SOCIETATEA CA SISTEM

SOCIETATEA CA SISTEM

MODELE ALE SOCIETATII CA OBIECT AL ANALIZEI SOCIOLOGICE

Modelul evoloutiv al societatii

Inca de la primele lucrari realizate de precursorii sociologiei, omul si societatea erau considerate intr-un permanent progres care tindea spre grade de evolutie apte sa le conduca de-a lungul timpului, spre o faza finala de perfectiune.

Compte stabilea cele trei mari stadii de-a lungul carora toate societatile trebuie sa treaca: cucerirea, apararea si industria. In cadrul fiecareia din aceste faze, el distingea stadii paralele de dezvoltare a gandirii umane.

Durkheim a sustinut ca dimensiunea cea mai importanta a societatii este gradul sau de specializare sau, cum spunea el, "gradul de diviziune a muncii".

Modelul organicist

In gandirea sociala au existat totdeauna analogii intre societate si organismele vii. Manifestarea cea mai cunoscuta a acestui mod de a gandi s-a observat in conceptele legate de structura si functiunea folosite in lucrarile lui Spencer si Durkheim si in operele antropologilor englezi Malinowski si Brown.

Trasatura principala a punctului de vedere structural-functional rezulta din recunoasterea unei importante deosebite care i se acorda societatii si interrelatiilor institutiilor sale.

Viata sociala continua pentru ca societatile gasesc mijloacele (structurile) cu care acestea satisfac nevoile (functiile), care sunt preexistente si consecinte ale vietii organizate.

Scopul celor ce aplica metoda organicista (structural-functionala) este acela de a determina care sunt conditiile si cerintele vietii sociale, de a determina procesele cu ajutorul carora o societate incearca sa-si satisfaca propriile nevoi.

Modelul de echilibru si modelul de conflict

Modelul de echilibru al societatii reprezinta o versiune particulara a perspectivei functionaliste. Se afirma ca acest model desconsidera aspectul conflictual si tensional al societatii si exercita o influenta politica conservatoare asupra gandirii sociologice.

Teoria functionalista sustine in mod deschis ca lipsa prelungita a practicarii anumitor functii duce la dizolvarea societatii si ca schimbarea unei structuri influenteaza asupra abilitatii de a practica o functie, ca schimbarea unei substructuri prezinta importanta in mod obisnuit pentru alte substructuri ale aceluiasi sistem.

Teoria echilibrului este, in principal, elaborata de T.Parsons.

Fata de Modelul de echilibru se afirma aparitia Modelului conflictual al societatii.

Acesta sustine ca in societatea moderna nu se poate vorbi de un echilibru armonios pentru a carui conservare se utilizeaza resursele sociale.

Dimpotriva, majoritatea societatilor cunosc manifestari de conflict si, cu deosebire, un conflict de interese. De aici deriva convingerea dupa care conditia fundamentala a vietii sociale nu este consensul ci desensiunea din care decurge lupta pentru putere si pentru avantajele economice antre diversele grupuri sociale.

Scopul utilizarii modelelor este de a asigura sociologiei mijloacele necesare pentru a obtine cunostinte prin care sa poata efectua o analiza specifica a societatii, prin care sa contribuie intr-o modalitate proprie la dezvoltarea sistemului social.

CULTURA

Definitia conceptului de cultura

Etimologic: latinescul "cultura", "culturae" inseamna cultivarea pamantului;

In perioada iluminismului francez este preluat de filosofie, insemnand cultivarea mintii si a sufletului, cultivarea spiritului.

Petre Andrei: " . natura unita cu valoarea, natura pusa in valoare este cultura".

Dimitrie Gusti vorbea despre o cultura obiectiva: coduri de legi, cultul, religia, descoperirile stiintifice.

Cultura reprezinta ansamblul unitar de valori materiale si spirituale realizate de catre om in actiunea sa de prelucrare a naturii si de transformare atat a societatii cat si a sa insasi, precum si institutiile, obiceiurile, normele si traditiile care indica modul de trai si calitatea vietii.

De fiecare data cand omul intreprinde un efort asupra lui insusi se vorbeste de cultura ; de fiecare data cand el modifica lumea se vorbeste de civilizatie.

Cultura si civilizatia sunt entitati complementare, iar domeniile lor de referinta se regasesc intr-un cadru social comun.

Deci, valorile culturale sunt baza si premisa a realizarii elementelor de civilizatie. Prin cultura omul umanizeaza natura, prin civilizatie se umanizeaza pe sine.

Sistemul culturii nationale

Intre sistemul national si sistemul cultural este o relatie de conditionare reciproca. Aceasta are loc deoarece natiunea este un produs cultural, iar, la randul ei, ea insasi produce cultura. Cultura nationala este un sistem socio-uman foarte activ, care sintetizeaza, in sine, intreaga experienta istorica a unui popor si ii exprima pregnant specificul acestuia.

TREI SPETE ALE CULTURII NATIONALE

Cultura folclorica are ca spatiu de manifestare satul. Nu exista produs folcloric care sa nu cuprinda trairi ale omului in raport cu anumite fenomene ale naturii. Din punct de vedere generic, folclorul este atat un produs individual, cat si unul colectiv;

Cultura inalta se impune prin aceea ca ea este un produs profund elaborat, desfasurandu-se in baza unor ipoteze indelung testate si uzand de metode verificate in timp.

Cultura de masa este produs al industrialismului si efect al expansiunii urbane. Operele ei se realizeaza de catre specialisti ai culturii inalte, iar institutiile de acare uzeaza nu-i apartin.

Sociologia culturii are in vedere atat aspectele de ordin conceptual, sfera culturii si relatiile ei cu fenomenele specifice civilizatiei ; in plus, este preocupata de modalitatile de interrelationare complexa dintre fenomenele de cultura si alte cadre ale vietii sociale, influentele culturii asupra comportamentelor vietii sociale.

STRUCTURA    INTERNA A CULTURII

Cultura este localizata in timp si spatiu, intr-o colectivitate sociala. Ea nu exista in afara grupului social si contribuie la portretizarea sociologica a grupului.

Cultura individului si a comunitatii : cultura personala, a individului constituie o totalitate a modurilor de comportare, a metodelor de actiune, a gandurilor, notiunilor, conceptiilor, produselor activitatii lui.

Cultura comunitatii reprezinta un ansamblu al produselor gandirii si activitatii, al valorilor, modalitatilor de conduita care au fost recunoscute si acceptate de catre colectivitate si au capatat importanta pentru membrii ei.

RELATIA CULTURA, PERSONALITATE, SOCIETATE ; MECANISMELE SOCIALIZARII

Socializarea este un proces social fundamental prin care se realizeaza influenta culturii asupra vietii sociale.

Socializarea este procesul complex al devenirii omului ca fiinta sociala, de insusire a unor norme si valori, a unor roluri sociale.

Mecanismele socializarii sunt cele ale insertiei fiintei umane in viata sociala, ale genezei modelelor de comportament social si ale asimilarii active a acestora - procese prin care fiinta umana devine apta sa se adapteze solicitarilor sociale in diferite situatii de viata si activitate umana, in grupurile umane.

Socializarea - prin ansamblul mecanismelor si formelor ei, prin mecanismele esentiale ale invatarii sociale - contribuie la modelarea sociala a fiintei umane, la geneza si dezvoltarea personalitatii sociale si a posibilitatilor sale de manifestare sau realizare in cadrul diferitelor forme de comunitate si activitate umana.