Obiectul dreptului securitatii sociale

Obiectul dreptului securitatii sociale

Privind securitatea sociala ca un un fenomen autonom si distinct, ca o preocupare constanta si crescanda a autoritatilor pe linia protejarii populatiei afectate de anumite riscuri, in acelasi timp si fara nici o rezerva, trebuie sa acceptam existenta unui drept al securitatii sociale. Intr-adevar, normele juridice edictate de stat care reglementeaza relatiile de securitate sociala, formeaza ramura de drept cunoscuta in lume sub denumirea de dreptul securitatii sociale. Tot asa cum dreptul muncii s-a desprins de disciplina mama - dreptul civil, dreptul securitatii sociale s-a desprins la randul sau din dreptul muncii pentru a deveni o disciplina autonoma, o noua ramura de drept. Asadar, in obiectul dreptului securitatii sociale intra raporturile juridice de asigurari sociale, precum si cele de asistenta sociala.

Raporturile de asigurari sociale au fost definite ca acele relatii sociale in cadrul carora se realizeaza asigurarea materiala de batranete, boala sau accident a persoanelor care sunt subiecti intr-un raport juridic de munca, a membrilor lor de familie sau a altor persoane prevazute de lege.[2]

Asigurarile sociale functioneaza pe principiul punerii in comun a riscurilor. Fiecare asigurat varsa o cotizatie la o unitate de asigurari; daca sunt indeplinite conditiile prescrise pentru atribuirea prestatiilor, el va primi indemnizatia stipulata.

Raporturile de asigurari sociale se caracterizeaza prin urmatoarele:[3]

asigurarea este obligatorie in conditiile determinate;

subiectele unui astfel de raport sunt persoana asigurata pe de-o parte si unitatea de asigurari, pe de alta parte, de regula organismele statale in cazul asigurarilor sociale de stat;

in continutul raportului de asigurare, care este prestabilit de lege, intra obligatia asiguratului de a plati contribitia de asigurari sociale, corelativa cu dreptul institutiei de asigurari de a pretinde plata, precum si dreptul asiguratului de a primi indemnizatia, corelativ cu obligatia institutiei de asigurari de a o plati.[4]

Asistenta sociala este finantata pe principiul solidaritatii nationale, iar din sumele alocate se platesc diverse ajutoare si alocatii, precum si prestatii in natura.

Raporturile de asistenta sociala se caracterizeaza, in principal, prin urmatoarele:[5]

- sunt reglementate exclusive prin lege;

- subiectele lor sunt personae fizice aflate in nevoie pe de-o parte si statul prin organismele sale de specialitate, pe de alta parte;

- in continutul acestor raporturi intra dreptul persoanelor asistate social de a primi prestatiile in bani sau in natura stabilite de lege, precum si obligatia organelor specializate ale statului de a le acorda;

- prestatiile au un cuantum forfetar si ele nu sunt in mod obligatoriu succesive ca cele de asigurari sociale.