Regulile metodei sociologice

Regulile metodei sociologice (1895)

In lucrarea Regulile metodei sociologice, Durkheim realizeaza o munca de intemeiere epistemologica a sociologiei ce consta din extinderea in domeniul fenomenelor sociale a legii cauzalitatii prezenta in alte domenii ale realului.

In Regulile metodei sociologice, Durkheim isi propune sa lamureasca doua probleme esentiale. Ce anume face din sociologie o stiinta pozitiva? Care este obiectul sociologiei si care sunt metodele pe care aceasta disciplina trebuie sa le aplice pentru a fi apreciata ca stiintifica? Prin urmare, Durkheim prezinta in aceasta lucrare metodele pe care va incearca sa le aplice de-a lungul intregii sale vieti.

1) Obiectul sociologiei: analiza faptelor sociale

Pentru a putea fi recunoscuta ca stiinta, asemeni stiintelor naturii, sociologia trebuie sa aiba un obiect de studiu care sa se impuna in mod obiectiv cercetarii stiintifice prin intermediul unei metode specifice de investigare a realitatii sociale. Sociologia trebuie sa defineasca obiectul sau specific daca vrea sa se separe de filosofie si de alte stiinte sociale, asa cum au facut-o economia sau psihologia. Pentru Durkheim, sociologia se defineste si se distinge prin dorinta de a studia faptele sociale. Prin urmare, unitatea elementara de analiza a sociologiei este faptul social. Dar ce este un fapt social Durkheim propune un principiu de disociere intre fapte sociale si    fapte individuale. Faptele sociale sunt comportamente (moduri de a face, de a gandi, de a simti) comune majoritatii membrilor unei colectivitati si la care acestia ajung independent de vointa lor, datorita unui sistem de presiuni la care sunt supusi prin insasi apartenenta la comunitate. In raport cu faptul individual, faptul social poate fi reperat prin doua caracteristici distinctive.

In primul rand, trebuie observat din exterior. Un fapt social nu "vorbeste" sociologului, ci este un obiect transformat, opac, aflat la distanta si a carui semnificatie nu este evidenta. Nu se poate avea incredere in ceea ce spun oamenii despre situatia lor. Sociologul trebuie sa observe in mod obiectiv, din exterior, fara sa se intereseze de subiectivitatea actorilor, de ceea ce cred indivizii. Nu se pot cunoaste faptele sociale din interior: "ele [faptele sociale] constau in maniere de a actiona, de a gandi si de a simti exterioare individului si inzestrate cu o putere de constrangere in virtutea careia i se impun" (Durkheim, [1895] 2002, 37).

A doua caracteristica distinctiva: un fapt social se repereaza prin actiunea coercitiva pe care este susceptibil sa o exercite asupra constiintelor individuale. Faptul social se impune indivizilor. Finalmente, "este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, susceptibil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara; sau mai mult, care este general pentru o intreaga societate data, avand in acelasi timp o existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale" (Durkheim, [1895] 2002, 47-48).   

Sociologia consta deci in a repera tot ceea ce inseamna actiunea societatii, influenta societatii asupra indivizilor. Nu este insa suficient sa fie definit obiectul de studiu al sociologiei, trebuie de asemenea precizate marile sale reguli.

2) Regulile de analiza si explicare sociologica

Pentru a-si construi paradigma, Durkheim stabileste in primul rand specificitatea si autonomia socialului ca domeniu de cunoastere: fenomenele sociale nu se reduc la idei, reprezentari, sentimente. Ele sunt exterioare indivizilor si se impun acestora, desi ele par sa fie in egala masura intime acestora, precum sentimentul de respect sau de pietate. Asemenea fenomene, departe de a putea fi cunoscute de noi imediat, sunt in realitate opace. Familiaritatea cu care ele se prezinta ochilor nostri este sursa prenotiunilor, a ideilor false.

Astfel, prima regula - si cea fundamentala - rezulta din ideea ca un fapt social se observa din exterior. Dupa Durkheim, "faptele sociale trebuie tratate ca lucruri" (Durkheim, [1895] 2002, 49). "Lucruri' semnifica aici "fapte fizice'. Insa nu trebuie sa interpretam fraza in sensul asimilarii faptelor sociale celor fizice. Durkheim vrea sa arate ca metoda din sociologie trebuie sa fie analoga metodei din fizica. Or, ce face fizicianul? Este tentat sa explice faptele. A le explica, nu a le intelege. A explica inseamna a analiza, a cauta cauzele, iar a intelege inseamna a sintetiza, a rezuma la unitate. Sa luam casatoria ca exemplu de astfel de fapt social. O abordare comprehensiva ar consta in a ne intreba care sunt scopurile pe care le urmaresc oamenii casatorindu-se, sa ne intrebam de ce se casatoresc. Care sa fie motivatiile lor? Din dragoste, din interes? Un asemenea studiu permite intelegerea acestui fapt social, casatoria? Durkheim raspunde negativ. In aceeasi maniera in care fizicianul nu mai cauta scopul fenomenelor ci cauza lor (asta de cand fizica a devenit o stiinta), la fel sociologul va cerceta cauzele faptelor sociale. Sociologul trebuie sa faca fata fenomenelor sociale asa cum face fata fizicianul celor din natura: "Trebuie deci sa consideram fenomenele sociale in ele insele, detasate de subiectii constienti care si le reprezinta; trebuie sa le studiem dinafara, ca lucruri exterioare Durkheim, [1895] 2002,

A considera faptele sociale ca lucruri inseamna, de asemenea, a respinge toate prenotiunile, toate ideile vagi si preconcepute care s-au incetatenit in opinia muritorilor de rand despre fiintele umane.

O data indepartate prenotiunile, trebuie constituit obiectul de cercetare si, in acest scop, definit faptul social de studiat. Inca de la inceput, se va defini obiectul de studiu prin trasaturile exterioare observabile.

A doua regula a metodei: daca sociologia vrea sa-si aduca contributia la reformele sociale, ea trebuie sa poata distinge intr-o societate ceea ce este normal de ceea ce este patologic. Or, sociologia fiind o stiinta, nu poate defini a priori ceea ce este normal si ceea ce nu este. De aceea, trebuie sa gaseasca o caracteristica obiectiva, exterioara, de definire a ceea ce este normal intr-o societate. Pentru Durkheim, ceea ce este normal inseamna de fapt ceea ce este general intr-o societate. Ceea ce este normal inseamna ceea ce este in medie: "Un fapt social este normal pentru un tip social determinat, considerat intr-o faza determinata a dezvoltarii sale, atunci cand se produce in media societatilor din aceasta specie, comparate in faza corespunzatoare a evolutiei lor" Durkheim, [1895] 2002, . In virtutea unei asemenea definitii, oricat de socant ar parea, crima este un fapt social normal. Nu exista societate din care sa lipseasca crima. Si sinuciderea este un fenomen normal, avand in vedere ca apare in toate societatile. Numai ca procentul de sinucideri este foarte diferit de la o societate la alta. Un procent normal este un procentul mediu de aparitie. Tot ceea ce se indeparteaza de medie este patologic, vorbind din punct de vedere social. O alta definitie arata ca sunt anormale, sau "patologice", fenomenele sociale exceptionale care nu se intalnesc decat la cei mai putini membri ai societatii si care nu dureaza toata viata individului, ceea ce inseamna ca ele sunt "exceptii", atat in timp, cat si in spatiu.

A treia regula pe care trebuie s-o retinem: sociologia trebuie sa incerce degajarea cauzelor unui fenomen. Durkheim distinge cauzele eficiente si cauzele finale. Cauzele eficiente: Ce anume produce un asemenea fenomen De ce un asemenea fenomen este consecinta altuia ? Cauze finale: La ce serveste un fenomen, care este utilitatea sa, functia sa in societate ? Pentru Durkehim, sociologia trebuie sa cerceteze mai ales cauzele eficiente. El refuza sa acorde importanta dovezilor aduse faptelor pentru utilitatea lor, pentru functia lor, pentru nevoi. Prin urmare, sociologia trebuie sa explice cum anume un fenomen s-a nascut si sa nu se multumeasca sa spuna, asa cum o fac functionalistii, care este utilitatea sa.

Mai mult, sociologul trebuie sa cerceteze cauzele sociale: "Trebuie sa explice socialul prin social". Trebuie sa refuze explicarea prin cauze non sociale, mai ales prin cauzele psihologiei individuale; in acest caz, ar iesi din demersul sociologic. Trebuie sa explice fenomenele sociale prin intermediul mediului social, prin actiunea constrangerilor sociale: "Cauza determinanta a unui fapt social trebuie cautata printre faptele sociale anterioare, nu printre starile constiintei individuale" (Durkheim, [1895] 2002, 150). Individualitatea nu poate sa genereze societatea din moment ce societatea primeaza in raport cu indivizii.

In sfarsit, ultima regula: pentru a gasi cauzele sociale eficiente ale unui fenomen, trebuie sa comparam ceea ce se petrece intre mai multe societati: compararea procentelor de sinucideri in mai multe tipuri de societati, sau compararea formelor familiei, sau a tipurilor de crime. A compara inseamna mai precis a aplica metoda "variatiilor concomitente".     Aceasta metoda este cea mai importanta, intrucat ea vizeaza relatiile, cauzele din interiorul lor, fiind in masura sa demonstreze ca doua fapte sociale fac parte unul din altul, in mod continuu (cel putin cantitativ); concomitenta fiind, prin ea insasi, o lege. De exemplu, se urmareste evidentierea modului cum evolueaza procentul de sinucideri in functie de procentajul catolicilor din mai multe societati. In acest scop, se pun in relatie mai multe variabile din mai multe societati. Se incearca sa se vada daca ele co-variaza in aceeasi maniera printr-o analiza comparativa. Pentru a dovedi existenta unei cauze sociale, trebuie deci o ampla munca de analiza comparativa, urmarind dezvoltarea si formele unui fenomen prin intermediul diferitelor categorii de societate. Desi "metoda comparativa este singura care se potriveste sociologiei" (Durkheim, [1895] 2002, 167), Durkheim face dovada spiritului sau stiintific recunoscand calitatea unei experiente, mai importanta dupa parerea sa decat o acumulare de constatari secundare. Atunci cand cineva a dovedit, precizeaza Durkheim, ca intr-un numar de cazuri doua fenomene variaza la fel poate fi sigur ca se gaseste in prezenta unei legi.

Émile Durkheim este primul creator de sistem sociologic in care spiritul teoretic se imbina intr-un mod benefic cu metodologia studierii concrete a realitatii sociale (Buzarnescu, 1995, 41). Pentru Durkheim, sociologia poate fi considerata stiintifica numai daca abordeaza ca obiect de studiu realitatea obiectiva, in sensul de realitate data, observabila si existenta independent de orice vointa individuala.

Regulile metodei sociologice ramane, chiar si astazi, o carte manifest, o lucrare care pune bazele demersului sociologic si care reprezinta un ghid pentru sociologii care vor sa explice propriile lor principii de studiu. Raymond Aron (1967) remarca expunerea in trei timpi a metodei durkheimiene: a) prezentarea problemei tratate si definirea subiectului; b) refuzul ideilor si teoriilor anterioare asupra chestiunii; c) explicatia sociologica a fenomenului studiat. Aceasta forma de expunere poate fi usor    depistata in Sinuciderea, lucrare in care demonstreaza prin analiza statistica si virtuozitate metodologica faptul ca sinuciderea, act in aparenta strict individual, poate fi explicat prin cauzele sociale susceptibile sa-l provoace.