Situatia femeii in comunism

Introducere

Problema situatiei femeii in comunism nu a fost prea des in centrul atentiei celor care fac din studiul istoriei preocuparea principalǎ. Consider cǎ fǎrǎ a incerca sa se arate mecanismele si conditiile generatoare ale unui spatiu politic totalitar, fertil manifestǎrii unui tip de comportament public si unui stil singular de abordare a relatiilor cu autoritatea, existǎ riscul de a rǎmane in stadiul initial de cunoastere a istoriei recente a femeilor din Romania. In prezenta lucrare am mers mai mult, cu exceptia primului capitol, in directia studiilor de gen. Cand "studiul femeilor" se nastea in Statele Unite acum cateva decade sub impactul miscǎrii politice feministe. Dupǎ mai bine de o decadǎ de acumulare a lucrǎrilor care doreau sǎ demonstreze cǎ "si femeile sunt oameni ",studiul femeilor s-a transformat in studiu de genului Conceptul "gender" se referǎ la rolurile construite social (nu biologic) atribuite celor doua sexe, de exemplu diviziunea muncii ,relatiile dintre bǎrbati si femei ,diferentele de rol . Am incercat sǎ ilustrez felul in care in perioada comunistǎ femeile au fost integrate si manipulate, opresate si subordonate comandamentelor ideologice comuniste si cum,de fapt, discursul comunist punea femeia in situatia de a-si recunoaste diferenta si subordonarea.

Fǎrǎ a incerca o abordare sinteticǎ si exhaustivǎ a problematicii, in lucrarea de fata am abordat tema "Reprezentǎri ale femeii in perioada regimului Ceausescu", incercand in cuprinsul celor trei capitole sǎ surprind aspecte ale implicǎrii politice si ale vietii socio-culturale feminine. Primul capitol intitulat Etapele ideologizǎrii conceptului de emancipare a femeii propune o incursiune in modelul sovietic al anilor 20, punandu-se in discutie ideea de "drept" acordat femeii, ce anume a reprezentat anul 1946 in istoria femeilor din Romania, organizarea postbelicǎ-cu prezentarea organizatiilor feminine incǎ de la instaurarea regimului comunist, culminand cu decada feminina care incepe odatǎ cu declararea anului 1975 ca an international al femeii.Am urmǎrit evolutia organizatiior politice ale femeilor, prevederile constitutionale in ceea ce priveste drepturile femeii si modurile de implicare in viata socialǎ a comitetelor de femei in spirit propagandistic pentru propulsarea ideilor socialiste.

In capitolul II este abordatǎ complexa problemǎ a egalitǎtii sexelor si excesul de eroizare a femeii in perioada regimului Ceausescu. Acest capitol, denumit Statutul socio-cultural al femeii, este impǎrtit in patru subcapitole si vizeaza probleme ce tin de spatiul si modul in care au evoluat femeile ca "persoane cu drepturi depline", despre rolurile propuse (vorbim aici despre apoteozarea femeii ca sotie,mama,cetǎtean,muncitor) de societatea socialistǎ si asumate de femei "ca semn al recunostintei ".

Majoritatea cǎrtilor despre femei se axeazǎ pe diferentele de gen, relatia femeii cu statul patriarhal socialist. Acestea apartin reprezentantelor feminismului actual Laura Grunberg (Politica sexelor); Mihaela Miroiu (Societatea retro,Fatetele patriarhatului), Mihaela Frunzǎ (Feminismul ca ideologie),Ghizela Cosma, Eniko Magyari-Vincze, Ovidiu Pecican(Prezente feminine .Studii despre femei in Romania). Mai diversificate din punct de vedere el problematicii atinse sunt: volumul de studii Conditia femeii in Romania in secolul XX coordonat de Virgiliu Tarǎu si Ghizela Cosma si Despre istoria femeilor din Romania al cǎrui coordonator este Alin Ciupalǎ.Ca sursǎ a publicatiilor am folosit revista "Femeia"(1964-1988), o revistǎ din epocǎ, prin care se propagau foarte bine directivele partidului si care se vroia a fi un indreptar pentru comportamentul femeii in raport cu societatea socialistǎ

Cel de-al treilea capitol Politica pronatalistǎ a regimului Ceausescu prezintǎ aspecte ale celei mai dure perioade din istoria femeilor din Romania intr-un oarecare contrast cu cele prezentate in capitolele anterioare. Dacǎ in primele douǎ capitole a fost prezentatǎ o parte cu aspecte pozitiviste ale ultimului sfert de veac pe care societatea romaneascǎ l-a parcurs in comunism, acest ultim capitol face caracterizarea perioadei de maltratare fizicǎ si psihicǎ a femeii, si a cuplului (ca familie ) in mare parte. Prin decretul 770, Ceausescu face primul pas in politica natalistǎ megalomanǎ, incercand sǎ controleze biologic natiunea. Am incercat sǎ surprind in capitolul III, caracteristici ale politicii demografice ceausiste, prevederile legii antiavort (decretul 770/1966) precum si efectele acesteia reflectate in presa de actualitate .Cartea de bazǎ in documentarea mea pentru acest capitol a fost "Politica duplicitǎtii. Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu" a autoarei Gail Kligman.Ea prezintǎ detaliat in cuprinsul a opt capitole aspectele acestei perioade, cel mai semnificativ fiind, capitolul 6 (Amintiri amare) realizat pe calea istoriei orale si care contine mǎrturii ale femeilor care au fǎcut avorturi sau ale asistentelor care au practicat operatia-chiuretaj.

Motivatia mea pentru alegerea acestei teme a fost readucerea in prim plan a conditiei femeii din perioada regimului comunist, teren foarte bine valorificat si de regizorii romani (vezi "Decreteii"-Florin Iepan si "4 luni, 3 sǎptǎmani si 2 zile"-Cristian Mungiu, cel din urmǎ castigator al premiului Festivalului de Film de la Cannes) .Cu aceastǎ ocazie imaginea femeii comuniste este foarte bine readusǎ in prim plan si pusǎ in scenǎ. Un alt imbold (daca il putem numi asa) a fost si necesitatea de a vedea cum anume a evoluat mentalitatea femininǎ de la conditia de supusǎ statului/partidului/familiei la cea de persoana cu drepturi depline (aceasta oferea constructia comunismului utopic) si care incearcǎ sǎ se afirme pe orice plan al vietii care-i dǎ posibilitatea aceasta.

Tratarea secventialǎ si oarecum punctualǎ referitoare la subiectul propus nu reprezintǎ decat o timidǎ incercare de a suscita interesul asupra evolutiei conditiei femeii din Romania, mai ales in conditiile in care existǎ putine intentii care sǎ abordeze problema femeii atat din punct de vedere politic cat si socio-cultural in aceeasi perioadǎ istoricǎ.

Capitolul I.

Etapele ideologizǎrii conceptului de emancipare a femeii

Femeia in Romania comunistǎ a trǎit intr-un mediu ostil dezvoltǎrii si integrǎrii independente in societate : pe de o parte, societatea comunistǎ a preluat din mers prejudecatil e si stereotipiile societǎtii patriarhale romanesti pre-comuniste, pe de altǎ parte,intentiile modernizatoare ale statutul comunist au insǎrcinat femeia cu o dublǎ povarǎ, defeminizandu-o in spatiul public prin anularea identitǎtii sale specifice si exploatandu-i la maximum capacitǎtile femeiesti in spatiul privat . Intelegerea conditiei femeii in socialism, impactul pe care acest regim l-a avut asupra modului de a gandi al oamenilor asupra oamenilor si relatiilor de gen, nu ar fi posibilǎ farǎ a schita unele mosteniri ale perioadei presocialiste

Ca si "history from below", istoria femeilor oferǎ o nouǎ perspectivǎ asupra trecutului, ale cǎrui consecinte incep abia acum sǎ se intrevadǎ. Femeile au fost in mod natural invizibile in ochii istoriilor in sensul cǎ importanta muncii lor zilnice, influenta lor in politicǎ au fost in general trecute cu vederea, iar mobilitatea lor socialǎ a fost discutatǎ exclusiv cu referire la bǎrbati. Initial ,legitimitatea regimurilor comuniste s-a construit prin accepatrea tacitǎ de populatie a unui destin istoric dictat din exterior si a fost intǎritǎ sau dimpotrivǎ ,subminatǎ de felul in care autoritatea a reactionat sau nu la sensibilitatea nationalǎ a supusilor ei

Analiza regimului de gen trebuie sǎ fie atentǎ la diviziunea muncii, la structura puterii si la structurilor mentalitare ale acestor institutii diferite . Sovietizarea tǎrilor din Estul Europei a presupus cu obligativitate, modificarea fundamentelor legal constitutionale ale statelor respective. Acesta este un proces prin care au trecut toate statele vecine Romaniei, mai intai Iugoslavia si Albania (ca beneficiu pt avansul pe care il aveau pe calea comunizǎrii ) in 1946, apoi Polonia (1947 refacuta in 1952),Cehoslovacia in 1948,Ungaria in 1949

I.1. Modelul sovietic si problematica drepturilor femeii

Sistemul comunist in Romania, sub auspicii sovietice si-a propus sǎ transforme intr-un mod radical conditia si pozitia femeii in societatea romaneascǎ. Trebuie analizate in primul rand conditionǎrile politice care au generat aceste schimbǎri intr-un context mai larg, fenomenologic, organizational si procesual, apoi felul in care s-a produs ideologizarea si inregimentarea politicǎ a femeilor din Romania, respectiv eliminarea institutiilor concurente

Teoreticienii clasici ai marxismului Marx, Engels si Lenin aveau atitudini progresiste fatǎ de problemele de gen. Ei au recunoscut cǎ femeile erau mai putin libere decat bǎrbatii si cǎ existǎ o diviziune de gen a muncii .

La incheierea celui de-al doilea rǎzboi mondial,intreaga lume spera la nu doar la incetarea conflictelor armate, ci si la transformarea pozitivǎ a societǎtilor in sensul democratizǎrii lor din perspectivǎ socialǎ, economicǎ si politicǎ. In partea esticǎ a continentului, zona mai inapoiatǎ si ruinatǎ nu doar prin trauma rǎzboiului sau a ocupatiei militare, ci prin cea a falimentului experimentului democratic interbelic, orizontul era mult mai mare. Acordarea de drepturi politice si civile, reformele economice si mǎsurile de egalizare in plan social,s-au dovedit a fi doar paleative in contextul sovietizǎrii acestor state. Putem mentiona cǎ doar contextualitatea internationalǎ si domesticǎ,politicǎ si revolutionarǎ a instaurarii comunismului permite sǎ luǎm in discutie problema femeii din perspestiva ideologiei comuniste si mai ales a felului in care aceasta a fost rezolvatǎ in URSS. Astfel se poate intelege modul in care au fost replicate solutiile sovietice in tǎrile satelit, si in special in Romania .

In URSS, intre 1917-1936 consideratǎ a fi perioada de emncipare a femeilor ,discursul marxist ataseaza mare importantǎ egalitǎtii bǎrbatului si femeii si emancipǎrii acestora din urmǎ. In discursul sovietic, a emancipa femeia inseamnǎ a face o cetǎteancǎ constientǎ, eliberatǎ de sarcinile domestice si participarea acesteia la productia socialistǎ permitandu-i astfel independentǎ economicǎ semn al libertǎtii .

Odatǎ ajunsi la putere bolsevicii au proclamat egalitatea totalǎ intre bǎrbati si femei,legislatia anilor 1917-1920 atribuind femeilor toate drepturile civice, legale si politice de care au beneficiat in toatǎ perioada URSS-ului .

Natalia Kounkarenco a sintetizat foarte bine o idee care a caracterizat si a reprezentat substratul persuasiv al ideologiei comuniste in ceea ce priveste dreptul femeii.

Ea sustine cǎ reducerea intelesului conceptului de egalitate la "being treated the same" in loc de "being treated egual" au cauzat o serie de probleme femeior in lupta lor pentru drepturi[15].

Lenin afirma cǎ este imposibil sǎ antrenezi masele in politicǎ fǎrǎ a antrena in primul rand femeile in aceastǎ directie, iar Stalin ii intǎrea afirmatia sustinand cǎ femeia poate contribui la munca comunǎ doar dacǎ este educatǎ din punct de vedere politic, altfel prin ignoranta si naivitatea ei poate ruina opera socialistǎ , avand in vedere cǎ participarea activǎ in politicǎ era consideratǎ intr-o manierǎ generalǎ, drept prerogativa masculina. In aceastǎ afirmatie isi gǎseste justificarea ideea aristotelianǎ dezbǎtutǎ de Pierre Manet conform cǎreia, incepand din secolul XVI, cu prelungiri panǎ in epoca modernǎ a domnit convingerea cǎ femeile erau mai putin apte sǎ guverneze rational, deoarece corpul avea mai multǎ putere asupra lor-rezultand o societate generatǎ corporal .

Solutia pentru aceastǎ discriminare de gen, a fondatorilor comunismului a fost aceea de a elibera femeile acordandu-le acces la forta de muncǎ ceea ce le-ar fi fǎcut mai putin dependente.Engels afirmǎ cǎ multe dintre poverile domestice indeplinite in realitate de cǎtre femei fǎrǎ nici o platǎ (gǎtitul si curǎtenia) ar trebui socializate si plǎtite din fondurile publice .

Experienta rezolvǎrii problemei femeii in URSS si-a pus in mod marcant amprenta asupra evolutiilor din Europa Centralǎ si de Sud-Est. Numai cǎ statele de democratie popularǎ nu au preluat ca atare experienta leninistǎ, ci interpretatre stalinistǎ a acestor experiente : de la institutiile represive la realismul socialist, de la industrializare la colectivizare, vulgatǎ stalinistǎ,aplicatǎ cu o pedestrǎ brutalitate,aceasta reprezentand paradigma de necontestat a constructiei socialiste . Conditiile sociale in care se concretizeazǎ statutul femeii diferǎ de la o societate la alta determinand mutatii care dacǎ nu aduc o eliberare realǎ a femeii, cel putin contribuie la formarea unei constiinte a ei,intemeiate pe constientizarea propriei sale conditii in contextul mai larg al conditiilor sociale mai generale.

Problema drepturilor femeilor a fost una dintre problemele care din perspective politicǎ si socialǎ, si nu in ultimul rand economicǎ a reprezentat o mizǎ pentru societatea romaneascǎ. Rǎzboiul prilejuise o dublǎ afirmare a identitǎtii feminine,aceea de mamǎ si sotie acasǎ ,respectiv de bǎrbat si sot, in sociatate si in general,ducand la o mai stransǎ relationare intre identitǎtile sexuale femininǎ si masculinǎ . Drepturile egale pentru femei nu reprezinta o formula magica sau vreo reteta de aur a "unei epoci de aur a egalitatii intre reprezentantii ambelor sexe. Rǎman multe intrebari dificile in legaturǎ cu modalitatile cele mai potrivite de formulare si institutionalizare a revendicǎrilor feministe in ceea ce priveste egalitatea pe plan moral si social a femeilor. Cu toate acestea,retorica drepturilor si libertatile ,imunitǎtile ,revendicarile si puterile pe care drepturile le ofera raman cruciale pentru eforturile de protejare si emancipare a femeii,de a crea si mentine conditiile necesare unor statute egale ale reprezentantilor celor doua sex . Dincolo de diversitatea culturalǎ ,religioasǎ,socialǎ,economicǎ si politicǎ mostenitǎ de statele central est europene, conditiile in care femeile au fost nevoite sǎ actioneze dupǎ al Doilea Rǎzboi Mondial au fost transformate radical. Mobilizarea socialǎ, care de obicei apare in perioadele de criza economicǎ si socialǎ ,a adus cu sine,in acest caz, si o activizare politicǎ a femeilor , dar intr-un sens nou , cel inculcat de autoritǎtile comuniste. Beneficiind de experientǎ acumulatǎ in URSS ,  _"cauza femeilor" a fost subsumatǎ si integratǎ revolutiei comuniste est-europene incipiente si rezolvatǎ in cadrul luptei pentru putere dusǎ de elitele comuniste , spre deosebire de Uniunea Sovieticǎ -acolo unde in primii ani ai revolutiei bolsevice a existat o oarecare autonomie organizationalǎ* si nu numai, in privintǎ emancipǎrii femeii .

Chiar dacǎ situatia femeilor din statele regiunii centralǎ si sud-est europeanǎ prezintǎ particularitǎti la nivelul participǎrii si reprezentǎrii femeii in cadrul miscǎrii comuniste,problematica emancipǎrii politice si economice a femeilor a fost asumatǎ de cǎtre toate partidele comuniste ca o componentǎ esentialǎ a procesului de democratizare in primii ani ce au urmat incheierii celui de-al doilea rǎzboi mondial.

I.2. Organizarea politica a femeilor in perioada postbelicǎ

Societatea romaneascǎ in perioada comunistǎ era in asa fel conceputǎ incat toti cetǎtenii sǎ facǎ parte din diverse forme de organizare, aceasta deoarece nimeni nu trebuia sǎ scape supravegherii si vigilentei statului. Potrivit principiului de drept socialist, alǎturi de organele satului la conducerea societǎtii participau si organizatiile obstesti create de cetǎtenii muncitori, aceste organizatii avand o legaturǎ intre ele datoritǎ faptului cǎ toate se aflau sub aceeasi coordonare a Frontului Unitǎtii Socialiste . In perioada 1944-1947 se poate remarca faptul cǎ peste tot in regiune, ca de altfel si in Romania, a existat o diversitate a organizatiilor de femei, acestea iesind ,dupǎ afirmatia Paraschivei Cancea din "trecuta stare de umilitoare nedreptǎtire economicǎ, profesionalǎ, politicǎ , civilǎ si culturalǎ"

Preluandu-se strategia de front popular acestea au fost integrate pe diferite paliere ale vietii economice si sociale in asa-numitele (sindicate, ligi pentru apǎrarea drepturilor specifice , uniuni antifasciste) considerandu-se cǎ astfel se va putea organiza o bazǎ pentru viitoarea lor integrare politicǎ. Virgil Tarǎu afirma cǎ diversitatea institutionalǎ reflectǎ pe de o parte slabiciunile partidelor comuniste din regiune,incapabile sǎ depǎseascǎ lipsa de suport popular, si pe de alta, domesticismul impus de Moscova cu scopul de a nu afecta relatiile cu lumea democraticǎ occidentalǎ.

In cazul dezvoltǎrii institutional-politice existǎ particularisme nationale,comun fiind faptul cǎ absolut toate partidele comuniste au gǎsit incǎ de la inceput solutia subordonǎrii lor(practicǎ generalizatǎ ca parte structural integratǎ in ideologia comunistǎ).Dacǎ in cazul Bulgariei si Iugoslaviei procesul strategic de subordonare a fost unul abrupt,uniform incǎ din 1945, in cazul Albaniei regǎsim o situatie ilustrativǎ (ca de altfel si in cazul Romaniei). Aici, organizatia de masǎ a femeilor antifasciste organizatǎ in timpul rǎzboiului(Uniunea Femeilor Antifasciste din Albania), a fost integratǎ in Frontul National,programul ei fiind o adaptare la cel general al frontului, totusi din 1945 aceastǎ grupare va absorbi alte grupǎri feministe,de partid sau de masǎ,monolitismul luand loc diversitǎtii . Din perspectiva emancipǎrii femeilor in cazul romanesc,incǎ din toamna anului 1944 toate fortele politice s-au pronuntat pentru o deplinǎ indreptǎtire a sexelor in plan politic* , o atentie deosebitǎ dandu-se muncii de ocrotire socialǎ si imbunǎtǎtire conditiilor economice si sociale pentru femei.Cat timp s-a aflat in lupta pentru obtinerea puterii politice problema femeilor a fost evitatǎ ,desi din punct de vedere propagandistic ar fi avut un potential destul de mare, dupǎ preluarea puterii de cǎtre comunisti se observǎ modificǎri,impuse de altfel si de aparitia organizatiei** unice de front popular,Uniunea Femeilor Antifasciste din Romania la 15 aprilie 1945 , la initiativa Anei Pauker,"o insemnǎtate deosebitǎ fiindcǎ marca o etapǎ importantǎ atat in lupta femeilor pentru dobandirea drepturilor cat si in lupta intregului popor pentru o viatǎ liberǎ ". Coordonarea activitǎtii era facutǎ de un Comitet central , ce avea ca presedinte pe Florica Bagdasar,secretar pe Maria Sarbu,vicepresedintǎ pe Gabriela Bernacki,iar presedinte de onoare era Ana Puker.U.F.A.R. avea extensii structurate la nivel regional si judetean ,cu filiale si subfiliale pe orase in cartiere,intreprideri si sate . Exista o Comisie Centralǎ care initia constitutirea unor comisii de propagandǎ la nivelul organizatiilor locale de partid. Comisiile de propagandǎ printre femei , denumite si cercuri ale femeilor comuniste isi desfǎsurau activitatea prin propagadǎ oralǎ si scrisǎ ,organizarea unor intruniri si participarea la manifestǎrile clasei muncitoare.In cadrul intrunirilor erau dezbǎtute atat revendicǎri generale muncitoresti cat si cele specifice pentru femei . Lǎrgirea organizatiilor cu specific feminin ,in special a U.F.A.R.-ului era vǎzutǎ ca o parghie de atragere inspre partid a noi membre .

Trebuie amintit cǎ pentru a da consistentǎ acestor formule federative ,la initiativa Moscovei,in decembrie 1945 a luat fiintǎ ,in urma participǎrii la Conferinta Mondialǎ a Femeilor de la Paris(26 noiembrie-1 decembrie1945) o structurǎ paralelǎ din centrul si estul Europei : Federatia Internationalǎ a Femeilor Democrate(F.I.F.D.). Aceastǎ structurǎ era menitǎ sǎ particularizeze problemele specifice ale femeilor din aceastǎ regiune si nu in ultimul rand pentru a arǎta caracterul "democrat-popular "al abordǎrilor din perspectiva Moscovei.

Principiul constitutiv al F.I.D.F, dupǎ cum mentiona Stana Buzatu, era acela cǎ in nici un stat nu poate fi intarita "democratia" fǎrǎ acordarea drepturilor egale femeilor in toate domeniile vietii .

Dupǎ ce in anul 1945 organizatiile de femei au functionat pe diverse paliere sociale si politice -de la sectii in cadrul unor partide politice sau uniuni sindicale si panǎ la asociatii feminine independente -la inceputul anului 1946, reprezentantele de marcǎ ale P.C.vor decide constituirea unei federatii democrate a femeilor din Romania . Crearea F.D.R.F., a avut loc in cadrul primului Congres* al femeilor democrate din Romania desfǎsurat intre 4-8 martie 1946. Cererile au fost de ordin social,politic,economic,juridic si social.Ana Pauker a prezentat un raport referitor la necesitatea drepturilor politice pentru femei, iar Mihaela Mihalache atrǎgea atentia asupra faptului cǎ se mentin legi care creazǎ inferioritate juridicǎ a femeii in raport cu bǎrbatul .

In perioada comunistǎ egalitatea femeilor si bǎrbatilor a fost puternic sustinutǎ cel putin la nivelul ideologiei oficiale, fiind una dintre mecanismele importante folosite in procesul de modernizare a societǎtii romanesti in perioada postbelicǎ. Incercarea de a modela societatea in sensul abolirii prejudecǎtilor legate de superioritatea unui sex era de altfel contemporanǎ cu evolutia lumii intr-adevǎr democratice. Miscǎrile de emancipare ale femeilor impunand in tǎrile cu democratii avansate reconsiderarea rolurilor traditionale si a perceptiilor despre femei si bǎrbati in societate si familie .

Statul socialist ,ca proiect de modernizare a adus schimbǎri importante in situatia femeilor fǎcand posibilǎ pentru ele participarea la sistemului educatiei de masǎ si utilizarea drepturilor de angajare deplinǎ.Dobandirea acestor drepturi n-a rezultat din miscarea femeilor ca fenomene independente , ci a fost parte a unei politici culturale si economice care definea pozitia de subiect al femeilor ca fiind in mod egal subordonatǎ cu cea a bǎrbatilor fatǎ de statul national paternalist .

Formatǎ ca structurǎ electoralǎ* F.D.R.F. a functionat pe parcursul anului 1946 ca o parghie de influentare a opiniei publice feminine ,principalele sale activitǎti fiind au vizat munca politicǎ.Virgil Tarau mentioneazǎ cǎ integrarea acesteia in Blocul Partidelor Democrate,avand ca motivatie acordarea dreptului de vot si prezenta in Platforma program a revendicǎrilor femeii ca mamǎ,cetǎteanǎ si muncitoare,nu insǎ ca si femeie ,a condus la disparitia oricǎrei autonomii programatice in cadrul miscǎrii feministe.supusǎ imperativelor electorale munca intre femei a fost intens politizatǎ ,participarea in campania electoralǎ fiind principala preocupare a F.D.R.F .

I.3. Dreptul de vot din 1946 si legislatia cu privire la drepturile politice ale femeii in constitutiile comuniste

Din punct de vedere al istoriei mondiale, faptul cǎ in fata legii femeile si bǎrbatii au drepturi egale reprezintǎ o schimbare foarte recentǎ. Cazul Frantei** - un etalon al democratiei europene - poate servi ca reper in evaluarea conditiei femeii din Romania.'Accederea femeilor la egalitatea perfectǎ ar fi dovada cea mai sigurǎ a civilizatiei noastre si va dubla fortele intelectuale ale umanitǎtii', pleda romancierul Stendhal in favoarea lor, intr-o 'Lettre ouverte aux hommes', in urmǎ cu aproape 200 de ani. In lunga istorie de panǎ la 21 aprilie 1944, cand femeile din Franta au obtinut dreptul de a vota si de a fi alese, s-au inscris nume ilustre de militanti pentru egalitatea de gen. Cu presiuni, mitinguri si demonstratii, din 1966 femeile mǎritate sunt libere sǎ exercite o profesie fǎrǎ consimtǎmantul sotului. In deceniul opt al secolului precedent, autoritatea paternǎ asupra copiilor se transformǎ in 'autoritate parentalǎ' si e admis principiul de egalitate al remunerǎrii pentru munci de valori egale. In 1983 se aprobǎ Legea asupra egalitǎtii profesionale intre cele douǎ sexe, iar in 1987 se eliminǎ si restrictiile muncii de noapte pentru femei .

Se poate observa o mare capacitate de speculare in mentalul ideologic comunist.Practic,acordandu-le drept de vot femeilor au vizat rezolvarea a douǎ probleme (dacǎ le putem numi asa), si anume :lovitura de imagine in favoarea unei 'Romanii democratice' si dublarea numǎrului de voturi la alegerile din noiembrie 1946. Pentru liderii comunisti cea mai importantǎ preocupare nu a reprezentat-o egalitatea intre sexe, ci legitimarea politicǎ, consolidarea puterii precum si crearea unei mari forte de muncǎ .

Pozitia de inferioritate a cauzei femeilor a devenit o evidentǎ cu prilejul campaniei electorale .Toate manifestele adresate femeilor vizau integrarea lor in lupta pentru obtinerea "victoriei in alegeri". De fapt la fel cum s-a intamplat si in cazul altor sectoare sociale , comunistii au impus si in acest caz subordonarea revendicǎrilor femeilor in favoarea unei strategii populiste menite sǎ nu afecteze prea mult suspiciunile ce caracterizau societatea romaneascǎ .

Conform legii electorale nr.560 din 15 iulie 1946,reprezentanta nationalǎ se organiza intr-un singur corp (Adunarea Deputatilor),renuntandu-se la Senat.O altǎ prevedere care "revolutiona sistemul electoral" era aceea ca alegerea forului legislativ al tǎrii se facea prin vot universal, egal, direct si secret. Dreptul de vot il obtineau toti cetǎtenii tǎrii care au implinit 21 ani. Femeile dobandeau drepturi egale cu ale bǎrbatilor,acestea putand fi alese in Adunarea Deputatilor in aceleasi conditii ca si bǎrbatii. Acordand drept de vot femeilor, care reprezentau peste jumǎtate din populatia tǎrii,noua lege electoralǎ extindea in mod considerabil sfera celor chemati sǎ ia parte la constituirea organelor puterii. Au mai primit drept de vot militarii si unele categorii de functionari pubilci. De asemenea legea interzicea dreptul de a alege si a fi alesi "dusmanilor poporului" .

Oficiosul partidului scria in paginile sale " consfintind in mod sincer realǎ si cinstitǎ universalitate a dreptului de vot,legile electorale insemneazǎ o rǎscruce de cǎpetenie in drumul spre democratizarea vietii politice din tara noastrǎ " .

Drepturile pot fi privite ca fiind instrumente sociale de reducere la maximum a «vulnerabilitǎtii umane ».

Femeile au participat activ la campania de culturalizare a maselor,la toate activitǎtile electorale din postura de mamǎ,muncitoare si cetǎteanǎ(insǎ nu si din conditia lor de femei) avand un program de actiune bine conturat, cu revendicǎri specifice si solutii pe mǎsurǎ,femeile fiind vǎzute ca un mijloc de transfer dupǎ conceptia lui Virgil Tarau. Ele sunt chemate sǎ participe la mitinguri, la campaniile impotriva partidelor istorice ,la cresterea productiei,la refacerea tǎrii si eliminarea din societate a rǎmǎsitelor burgheze,rǎmanand in postura de obiect propagandistic si de actori neesentiali,in transformarea socialistǎ a tǎrii .

Stefania Mihalache surprinde o idee foarte bine conturatǎ in relatia dintre P.C.R. si asa numita emancipare a femeilor ,si anume, cǎ trebuie remarcatǎ intentia centralǎ a acestui program de "emancipare"-propagandǎ socialistǎ.Este vorba de o organizare a fortei feminine intr-o luptǎ pentru cauza socialismului deghizatǎ in miscarea de emancipare.Apetentǎ P.C.R. pentru comitete si comisii,reprezentanti si delegati este vizibilǎ.Simptomatic este cǎ femeile sunt organizate pe modelul piramidal,dupǎ chipul si asemǎnarea P.C.R.,insǎ separat de structura acestuia.Emanciparea inseamnǎ de fapt orientarea organizatǎ a femeilor spre obiectivele luptei comuniste si a constructiei noii societǎti.Femeile devin,dupǎ afirmatia Stefaniei Mihalache ,luptǎtori in carnavalul unei cauze deghizate. Societatea romaneascǎ in perioada comunistǎ era in asa fel conceputǎ incat toti cetǎtenii sǎ facǎ parte din diverse forme de organizare ,aceasta deoarece nimeni nu trebuia sǎ scape supravegherii si vigilentei statului. Muncitorii erau organizati in sindicate ,tinerii fǎceau parte din Uniunea Tineretului Comunist,iar sindicalistele uteciste luau parte la activitǎtile organizatiilor de femei .

In cursul anului 1947 , miscarea femeilor a evoluat sub directa conducere a P.C.R. spre noi forme organizatorice. Dupǎ doi ani de activitate a F.D.R.F., prima formǎ organizatoricǎ a femeilor pentru democratie si realizarea integralǎ a drepturilor lor,se intǎrea unitatea de actiune a femeilor,concretizatǎ prin crearea Uniunii Femeilor Democrate din Romania(U.F.D.R.)* cu un progaram solid. In anul 1947 era data publicitǎtii «Platforma U.F.D.R.» in care se sustinea necesitatea unei unificǎri a activitǎtii miscǎrii de femei cu urmǎtorul program ,prezentat de Paraschiva Cancea : « participarea la lupta pentru pace si pentru intǎrirea regimului democratic,consolidarea drepturilor castigate de femei,ridicarea niveleui politic al femeii,calificarea femeii muncitoare,ocrotirea mamei si a copilului si alte obiective de asistentǎ socialǎ.» 

Intr-o societate in care valorile comunitǎtii sunt considerate mai impotante,in care individul in sine nu are valoare , subordonarea nu naste proteste, ci ia forma sacrificiului de sine , pentru interesul altora(familie,comunitate,natiune) si de multe ori se costituie ca o virtute .

Perioada cuprinsǎ intre anii 1948-1949 a marcat desǎvarsirea edificiului stalinist in Europa Centralǎ si de Est.Regimurile politice instaurate de «democratie popularǎ»,au fost rezultatul unor factori externi, din care un rol impotant l-a avut ocupatia sovieticǎ,ce a st vilit dezvoltarea internǎ fireascǎ a statelor din aceastǎ parte a Europei.Ideologia comunistǎ apǎrea la sfarsitul marelui conflict mondial ca un vector privilegiat al democratiei,iar prin participarea lor la lupta impotriva regimurilor fasciste,comunistii cǎpǎtaserǎ un « brevet de democratie». Monopolizand puterea politicǎ si orientand dezvoltarea socio-economicǎ intr-o directie clar stipulatǎ sub raport idelogic, printr-un efort de propagandǎ ,comunistii s-au strǎduit sǎ intemeieze noile regimuri pe legi fundamentale. Constitutia din punct de vedere politic este un contract social intre natiune si putere, prin care se determina atat drepurile pe care natiunea si le rezerva cat si prerogativele cu care ot natiunea mandataeaza in mod limitativ puterea sa le exercite in numele ei si pentru ea precum si modelitatea de a le exercita .

Abdicand de la traditiile democratiei parlamentare, constitutiile socialiste au reprezentat forma juridicǎ de subordonare a societǎtii(inclusiv a statului) vointei unei singure forte politice reprezentatǎ de partidul comunist,ridicand la rang de principiu constitutional monopolul absolut al deciziei unui singur partid politic si fǎcand din practica constitutionalǎ un ritual al manifestǎrilor dictatoriale ale guvernantilor comunisti.ele au fost lipsite in final de organicitate,efectivitate si legitimitate,neputand realiza o realǎ si adevaratǎ institutionalizare rationalǎ si controlatǎ a proceselor de schimbare socialǎ,generand forme de imobilism si conservatorism social si politic,blocarea initiativelor individuale si la un nivel scǎzut al aspiratiilor sociale si individuale in societatea romaneascǎ .

Pinǎ in prezent in tara noastrǎ s-au elaborate 3 constitutii socialiste,cea din aprilie 1948,septembrie1952 si august1965.Analizand textele legilor fundamentale si raportandu-le la relitatea existentǎ constatǎm cǎ lǎrgirea sistemului de garantii ale exercitarii drepturilor fundamentale s-a realizat pe trei cǎi principale: a)lǎrgirea garantiilor materiale; b)perfectionarea garantiilor juridice; c)stabilirea de noi garantii .

Constitutia din 1948 a reprezentat un instrument de realizare a dictaturii statului si de trecerea la economia socialistǎ planificatǎ.Procesul restrangerii si lichidǎrii treptate a regimului parlamentar constitutional in Romania, inceput prin desfiintarea partidelor istorice,abolirea monarhiei si proclamarea republicii populare se intensifica odata cu adoptarea constitutiei. Ea reprezintǎ produsul tipic al aplicǎrii in viata politicǎ romaneascǎ a doctrinei si ideologiei comuniste ,dupa modelul sovietic . Structuratǎ pe 10 titluri principale si cuprinzand 105 articole, Constitutia introducea pentru prima datǎ in evolutia vietii constitutionale o serie de principii considerate revolutionare printre care si egalitatea femeilor cu bǎrbatii, constitutia timpurie a statelor socialiste a garantat femeilor drepturi egale in toate domeniile vietii.

"Toti cetǎtenii Republicii Populare Romane, fǎrǎ deosebire de sex, nationalitate, rasǎ, religie sau grad de culturǎ,sunt egali in fata legii." 

"Toti cetǎtenii, fǎrǎ deosebire de sex, nationalitate, rasǎ, religie, grad de cultura, profesiune,inclusiv militarii ,magistratii si functionarii publici,au dreptul sǎ aleagǎ si sǎ fie alesi in toate organele Statului" .

" Femeia are drepturi egale cu bǎrbatul in toate domeniile vietii de Stat, economic, social, cultural politic si de drept privat.La muncǎ egalǎ femeia are drept de salarizare egalǎ cu barbat" .

Egalitarismul din perioada comunistǎ a adus pentru femei cateva schimbǎri care pot fi socotite castiguri :accesul la locul de muncǎ si de educatie ;sprijin in cresterea copiilor prin sistemul de crese si grǎdinite ;promovarea pe cote,care a adus un oarecare echilibru. Insǎ comunismul a fost un regim totalitar in care statul devine patriarh absolut,capul absolut al fiecǎrui cetǎtean,mintea care guverneazǎ si decide ce nevoi are fiecare om. Se poate concluziona cǎ accesul la putere si libertate se face cand acestea sunt lipsite de sens, iar accesul la resurse a fost posibil cand pauperitatea era generalizatǎ in conditiile omogenizǎrii sociale. Evenimentul zilei concluzioneazǎ la sfarsitul unui articol,cǎ incǎ din 1948 ,oficialitǎtile comuniste au proclamat egalitatea dintre sexe ,iar femeia a fost distribuitǎ intr-un pretins rol de actor social si politic .

Perioada de inceput a comunismului a fost o etapǎ de tranzitie numitǎ a egalitarismului de gen, de la patriarhatul traditional existent inaintea lui la un patriarhat* modern,de stat . Din punct de vedere al situatiei femeilor perioada de inceput a regimului comunist,in special o datǎ cu prevederile constitutiei din 1948, se caracterizeazǎ prin intrarea masivǎ a femeilor in campul productiei , munca salariatǎ a acestora asigurand atat un nivel de trai mai ridicat pentru familie cat si cresterea increderii femeii in capacitatea ei de a participa la viata socialǎ .

Ca o caracteristicǎ a perioadei in societatea promovatǎ de asa-numita "democratie a reginei" sǎ edifice o nouǎ scarǎ a valorilor ,crescand odatǎ cu ea si consecintele filosofice a douǎ postulate,contradictorii numai in formǎ ,ale noii societǎti :eliberarea personalitǎtii si sensul ierarhiei prestabilite, dezicand astfel afirmatia lui Ioan Rǎdulescu prin care spune cǎ P.C.R., ca fortǎ politicǎ conducǎtoare in societate pune in centrul preocupǎrilor sale grija pentru om ,pentru dezvoltarea si afirmarea personalitǎtii umane .

Ca expresie a instabilitǎtii sau poate a dorintei de legitimare si mai largǎ a puterii partidului,incǎ din luna ,martie 1952 , o comisie constitutionalǎ aleasǎ de marea Adunare Nationalǎ,a elaborat proiectul unei noi constitutii care in urma dezbaterii si aprobǎrii de cǎtre unicul for legislativ, devine la 27 septembrie 1952,cea de-a doua constitutie a Republicii Populare Romane.Fǎcand bilantul transformǎrilor politice , economice, sociale si culturale, actul constitutional consacrǎ fǎrǎ echivoc rolul conducǎtor al partidului comunist in oranduirea socialǎ si de stat a Romaniei,reprezentatǎ de regimul democratiei populare,care reflectǎ «puterea oamenilor muncii» .

In ceea ce priveste conditia femeii , ''un aspect importanat al egalitǎtii in drepturi este egalitatea femeii cu bǎrbatul,reflectand faptul cǎ socialismul a creat femeilor largi posibilitǎti de a participa activ la intreaga viatǎ economicǎ,socialǎ si politicǎ a tǎrii,cǎ ele reprezintǎ mai mult de 50% din populatia tǎrii.egalitatea in drepturi se gǎseste transpusǎ in viatǎ in toate domeniile de activitate''

Prevederile celei de-a doua constitutii care justificǎ din punct de vedere conceptual si utopic factual cele afirmate mai sus sunt urmǎtoarele :

"Femeia in Republica Popularǎ Romanǎ are drepturi egale cu ale bǎrbatului in toate domeniile vietii economice,politice, de stat si culturale. Femeia are drepturi egale cu ale bǎrbatului la muncǎ, salariu, odihnǎ, asigurare socialǎ si invǎtǎmant. Statul ocroteste cǎsǎtoria si familia si apǎrǎ interesele mamei si copilului. Statul acordǎ ajutor mamelor cu multi copii si mamelor singure, concedii cu platǎ salariului femeilor insǎrcinate; organizeazǎ maternitǎti ,crese si cǎmine de copii " .

Astfel cǎ in R.P.R.,cel putin din punct de vedere constitutional femeile pot ocupa ,in conditii egale cu bǎrbatul,orice loc de muncǎ ,pot indeplini orice functie de rǎspundere in economie ,in aparatul de stat(cel putin la nivel teoretic -propagandistic).O atentie deosebitǎ se dǎ acum femeii mame stabilind amǎnunte asupra modului in care statul ocroteste familia prin crearea unui lant de gradinite,maternitǎti si crese,salarii si indemnizatii pentru femeile insǎrcinate si cele cu multi copii,demers politic ce va fi aplicat intr-un sens negativ si dus panǎ la extremǎ de cǎtre Ceausescu. Trebuie mentionat faptul cǎ legislatia civilǎ elaboratǎ intre timp mai cuprindea alte prevederi ce vizau egalitatea intre sexe. In 1954 este adoptat Codul Familiei in care se prevedeau urmǎtoarele :cǎsǎtoria nu mai afecta capacitatea femeii de a-si exercita drepturile sale ca muncitoare, profesionistǎ si cetǎteanǎ : prin suprimarea autorizatiei maritale se stabilea deplina egalitate a sotilor : se introduce regimul comunitǎtii de bunuri destinat sǎ protejeze interesele femeii chiar in cazul in care isi desfǎsoarǎ activitatea numai in cadrul familiei .

O datǎ cu evolutia social-politicǎ,interveneau schimbǎri si in formele de activitate ale organizatiei feminine.Pentru « cuprinderea unor mase cat mai largi de femei  » ,Hotǎrarea C.C. al P.C.R. din 14 august 1953 stabilea trecerea de la forma de organizare a U.F.D.R. la constituirea sectiilor de femei in Comitetul Central si in comitetele regionale,raionale si orǎsenesti ale P.C.R. In locul C.C. al U.D.F.R. a fost creat Comitetul Femeilor Democrate , iar U.D.F.R. a fost inlocuitǎ «cu o miscare de masǎ a femeilor»,avand ca bazǎ organizatoricǎ adunǎrile delegatelor de sub conducerea Sfaturilor Populare,pe langǎ care au fost create comisii de femei .

In anii ce au urmat, desi activitatea comisiilor de femei a stimulat o participare din ce in ce mai mare a femeilor, totusi s-a resimtit insuficienta coordonare din punct de vedere organizatoric , mai ales faptul cǎ respectivele comisii nu erau alese de femei. Din aceste motive,Plenara C.C. al P.C.R. din 30 iunie-3iulie 1957 a hotǎrat sǎ treacǎ sub conducerea directǎ a partidului,comitetele si comisiile de femei sǎ fie alese pe plan teritorial,iar Consiliul National al Femeilor pe plan central. C.N.F., organism constituit in 1957,indruma intreaga activitate a femeilor. Odatǎ la 5 ani se intrunea Conferinta Nationalǎ a Femeilor, unde veneau reprezentante din intrega tarǎ. Acest consiliu stabilea directiile de actiune si stabilea directiile de actiune si controla activitatea tuturor comisiilor de femei si realiza studii asupra femeilor. Prin intermediul studiilor elaborate se dorea identificarea conditiilor sociale ale femeilor, pentru ca pornind de la realitatea concretǎ sǎ fie luate mǎsuri pentru cresterea rolului acestora in toate domeniile vietii. In toate activitǎtile se observǎ o solidarizare a femeilor prin procesul de educare cetǎteneascǎ, fiind create in fiecare oras cursuri si universitǎti muncitoresti pentru cǎ " muncitoarele trebuie sǎ devinǎ femei culte cu inalte cunostinte tehnice". Consiliul National al Femeilor a pus pe primul plan in activitatea internationalǎ dezvoltarea legǎturilor "de prietenie si colaborare cu femeile din toate tǎrile socialiste care luptǎ pentru drepturile femeii,democratie ,pace,securitate" .

In urma activitǎtii internationale roadele acesteia au fost :legǎtura cu peste 140 de organizatii de femei din peste 90 de tǎri,precum si cu 20 de organizatii internationale. «Miscarea de femei din Romania» avea legǎturi cu Federatia Internationalǎ a Femeilor de Carierǎ Juridicǎ,Liga Internationalǎ a femeilor pentru Pace si Libertate,Consiliul International al Femeilor, sectia Femininǎ a Organizatiei de Solidaritate cu popoarele Asiei si Africii,cu Organizatia Panafricanǎ a femeilor, Liga Femeilor Arabe si altele.

Socotitǎ ca "mijloc de educare socialistǎ a femeilor prin munca patrioticǎ" , "indrumarea de cǎtre partid a activitǎtii femeilor s-a concretizat prin adancirea continuǎ a emancipǎrii lor politice si economice,ducand la mobilizarea fortei de muncǎ rezultand urmǎtoarele date statistice :

-forta de muncǎ femininǎ a crescut mai rapid decat forta de muncǎ pe ansamblul economiei nationale  ;

-cel mai rapid ritm de crestere al fortei de muncǎ feminine se inregistreazǎ in industrie, unde a crescut cu aproape 126% intre 1959-1973 ;

s-au inregistrat numeroase meserii considerate in trecut ca ocupatii masculine ,care au atras un numǎr mare de femei "[70].

Astfel cǎ, prin toate aceste mǎsuri se poate spune ca s-a incercat depǎsirea cel putin in plan teoretic a elementelor perene care fixau statutul femeii in decursul istoriei,mentionate de Stana Buzatu,si anume :

-excluderea femeilor de la proprietate si controlul asupra mijloacelor de productie ;

-diviziunea muncii pe sexe-femeilor revenindu-le muncile cele mai nerecunoscute de societate ;

-situatia femeii in orizontul cultural-stiintific ,aportul real si potential al femeilor la dezvoltarea culturii si stiintelor ;

-situatia femeilor in orizontul politic cetǎtenesc;

-situatia femeilor in orizontul psiholgic-dezvoltarea personalitǎtii umane feminine;

De fapt pentru Ghe.Gheorghiu Dej si mai tarziu Nicolae Ceausescu,cea mai importantǎ preocupare nu a reprezentat-o egalitatea intre sexe ,ci legitimarea politicǎ ,consolidarea puterii,precum si crearea unei forte de muncǎ.

Perioada 1948-1958 a reprezentat pentru societatea romaneascǎ adoptarea si experimentarea modelului sovietic (stalinist) de construire a socialismului,fundamentat pe o politicǎ inflexibilǎ,autoritarǎ si preponderent coercitivǎ si brutalǎ .

Incepand din 1958 si panǎ in 1964, Romania evolueazǎ spre o "emancipare " si desprindere treptatǎ de sub tutela politicǎ si militatarǎ a Uniunii Sovietice,detasǎri ce configureazǎ un regim tot de esentǎ comunistǎ,dar "national" , preocupat ca "liberalizarea" realizatǎ pe plan extern sǎ-si gǎseascǎ « un surogat » de liberalizare si de " normalizare" in interior.

Contextul politic intern,determinat de moartea neasteptatǎ a lui Dej in luna martie 1965,de care va profita pentru a se afirma in fruntea politicii romanesti,fiind ales ca secretar general al partidului.Rolul femeii in conceptia politico-ideologicǎ a lui Ceausescu se regǎseste printre cǎrtile depozitului documentar al «teoreticianului»,aici existand o carte dedicatǎ exclusiv femeilor ,vǎzutǎ ca actor principal al societǎtii romanesti :Cresterea si rolul femeii in viata economicǎ si social politicǎ a Romaniei socialiste. Lucrarea cuprinde 6 pǎrti in care sunt grupate obiectivele centrale vizate de autor in procesul de politizare a corpului feminin si a imaginii publice a acesteia,rolul femeii find definit din douǎ perspective ,una marxistǎ si una nationalistǎ.primul punct se referǎ la cadrul istoric pe care il oferǎ socialismul prin trǎsǎtura sa intrinsecǎ,ideologia marxistǎ, idelogie emancipatoare si egalitaristǎ,iar punctele 3,5,6 prezintǎ strategia lansǎrii in politicǎ. Din cauza faptului cǎ actul fundamental aflat in vigoare ,nu-i garanta pe termen lung alegerea,reusesc sǎ impunǎ Marii Adunari Nationale elaborarea si adoptarea unei noi constitutii la 21 august 1965 .

Constitutia din 1965 care in prima sa formǎ a inclus 9 titluri si 116 articole* a pǎstrat in linii mari aceeasi structurǎ,organizare si functionare a organelor statelor existente.Spre deosebire de constitutile socialiste anterioare ,aceasta consacrǎ si fundamenteazǎ cel mai pregnant monopolul politic al unei singure si unice formatiuni politice, eprezentatǎ de partidul comunist. In baza acestui asezǎmant constitutional rolul dreptului si legislatiei ca instrument de modelare si transformare a realitǎtii sociale,au fost supralicitate, atribuindu-le o functie pur instrumentalǎ in vederea mentinerii si consolidǎrii regimului socialist si asigurǎrii subordonarii neconditionate a indivizilor fatǎ de partidul si statul socialist . In ceea ce priveste atentia din punct de vedere constitutional pentru femei sunt art.17(cu un caracter mai general) si art.23 cu referire strict la problema egalitǎtii femeilor cu bǎrbatii.

"Cetǎtenii Republicii Socialiste Romania, fǎrǎ deosebire de nationalitate, rasǎ, sex sau religie, sunt egali in drepturi in toate domeniile vietii economice, politice, juridice, sociale si culturale. .
Statul garanteazǎ egalitatea in drepturi a cetǎtenilor. Nici o ingrǎdire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul nationalitǎtii, rasei, sexului sau religiei nu si ntingaduite.

Orice manifestare avand ca scop stabilirea unor asemenea ingrǎdiri, propaganda nationalist-sovinǎ, atatarea urii de rasǎ sau nationale, sunt pedepsite prin lege. "
" In Republica Socialist Romania ,femeia are drepturi egale cu bǎrbatul. Statul ocroteste cǎsǎtoria si familia si apǎrǎ interesele mamei si copilului " .

Drepturile sunt concepute ca fiind practici sau relatii consecutive actiunii politice si care trebuie evaluate in functie de impactul asupra vietii individului.[75]Legiferarea egalitǎtii in drepturi poate avea practic un efect redus ,deoarece se mentin inechitǎti sociale importante. Se poate observa cǎ o strategie a drepturilor centratǎ doar pe dobandirea formalǎ a egalitǎtii in drepturi poate de fapt sǎ mascheze subordonarea femeilor ,creand impresia cǎ recunoaste femeilor o victorie moralǎ.

Statutul social al femeilor n-ar trebui sǎ se fundamenteze pe abilitatea de a castiga si nici n-ar trebui sǎ depindǎ de capacitatea lor de a contribui la viata nationalǎ,pentru cǎ in perioada comunistǎ se atribuia muncii retributia unui statut de o coplesitoare importantǎ in gandirea si demersurile politice .

Constitutiile din 1952 si 1965 merg pe aceeasi linie, ele fiind adoptate in urma schimbarilor ce au avut loc pe plan economic: in 1948 au avut loc nationalizari in toate sectoarele industriei si comertului iar in 1962 s-a incheiat cooperativizarea agriculturii, proprietatea privata reducindu-se pina aproape de disparitie in sfera economica.

Drepturile dintre care cele mai multe formale pe care femeile le-au castigat si obligatiile pe care au continuat sǎ le aibǎ nu s-au exclus reciproc .Reversul intrǎrii lor pe piata muncii s-a constituit ca impovǎrare acestora cu «dubla corvoada » a productiei si a reproducerii,cu toate cǎ se tot vorbea de independenta dublatǎ de o asa-zisǎ emancipare .

In ceea ce priveste evolutia organizatoricǎ a femeilor ca simbol al evolutiei emancipǎrii acestora ,dupǎ prima Conferintǎ Nationalǎ a Femeilor din 1958 au urmat alte douǎ conferinte in anii '60,mai précis in 1962 si 1966, care au reprezentat "prilej de trecere in revistǎ a rezultatelor dobandite in schimbarea statutului socio-politic al femeii" de asemenea tot in 1966 a avut loc cea de-a doua Conferintǎ Sindicalǎ Internationalǎ cu privire la problemele femeii muncitoare in cadrul cǎreia se aduc multumiri «generoase» socialismului pentru cǎ "a lichidat rǎdǎcinile inegalitǎtii ,le-a asigurat deplinǎ egalitate in drepturi ,respectarea demnitǎtii de cetǎtean si om ,posibilitǎti de afirmare si dezvoltare a aptitudinilor si capacitǎtii lor creatoare " . Perioada marcatǎ de Congresul al IX-lea,de proclamarea R.S.R.,de Conferinta Nationalǎ a Partidului din 1967 au reprezentat momente sau pasi mici cǎtre "a fi un tip modern de femeie caracteristicǎ deceniului 7 si anume femeia activǎ si energicǎ cu o largǎ prezentǎ profesionalǎ" .

I.4 Decada femininǎ-implicari politice ale femeii in perioada 1975-1985

Urmeazǎ poate deceniul cu cea mai mare importantǎ pentru femei,jumǎtatea acestuia fiind evenimente in mare parte regizate de partid care sǎ satisfacǎ intr-un fel sau altul un orgoliu alterat de ideologia comunistǎ si un exemplu in acest sens cuvinte de genul :"P.C.R. a redat femeia increderea in sine ,in capacitatea ei spiritualǎ,i-a conferit dreptul la o viatǎ demnǎ,creatoare,,la afirmarea ei pe toate planurile,inclusiv in opera de guvernare a statului" .

Un alt moment considerat important in actiunea de emancipare a femeilor este consideratǎ Plenara C.C. al P.C.R. din 18-19 iunie 1973 in care s-a dezbǎtut pe larg conditia femeii si s-au luat un set de mǎsuri in sprijinul acesteia :cresterea randamentului fortei de muncǎ feminine cuprinderea unui numǎr mare de femei in ramurile electronice,electrotehnice,industriei optice,mecanicii fine,industriei alimentare,comertului cooperatiei mestesugǎresti si industriei locale,in unele sectoare de transporturi si comunicatii. In acest sens ,Ministerul Muncii,Ministerul Educatiei si Invǎtǎmantului,Ministerul Sǎnǎtǎtii,Consiliul Central National al Femeilor in colaborare cu ministerele si alte organe centrale au elaborat un nomenclator ,care cuprindea 640* de meserii ,specialitǎti si functii ce puteau fi ocupate de femei . In cadrul acestei plenare a tinut o cuvantare prin care afirma cǎ problema femeilor nu trebuie discutatǎ doar de unele comisii si de consiliul national pentru cǎ asta ar insemna subaprecierea lor .Ci este nevoie ca toate organismele partidului sǎ trateze femeia ca pe orice cetǎtean si nu ca pe o categorie de care trebuie sǎ se ocupe din cand in cand,iar aceastǎ sarcinǎ trebuie sǎ revinǎ in principal Comitetului Central al partidului .

Acest ritual de eroizarea a femeii romane are ,de fapt ,ca finalitate legitimarea promovǎrii fulgerǎtoare a sotiei liderului in fruntea piramidei partidului.Chiar dacǎ anii 70 inseamnǎ pentru lider o descoperire a "vocatiei politice" a femeii,promovarea institutilor de conducere ale partidului si in Marea Adunare Nationalǎ,forul legislativ se va face ,pe baza unei cote-limitǎ,care,din punct de vedere cantitativ ,va fi invers proportionalǎ cu putere decizionalǎ a organismului :C.C al P.C.R.,Comitetul Executiv al P.C.R,Biroul Permanent.Transformatǎ intr-un "agent al intineririi natiunii romane" ,femeia va intra in anii 70 intr-o altǎ etapǎ ,cea privilegiatǎ a existentei socialiste ,si anume a emancipǎrii sale totale ,ceea ce va insemna consacrarea sa in politicǎ la nivel inalt.Tonul ferm si critic cu care liderul supune dezbaterii situatia absentei femeii din politicǎ si grija obsesivǎ a acestuia in legaturǎ cu afirmarea «completǎ » si complexǎ a sexului feminin ar trbui sǎ mǎguleascǎ sensibilitatea femininǎ.

Analizand caracteristicile discursului comunist(in special perioada ceausistǎ),Cǎlin Morar-Vulcu sesizeazǎ cum imaginea acestora este folositǎ si prelucratǎ in folosul partidului ,cum identitatea femeii este introdusǎ in relatie cu un proces de ordin superior si construitǎ aproape intotdeauna secundar fatǎ de un alt actor sau proces.Locul in care se gǎsesc femeile in acest discurs este predeterminat in cele mai multe cazuri de «ordinea canonicǎ» a desemnǎrii categoriilor cu relevantǎ politicǎ(partidul clasa muncitoare, tǎrǎnimea, nationalitatile conlocuitoare, intelectualitatea, femeile, tineretul) . Aceastǎ idee este sustinutǎ si de Eniko Maghiary Vincze,care sustine cǎ identitatea de gen este consideratǎ ca un instrument al construirii sociale si ca indivizii au fost localizati ca atare in raport cu cetǎteanul ideal in fata statului paternalist .

Sistemul discursiv si institutional al unei societati ofera indivizilor un set de categorii identitare prin care ei sa se auto-defineasca si sa-i defineasca pe ceilalti, precum si o scara valorica de ierarhizare/ prioritizare a acestor identitati. Dar puterea sistemului nu se manifesta doar in aceasta constructie pozitiva a 'ofertei', ci se exercita si in sens negativ, adica prin impunere, limitare, excludere (si, desigur, nu inseamna doar producerea simbolica/ culturala a identitatilor, ci si localizarea indivizilor definiti prin anumite categorii identitare in pozitii cu anumite beneficii materiale si sociale). Insa, pana la urma, performanta individului este practica prin care puterea respectiva se realizeaza sau nu, sau, in marea majoritate a cazurilor, functioneaza intre acceptarea/ reproducerea ei si negarea/ schimbarea sa. Experientele genizate, precum si alte experiente identitare, se constituie intre acomodarea la si rezistenta fata de regimul de gen normativ, hegemonic.

Propaganda totalitaristǎ a ridicat scientismul si tehnica sa profeticǎ la un nivel necunoscut de eficientǎ a metodei si de absurditate a continutului pentru cǎ vorbind la nivel demagogic ,nu existǎ o altǎ cale mai eficientǎ penrtu a evita discutiile decat prin scoaterea unui argument de sub controlul prezentului si asigurand cǎ doar viitorul ii poate dovedi meritele. Ceea ce masele (inclusiv femeile) refuzǎ sǎ recunoascǎ este caracterul intamplǎtor in care se scaldǎ realitatea . Ele sunt inclinate spre toate ideologiile pentru cǎ acestea explicǎ faptele ca simple exemple ale legilor si eliminǎ coincidentele .

Un exemplu al acestei manipulǎri propagandistice este urmǎtorul pasaj dintr-un articol al revistei Femeia,(devenitǎ, mai ales in perioada ceausistǎ, oficios al partidului in randul femeilor) : "In istoria omenirii femeile au avut intotdeauna un rol important.Eu totusi mǎ gandesc cu cea mai adancǎ si caldǎ admiratie la figura eroinei zilelor noastre,la femeia luptǎtoare,muncitoare'plinǎ de abnegatie si de jertfǎ de sine adicǎ la femeia constructoare a socialismului si comunismului, apǎrǎtoare a pǎcii",spunea Szemler Ferenc intervievat in revista Femeia . In aceeasi revistǎ apar si pǎreri de genul cǎ" femeia din pricina victoriilor obtinute in bǎtǎlia pentru emancipare,femeia tinde,din pricina unui fel de inertie a miscǎrii,sǎ dobandeascǎ si teritorii care nu-i apartin ,teritorii strǎine ,fǎrǎ a tine seama de fizicul ei . Se ajunge la un fenomen de contrarasism si la un fel de egalizare prin mimarea celeilalt sex ,ceea ce e o eroare fatalǎ. Asa cum e stupid a vrea sǎ maschezi sexul,e distrugǎtor a vrea sǎ-ti trǎdezi identitatea.tendinta de defeminizare izvorǎste dintr-un complex nemǎrturisit al femeii emancipate,prejudecatǎ specificǎ persoanelor sau grupurilor obsedate de problema reprezentǎrii in societate" . Se poate constata cǎ existau prejudecǎti de ambele sexe,nu putine fiind femeile care preferau sǎ-si pǎstreze conditia traditionalǎ de mame-gospodine sau cǎ nu este suficient sǎ se proclame cǎ femeia are drepturi egale politice si sociale ci trebuie sǎ i se dea si posibilitatea sǎ si le exercite .

 Implicatiile politice ale identitatii devin si mai expresive in conditiile social-istorice (in speta anii 1960), in care identitatile culturale si sociale, mai precis revendicarile identitare devin scopuri ale politicului. Dar, precum apreciaza Calhoun (1995), la o privire mai atenta, putem observa ca politicile identitare - ca strategii de definire si sustinere a anumitor discursuri despre cine suntem 'noi', sau cine este 'eul' - sunt o constanta a istoriilor personale si colective. Exista, deci, pe de o parte, o serie de politici identitare personale, precum si, pe de alta parte - pe langa noile miscari sociale lansate in viata publica incepand cu anii 1960 - miscarea muncitoreasca bazata pe o anumita identitate sociala-forme ale politicii identitare colective .

Un alt moment important pt evolutia politicǎ a femeilor l-a constituit Plenara din aprilie 1974 in cadrul cǎreia s-a stabilit ca organul executiv al Consiliului National al Femeilor este un birou format din 15 membre (presedinta acestuia conform constitutiei devenea membrǎ a guvernului),ajutat de 8 comisii pe probleme :organizatoricǎ ;scrisori si audiente ;intreprinderi si institutii ; agricultura ; aprovizionare si comert,cooperatie ,prestǎri servicii ;politico-educativǎ ;ocrotirea mamei si a copilului ;educatia familiei ;presa mijloace si informare ;internationalǎ. Avand in vedere cǎ femeile erau incurajate sǎ pǎrǎseascǎ sfera privatǎ si sǎ devinǎ mai active social ,era necesar ca ele sǎ devinǎ mai active social ,purtǎtoare constientǎ ale valorilor societǎtii in care trǎiau . Marginalizatǎ in realitate ,ajungandu-se in anii 80 la o exploatatre represivǎ a corpului ei ,femeia a fost totusi o pivilegiatǎ a proapagandei comuniste si un exemplu in acest sens sunt si articolele Scanteii din anii 70 :"sunteti multe,puternice ,societatea are nevoie de voi, dovediti-vǎ capaciatatea, forta, priceperea .Care dintre femeile acestei tǎri cǎrora socialismul le-a schimbat fundamental viata,dandu-le constiinta propriei demnitǎti si a respectului de sine, ar putea rǎspunde altfel decat suflecandu-si manecile la treabǎ, inaripandu-si sufletul si toate posibilitǎtile pentru a construi sub conducerea vizionar-stiintificǎ a partidului,viitorul" . Comparativ cu anii 60, accentele propagandistice se deplaseazǎ spre egalitarismul genurilor, atentia concentrandu-se spre imperativul emancipǎrii ei (sǎ se concretizaze principiul constitutional al egalitǎtii in drepturi cu bǎrbatii) si al implinirii profesionale a acesteia.

Ostentatia promovǎrii femeii in politicǎ se desprinde din nenumǎratele hotǎrari pe care Ceausescu le ia in anii '70 pentru a o integra fortat si artificial in campul de coercitie al puterii sale si de fapt un singur aspect poate proba aceasta asertiune :lansarea femeii in partid s-a fǎcut dinspre varful coloanei vertebrale a autoriǎtii si nu invers ;initiativa a pornit de sus,pentru a satisface necesitatea reconfigurǎrii centrelor de putere, intr-o manierǎ de subordonare a acestora si pentru a asigura legimitatea ascensiunii femeii Elenei Ceausescu in fruntea partidului si a statului . Imaginea statului roman care a rezolvat in mare parte problema femeilor si in care acestea se bucura ed de numeroase avantaje era un lucru care nu trebuia sǎ rǎmanǎ neexploatat pe plan extern. Delegatele miscǎrii de femei din Romania participau frecvent la reuniunile internationale ale femeilor care se desfǎsurau atat in Romania cat si in strǎinǎtate. Nicolae Ceausescu, desi nu participa in mod direct la aceste manifestǎri nu ezita sǎ trimitǎ mesaje in scop propagandistic. In acest mod procedeazǎ la Conferinta Mondialǎ a A ului International al Femeii,desfǎsuratǎ la Ciudad de Mexico in 19 iunie 1975 .

Dupa ce in 1973-1974, femeia este valorificatǎ in scopul stabilizǎrii varfului puterii, urmeazǎ anul 1975* intitulat anul international al femeii desemnat asfel de cǎtre O.N.U. din initiativa Romaniei**"dezideratul fundamenatal sub semnul cǎruia se desfǎsoarǎ lucrǎrile O.N.U. sunt asigurarea in fapt a egalitǎtii in drepturi pentru femeile de pe glob" . In 1976 o hotǎrare a comitetului executiv din 24 decembrie anuntǎ cǎ in comitetele judetene, muncitoresti orǎsenesti si comunale, in comitetele si birourile de partid din intreprinderi, institutii si unitǎti agrare femeile trebuie sǎ fie reprezentate in proportie de 25%, justificand astfel afirmatia conform cǎreia "forta de muncǎ femininǎ trece pe o treaptǎ superioarǎ afirmǎrii sale" . Supravegherea atentǎ a derulǎrii procesului de initiere politicǎ a femeii continuǎ pentru Ceausescu in anul 1978. Astfel cǎ la Conferinta Nationalǎ a femeilor din 21 aprilie se declarǎ nemultumit cand constatǎ cǎ in randul primarilor existǎ prea putine femei care detin asftfel de functii,asfel cǎ va cere ca ponderea femeilor in fuctiile de primar sǎ fie de 30%, insǎ acest plan nu a fost indeplinit pt cǎ in 1979 numǎrul femeilor-primar era de 20%.Tot in acest an sunt numite primele femei secretar de partid la nivel de judet(Alexandrina Gainuse din Bacǎu si Letitia Ionas din Sǎlaj). Se constatǎ cǎ implicarea femeii in politicǎ atat la nivel local ,cat si central a fost intemeiatǎ pe un calapod mobilizator si manipulat .Cristina Olteanu il citeazǎ pe Daniel Nelson care caracterizeazǎ acest mecanism ca fiind un comportament pe care un cetǎtean il manifestǎ in conditii create artificial si a cǎrui autonomie este compromisǎ de convingerea falsǎ pe care o impune sistemul asupra importantei decisive pe care acesta ar avea in activitate.Actiunea mobilizatoare are ca rezultat impunerea unui comportament ortat al cetǎtenilor ,care dacǎ nu sunt implicati sau sunt putin implicati in vreo activitate politicǎ , oricum voteazǎ cand li se spune sǎ voteze si fac parte din diferite organizatii doar din cauza amenintǎrii coercitive care planeazǎ asupra lor . Oricum se pare cǎ la sfarsitul anilor '70 au avut loc evenimente care au afectat viata politicǎ internǎ si externǎ.(greva minerior din 1977, defectarea lui Pacepa omul cheie al spionajului si mana dreaptǎ a lui Ceausescu in 1978, care a dus la o restructurare a conducerii Serviciului Roman de Informatii atat in plan intern cat si extern, intensificarea obsesiei conspirationiste a lui Ceausescu, critica adusǎ de un coleg nomenclaturist-Constantin Parvulescu,). Aceste evenimente il determinǎ pe Ceausescu sǎ accelereze procesul de inlocuire a oamenilor lui Dej cu o nouǎ elitǎ, mult mai dispusǎ la supunerea secretarului general. Astfel cǎ un numǎr sensibil mai mare de femei va intra in Biroul Politic.

Din punct de vedere cantitativ femeia este cel mai bine reprezentatǎ in cadrul M.A.N. Incepand cu anii '80, mai precis in 1982 proportia de o treime va fi o regulǎ, iar anul 1984 va reprezenta o performantǎ unicǎ pentru femeie care va atinge pragul de 40,33% in cadrul C.C.-ului. Dupǎ acest an se va reveni la putin peste media de o zecime (14% adicǎ doar trei membre) si acest lucru poate fi relationat cu agresiva ofensivǎ impotriva adversarilor ,ca urmare a evenimentelor enumerate mai sus.

Recrutarea femeilor in politicǎ tinde sǎ se facǎ din motive diferite de cele referitoare la bǎrbati. Dacǎ ei sunt inclusi luandu-se in considerare rolul socio-economic pe care il pot avea femeile sunt dupǎ douǎ criterii dupǎ opinia lui Daniel Nelson si anume :"the needed"- cele care se aflǎ in consiliile locale datoritǎ calitǎtii de expert pe care o au ,fiind instruite intr-un domeniu anume ,sunt implicate in conducerea economicǎ ,depun eforturi in planul modernizǎrii astfel cǎ integrarea lor in politica localǎ este neceasarǎ, recunoscandu-li-se calitǎtile ;o a doua categorie "the fillers"-femeile de decor necesare elitei locale ca un grup si nu individual ;ele indeplinesc functia de legitimare a discursului reprezentǎrii femeii in societate la toate nivelurile, de la celulele de bazǎ la centru si egalizǎrii care se produce in societate, "prezenta femeii in sensul unui participant calificat in luarea deciziilor care ajutǎ la impingerea ideii progresului social", " intreaga practicǎ a vietii sociale ne demonstreazǎ ca egalitate in drepturi cu bǎrbatul inseamnǎ a fi la fel de instruitǎ, inseamnǎ a avea un start egal atat in timp cat si in spatiu".

In anii '80 se va recunoaste greutatea asumǎrii multitudinii de roluri pe care femeia daca a vrut sau nu, a fost nevoitǎ sǎ le accepte. "Epoca noastrǎ caracterizatǎ prin intrarea masivǎ a femeilor in viata socialǎ, pune cu acuitate spre rezolvare noi probleme la cele vechi si anume diferentierea continuǎ intre sfera familiei si sfera muncii datoritǎ specializǎrii rolurilor in societatea contemporanǎ ; izomorfismul si heteromorfismul rolurilor de familie si a celor de muncǎ ;raportul dintre roluile incredintate femeilor si cele indeplinite de bǎrbati ;raportul dintre constiinta teoreticǎ si cea practicǎ cu privire la rolul femeii active " ,insǎ se cere ca femeile sǎ fie constiente de rolul pe care il detin in structura societǎtii romanesti "pentru cǎ fiecare dispune de posibilitǎti nelimitate de afirmare multilateralǎ si participare" .

Tot in aceasta perioada a anilor '80, problema femeilor va fi redusǎ la enumerarea in cadrul discursului incadrat in tiparele limitative ale exprimǎrii, ca o altǎ categorie intre celelalte : "alǎturi de intregul popor, milioanele de femei de pe intreg cuprinsul patriei, fǎrǎ deosebire de nationalitate,urmand luminoasele exemple de muncǎ si de viatǎ revolutionarǎ al tovarasului N.Ceausescu, pilduitorul model de viatǎ..", contribuind astfel la desǎvarsirea cultului personalitǎtii agresiv promovat in anii 80. Retorica emancipatoare si ideologia egalitaristǎ a genurilor transformǎ femeia intr-u uzufruct al statului :sǎ fim egali in folosul statului   !