Sa fim

Oameni

pentru

oameni !

Cuprins

I. SOCIETATEA CA ARGUMENT

II. SUPUS LEGII INTOLERANTEI

Introducere

Singura pe strada intolerantei

Cauzele care au generat situatia prezentata

III. PRIMII PASI SPRE REZOLVARE

Drepturi incalcate

Solutii posibile

IV. NOI ORIZONTURI

Plan de proiect

Mentiuni

V. BIBLIOGRAFIE

I. SOCIETATEA CA ARGUMENT

Oameni, societate, evolutie. Acestea sunt cele trei coordonate care contureaza imaginea existentei aflate sub jurisdictia cuvantului, ca unealta a consolidarii, dar in acelasi timp, cea mai periculoasa arma detinuta pana acum.

Doar trei coordonate si putem schita ceea ce numim viata cuiva, a unui simplu om, ca parte componenta a unui sistem numit societate.

In cadrul acesteia se realizeaza in permanenta relatii si legaturi, iar omul ca factor esential nu trebuie sa ,, se piarda", sau sa ,,se dizolve", ci sa reprezinte membrul activ care intervine in procesul de transformare al ei.

In calitate de factori transformatori, oamenii trebuie sa accepte si sa respecte faptul ca societatea este guvernata de norme, legi, reguli, a caror nerespectare poate duce la limitarea libertatii lor.

O societate democratica are la baza anumite valori si principii, cu toate ca nu sunt rare cazurile in care acestea sunt periclitate de faptul ca unele persoane acorda prioritate propriilor interese in raport cu viata lor morala. Astfel, ca prima si cea mai grava consecinta a acestui fapt este aparitia in cadrul societatii a relatiilor care nu au la baza: colaborarea, solidaritatea si mai ales toleranta, ci opusul acestora: violenta, prejudecatile si implicit intoleranta.

II. SUPUS LEGII INTOLERANTEI

1. Introducere

Problema intolerantei a devenit astazi cea mai periculoasa ,,arma alba" care desfiinteaza si anihileaza orice fiinta. Nu este cazul sa ne mintim singuri cum c-am avea o societate moderna, cand fenomenul intolerantei exista si se manifesta la toate nivelurile si din toate punctele de vedere.

Ceea ce urmeaza sa va prezentam in continuare este un caz social existent in orasul nostru, in cadrul caruia membrii echipajului nostru au incercat sa-si aduca aportul pentru a diminua, daca nu a anihila in totalitate, fenomenul intolerantei.

2. Singura pe strada intolerantei: ,,Ma cheama Ema si vreau sa fiu copil"

Impinsi in drumul nostru de a cauta si gasi un subiect pentru proiectul nostru catre marginile orasului, doi ochi ne privesc pierduti si o mana ne face semn sa ne jucam cu ea. Ne oprim langa o fiinta pe jumatate cat noi, dar care incepe sa planga cand simte iubire in jurul ei.

Dupa cum veti urmari si in materialul nostru video, este vorba despre o fetita Ema, de doar 4 ani, pe care viata s-a hotarat sa o supuna legii intolerantei. Ea face parte dintr-o familie cu 8 membrii, din care astazi au ramas doar 3: Ema, Iuliana Doroghi, mama ei si Lazar Tiberiu, tatal, pentru ca fratiorii Emei sunt aflati in grija diferitelor centre de plasament.

Conditiile in care aceasta farama de viata mananca, se joaca, si incearca sa se dezvolte nu exista practic, totul afland-se cu mult sub nivelul decentei. Am indrazni sa spunem ca acest mediu poate reprezenta oricand un focar de infectie pentru fetita si parintii ei.

Chiar daca mai sunt multe alte cazuri de acest gen, problema Emei ne-a facut sa ne lovim de un paradox: acest copil nu-si gaseste fericirea decat in praf, in mizerie, in nimic dar alaturi de mama sa, pe cand la gradinita, intr-un mediu unde ar trebui sa zburde, ea plange in continuu. Chiar si asa, ce ne-a surprins in mod special este faptul ca acest copil n-a acceptat sa se joace la gradinita decat cu noi si in preajma noastra. Am aflat mai apoi ca majoritatea copiilor o evita, unii chiar brutal si violent, datorita starii sale materiale, a conditiilor in care este dusa la gradinita, insa, chiar si cei care incearca sa se apropie de ea sunt anulati de privirea pierduta a Emei. Intr-o anumita masura ni se pare normal ca fetita sau oricare copil sa fie fericit in preajma mamei, dar faptul ca ea nu poate asimila un alt mediu mai propice dezvoltarii decat ce ar avea acasa, reprezinta un mare semn de intrebare.

Vazand ca Ema nu-si gaseste locul intre acei copii si plange mereu, am luat-o in brate si-am intrebat-o pe ea ce simte si de ce plange. Stiti care a fost raspunsul ei? ,,Dupa mami!" Acesta, a fost mai mult decat suficient pentru noi, sa realizam ca singurul univers in care acest copil poate trai se numeste simplu: mama. Nu am crezut niciodata ca doi ochi albastrii pot infiora pe cineva, dar cei ai Emei pot mai mult, pot chiar ingrozi. Privita din departare, acest copil da impresia unei fiinte absente si pierdute undeva, inchisa si supusa tacerii prin manifestarea intolerantei celor din jur.

3. Cauzele care au generat situatia prezentata

Recunoastem ca nu suntem singurii, si nici pe departe primii care incearca sa traga un semnal de alarma in privinta intolerantei fata de copii, dar daca vrem cu adevarat sa reusim trebuie sa incepem de undeva.

Pentru a putea oferi cateva solutii acestui caz, trebuie mai intai sa cautam factorii si cauzele cate au generat intreaga drama a acestui copil. Observand-o pe Ema atat in mediul ,,familiei" cat si in cel al copiilor, putem afirma ca parintii sunt in primul rand primii ,,vinovati" daca ii putem numi asa. Cu o mama crescuta si ea la centrul de plasament, afectata mai mult sau mai putin psihic, cu un tata care mai niciodata nu e pe acasa, care bea si nu se ingrijeste mai de nimic (cu toate ca este calificat ca zidar), ne putem da seama de ce Ema are diferite dezabilitati in a comunica cu ceilalti. Chiar si asa, in situatia prezentata intre mama si fiica exista o dragoste atat de puternica si reciproca incat cele doua nu se pot concepe una fara cealalta.

Traind intr-o societate ca cea din zilele noastre, putem afirma ca la un moment dat si anturajul parintilor poate fi considerat o reala cauza. Anulati si ei la randul lor, acesti parinti au incercat sa apartina si ei ,,cuiva", ajungand sa faca parte astfel din grupul celor care nu conteaza ce trebuie sa faca pentru a-si asigura putinul necesar zilei de maine.

Ca institutii, prin implicarea lor concreta, putem considera ca si in acest caz primaria, consiliul judetean si organizatiile cu profil de intrajutorare nu si-au facut ,,tema" in ceea ce priveste cresterea si dezvoltarea sanatoasa a acestui copil.

III. PRIMII PASI SPRE REZOLVARE

1. Drepturi incalcate

Problema Emei reprezinta inca o situatie la care societatea raspunde cu ,,absent" sau, in cel mai bun caz mult prea multe vorbe scumpe, promisiuni false, care nu fac altceva decat sa construiasca in continuare vieti mizerabile.

Deoarece nu putem numi viata ceea ce i s-a dat acestui copil, putem afirma ca inca de dinaintea nasterii sale, societatea a hotarat sa-i retraga Emei dreptul la viata. Un copil, sau orice fiinta care nu se poate adapta diferitelor nivele si stiluri de viata, este ca si mort in aceasta jungla a societatii.

Conditiile total improprii si mizerabile in care traieste acest copil, fac ca si dreptul de a creste si de a se dezvolta sanatos sa-i fie anulate Emei. Alaturi de acestea, se anuleaza si dreptul la educatie si timp liber. Ceea ce facem noi acum este doar sa mentionam cateva din drepturile anulate in acest caz, adica insiruim prin simple cuvinte un dezastru cat se poate de real si palpabil.

Alt aspect al drepturilor incalcate vizeaza si situatia parintilor, carora le este incalcat dreptul liberei exprimari, acestia fiind siliti sa accepte legea tacerii pentru a putea ,,pastra" macar un copil ,,acasa".

Consideram ca dreptul liberei exprimari in cazul Emei ca persoana, nu poate fi abordat, deoarece acest copil a fost crescut in ,,liniste", acesta fiind singurul mod si mediu in care ea se poate misca.

Prin mentinerea acestei situatii, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata si proclamata de catre Adunarea Generala prin Rezolutia 217A (III), din 10 decembrie 1948, se dovedeste in acest caz a fi inexistenta.

2. Solutii posibile

Studiind acest caz, echipajul nostru a ajuns la concluzia ca mediul Emei trebuie schimbat neaparat. Cu toate ca stim ca fetitei nicaieri nu-i este mai bine decat langa mama ei, primul pas care ar trebui facut este acordarea unui serviciu specializat si a unui nou mediu in care Ema sa locuiasca. In acest timp, cu ajutorul primariei si a consiliului judetean sa se incerce gasirea unei noi locuinte, decente, pentru parinti, care la randul lor sa fie asistati medical si oferindu-li-se sansa unei calificari profesionale ei sa reuseasca sa se stabilizeze economic, pentru a putea oferi adevaratele conditii de viata Emei si fratilor ei.

Aceste solutii oferite de noi, nu constituie altceva decat un ,,plan de prim ajutor", deoarece datorita mai multor factori la fel ca in multe alte cazuri s-ar ajunge din nou la situatia de care am incercat sa scapam.

In vederea prevenirii si imbunatatirii situatiei tuturor celor aflati in aceasta situatie si nu numai, este nevoie de elaborarea unui plan concret de actiune, desfasurat la nivel national si care ar implica atat institutiile de profil, cat si marea masa a tinerilor adolescenti.

III. NOI ORIZONTURI

Plan de proiect

In vederea realizarii si aplicarii acestui proiect se vor urmari urmatoarele etape:

Stabilirea unei metode de cercetare care sa cuprinda:

T un studiu pilot: ca etapa initiala exploratorie a problemei intolerantei. In cadrul acestuia se vor concretiza obiectivele la care dorim sa ajungem.

T studiul propriu-zis: care ar reprezenta realizarea unei situatii concrete a ponderii numerice in cadrul populatiei totale a tarii noastre, a familiilor aflate in situatii similare cazului prezentat, pentru o mai buna administrare a ajutorului acordat.

2. Introducerea in cadrul invatamantului, in programa scolara a elevilor de peste 14 ani, a unei noi discipline numite ,,EDUCATIE SOCIALA". In cadrul acesteia se vor aborda diferite probleme ca: donatiile de sange, intoleranta, discriminarea, abordarea si intrajutorarea copiilor care provin din medii ca cel al Emei, care astazi nu ar mai avea ce cauta intr-o societate europeana. Orele alocate acestei discipline ar avea atat o parte teoretica cat si una practica, in cadrul celeia din urma, tinerii, in cooperare cu dirigintii lor, le-ar acorda copiilor aflati in situatii grele un sprijin atat material, practic, cat si moral.

3. Realizarea unor centre de calificare profesionala pentru parinti ca cei ai Emei, sa obtina calificare pentru diferite meserii.

4. Conceperea unui proiect de lege prin care fiecare institutie de profil agricol, industrial, de constructii, etc. sa fie obligata, in functie de numarul de angajati pe care ii are, sa suplimenteze acest numar prin oferirea de locuri de munca persoanelor calificate si mentionate mai sus. Acest proiect de lege urmand sa se aplice institutiilor cu peste 20 de angajati, dupa regula: 15% din numarul total al angajatilor.

5. Implicarea persoanelor fizice si juridice, a diferitelor institutii si sponsori in vederea realizarii unui fond national administrat pentru constructia de noi locuinte.

6. Derularea prin intermediul mass-media (ziare, reviste destinate tinerilor, emisiuni radio si T.V.) a unor programe nationale prin care, acestor copii netolerati sa li se acorde sansa socializarii prin participarea in cadrul diferitelor concursuri, intreceri, excursii de studiu concepute pentru fiecare categorie de varsta.

Acest plan propus poate reprezenta, atat pentru noi ,,ceilalti" cat mai ales pentru copiii asemeni Emei, sansa reala de a se dezvolta si a forma o natiune.

In concluzie, pornind de jos si doar dand mana de la mana, situatia actuala s-ar putea schimba, iar cuvintele pentru acesti oameni ar incepe sa zideasca si nu doar sa fie purtate in vant.

Mentiuni

In vederea eliminarii oricarei interpretari gresite a materialului video realizat, echipajul nostru doreste sa precizeze faptul ca rolul nostru in cadrul acestuia a fost de simplii observatori ai comportamentului Emei si a copiilor de la gradinita, acestia nefiind influentati in a se manifesta diferit de cum o fac ei de obicei. Episoadele de genul acesta constituie adesea ,,tratamentul" la care este supusa Ema, aceasta impreuna cu faptul ca fetita era racita si dusa la gradinita de insasi mama ei, pentru care: ,,Putina febra, n-are nimic!"

O alta precizare vizeaza cadrul surprins acasa la Ema, unde conditiile insalubre prezentate constituie realitatea in care Iuliana (mama fetitei), dupa spusele ei: ,,facuse putina curatenie".

Bibliografie

Avand in vedere faptul ca in realizarea acestui proiect, echipajul nostru a pornit de la o experienta personala, tot ceea ce am prezentat reprezinta de fapt materialul care ne-a folosit drept sursa de inspiratie.