Personalitatea - definitie,componente

Personalitatea - definitie,componente.

Educabilitatea, sub raport teoretic, reprezinta o teorie, o conceptie sau o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitati.

Educabilitatea priveste omul ca fiinta educabila, fapt finalizat in ceea ce denumim "homo educandus" (omul care se educa, care este educabil).Ea reprezinta conceptia, legitatea si fenomenu care dinamizeaza posibilitatile de devenire, de formare si dezvoltare a omului ca personalitate si profesonalitate.

Educabilitatea, sub raport functional -evolutiv, reprezinta capacitatea(parcularitate sau calitatea) specifica pshicului uman de a se modela structural si informational sub influienta agentilor sociali si educationali.

Personalitatea reprezinta un ansamblu unitar, integral si dinamic de insusiri, procese si structuri psihofiziologice si pshiosociale, care diferentiaza modul de conduita al unui om in raport cu altii, asigurandu-i o adaptare originala la mediul, strans legata de o activitate constienta, creativa si eficienta.

Dezvoltarea fiintei umane ca personalitate este un proces ce se desfasoara in concordanta cu legea automiscarii universale, adica a succesiunii modificarilor ireversibile sub raport structural si informational, parcurgand drumul evolutiei de la simplu la complex, de la inferior la superior.

Cresterea, maruritate si dezvoltarea fiintei umane sunt elemente stadiale ale formarii personalitatii.

Dezvolatrea fiintei umane se realizeaza atat ca etapa de crestere- care este o evolutie in principal cantitativa- asa cum ar fi de exemplu trecerea de la o structura infantila la structura adulta a personalitatii individului. Desigur, intre cele doua etape-crestera si maturizarea- exista relatii, interactiune, in sensul ca elementele maturizarii sunt pregatite in timpul cresterii, maturizarea perfectand elementele cresterii.

Dezvoltarea fiintei umane ca evolutie calitativa complexa de crestere si maturizare, este privita in perspectiva filogenetica si ontogenetica. Din perspectiva filogenetica dezvoltarea fiintei umane este influentata de evolutia generatiilor anterioare (arborele genealogic) prin intermediul ereditatii. Din perspectiva ontogenetica, dezvoltarea omului, indeosebi ca personalitate, este influentata, intr-o masura importanta, de evolutia sa in tinpul vietii sale individuale, de la nastere pana la moarte.

"Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului, a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si conportamentul sau caracteristic". (Allport).

Personalitatea este un concept care cupriende intreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana;de aceea, termenul de personalitate implica si evoluari privind calitatile personale, rolurile si statusuril de care dispune respectiva persoana.Orcine dispune de personalitate, insa ierarhia valorica a personalitatilor se extinde pe o scara foarte mare si prespune variante diferentieri.

Fiecare personalitate cumuleaza un ansamblu de roluri. Concret, personalitatea, in diverse relatii, actiunii se manifesta conform rolului indeplinit si tinand seama de statusul sau deci,ea apare ca un personaj. Actor pe seama vietii, fiecare isi modeleaza structurile profunde de personalitate dupa imprejurarile in care se afla, dezvolta comportamente conforme cu rolul sau de parinte sau copil, profesor sau elev, sef sau subordonat, producator sau consumator, sofer sau pieton, gazda sau oaspete,profesinist sau nespecialist, de fiecare data aparand ca un personaj mai mult sau mai putin original.

Prin dezvoltarea personalitatii scolarului mic intelegem schimbarile, cresterile calitative si cantitative, adesea neansemnate, imperceptibile dar necontenite, pregatesc schimbari radicale, calitative.

De exemplu: dezvoltarea memoriei unui scolar de 10 ani fata de a unui scolar de 7 ani nu consta numai in sporirea capacitatii de aretine mai multe cunostinte, ci si in preponderenta pe care o dobandeste memoria logica fata de cea mecanica.

Varsta scolara mica cuprinde copii intre 7-11 ani , adica scolarii in primele patru clase ale scolii generale. In scoala activitatea de baza a copilului devine invatatura, activitate care consta in asimilarea organizata a unui sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire si a unui volum corespunzator de priceperi si deprinderi. Calitatea de elev este o functie sociala ca oricare alta, din care decurg, pe de o parte anumite drepturi, iar pe de alta parte, o serie de obligatii si indatoriri.

Intrarea in scoala schimba radical pozitia copilului in societate si caracterul activitatii sale.

In educatia scolarilor mici munca ocupa un rol central.Rolul acestei forme de activitate difera insa in functie de varsta.

La varsta scolara mica munca ocupa un rol bine determinat. Munca scolarului mic aduce adesea un real folos familiei, scolii, societatii (plivitul holdelor, al gradinarilor ). Trebuie subliniat faptul ca munca scolarului mic are un efect educativ cu atat mai mare, cu cat este mai necesara si aduce un folos mai insemnat colectivitatii.

Dezvoltarea pshicului la varsta scolara mica este indisolubil legata de activitatea pe care o desfsoara scolarii mici in cadrul scolii si in afara: jocuri invatatura diferite forme de munca. Procesul de invatamant in primele clase se bazeaza pe o intensa dezvoltare a treptei zenzoriale , a cunoasterii. Predominarea relativa a primului sistem de semnalizare condisioneaza specificul vetii psihice a scolarului mic. Programa scolii elementare prevede utilizarea unui bogat material intuitiv care favorizeaza dezvoltarea senzatiilor, a perceptiilor, a reprezentarilor.

In acelasi timp insa, trecera la activitatea scolara da un puternic impuls dezvoltarii gandirii si limbajului. In scoala elevului i se pune in fata sarcina de a-si insusi bazele stiintelor, proces in care gandirea joaca un rol important esential.

Dezvoltarea intelectuala a copilului se desfasoara in unitate indispensabila cu dezvoltarea limbajului si indeosebi a limbajului scris care se insuseste in scoala. Deprinderile cititscrisului, largesc considerabil capacitatile cognitive ale elevului si sursele de imbogatire a vocabularului, a experientei individuale pe seama experientei sociale. La inceputul tcolaritatii elevului are inca un pronuntat caracter ituitiv fiind orientata spre rezolvarea problemelor concrete care apar in cursul activitatii.