Sisteme de securitate sociala

Sisteme de securitate sociala

Expresia securitate sociala este utilizata nu numai in sintagna sisteme de securitate sociala, dar si in cea politicile de securitate sociala.

Cele doua notiuni nu sunt sinonime. Pe cand prima evoca o anumita amenajare a mijloacelor, cea de a doua se plaseaza pe planul scopurilor.

Conceptului de "sistem de securitate sociala" i se asociaza conceptul drept de securitate sociala[1].

Intr-adevar, trebuie avuta in vedere ca in aproape toate tarile lumii anumite norme juridice sunt calificate"sisteme de securitate sociala" menite sa organizeze o redistribuire financiara, adica, pe de o parte, o prelevare, iar pe de alta parte, o repartitie a fondurilor prelevate intre beneficiarii acestei redistribuiri. In aceste conditii, dreptul securitatii sociale se defineste ca fiind o redistribuire destinata sa garanteze securitatea economica a persoanelor .

In literatura juridica franceza, se vorbeste de tehnicile specifice constitutive ale dreptului securitatii sociale si anume de una individuala-economisirea si de cele ce privesc interventia unui tert.

In ceea ce priveste tehnica individuala, economisirea, se arata ca pentru a face fata evenimentelor ce le-ar putea ameninta securitatea evenimente mai mult sau mai putin ipotetice, exista personae care fac economii. Aceste persoane pun banii de o parte, renuntand astfel la un consum actual, in vederea unui consum viitor susceptibil sa le ameninte securitatea.

Acest procedeu prezinta anumite merite: virtute morala, libertate, responsabilitate. Dar, are si limite. Mai intai de toate economisirea presupune ca cei interesati sa poata renunta la folosirea imediata a unei parti a venitului lor; renuntarea inca nu este posibila la toate persoanele.

Economisirea, procedeu voluntar implica in egala masura interesul lor la economie, adica aceste persoane trebuie sa aiba o anumita stabilitate monetara; in caz contrar, sacrificiul monetar imediat poate fi in van. Procedeul acesta nu reprezinta o garantie, pur si simplu totul tine de prevederea individuala, si de un anumit excedent monetar.

In cazul interventiei unui tert se poate vorbi de o astfel de garantie.

Interventia altuia de care este legata idea de garantie, poate sa se inscrie apriori in trei perspective principale: asistenta, responsabilitatea, asigurarea si mutualitatea.

Conform dictionarului explicativ al limbii romane, asistenta sociala este un sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului.

Intr-un alt dictionar, se retine ca asistenta sociala reprezinta o prestatie realizata cu banii statului care se adreseaza celor aflati in stare de saracie[3].

In legatura cu asistenta, trebuie mentionat ca din timpuri stravechi, persoane private sau institutii publice au venit in ajutorul unor oameni si acest ajutor spontan, o adevarata datorie de caritate, in timp a capatat o mare importanta. Aceasta calitate nu poate constitui o solutie satisfacatoare problemei generale a securitatii economice a indivizilor, pentru ca ea reprezinta doar un gest voluntar, deci facultativ.

Legat de responsabilitate trebuie precizat ca in situatia in care o persoana cauzeaza alteia un prejudiciu, ea trebuie in anumite conditii, sa repare acest prejudiciu. Solutia constituie un mod de protectie ce nu poate fi neglijat in cadrul securitatii economice a fiecarui membru al societatii, deoarece aceasta protectie presupune:

- interventia unui tert in realizarea depagubirii, inexistenta intr-un numar mare de riscuri (boala, batranete, etc)

- o interventie suscepibila de a angaja responsabilitatea autorului sau conform dreptului pozitiv;

Solvabilitatea si mutualitatea sunt fondate pe aceleasi principii si anume membrii grupului preiau sarcina prejudiciului cauzat unuia dintre ei.

Totusi sunt deosebiri esentiale intre ele: in asigurare, un asigurator joaca rolul de intermediar intre asigurati, el colecteaza primele si plateste indemnizatiile asiguratilor in cazul aparitiei riscului, retinand o diferenta, beneficiul sau. Mutualitatea, in schimb elimina intermediarul, reprezentantii mutualismului, si nu un tert strang cotizatiile si distribuie indemnizatiile.

Ambele tehnici realizeaza un mare progres, caci cel interesat nu trebuie:

nici sa economiseasca o parte a venitului sau;

nici sa faca apel la caritatea altuia.

Cu toate acestea, asigurarea si mutualitatea prezinta si ele neajunsuri deoarece nu pot fi utilizate contra evenimentelor care ameninta securitatea economica a persoanei.