Psihosociologia grupurilor umane - obiect, problematica si evolutie istorica

Psihosociologia - considerata de unii autori ca fiind sinonima cu psihologia sociala (vezi Dictionar de sociologie, 1993, p. 476) - este un domeniu interdisciplinar de cunoastere stiintifica a interactiunii comportamentelor si proceselor psihice umane. Floyd H. Allport, apreciat pe drept ca fondatorul psihologiei sociale ca disciplina stiintifica, el fiind cel care a publicat prima lucrare de acest    gen bazata pe date experimentale, considera ca obiectul de studiu al acestei stiinte il constituie "studiul relatiilor reale sau imaginare dintre persoane dintr-un context social dat, in masura in care aceste relatii afecteaza persoanele implicate in situatiile respective". Rezulta de aici ca psihosociologia are in centru ei relatiile interpersonale ce au loc intr-un context social si au, desigur, un fundament psihologic.

Amplificarea rapida a preocuparilor psihologilor si sociologilor pentru studiul relatiilor interpersonale ce iau nastere in interiorul grupului uman, a fost determinata de faptul ca grupul uman, ca forma de actiune, de echilibrare a raporturilor contradictorii si de suport psihomoral, a inceput sa joace un rol din ce in ce mai important in viata oamenilor. Astfel, multe dintre aspectele care vizau viata si activitatea indivizilor in interiorul grupului, diferitele fenomene si procese ce se structureaza la acest nivel, devin parte integranta a problematicii unei noi stiinte, relativ autonome - psihosociologia grupului uman. Printre problemele pe care le studiaza si carora incearca sa le dea o interpretare specifica, putem enumera:

Ø      structurile si procesele de grup si implicatiile lor psihosociale;

Ø      factorii care influenteaza dinamica grupului;

Ø      rolurile, atitudinile si comportamentele sociale in cadrul grupului restrans;

Ø      influenta sociala si conformismul social;

Ø      comunicarea si strucurile de comunicare intragrupala;

Ø      procesul decizional in grup;

Ø      conflictele intra si intergrupale;

Ø      activitatea in grup si formarea de echipe;

Ø      creativitatea si inovatia de grup etc.

Interesul pentru studiul grupurilor mici se manifesta cu o mai mare intensitate odata cu aparitia, la jumatatea secolului al XIX-lea, a primelor teorii psihologice sau sociologice care ajunsesera deja la concluzia ca individul este un produs al grupului, iar realitatea sociala este supraindividuala. Avem in vedere aportul unor pionieri ai celor doua stiinte, cum au fost:

Ø      Gabriel Tarde, sociologul francez care a pus bazele psihologismului sociologic, potrivit caruia "socialul" nu ar fi decat un fenomen de interrelatii psihice ale oamenilor, supuse legilor imitatiei, opozitiei si adaptarii, in cadrul unui sistem de echilibru dinamic in continua transformare;

Ø      Georg Simmel, sociologul german considerat fondatorul relationismului si formalismului sociologic, conform caruia viata sociala este o realitate obiectiva a carei esenta o constituie interactiunea si interrelatiile ce iau nastere intre indivizi in cadrul grupurilor sociale;

Ø      Emile Durkheim, sociologul francez care a pus bazele sociologiei moderne prin elaborarea unor teorii valoroase asupra socializarii individului, a anomiei sociale, a conformismului social etc.; indeosebi teoriile sale privind solidaritatea sociala si simbolurile sociale au contribuit, in mod hotarator, la interpretarea proceselor colective si, mai ales, a "grupurilor restranse" (familia si clasa de elevi);

Ø      Sigmund Freud, psihologul austriac, care prin metoda sa psihanalitica a influentat o mare parte dintre psihosociologii interesati de studiul fenomenelor de schimbare prin metode de grup si de procesul de influenta in grup;

Ø      Wilhelm Wundt, psihologul german de numele caruia este legata nu numai infiintarea primului laborator de psihologie experimentala, dar si un mare numar de studii de psihologie sociala consacrate cercetarii psihologiei indivizilor reuniti in colectivitati.

Cercetarile psihosociologice au cunoscut o dezvoltare si mai mare odata cu primele decenii ale secolului XX mai cu seama in SUA unde accentul este pus pe studiul proceselor cognitive si a influentei pe care o exercita grupul asupra judecatilor, opiniilor si atitudinilor individului. Studiind relatiile interpersonale (indeosebi cele preferentiale) ce se constituie in cadrul microgrupurilor, sociologul american de origine romana Jacob Levy Moreno a elaborat o serie de tehnici de masurare a acestor relatii punand astfel bazele sociometriei (ca terapeutica de grup pentru reducerea confliectelor interpersonale - vezi "psihodrama" si "sociodrama").

Dupa 1940, cercetarile sociologului american Kurt Lewin si ale scolii pe care a intemeiat-o vor duce la aparitia teoriei "dinamicii grupurilor" care avea sa se constituie mai tarziu in disciplina psihosociologica menita sa studieze ansamblul schimbarilor adaptative care se produc in structura de ansamblu a unui grup ca urmare a interactiunilor din cadrul acestuia.

De-a lungul evolutiei ei, in psihosociologia grupului s-au conturat numeroase orientari teoretice (behaviorista, cognitivista, dinamica, gestaltista, pragmatist-functionalista s.a.) si s-a propus un mare numar de ipoteze explicative si teorii (teoriile disonantei cognitive si a compararii sociale ale lui Festinger, teoria realizarii de grup a lui Stogdill, teoria rolului social a lui Linton, teoria grupului de referinta a lui Merton, teoria minoritatilor active a lui Moscovici, teoria schimbarii atitudinale a lui Hovland s.a.) - pentru detalii vezi lucrarea "Orientari si tendinte in psihologia sociala contemporana", 1988, autor: P. Golu. In tara noastra, psihologia sociala a avut "o evolutie contradictorie, cu momente de sincronizare europeana si nord-americana, dar si cu perioade de declin, de ideologizare fortata" (S. Chelcea, 1993). De retinut insa este faptul ca, asa cum remarca Traian Herseni, psihologia romaneasca nu a inceput cu psihologia individuala, ci cu cea sociala.

Daca in prima perioada de dezvoltare a psihologiei sociale in tara noastra (pana la primul razboi mondial) accentul era pus pe analiza diferitelor teorii psihologice ale "momentului" (de pilda, lucrarea lui Nicolae Vaschide, "Psihologia sociala. Legile psihologice ale imitatiei" aparuta in anul 1900 la Paris), incepand cu perioada interbelica apar lucrari de psihologie sociala propriu-zise, elaborate pe baza studierii realitatilor sociale romanesti (de pilda, "Inteligenta sociala si psihologia conducatorului" de Gr. Popa in 1935 sau "Adaptarea sociala" de Fl. Stefanescu-Goanga si Al. Rosca in 1938). Intre anii 1923 - 1938, Mihai Ralea preda la Universitatea din Iasi un curs de psihologie sociala pe baza caruia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, publica impreuna cu Traian Herseni, lucrarea "Introducere in psihologia sociala".

Perioada 1948 - 1965 a constituit, din pacate, faza de declin a psihologiei sociale romanesti, cand psihosociologiei si sociologiei nu i se mai recunoaste statutul de stiinta. Dupa aceasta perioada, psihologia sociala este reintrodusa in sistemul invatamantului superior, pentru ca anul 1982 sa culmineze cu desfiintarea Institutului de Psihologie, fapt care a prejudiciat, intr-o mare masura, cercetarile de psihosociologie de mai tarziu. Dupa 1990, la fel ca si in alte domenii ale stiintei, situatia s-a imbunatatit considerabil asistand astazi la o adevarata "explozie" a cercetarilor din domeniul psihosociologiei in general, a psihosociologiei grupului uman in particular (vezi lucrarile din lista bibliografica aparute in Romania dupa 1990).

Un moment de referinta il constituie aparitia lucrarii "Un secol de psihosociologie" (1999) elaborata de cunoscutul profesor Septimiu Chelcea. El denumeste psihosociologia ca fiind "campul de cunoastere stiintifica a interactiunii prezente sau trecute, reale sau imaginare a comportamentelor umane in context social" si este convins de faptul ca astazi, aceasta disciplina nu mai poate fi considerata o "ruda saraca" a psihologiei sau sociologiei (S. Chelcea, 1999, p.3). Aceasta pentru ca dintr-o stiinta de granita, ea a devenit in utlimele doua decenii o stiinta interdisciplinara, constituindu-se nu numai la intersectia psihologiei cu sociologia, ci si din conexiunea ei cu stiintele politice si juridice, economice si tehnice etc. Psihosociologia nu este si nu trebuie sa fie numai interdisciplinara ci si transculturala. Acest lucru se realizeaza sub ochii nostri prin colaborarea specialistilor din diferite tari si cu diferite orientari. Un exemplu il constituie realizarea in Romania a unui tratat de psihosociologie, rod al colaborarii unor cercetatori si profesori din Belgia, Elvetia, Franta, Italia, Spania si Romania (A. Neculau, coord., 1996). De asemenea, la Iasi, prin grija profesorului A. Neculau s-a publicat in anul 1996 lucrarea lui Gilles Ferréol de la Universitatea din Poitiers, intitulata "Minoritari, marginali, exclusivi". In acelasi timp, lucrarile lui Serge Moscovici, Gabriel Mugu sau W. Doise si altii reprezinta inca un argument in sustinerea afirmatiei ca psihosociologia este o stiinta aflata in prim plan, iar in Romania, dupa 1990, a gasit un teren propice pentru afirmare.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Identificati cel putin trei argumente pentru a demonstra statutul de stiinta al psihosociologiei grupurilor.
2. Incercati sa realizati o paralela intre psihologismul sociologic fundamentat de catre Gabriel Tarde si relativismul si formalismul sociologic al caror initiator a fost sociologul german Georg Simmel.
3. Argumentati rolul principalelor orientari teoretice elaborate in cadrul psihologiei / psihologiei sociale (behaviorismul, cognitivismul, gestaltismul, psihanaliza, pragmatism-functionalismul s.a.) in constituirea psihosociologiei grupurilor.
4. Comentati urmatorul text: "() psihosociologia nu se substituie nici uneia dintre stiintele socio-umane, chiar daca uneori interesul ei de studiu se indreapta asupra domeniului, considerat traditional, al psihologiei, sociologiei, antropologiei, pedagogiei etc. Distincta este si perspectiva in care este abordat respectivul fenomen sau proces.

Cum si cu ce rezultate se soldeaza interactiunea comportamentala?

Cum influenteaza comportamentul meu actiunea celorlalti?

Cum modifica activitatea mea prezenta altuia? Care este mecanismul?

Ce rezulta din prezenta laolalta a oamenilor?

Ce efect au asupra unui individ comportamentele trecute ale altora?

Acestea sunt intrebari principale pe care si le pun psihosociologii" (S. Chelcea, 1999, p.4).