Sociologia, specificul si istoria ei. cateva repere

SOCIOLOGIA, SPECIFICUL SI ISTORIA EI. CATEVA REPERE

1. Generalitati

Cursul pe care il veti urma, si asa cu o regretabila intarziere, va avea, din pricina timpului care ii este alocat, un aport informativ si formativ de-a dreptul penibil in comparatie cu gradul de dezvoltare si specializare la care a ajuns astazi sociologia. Ba, mai mult, l-am putea vedea, mai degraba, ca un excurs printr-un alfabet conceptual si teoretic al stiintelor sociale, fara mari pretentii bibliografice sau de cercetare, care nu v-ar fi, oricum, de prea mare utilitate. Prezentul manual va reflecta tocmai aceasta tendinta de alfabetizare a dumneavoastra in ale stiintelor sociale.

Fara a ne opri asupra diferitelor clasificari ale stiintelor sociale si asupra disputelor pe care le-au generat, putem spune ca, daca, la nivel didactic, granitele dintre stiinte sunt mai clare, practic insa, regula este interdisciplinaritatea. Interdisciplinaritatea, hibridizarea, specializarea se fac insa, treptat, tot mai vizibile si la nivelul catedrelor: exista studii internationale, studii orientale, studii feministe, marketing, geopolitica si multe, multe altele, denumite prin termeni care sugereaza, in acelasi timp, un tip de cercetare, o stiinta, un obiect clar al cercetarii, o disciplina universitara sau postuniversitara, si, de multe ori, o activitate propriu-zisa, in afara celor legate de invatamant si cercetare (ca in cazul marketingului, care denumeste si o stiinta si o practica, sau al geopoliticii, stiinta si realitate, in acelasi timp)[1].

Pentru a avea o minima incadrare a problemei noastre de studiu, vom vedea sociologia ca ramura a stiintelor sociale, alaturi de antropologie (fizica, respectiv culturala/sociala[2]), economie, stiinte politice si psihologie.

Apoi, a incerca astazi, dupa aproape doua secole de evolutii si revolutii ale sociologiei, sa o reduci la o definitie, care sa fie si precisa si clara si completa, este cel putin amuzant. Cel mai comod ar fi sa spunem ca sociologia este studiul stiintific al socialului. Mai corect ar fi, insa, sa definim sociologia folosind expresia unui mare sociolog roman, Traian Herseni, ca "teoria generala a vietii sociale"[3]. Aparitia sociologiei tine de modernitate, mai precis, de a doua parte a ei, incepand cu anii 30-40 ai secolului al XIX-lea. Raportand-o la modernitate, o raportam si la procese specifice acesteia, dintre care ea si-a extras primele obiecte de studiu, multe dintre ele fiind si astazi relevante: industrializarea, urbanizarea, schimbarea sociala, revolutiile, clasele sociale, chestiunea natiunii si a nationalismului etc.

2. Contextul istoric si cultural al constituirii sociologiei ca stiinta a societatii moderne. A. Comte si termenul de "sociologie"

Modernitatea inseamna triumful asa-zisului spirit modern. Este epoca pozitivsmului, a secularizarii si a evolutionismului. Daca sociologia apare, cu necesitate, ca "fiica legitima a revolutiei industriale", ca stiinta menita sa dea sens si directie transformarilor prin care formula sociala, economica, spirituala (in special cea religioasa) a Europei trecea, ea apare in cadrul epistemologic specific secolului XIX, care soma societatea sa se comporte ca orice alt obiect de studiu stiintific si sociologia sa adopte modelul folosit in stiintele naturii si in fizica, cu legi de evolutie, observatii obiective si experimente.

Sociologia este, pana la urma, stiinta unei tranzitii perpetue, ea avand constant de lamurit si de rezolvat chestiunea ordinii si schimbarii sociale. Gandire sociala, reflectie asupra societatii va fi existat si in Antichitate, Evul Mediu, Renastere. Modernitatea creeaza insa cadrul autonomizarii, al constientizarii sociologiei ca disciplina de studiu distincta. Conventional, punctul zero al sociologiei ar fi anul 1839, cand, in Cursul de filozofie pozitiva, Auguste Comte, un soi de filosof social, decide ca termenul pe care il folosise pana atunci pentru studiul ordinii si schimbarii sociale, cel de fizica sociala, ar trebui inlocuit cu cel de sociologie.

Sociologia debuteaza, deci, firesc pentru secolul in care s-a afirmat, cu un model pozitivist-determinist, conform caruia fenomenele sociale pot fi considerate similare cu cele naturale, fizice, cosmice, chimice etc., deci trebuie cautate legile lor de evolutie. De asemenea, metoda predilecta a sociologiei va fi, in conceptia lui Comte, cea a observatiei, ca si in celelalte stiinte (sa nu uitam, de pilda, ca experimentul, alta metoda importanta a stiintelor "hard", este, in esenta, doar o observatie provocata).

Evident, tot in spiritul epocii, pozitivismul sociologic al lui Comte a avut trasaturi pe care, din perspectiva reprezentarilor actuale asupra stiintei, nu le-am putea intelege. Este de ajuns sa spunem ca el a sfarsit prin a intentiona sa transforme pozitivismul intr-o religie a umanitatii, pe care se vedea predicand-o "de la Notre Damme". Dar acesta este deja un capitol de sociologie a sociologiei.

3. Obiectivul poate deriva din subiectiv. "Imaginatia sociologica". Micro si macro

Prin derivare (si, evident, actualizare) sau despartire de modelul pozitivist, s-au creat diferitele perspective, orientari metodologice ale sociologiei, in functie de valorizarea obiectivului si subiectivului in cercetarea vietii sociale. Si trebuie sa remarcam ca, spre deosebire de stiintele precum fizica, biologia, chimia etc., sociologia se confrunta cu tensiunea permanenta dintre obiectiv si subiectiv - evident, exista o realitate sociala, obiectiva, dar diferitele aspecte ale ei se modifica in functie de modul in care actioneaza oamenii, nu doar unul, doi, pe care ii vedem permanent in jurul nostru, ci foarte multi. De aici limitele, azi perfect constientizate, ale pozitivismului in stiintele sociale.

Un exemplu: Robert K. Merton - "profetiile care se autoindeplinesc" (1959) - Merton ilustreaza ideea cu cazul, real, al unei banci despre care a aparut un zvon, fara intemeiere, ca va da faliment. Deponentii s-au grabit sa-si retraga banii si respectiva banca a dat realmente faliment. Teoria privind aceste self fulfilling prophecies este o valorificare actuala a unei remarcabile descoperiri a sociologiei clasice americane (aceasta valorificand, prin traditie, versantul subiectiv al socialului, interactiunea, spre deosebire de cea europeana, in special franceza, determinista, pozitivista) - este vorba de "teorema definirii situatiei" (1928), a lui William Isaac Thomas (reprezentant al asa-numitei Scoli de la Chicago): "Daca oamenii vad o situatie ca fiind reala, ea devine reala prin consecintele definirii ei ca fiind reala".

Pe o directie asemanatoare, mai tarziu se vor dezvolta teoriile constructiei sociale a realitatii. Fiecare cultura, societate si, la un nivel mai de jos, fiecare om, neavand acces la o cunoastere totala si autentica a realitatii, isi creeaza, in acord cu experienta si particularitatile lor, propria versiune, propriul "adevar" asupra lumii. Acesta tine de o cunoastere comuna, cu care sociologia are foarte mult de luptat: politicieni, ziaristi, orice alte categorii de oameni, inteleg, de multe ori, cu dificultate ca ei nu cunosc, ci mai degraba inventeaza realitatea din jurul lor. Natural, oamenilor le este destul de greu sa accepte ca, literalmente, nu prea stiu pe ce lume traiesc.

Tinand cont de toate cele spuse pana acum, de specificitatea sociologiei, la stadiul de dezvoltare la care a ajuns, unul din fundamentele ei, ca studiu sistematic al vietii sociale, este ceea ce C. Wright-Mills numea, in 1959, imaginatie sociologica - abilitatea de a ne privi chiar si experientele personale din perspectiva a ceea ce se petrece in societatea in care traim. De pilda, somajul este o drama pentru cel aflat intr-o atare situatie si pentru familia sa, dar sociologul trebuie sa aiba si perspectiva de ansamblu asupra lui ca fenomen social, care poate afecta, intr-o societate, mii, zeci de mii (si chiar mai mult) de oameni. Altfel spus, trecerea de la "necazul personal" la "problema sociala". Evident ca, intre timp, ceva s-a mai schimbat si in sociologie, intervenind o adevarata revolutie calitativa, care asigura un loc, o baza stiintifica si studiului cazurilor - metoda fiind denumita chiar studiu de caz. Dar acesta iese de sub incidenta cunoasterii comune, deci nu intra in contradictie cu conceptul lui Mills de "imaginatie sociologica". Ba, am putea spune, chiar il completeaza.

In functie de nivelul de analiza, putem vorbi de o microsociologie, privind relatiile dintre indivizi, familia, grupurile mici, dar si de o macrosociologie, privind probleme si procese la un nivel cantitativ superior, national, global etc. In principiu, de aceste doua nivele se leaga si chestiunea metodologiei, calitative, atunci cand avem de-a face cu cazuri, cantitative, atunci cand lucram cu "numere mari".

4. Cercetarea realitatii sociale si valorile cercetatorului

Sectiunea aceasta va prezenta, din perspectiva sociologiei, o problema cu care se confrunta toti cercetatorii din stiintele socio-comportamentale - daca este dezirabil sa fii obiectiv, liber de valori in cercetarea socialului si cum se presupune ca poti atinge o asemenea "stare" de obiectivitate.

Am vazut ca fenomenele sociale nu pot fi comparate cu cele naturale, fizice, biologice etc., buna parte a sociologiei, cea subiectivista, dezvoltandu-se tocmai ca urmare a unei asemenea delimitari. Insusi Max Weber (1864-1920) insa, initiatorul metodologiilor subiectiviste in sociologie, prin a sa sociologie "comprehensiva", relativ opusa celei deterministe, explicative, cerea cercetatorilor vietii sociale sa se detaseze, in studiile lor, de propriile norme, valori morale, etice, politice, pentru a asigura stiintificitate demersurilor lor. Weber numea aceasta atitudine neutralitate axiologica.

Chestiune destul de complicata, de altfel, lucru vizibil in anumite laturi ale stiintelor sociale mai mult decat in altele - cercetatorul are propria sa istorie de viata, propria sa educatie, apartine sau provine dintr-o anumita clasa sociala, localitate, regiune, are o nationalitate etc. Studii precum cele legate de miscarile si doctrinele politice, de terorism etc., sunt mereu pandite de riscul ideologizarii. Astfel, este foarte probabil ca un cercetator palestinian sa defineasca terorismul altfel decat unul american, mai ales in contextul actual, dupa 11 septembrie 2001. Daca respectivul palestinian ar fi si un musulman fervent, n-ar mai incapea nici o indoiala de diferentele de discurs dintre cei doi.

Pe de alta parte, a cere sociologului sa nu puna diagnostice, pentru a nu-l lasa sa isi strecoare si consideratiile valorice in studiu, ar insemna sa ii interzici chiar studiul.

De aici, concluzia unora ca sociologia libera de valori este un "mit". Problema ramane deschisa, spunem noi, in unele zone ale stiintei despre societate mai mult decat in altele.

5. Galeria marilor clasici

a) Herbert Spencer - conceptie organicista asupra societatii. Societatea este similara oricarui organism viu, cresterea petrecandu-se dupa acelasi tipar in ambele. Conform lui Spencer, intre treptele realitatii exista o continuitate. Lumea anorganica se continua prin cea organica, iar aceasta prin societate (supraorganica). Remarcam prezenta a trei etape in aceasta evolutie, ca in mai toate modelele evolutioniste ale epocii din stiintele sociale. Conceptia lui Spencer asupra evolutiei societatii a fost numita "darwinism social". Practic, materia, viata, organizarea sociala, toate se supun aceleiasi legi a devenirii, a trecerii de la incoerent, simplu, omogen, la coerent, complex, eterogen. In ceea ce priveste societatea, tendinta eterogenizarii apare, inca de la inceput, in comunitatile primitive, in care nevoile de aparare duc la evidentierea sefilor razboinici, proces ce continua de-a lungul istoriei, din moment ce societatile insele devin din ce in ce mai complexe. Urmeaza cealalta mare transformare, marcata de trecerea de la aceste societati premoderne, militare, la cele moderne, industriale. Diferentierea din ce in ce mai mare are la acum baza diviziunea muncii, cooperarea voluntara a indivizilor in scopul satisfacerii necesitatilor economice.

b) Auguste Comte - Comte este nu numai un teoretician al societatii moderne, ci si primul care teoretizeaza sociologia, ca stiinta pozitiva, potrivita spiritului pozitiv care, in conceptia lui, caracteriza era industriala. Sociologia era vazuta ca studiind cele doua chestiuni cruciale ale Europei perioadei lui Comte - ordinea si schimbarea sociala. Ea era structurata de filosoful francez, in acest scop, in statica si dinamica sociala. O lege fundamentala a dinamicii era, dupa Comte, legea celor trei stari, conform careia omenirea evolueaza dupa trei stadii, fiecare avand un spirit specific (de la care si denumirea stadiilor), evolutia incheindu-se cu starea pozitiva. Cele trei stadii sunt - teologic (cu fazele fetisista, politeista si monoteista), metafizic (ca o descompunere a primului) si pozitiv.

c) Karl Marx - originalitatea conceptiei lui Marx despre societate rezida in ideea conflictului ca motor al dezvoltarii sociale. Pentru Marx, la baza socialului sta nivelul economic (doctrina sa este materialista); de aceea, el prefera sa foloseasca termenul de formatiune social-economica in locul celui de societate. Formatiunile social-economice difera intre ele prin modul in care se produc bunurile - istoria societatilor ar fi, deci, istoria modurilor de productie. Conflictul social are in centru proprietatea asupra mijloacelor de productie specifice fiecarei epoci, deci confruntarea dintre doua clase fundamentale, una fiind cea a proprietarilor mijloacelor de productie, cealalta a neproprietarilor, furnizori ai fortei de munca. Aceasta structura sociala esentiala ar fi, pe epoci, urmatoarea: sclavagism - stapani vs. sclavi; feudalism - nobili vs. iobagi; capitalism - burghezia vs. clasa muncitoare. Finalul traseului ar fi comunismul, in care mijloacele de productie sunt atat de dezvoltate in care i se poate da "fiecaruia dupa nevoi" iar relatiile de munca sunt similare celor din comunismul primitiv, neexistand exploatare. Controversele legate de modelul lui Marx sunt imense. Putem spune insa ca pana si comunismul practicat, 70 de ani in Rusia si 50 in celelalte tari est-europene a fost o supralicitare, o aberatie chiar si in raport cu tezele marxiste reale.

d) Emile Durkheim - adevaratul intemeietor al sociologiei franceze si contributor fundamental la sociologia internationala. In Diviziunea muncii sociale (1893), el crea o teorie foarte complexa asupra devenirii istorice, juridice, morale si economice a societatilor. El identifica o evolutie de la societatile bazate pe o solidaritate mecanica (prin asemanare) a membrilor lor, la cele fundate pe solidaritatea organica (prin complementaritate), facilitata de necesitatea societatilor moderne, industriale, de dezvoltare a diviziunii muncii. Echilibrul moral al societatilor nu ar mai putea fi asigurat, in prezent, dupa Durkheim, decat de resurectia corporatiilor profesionale, pe baze moderne, din moment ce ne petrecem cea mai mare parte a existentei legati de indatoririle noastre profesionale. La baza disfunctiilor, problemelor sociale grave, Durkheim vede a fi anomia - starea de suspendare, incapacitatea normelor sociale de a ghida normalitatea unei societati. Durkheim va folosi anomia si ca variabila explicativa intermediara si pentru sinucidere. Studiind statisticile vremii din tarile europene, el constata, de pilda, ca protestantii au o rata a sinuciderii mai mare decat catolicii, celibatarii mai mare decat barbatii casatoriti etc. Astfel, sinuciderea anomica este dovedita de autorul francez a fi un fapt ale carui cauze nu pot fi reduse la simplele dispozitii individuale. Oricum, intreaga discutie pe care Durkheim o poarta, in Despre sinucidere (1897), se constituie ca un studiu sociologic complex si exemplar. Preocuparile de metodologie a cercetarii sociologice i se materializeaza intr-o carte, am putea spune, legendara - Regulile metodei sociologice, una dintre faimoasele reguli fiind "studiati faptele sociale ca lucruri". In Formele elementare ale vietii religioase ofera un model de explicatie pur sociologica, functionalista, a religiei, ca provenind din necesitatea societatii de a se preamari pe sine, de a se legitima, divinitatea fiind, practic, redusa la o ipostaza metaforica a societatii.

e) Max Weber opune sociologiei pozitiviste, explicative, intelegerea, metoda comprehensiunii empatice. O alta contributie fundamentala a sa este metodologia comprehensiunii empatice. O alta contributie fundamentala a sa este metodologia ideal-tipurilor. Astfel, atunci cand studiaza birocratia, capitalismul occidental, el arata ca sociologul nu poate opera cu aceste realitati decat folosind "exagerari mentale", modele ale lor care le accentueaza trasaturile specifice, realizand o purificare conceptuala fara de care un obiect de studiu atat de complex nu ar putea fi abordat. Modul sau de a explica geneza capitalismului modern, occidental, punandu-i la baza, nu factorul economic, precum Marx, ci ascetismul si spiritul achizitiv derivate din etica protestanta este, pe directia sa de studiu, o realizare stiintifica exemplara. Daca ideile lui Marx reprezinta culminatia paradigmei materialiste in gandirea clasica despre societate, Etica protestanta si spiritul capitalismului , a lui Weber, formuleaza, alaturi de propria constructie teoretica, si cea mai coerenta si intemeiata semnalizare a crizei materialismului in perioada in cauza.