OMUL SI SOCIETATEA

OMUL SI SOCIETATEA

Din cele mai vechi timpuri, oamenii traiesc unii alaturi de altii, in comunitati mai mult sau mai putin numeroase, complexe; statul ar fi comunitatea cea mai avansata. Este omul o fiinta sociala in mod natural sau in mod artificial? Este sociabilitatea o parte a naturii umane sau nu? Filozofi diferiti au dat raspunsuri diferite. Cei care sustin ca omul este o fiinta sociala in mod natural, ofera automat o explicatie pentru faptul ca, din cele mai vechi timpuri, traim in societati. Dar cum pot explica acest fapt cei care sustin ca omul nu este o fiinta sociala in mod natural? De ce, cum a trecut omul de la starea naturala la starea sociala?

Thomas Hobbes sustine ca, desi starea sociala nu este starea naturala a omului, totusi este starea la care omul ajunge in mod inevitabil. Pe de-o parte, in starea naturala fiecare om are o libertate deplina, deoarece nu exista o autoritate oficiala, nu exista legi oficiale, astfel incat fiecare om este liber sa faca ceea ce doreste sau, mai potrivit spus, ceea ce poate. Pe de alta parte, la fiecare om libertatea se masoara dupa putere, libertatea este data de putere. Cu cat sunt mai puternic, cu atat sunt mai liber.

Hobbes sustine ca omul este in mod esential egoist, rau mai degraba decat bun. Cel puternic il domina, il exploateaza pe cel slab, atat cat doreste, atat cat poate. Fiecare om va incerca sa isi realizeze interesele, dorintele, scopurile, prin cele mai eficiente mijloace de care dispune, chiar daca astfel il raneste pe celalalt. Omul este lup fata de om ("homo homini lupus"). Daca eu am un anumit scop, daca pentru a-mi realiza acel scop trebuie sa il ranesc pe celalalt, daca sunt mai puternic decat celalalt indeajuns de mult incat sa il pot rani, fara sa fiu pedepsit, fara ca apoi sa suport consecinte negative (sau astfel incat consecinte negative sa cantareasca pentru mine mai mult decat consecintele pozitive ale realizarii acelui scop), atunci il voi rani pe celalalt, intr-un mod total firesc, conform naturii mele de om (egoist, rau mai degraba decat bun).

Datorita conflictelor, crimelor, talhariilor si altor asemenea fapte, constante si foarte numeroase, in starea naturala bantuie teama, suspiciunea. Oamenii se simt mereu mult prea amenintati. Asadar, pe baza unui contract social, oamenii decid sa depaseasca starea naturala si sa intre in starea sociala. Contractul social stabileste libertatile, drepturile si datoriile fiecarui membru al societatii, stabileste legile pe care fiecare trebuie sa le respecte, legile care spun ceea ce este permis si ceea ce este interzis, in relatiile dintre membrii societatii. Omul accepta sa ii fie ingradita libertatea, sa fie condus de altcineva, intr-o anumita masura, conform legilor stabilite in contractul social, pentru a capata protectie, siguranta, garantia ca ii sunt recunoscute si respectate mai multe drepturi, libertati. Starea sociala este mai avantajoasa decat starea naturala. Astfel se explica de ce omul devine (in mod artificial, prin alegere) o fiinta sociala, sustine Hobbes.

Omul este un animal social

(Aristotel, Politica)

Pentru Aristotel, "natura nu creeaza nimic fara scop". In natura nu exista nimic inutil (chiar daca nu cunoastem utilitatea fiecarui element al naturii). Toate elementele naturii, toate fenomenele, toate vietuitoarele, toate organismele, considerate in ansamblul lor, inclusiv cel omenesc, toate organele si facultatile, considerate in mod separat, isi au functiile, rolurile, scopurile lor. Ce este inutil in organismul omenesc? Nimic! Fiecare organ are de indeplinit o functie precisa, in interiorul organismului. Fiecarui element al naturii ii corespunde un scop natural, pentru indeplinirea caruia este pe deplin adecvat si pentru indeplinirea caruia exista. Aceasta este conceptia teleologica a naturii. Elementul E exista pentru ca indeplineste scopul S, conform unei legi a naturii. Exemple: avem urechi pentru a auzi, avem ochi pentru a vedea, organul cutare indeplineste functia cutare, etc.

Suntem inzestrati cu limbaj pentru a ne exprima, pentru a comunica unii cu altii. Animalele pot emite numai interjectii, sunete, semne de un fel sau altul, prin care isi exprima, isi comunica unele altora starile de placere sau durere, nevoile, instinctele. Oamenii sunt singurele fiinte inzestrate cu limbaj articulat, astfel incat sunt capabili sa se exprime, sa comunice unii cu altii, la un alt nivel, superior in mod fundamental celui pur animalic, de exprimare a placerii, durerii, etc. Oamenii sunt capabili sa isi afirme ratiunea: cunostintele, ideile, parerile, punctele de vedere, inclusiv cele estetice si morale. "Vocea (nearticulata) este doar semnul placerii si al durerii si exista si la celelalte vietati, caci natura lor se ridica numai pana la a avea simtirea placerii si a durerii si a o semnifica unele altora, pe cand limba serveste la a exprima ce este folositor si ce este vatamator, precum si ce este drept si nedrept" (Aristotel). Deoarece oamenii sunt inzestrati cu limbaj articulat iar functia naturala a limbajului articulat consta in comunicare rationala, inclusiv sau mai ales in plan moral, deoarece pentru comunicare nu este suficient un singur om, rezulta ca oamenii sunt fiinte sociale in mod natural. Starea naturala este chiar starea sociala. Conform lui Aristotel, societatea este un grup de fiinte inzestrate cu ratiune si limbaj articulat. Societatea suprema este statul, ale carui temeiuri sunt rationale si morale.

Aristotel spune ca "statul este anterior familiei si fiecaruia dintre noi". In ce mod? Desigur ca statul nu este anterior omului d.p.d.v. cronologic: pentru ca statul sa existe, este nevoie sa existe oameni. Aristotel sustine ca natura umana include sociabilitatea. Omul este om, se manifesta si se desavarseste ca om numai in societate, tot asa cum inima functioneaza ca inima numai in interiorul, in sistemul organismului. D.a.p.d.v. statul este anterior omului. Am putea spune ca omul care traieste in afara societatii nu este om sau este un ratat, adica nu traieste conform naturii sale.

Ar mai fi un argument pentru teza ca omul este, in mod natural, o fiinta sociala. Omul nu este indeajuns de puternic si capabil sa traiasca singur, sa isi indeplineasca singur toate nevoile si scopurile. Asadar, omul trebuie sa traiasca alaturi de celalalt. Poate ca la acest argument se gandea Aristotel cand spunea ca "antisocialul din natura, nu din imprejurari ocazionale, este ori un supraom, ori o fiara".

Omul in starea naturala si in cea sociala

(Rousseau, Discurs asupra inegalitatii intre oameni)

Rousseau sustine ca omul nu este o fiinta sociala in mod natural, ci a devenit o fiinta sociala in mod artificial. In starea naturala, initiala, omul era o fiinta sanatoasa, echilibrata, libera si multumita, cu putine probleme, nevoi si dorinte; traia o viata simpla, ordonata si placuta; se comporta numai pe baza a unor principii naturale, fixe si sigure. Omul era capabil sa isi indeplineasca nevoile si dorintele naturale. Iar vointa si ratiunea lui nu treceau dincolo de acest orizont. Fiecare om era propriul si singurul sau stapan, era egal cu celalalt si asemenea celuilalt.

In societate, de-a lungul timpului, datorita progresului enorm pe care l-a parcurs, cu toate transformarile si consecintele sale, mai ales negative (sustine Russeau), omul s-a schimbat foarte foarte mult, atat in plan psihic, sufletesc, cat si in plan fizic, trupesc, "incat a devenit aproape de nerecunoscut".

Viata omului a devenit mult mai complicata, mai apasatoare: a capatat multe nevoi si dorinte noi, greu de satisfacut intr-un mod armonios; a dat peste probleme noi, greu de rezolvat. Omului social, civilizat ii este mult mai greu sa fie multumit, fericit decat omului natural, salbatic. "Aproape ca nu vedem in jurul nostru decat oameni care se plang de existenta lor; si mai multi sunt aceia care nu se plang, desi sufletul le e plin de aceasta" (Rousseau). Omul actual se confrunta cu frustrari, depresii, vicii, fata de care omul natural era imun. Inegalitatile, diferentele si conflictele dintre oamenii actuali isi au originea si explicatia in societate, in progresul si schimbarile ce s-au produs.

Putem gasi nenumarate exemple de probleme specifice omului zilelor noastre: de la probleme de maxima gravitate, precum arma nucleara, incalzirea globala sau somajul, pana la probleme cu care se confrunta fiecare dintre noi, precum taxele, impozitele si multe alte cheltuieli, care sunt surse mari de stres si oboseala, fizica si psihica.

In societate, omul a devenit foarte dependent de celalalt, de multi factori si elemente. Sa ne gandim, de exemplu, la cat de importante sunt pc-ul si internetul, pentru omul zilelor noastre.

In societate, apare, in mod inevitabil, competitia pentru bunuri, functii, privilegii. Si, impreuna cu competitia, apar tensiunile si conflictele. Omul este nevoit sa se lupte cu celalalt, pentru a-si indeplini scopurile, interesele. Egoismul si antipatia au devenit firesti.

Omul actual seamana prea putin cu omul initial, pre-social, astfel incat ne este foarte greu, astazi, sa aflam ceea ce tine de natura umana, sa distingem, la omul actual, ceea ce este natural de ceea ce este artificial, modul in care l-a facut natura de modul in care s-a facut si s-a schimbat el insusi. Totusi Rousseau identifica "doua principii anterioare ratiunii", doua principii naturale, sensibile:

PN1 - "unul care ne face sa fim puternic interesati in bunastarea si conservarea noastra", sa-i spunem principiul conservarii sau al iubirii de sine;

PN2 - "si altul care ne inspira o repulsie naturala in fata pieirii sau suferintelor oricarei fiinte simtitoare si, in primul rand, a semenilor nostri", sa-i spunem principiul altruismului sau al milei.

Rousseau sustine ca aceste doua principii il caracterizeaza pe om intr-un mod esential, pe tot parcursul istoriei, dincolo de toate progresele si schimbarile care s-au produs in el si in viata lui; il caracterizeaza atat pe omul initial, cat si pe omul modern. Aceste principii sunt anterioare ratiunii, deoarece se intemeiaza in primul rand pe natura, nu pe ratiune, fiind mai degraba instincte, inclinatii.