Performanta de grup

Performanta de grup

Majoritatea comportamentelor si activitatilor noastre se petrec individual, si multe dintre ele fara asistenta din partea publicului. Ne preparam hrana, invatam pentru examen, elaboram o lucrare stiintifica etc. Altele insa sunt de natura colectiva - caram mobila, activam intr-un comitet, facem parte dintr-o echipa sportiva - sau, cel putin, se desfasoara in fata celorlalti, cum ar fi sa prezentam un eseu la seminar, sa mancam la cantina sau restaurant, sa lucrezi ca vanzator intr-un magazin sau sa-ti prestezi activitatea alaturi de colegii tai intr-un birou. Valoarea performantei si factorii ce o explica depind de asemenea configuratii ale raportului individ - grup in efectuarea de sarcini si actiuni.

Principalele tipuri de actiuni si sarcini

In literatura de specialitate se discuta (G. de Montmollin, 1969; I. Radu, 1994) despre trei principale situatii actionale:

A.     Situatii de interactiune fara reciprocitate, unde subiectul ce efectueaza sarcini se afla in prezenta unei colectii de persoane cu care nu are nici o legatura sau interes comun. Publicul sau martorul colectiv in fata caruia el lucreaza sau da un raspuns poate fi tacut dar atent sau poate sa se manifeste activ prin incurajare sau critica. Prestatiile echipelor sportive sunt un exemplu de acest fel. Dar si jucarea unei piese de teatru, tinerea unui discurs si numeroase alte comportamente constituie situatii de acest fel.

B.     Situatiile de co-actiune sunt acelea in care intre participanti pot aparea reactii reciproce, insa activitatea data este o activitate comuna, dar nu colectiva, in sensul ca subiectii efectueaza munci care se desfasoara in acelasi perimetru si deci in conditii identice. Indivizii vad ce face fiecare in parte, pot transmite semnale verbale sau nonverbale cu privire la performantele reciproce, insa lucreaza individual. Atelierul, biroul format din celule sau locuri de munca alipite, clasa de elevi sunt exemple de co-actiune.

C.     Performanta colectiva. In acest tip de situatii, grupul ca intreg devine subiectul actiunii, membrii sai fiind angajati intr-o sarcina unica si colectiva, produsul final fiind rezultatul interactiunii reciproce si colaborarii participantilor. Ilustrari in viata de zi cu zi ale acestui gen de activitati sunt luarea de decizii in grup, jocul de echipa (fotbal, handbal etc.), formatii integrale de lucru (echipajul unui avion, o echipa de constructori).

Desigur, sunt posibile combinatii intre respectivele tipuri de situatii: un meci de fotbal inseamna o prestatie colectiva (tip C) in fata unui public de obicei deloc tacut (tip A). Dupa cum intre tipul A si C putem gasi situatii intermediare: indivizii lucreaza individual la sarcini aditive a caror produse vor fi incorporate in rezultatul final colectiv (un proiect stiintific comun, departajat insa pe "felii" care vor fi in final ansamblate).

De altfel, dincolo de configuratiile de situatii actionale, conteaza extrem de mult in dinamica si performantele grupului, tipul de sarcini. Avem astfel (Taylor et al, 1994):

a)      Sarcini aditive, in care productivitatea de grup o reprezinta suma eforturilor fiecarui membru in parte. Factorul decisiv in activitatile (sarcinile) de tip aditiv este masura in care indivizii ce fac parte din grup reusesc la modul efectiv sa-si coordoneze eforturile. Aproape intotdeauna performanta grupului este superioara oricarui membru luat individual. Cand un camion ce s-a impotmolit in noroi sau o caruta cu lemne s-a rasturnat, iesirea din impas inseamna a impinge mai multe persoane in acelasi timp si in aceeasi directie.

b)      Sarcina conjunctiva este aceea in care productivitatea de grup depinde de performanta celui mai "slab" din grup. Pentru ca sarcina sa fie indeplinita trebuie ca toti membrii sa o indeplineasca. Daca, spre pilda, are loc o evadare colectiva dintr-un lagar de prizonieri, asa cum nu de putine ori s-a intamplat in timpul razboaielor, se impune, de regula, ca fiecare individ - si cel care se misca eventual mai greu - sa scape, altfel actiunea e compromisa.

c)      In sarcinile de tip disjunctiv e suficient ca doar unul din grup sa realizeze sarcina pentru ca succesul sa fie cotat ca apartinand intregului grup. Aici performanta grupului depinde de cel mai "bun", performant membru. Raspunsurile la concursurile de cultura generala pe echipe (familii) constituie sarcini de acest fel.

Si in cazul tipurilor de sarcini pot surveni combinatii. Exista multe situatii (o echipa de volei, de exemplu) unde sarcina poate fi divizata in subsarcini specifice si unde rezultatul final depinde nu doar de cel mai "bun" si de cel mai "rau" din grup dar si de felul in care se coordoneaza eforturile individuale, de multe ori sub presiunea scorului, a timpului (la fotbal, de pilda) si a publicului.

Strategii de comparare a performantelor de grup cu cele individuale

Una dintre problemele fundamentale in discutarea performantei de grup este in ce conditii, pentru ce gen de sarcini si activitati prestatiile grupale sunt superioare celor individuale. Psihologii sociali au montat o serie de experimente pentru a vedea acest lucru, investigand mai ales activitatea de rezolvare de probleme. Dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza, spusa "unde-s doi puterea creste" nu are intotdeauna valabilitate. I. Radu (1994, pp. 136-140) descrie astfel principalele strategii de comparare a performantelor individ-grup, unde s-au luat in calcul volumul si calitatea solutiilor date, numarul de incercari si erori, tipul de rezolvare a probei:

Prima strategie de comparatie pune in paralel performanta unui grup - exprimata prin cota sa totala - cu media performantelor membrilor sai in situatie individuala (in pretest). Se compara deci cota obtinuta de grup cu o medie, inregistrata in situatie individuala. Concluzia experimentelor: performanta de grup este superioara celei individuale, dar reusita sa comporta adesea un timp mai lung, pentru ca intervine comunicarea mesajelor, familiarizarea cu sarcina, coordonarea eforturilor si adoptarea deciziei. Un grup este semnificativ mai bun decat individul mediu pentru ca pune laolalta resurse multiple, capacitati mai multe si diferite.

Insa probabilitatea ca un grup sa poata rezolva o problema se reduce la sansa de a cuprinde cel putin un participant in stare sa gaseasca solutia. Strategia de comparare - cea de-a doua - ar fi urmatoarea: se compara performanta grupului in raport cu prestatia celui mai bun din membrii sai in situatie individuala. Asadar, cota totala a grupului ar trebui sa depaseasca semnificativ scorul celui mai capabil participant, obtinut de acesta in pretest (cand a lucrat individual). Rezultatele experimentale nu sunt univoce: in unele experiente performanta grupului este superioara prestatiei celui mai capabil membru al sau, in altele se situeaza semnificativ sub nivelul acestuia, proportiile neputand fi precizate. Intervine aici compozitia grupurilor. In probe complexe, un individ cu aptitudini superioare este mai performant decat un grup mediocru. Avand in vedere faptul ca in situatii de grup nu sunt utilizate deplin resursele, se poate aprecia ca in destul de multe cazuri de sarcini disjunctive grupul nu egaleaza performanta celui mai bun component din agregatul statistic

Cea de-a treia strategie de comparatie - cea mai adecvata in cadrul alternativei grup / individ - unde in paralel performanta grupului real cu suma prestatiilor unui grup echivalent in situatie individuala. Intrebarea care se pune este urmatoarea: constituie performanta colectiva o rezultanta care depaseste suma aritmetica a prestatiilor individuale? Oare in conditiile activitatii de grup apare un plus, un adaos ireductibil la contributiile individuale ale membrilor reunite pe baza unui calcul pe hartie? Se introduce paradigma grupului nominal ca termen intermediar intre individ si grup. Procedura este urmatoarea: subiectii care au lucrat individual sunt reuniti printr-un calcul pe hartie in grupuri nominale sumative, avand aceleasi efective ca si grupurile reale. Cand se lucreaza cu esantioane independente, grupurile nominale se stabilesc pe baza de selectie aleatoare dintre subiectii din situatia de control. Se compara deci performanta grupului cu suma raspunsurilor distincte obtinute in sedintele individuale. Cota grupului nominal se stabileste ca si cand subiectii ar fi lucrat impreuna, spre exemplu, daca unul (oricare) dintre subiectii grupului nominal a rezolvat o problema, se considera ca "grupul" a rezolvat problema.

Concluzia experimentelor. Diferentele constatate intre performanta grupurilor reale si a celor nominale sunt adesea mici si nesemnificative. Grupul real egaleaza in anumite conditii performanta prezumtiva a grupului sumativ. O dinamica de grup optima poate sa asigure chiar obtinerea unui plus, peste suma aporturilor individuale. Grupul induce insa si un efect de "normare", de nivelare.

Cea de-a patra strategie compara grupul real cu modelul matematic anticipat. Se cunosc in aceasta privinta doua modele: unul centrat pe calculul teoretic al resurselor, in genul grupului nominal, si al doilea - un model al proceselor implicate (fractionarea sarcinii, articularea eforturilor, luarea deciziei etc.). S-a demonstrat ca, de regula, grupul nu utilizeaza deplin resursele ipotetice ale membrilor sai, intervine un factor de compozitie si de organizare. Informatia de grup poate fi optima numai cand structura influentelor reflecta diferentele de capacitate.

Se impune, asadar, o remarca generala comparatia individ - grup, sub unghiul performantei, nu se poate transa in termenii unui raspuns ferm in "da" si "nu". Din moment ce grupul de lucru este o realitate curenta a zilelor noastre, intereseaza in primul rand mecanismele reale de functionare si compararea grupurilor intre ele. Abordarea clasica postula o dinamica de grup ireala: insusirea interesului comun, colaborare nedistorsionata, distribuirea egala a capacitatilor intre colective, absenta relatiilor conflictuale, rolul de catalizator al conducerii s.a.m.d. Or, factorii identificati initial se modifica pe parcurs, intrand in combinatii imprevizibile. Discutia problemei trebuie sa depaseasca simpla comparatie, tinzand sa surprinda compozitia si dinamica grupurilor.

Fara sa poata fi masurat exact, ansamblul de date obtinute permite totusi sa se schiteze potentialul prezumtiv, teoretic al grupului, concretizat in patru aspecte.

a)      Mai intai contam pe un efect statistic: in grup se combina aptitudinile, se insumeaza contributiile, are loc schimbul de informatii si de activitati. In consecinta un colectiv poate vehicula si pune in valoare un volum mult mai mare de informatie decat fiecare dintre membrii sai. Un individ poate stapani pe plan mintal - in campul atentiei si memoriei sale imediate - nu mai mult de 7±2 entitati discrete. Se poate presupune ca o inteligenta care recupereaza, insumeaza itemi prelucrati de la alte inteligente va fi capabila de o prestatie care sa se situeze pe un plan superior. In circuitul de grup, fiecare da si primeste, fiind simultan sursa de informatii si beneficiar. Intervine, ca efect statistic, o crestere ipotetica a resurselor: mai multe minti reusesc sa faca mai mult si mai bine decat una singura. Un simplu calcul de bun simt ne spune ca, punand laolalta contributiile, combinand aporturile individuale in cadrul grupului, se poate obtine prin insumare un rezultat superior performantelor individuale. Practic, aceasta insumare a aporturilor individuale nu este totdeauna deplina, completa. S-a constatat ca interctiunea si schimbul de idei au un efect pozitiv, stimulator; persoanele care intretin - intr-un colectiv - contacte si schimburi de informatii frecvente realizeaza performante superioare, fata de cei care nu au decat schimburi de informatii putin numeroase si numai cu putini colegi.

b)      Grupul de munca ofera sansa de a avea pretestul ideilor / solutiilor avansate, un feed-back al acestora, ceea ce are ca efect reducerea numarului de erori, implicit cresterea exactitatii solutiei; reciproc raspunsurile bune se fixeaza iar cele gresite se elimina, triajul fiind mult mai eficace in grup. Este adevarat ca performanta colectiva este mai exacta, dar ea cere in medie mai mult timp. Pe de alta parte, se observa ca oamenii originali construiesc o structura inchegata dar destul de inchisa de idei si au nevoie de o "coliziune" cu o structura mintala puterica de un fel diferit, pentru a produce o "decentrare", o optica mai larga. Discutia colectiva poate face ca anumite idei, pana atunci numai verosimile, sa gaseasca noi argumente. In cazul unor opinii controversate sau ipoteze concrente, grupul ofera - prin resurse mai variate noi piste si mijloace de verificare.

c)      In grup are loc compensarea competentelor (Rosca, 1981). Experienta curenta ne arata ca mai multi reusesc sa sesizeze aspecte multiple; este favorizat fluxul asociatiilor; unul si acelasi fenomen inclus in relatii diferite, isi dezvaluie laturi diferite. In aceste conditii, un participant la activitatea colectiva poate sa fructifice gandirea altuia, unul avanseaza o idee, altul o reia si o dezvolta pana la finalizare. In consecinta, din interactiune si combinare se naste un rezultat inedit. Intr-un asemenea context, individul creator apare drept loc de intersectie, de sinteza a unor idei elaborate printr-o colaborare continua (J. Piaget) sau punct de lansare a unor idei / solutii pe care grupul le detaliaza. Sinteza creatoare tine, in esenta, de efortul personal.

d)      Exista apoi o dinamica de grup. Situatia colectiva devine o sursa potentiala de activare, de mobilizare energetica, de fenomene de contagiune a pasiunii. Grupul nu este astfel un fenomen aditiv, in sensul ca prestatia sa nu este reductibila la un efect pur statistic, de "insumare de creiere"; rezultanta depaseste - in conditii optime - simpla suma aritmetica a resurselor sale. Poate sa apara un plus, fata de ceea ce ar indica un calcul anticipat pornind de la simpla insumare a prestatilor individuale. In practica, insa, grupurile reale intrunesc in proportii mai reduse conditiile optime. In consecinta, va apare mereu un decalaj inre calculul teoretic si realitate. Resursele grupului nu sunt utilizate deplin, complet aproape in niciuna din situatiile concrete.

Se poate spune in incheiere ca grupul de munca reprezinta cadrul unor fenomene pozitive dar si al altora - negative. Colectivul poate deveni pozitiv, fecund, - asa cum am aratat - dar si poate bloca eficienta, datorita unor fenomene negative.   

Teorii despre faciltatea si lenevirea sociala (social loafing)

Dintre fenomenele ce marcheaza performanta in conditii grupale, doua au o deosebita pregnanta teoretica si practica: 1) facilitatea sociala, adica efectul pozitiv asupra prestatiilor individuale ale prezentei celorlalti, si 2) oarecum ca reversul medaliei, eschivarea de la efort atunci cand se lucreaza in colectiv, mecanism numit si lenevire sociala (social loafing), in mare masura superpozabil cu cel de free-rider.

Incepand inca cu studiile unuia dintre fondatorii psihologiei sociale, F. Allport (1924) s-a pus in evidenta experimental efectul de sporire a performantelor individuale in prezenta celorlalti. F. Allport, rugand subiectii sa realizeze cat mai multe asociatii de cuvinte la un cuvant dat, a constatat ca 93 % dintre ei au avut performante mai bune cand au lucrat in prezenta altora decat cand au lucrat singuri. Diferenta a fost in acelasi sens semnificativa si cand a fost vorba de o proba mai complexa: de a elabora contraargumente la idei cuprinse in pasaje ale unor autori antici. In prezenta altora atat cantitatea cat si calitatea argumentelor produse au fost superioare. Un mare volum de cercetari ulterioare au confirmat efectul de facilitare sociala a prezentei celorlalti deopotriva ca simpla audienta (situatii de tip A) sau ca si semeni de munca, coatacanti (situatii de tip B). Au inceput insa sa apara si date care aratau ca nu intotdeauna prezenta altora stimuleaza performanta, ci dimpotriva, o poate diminua. Psihosociologii si-au pus intrebarea de ce uneori prezenta celorlalti faciliteaza si alteori obstacoleaza prestatiile individuale.

Un raspuns pertinent l-a oferit R. Zajonc in anii 1960 (apud Baron et al, 1998) prin formularea teoriei raspunsului dominant. Aceasta afirma ca prezenta altora produce o excitabilitate (arousal), o activare nervoasa, care, la randul ei, determina raspunsuri dominante (cele mai probabile pentru sarcina respectiva). La randul lor, raspunsurile dominante pot fi corecte si incorecte. Daca raspunsul este adecvat (corect) sarcinii, prezenta celorlalti este benefica, daca nu, ea diminueaza sau compromite performanta. Teoria mai face o predictie, indirecta, legata de cea de mai sus, si anume: performanta in cazul indivizilor competenti, cu aptitudini si / sau cu experienta - ei angajeaza raspunsuri dominante corecte - si scade performanta. Predictia se refera atat la dotarea aptitudinala ca atare cat si la natura sarcinii - sarcina repetitiva sau de invatare. In cel din urma caz, indiferent de abilitatile personale, performanta in fata altora tinde sa fie mai scazuta.

O serie de experiente au fost facute pentru a decela intre influenta publicului tacut si a celui aprobativ (vezi si Radu, 1994). Intr-adevar, cand subiectii stiu ca sunt evaluati, performantele lor sunt mai ridicate. Problema aici este ca ei pot avea constiinta aprecierii din partea celorlalti chiar atunci cand acestia sunt tacuti. Evaluarea explicita sau prezumtia ei este in stransa legatura cu managementul impresiilor in prezentarea de sine, deci cu mecansme intime ale imaginii si stimei de sine. Un argument impotriva teoriei facilitarii prin evaluare este ca sporirea performantelor in (simpla) prezenta fizica a semenilor s-a demonstrat si la insecte, unde e putin probabil sa functioneze constiinta evaluarii.

O teorie cu tenta mai generala (care inglobeaza si explicatia prin simpla prezenta fizica) este cea cunoscuta a distragerii - conflict, datorata lui R. Baron (1993). Ea se bazeaza tot pe rolul excitabilitatii (arousal), numai ca aceasta provine din conflictul dintre doua tendinte: 1) de a acorda atentie efectuarii sarcinii si 2) de a fi atent la pubic. Si in acest caz angajarea raspunsului dominant corect sau incorect determina succesul sau insuccesul determina succesul sau insuccesul in realizarea sarcinii. Dar aici sunt previzibile si alte consecinte, care au fost, in general, validate experimental, ca de exemplu. Cand atentia acordata publicului nu distrage de la efectuarea sarcinii, facilitatea sociala nu se produce; ea nu apare nici atunci cand indivizii nu sunt motivati sa fie atenti la ceilalti (spre pilda cand acestia lucreaza si ei). Teoria facilitatii sociale prin distragere - conflict acopera si registrul comportamental al animalelor in prezenta altor animale intrucat si la ele ar functiona conflictul dintre cele doua tendinte.

Facilitatea sociala vizeaza situatii de tip A si B, in timp ce pentru efortul colectiv (tip C) si cu deosebire in sarcinile aditive frecvent este fenomenul de eschivare sau lenevire sociala (social loafing). Expresia denomineaza faptul ca in situatii de sarcini colective unii indivizi depun un efort mai mic decat altii si chiar mai redus decat ar executa aceeasi operatie individul, sau in co-actiune. Ei tind sa "traga chiulul" lasand pe altii sa munceasca in locul lor. In cele mai multe cazuri, o atare motivatie si conduita conduce la un rezultat mai slab pe ansamblu. Experimente si date statistice arata ca fenomenul de "social loafing" este, din nefericire, potential prezent in toate grupurile si la toate categoriile populationale: femei, barbati, tineri, batrani, muncitori, tarani, intelectuali. De asemenea, el este raspandit in toate culturile si societatile, desi ponderea si intensitatea difera in functie de varietatea culturala, fiind mai acut in culturile individualiste decat in cele colectiviste. Aproximativ aceeasi realitate este redata de expresia "free-rider", centrala in teoriile socio-economice ale bunurilor colective si comportamentului rational (vezi, de exemplu, Coleman, 1990), expresie ce in romaneste poate fi echivalenta cel mai bine cu "blatist" (Ilut, 1995).

Pentru explicarea efectului de eschivare sau lenevire sociala se recurge la teoria impactului social, care utilizeaza ca si concept-cheie "responsabilitatea difuza" (Latané, 1981). Respectiva teorie face asumptia ca pe masura ce numarul membrilor creste, descreste responsabilitatea fata de indeplinirea sarcinii, aceasta si din ratiunea ca fiecare participant se gandeste ca celalalt va face mai mult (vezi, pe larg, Taylor et al, 1994).

Mai complex si veridic pare a fi modelul efortului colectiv (Karau si Williams, 1995), bazata pe extinderea teoriei motivatiei individuale a expectatiei-valenta la performanta colectiva. Sintetic, teoria spune ca (Baron et al, 1998) indivizii vor depune un mare efort in realizarea unei sarcini numai daca se satisfac concomitent trei conditii: 1) ei sunt convinsi ca muncind din greu vor obtine rezultate mai bune (expectatia); 2) rezultatele mai bune vor fi recunoscute si rasplatite (instrumentalitatea); 3) rasplata oferita va fi cea pretuita si dorita de ei (valenta).

Dupa cum usor se poate sesiza in situatia de munca colectiva la o sarcina de tip aditiv fiecare din aceste conditii sta sub semnul precaritatii. Si sa ne gandim ca nu e vorba de parametrii obiectivi ai situatiei (cum stau lucrurile de fapt sau cum ar putea ele arata), ci de felul in care sunt percepute de actorii implicati.

S-au conturat cateva solutii in vederea preintampinarii sau micsorarii efectului de trandaveala, lenevire sociala (Baron et al, 1998): 1) Cea mai eficienta tactica este de a face cat mai identificabila fiecare contributie individuala; 2) induce membrilor grupului ideea ca rezultatul ce se va obtine este foarte valoros; 3) A-i convinge ca efortul lor participativ are un inalt caracter de unicitate si nu este ceva redundant; 4) A creste coeziunea grupului, atasamentul reciproc si spiritul colectiv.

Aceste tactici, impreuna cu unele mai specifice, pot anihila tendinta de eschivare sau sa-i reduca magnitudinea, asa cum, de altfel, demonstreaza si experienta istorica si viata cotidiana actuala. Actiunile colective produc nu numai lenesi si blatuisti, ci si daruiti si eroi, ce merg de multe ori pana la sacrificiul suprem.

Teme / Lucrari

Folosind subcapitolul 3, "Factori ai productivitatii de grup" din cap. 6, I. Radu (coord.), 1994, Psihologie sociala (Ed. EXE, Cluj-Napoca), si alte surse bibliografice indicate, concepeti o schema a factorilor facilizatori si obstacolanti in realizarea performantelor grupale.

Descrieti un caz concret de lenevire sociala (social loafing) sau de "free-rider"(blatist) si indicati posibilele tactici de preintampinare sau diminuare a efectelor negative.

Bibliografie

Allport, F., 1924, Social Psychology, Boston, Houghton Mifflin

Baron, R., Criticism (informal negative feedback) as a source of perceived unfairness in organisations. Effects, mechanisms, and countermeasures, in R. Cropanzano (ed.), Justice in the workplace: Approaching fairness in human resource management, Hillsdale, NJ: Erlbaum

Baron, R., Byrne, D., Johnson, B., 1998, Exploring Social Psychology, Boston, Allyn and Bacon

Coleman, J., 1990, Foundations of Social Theory, Cambridge, Harward University Press

Ilut, P., 1995, Structurile axiologice din perspectiva psihosociala, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica

Karau, S., Williams, K., 1993, "Social loafing: A meta-analytic review and theorethical integration", Journal of Personality and Social Psychology, 65

Latané, B., 1981, "The psychology of social impacts", American Psychologist, 36

Montmollin, G., 1969, "L'interaction sociale dans les petits groupes", in P. Fraisse, J. Piaget (eds.), Traité de psychologie experimentale, 2^nd ed, vol. IX, Paris, PUF

Radu, I. (coord.), 1994, Psihologie sociala, Cluj-Napoca, Ed. EXE

Taylor, S., Peplau, L, Sears, D., 1994, Social Psychology, New York, Prentice Hall Inc.