Rezolvarea de probleme si deciziile in grup

In timpul vietii unui grup se iau frecvent hotarari dintr-o multime de posibilitati:

alegerea obiectivelor, a activitatilor si a diferitelor faze pe care trebuie sa le parcurga;

alegerea unor structuri de lucru;

stabilirea unor raspunsuri la oferte sau cereri;

gasirea unor solutii viabile la problemele cu care grupul se confrunta etc.

Cu exceptia alegerilor pur tehnice care au avantajul de a fi incredintate unui singur individ, alegerile de genul celor de mai sus au o importanta considerabila in viata unui grup. Ele reprezinta deopotriva reflectarea, testul si mijlocul de experimentare a calitatii comunicarii utilizate, a gradului de integrare a membrilor grupului, intr-un cuvant, a coeziunii de grup. Alegerea si, respectiv, decizia in grup, pune intotdeauna in lumina, in grade diferite, respectul fata de indivizii din grup si recunoasterea capacitatii, a valorii fiecaruia dintre ei. Obiectivul formal urmarit de grupul care actioneaza si ia decizii in cunostinta de cauza, dincolo de simpla selectie a unei optiuni, este adeziunea tuturor membrilor grupului la optiunea care va fi retinuta de grup astfel incat coeziunea grupului in actiunea urmatoare sa fie maxima. Acest proces vizeaza evitarea nemultumirii sau divizarii grupului, optimizarea activitatilor desfasurate in cadrul acestuia. Desigur, astfel de nemultumiri, controverse si chiar diviziuni pot aparea in cadrul grupului atunci cand comunicarea, schimbul de opinii si de informatii, repartizarea sarcinilor si a responsabilitatilor pentru efectuarea acestora etc. sunt deficitare. Raportandu-ne la grupul scolar si la sarcina prioritara a acestuia - invatarea, vom intelege de ce studiile de psihologie scolara si, in general, cele de psihosociologie a grupului, insista pe rezolvarea de probleme in grup si prin intermediul grupului, iar in cazul nostru, pe invatarea prin cooperare analizata in paragraful anterior.

Morton Deutsch, binecunoscut pentru studiile sale in domeniul conflictelor inter si intragrupale, la care am mai facut referiri pe parcurs, considera ca elementul cheie implicat in invatarea prin cooperare este interdependenta pozitiva dintre membrii grupului. Ea se poate realiza, la randul ei, prin alte patru tipuri de interdependente grupale:

Ø      interdependenta obiectivelor (fixarea de obiective reciproce);

Ø      interdependenta sarcinilor (diviziunea muncii in grup);

Ø      interdependenta resurselor (impartirea resurselor, materialelor sau informatiilor intre membrii grupului);

Ø      interdependenta recompenselor (acordarea de recompense comune).

Invatarea prin cooperare necesita interactiunea fata-in-fata intre elevi, in cadrul careia elevii pot sa isi exprime, prin comportamentele adoptate, interdependenta pozitiva. De asemenea, ea necesita raspunderea individuala, unul fata de altul, si fata de toti ceilalti, dar si comunicarea deschisa si sincera a unor informatii relevante intre membrii grupului. La fel de importanta este focalizarea pe sarcina, iar accentul va fi pus pe evidentierea asemanarilor si minimalizarea diferentelor dintre membrii grupului. Avantajele relative ale fiecareia dintre cele doua practici de rezolvare a problemelor (competitiva sau cooperativa) sunt inca discutate, dar empiric se evidentiaza pozitiile superioare ale grupurilor-clasa cooperative fata de cele individualiste sau competitive.

In discutarea performantei de grup, una dintre problemele fundamentale o constituie gasirea unor argumente suficient de puternice pentru a demonstra pentru ce sunt superioare celor individuale. Psihologii sociali au efectuat o serie de experimente pentru a vedea acest lucru, investigand mai ales activitatea de rezolvare de probleme. Analizand strategiile de comparare a performantelor de grup cu cele individuale, Petru Ilut (2004, p. 145) considera ca nu intotdeauna performantele de grup sunt superioare celor individuale intrucat, in rezolvarea de probleme, intra in calcul si alte variabile. Cu toate acestea, cele mai multe date experimentale aduc suficiente argumente in favoarea potentialului rezolutiv si creativ al grupului. Astfel, in grup are loc o compensare a competentelor si este favorizat fluxul asociatiilor; unul si acelasi fenomen inclus in relatii diferite isi dezvaluie laturi si valente diferite. In aceste conditii, atunci cand un membru al grupului avanseaza o idee, o solutie a problemei supuse dezbaterii, aceasta poate fi preluata si dezvoltata intr-un stil mai original, mai creativ de oricare alt membru al grupului (vezi creativitatea de grup). Totodata, grupul ofera sansa de a avea numeroase feed-back-uri ale ideilor avansate, ceea ce are ca efecte reducerea numarului de erori si fixarea raspunsurilor, deci, implicit, cresterea exactitatii solutiilor.

Un efect pozitiv al activitatii de grup este si acela ca oamenii originali elaboreaza o structura inchegata, dar destul de inchisa, de idei si au nevoie de confruntari permanente cu alte structuri mintale, de tip diferit, pentru a se produce o "descentrare" de pe propria viziune. Pe de alta parte, discutia colectiva poate face ca anumite idei, pana atunci numai pluzibile, sa gaseasca noi argumente si sa devina certitudini, iar anumite opinii controversate sa isi gaseasca prin intermediul grupului noi cai de verificare (idem).

In sprijinul acestor afirmatii vine si teoria conflictului socio-cognitiv elaborata de catre liderii Scolii de psihologie sociala de la Geneva, Willem Doise si Gabriel Mugni (vezi Adrian Neculau, 1998, p. 47). Conform celor doi autori, conflictul socio-cognitiv este considerat o conditie necesara a progresului cognitiv, la actorii unei interactiuni. El este astfel conceput ca o sursa de schimbare nu numai a individului, a sistemul sau mental, ci si a sistemului in care el evolueaza (grupul social).

Monteil (1997) acorda conflictului socio-cognitiv nu doar rolul de a accelera formarea structurilor operatorii, cum se credea la inceput, ci si de a trezi interesele tanarului pentru interactiune si invatare in grup. Din perspectiva clasica, invatarea structurilor cognitive si, respectiv, rezolvarea de probleme, era interpretata ca un proces de dezechilibrare interna a activitatii cognitive a subiectului, pentru a se putea elabora apoi un nou echilibru. Subiectul este pus - conform acestei conceptii - sa exerseze o noua schema, conflictul si reechilibrarea nefiind decat strict intraindividuale. In realitate insa, conflictul operatoriu are un fundament social, fapt sustinut de teoria celor doi profesori elvetieni. Dezvoltarea cognitiva a elevului are loc mai ales atunci cand acesta participa la interactiuni sociale, atunci cand are posibilitatea sa cerceteze impreuna cu altii, sa inteleaga, sa asculte, sa vina cu solutii originale, creative.

Este si motivul pentru care, in studiile de specialitate, rezolvarea de probleme si performantele de grup sunt tot mai mult analizate in stransa legatura cu luarea de decizii in grup. Acest fapt se justifica prin aceea ca, in sens larg, orice luare de decizie inseamna rezolvarea unei probleme, iar in sens mai restrans, uneori luarea de decizii priveste gasirea unei solutii corecte (de multe ori unice). Un prim aspect supus analizei il constituie regulile care se respecta in decizia grupala: cea a unanimitatii sau regula majoritatii. Intrucat situatia in care toti membrii grupului sunt de acord cu adoptarea unei anumite solutii este mai rar intalnita, cercetarile au aratat ca cel mai des utilizata este regula majoritatii cu doua treimi. In plus, se considera ca in viata reala a grupurilor, o pondere insemnata o are si regula invingerii adevarului prin care, folosindu-se persuasiunea, argumentarea rationala ajunge sa castige o opinie, chiar daca aceasta a fost la inceput minoritara (P. Ilut, 2004, p. 180).

Elaborarea unei decizii si adoptarea ei depind, in mare masura, de procedurile utilizate in acest sens. Astfel, se poate recurge la prezentarea de catre lider a mai multor variante, a avantajelor si dezavantajelor fiecareia:

Ø      invitarea unor specialisti;

Ø      tehnica brainstorming-ului;

Ø      procedura "votului de paie" (numararea la inceputul discutiei de grup a optiunilor pentru o varianta sau alta, fara ca acestea sa conteze in votul final, dar simpla exprimare a parerii sa influenteze solutia adoptata); etc.

Cercetarile experimentale au demonstrat ca, indiferent de procedura utilizata pentru adoptarea unei decizii in grup, exista pericolul aparitiei asa-numitului efect de "deplasare catre risc" (risky-shift). El consta in faptul ca grupurile pot lua decizii mai riscante decat cele pe care le-ar lua un singur individ si se pot manifesta sub forme diferite, cum ar fi:

a)      polarizarea decizionala, fenomen ce indica faptul ca pozitia pe care se situeaza grupul in decizia finala este mult mai radicala decat parerile initiale ale membrilor grupului. Astfel, pe masura ce dezbaterea problemei asupra careia trebuie sa se decida devine tot mai aprinsa, opiniile participantilor se radicalizeaza, indepartandu-se tot mai mult de pozitiile initiale;

b)      gandirea in grup (groupthink), care reprezinta adoptarea necritica a unor decizii, determinata, la randul ei, de diferiti factori, cum ar fi:

gradul mare de coeziune a grupului;

autoritatea liderului;

perceperea unui pericol major din exterior la adresa grupului;

presiunea timpului.

Cel care a lansat acest concept, psihosociologul american Irvin Janis, a sustinut pe baza de    exemple preluate din istoria SUA, consecintele dezastruase pe care le poate avea uneori gandirea de grup si, respectiv, decizia in grup. Cautand o explicatie la aceste consecinte negative, Janis a ajuns la concluzia ca fiecare membru al grupului este tentat sa adopte un comportament care sa conduca la protejarea grupului de pericolul disensiunilor interne prin evitarea oricarui conflict, prin sustinerea unor pozitii contradictorii. Faptul ca indivizii rationali opteaza impreuna pentru o solutie "irationala" care nu le apartine, este greu de explicat si de aceea Janis incearca sa gaseasca o motivatie cat mai plauzibila pentru aceasta. El considera ca adoptarea unei asemenea gandiri "noncritice si grupale", cum o numeste Serge Moscovici, se justifica prin solidaritatea si spiritul de echipa care predomina in grup;

c)      efectul cunoasterii comune (Baron et al, 1998), fenomen grupal care consta in tendinta grupului de a discuta si a folosi in mai mare masura informatiile cunoscute si impartasite de toti membrii grupului si de a le neglija pe cele definite doar de unul sau cativa dintre ei. Acest efect conduce, de cele mai multe ori, la o insuficienta utilizare a potentialului informational al membrilor grupului si, prin aceasta, la o decizie ce poate fi pusa sub semnul intrebarii din punct de vedere al calitatii ei.

Desigur, aceste riscuri semnalate in cadrul proceselor decizionale de grup apar doar ca posibilitate, fapt care inseamna ca atunci cand sunt create conditiile pentru o activitate inovativa, creativa, aceste riscuri sunt eliminate sau, cel putin, reduse la minim.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Comentati urmatorul text si desprindeti semnificatia sa psihosociologica: "Ori de cate ori un grup are obiectivul de a rezolva o problema, el cauta formal:

sa modifice o situatie pentru a o face mai conforma cu un model si/sau mai satisfacatoare pentru el insusi;

sa obtina o schimbare durabila a situatiei;

sa obtina o schimbare cu cel mai mic pret;

sa evite efectele secundare negative ale schimbarii"

(Pierre de Visscher, A. Neculau, 2001, p. 408).

2. Identificati premisele pe baza carora literatura de specialitate argumenteaza frecvent ca grupurile sau echipele de lucru pot lua decizii de mai buna calitate decat indivizii.
3. Analizati comparativ implicatiile principalelor dezavantaje potentiale ale procesului decizional de grup.
4. Discutati implicatiile responsabilitatii difuze, schimbarile in favoarea riscului sau a conservatorismului pentru membrii unui consiliu de decizie din administratia firmei (institutiei scolare).
5. Identificati asemanarile si deosebirile dintre tehnica de grup nominal si tehnica Delphi, ca principale modalitati de imbunatatire a procesului decizional in grupuri (organizatii) (vezi Gary Johns, 1996, p. 378).
6. Comentati posibilitatea utilizarii unui "avocat al diavolului" in stimularea managementului controverselor menite sa conduca la decizii valoroase in grupul de munca din care faceti parte (idem, p. 376).