SOCIALIZAREA: INDIVIDUL - O FIINTA SOCIALA

SOCIALIZAREA: INDIVIDUL - O FIINTA SOCIALA

1 .Ce este socializarea?

Potrivit lui G. Rocher (1968), socializarea se defineste ca "procesul prin care persoana umana invata si interiorizeaza elementele socio-culturale ale mediului sau, le integreaza in structura personalitatii, sub influenta experientelor si agentilor sociali semnificativi si, prin aceasta, se adapteaza mediului social in care trebuie sa traiasca".

Socializarea permite individului sa dobandeasca bagajul de care are nevoie pentru a actiona in societatea in care evolueaza. In acest scop, individul trebuie, de pilda, sa invete regulile elementare de politete, sa traiasca in ritmul anotimpurilor proprii climatului zonei in care locuieste, sa acumuleze o mostenire culturala etc. Mostenirea culturala este un ansamblu de modele, de valori, de norme, de simboluri, de cutume si de ideologii specifice societatii in care individul este chemat sa traiasca.

Socializarea permite, asadar, individului sa-si dobandeasca identitatea sociala, adica sa se defineasca drept asemanator celorlalti, impartasind aceleasi moduri de a gandi, simti, actiona. Ea face posibile interiorizarea si respectarea regulilor sociale, precum si asimilarea culturii mediului de viata, facand-o parte integranta a modului propriu de gandire. Atunci cand cultura este interiorizata, nu se mai pune problema pertinentei gesturilor sale: se creeaza impresia ca acestea reprezinta singura modalitate normala de comportare.

Socializarea fundamenteaza si sentimentul de apartenenta la grup. Faptul de a asimila si integra aceleasi valori si norme sociale face posibila intelegerea reciproca si creste solidaritatea intre membrii grupului.

Ca si identitatea, socializarea este un proces continuu. Copilaria este perioada celei mai intense socializari, insa de-a lungul intregii sale vieti de adult, individul trebuie sa integreze normele sociale, de exemplu, in procesul de invatare a rolului de parinte, in adaptarea la mediul universitar sau in integrarea in mediul de munca. Iata de ce sociologii fac distinctia intre doua tipuri de socializare: socializarea primara, cea pe care individul o suporta in copilarie si in cursul careia devine membru al societatii, si socializarea secundara, care semnifica procesul ulterior, prin care individul, deja socializat, se integreaza in noi domenii ale vietii sociale.

2. Diferite forme de invatare

Socializarea se realizeaza prin intermediul invatarii. Exista diverse tipuri de invatare. Se vorbeste de invatare prin consolidare, de invatare prin conditionare, de invatare prin observare si de invatare prin interactiune cu ceilalti.

Notiunea de habitus se aplica ansamblului de elemente ale mostenirii noastre culturale, care devin o a doua natura. Este ansamblul de dispozitii de a actiona, de a gandi, de a percepe si de a simti intr-un mod determinat. Aceste feluri de a fi sunt astfel interiorizate, incat ai impresia ca te-ai nascut cu ele. Se disting trei tipuri de habitus. Habitus-ul cultural caracterizeaza identitatea colectiva nationala a unui popor. Habitus-ul de clasa reflecta apartenenta la un mediu social. Habitus-ul sexual corespunde stereotipurilor sexuale, care sunt legate de comportamentele masculin si feminin.

3. Agenti de socializare, control social, devianta, marginalitate

Diferitii actori sociali care au influenta asupra individului pe parcursul existentei sale se numesc agenti de socializare, printre care se numara familia, scoala, grupul de covarstnici, mass-media, locul de munca.

Una dintre principalele consecinte ale socializarii este stabilirea unui control social. In mod concret, socializarea are ca rezultat sa exercite presiune asupra indivizilor pentru ca ei sa-si regleze conduita. Se vorbeste de control social institutionalizat atunci cand se pune problema de a face respectate legea si ordinea de catre autoritatile publice. Se vorbeste de control social informal cand presiunile asupra individului se exercita, intr-un mod subtil, in mediul sau imediat de viata.

Controlul social nu se exercita niciodata perfect. Unii indivizi nu reusesc sa se integreze intr-un cadru social prescris; se spune despre ei ca sunt devianti. Individul deviant incearca sa nege o ordine pe care intelege s-o conteste, s-o schimbe sau chiar s-o distruga. Cand unii indivizi traiesc complet in afara normelor si sunt exclusi din societate, se vorbeste de marginalitate.