva sa se indure de tine si sa te scoata din mizerie dindu-ti o "slujba", o "functie", o "demnitate", un "privilegiu", un "rang" [10]. Adica, supriza, o meserea, o mesereae. MDA mai spune ca meserelele puteau fi acordate de "un suveran sau (de) un inalt demnitar inferiorului sau, ori de stapin slugii sale" . Alexandru Cioranescu zice ca meserie, care cu sensul actul "nu apare inainte de secolul XIX", inseamna numai "ocupatie manuala". Dupa Tiktin, el adauga ca e "derivat din a meseri, <a fi sarac>, cu semantismul ca in italiana mestiere <serviciu> si <nevoie>" . Consider ca este imposibil ca meserelele sa fi fost in acelasi timp umile ocupatii manuale, care se dau unora aflati in saracie, respectiv demnitati, privilegii si ranguri. Cred ca meserelele erau numai ocupatii manuale, care se acordau celor aflati in meseratate la modul cel mai nemetaforic. Nu cred ca MDA citeste gresit, cred ca citeste doar neglijent. Cind acorda "meserele", domnitorul sau inaltul demnitar nu acorda oaresce umile ocupatii manuale, ci chiar demnitati, privilegii si ranguri. Ele erau doar denumite meserele, faptul de a le denumi astfel facind parte din politetea vremii, functionind adica in regimul de autoumilire encomiastica levantina in fata atotputerniciei binefacatorului meu asupra nimicniciei mele.

Daca ne luam dupa etimologia pe care o dau dictionarele franceze (vezi mai sus definitia din "Le petit Larousse"), m tier are cu totul alta origine, deci este cu totul si cu totul alt cuvint decit romanescul meserie. Nu este insa exclus ca frantuzescul m tier sa aiba o poveste asemanatoare cu romanescul meserie, ba chiar sa fie acelasi cuvint. Desi mi se pare si mie nastrusnic sa ma pun cu ditamai Larusul si etimologia franceza, cred totusi ca invocarea latinescului ministerium ca origine nu poate fi sustinuta cu argumente suficiente, nici filologice si nici de istorie sociala. Iata și un mic incident edificator: de unde si pina unde ministerium, cuvint legat exclusiv de biserica in fazele de formare a limbii franceze, dobindeste al doilea lui sens actual, si anume cel de razboi de tesut? Nu avem decit doua explicatii posibile: ori m tier = razboi de tesut are o cu totul alta etimologie decit m tier = meserie, ori in istoria sociala de pe teritoriul actual al Frantei a exista o perioada, suficient de lunga, in care tesutul la razboi/ lucratul la gherghef[13] era rezervat slujitorilor bisericii, singurul areal social in care era utilizat cuvintul ministerium. Nici una dintre variante nu mi se pare serioasa. Incomparabil mai plauzibil pare a fi un m tier venind ca italianul mestiere, cu un intermediar mestier, atestat de altfel de primele dicționare ale limbii franceze[14] (accentul de pe primul e al cuvintului actual aratind de altfel ca acolo s-a intimplat ceva cu un "s"). Adica "semantismul ca in italiana" invocat de Al. Cioranescu, cu sensul initial "gest prin care cineva, intotdeauna superior, scoate pe altcineva, intotdeauna inferior, din mizerie" . Nu am competenta de a asocia etimologic cuvintele italienesti mestiere si miserere, dar asocierea respectiva nu mi se pare imposibil de aparat. In aceasta asociere, explicatia pentru m tier = razboi de tesut, sens pe care etimologia prin ministerium il rateaza complet, ar fi ca in istoria sociala de pe teritoriul actual al Frantei a exista o perioada, suficient de lunga, in care cei din high life-ul epocii se indurau de cei aflati in mizerie dindu-le sa le teasa textilele de care aveau nevoie sau o parte din ele (la un aparat mai simplu - ghergheful sau la unul nitel mai complicat - razboiul de tesut, adica le m tier). Sint insa de acord ca primele dicționare franțuzești nu sugereaza neaparat pentru mestier o istorie ca a romanescului mesereae.

Despre etimologia rom. profesie nu e mai nimic de remarcat, cuvintul fiind preluat ca atare din franceza, in faza (re)vestimentarii neologistice a limbii romane din secolul XIX. Tot ceea ce poate fi interesant e in legatura cu orginalul frantuzesc profession, care este originalul nu numai pentru romana, ci pentru majoritatea celorlalte limbile europene.

Stramosul francezului profession este latinescul roman (adica din Roma antica, nu medieval) professio. Astazi nu mai stim toate ocaziile in care cetatenii romani erau tinuti sa faca o professio, dar stim in mod sigur ca era vorba despre o notificare viva voce, publica, in fata concetatenilor, a unei optiuni sau situatii personale. Acest sens se pastreaza si astazi, in formularile de genul profession de foi (si in calcul sau romanesc profesiune/ profesie de credinta).

Acesta este insa sensul secundar, cu o utilizare din ce in ce mai rara, cu tendinta de a deveni livresc si chiar invechit. Sensul astazi principal a devenit de la un timp atit de curent, de raspindit si de important, incit a scos practic din uz sensul originar, cel de declaratie publica. Nu avem o explicatie pentru aceasta evolutie, iar perpetuarea riguroasa a sensului orginar intr-una dintre practicile majore ale religiei catolice (vezi 3b si 4 din definitia excerptata din Larousse) face ca lucrurile sa fie si mai complicate.

Inexplicabile ramin momentan si contaminarea urmata de suprapunerea de sens dintre civicul si nobilul professio si umilitorul miserere. Nu cunoastem succesiunea de fapte de istorie sociala care explica cum s-au intilnit si apoi evoluat pe acelasi sens profession cu m tier. E limpede insa ca trebuie sa calculam cumva cu practicile bisericii crestine apusene, cea care va deveni catolica, in secolele ei de limba latina. Ceea ce mentine in discutie etimologia lui m tier prin ministerium, dar nu printr-o transformare directa, ci prin participarea unui intreg context institutional. Una dintre incercarile mele de explicatie este un rationament, care foloseste ca premisa sustinerea ca munca are un caracter istoric si cultural, deci ca munca din epoca despre care vorbim,

este o inventie, o creatie europeana. Ea este concomitenta cu institutionalizarea crestinismului (iar) predicatul "este conmcomitenta" poate fi formulat mult mai exigent: munca este o componenta, si inca una esentiala, a institutionalizarii crestinismului.[16]

Cealalta premisa este ca mizericordia (miserere) era un monopol al bisericii. Iar concluzia este ca acordarea unui metier era ea insasi parte a institutionalizarii crestine a muncii, deci ca trebuia notificata public in termeni asemanatori notificarilor de credinta. Deci ca professio, declaratie publica, facuta de beneficiarul unui me(s)tier. Voi reveni mai incolo cu o incercare conjecturala alternativa.

Mai e de consemnat dubla discontinuitate a cuvintelor si deci sensurilor care se refera la calificari si la alte institutii ale muncii. Avem astfel discontinuitatea acestor cuvinte intre antichitate si evul mediu. De exemplu, sensul lui faber (faber marmoris, faber lignarius etc.) se pastreaza ca atare numai in romanescul faur, cu o utilizare astazi livresca (si cu foarte interesanta de explicat in sociologia istorica restringere la prelucrarea metalelor). Avem apoi discontinuitatea intre evul mediu si era moderna, cu supriza continuitatii cuvintelor pe disruptura sensurilor. De exemplu, actual profession din franceza, raportat la stramosul sau professio din latina.

Ca tendinte actuale, putem vedea ceva nuante in diferentierea lui profesie de meserie. Profesie se potriveste mai bine cu limbajele specializate. De asemenea, atit franceza cit si romana prezinta tendinta de a-l specializa pe m tier, respectiv meserie la sensul de activitate/ calificare manuala, artizanala si pe profession, respectiv profesie la sensul de activitate/ calificare "intelectuala".

Dar tendinta generala, multipla si profunda este confuzionarea. In teritoriul limbii franceze de exemplu, putem vorbi cu seninatate, ba chiar cu oaresce aplomb despre comment un métier devient profession ("cum devine o meserie profesie")[17] sau despre la sociologie et ses métiers ("sociologia si meseriile sale")[18]. Pe sensul lor principal, profesie si meserie sint confuze nu numai intre ele, ci au mai achizitionat si un al doilea sens: ele inseamna atit o anumita "calificare", cit si activitatile prin care se exercita calificarea respectiva. Ocupatie, cuvint recent, mult mai nou decit meserie si profesie, a carui aparitie este justificata logic tocmai pentru desemnarea acestor activati, i.e ceea ce face omul in munca sa, ar fi trebuit sa elimine aceasta confuzie. In realitate, ne-am ales cu suplimentarea in trei a confuziei.

Alaturi de confuzionare este de notat metaforizarea encomiastica. Ametita utilizare descriptiva a lui meserie si a lui profesie este redublata de un regim foarte expansiv al utilizarii lor in judecati de valoare. Este un regim foarte puternic si exceptional de bine prizat in toate mediile sociale. In romanește, exprimari ca "meserie!", "profi!", "meserias", "profesionist", "profesional" sint formule pentru superlativul absolut in aproape orice context, despre obiecte sau prestatii, ca si despre persoane. In lumea noastra in general nu spunem la nimeni si la nimic "profesional" sau "profesionist" daca nu-i putem atasa o idee de excelenta, si anume una maxim distinctiva. "Profesion(al)ismul" este una dintre luminile calauzitoare ale lumii noastre, traim epoca sa de aur. Numai ca ia uitați ce calauza confuza. Antonimele lui "profesional"/ "profesionist" ca judecata de valoare sint cuvintele "amator" și "diletant". "Amator" este cineva care "ama", adica iubește; iar "diletant" este cineva "diletus", care se bucura, care face ceea ce face pentru a se delecta, nu pentru avantaje pecuniare. De unde rezulta un joc de semnificații ca in bancul cu diferența dintre pedagogi și pedofili - pedofilii iubesc copiii.

Retinem ca, pe de o parte, nu ne putem pune cine stie ce nadejde in ceea ce priveste claritatea si precizia cuvintelor din familiile semantice si lingvistice ale lui meserie si mai ales profesie. Despre profesii, profesionalizare, profesionalism etc. putem obtine propozitii foarte interesante, dar nu si foarte analizabile. Cam cum paseste un personaj al lui Caragiale: mai mult hotarit decit sigur. De unde decurge ca oricine vrea sa gindeasca si sa vorbeasca un pic mai inteligent despre chestiile astea are de facut o operatie prealabila de decupare si apretare a sensurilor cuvintelor de baza si o scoatere a lor din regimul de judecati de valoare. O operatie destul de arbitrara, fie vorba-ntre noi, deci intotdeauna usor de criticat. Dar la care originea si istoria cuvintelor respective ne indreptatesc in mod neechivoc.

La nivelul folosintelor mai putin ponderabile, dar pe care putem miza de asemenea, avem complexitatea si subtilitatea preventive pe care etimologia si istoria sociala a cuvintelor meserie si profesie le pun in joc atunci cind avem de gindit, de vorbit si de decis in chestiuni legate de profesie, profesionalism, profesionalizare.