Rasa si etnie

Diferentele dintre rasele umane sunt evidente pentru oricine intra in contact cu ele. Ostilitatea oamenilor fata de cei care au o alta rasa decat a lor, a reprezentat in istoria recenta sursa unor conflicte sociale de proportii. Mai mult, acest spirit de protectie a propriei rase a nascut si a alimentat ideologii de tip rasist.

Cu toate acestea, rasismul este o achizitie recenta a umanitatii. Pana la modernitate, oamenii nu valorificau social, politic sau cultural diferentele dintre rase. Cu alte cuvinte, pentru vechiul grec, in antichitate, un negru din sudul Egiptului (de aici denumirea de Sudan a tarii de la sud de Egipt) nu era cu nimic diferit de un locuitor din Nordul Greciei, de la Dunare spre exemplu, care era alb, uneori chiar blond, si in mod sigur avea o cu totul alta conformatie a corpului.

Pana la modernitate, diferentele dintre rase nu au contat in relatiile sociale si nu au fost valorificate politic sau militar. Grecii si romanii nu faceau distinctie intre straini, numindu-i pe toti, nediferentiat, "barbari". De ce se intampla acest lucru? Deoarece pentru acestia criteriile fundamentale de diferentiere a populatiilor erau de ordin religios si nu biologic. Cineva era strain in primul rand pentru ca credea in alti zei, se ruga si respecta alte divinitati si nu conta catusi de putin culoarea parului sau a pielii, ori alte aspecte anatomice.

Pare curios dar, din acest punct de vedere, rasismul este un produs al stiintei moderne. Atitudinea stiintifica a modernului a scos "la lumina" diferentele biologice dintre rase. Mai mult decat atat, ideea clasificarii raselor si a analizei lor separate este o alta cerinta a stiintei moderne. Mai mult, teza evolutiei speciilor si raselor a generat ideea ca diferitele rase au evoluat diferit si deci unele sunt superioare altora. Evident, asa cum o sa vedem in cadrul acestui capitol, nu trebuie blamata stiinta pentru lansarea unor ideologii bazate pe doctrina raselor superioare. Retinem insa ca aceasta problematica sociala este de fapt una foarte recenta din punct de vedere istoric.

Conceptul de rasa

Conceptul de "rasa" a fost monetizat in stiinta odata cu incercarile biologiei moderne de a clasifica lumea animala. El provine de la sfarsitul evului mediu, din secolul al XIV-lea, unde in limba engleza veche, cuvantul desemna apa care curgea printr-un jgheab, existent la morile de apa (eng. "ras"). De aici cele doua sensuri ale cuvantului englezesc "race", atat acela de cursa, intrecere de viteza, cat si cel de rasa, . Acest ultim sens a pornit de la ideea de descendenta comuna, toti care "curg" din acelasi loc, sens care a aparut insa abia in secolul al XVI-lea, prin preluarea din italiana medievala a sensului de "generatie" a cuvantului "razza". Din limba engleza sensul de rasa a fost preluat, in modernitate, in biologie.

In biologie, rasele sunt definite uzual in trei modalitati. In baza unor caracteristici de tip morfologic, geografic sau de ecosistem. Rasele sunt considerate subdiviziuni ale speciilor si sunt definite, fie din punct de vedere geografic, de exemplu, elefant african sau elefant indian, fie sunt definite din punctul de vedere al unor caracteristici morfologice, de exemplu, vultur plesuv, fie din punctul de vedere al unor caracteristici ale ecosistemului in care se intalnesc rasele in cauza, cum este cazul rasei porumbelului de scorbura. Este clar ca in realitate cele trei tipuri de criterii sunt intercorelate, pentru ca deosebirile geografice implica adesea si deosebiri de ecosistem, implicit si unele diferente morfologice.

Asa cum practic pentru orice specie de animale exista mai multe rase, la fel avem si pentru specia homo sapiens mai multe rase. Principalele trei rase de oameni, sunt considerate a fi: rasa caucaziana (albii), rasa mongoloida (asiaticii) si rasa negroida (negrii). Unii cercetatori considera ca ar trebui sa mai luam in considerare inca doua rase umane, este drept de mai mica amploare ca volum al populatiei, una din ele fiind chiar pe cale de disparitie. Este vorba de rasele: oceaniana, reprezentata de locuitorii din zona Oceaniei, care nu sunt nici mongoloizi si nici caucazieni si de amerindieni, adica de vechii locuitori ai celor doua Americi, care astazi se regasesc cu greu in spatiul lor originar.

Desi aceasta tipologie a raselor a fost propusa in perimetrul stiintific al biologiei, trebuie sa spunem ca, atunci cand se refera la oameni, conceptul de rasa nu este de factura biologica, ci este de fapt un concept social. Aceasta deoarece, atunci cand vorbim de rasele umane si cand ne raportam totodata la ele, principalele criterii de diferentiere pe care le utilizam, desi sunt de natura morfologica, ele nu sunt in realitate biologic semnificative. Cu alte cuvinte, aceste criterii au o relevanta data doar de modul in care noi le utilizam si le valorificam din punct de vedere social. Spre exemplu, atunci cand ne raportam la diversele tipuri de rase luam de fapt in calcul doar cateva criterii: culoarea pielii, forma si culoarea parului, forma fetei, si intr-o mult mai mica masura alte caracteristici anatomice (inaltime, lungimea membrelor etc.). Din punct de vedere biologic aceste criterii de diferentiere nu sunt insa relevante, comparativ cu altele, care desi sunt mult mai importante, nefiind vizibile, nu ne influenteaza in raportarea obisnuita la rase. De altfel culoarea pielii, cel mai sensibil criteriu social, este si cel mai discutabil, culoarea fiind pozitionabila pe un spectru foarte larg, existand un adevarat continuum de nuante intre alb si negru.

O dovada in plus ca noi ne raportam la rase pe baza unor caracteristici biologice care sunt valorificate exclusiv social, poate fi data de faptul ca, spre exemplu, pentru europeni, asiaticii (mongoloizii) sunt mai bine vazuti, mai tolerati relational decat negroizii, pentru motivul ca sunt considerati mai asemanatori noua, fiind albi si nu negri. Din punct de vedere biologic si implicit genetic, lucrurile nu stau deloc asa. In realitate, negrii sunt mult mai asemanatori cu rasa caucaziana, ei despartindu-se in procesul evolutiei umane din acelasi "trunchi" destul de recent, comparativ cu mongoloizii de care ne desparte o perioada de evolutie separata cu mult mai mare.

Raportul dintre rasa si etnie

Etnia si rasa sunt concepte apropiate ca sfera de semnificatie, dar evident ele se refera la doua tipuri diferite de clasificare a populatiilor. Etnia se refera la grupurile de oameni care au o origine comuna, impartasesc acelasi fond cultural si poseda aceeasi limba. In mod normal, pentru fiecare rasa avem un numar relativ mare de etnii componente. Exista insa si situatia inversa, intr-un grup etnic pot sa traiasca la un moment dat mai multe rase. In SUA traiesc si sunt autentic americani si albi si negri si asiatici. Evident, ii luam in calcul doar pe cei care cultural, lingvistic si spiritual apartin respectivei etnii (deci au fost nascuti si crescuti in tara respectiva si nu sunt emigranti). Dar si in Romania, mai ales in ultimii ani, au aparut numerosi copii care s-au nascut aici, vorbesc romana ca limba materna si nu apartin rasei caucaziene.

Dupa cum se poate observa, diferenta principala intre cele doua concepte rezida in natura criteriului de constructie a grupurilor de tip etnic sau rasial. Daca in cazul raselor, criteriile valorificate social sunt de natura biologica, in cazul grupurilor etnice este vorba de criterii de tip cultural (limba, stilul de viata, spiritualitatea etc.).

Grupuri dominante si grupuri minoritare

Intr-un teritoriu pot convietui mai multe rase si extrem de frecvent mai multe grupuri etnice. Raportat la un teritoriu, putem avea un grup etnic sau rasial majoritar si unul sau mai multe grupuri rasiale sau etnice minoritare (ca volum de populatie). Raporturile dintre grupurile etnice sau rasiale sunt multiple, existand inclusiv unele de dominatie. Dominatia majoritarilor asupra minoritarilor poate sa fie scalabila ca intensitate si tip de manifestare.

Sociologul Louis Wirth (1897-1952) a definit grupul minoritar ca fiind un grup de oameni care in mod unitar sufera un tratament inegal si care se privesc singuri ca si grup distinct si obiect al discriminarii colective. In principiu, aceasta definitie relationala presupune existenta a cel putin doua grupuri cu identitati diferite, bazate pe diferentieri de rasa sau/si de ordin etnic, care traiesc si impart un anumit teritoriu si care relationeaza pe baza unui patern dominator - dominat. Dimensiunea numerica nu este obligatorie pentru definirea grupului minoritar. Cu alte cuvinte, caracteristica de "minoritar" este data de raportul de dominatie existent, de natura relatiilor intergrupale si nu de volumul populatiei. Spre exemplu, in Africa de Sud, in perioada politicii de apartheid, ca numar, negrii reprezentau marea majoritate a populatiei, dar constituiau totusi un grup minoritar. La fel ca si in cazul unor tari coloniale, in care populatia de bastinasi reprezenta intotdeauna un grup minoritar, desi constituiau qvasitotalitatea populatiei.

Tratamentul inegal presupune intotdeauna, pe de alta parte, o raportare discriminatorie prin care se statueaza excluderea in diverse forme a grupului minoritar de la participarea totala la viata sociala.

Grupurile minoritare apar de regula in doua modalitati. Pe de o parte, in urma unor expansiuni, de regula militare, ale altor grupuri, care in noile teritorii vor institui o politica de dominatie, care va determina raporturile de tipul dominator - dominat, iar pe de alta parte, procesele de migratie, mai precis de imigratie intr-un teritoriu unde populatia de imigranti va constitui cel mai probabil un grup de tip minoritar.

Louis Wirth este un reprezentant marcant al Scolii de la Chicago, nascut in Germania, a emigrat in SUA la paisprezece ani. In SUA si-a facut studiile la Universitatea din Chicago. A inceput colaborarea cu departamentul de sociologie al Universitatii imediat dupa obtinera doctoratului in 1926, dar a intrat in departament in 1931. S-a impus foarte rapid cu autoritate in domeniul cercetarilor urbane si, din acest motiv, este considerat unul dintre cei mai importanti sociologi ai scolii de la Chicago. A fost presedinte al Societatii Americane de Sociologie (1947) si primul presedinte al Asociatiei Internationale de Sociologie. Este totodata un pionier al studiilor dedicate fundamentarii politicilor publice urbane, in acest sens putand fi citata lucrarea "Orasele noastre: Rolul lor in economia nationala" (1937). Alte lucrari de referinta: Ghetoul (1928), "Urbanismul ca un mod de viata" (1938), "Viata comunitara si politicile sociale" (1956).

Paternuri ale relatiilor interetnice si inter-rasiale

Asa cum am precizat in paragraful anterior, exista mai multe paternuri ale raporturilor inter-rasiale sau/si interetnice. Ideea de dominatie nu este suficienta pentru a intelege si a distinge intre multiplele tipuri si forme de relationare. Aceste relatii de tipul majoritar - minoritar sunt diferentiabile in ceea ce priveste intensitatea si conditiile raportului de dominatie. Prin urmare, paternurile de relationare interetnica sau inter-rasiala pornesc de la modele foarte dure ale acestor raporturi, mergand pana la unele inalt tolerante. In cele ce urmeaza vom prezenta principalele paternuri de relationare, asa cum s-au impus ele in istorie si in diverse contexte societale, prezentarea mergand de la formulele cele mai puternice de dominatie pana la cele mai tolerante.

Genocidul

Primul patern de relationare etnica sau rasiala si totodata cel mai dur este genocidul. El presupune omorarea sistematica, programata a unei intregi populatii de catre o alta populatie, cel mai adesea prin intermediul unor structuri de tip militar sau paramilitar. Pentru a exista un genocid trebuie sa existe un program sistematic de exterminare a unei intregi populatii. Daca intr-o actiune militara, intr-un razboi sa spunem, mor membrii unei populatii, inclusiv populatia de civili, nu avem automat un genocid. Genocidul nu este definibil doar prin rezultat sau printr-un anume volum de populatie (ca numar sau procent al membrilor unei populatii care ar trebui sa moara pentru a aplica definitia). Pentru a vorbi de genocid este necesar sa fi existat intentia politica si un program care sa vizeze exterminarea populatiei respective.

Istoric, exemplul cel mai edificator pentru un genocid este exterminarea amerindienilor de catre americani in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Exemple de amploare ale unor genociduri le reprezinta insa si campaniile de exterminare a triburilor africane, de catre europeni, in special in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, incercarea de eliminare a evreilor si a altor populatii neariene in al Doilea Razboi Mondial de catre nazisti, exterminarea unor populatii tribale in Africa secolului al XX-lea etc.

In lumea contemporana exista un sistem mult mai performant de monitorizare a tendintelor politice ale unor state sau grupari de a duce astfel de politici si exista totodata si un acord international de presiune si interventie asupra statelor sau gruparilor care urmaresc programe politice de exterminare a unor grupuri minoritare etnice sau rasiale. Cu toate acestea, actiuni care sa vizeze exterminarea populatiilor minoritare exista si astazi, cel putin in zonele de conflict militar si ne putem gandi la conflictele din cadrul razboiului civil din fosta Iugoslavie, la conflictele din Irak etc.

Expulzarile

Reprezinta un alt patern al relatiilor interetnice si rasiale. El este mai putin dur comparativ cu genocidul. Expulzarile se refera la alungarea unor populatii minoritare de pe propriul teritoriu de catre o populatie dominanta. Nu putem vorbi insa de expulzari decat in cazul unor eforturi programatice, care sa vizeze mutarea populatiilor dintr-un teritoriu. Aceasta inseamna cu nu putem vorbi de expulzare in cazul unor deplasari voluntare.

Exemple de expulzari sunt mult mai frecvente decat acelea de genocid. Exista relativ multe cazuri in istoria mai recenta sau mai indepartata. Atat americanii, de care am amintit mai devreme, cat si nazistii sau sovieticii, in special in perioada conducerii lui Stalin, au operat numeroase expulzari ale unor populatii. De regula, expulzarile vizeaza atat eliberarea unor teritorii pentru ocuparea lor de catre populatia dominanta, cat si interese strict economice, de acaparare a bunurilor detinute de populatia expulzata.

Sclavia

Reprezinta un alt patern de relationare. El este mai tolerant decat primele, dar evident unul cu o intensitate mare a raportului de dominatie. Sclavia este o institutie sociala istorica, doar cu totul izolat fiind prezenta astazi. Ea a fost o institutie sociala foarte importanta in antichitate si partial in evul mediu. Cea mai cunoscuta forma de sclavie insa, la nivelul cunoasterii comune, si care a avut totodata o baza fundamentala de tip rasial, a fost sclavia moderna americana, adica sistemul sclavagist american de pana la razboiul civil. In realitate, chiar si atunci cand vorbim de sclavia antica, cel mai probabil model pe care il avem este cel modern.

Sclavia moderna a omului "civilizat" a fost insa cu mult mai "salbatica" decat cea antica. In primul rand motivele ei au fost fundamental economice, in timp ce in antichitate doar in situatii izolate - anumite perioade din istoria Greciei si Romei - ea a avut un rol economic central. Caracterul "salbatic" se refera la libertatea totala a stapanului de sclav de a utiliza proprietatea (sclavul), ceea ce niciodata in istoria premoderna nu s-a intamplat. In antichitate, stapanul de sclav se raporta la acesta in baza legilor cetatii, a unor cutume extrem de importante pentru viata sociala si nu pe baza propriei vointe. Cu alte cuvinte, dreptul de posesie asupra sclavului si modelul de dominare a acestuia nu tinea de un liber arbitru, ci de o ordine normativa foarte puternica la care se supunea in egala masura si stapanul de sclavi.

De fapt, raporturile de dominatie se exercitau multiplu in lumea antica, spre exemplu, dreptul de a lua viata sclavului in lumea greaca veche il avea seful familiei si in raport cu propria sotie, copiii sau alti membri ai familiei. Pe de alta parte, sclavia premoderna nu avea o baza etnica sau rasiala, ci tinea de alte raporturi, in special de ordin religios sau social-economic.

Segregatia

Este un patern mult mai tolerant comparativ cu precedentele. Segregatia se refera la izolarea unei populatii fata de o alta, atat la nivel institutional, cat si la nivelul unui teritoriu dat. Segregatia poate fi atat voluntara, cat si nevoluntara. O populatie minoritara poate sa aleaga sa se izoleze singura fata de o populatie majoritara, asa cum fac de exemplu, asiaticii in toate marile capitale ale lumii, formand adevarate mici orase (celebrele "orase chinezesti" din marile metropole occidentale). La fel procedeaza insa si alte grupuri etnice, delimitandu-si cartiere sau macar regiuni proprii.

Exista si un proces de segregare nevoluntara (sau involuntara), atunci cand o populatie este obligata sa traiasca izolat fata de populatia dominanta. Exemplul tipic al unui astfel de proces de segregare il ofera ghetoul. Segregarea nu este insa doar una teritoriala, ci si una institutionala, adica este vorba de locuri de munca, scoli, servicii publice etc. care exclud accesul grupurilor minoritare, creand discriminarea si implicit inegalitatea sociala.

Doctrina "separati, dar egali" a aparut in SUA imediat dupa razboiul de secesiune, in statele din Sud, impunandu-se ca doctrina oficiala a raporturilor dintre populatia alba de origine europeana si populatia de negri. Doctrina consfintea drepturile la aceleasi institutii pentru negri si albi, insa consfintea faptul ca aceste institutii trebuiau sa fie diferite. Cu alte cuvinte, scoli, restaurante, locuri de munca etc. pentru toti, dar separate. Este destul de evident ca serviciile separate nu aveau cum sa aiba aceeasi valoare si prin urmare, accesul egal nu era unul real. Aceasta doctrina este in fapt o continuare a ceea ce s-a numit linia culorii, adica un principiu de diferentiere juridica a populatiei albe, europene fata de cea negroida.

Segregarea mai poate fi de iure si de facto. Cu alte cuvinte, segregarea poate fi atat de drept, instituita prin legi, asa cum a fost in Africa de Sud pana la sfarsitul anilor optzeci, sau in Statele Unite pana la inceputul anilor saizeci, dar poate fi si una "de fapt", care exista in absenta unor norme juridice care o consfintesc. In Statele Unite, spre exemplu, nu mai exista astazi nici o norma juridica care sa legitimeze segregarea, asa cum a existat doctrina americana celebra "separati, dar egali" pana la inceputul anilor saizeci. Cu toate acestea, in realitate, mai exista si astazi cazuri de segregare institutionala, voluntara sau involuntara.

Asimilarea

Reprezinta paternul cel mai tolerant al relatiilor interetnice si inter-rasiale. Este vorba de acel proces in care, in mod treptat, o populatie este asimilata pe baza imprumuturilor culturale, inclusiv lingvistice. Este tot un raport de dominatie intrucat asimilarea constituie un efect al unor asemenea procese.

Cel mai important marcator al asimilarii il reprezinta pierderea identitatii lingvistice de catre populatia minoritara. Spre exemplu, populatia de origine africana din SUA si-a pierdut de foarte mult timp orice fel de repere culturale proprii, pe care le-a avut la origine, devenind, in final, cei mai americani dintre americani, asa cum ii caracterizeaza multi sociologi de peste ocean. Aceasta tocmai pentru ca ei reprezinta categoria de populatie care nu mai poseda absolut nici un fel de elemente culturale de origine, comparativ cu alte grupuri de origine europeana care au pastrat numeroase traditii, obiceiuri, o onomastica de origine, uneori chiar si limba.

Asimilarea largeste considerabil toleranta relatiilor intergrupale, insa ea este maxima doar atunci cand dispar toate elementele de discriminare sociala. Indicatorul cel mai important al tolerantei interetnice sau rasiale il reprezinta mariajul interetnic sau inter-rasial. Acesta, in orice zona multietnica sau multirasiala, are uzual cote reduse. Asimilarea poate fi rezultatul unui proces natural, de convietuire indelungata intr-un teritoriu, spre exemplu, populatiile medievale au diferentieri culturale regionale foarte mari, care ne fac sa vorbim de populatii diferite in epoca, dar care au fost in modernitate contopite intr-un grup etnic nou, prin politicile centralizate promovate de statele moderne.

Asimilarea poate fi insa si rezultatul unor campanii politice, care si-au propus programatic acest lucru. Fata de aceste tipuri de politici exista pe plan international puternice miscari pentru drepturile populatiilor minoritare de a-si sustine, afirma si implicit mentine identitatea etnica. Cu toate acestea, trebuie sa spunem ca orice politica de promovare a tolerantei fata de grupurile minoritare are efecte majore pe termen lung in directia asimilarii.

Stereotipurile

Intr-un capitol anterior am prezentat sumar problematica stereotipurilor, anuntand ca o vom trata pe larg in acest context. Trebuie sa precizam din nou ca stereotipurile sunt atribute acordate unor persoane pe baza apartenentei acestora la numite grupuri, pentru care consideram respectivele atribute ca fiind caracteristice.

Stereotipurile exista in raport cu grupurile de tip etnic sau rasial, dar si fata de alte tipuri de grupuri sociale, cum ar fi de exemplu, cele profesionale. Stereotipurile exista pe de alta parte, atat fata de grupurile etnice sau rasiale dominante (majoritare), cat si minoritare. Stereotipurile pot functiona ca si auto-stereotipuri, fata de propriul grup etnic sau rasial, dar si fata de orice alt tip de grup cu care se intra sistematic in contact.

Pentru a exista stereotipuri fata de membrii unui anumit grup, este necesar ca el sa fie vizibil pentru membrii populatiei care utilizeaza respectivele stereotipuri. Putem avea, in Romania, stereotipuri fata de romi (tigani) sau fata de evrei, dar este greu de crezut ca avem stereotipuri fata de sudanezi. Am putea avea stereotipuri fata de negri, cel mult, dar nu fata de un popor african particular, despre care nu stim la nivel social aproape nimic.

Pe de alta parte, ne aducem aminte ca stereotipurile sunt utilizate doar atunci cand nu avem suficiente informatii despre o anumita persoana, si tocmai din acest motiv, ii atribuim acesteia anumite caracteristici pe care le consideram comune pentru toti membrii grupului din care ea face parte. Stereotipurile variaza prin urmare, de la o populatie la alta in functie de anumite caracteristici pe care aceste populatii le considera ca relevante. Prin urmare, despre aceeasi populatie putem avea mai multe stereotipuri, chiar contradictorii, in functie de grupurile care utilizeaza respectivele stereotipuri si care se raporteaza diferit la grupul stereotipizat. Asa cum am precizat, orice populatie sau grup, dincolo de numeroasele posibile stereotipuri alocate de alteri, are si propriile stereotipuri de raportare, de regula, in marea majoritate, pozitive.

Stereotipurile, indiferent de cine le utilizeaza sau cui se aplica, pot fi, atat pozitive, cat si negative. Pentru evrei putem intalni stereotipuri potrivit carora sunt considerati vicleni, inteligenti, ca au control asupra mediei, controleaza afacerile, finantele, nu sunt de incredere etc. Tiganii sunt hoti, delincventi, murdari, buni muzicanti, haiosi, cu puternic spirit de familie. Romanii sunt descurcareti, ospitalieri, legati de natura, hoti, nepunctuali etc. Americanii, un alt exemplu, considera negrii ca fiind murdari, lenesi, hiper-sexuali, buni atleti, buni baschetbalisti etc.

Pentru toate grupurile etnice sau rasiale cu care o populatie intra sistematic in contact exista stereotipuri. Asa cum am aratat, aceste grupuri pot fi si unele profesionale, ca in cazul stereotipurilor privitoare la medici, artisti, avocati, politisti. Putem avea stereotipuri si fata de alte tipuri de categorii sociale, care nu sunt grupuri in sensul propriu-zis al cuvantului. Avem spre exemplu, in Romania, stereotipuri fata de blonde, fata de politicieni etc.

Stereotipurile au de regula si o baza reala, insa nu este obligatoriu acest lucru. Este insa evident ca transferul unor atribute generice, la nivelul fiecarui membru al unui grup, nu este corect. Mai mult, in numeroase situatii, stereotipurile sunt rezultatul nu doar al unor tendinte caracteristice pentru o populatie, ci si al unor procese comparative existente la nivelul populatiei care utilizeaza respectivele stereotipuri. Spre exemplu, un roman emigrant va fi considerat foarte probabil "destoinic", "muncitor", "harnic" in Italia sau Spania, dar probabil ca aceste stereotipuri nu sunt importante intr-un spatiu german.

Prejudiciu si discriminare

In baza stereotipurilor, raportarile noastre fata de membrii altor grupuri etnice sau rasiale pot sa se transforme in prejudicii sau discriminari. Prejudiciile si discriminarile pot fi atat negative, cat si pozitive. Prejudiciul se refera la o atitudine pozitiva sau negativa pe care o avem fata de o persoana, doar in baza unor stereotipuri fata de grupul, categoria din care face parte respectiva persoana.

Discriminarea se refera la un tratament (deci un comportament sau un complex de comportamente) pe care il aplicam cuiva, doar in baza unor stereotipuri.

In mod normal prejudiciul exista si functioneaza social in baza stereotipurilor. Daca cineva ne fura ceva si stim acest lucru, vom avea o atitudine probabil negativa, implicit vom avea probabil si anumite comportamente ostile fata de acea persoana, insa nu putem spune ca prejudiciem acea persoana, pentru ca nu avem stereotipuri, ci informatii despre actiunile respectivei persoane.

In mod normal, chiar si discriminarea, ca tratament diferentiat aplicat cuiva, se bazeaza pe stereotipuri, pentru ca de multe ori discriminarea urmeaza unei atitudini, deci a unui prejudiciu. La fel insa, faptul ca nu apelez la cineva pentru a-mi face un anumit serviciu, sa ma consilieze spre exemplu, in domeniul bancar, pentru ca stiu ca persoana respectiva nu este calificata, nu putem spune ca acea persoana a fost discriminata.

Este posibil insa sa existe si situatii de raportare pozitiva. Spre exemplu, daca vom considera ca avocatii sunt buni oratori, ca au o mare capacitate persuasiva, ca sunt vicleni, vom avea o opinie favorabila fata de o persoana doar pentru ca ea este avocat si putem sa o delegam spre exemplu, sa ne reprezinte interesele intr-o organizatie, chiar daca nu cunoastem bine acea persoana. Facem aceste lucruri in baza unor stereotipuri pozitive care se traduc in prejudicii si discriminari pozitive. Asa cum am precizat in alt context, aceste cazuri sunt totusi mai rare si ne intereseaza mai putin in analiza noastra.

Intre prejudiciu si discriminare exista un raport complex. Ambele procese se pot presupune reciproc in anumite situatii, dar au si propria lor autonomie. Daca luam in calcul toate posibilitatile de relationare a prejudiciului si discriminarii vom obtine o matrice, ca cea propusa de Robert Merton, in care vom identifica patru tipuri de situatii, corespunzatoare a patru tipuri de relationare sociala in baza prejudiciilor si discriminarii unui alter:

Figura 11.1. Matricea raporturilor dintre prejudiciu si discriminare propusa de Robert     K. Merton

Prejudiciaza Nu prejudiciaza

Discrimineaza    Bigot adevarat Liberal slab

Nu discrimineaza    Bigot precaut Liberal puternic

Bigotul adevarat este cel care in raport cu o persoana, care apartine unui anumit grup, in baza stereotipurilor, atat discrimineaza, cat si prejudiciaza. Cineva poate avea o parere proasta despre romi (tigani) si in acelasi timp poate sa si evite sa relationeze cu ei, spre exemplu, sa evite sa lucreze in echipa cu o persoana de aceasta etnie.

Bigotul precaut este cel care, desi prejudiciaza, deci are anumite atitudini pozitive sau negative fata de o anumita persoana, nu ajunge sa transpuna in comportamente aceste atitudini (deci nu discrimineaza). In general, sunt mai usor de polarizat opiniile decat comportamentele. Daca ni se cere sa ne formulam o opinie fata de o problema, intotdeauna vom fi mult mai transanti in formularea acesteia, decat am fi daca ni s-ar cere sa performam anumite comportamente, in baza acelei atitudini sau opinii. Intr-un chestionar, cineva poate declara usor ca este in favoarea interzicerii homosexualitatii de pilda, dar mult mai greu va semna in acest sens o lista sau va participa la o intalnire publica pe acest subiect.

Liberalul slab este cel care desi nu prejudiciaza, totusi discrimineaza. De multe ori nu avem opinii sau atitudini speciale fata de o persoana si este posibil sa nu avem nici stereotipuri, dar pe baza faptului ca stim ca exista totusi stereotipuri la nivelul grupului nostru fata de persoanele de tipul celei la care ne raportam, vom ajunge totusi sa discriminam acea persoana. Acest lucru se intampla de regula datorita presiunilor spre conformism pe care le resimtim in mediul social din care facem parte. Desi nu avem spre exemplu, o parere proasta fata de un anume grup etnic, daca ceilalti din jurul nostru fac discriminari, le facem si noi pentru a nu fi respinsi de membrii propriului grup, chiar daca noi in realitate nu prejudiciem.

Liberalul puternic este cel care nu utilizeaza in raportarea sa la alte persoane nici prejudicii si nici discriminari. De regula, aceste persoane nu opereaza nici cu stereotipuri. Termenul de liberal, fie slab fie puternic, nu are insa o incarcatura ideologica, cui se refera la o simpla atitudine de deschidere si de neacceptare a intolerantei.

Teorii privitoare la prejudiciu si discriminare

In istoria cercetarilor sociale s-au impus mai multe teorii care au incercat sa analizeze si sa explice mecanismul prejudiciului si al discriminarii sociale, atat in raport cu rasa sau etnia, cat si in raport cu alte categorii sociale sau profesionale. Din punct de vedere social, sunt la fel de importante discriminarile bazate pe considerente de gen, de varsta, de ocupatie etc. Asa cum ne putem astepta, exista numeroase tipuri de teorii care au fost lansate, atat in perimetrul diferitelor perspective sociologice, cat si in psihologia sociala, psihanaliza sau in psihologie.

Prima teorie pe care o trecem in revista este de factura psihologica si este teoria tapului ispasitor sau teoria frustrarii. In 1939, psihologul John Dollard (1900 -1980) a propus o teorie explicativa care ia in considerare prejudiciul ca o forma de eliminare a frustrarii acumulate de oameni in diverse contexte, frustrare care poate fi eliminata prin gasirea unui tap ispasitor, fata de care prejudiciul si discriminarea asigura eliminarea frustrarii. Un exemplu clasic este dat de gasirea unui tap ispasitor in populatia unui grup etnic minoritar pentru faptul ca populatia majoritara are salarii mici si implicit frustrari fata de nivelul calitatii vietii. In acest context, vina pentru salariile mici devine sursa unui prejudiciu in raport cu grupul minoritar.

O alta teorie importanta este teoria personalitatii autoritariene. Ea a fost propusa de psihologul german Theodor Adorno (1903-1969), evreu de origine, scapat din Germania nazista datorita emigrarii in Marea Britanie si mai apoi in SUA, a studiat mult timp modelul nazist al mecanismului prejudiciului si al discriminarii, dar si modelul existent in Statele Unite al actiunilor intreprinse de organizatia rasista Ku Klux Klan.

Punctul sau de plecare a fost acela ca baza prejudiciului si a discriminarii sta intr-un anume model de personalitate, numita de tip autoritarian. Impreuna cu colaboratorii sai, Adorno a demarat o ampla investigatie pe un esantion de peste doua mii de persoane incercand sa masoare atitudinile populatiei pe trei scale. Una a etnocentrismului, alta a atitudinii antisemite si alta a aprecierii statului autoritar. Ipoteza sa de plecare a fost confirmata intrucat persoanele intervievate aveau scoruri asemanatoare (mari sau mici pe toate cele trei scale). Explicatia propusa de Adorno pentru existenta unor persoane cu personalitati autoritaniene este aceea a unei copilarii problematice pentru aceste persoane, adica existenta unui mediu de socializare in copilarie cu multe relatii "reci", pe paternuri agresive, cu disconfort psihologic si emotional. Aceste relatii conduc la paternuri comportamentale de dominatie care se vor concretiza in atitudini de prejudiciere si comportamente discriminatorii.

In domeniul abordarilor sociologice s-au impus mai multe teorii explicative ale fenomenului prejudicierii si discriminarii, potrivit perspectivelor majore din sociologie, functionalista, conflictualista si interactionalist simbolica.

Potrivit teoriilor functionaliste, prejudiciul si discriminarea sunt prezente intr-o societate pentru ca sunt functionale, adica deservesc anumite obiective sociale, economice sau politice. Pentru statul nazist German, propunerea unei politici antisemite, in general de tip rasist, era functionala pentru ca ea urmarea si asigura cateva functii importante cum ar fi:

      intarea unitatea populatiei germane prin prezentarea unui inamic comun;

      gasea un tap ispasitor pentru toate problemele sociale si economice majore ale Germaniei de dupa Primul Razboi Mondial;

      asigura oportunitati economice majore prin preluarea afacerilor populatiei evreiesti sau ne-germane;

      asigura oportunitati de cariera in numeroase medii institutionale, universitati, institutii publice sau culturale etc. prin eliminarea ne-germanilor din aceste structuri.

De altfel, experimentele celebre ale lui Muzafer Sherif, pe care le-am prezentat in capitolul dedicat grupurilor sociale, subliniau, sa ne aducem aminte, mecanismele de raportare negativa induse de competitia dintre grupurile de copii, mecanisme care asigurau, atat prejudicii, cat si discriminari in relatiile dintre ei. Acestea erau insa functionale in cadrele sociale competitive in care copiii respectivi erau pusi sa relationeze. Cu alte cuvinte, functionalistii considera ca prejudiciul si discriminarea apar in conditiile in care mediul social sau institutional are anumite caracteristici care genereaza procese de tip discriminatoriu, ca tip de mecanisme de adaptare functionala la aceste conditii.

Teoriile conflictualiste pleaca in schimb de la ideea ca prejudiciul si discriminarea etnica si rasiala sunt conditionate in baza mecanismului conflictului dintre clasele sociale, mai precis printr-un mecanism prin care capitalistii cauta sa isi maximizeze profiturile, promovand discriminari si alimentand prejudicii pentru a minimaliza costurile de productie in componenta lor salariala. Mecanismul mai poarta si denumirea de "impartire a pietei fortei de munca" (sau "piata dubla de munca"). Altfel spus, capitalistii produc o separare pe criterii etnice, rasiale, de varsta sau gen a pietei, punand adesea in opozitie diverse categorii (doua grupuri etnice fata in fata, tinerii si batranii, femei si barbati etc.). Mentinerea prejudiciului si a discriminarii fata de anumite grupuri asigura o presiune mai mare asupra pietei fortei de munca putand fi astfel reduse drastic salariile si, prin urmare, maximizate in acest mod profiturile.

Teoriile interactionaliste pornesc de la un alt aspect. Prejudiciul si discriminarea sunt procese construite social in baza interactiunilor indivizilor. Spre exemplu, utilizarea etichetelor sociale, in mecanismul etichetarii, produce nu doar stereotipuri de raportare, dar si genereaza comportamente discriminatorii, care tind sa fie performate, dar si acceptate de participantii la interactiune.

Teoria etichetarii - sa ne aducem aminte de ea din capitolul precedent unde am prezentat pe larg teoria lansata de Howard Becker (1928 -) - ne prezinta un aspect extrem de interesant. Cei care sunt prejudiciati sau discriminati accepta in marea majoritate a cazurilor aceste tratamente, atat timp cat accepta etichetele care le sunt aplicate.

Pe de alta parte, orice eticheta, ne aducem aminte, va determina o perceptie selectiva a realitatii, conforma cu eticheta, si va alimenta astfel prejudiciul sau discriminarea. Mergand in continuare conform legii lui Thomas, ceea ce vom defini doar la nivel subiectiv va avea pana la urma consecinte in realitate. Daca spre exemplu, un grup x va fi considerat stereotipal ca fiind lenes, ne vom comporta in consecinta in baza acestei etichete fata de membrii acestuia, iar una din consecinte va fi aceea ca nu vom incredinta respectivelor persoane sarcini majore sau foarte importante intr-un demers actional mai larg, ceea ce va face pana la urma ca, in realitate, membrii acelui grup sa lucreze mai putin si deci sa fie intarit astfel stereotipul initial.

Rasism si nationalism

Rasismul si nationalismul sunt ideologii care postuleaza superioritatea unor rase sau grupuri etnice si care justifica conducerea, controlul si in general orice interventii in raport si asupra raselor sau etniilor considerate mai putin dezvoltate. Ambele reflecta o forma radicala de etnocentrism.

Robert Nisbet este unul dintre cei mai cunoscuti sociologi americani, pentru multi a fost cel mai important sociolog conservator american in secolul al XX-lea. Prima sa lucrare importanta, care l-a impus in lumea academica, a fost "The Quest for Community", publicata in 1953. A fost profesor la Universitatea din California din acelasi an. Cele mai importante lucrari sunt: "The Sociological Tradition" (1966), "Tradition and Revolt" (1968); "Social Change and History" (1969); "The Degradation of the Academic Dogma: The University in America", 1945-1970 (1971); "The Social Philosophers: Community and Conflict in Western Thought" (1973); "The Twilight of Authority" (1975); "History of the Idea of Progress" (1980); "Prejudices: A Philosophical Dictionary" (1982); "Conservatism: Dream and Reality" (1986); "The Present Age: Progress and Anarchy in Modern America" (1988); "Roosevelt and Stalin" (1988).

Rasismul reprezinta, asa cum am amintit la inceputul acestui capitol, o cucerire ideologica relativ recenta. Rasismul, ca ideologie de raportare la membrii altor grupuri rasiale, a fost permis de cativa factori. Este vorba in primul rand de dezvoltarea stiintei moderne, care prin biologie a adus ideea clasificarii raselor umane intr-o ordine evolutiva, inducandu-se principiul decalajului de dezvoltare intre rase sau etnii, la fel ca la animale, care sunt uzual considerate ca superioare sau inferioare pe scala evolutiei. De aici insa s-a desprins o alta idee, aceea a ordonarii ierarhice a raselor umane.

In opinia sociologului american Robert Nisbet (1913- 1996), iluminismul, ca una dintre cele mai importante miscari sociale, politice si culturale moderne a constituit un alt factor, care a permis dezvoltarea rasismului. Iluminismul a adus ideea iluminarii celor inferiori, adica ideea ca oamenii sunt puternic diferentiati, in interiorul unei societati, dar si intre societati diferite si deci trebuie sa ii tratam special pe ceilalti, care nu sunt superiori ca si noi. Automat se poate considera si din perspectiva acestei paradigme ca exista rase, etnii sau populatii mai putin dezvoltate, inferioare noua, dar in plus avem o anume responsabilitate sa intervenim asupra lor.

Rasismul, pe de alta parte, ca miscare culturala, a fost un loc comun in istoria europeana a secolului al XIX-lea, Franta fiind in acel secol un adevarat centru al teoriilor rasiste, in special al celor antisemite. Un rol important in geneza rasismului l-au avut si teoriile moderne asupra sufletului neamului si asupra vointei, elaborate si ele in secolul al XIX-lea. Potrivit acestora, orice neam (popor) are un suflet. Acesta este intr-o relatie de dependenta cu teritoriul unde salasuieste neamul respectiv. Un popor mare are un suflet mare si are nevoie astfel de un teritoriu mare, de aici teoria spatiului vital propusa de nazisti in secolul al XX-lea. Mai mult, daca un popor isi pierde teritoriul, el isi pierde de fapt sufletul. Acesta era pentru filozofii si ideologii germani cazul evreilor, care isi pierdusera de circa doua mii de ani teritoriul.

Rasismul, de la o doctrina culturala si o ideologie teoretica in secolul al XIX-lea, a ajuns in secolul al XX-lea o ideologie oficiala si o practica politica prin intermediul fascismului italian si al nazismului german.

Fascismul a fost la origine un tip de dizidenta socialista, uneori chiar marxista, analizata pe larg ca fenomen social de unii autori, precum sociologul Robert Nisbet. Majoritatea liderilor fascisti au fost initial socialisti sau chiar marxisti. Benito Mussolini (1883 -1945) a fost membru al Partidului Socialist Italian, in timp ce, un alt exemplu, Adolf Hitler (1889-1945) a intemeiat mai intai, in 1919, Partidul Muncitorilor Germani, care era un partid de stanga, rebotezat ulterior Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani.

Fascismul a aparut mai intai in Italia, in 1922, in urma celebrului "Mars asupra Romei", moment dupa care Mussolini a preluat puterea politica in Italia, pe care a condus-o mai mult de doua decenii. Fascismul italian nu a avut insa decat secundar o dimensiune ideologica de tip rasist. Rasismul a ajuns cu adevarat o politica de stat in Germania hitlerista. Hitler a ajuns la putere in Germania, in 1933, si a transpus in practica ideologia rasista. Rezultatele acestei politici au fost dramatice si s-au soldat cu milioane de morti, cu extrem de multe deportari, violari ale proprietatii, incalcari ale celor mai elementare drepturi ale omului.

Nu trebuie sa pierdem insa din vedere faptul ca fascismul (in ambele sale forme, germana si italiana) a reprezentat un fenomen social de proportii, care a influentat multe societati din Europa, nu doar politic, ci si social. Au existat milioane de simpatizanti ai fascismului in Europa, foarte multi din intelectualii de marca ai vremii au fost fascisti, chiar daca ulterior, sau chiar in timpul regimului fascist, si-au redefinit atitudinile. Dam cateva exemple: Benedetto Croce (1866 -1952), initial un fervent sustinator al fascismului, care va deveni insa, pana la urma, un adversar important, Luigi Pirandello (1867 -1936), Jean Cocteau (1889 -1963), Charles Maurras (1868 -1952), Oswald Spengler (1880 -1936), Martin Heidegger (1889 -1976) etc.

Trebuie sa tinem cont insa de faptul ca practicile de tip rasist nu au fost centrale in politica fascista si nicidecum ele nu constituiau pilonul vizibil public al politicii naziste nici macar in Germania. Prin urmare, nu pentru aceste politici rasiste fascismul a avut foarte multi simpatizanti in perioada interbelica. Mai mult, atrocitatile istorice efectuate de nazisti au avut o sfera de vizibilitate destul de restransa in epoca, chiar in spatiul German, cele mai multe din ororile savarsite de nazisti fiind cunoscute doar dupa razboi.

Rasismul nu poate fi redus doar la antisemitism, asa cum uneori se intampla in diverse lucrari. Exista multe tipuri de rasism, chiar nazistii nu au actionat doar impotriva evreilor, ci si a tiganilor, polonezilor, rusilor etc. Exista, pe de alta parte, forme de rasism indreptate impotriva negrilor, de altfel mult mai semnificative istoric.

Dar putem vorbi astazi si de un rasism inter-tribal, in special in Africa. Sa nu uitam ca exista puternice forme de rasism impotriva albilor, spre exemplu, ale indigenilor din Africa. Unii cercetatori vorbesc chiar si de un rasism antiamerican sau antiarab, desi este vorba de o discriminare evident etnica in acest cazuri.

Spre deosebire de rasism, termenul de nationalism este utilizat in cel putin doua tipuri de acceptiuni. Exista mai intai o acceptiune clasica, aparuta odata cu ascensiunea politica a natiunilor in modernitate, si care se refera la promovarea culturii si a intereselor nationale. In aceasta acceptie, nationalismul este mai degraba o miscare culturala de sprijinire a culturilor nationale in dauna diferentelor regionale medievale.

O a doua acceptiune a termenului este legata de ideologiile si politicile prin care se afirma superioritatea si primatul interesului national, in raport cu interesele unor comunitati sau grupuri minoritare. Cu alte cuvinte, este vorba de o promovare a intereselor economice, politice sau culturale ale unui grup etnic majoritar in detrimentul intereselor culturale, politice sau economice ale grupurilor sau comunitatilor minoritare. Aceasta acceptiune a nationalismului se refera la o practica politica respinsa de legislatia internationala si considerata daunatoare pentru orice societate.

Trebuie sa spunem insa ca nationalismul are de multe ori, chiar si astazi, un substrat religios, cu alte cuvinte, elementul forte, pivotul central al acestei ideologii are deseori o baza religioasa. De altfel, modernizarea statelor europene incepand cu secolul al XVI-lea a fost in realitate un proces care a avut numeroase conotatii religioase, multe conflicte in diverse societati sau intre acestea, avand o baza religioasa. Un conflict social si militar apropiat Romaniei, care a fost prezentat adesea ca un razboi bazat pe nationalism, a avut in realitate o componenta majora religioasa. Este vorba de conflictul din fosta Iugoslavie, unde, de fapt, nu atat diferentele etnice au generat tensiunile, cat apartenenta la religii diferite a populatiilor implicate. Desi era vorba, in principal, de sarbi si croati, populatiile erau diferentiate religios in trei tabere, catolica, ortodoxa si musulmana.

Uzual se considera ca raportul firesc dintre valorile si interesul national pe de o parte, si valorile si interesele unor categorii sau grupuri minoritare, pe de alta parte, trebuie sa fie fundamentat pe respect reciproc, obligatoriu de ambele parti. Valorile centrale care trebuie sa fie implicate in negocierea acestui raport, sunt acelea ale libertatilor umane fundamentale, ale intereselor colective, ale minoritarilor, dar si ale majoritarilor si nu in ultimul rand, este vorba de intregul complex de valori si norme care fundamenteaza viata statala.

Rezumat

Desi conceptul de rasa a fost lansat in spatiul stiintific al biologiei, aplicabilitatea sa in perimetrul societatilor umane il transforma intr-un concept de factura sociala. Caracteristicile biologice care diferentiaza intre diferitele rase umane sunt in mare masura semnificative, in planul raportarii noastre la alteri, doar in masura in care noi le valorizam social. Principalele trei rase umane sunt: rasa caucaziana (albii), rasa mongoloida (asiaticii) si rasa negroida (negrii). La acestea se adauga alte doua rase, de o mult mai mica amploare, rasa oceaniana (locuitorii din zona Oceaniei) si rasa amerindiana (vechii locuitori ai celor doua Americi).

Un concept utilizat in stransa legatura cu cel de rasa este etnia. Etnia se refera la grupurile de oameni care au o origine comuna, impartasesc acelasi fond cultural si poseda aceeasi limba. Minoritatea maghiara din Romania reprezinta un exemplu de grup etnic. Asadar, spre deosebire de grupurile rasiale, definite in functie de un criteriu de natura biologica, grupurile etnice se definesc prin criterii lingvistice si spirituale, adica prin caracteristici de natura culturala.

Intr-un teritoriu pot trai mai multe grupuri rasiale sau etnice, unul fiind majoritar, iar cele mai multe fiind minoritare, din punct de vedere numeric. Potrivit lui Louis Wirth, grupul minoritar este un grup de oameni care in mod unitar sufera un tratament inegal si care se privesc singuri ca si grup distinct si obiect al discriminarii colective. In aceasta perspectiva, atributul de "minoritar" se defineste prin natura relatiilor intergrupale - relatie de tip dominator - dominat - si nu prin volumul populatiei. Tratamentul inegal presupune orice forma de excludere a membrilor grupului minoritar de la participarea la viata sociala.

Relatia dominator - dominat nu explica insa pe deplin complexitatea relatiilor inter-etnice si inter-rasiale. Acestea se diferentiaza in functie de natura si caracterul raporturilor de dominare. Istoric vorbind, principalele paternuri de relationare etnica si rasiala care s-au impus au fost: Genocidul, cel mai dur patern de relationare etnica si rasiala, care presupune omorarea sistematica, programata, a unei intregi populatii de catre o alta populati; Expulzarea, care se refera la alungarea unor populatii minoritare de pe propriul teritoriu de catre o populatie dominanta; Sclavia, o institutie sociala istorica si care foarte rar se mai intalneste astazi, fiind specifica mai ales antichitatii si evului mediu. In modernitate, cel mai cunoscut model sclavagist este cel american, fundamentat exclusiv pe criterii rasiale; Segregatia, care se refera la izolarea unei populatii fata de o alta, atat din punct de vedere institutional, cat si teritorial; ea poate fi voluntara (cazul populatiilor care aleg sa se izoleze singure fata de populatia majoritara), sau involuntara (cand populatia minoritara este obligata sa traiasca izolat fata de populatia dominanta). De asemenea, segregatia poate fi "de iure" (instituita prin legi) sau "de facto" (existand in afara unor norme juridice care o consfintesc);

Asimilarea, proces prin care o populatie minoritara este treptat asimilata pe baza unor imprumuturi lingvistice, culturale de catre populatia majoritara.

Una dintre caracteristicile comune la nivelul reprezentarilor asupra grupurilor etnice si rasiale o reprezinta stereotipurile. Acestea sunt atribute pe care le acordam unor persoane in virtutea apartenentei lor la anumite grupuri, pentru care consideram respectivele atribute ca fiind definitorii. Ele apar intotdeauna in lipsa unor informatii suficiente despre o anumita persoana, motiv pentru care ii atribuim acesteia automat caracteristicile grupului din care face parte. Stereotipurile pot fi atat negative, cat si pozitive si exista pentru diferite tipuri de grupuri, nu doar pentru cele etnice si rasiale.

In stransa legatura cu stereotipurile, sunt utilizate alte doua concepte. Este vorba despre prejudiciu si discriminare. Prejudiciu se refera la o atitudine pozitiva sau negativa pe care o manifestam fata de o persoana, in baza unor stereotipuri. Discriminarea se refera la tratamentul pe care il aplicam unei persoane in baza valorificarii unor stereotipuri la adresa acesteia.

Dintre teoriile privitoare la prejudiciu si discriminare, cele mai importante sunt: Teoria tapului ispasitor, potrivit careia prejudiciul reprezinta o forma de eliminare a frustrarii acumulate de oameni in diferite contexte, frustrare care poate fi eliminata prin gasirea unui tap ispasitor, prejudiciul si discriminarea fata de acesta asigurand eliberarea frustrarii; Teoria personalitatii autoritariene, potrivit careia, la baza prejudiciului si discriminarii se afla un anumit tip de personalitate, personalitatea de tip autoritarian. Acest tip de personalitate este alimentat de o copilarie caracterizata prin disconfort psihologic, emotional, agresivitate si relatii "reci".

Dintre modelele teoretice explicative ale prejudiciului si discriminarii, cele mai reprezentative in sociologie sunt: Modelul functionalist, potrivit caruia, la fel ca si devianta, prejudiciul si discriminarea exista intr-o societate pentru ca ele indeplinesc anumite functii si obiective sociale; acestea apar intr-un mediu institutional si social care are anumite caracteristici ce genereaza procese de tip discriminatoriu; Modelul conflictualist, pentru care prejudiciul si discriminarea etnica si rasiala sunt conditionate de conflictul intre clasele sociale, capitalistii incercand sa produca o separare a pietei fortei de munca in functie de diferite criterii (etnice, rasiale, de gen, varsta, etc.), maximizandu-si in felul acesta profitul; Modelul interactionalist, care trateaza prejudiciul si discriminarea ca procese care sunt construite social in cadrul interactiunilor dintre indivizi, etichetarea fiind un exemplu relevant in acest sens, aceasta generand o perceptie selectiva la nivelul realitatii si, deci, alimentand prejudiciul si discriminarea.

Clasificarea grupurilor umane in baza unor teorii care au postulat deosebirile dintre diferitele categorii etnice si rasiale in termeni de inferioritate si superioritate a avut consecinte semnificative in planul fundamentarii unor ideologii politice care au marcat momente importante, dar si dramatice, ale istoriei contemporane. Rasismul si nationalismul sunt cele mai bune exemple in aceasta privinta.

Rasismul, aplica drept criteriu de clasificare si raportare la fiintele umane, rasa, in timp ce nationalismul pleaca de la criteriul etniei. Culoarea pielii si originea etnica au constituit premisele de afirmare - adesea prin mijloace violente - a identitatii, intereselor si valorilor unor sisteme social-politice in detrimentul identitatii, intereselor si valorilor unor grupuri rasiale sau etnice minoritare. Practicile rasiste au caracterizat unele ideologii politice ale secolului al XX-lea, precum fascismul italian si nazismul german, fiind cunoscute in istorie incercarile de suprimare a unor categorii de populatie, fie ca era vorba despre evrei, tigani, polonezi sau rusi. Exista, de asemenea, si alte forme de rasism, ca cele indreptate impotriva negriilor, arabilor sau altor categorii etnice.

In ceea ce priveste nationalismul, acesta s-a impus ca o ideologie specifica procesului de formare al statelor nationale in Epoca moderna, iar ulterior ca o practica politica daunatoare pentru viata statala a unei societati, in contextul redefinirii acestuia in sensul afirmarii superioritatii intereselor culturale, politice si economice ale unei natiuni in defavoarea intereselor altora.

Concepte cheie

Rasa; Etnie; Grup majoritar; Grup minoritar; Stereotip; Prejudiciu; Discrimnare; Genocid; Expulzare; Sclavie; Segregare; Asimilare; Tap ispasitor; Personalitate autoritariana; Rasism; Nationalism