Particularitati ale dezvoltarii in adolescenta

Particularitati ale dezvoltarii in adolescenta

Adolescenta, perioada de tranzitie de la copilarie la varsta adulta, nu are limite de varsta clar delimitate, insa este acceptat faptul ca incepe de la varsta de 12 ani si duraza pana spre 20 de ani, cand dezvoltarea este aproape completa. Uneori aceste limite se pot depasi din cauza extinderii timpului de scolarizare si a lipsei de responsabilitate sociala, ori hotarele ei se pot deplasa in functie de apartenenta sexuala, etnica, rasiala, de mediul geografizic sau sociocultural.

Descrierea portretului adolescentei dupa criterii si itemi specifici duce totusi la rezultate de mare diversificare si relativism; unanima este in acest sens doar parerea ca, adolescentul nu poate fi observat cu precizie decat in mediul social.

Schiopu & Verza (1981), afirma ca de "o importanta majora la adolescent este stabilirea identitatii, a sensului vietii. De aceea, pare usor de inteles de ce factorii care ii influenteaza cursul vietii, nu tin doar de ereditate, ci mai ales de mediu, de influentele educative, de actiunile proprii ale adolescentului".

Preocupati de evolutia viitoare a adolescentului, o serie de autori se opresc in analiza lor in special pe aspecte pregnante. Astfel, pentru unii a fi adolescent inseamna "a lua cunostinta de el insusi si de lumea in care va trai" (Debesse, 1986), iar altii puncteaza ca jaloane generale ale perioadei: aparitia gandirii abstracte si a reflectiei, extinderea la planuri inactuale, reducerea "bandei" de colegi la cercul restrans de prieteni, exaltarea tematoare a Eu-lui, senzualitate.

De aceea, temele delincventei juvenile intretin si stimuleaza reciproc notiunea de criza. Procesul de cautare a identitatii de catre adolescent, realizarea autoidentificarii in societate cu bulversarea, uneori, a sentimentelor si conduitei pregatesc adolescentul pentru autocenzura. El va accepta, cu toate pendularile specifice perioadei, doar unele din modelele de viata ale adultului, pe care le va judeca intens si amplu.

Transformarile fizice si psihice care apar in aceasta perioada, schimbarile in atitudine si conduita, la fel ca si problemele ridicate parintilor si familiei, fac din adolescenta cea mai sensibila faza de evolutie spre viata adulta. Ea este "punct unde se intalneste copilaria cu tot bagajul ereditar si cu toata contributia educativa pe care aceasta implinire o presupune; noile activitati care devin posibile in aceasta etapa isi au radacinile in cele ale varstelor precedente, ea se caracterizeaza nu numai prin multiple invataturi care il pregatesc pe tanar sau pe tanara pentru sarcinile maturitatii, ci si prin proiectele si aspiratiile unei personalitati care ia cunostinta de scopurile pe care ar vrea sa le atinga si care cauta mijloacele adecvate de a ajunge la ele" (Debesse, 1970). Autorul atrage atentia asupra particularitatilor psihologice unice ale varstei adolescentei, care pun in fata educatorului, a familiei si a scolii sarcini si responsabilitati deosebite fata de cele ridicate de varsta copilariei.

Adolescenta cuprinde doua subcapitole principale aflate una in succesiunea celeilalte:

a)   Preadolescenta sau pubertatea de la 11/12 pana la 14/15 ani; aceasta perioada este caracterizata prin stabilizarea maturitatii biologice si dobandirea unei individualitati mai nuantate;

b)   Adolescenta propriu-zisa sau "marea adolescenta"de la 14/15 pana la 18/20 ani; este caracterizata de fundamentarea principalelor trasaturi de caracter si stratificarea intereselor profesionale. Fiind o perioada de dependenta economica si afectiva se opune participarii active cu drepturi depline la exigentele normative ale vietii sociale, adolescenta reflecta atat particularitatile climatului familial si educational, cat si transformarile complexe ale mediului social, ceea ce impune analiza detaliata a fiecaruia dintre factorii implicati in acest proces.

Dificultatile care apar in relatia dintre parinti si copii isi au originea intr-o dubla ambivalenta: pe de o parte , adolescentul doreste sa devina adult, dar el ezita sa abandoneze securitatea climatului familial, iar pe de alta parte parintii doresc, in aceeasi masura, ca adolescentul sa devina adult, dar privesc cu teama si neincredere acest lucru. "Criza de conduita", caracteristica perioadei mai sus mentionate se defineste prin atitudinea de emancipare si independenta adoptata de tanar fata de grupul familial. Intrucat adolescentul doreste sa fie considerat ca fiind o fiinta libera, care nu accepta sa fie tutelata sau condusa autoritar, el este dominat de ideea ca nu trebuie sa ramana o simpla prezenta sau existenta in societate. In consecinta, in perioada adolescentei familia ramane principalul agent educativ care transmite tanarului ideile, valorile si conceptele fundamentale ale societatii, in special prin intermediul rolurilor jucate de parinti in cadrul grupului familial si in societate.

Fiind un proces psihologic complex, in urma careia este creata si structurarea personalitatii adolescentului, socializarea in familie declanseaza in el "anumite dispozitii morale, intelectuale si afective si care le da o forma si un continut determinant.

Bernstein (1978), afirma ca procesul de socializare in familie se desfasoara intr-un ansamblu de situatii esentiale, dintre care patru sunt mai importante:

a) Situatii de educatie morala, reprezentate de relatiile de autoritate, in cursul carora sunt transmise copilului regulile morale si fundamentarile acestora.

b) Situatii de invatare cognitiva, in timpul carora copilul dobandeste si interiorizeaza sistemul de cunostinte, aptitudini, deprinderi si comportamente necesare convietuirii in societate.

c)  Situatii de imaginatie si creativitate, in care copilul este incurajat sa experimenteze si sa se recreeze liber, ceea ce contribuie la stimularea fanteziei si a capacitatilor creatoare ale acestora.

d) Situatia de comunicare psihologica, in care copilul invata sa perceapa starile sale afective, dar si pe ale celor din jur, ceea ce are o mare importanta in realizarea echilibrului moral si psihologic al acestuia.

Dimpotriva, din interactiunea dintre factorii interni si externi cu actiune nociva in perioada dezvoltarii personalitatii, rezulta perturbari grave ale procesului normal de adaptare si integrare in viata sociala. Aceste abateri comportamentale pot imbraca diferite forme de manifestare de la limita "normalitatii" pana la comportamentul "aberant". Din fericire, adolescentii, in majoritate, gasesc resursele psihice pentru a depasi conflictele si tensiunile care pot genera asemenea comportamente.