Reglementari prevazute in Codul European de securitate sociala

Reglementari prevazute in Codul European de securitate sociala

Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titlu exemplificativ: Charta sociala europeana revizuita (1996)[1], Codul european de securitate sociala (1964) , Conventia europeana de securitate sociala (1973) .

a) Charta este importanta, in special, datorita art. 12 intitulat dreptul securitatii sociale.

b) Codul european de securitate sociala este aproape identic cu Conventia O.I.M. nr. 102/1952 privind securitatea sociala, insa conditiile de ratificare sunt mult mai riguroase[4].

c) Tratatul C.E.E. prevede - in art. 51 - doua principii comunitare in domeniul securitatii sociale cu scopul instituirii unui sistem care sa permita lucratorilor migranti si celor dependenti de ei:

- totalizarea oricarei perioade luate in considerare de catre diferite legislatii nationale pentru obtinerea si mentinerea dreptului la prestatii, respectiv pentru calculul acestora;

- plata de prestatii persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.

d) In scopul coordonarii prevederilor legislatiilor privind securitatea sociala au fost elaborate si: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele si prestatiile satisfacatoare in sistemele de protectie sociala; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind convergenta obiectivelor si politicilor de protectie sociala; Regulamentul nr. 883/2004/CE privind aplicarea regimurilor de securitate sociala.

Regulamentul nr. 883/2004/CE priveste urmatoarele categorii de persoane: cetatenii unui stat membru; apatrizii; refugiatii rezidenti intr-un stat membru, in situatia in care sunt sau au fost sub incidenta legislatiei unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor mentionati precum si urmasii acestora.

Regulamentul are in vedere toate legislatiile referitoare la securitatea sociala care privesc:

a) prestatiile in caz de boala;

b) prestatiile de maternitate si de paternitate asimilate;

c) prestatiile de invaliditate, inclusiv cele care sunt destinate sa mentina sau sa amelioreze capacitatea de munca;

d) prestatiile de batranete;

e) prestatiile pentru urmasi;

f) prestatiile pentru accidente de munca si boli profesionale;

g) prestatiile de deces;

h) prestatiile de somaj;

i) prestatiile de pre-pensionare;

j) prestatiile familiale.

Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplica:

- regimurilor generale si speciale de securitate sociala, contributive si necontributive;

- regimurilor relative la obligatiile angajatorului sau ale armatorului;

- prestatiilor speciale in bani, cu caracter necontributiv care prezinta concomitent si caracteristicile ajutorului social.

Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplica asistentei sociale si medicale, regimurilor de prestatii in favoarea victimelor razboiului sau consecintelor acestuia .

Codul european de securitate sociala este aproape identic cu Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 102/1957, insa conditiile de ratificare sunt mult mai riguroase. Cel mai impotant document al Uniunii Europene in domeniul analizat este Charta comunitara privind drepturile fundamentale ale muncitorilor. Conform art.10, fiecare muncitor al Comunitatii are dreptul la o protectie sociala adecvata si la prestatii de securitate sociala la un nivel suficient.

In concluzie, se desprind urmatoarele idei din documentele prezentate:

- fiecare persoana are un drept de securitate sociala;

- dreptul respectiv trebuie asociat exercitarii unei activitati profesionale, securitatea sociala fiind contrapartea acestei activitati;

- fundamentul dreptului mentionat se regaseste in nevoile persoanei umane ca atare si in responsabilitatile colectivitatii nationale din care face parte.[6]

Carta contine initiative ale Consiliului Europei de a imbunatati standardele minime in domeniul securitatii sociale stabilite de Organizatia Internationala a Muncii.

In acest scop, Consiliul Europei a initiat Codul European de Securitate Sociala si Protocolul aditional.

Codul urmareste nu doar dezvoltarea progresului social, ci si armonizarea prevederilor referitoare la protectia sociala din statele membre ale Consiliului Europei.

Nu este neaparat un "cod", ci mai degraba o Conventie proiectata, ca si continut, destul de asemanator cu Conventia nr. 102/1952 a OIM.

Articolul 12 paragraful 2 al Cartei Sociale Europene revizuite stipuleaza ca Partile Contractante se angajeaza sa mentina regimul de securitate la un nivel satisfacator, cel putin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului European de Securitate Sociala.

De fapt, in elaborarea Codului, ambitia de a uniformiza sistemele de securitate sociala din Europa a fost abandonata, in favoarea efortului de a ridica standardele minime stabilite prin Conventia nr. 102/1952 a OIM.

Astfel, in esenta, Codul repeta prevederile Conventiei nr. 102/1952, cu foarte mici modificari, impunand, in schimb, statelor sa indeplineasca standardele prevazute in sase parti ale Codului, in vederea ratificarii (spre deosebire de trei parti, in cazul Conventiei nr. 102/1952).

Codul cuprinde paisprezece parti, stabilind obligatii ale statelor semnatare: Partea I (Prevederi generale), Partile II-X (prevederi specifice celor noua ramuri ale securitatii sociale stabilite de Conventia nr. 102 a OIM), Partea a XI-a (Calculul platilor periodice), Partea a XII-a (Prevederi comune referitoare la obligatiile cuprinse in partie II - X), Partea a XIII-a (Prevederi diverse) si Partea a XIV-a (Prevederi finale).

Pentru a ratifica Codul, statele trebuie sa accepte obligatiile cuprinse in nu mai putin decat sase dintre Partile II-X, intre care Partea a II-a (Ingrijiri medicale) conteaza cat doua parti si Partea a V-a (Pensii) cat trei parti.

Aceasta procedura confera Codului un grad inalt de flexibilitate, dand posibilitatea statelor sa-l ratifice, chiar daca in unele ramuri ale securitatii sociale nu a fost atins inca nivelul prevazut de Cod.

Obiectivul Codului este de a extinde gradual legislatia nationala privind securitatea sociala la toate categoriile de populatie activa, inclusiv lucratorii independenti, iar, in final, la intreaga populatie, activa economic sau nu.

Astfel, se stabileste, pentru fiecare prestatie, ponderea minima a populatiei care trebuie

acoperita impotriva respectivului risc social.

Dupa elaborarea Codului European de Securitate Sociala, procesul de imbunatatire a standardelor minime a continuat, astfel incat a aparut necesitatea elaborarii unui Protocol Aditional in 1964 si chiar a unui Cod revizuit in 1990.

Rezolvarea problemelor legate de protectia sociala a lucratorilor migranti a reprezentat, deci, una din prioritatile constante ale Consiliului Europei.

In categoria instrumentelor internationale privind securitatea sociala, pe langa acordurile internationale (bilaterale sau multilaterale) si conventiile multilaterale, se includ si instrumentele de legislatie supranationala, create de organisme supranationale.

Aceste instrumente sunt obligatorii pentru statele membre ale respectivelor organizatii, nemaifiind necesara ratificarea.

Aceste instrumente au forta juridica superioara legislatiei nationale in domeniu. In Europa exista o singura astfel de organizatie supranationala - Uniunea Europeana.

In cadrul Uniunii Europene, necesitatea dezvoltarii securitatii sociale s-a impus inca de la crearea sa. Eforturile si amploarea activitatilor comunitare in vederea coordonarii, dar si armonizarii sistemelor de securitate sciala din Statele Membre vor fi detaliate in cele ce urmeaza.