Socializarea morala si integrarea sociala, obiective fundamentale in educatia adolescentului

Socializarea morala si integrarea sociala, obiective fundamentale in educatia adolescentului

Perioada caracterizata printr-un ansamblu de transformari evolutive, extrem de nuantate, de natura bio-psiho-sociala, care definesc adolescenta, reprezinta cea mai complexa etapa de dezvoltare a tanarului in drumul sau spre maturitate. Aceasta etapa pare sa ridice cele mai mari dificultati procesului educativ datorita frecventelor perturbari    fiziologice, dezechilibre afective, devieri caracteriale si tulburari de conduita care insotesc, adeseori, maturizarea.

Literatura de specialitate vorbeste in acest sens de o adevarata    "criza" a adolescentei, constand in multiple conflicte interioare si exterioare, asa numitele "conflicte de dezvoltare", acte impulsive sau conduite deviante, exprimate prin ostilitatea fata de parinti, respingerea modelelor culturale si a normelor morale propuse de adult si afirmarea unor modele contestate de conduita. "Nu exista o perioada de crestere, subliniaza Debesse (1986), in care evolutia sa fie mai sensibila decat in timpul adolescentei". In aceasta perioada cele mai multe conflicte sunt cele avute cu parintii si cu educatorii. Dependenta economica a tinerilor fata de acestia nu implica si o dependenta corespunzatoare din punct de vedere al intelegerii si respectarii normelor morale impuse de adult.

Prin constrangerile, interdictiile si normele ei, societatea adultilor este pentru adolescent o societate represiva, dominatoare si manipulatoare. Ea nu permite decat in mica masura creativitatea, iar, din acest punct de vedere, conduitele care nu se supun exigentelor conformiste ale normelor educationale sunt sanctionate.

E. Erikson (1968) considera ca un rol important in dobandirea identitatii personale de catre tanar, il exercita influentele modelului cultural al societatii, care se suprapun celor exercitate de catre familie, astfel ca apare necesara realizarea unei armonii intre dezvoltarea bio-psihologica, cea sociala si cea culturala, ca obiectiv principal al educatiei. La randul lor, sociologii considera adolescenta nu atat ca o perioada de crestere biologica, cat mai ales o etapa de achizitii socio-culturale in cursul careia conflictele nu au numai o semnificatie negativa, deoarece il antreneaza pe tanar in constientizarea limitelor morale ale libertatii sale si a intretinerii unei relatii cat mai adecvate cu ambianta.

Pe de alta parte, in societatea contemporana lipsesc ritualurile si ceremoniile de initiere care, in comunitatile traditionale, consacrau statutul tanarului, intrarea sa cu drepturi depline in viata sociala, fara a mai fi ghidat de exigentele eteronome. Pentru acest motiv, recunoasterea identitatii personale a tanarului este prea putin explicita, iar prelungirea duratei scolarizarii si ezitarea parintilor de a acorda un statut aparte adolescentului, il priveaza pe acesta de rolul social la care aspira inca de pe acum in viata sociala, si-l fac dependent in continuare de adult.

De aici, o serie de conflicte, sentimente de solitudine, rebeliune, tendinte egocentriste si chiar o anumita oscilatie a personalitatii adolescentului la limita intre normal si patologic. Exista in acest sens, autori care vorbesc de o veritabila "patologie normala" a adolescentului, repezentata de multiple tulburari afective, caracteriale si cognitive, crize de originalitate si comportamente marginale, care pot fi usor confundate, cu stari patologice extreme. Chiar daca, personal, nu subscriem in totalitate la teza "caracterului universal" al crizei adolescentei, deoarece exista suficiente cazuri de maturizare fara manifestari dramatice, suntem de acord cu ideea ca, formarea constiintei morale a adolescentului reprezinta cel mai dificil capitol al educatiei. Aceasta, mai ales, din cauza caracteristicilor morale si afective accentuate ale acestei varste, a comportamentelor contrastante care antreneaza pe multi adolescenti la savarsirea unor acte cu caracter deviant. In acest sens, imaturitatea, refularea afectivitatii, egocentrismul, nonconformismul, sentimentul de injustitie, indisciplina, agresivitatea, abdicarea de la sarcinile impuse de familie si scoala, ostilitatea fata de sanctiuni, sunt doar cateva din conduitele care sunt specifice perioadei de oscilatie intre statutul de adult si pozitia de copil, a adolescentului.

O alta premisa si rezultanta a unei dimensiuni fundamentale a evolutiei tinerilor, este integrarea sociala. Esenta procesului de adaptare, rezida in capacitatea de adaptare la exigentele impersonale ale vietii organizationale (de grup) si in participarea motivata, in deplina cunostinta de cauza la realizarea scopurilor organizatiei respective (Radulescu & Banciu, 1990).

Efectul benefic al integrarii sociale se contureaza in dobandirea autonomiei (isi regleaza singur conduita) cu trecerea de la conduita normativa (reglata din exterior) la conduita normala (bazata pe autoreglare) in conditiile compatibilitatii intre dezideratele sociale si aspiratiile individuale. Din punct de vedere moral, integrarea sociala pozitiva cuprinde orientarea valorica, creativa, cu atitudini participative care se traduc prin orientarea tinerilor in cunostinta de cauza si aderarea participativa de tipul motivatiilor intrinseci la valorile comune considerate si acceptate ca norme efective de dirijare a conduitei.

In sfera reactiilor morale se contureaza motive de factura morala care functioneaza la nivelul de intarire, dupa pricipiul feed-backului negativ. Acest tip de motive se structureaza prin compararea si corelarea propriilor acte de conduita cu normele si etaloanele valorice sociale manifestandu-se sub forma unor imperative interne, de-a acorda propriul comportament cu sensul normei, realizand o unitate intre convingere, intentie pe de o parte si fapte, pe de alta.

Structura conceptelor morale la tineri a facut obiectul unor cercetari de seama.

Astfel, formarea judecatilor morale la copil a intrat in campul preocuparilor lui J. Piaget (1980), in cartea intitulata "Judecata morala la copil", care are ca scop studierea mecanismului de trecere de la morala constand in adeziuni la reguli dictate la adult, la o morala mai autonoma, permitand modificarea acestor reguli printr-un acord intre partile in chestiune. Piaget a studiat interventia intre parteneri egali care permit aceasta dezvoltare, folosind regulile jocului ce ar putea fi modificate cand nu mai exista adulti care sa dicteze legea.

La    Piaget, in constituirea judecatii morale accentul se pune pe un moment emotional care angajeaza deplasarea de la obiectiv la subiectiv. Sentimentele particulare dicteaza, dupa Piaget, acceptarea normei morale. Norma comporta o structura cognitiva, iar pe de alta parte, o valorizare afectivva.

J. Piaget prezinta in dezvoltarea judecatii morale patru stadii:

stadiul egocentric;

stadiul autoritatii;

stadiul reciprocitatii;

stadiul echitatii.

Primele doua stadii fiind etape de inceput ale formarii insusirilor moralitatii, copilul angajeaza un respect "de jos in sus", fapt ce genereaza "morala ascultarii" (heteronoma).

Piaget traseaza, pe drumul devenirii morale a copilului, mai multe caracteristici ale dezvoltarii judecatilor morale:

modificarea atitudinii copiilor fata de norma morala, pe care se structureaza judecatile de valoare si care orienteaza conduita, fapt oglindit in schimbarea relatiilor interpersonale, sociale ale copilului;

procesul dezvoltarii judecatilor morale poate fi interpretat ca segvente ale unor modalitati diferite de raportare a subiectului la exigentele morale si de relationare cu altii, in diferite contexte ale realitatii;

dezvoltarea morala presupune, adesea, un drum sinuos, de la un comportament moral    "heteronom" spre un comportament moral "autonom".

Aceasta distinctie a lui Piaget, intre morala heteronoma si morala autonoma, a fost nuantata de Kohlberg (1981) care se opreste, la sase stadii ale comportamentului moral al indivizilor:

primul stadiu, guvernat de constrangerile ce decurg din reguli si sanctiuni de tipul evitarii pedepselor si respectarea autoritatii, sunt considerate scopuri in sine, predominant fiind interesul individului care nu este raportat la interesele altuia;

urmeaza orientarea individualista predominanta inca, dar cu integrarea unei conceptii instrumentale a schimbului si a reciprocitatii. Propriile interese sunt garantate prin respectarea celuilalt.

al treilea stadiu este cel al conformismului si al cautarii aprobarii sociale. Este o etapa in care bunele intentii, respectarea celuilalt, loialitatea in raporturile sociale caracterizeaza o morala fondata pe reciprocitate;

urmatoarea organizare este a datoriei si a necesitatii de a respecta legea, a fiintarii dupa reguli si roluri in vedera bunei functionari a sistemului social;

este stadiul in care intervine o atitudine relativista, admitand ca unele valori si opinii individuale sunt specifice unor grupuri si societati date. Este pusa explicit problema universalitatii anumitor valori;

ultimul stadiu, care s-ar intalni in randul specialistilor de genul aparatori ai drepturilor omului, invoca principii etice universale, importante ca expresie a autonomiei morale si a libertatii morale a individului. Principiile etice sunt abstracte, depasind in semnificatie regulile morale concrete.

O mare valoare reglatoare, au principiile de dreptate, reciprocitate si egalitate a drepturilor umane, respectul pentru demnitatea fiintei umane. Caracteristicile fundamentale ale moralei autonome si ale libertatii morale sunt: independenta morala si rationalitatea actelor comportamentale, altruismul si responsabilitatea morala care se intrepatrund optim.

La Kohlberg (1981) fiecare pas din dezvoltarea substructurilor integrative cognitiv - afectiv - atitudinale este o organizare psihica mai complexa decat etapa anterioara, fiecare fiind o organizare psihica care ia in considerare continutul etapei precedente, la care se adauga in etapa actuala noi distinctii si evaluari de factura cognitiv-afectiv-atitudinala intr-o structura mai comprehensiva si mai echilibrata.