Sisteme familiale, strategii maritale si transmiterea proprietatii

Sisteme familiale, strategii maritale si transmiterea proprietatii

Dupa o perioada    in care 'sociologia a focalizat atentia sa asupra grupului domestic, pana la punctul de a neglija studiul structurilor de inrudire'¹⁾, in ultimele decenii, in peisajul stiintelor sociale occidentale analiza acestor structuri capata o importanta tot mai mare.

Daca ar fi de incercat o explicatie a interesului scazut pentru studiul structurilor de inrudire, la inceputul perioadei post-belice, una din cauze ar putea fi gasita in marele prestigiu pe care teoria 'nuclearizarii familiale' a lui T. Parsons a avut-o in randul cercetatorilor. Aceasta 'nuclearizare', proces generat de presiunea macrosociala a statelor moderne asupra modelelor institutionale traditionale, ar fi determinat ruperea relatiilor de solidaritate bazate pe inrudire, 'considerate de un arhaism condamnat la disparitie^'2).

In prezent insa, interesul pentru studiul structurilor de inrudire este extrem de mare. Se poate constata chiar si o anevoioasa tendinta de constituire a unei sociologii a parentarii in societatiile urbane. Aceasta dezvoltare este determinata, pe de o parte, de esecul ideologiei    'statul-providenta', capabil sa preia functiile vechilor modele sociale, constituite de societatea europeana in secole intregi, iar pe de alta parte, fara indoiala, de marelui prestigiu al structuralismului lui L. Strauss, care vedea in parentare mai mult decat o structura sociala (de mai multe ori fictiva)³⁾, o structura mentala, cu valoare simbolica, capabila sa confere criterii de grupalitate sociala.

Care este importanta sociologica a structurilor de inrudire? Pot ele servi in societatile europene ca elemente explicative ale genezei si    caracteristicilor acestor societati? Sunt modelele de parentare si tehnicile succesorale elemente capabile sa influenteze seriile istorice de lunga durata ale continentului nostru?

Incercand sa raspunda la asemenea intrebari, interesul sociologilor si antropologilor s-a deplasat de la studiu sistemelor de inrudire in microcomunitatile extra-europene (in care acestea sisteme functioneaza ca puternice mecanisme de ierarhizare si constituire a statusurilor sociale), inspre studierea modelelor europene de inrudire, atat in diacronia lor istorica, cat si in ariile sociale contemporane, in care mecanismele de parentare cunosc o revitalizare a posibilitatilor lor socializatoare, inclusiv in societatile urbane.

Antropologul E. Tood, incercand o tipologie o grupurilor domestice europene, considera ca ele sunt rezultatul combinatiei urmatoarelor variabile: raporturile parinti-copii(linia succesorala), relatia dintre frati(linia fraterna) si gradele de prohibitie a mariajului in cadrul liniilor de neam⁴⁾.

O alta directie este urmata de antropologul francez G. Augustins⁵⁾, care construieste tipologia grupurilor domestice europene plecand de la posibilitatile combinatorice ale altor doua variabile, in fond comparabile cu cele propuse de E.Tood: tipul de succesiune si modalitatile de trasmitere a patrimoniului (tehnicile de mostenire).

Voi analiza cele doua tipologii, incercand apoi incadrarea grupului domestic romanesc in cadrul modelelor europene.

In tipologia propusa de E.Tood, variabila liniei succesoriale (raporturile parinti-copii), determina doua situatii posibile: prima, in care copii raman dupa casatorie impreuna cu parintii in acelasi grup domestic, este denumita tipul relatiilor autoritare, iar a doua, in care cuplul nou casatorit paraseste grupul domestic patern, genereaza tipul relatiilor liberale. Relatiile dintre frati, cu privire la partajul patrimoniului, genereaza doua posibilitati: drepturi egale in mostenirea patrimoniului sau drepturi inegale, favorizate testamentar sau prin sistemul transmiterii intregului patrimoniu primului nascut, in general pe linie exclusiv masculina.

Posibilitatile combinatorice intre aceste patru variabile, creaza urmatoarea tipologie a grupurilor domestice:

Inainte de a analiza aceasta tipologie, se impune precizarea ca termenul de 'grup domestic' este, din punct de vedere epistemic, preferabil celui de 'familie', care este imprecis, 'el putand desemna indivizi inruditi care locuiesc in acelasi perimetru gospodaresc, dar si in perimetre diferite. Mai mult, este posibil ca in grupurile domestice largite sa existe mai multe familii'⁶⁾. De aceea, consideram ca utilizarea notiunii de 'tip de grup familial' este adecvata numai pentru formele liberal-egalitara si liberal-inegalitara si improprie pentru formele inegalitare si 'souche' (notiunea de 'grup domestic' are o extensiune mai mare a sferei decat notiunea de 'familie').

In privinta caracteristicilor acestor grupuri domestice, se pot face urmatoarele precizari:

1. Familia nuclear-egalitara, are ca specific faptul ca descendentii parasesc, dupa casatorie, familia paterna, formandu-si o gospodarie independenta. Mostenirea patrimoniului ascendentilor se face prin partaj egalitar intre frati. In Europa Occidentala, acest tip de grup domestic se intalneste in Franta de nord-vest si centrala, Italia de sud si de nord-vest si in cea mai mare parte a Peninsulei Iberice (exceptie marcanta este zona pirineana). In Europa Centrala si Orientala, cel mai reprezentativ exemplu il constituie modelul romanesc. Desi acest model presupune partajul egalitar al patrimoniului intre descendenti, in practica se constata unele abateri de la acest principiu. Astfel, in cazul tarii Vrancei, in mod traditional, s-a produs o discriminare succesorala in functie de sex: descendentii pe linie masculina fiind subiecti egali ai partajului masei proprietatii funciare, in timp ce descendentii pe linie feminina nu beneficiau decat de cote-parti de avere mobiliara, la casatorie, sub forma de dota. De asemenea, proprietatea paterna, concretizata in locuinta si acareturi, era mostenita, de obicei, de ultimul nascut, pe linie masculina. Aceasta ultima discriminare era, in practica, compensata prin faptul ca la casatoria fiiilor mai mari(sau in unele cazuri, inainte de casatorie), intreaga familie participa la constructia locuintelor lor.

In Transilvania, principiul mostenirii egalitare a masei succesorale, in special a proprietatii funciare, a fost aplicat intr-un mod nediscriminatoriu, indiferent de sex; atat descendentii pe linie masculina cat si cei pe linie feminina, mosteneau, in mod egal, cote-parti din proprietatea funciara a parintilor. Se constata insa si aici aplicarea principiului mostenirii gospodariei parintesti de catre ultimul nascut, pe linie masculina, care de obicei ingrijea parintii, ajunsi la batranete.

2. Familia nuclear-absoluta, este caracterizata prin aceleasi reguli de rezidenta a noilor cupluri, dupa casatorie, ca si in cazul familiei nuclear-egalitare. Apare insa la acest tip, posibilitatea cutumiara a 'disocierii mostenirii de spita de neam'⁷⁾. In acest caz, 'utilizarea testamentului permite proprietarului sa dispuna liber de mostenirea sa, pe care o poate transmite copiilor sau unor straini, dupa libera sa vointa'⁸⁾. Chiar daca, in principiu, exista aceasta posibilitate, in fapt bunurile parintilor sunt, in general, impartite intre copii, insa intr-un mod putin riguros. Aceasta forma familiala, derivata din cea nuclear-egalitara, se intalneste in regiunea rasariteana a Marii Britanii, litoralul Marii Nordului si vestul Frantei.

3. Familia 'tulpina'('souche'), are ca specific faptul ca un singur descendent, pe linie masculina, de obicei primul nascut, primeste intreg patrimoniul parintilor, inclusiv gospodaria, in care traieste cu familia, alaturi de parinti, pana la moartea lor, cand va deveni succesorul numelui si al gospodariei, recunoscut de catre intreaga comunitate sateasca. Fiicele primesc o dota si se casatoresc favorizant, in functie de ordinea la nastere, cu barbati cu un statut social relativ compatibil cu al lor. Ultimii nascuti sunt cei mai defavorizati. Daca raman in cadrul grupului familiar sunt celibatari (in general, din cadrul acestui grup se vor recruta, din zonele cu acest tip de succesiune, emigrantii care vor coloniza Lumea Noua americana, descoperirea noilor pamanturi fiind pentru ei o sansa nesperata). 'Pentru o perioada care poate fi destul de lunga, trei generatii locuiesc sub acelasi acoperis, caci fiul ales ca mostenitor, sotia si copiii, raman sub autoritatea tatalui, pana la moartea acestuia'⁹⁾. Zonele reprezentative pentru acest grup domestic sunt regiunea Pirineilor (nordul Spaniei si sudul Frantei), spatiul germanic si scandinavic(cu exceptii notabile in sud-estul Germaniei si pe litoralul Marii Nordului) si vestul Marii Britanii. In Peninsula Balcanica, acest model se intalneste in Slovenia¹⁰⁾.

4. Grupul domestic 'comunitar', in care toti fiii se casatoresc si traiesc cu noile familii in grupul domestic al parintilor. Fiicele primesc o dota si se casatoresc in exteriorul grupului. Astfel, se creaza o structura domestica vasta, in care coabiteaza, alaturi de parinti, cel putin doi frati si trei generatii. Acest grup domestic comunitar cunoaste doua variante: prima, caracterizata prin destramarea grupului largit la moartea tatalui si partajul egalitar al patrimoniului intre fratii succesori si, a doua, caracterizata prin faptul ca grupul domestic se mentine intreg si dupa moartea tatalui, autoritatea acestuia trecand unuia dintre fratii succesori¹¹⁾.

In Europa Occidentala, grupul domestic comunitar este foarte rar, intalnindu-se numai in unele zone ale Frantei centrale si mediteraneene si Italia centrala, iar nordul Europei, la finlandezi. In Europa de Orientala insa, grupul comunitar este foarte raspandit. De altfel, la slavi, el este considerat    ca forma arhaica si generalizata de grup domestic. Se intalneste si la albanezi, la turcii si tatarii din Dobrogea si, extrem de rar, la populatia romaneasca¹²⁾.

O alta interesanta tipologie a grupurilor domestice a fost elaborata de G. Augustins¹³⁾. Aceasta tipologie este fundamentata pe distinctia, putin utilizata in antropologie si sociologie, intre succesiune si mostenire (in general, exista tendinta confundarii celor doua notiuni).

Succesiunea, defineste o situatie de statut; ea marcheaza faptul ca unul sau mai multi descendenti mostenesc functia de autoritate, in grupul domestic, de la asccendenti. Spre exemplu, ' in India bunurile divizibile sunt partajate intre toti mostenitori pe linie masculina, dar numai unul dintre ei succede la rolul de sef politic'¹⁴⁾.

Pentru cazul Romei antice, Fustel de Coulanges ilustreaza aceasta distinctie intre succesiune si mostenire astfel: 'casa este locul cultului domestic si seful casei este definit prin rolul de preot al acestui cult, pazitorul focului sacru. Acest rol nu poate fi transmis decat unuia dintre mostenitori, in mod necesar un fiu'¹⁵⁾. Toti fiii au un drept egal la mostenire si de fapt, in absenta testamentului, fiecare dintre ei primeste un drept egal asupra propietatii. Succesiunea este insa unica, acest fapt este exprimat in organizarea vechilor ginti patriliniare, formate din doua ramuri: ramura primilor nascuti, compusa din succesori care au drept de vot si ramura cadetilor, compusa din mostenitorii, non-succesori si in consecinta, fara drept de vot(pana la legea celor 12 Table). Aceasta structura, determinata de raportul succesiune -mostenire, a generat o societate puternic ierarhizata, compusa din grupul primilor nascuti, cu acces la succesiune, si grupul cadetilor, compus din simpli mostenitori.

Analizand variantele concrete de reproducere sociala celor doua variabile (succesiune si mostenire) putem surprinde urmatoarele situatii:

1. Mostenirea egalitara (partaj egal) sau mostenirea favorizanta (héritage préciputaire), pentru un unic descendent;

2. Succesiunea unica (un singur descendent preia functia autoritatii paterne) sau fragmentara (nu exista un descendent favorizat, pe linia statutului de autoritate).

Din combinarea acestor variante, rezulta urmatoarele posibilitati:

1. Succesiunea unica, mostenirea favorizata, corespunde familiei 'souche'(autoritar-inegalitara) din tipologia E.Tood. 'In acest sistem o relatie indisociabila intre o casa, un patrimoniu, o linie domestica si un nume. Ierarhia sociala este in mod principal fondata pe ierarhia patrimoniului funciar¹⁶⁾. Sistemul are importante consecinte asupra modelelor demografice in aceste tipuri de comunitati. In general, indicele demografic este stationar, forma predominanta de familie fiind cea cu doi copii, fiul mostenind intregul patrimoniu, iar fiica migrand, prin mariaj, intr-o alta gospodarie. Dota    este principalul instument al strategiilor de schimb marital, ea cenzureaza selectia maritala, facand-o posibila numai la nivelul gospodariilor cu aceeasi stare materiala.

In cazul unei cresteri demografice, acest tip de grup familial apeleaza la doua solutii: o prima solutie, mai veche, consta in crearea unei varitabile institutii a celibatului, pentru cadeti, care raman pe langa gospodaria primului nascut. A doua situatie este relativ noua (secolul al XIX-lea) si consta in emigrarea descendentilor defavorizati.

O caracteristica principala a acestui tip de grup familial este staticitatea sa; el isi pastreaza secole intregi numele si patrimoniul, iar comunitatile rurale formate pe aceasta baza, pastreaza lungi perioade temporale acelasi numar de gospodarii.

Spre deosebire de tipul prezentat, combinatia dintre succesiunea fragmentata si mostenirea egalitara, genereaza o forma familiala de o mare dinamicitate. In acest caz, elementul fundamental nu mai este gospodaria si ordinea la nastere ci inrudirea, inclusiv spitele de neam, pe serii istorice lungi. Acest tip este confruntat cu doua tendinte diametral opuse: pe de-o parte, reducerea continua a patrimoniului financiar, in conditiile partajului egalitar, iar pe de alta parte, cu tendinta obiectiva de conservare a acestui patrimoniu. Aceste tendinte impun adoptarea unor strategii sociale deosebit de interesante. Ca si in cazul primului tip, o solutie consta in controlul demografic, insa aceasta strategie nu este suficienta. Ea este cuplata cu tehnici sociale care sa evite ineficienta economica a partajului excesiv al patrimoniului funciar, dispersarea lui. Doua dintre ele pot fi mentionate aici: schimbul de parcele intre gospodarii, avand ca rezultat, fenomenul de comasare a proprietatii si apropierea acesteia de locuinta (caz surprins in Grecia, Friedl, 1962; Marea Britanie, R. Cresswell, 1969) sau inchirierea reciproca a unor loturi aflate la distanta de gospodarie, practica semnalata mai ales intre rude, in special intre veri (cazul provinciei Bretagne)¹⁷⁾.

O alta cale, deosebit de eficienta, utilizata de societatile taranesti europene este refacerea patrimoniului prin mariaj. Ea este insa cenzurata prin existenta prohibitiilor sociale si religioase care interzic casatoriile in interiorul liniilor de neam, pana la anumite grade. Istoria comunitatilor cu succesiune fragmentara si partaj egalitar este marcata de lupta dintre biserica, interesata in largirea sistemului de prohibitii si societatile taranesti (si cele nobiliare), interesate in reducerea gradelor de prohibitie in casatorie. In Europa Occidentala, conciliul de la Latran din 1215, marcheaza victoria societatii civile asupra codului juridic al bisericii catolice, nevoita sa admita interdictia de mariaj numai pana la al IV-lea grad, potrivit dreptului roman, adica pana la nivelul verilor primari¹⁸⁾. Necesitatile economice de refacere a patrimoniului prin casatorii vor face insa de multe ori ineficienta si aceasta prohibitie. Prin dispensa speciala, biserica va admite si casatoriile intre verii primari. Cercetarile antropologilor francezi, in special cele ale doamnei Françoise Zonabend, mentioneaza ca strategie sociala deosebit de relevanta, desi socialmente repudiata la nivelul mentalitatii comunitare, casatoria intre verii primari. Ea a fost masiv practicata in spatiul francez al succesiunii fragmentare si mostenirii egalitare, fiind strategia cea mai eficienta de mentinere a patrimoniului¹⁹⁾.

De aceea, consideram ca alaturi de alte mecanisme sociologice care permit explicarea proceselor de acumulare de patrimoniu si de debut al economiei moderne(modelul werberian, modelul marxist), analiza tehnicilor de transmitere a proprietatii poate servi ca model explicativ deosebit de relevant pentru surprinderea specificitatii spatiilor economico-culturale europene.

In acest cadru, doua sunt elementele care favorizeaza acumularea de capital funciar in spatiul occidental: modelul succesiunii unice si a mostenirii favorizante, care face posibil ca generatii intregi sa contribuie la largirea patrimoniului unei gospodarii, iar pe de alta parte, in zone cu partaj egalitar, strategia casatoriei in parentare apropiata, care face posibila relativa conservare a patrimoniului.

Am prezentat mai detaliat tipul succesoral fragmentat si mostenirea egalitara, deoarece el este specific si pentru comunitatile taranesti romanesti. Spre deosebire de alte popoare din zona, la care a functionat in special modelul comunitar, ideea dominanta in spatiul taranesc romanesc este cea a egalitarismului, manifestat atat la nivelul tehnicilor economice de partajare a proprietatii, cat si la nivelul mecanismelor de decizie comunitara²⁰⁾. Acest principiu poate fi evidentiat, incepand de la marile operatii cadastrale, de delimitare a hotarelor dintre sate, unele dintre ele imposibil de surprins prin documentele istorice (vezi cazul tarii Fagarasului), pana la tehnicile de diviziune a patrimoniului satesc pe spite de neam('umblare pe batrani'), in conditiile trecerii de la satul non-genealogic la cel genealogic, sau de diviziune in cadrul spitelor de neam. Astfel, pentru Tara Fagarasului, acest principiu al respectarii egalitatii de sanse in delimitarea hotarelor intersatesti, a generat fenomene deosebit de interesante. In general, in dubletele de sate, rezultate in urma unor posibile fenomene de 'roire' si apoi de autonomizare a catunelor nou aparute, in raport cu satul matca, operatiunile de partaj intresatesc au urmarit asigurarea egalitatii de sansa pentru toate satele in accesul la fanetele si pasunile montane. Satele din vale, defavorizare de pozitia geografica in raport cu muntele, au fost'compensate' prin crearea unor culoare de trecere inspre zona fanetelor si munte, unde beneficiau de loturi aflate in proprietate fie individuala(in cazul zonei fanetelor), fie colectiva(in cazul pasunilor montane sau al padurilor).

In cazul satului devalmas, disolutia propietatii comune si partajarea egalitara a pamantului a fost efectuata prin tehnica 'umblarii pe batrani', adica a identificarii unor stramosi, creatori de linie de neam, si apoi, impartirea egalitara intre liniile de neam a pamantului satesc. Aceasta strategie, creata in conditiile trecerii de la satul non-genealogic la satul genealogic, este asociata cu o ideologie fictiva, bazata pe ideea'stramosului eponim', intemeietor al intregii comunitati, din care au rezultat apoi spitele de neam.

Trebuie mentionat faptul ca succesiunea fragmentara si mostenirea egalitara nu au fost corelate, in satul romanesc, cu tehnicile de casatorie in parentarea apropiata. Desi, in cazul Transilvaniei, biserica greco-catolica acordat dispense speciale de casatorie intre verii primari, societatea taraneasca a profitat extrem de putin de posibilitatea oferita de biserica, preferand vechile cutume comunitare care interziceau casatoria intre verii primari sau verii de gradul al doilea. Aceasta diferenta intre strategiile maritale romanesti si cele occidentale, chiar in conditiile aceluiasi model familial, poate servi, cu tot caracterul ei reductionist, ca ipoteza de lucru interesanta pentru explicarea proceselor de acumulare funciara diferita in satul romanesc, in raport cu unele zone ale Europei Occidentale.

Nu am analizat in acest cadru, alte posibilitati combinatorice care genereaza alte modele familiale: succesiunea unica si mostenirea egalitara, succesiunea fragmentara si mostenirea favorizanta, sistemele biliniare intalnite in spatiul insular(1980, B. Verdier, insula Karpathos), in care primul nascut mosteneste averea tatalui, iar prima nascuta averea mamei, sau modelele grupurilor domestice complexe, spre exemplu, cele de tip 'zadruga'.

Note

1. J. Hugues-Déschaux, Structures de la parenté et sociétés paysannes: deux points de vue et des suggestions pour une sociologie de la parenté dans les sociétés urbaines, in Arch. europ. sociol. XXXII, 1991, p.153

2. J. Hugues-Déschaux, op. cit., p.153

3. In problema simbolisticii sociale a parentarii in societatile tribale si taranesti, a transformarii acesteia dintr-o realitate biologica intr-o realitate simbolico-culturala, investita cu functii de ierarhizare si autoritate, a se vedea Paul H. Stahl, La consanguinité fictive, Quelques exemples balkaniques, in Quaderni fiorentini per storia del pensiero guiridico moderno, 14, Milano, 1985

4. E. Tood, La troisième planète. Structures familiales et systèmes ideologiques, Paris, 1983

5. G. Augustins, Esquisse d'une comparaison des systèmes de perpétuation des groupes domestiques dans les sociétés paysannes européennes, in Arh. europ. sociol. XXIII, 1982, p. 39-69

6. Paul H. Stahl, Maison et groupe domestique étendu. Exemples européens, in Arhitectonon, Tome G, Tesalonic, 1991, p. 1667. Pentru cazurile romanesti din nordul Ardealului(zona Bistrita-Nasaud, unde au functionat regimentele graniceresti romanesti, create de Curtea de la Viena), se poate consulta, de asemenea, Gh. Sisestean, Maison et groupe domestique étendu au village de Sant, in Etudes et documents balkaniques et mediterranéens, nr. 17, 1993, Paris. In acest articol se prezinta un caz de grup domestic extins, intalnit in zona nasaudeana, unde Imperiul Habsburgic a incurajat, din considerente de organizare militara, crearea acestui model de gospodarie, nespecific spatiului romanesc (care prezinta unele analogii cu sistemele intalnite la slavii de sud).

7. J. Hugues-Déschaux, op. cit., p.155

8. J. Hugues-Déschaux, op. cit., p. 155

9. J. Hugues-Déschaux, op. cit., p. 155-156

10. J. Hugues-Déschaux, op. cit., p.161

11. Paul H. Stahl, Maison et groupe domestique p. 1667

12. Paul H. Stahl, op. cit., p. 1689

13. G. Augustins, op. cit., p. 40-41

14. G. Augustins, op. cit., p. 40

15. G. Augustins, op. cit., p. 41-42

16. G. Augustins, op. cit., p. 47

17. G. Augustins, op. cit., p. 54

18. Anita Guerreau-Jalabert, La parenté dans l'Europe médievale et moderne à propos d'une synthèse récente, in L'Homme, nr. 40, aprilie-iunie, Paris, 1989

19. Tina Jolans, Marie-Claude Pignaud, Yvonne Verdier, Françoise Zonabend, Une campagne voisine: Minot, un village bourguignon, Paris

20. Henri H. Stahl, Les anciennes communautés villageoises roumaines, asservissement et pénétration du capitalisme, Paris, 1969