Prestațiile sociologice. Relații suplimentare

Prestațiile sociologice. Relații suplimentare

Acest capitol il extinde pe primul si se adreseaza ca si aceasta clientilor potentiali ai prestatiilor sociologice, in ideea ca doresc sa afle mai multe despre sociologi și prestațiile sociologice.

El este totodata prima miscare din suita de caveat-uri cu care imi propun sa-i agresez pe sociologii insisi, in primul rind pe sociologii de serai universitar.

Reverența prioritara și, iata, repetata pe care o fac fața de clienții noștri potențiali se intemeiaza pe o predicție la care subscriu cit se poate de energic: de acum și pina la orizontul viitorului cit de cit analizabil, succesul profesiei noastre nu va fi, ca pina mai ieri, consecința succesului academic și, in general, intelectual al citorva nume mari, ci va fi direct proporțional cu succesele pe piața muncii și a prestațiilor profesionale ale mulțimilor anonime de sociologi practicieni și cu satisfacțiile lor profesionale.

Ca multe alte prestatiile profesionale complexe, prestatiile sociologice pot fi cumparate nu numai integral ci si pe secvente.

o            Integral inseamna prestatia cap-coada, de la conceptie, la rezultatele real-active, stabile si garantate ale schimbarii pe care ati negociat-o si cumparat-o ca atare.

o            Pe secvente inseamna situatiile in care parti din prestatie sint negociate si cumparate ca prestatii profesionale de sine statatoare.

Situatia cea mai vizibila in aceasta categorie este comertul cu cercetari, in care clientul nu isi cumpara decit cercetarea, urmind ca partile celelalte ale prestatiei, din amonte - de exemplu definirea schimbarii de facut si conceptia prestatiei, sau din aval - de exemplu schimbarea/ schimbarile dorite, sa le realizeze el insusi/ ea insași sau alti prestatori.

Situatia cea mai frecventa in categoria pe secvente este comertul cu consiliere/ consultanta, in ideea ca prin consiliere/ consultanta intelegem cercetarea, indiferent de natura si de durata ei, si recomandarile de actiune care decurg din cercetare. La consiliere/ consultanta ar trebui trecute si situatiile in care cercetarea si recomandarile de actiune sint continuate cu asistarea clientului in aplicarea si finalizarea cu rezultatele scontate a recomandarilor de actiune.

o            Daca ne reprezentam prestatia de schimbare sub forma unui proces cu axa timpului de la stinga la dreapta, atunci vom avea negocierea si conceperea prestatiei la capatul din stinga, iar finalizarea prestatiei in rezultate real-active si stabile la capatul din dreapta. Ideea este sa nu cumparati niciodata prestatii pe secvente dinspre dreapta spre stinga. De exemplu, nu e chiar cel mai intelept lucru de pe lume sa cumperi consultanta fara cercetare.

Cred ca sinteți de acord ca nu se pune problema daca aveti sau nu aveti nevoie de schimbari. Aveți. Problema se pune daca schimbarea pe care ati decis ca vreti sa o faceti o veti face in regie proprie sau apelind la serviciile unor profesionsti - prima dilema. Iar daca ati decis ca veti apela la serviciile unor profesionisti, daca o veti face cu sociologi sau cu titulari ai altor competente profesionale - a doua dilema.

o            Prima dilema este o problema standard in sociologia profesiilor, si anume ca prestatiile profesionale sint posibile numai dupa "ruinarea" increderii clientului ca si-ar putea rezolva el insusi/ ea insasi problema (care face obiectul prestatiei). Cita vreme cred ca imi pot zugravi, amenaja si decora singur casa, nu voi apela la serviciile unui inner architect, de exemplu. Pentru ca increderea in propria mea capacitate sa fie ruinata sau macar subrezita ar trebui:

- ori sa trec prin trauma unei constatari indubitabile a propriei mele incompetente in materie, dupa ce am incercat si mi-a iesit prost;

- ori sa-mi creasca brusc gusturile, exigentele, astfel incit sa constat ca nu ma pricep suficient de bine inainte de a ma apuca eu insumi/ insami;

- ori sa-mi dau seama ca nu merita sa ma apuc eu insumi/ insami deoarece timpul meu face mai mult decit timpul profesionistului.

E de spus ca variantele rationale, in genul "ma duc din start la profesionist pentru ca se pricepe mai bine", nu sint decit niște fantezii. De exemplu, atunci cind sintem bolnavi, dar nu avem ceva care sa ne fi trintit - cum ar fi o comotie, un infarct, o fractura deschisa, o ceva pazeasca Dumnezeu -, in majoritatea zdrobitoare a cazurilor incercam mai intii ceva in regie proprie - ne sfatuim cu cineva apropiat (o nevasta/ un sot, o matusa, o vecina, un prieten, un coleg, ne-medici cu totii), luam un ceai, o aspirina, punem o compresa etc. De altfel, toata lumea are prin casa o mica farmacie; desi nu e la fel de vizibila, este sigur ca fiecare dintre noi are si o mica medicina. Mergem la nenea doctoru' abia si numai dupa ce nu ne-a reusit incercarea de a ne vindeca in regie proprie.

Pai daca facem asa cu propria noastra sanatate si apropo de medic, una dintre cele mai larg cunoscute si mai de incredere profesii, la ce sa ne asteptam in legatura cu schimbarea, ceva ce de obicei nu doare, nu tuseste, nu se umfla, nu curge si nici nu face febra? Si, colac peste pupaza, in conexiune cu sociologia, o profesie practic necunoscuta. De la inaltimea cunoasterii si increderii de care se bucura profesia lor si cu siguranta pe care le-o da faptul ca mai devreme sau mai tirziu tot la ei ajungem, medicii spun ca nedusul la doctor si automedicatia subsecventa sint chestii de incultura. Desi poate ca nu as fi foarte departe de adevar, nu pot totusi sa spun acelasi lucru despre nedusul la profesionistul in schimbare si realizarea schimbarilor in regie proprie. Pot in schimb sa spun altceva, ceva ce poate accepta orice om cu cap. Si anume ca a-ti da seama ca ai nevoie de o schimbare si a apela la profesionisti pentru realizarea ei sint elemente de capital. Care, ca orice element de capital, produc avantaje comparative.

o            A doua dilema, si anume daca va veti face schimbarea de care aveti nevoie cu sociologi sau cu titulari ai altor competente profesionale, poate fi transata pe o regula simpla si, concomitent, generala: cind e vorba despre ceva cu oameni si nu stiti la care profesionist sa apelati - adica nu e ceva evident pentru economist, nici pentru jurist, nici pentru psiholog, nici pentru marketer, nici pentru medic -, cel mai probabil este ca aveti nevoie de sociolog.

o            Apropo de aceasta a doua dilema, nu cred ca solutia potrivita este ca diversele tipuri de profesionisti care se ocupa cu schimbarea sa se incaiere pe dinaintea Dumneavoastra, cumparatorii de prestatii profesionale, demonstrindu-si utilitatea cu mijloace exterioare pietei prestatiilor profesionale si straine de competitivitate, cum ar fi diversele ingradiri - interdictii si limitari - ale accesului pe piata. Dumneavoastra ar trebui sa fiti primii/ primele care sa judecati ca ar fi mai bine ca accesul furnizorilor pe piata schimbarilor de entitati social-umane sa ramina neingradit, astfel incit oricare cumparator sa-si poata alege el insusi prestatorul, fara amestecul organizatiilor profesionale sau al statului. Daca veti alege sociolog, psiholog, marketer, antropolog, medic, inginer de mine, preot, elf sau bas-buzuc - foarte bine, este alegerea Dumneavoastra, pe banii si pe riscurile Dumneavoastra. De asemenea daca va fi un debutant sau un profesionist cu renume; de asemenea daca va fi firma, free lance sau organizatie neguvernamentala; de asemenea daca il veti angaja cu contract de prestari servicii sau cu contract de munca; de asemenea daca il veti angaja pe bani multi sau pe bani putini. Sigur, in absenta reglementarii administrative a accesului furnizorilor pe piata, oricare ar fi aceasta piata, exista riscul de a fi tras in piept de oaresce sarlatani. Acest risc trebuie insa pus in balanta cu efectele proaste pe care le genereaza aproape patru secole de ingradiri jurisdictionale si pretentiile actuale de a extinde aceste garduri si de a le ranforsa.

Indiferent cit de ascutita ar putea fi competitia intre diversii furnizori de prestatii de schimbare a entitatilor social-umane, avem de lucrat cu totii, impreuna cu Dumneavoastra, cumparatorii potentiali, pe o agenda a cooperarii, pentru extinderea si sistematizarea pietii acestor prestatii prin devolutie si competitivitate, nu prin garduri mai multe, mai inalte si mai dese.

Sociologia este profesia cu succesul predictibil cel mai consistent pentru realizarea prestatiilor de schimbare a entitatilor social-umane. Aceasta deoarece in fata exigentelor cerute de aceste prestatii profesia de sociolog se prezinta cu citeva avantaje structurale, greu de contestat in mod serios chiar si de catre cei mai acerbi dintre competitorii nostri.

o            Cultura profesionala. Spre deosebire de majoritatea celorlalte culturi profesionale, la limita de toate (cu exceptia culturii absolventilor de filosofie, daca aceasta poate fi asimilata cu culturile profesionale), cultura sociologica este o cultura generala, relevanta dincolo de un domeniu profesional sau altul. Cu anumite variatii, nu foarte mari, in primii ani de facultate, peste tot in lume, sociologii studiaza: sociologie generala, economie generala, antropologie culturala sau filosofia culturii, psihologie si/ sau psihologie sociala, doctrine politice sau politologie, teoria statului si a dreptului sau o alta disciplina juridica generala; plus marile teorii sociologice si filosofice despre societate. Acest tip de cultura profesionala le confera sociologilor calitatile unei abordari adecvate a complexitatilor structurale si etice. Vorbesc in special despre:

- autonomia intelectuala;

- etica complexitatii;

- gindirea teoretica (conceptuala);

- gindirea critica;

- capacitatea de a identifica o problema inainte ca ea sa devina evidenta pentru toata lumea.

Pot concede ca orice absolvent de facultate este sau ar trebui sa fie dotat cu aceste abilitati intelectuale generale. Cred insa ca daca sint dotati, sint dotati pentru felia lor; spre deosebire de sociologi, a caror competenta intelectuala de fond acopera domenii esentiale pentru toti oamenii. As indrazni chiar sa sustin ca sociologia ca stiinta, adica ceea ce pentru sociologi este nucleul culturii lor profesionale, ar putea fi in societatea contemporana ceea ce era filosofia in Atena lui Pericle.

o            Prestatiile sociologice ca practici reflexive multietajate. Pe parcursul unei prestatii sociologice, expresiile si termenii utilizati pentru a examina lucrurile sint la rindul lor examinate ca modalitati de a gindi lucrurile proprii persoanelor/ categoriilor de persoane implicate in prestatie[1].

In fata complexitatii prestatiilor de schimbare, sociologul vine cu tuseul mental cel mai sofisticat si mai responsabil.

o           Competenta de cercetare stiintifica. Nu exista nici o alta facultate in care sa se studieze atita metodologie de cercetare cita se studiaza pentru obtinerea licentei in sociologie. La cele doua semestre de "Metode si tehnici de cercetare in sociologie" se adauga cel putin un semestru de statistica aplicata si unul de practica de cercetare. Se mai intimpla, si nu foarte rar, ca aceste patru semestre sa fie montate intr-un modul intreg de cercetare, alaturi de unul sau mai multe cursuri de metodologie de cercetare calitativa, de unul de logica sau/ si de unul de epistemologie. Aceasta hipertrofie a competentei de cercetare nu are numai consecinte favorabile. Intre altele, licenta in sociologie, foarte puternica la capitolul how-to-think, sufera de prea putine discipline din gama how-to-do. Astfel, la absolvirea ciclului de licenta, sociologii nu prea stiu sa faca schimbari-prefabricat, adica acele schimbari specializate, simple si prompte care se tranzactioneaza cel mai des pe piata prestatiilor profesionale.

o           Potentialul natural de adecvare la solicitari profesionale diverse si dinamice. In statutul Asociatiei Americane de Sociologie (American Sociological Association - cea mai veche, cea mai mare si probabil cea mai cunoscuta dintre asociatiile profesionale ale sociologilor) profesia de sociolog, adica licenta in sociologie, este definita ca "baza valoroasa pentru abordarea unei diversitati de cariere"[2]. Din perspectiva cumparatorului de servicii de schimbare, versatilitatea potentiala a profesiei de sociolog se traduce in avantajul actualizarilor ad-hoc, prompte si eficiente, pentru abordarea cu succes a schimbarilor emergente si, in general, a schimbarilor de care aveti nevoie aici si acum, dar pentru care nu exista facultați (sau ale scoli profesionale) si nici nu puteti astepta pina or sa apara si or sa produca meseriasii potriviti.

De altfel, domeniul schimbarilor este prin definitie fluid si volatil, necesitind mai degraba o competenta de adecvare dinamica decit una ancorata in tehnologiile consacrate ce formeaza continutul predilect al formarilor profesionale uzuale. Acolo unde altii pun prefabricate, sociologul pune ceva conceput si facut in mod expres. De exemplu, conceperea si punerea in functiune a unui sistem de evaluarea a performantei in munca (performance appraisal system). E o treaba de managementul resursei umane, domeniu la care sint indreptatiti alaturi de sociologi cel putin absolventii de drept (majoritari in acest domeniu ocupational in SUA), de stiinte economice (in Romania, pina in 1997, erau singurii care studiau in facultate o disciplina cu continut de RU, denumita "Managementul resursei umane") si de psihologie. Dintre acesti indreptatiti, singurul care va poate face un sistem de evaluare pe masurile Dumneavoastra este sociologul. Ceilalti va imbraca cu haine de gata sau cu improvizații la ghici.

In realizarea cu succes a prestatiei pe care mi-ati comandat-o vom lucra impreuna, cot la cot, eu prestatorul si Dumneavoastra clientul. Nu e vorba despre vreo metafora a bunei intelegeri, nu e vorba sa munciti Dumneavoastra in locul meu, nu e vorba sa ma derobez de raspunderea ce imi revine. Dupa cum nu e vorba despre ceva special, valabil numai in cazul prestatiilor sociologice.

E ceva ce se petrece cu orice prestatie profesionala, chiar si pentru cele mai simple. Ne facem pantalonii impreuna cu croitorul. Nu croitorul, ci eu, clientul, decid ca imi trebuie pantaloni si ce fel de pantaloni imi trebuie - mai ginsi sau mai de stofa, mai grosuti sau mai subtiri, mai verzi sau mai bleumarin, mai cu manseta sau mai fara, mai scumpi sau mai ieftini. Ne zugravim casa impreuna cu zugravul; eu, clientul, decid ca trebuie sa zugravesc si ce fel de zugraveala imi trebuie etc. Mai mult, in cazul unor prestatii un picut mai complexe, au loc si discutii pe parcurs, din care rezulta succesiuni de modificari. Nu vedem ca lucram alaturi de prestator pentru ca de obicei nu e o chestie importanta pentru noi ca beneficiari sau e foarte enervant si abandonam (cum vrem sa ne faca croitorul pantalonii si cum ies ei de fapt, cum vrem sa ni se zugraveasca si cum ni se zugraveste de fapt). Sau ne uitam din perspectiva rationalitatii tehnice, cea in care orice prestatie sau practica profesionala este o rezolvare de problema - rutiniera, nu unicat, logica, clara, nedisputabila.

Intre foarte multe altele, o prestatie profesionala consta si in definirea problemei. Cine defineste (si denumeste) problema? Primul/ prima care o sesizeaza, care ii da un nume potrivit cu constatarea ca e o problema (in sensul de "asa nu mai merge, trebuie schimbat") si ca trebuie chemat un meserias este chiar clientul.

Prestatiile de schimbat entitati social-umane pretind exigente foarte inalte, probabil cele mai inalte cu putinta. In termeni de complexitate, e vorba despre interventii asupra entitatilor umane - cele mai complicate, mai diverse, mai putin stabile in timp, cu determinismul cel mai diafan dintre obiectele de cunoastere si de interventie imaginabile. In termeni de responsabilitate, e vorba despre interventii asupra oamenilor, de obicei asupra multor oameni, si mai e vorba despre interventii invazive, care produc consecinte cel putin importante asupra acelor oameni, daca nu cumva si profunde si durabile. Pentru a face fata acestor exigente, orice prestatie de acest tip trebuie sa se bazeze pe o cercetare, adica pe un stoc de cunoastere pe care prestatorul il produce in mod expres si exclusiv pentru prestatia respectiva, ca parte intrinseca a prestatiei.

Nu numai prestatiile sociologice se bazeaza pe cercetare ca parte intrinseca a prestatiei si garantie esentiala a succesului acesteia. Orice profesionist care are de-a face cu un obiect complex si care solicita o raspundere inalta procedeaza la fel. Prestatiile profesionale pot fi foarte diferite dupa gradul de complexitate si ponderea cercetarii in total prestatie, incepind cu prestatiile in care producerea stocului de cunoastere necesar succesului nu este specificata ca atare deoarece sta in competenta si experienta profesionala pe care prestatorul le are deja. Si prestatiile de schimbare a entitatilor social-umane difera intre ele dupa gradul de complexitate al stocului de cunoastere produs pentru asigurarea succesului prestatiei, dar numai de la un anumit nivel in sus. Ca regula generala, exista o relatie direct proportionala intre complexitatea prestatiei si responsabilitatea ceruta de aceasta, pe de o parte, si gradul de complexitate al stocului de cunoastere produs pentru asigurarea succesului prestatiei, deci al cercetarii, pe de alta.

Cele mai multe dintre disconforturile de utilizare a sociologilor, in orice caz cele mai enervante, sint legate de componenta de cercetare a oricarei prestatii sociologice.

o            Va trebui sa acceptati ca o prestatie sociologica fara cercetare este ceva primejdios. Nu ai voie sa intervii asupra unor lucruri atit de complicate cum sint entitatile social-umane si atit de sensibile sub aspect etic fara sa-ti asiguri o cunoastere a terenului potrivita cu complexitatea si amploarea interventiei. In consecinta, atunci cind angajati un sociolog sa va faca o schimbare, fie ea si foarte mica, alocati-i resursele necesare pentru partea de cercetare, inclusiv resursa de timp. Nu e deloc recomadandabil sa faceți economii la resursele pentru cercetare, pentru ca aceste economii va pot costa usturator mai incolo. O prestatie profesionala de schimbare in care cercetarea este dimensionata la mai putin de 15 - 20% din costuri ar trebui tratata cu neincredere.

Cercetarile necesare pentru succesul prestatiilor de schimbare pot fi foarte variate, de la o documentare de doua ore, pina la marile anchete de teren de tipul sondajelor de opinie cu care ii recunoastem de obicei (sa speram ca doar temporar) pe sociologi. Sociologii au la dispozitie un arsenal de citeva sute de tehnici si procedee de cercetare. Grupate in patru metode, respectiv observatia sociologica, experimentul, ancheta si analiza de continut, aceste tehnici si procedee continua sa se diversifice intr-un proces de inovare foarte departe de a-si fi epuizat combustibilul; și asta fara sa punem la socoteala metodele, tehnicile si procedeele de cercetare calitativa. Sociologii au competenta, invața asta in ciclul de licența, de a alege de fiecare data combinatia de tehnici si procedee cea mai adecvata la prestatie si, concomitent, cea mai avantajoasa sub aspectul eficacitate/ cost. Nu e treaba Dumneavoastra sa va bagati in bucataria lor. Puteti insa cere si evalua argumentele care au prezidat alegerea cutarei metode, tehnici sau cocteil de metode/ tehnici de cercetare. Asta daca sociologul pe care vreti sa-l angajati nu vi le prezinta din proprie initiativa, ca parte a ofertei (asa cum e normal).

In ceea ce priveste costul cercetarii, e bine sa facem un pas foarte decis in actualitatea care conteaza. Mai ales ca, de foarte multe ori si in foarte multe domenii, rezultatele cercetarilor sociologice parte constitutiva a prestatiilor se compacteaza atit de mult incit din afara cu greu se mai vede multimea banilor bagati. De exemplu, brief-ul care (in Public Relations, Adverstising, campanii electorale) ajunge de la departamentul de cercetare la cel de creatie are o jumatate de pagina, maximum-maximorum si numai in situatii speciale una intreaga; ceea ce inseamna ca ceva de ordinul a 20.000 de euro[3] devine o juma de pagina. Dar fara jumatatea asta de pagina o campanie de juma de milion de euro sau mai mult se duce toata pe apa simbetei. Bineinteles, asta nu e valabil pentru inspirați și alți norocosi.

o            Cercetarea sociologica este intotdeauna fundamentata teoretic. Date fiind antipatia instantanee si sentimentul iremediabil de superioritate pe care le genereaza cuvintul "teorie", e nevoie sa zabovim un pic asupra acestei chestiuni. Trebuie sa spun de la inceput ca daca ar fi dupa mine as interzice utilizarea cuvintului "teorie" de catre persoanele care nu au absolvit un curs de calificare in epistemologie. Aceasta deoarece "teorie" trimite catre lucruri incomparabil mai destepte si mai rafinate decit se poate intelege din atit de populara prostie "teoria ca teoria, dar practica ne omoara". Daca in aceasta expresie prin teorie intelegem vorbarie, chiar daca nu obtinem cine stie ce desteptaciune, e OK: intr-adevar, vorbaria ca vorbarie, dar practica ne omoara. Dar daca nu intelegem vorbarie, atunci expresia este cretina la modul definitiv si trebuie sa renuntam la ea la modul erase. "Nimic mai practic decit o buna teorie", iata expresia pe care o propun ca inlocuitor inteligent si folositor.

In general, pentru ca practica sa ne iasa bine, fiecare dintre noi convoaca atita minte/ pricepere/ intelepciune cita poate. Sociologul poate mai mult deoarece el convoaca teoria, sediul privilegiat al cunoasterii de inalta calitate. De exemplu, oricine poate masura din ochi, orice. Probabil ca nimanui nu i-ar fi prea greu sa evalueze care dintre cutare trei gagicute e mai misto. Dar mai desteapta? Mai curatica? Mai harnica? Mai ordonata? Mai corecta? Mai discreta? Mai potrivita pentru postul de secretara pe care l-am scos la concurs? Ca sa va poata fi cu adevarat de folos, sociologul trebuie sa treaca de masurarea din ochi (estimare), pe care o puteti face foarte bine si Dumneavoastra, si sa atinga standardele masurarii intrumentale. Or masurarea instrumentala nu este posibila in afara unei teorii stiintifice. Dupa cum in afara unei teorii stiintifice nu sint posibile nici explicațiile si nici predictiile.

o            Unul dintre pilonii ideii (moderne) de profesionalism este pretentia superioritatii incontestabile a fondului de cunoastere al profesionistului fata de fondul de cunoastere al oricui altcuiva implicat/a in prestatia profesionala, deci inclusiv al clientului prestatiei. Povestea din fundal este un pic mai veche, poate chiar ancestrala. Orice pozitionare superioara intr-un raport de putere pare sa fie intemeiata si legitimata de ideea ca exista doua nivele ale cunoasterii, unul de zi cu zi si pentru toata prostimea si unul special, incomparabil mai performant, mai autentic, la care nu are acces fitecine. Tao in filosofia Chinei antice, dharma in cea a Indiei antice, methodos la vechii greci - avem citeva milenii si citeva geografii in care aceasta idee se tot reitereaza. Modernitatea nu face exceptie si aduce in pozitia de tao/ dharma/ methodos (toate insemnind acelasi lucru, si anume cale, de fapt Calea) o inventie pe care inca o respectam fara fisura, si anume metoda stiintifica, avindu-i drept genitori pe Galileo Galilei (1564 - 1642), Rene Descartes (1596 - 1650) si sir Isaac Newton (1642 - 1727). Metoda stiintifica este calea (Calea, you know) de a obtine cunoasterea superioara prin respectarea urmatoarei tehnologii (succesiune de pasi): 1. intrebarea; 2. ipoteza; 3. evidența, i. e. colecția de probe constituita pentru judecarea ipotezei ca adevarata sau falsa; e vorba despre probe de un anume fel, și anume factuale, dotate cu proprietatea de obiectivitate; 4. confruntarea ipotezei cu evidenta; 5. decizia cu privire la valoarea de adevar a ipotezei si admiterea sau respingerea acesteia.

Ca toti profesionistii, si sociologii invata in facultatile lor ca sint titularii unei cunoasteri de principiu mai buna decit orice alta cunoastere, ca detin o superioritate de tao, ca fiind titularii unei retete speciale de cunoastere, metoda stiintifica, ei produc cunoastere stiintifica, de principiu si nediscutabil superioara oricarei alte modalitati a cunoasterii, inclusiv si mai ales cunoasterii comune. Se nasc de aici doua siruri de dezagremente, pe care ambele parti, sociologii si clientii lor, au interesul de a le lua la cunostinta si pune sub control.

Primul este aroganta de principiu cu care sociologul, salariat sau prestator, va da, fara ca neaparat sa vrea, lectii despre curtea Dumneavoastra, in curtea Dumneavoastra. Ne pomenim astfel subminati inca din start. Norocul nostru este ca sociologia ultimelor trei decenii a progresat suficient de mult pentru a obtine o pozitie de principiu mai subtila si mai inteligenta decit opozitia cunoastere stiintifica/ cunoastere comuna. Stim ca in fiecare actiune de schimbare, inclusiv intr-o prestatie, sint implicate mai multe stocuri de cunoastere, si anume stocul de cunoastere al clientului care si-a comandat schimbarea, stocul de cunoastere al subiectilor schimbarii, adica al persoanelor care vor suporta schimbarea si stocul de cunoastere al sociologului care a fost angajat sa conceapa, proiecteze si eventual sa administreze schimbarea. Stim de asemenea ca aceste stocuri de cunoastere nu sint niste abstractiuni plutind departe deasupra lumii, ci sint ingrediente, si anume ingrediente esentiale ale schimbarii, de care orice meserias cu un pic de minte trebuie sa tina seama. Mai stim ca aceste stocuri de cunoastere sint foarte asimetrice, atit ca informatie, cunostinte, atitudine, valori, filosofie, cit mai ales ca incidenta asupra schimbarii. Sociologii mai de azi stiu ca administrarea cunoasterii intr-o actiune, oricare ar fi ea, este o chestie de putere, deci o tranzactie subtila, nu o simpla punere la punct, la care toate partile implicate intr-o actiune de schimbare se supun in mod rational. Devine din ce mai clar ca ideea cu superioritatea este, in cel mai bun caz, o prostioara rasuflata. Mai ales ca avem o dexteritate organizatorica si metateoretica incomparabil mai rafinata si mai folositoare, si anume dexteritatea de integrator de cunoastere. Sociologii au competenta de a integra intr-o prestatie de schimbare stocuri, surse si tipuri de cunoastere dintre cele mai diverse. Ca utilizatori de sociologi, pretindeti-le sa intre in rolul de integrator de cunoastere, adica de a calcula schimbarea folosind toate trei sursele de cunoastere despre ea, respectiv, pavtarenie mati ucenie:

- a lui, asa cum rezulta din cercetare;

- a Dumneavoastra, asa cum rezulta din discutiile, repetate!, despre ce vreti de la schimbarea respectiva si cum vedeti Dumneavoastra lucrurile;

- a persoanelor in a caror viata va interveni schimbarea, dar nu in calitatea lor de subiecti ai unei cercetari ascunse, ci in calitatea lor de parteneri in realizarea cu succes a schimbarii.

Al doilea sir de dezagremente vine din nepotrivirea fundamentala, paradigmatica a metodei stiintifice cu sociologia. Metoda stiintifica se potriveste cu sociologia cam cum zicea Stalin ca se potriveste socialismul cu Polonia: ca seaua pe vaca. In baza unei familiarizari fie si minimale in metoda stiintifica, oricine poate constata ca sociologia ca stiinta si cercetarile sociologice satisfac in mod aproximativ, de multe ori foarte aproximativ, standardele normale ale teoriilor stiintifice, respectiv ale metodei stiintifice, deci standardele cercetarilor stiintifice. O lunga perioada s-a considerat ca aceste minusuri sint manifestarile inerente ale infantilitatii sociologiei (si a celorlalte stiinte social-umane) in comparatie cu stiintele naturii. Nascute cu o intirziere de circa doua secole, confruntate cu un obiect de cunoastere incomparabil mai complicat, in plus zapacite de tot felul de inhalatii ideologice - parea foarte rezonabil sa acceptam ca stiintele sociale se afla undeva in pubertate, hai adolescenta, deci ca mai au pina sa se maturizeze la nivelul fizicii, chimiei, biologiei. Si ca pina atunci trebuie sa le acceptam defectele: sub o stinjeneala excusez de peu - noi, respectiv condescendenta - voi, consumatorii productelor noastre "stiintifice". Astazi putem vedea cu destula claritate ca nu prea e vorba despre vreo imaturitate ci, surprinzator, dar mult mai plauzibil, despre limitele de principiu ale metodei stiintifice si despre caracterul ei regional" si istoric. Daca aplicarea ei la domeniul social-uman a fost intotdeauna problematica, aceasta se datoreaza faptului ca nu prea merge la obiecte complexe. Un argument foarte tare in favoarea acestei sustineri vine din semnele de oboseala pe care metoda stiintifica incepe sa le arate chiar in teritoriul pentru care a fost inventata, si anume in sectoarele mai complicate de care au ajuns sa se ocupe stiintele naturii, in special in astrofizica, in fizica nucleara si in biologia genetica. Este foarte posibil sa fim contemporani cu momentul in care, pe curba S a ciclului de viata al oricarui artefact, metoda stiintifica si-a trait traiul si intra sub asimptota finalului.

o            Cu toate acestea, metoda esentiala si de baza ramine si pentru sociologii practicieni metoda stiintifica, din cel putin urmatoarele motive:

- in termenii pietii prestatiilor profesionale, alta nu avem. Metoda stiintifica este una dintre institutiile civilizatiei moderne. Intre altele, asta inseamna ca o impartasim cu totii, de la principii, la detalii, atit noi prestatorii, cit si dumneavoastra cumparatorii. Chiar daca am facut scoli profesionale foarte diferite, pe intreaga perioada a scolii obligatorii, deci la virste foarte fragede, am suportat inculcarea metodei stiintifice ca unica metoda a cunoasterii de calitate, fara sa ni se semnaleze cea mai mica indoiala in privinta ei, darmite vreo alternativa;

- desi claxoneaza ca ar fi intrat in post-modernitate, societatea in care traim prezinta in vederea rezolvarii numai probleme abordabile in paradigma stiintifica. In sensul in care intr-o casa construita dupa geometria lui Euclid nu poti sa faci reparatii sau sa pui mobila intr-o geometrie Lobacevski (daca aceasta analogie face oaresce sens). S-ar putea sa ne aflam intr-o situatie de inconmensurabilitate de felul celor notificate de filosoful american Hilary Putnam (1926 - ): daca am intilni o civilizatie care difera de a noastra prin faptul ca admite torturarea copiilor, nu numai ca nu am avea aceeasi matematica, aceeasi fizica, aceeasi tehnologie, dar nu ne-am recunoaste reciproc ca fiinte rationale.

o            Oricum am lua-o, cercetarea stiintifica in sociologie (ca, de altfel, in toate stiintele social-umane) exhiba de fiecare data cite ceva ce oricare bacalaureat/ bacalaureata poate acuza drept deficit de stiintificitate. Dar cea mai proasta dintre pozitiile posibile in chestiunea deficitelor de stiintificitate ale cercetarilor sociologice este neincrederea in aceste cercetari. Desi nu este usor nici de identificat, nici de mentinut, putem obtine o pozitie incomparabil mai sagace plasindu-ne intr-un perimetru marcat de urmatoarele jaloane consensuale:

- metoda stiintifica este o paradigma ca toate paradigmele. Ne folosim de ea nu pentru ca ar fi unica posibila, ci pentru ca in cultura noastra ea nu are inca un competitor la fel de practicabil și de succes;

- atunci cind nu sint erori triviale, deficitele de stiintificitate ale cercetarilor sociologice (si, in general, ale stiintelor social-umane) sint expresii ale limitelor metodei stiintifice și indicii despre aceste limite. Nu sint consecinte ale vreunui retard istoric, cu atit mai putin de principiu, al stiintelor social-umane;

- deficitele de stiintificitate ale cercetarilor sociologice sint practic sterile, in sensul ca nu au consecinte asupra prestatiilor profesionale pe care cercetarile respective le sustin. Aceasta deoarece sociologii folosesc in mod uzual proceduri de constructie si de control de un nivel metateoretic foarte ridicat, nivel pe care cercetarile din stiintele naturale nu il practica decit in mod exceptional. Astfel,

- orice cercetare sociologica reia de la zero procesul de conceptie si proiectare. In baza unei incadrari teoretice si operationalizari de concepte distincte pentru fiecare cercetare, noi ne facem o configuratie de masurare - termeni, etaloane, instrumente - unicat, alta pentru fiecare cercetare;

- cercetarii sociologice ii este tipica situatia de optiune interteoretica. Ceea ce in fizica, chimie, biologie este aproape ininteligibil, in medicina abia sesizabil, iar in geometrie ar putea fi foarte clar dar este practic inutil, in sociologie este moneda curenta: cu ocazia fiecarei cercetari, sociologii au de ales in care teorie sa o faca. Pentru fiecare obiect de masurat avem cel putin doua teorii mutual ireductibile, iar prima treaba pe care o are de facut sociologul atunci cind proiecteaza o cercetare este sa faca recensamintul teoriilor care se refera la ce are el/ ea de masurat si apoi sa decida pe care sa o foloseasca sau ce cocteil de teorii este convenabil. Dupa aceea face operationalizarea in teoria/ teoriile respective, adica creaza sistemul de masurare a variabilelor pe care le are de masurat. Abia acum sociologul poate trece la cercetarea stiintifica asa cum o cunoastem din stiintele naturii, respectiv masurarea propriu-zisa a variabilelor (adunarea probelor factuale), constituirea evidentei, confruntarea ipotezelor cu evidenta, decizia cu privire la valoarea de adevar a fiecarei ipoteze;

- in stiintele naturii teoriile despre acelasi obiect se succed de obicei prin eliminare: teoria noua elimina teoria veche pentru ca in mod evident e mai buna. De exemplu, teoria oxigenarii a eliminat definitiv teoria flogisticului si nici unui chimist nu i-ar trece astazi prin cap sa faca vreo cercetare in termenii teoriei flogisticului. O alta situatie, mai rara decit eliminarea, dar la fel de clara este atunci cind teoria noua include teoria veche ca fiind valabila numai pentru o portiune restrinsa a obiectului stiintei respective; de exemplu, geometriile ne-euclidiene includ geometria lui Euclid ca geometrie "regionala". Situatia in care doua teorii despre acelasi obiect ramin angajate este in stiintele naturii ceva cu totul si cu totul exceptional, nu stiu sa existe in acest moment mai mult de doua-trei cazuri. In sociologie ca si in celelalte stiinte social-umane aceasta este situatia normala. Din motive si in contexte care nu pot fi analizate aici, in sociologie toate teoriile ramin angajate si angajabile. De exemplu (pentru o intelegere clara o sa exagerez, dar sa stiti ca nu foarte mult), pot face foarte bine o cercetare despre profesionalizare in termenii teoriei lui Aristotel (384 - 322, i. d. Ch.) despre oeikeoprageia, in termenii teoriei lui Adam Smith (1723 - 1790) despre efficiency, sau in termenii unei dezvoltari facute luna trecuta in teoria jocurilor de distinsul meu coleg de catedra Stefan Ungurean (1952 - ). Cum aleg sociologii teoria cea mai potrivita e o chestie care tine atit de o cultura profesionala foarte atipic importanta, si ca structura si ca amploare, cit si de o competenta epistemologica necesarmente consistenta;

- rigorile deciziei interteoretice sint dublate de prudentele de paradigma cu care sociologul trebuie sa calculeze. Luind paradigma" cu sensul introdus de Thomas Kuhn (1922 - 1996), prudentele de paradigma pe care trebuie sa si le ia sociologul inseamna ca trebuie sa sesizeze care sint valorile extracognitive - de exemplu, cele politice sau cele morale - pe care le slujeste in mod implicit si inevitabil luind decizia interteoretica T₁ sau T₂ sau T_n si sa decida daca respectiva decizie este convenabila sub aspectul valorilor extracognitive cu interesele si valorile Dumneavoastra, clientul lui;

- in competenta profesionala a sociologilor, procedurile de constructie si control de nivel metateoretic foarte ridicat nu sint efectul unei instruiri locale, izolate sau circumstantiale. Dimpotriva, facultatile de sociologie cultiva autoreflexivitatea, inclusiv autoreflexivitatea culturala, ca obiectiv formativ general.

Alaturi de disconforturile venite cu cercetarea, utilizind sociologi s-ar mai putea sa va enerveze inclinatia lor spre critica, aproape incredibil de prompta si de omnidirectionala. Functia critica a sociologiei este unul dintre primele si cele mai importante lucruri pe care le invata sociologii, inca din primul lor an de facultate. Ba citeodata te poți gindi daca nu cumva la sociologie vin numai persoane cu o supradotare innascuta la atitudinea critica.

Asa cum stim cu totii, persoanele care critica, chiar si in forma let's make things better, nu sint si persoanele cele mai simpatice. Ai de fiecare data impresia ca te desconsidera, ca nu pun preț pe munca ta/ realizarile tale, ca vor sa te discrediteze in ochii tai si ai celor din jur. Iar cind se pun si pe schimbat e si mai rau, deoarece asta tinde sa ne distruga confortul obisnuintelor, obtinut adeseori cu eforturi serioase. Povestea ia contururi cu atit mai antipatice cu cit persoana critica este vizibil mai tinara, mai lipsita de experienta si cu cit isi da cu parerea in curtea ta si despre ale tale.

A gestiona in mod judicios criticile este o chestie de (auto)educatie cu adevarat superioara. E folositor de luat in calcul ca:

- o prestatie sociologica nu este chiar cel mai ieftin lucru din lume. A-ti plati o astfel de prestatie pentru a afla cit de excelent le faci pe toate si cum nu mai ai nimic de schimbat ar fi un pic cam ciudat. In orice caz, nu ar trebui repetat de prea multe ori;

- critica este inceputul oricarei schimbari (ca si al oricarei creatii). Iar schimbarea (ca si creatia) este forma suprema a criticii;

- in lumea actuala, gindirea critica este apreciata ca un nec plus ultra in materie de capacitate mentala.

Atunci cind utilizati sociologi, conduita profitabila este sa-i incurajati in mod explicit si sistematic intr-o atitudine critica omnidirectionala si acerba. Sa aveti grija acestei incurajari cu atit mai mult in situatia in care sociologii cu pricina va sint subalterni.

Daca nu sinteti pregatit/a sa vedeti ce nu e bine, ce nu merge cum trebuie in curtea Dumneavoastra, inseamna ca nu a sosit inca momentul sa va cumparati sociolog.