Socializarea

Socializarea

Socializarea poate fi definita ca procesul de transmitere si de insusire a unui set de modele culturale si normative, de cunostinte si atitudini prin care indivizii dobindesc cunoasterea comportamentelor socialmente dezirabile, isi formeaza deprinderi si dispozitii care-i fac apti sa se comporte ca membri ai societatii si grupurilor sociale.

Procesul de socializare nu trebuie redus numai la formarea copilului. Acest proces se repeta de fiecare data cind un adult e introdus intr-un nou mediu. Dupa P. Berger si T. Luckmann[1], imaginea desprinsa din viziunea holista a lui Durkheim despre societate (inchisoare) ar trebui completata cu ideea ca oamenii care au o structura data de societate lucreaza ei insisi activ la mentinerea in perfecta stare a zidurilor inchisorii. Astfel ei isi construiesc eul social si isi modifica identitatea .

Problemele socializarii au fost introduse ca un capitol important al sociologiei in principal de catre sociologii americani Ch. Cooley (1864-1929) si G.H.Mead (1863-1931). Ei sint considerati ca un fel de pionieri ai microsociologiei intrucat sint interesati in mod deosebit de procesul de constituire a pesonalitatii. Ideea lor de baza este ca individul nu exista decit prin societate si societatea numai prin indivizi. Individul separat de lumea sociala e o abstractie. Societatea, gindita separat de indivizi e tot o abstractie. Cind vorbim de societate si de indivizi trebuie sa avem clar ideea ca prin cele doua notiuni nu desemnam realitati separate, ci doar aspecte diferite ale aceluiasi fenomen: aspectul colectiv si cel individual.

Personalitatea, 'eul' uman se constituie doar in relatie cu altii. Eul e mai intai social. Cooley va arata ca eu-ul fiecarui subiect nu are sens decat in raport cu "tu", "el", "noi", "voi". Identitatea personala e, de fapt, o reflectare a ideilor despre sine insusi, pe care o atribuie altora.

Cooley, apoi Mead, va introduce notiunea de 'imaginea (reflectarea) despre sine' ca o constructie in fata unei oglinzi - perceptia si reprezentarea altora despre noi. Imaginea si identitatea nostra este rezultatul unui proces de interactiune cu altii, e in functie de privirile altora despre noi, aprobarea si dezaprobarea altora, de clasificarile in care suntem asezati de catre altii. Autoperceptia in functie de perceptia altora.

A. Giddens arata ca exista cateva similitudini intre parerile lui Mead si cele ale lui Freud, cu toate ca Mead considera personalitatea umana ca fiind una mai putin tensionata.

Astfel, conform teoriei lui Mead, bebelusii si copiii mici se dezvolta ca fiinte sociale in prinul rand prin imitarea actiunilor celor din jurul lor. Una dintre modalitatile in care se petrece acest lucru este joaca. In joaca lor, copiii mici deseori imita ceea ce fac adultii. Un copil mic face placinte din noroi, dupa ce a vazut un adult facand de mancare, sau va sapa cu o lingura, dupa ce a vazut pe cineva lucrand in gradina. Joaca copiilor evolueaza de la simpla imitatie la jocuri mai complicate in cadrul carora un copil de patru sau cinci ani va interpreta rolul unui adult. Mead denumeste aceasta preluarea rolului celuilalt - invatarea a ceea ce inseamna sa fii in pielea altei persoane. De-abia in aceasta faza copiii dobandesc un sentiment dezvoltat al sinelui. Copiii capata o intelegere a lor insisi si in calitate de agenti separati - in calitate de "cu" - vazandu-se pe sine prin ochii celorlalti.

Dupa Mead, noi dobandim constiinta de sine cind invatam sa distingem intre "pe mine" si "eu" . "Eu" este bebelusul nesocializat, o adunatura de nevoi si dorinte spontane. "Pe mine", asa dupa cum foloseste Mead termenul, reprezinta sinele social. Mead sustine ca indivizii dezvolta constiinta ajungand sa se vada asa cum ii vad altii pe ei. Atat Freud cat si Mead considera ca la varsta de aproximativ cinci ani copilul devine un agent autonom, capabil de intelegere de sine si in stare sa opereze in afara contextului familiei. Pentru Freud, acesta este rezultatul fazei oedipiene, in timp ce pentru Mead el este consecinta unei capacitati dezvoltate de constientizare a sinelui.

Un stadiu mai avansat in dezvoltarea copilului se evidentieaza, in opinia lui Mead, atunci cind copilul are opt sau noua ani. Aceasta este vartsta la care copiii tind sa ia parte mai mult la jocuri organizate si mai putin la "joaca" nesistematica. De-abia in acesta perioada incep copiii sa inteleaga valorile si moralitatea globale in functie de care se desfasoara viata sociala. Pentru a invata jocuri organizate, trebuie intelese regulile jocului si notiunile de onestitate si participare egala. In acest stadiu, copilul invata sa priceapa ceea ce Mead numeste celalalt generalizat - valorile generale si regulile morale prezente in cultura in care dezvolta el. Acest lucru este plasat de catre Mead la o varsta oarecare mai mare decat de Freud, dar inca o data se poate observa ca in acest punct exista similititudini clare intre ideile lor.

1. Copiii nesocializati

Cum ar arata copiii daca ar fi crescuti fara influenta adultilor? Este limpede ca nici o persoana umana nu ar putea educa un copil in afara sferei de influenta umana. Au existat mai multe cazuri de copii care si-au petrecut primii ani departe de un contact normal.

" Copilul salbatic din Aveyron

Pe data de 9 ianuarie 1800 din padurile de linga satul Saint-Serin din sudul Frantei a aparut o creatura stranie. In ciuda faptului ca mergea in doua picioare, parea mai degraba animal decat om, desi la scurta vreme s-a descoperit ca era un baiat in varsta de unsprezece ani sau doisprezece ani. Vorbea doar prin urlete stridente, care sunau ciudat. Se parea ca baiatul nu avea simtul igienei personale si se usura cand si acolo unde ii venea la indemana. A fost informata politia din localitate si a fost dus la un orfelinat. La inceput a incercat in mod constant sa evadeze, fiind prins cu oarecare dificultate. Refuza sa poarte haine, sfasiindu-le imediat ce erau puse pe el. Nimeni nu a venit sa-l revendice.

Copilul a fost supus unui examen medical amanuntit, care n-a scos in evidenta o anomalie majora. Atunci cand i s-a aratat o oglinda, se pare ca a vazut imaginea, dar nu s-a recunoscut pe sine. Intr-o anumita ocazie a incercat sa treca prin oglinda spre a insfaca un cartof pe care l-a vazut in ea. (De fapt cartoful era tinut in indaratul capului sau). Dupa mai multe incercari, fara a intoarce capul, a luat cartoful intinzand mana peste umar. Un preot care l-a tinut sub observatie zilnica pe baiat, a descris in acest mod incidentul cu cartoful:

Toate aceste mici detalii, si multe altele pe care le-am mai putea adauga, dovedesc ca acest copil nu este total lipsit de inteligenta, gandire, putere si judecata. Totusi, suntem obligati sa spunem ca , in toate ipostazele fara legatura cu necesitatile sale naturale sau cu satisfacerea apetitului sau, in el se poate vedea doar comporatmentul animal.

Din acest exemplu putem deduce ca exista trei dimensiuni mai importante ale socializarii:

Psihologica - maturizarea treptata a copilului, fixarea unor trasaturi psihice persistente;

Culturologica - interiorizarea normelor si valorilor unei culturi, formarea structurii aptitudinale, de gandire, capacitatii de a comunica;

Propriu-zis sociologica - deprinderea rolurilor sociale, elaborarea unor comportamente corespunzatoare status-urilor.

Rezultatul cel mai important al socializarii il constituie armonizarea motivelor noastre interioare de optiune in comportament cu norme si valori ale societatii. E un proces cu dublu sens: socializarea individului - autoreproducerea societatii: datorita faptului ca socializarea produce personalitati sociale are loc si stabilitatea, mentinerea unei societati, a unei natiuni, a unei categorii sociale etc.

2. Tipuri de socializare

a) Socializarea primara - se realizeaza la varsta copilariei, la varsta maximei plasticitati a individului. Reprezinta prima etapa a socializarii. E de baza pentru ca e socializarea ce conduce la cristalizarea pesonalitatii de baza - reproduce modelele culturale ale unei societati. Este procesul in care individul interiorizeaza structurile de baza atitudinale, morale, de gandire. Ne marcheaza pentru toata viata. Socializarea e insa continua.

b) Socializarea secundara - asimilarea si dobandirea de catre oameni a unor noi norme sociale, noi sisteme de deprinderi, noi roluri sociale, potrivit cu noile medii, grupuri, status -uri sociale in care intra. Are scopuri distincte. Socializarea primara se face intr-un climat afectiv. Cea secundara se face intr-un context de neutralitate afectiva, de instrumentalitate, functionalitate. Ea intervine in tot cursul vietii oamenilor.

c) Socializarea anticipativa - procesul de pregatire a indivizilor pentru a-si asuma in viitor noi roluri sociale, pentru a putea intra usor in noi medii, pentru a exercita usor noi drepturi, obligatii. Serveste ca instrument care permite individului sa progreseze social, usureaza mobilitatea profesionala.

d) Socializarea concordanta - se desfasoara sub influenta modelului cultural - normativ admis, dezirabil intr-o societate. Se face in concordanta cu normele recunoscute intr-o anumita societate.

e) Socializarea discordanta - se realizeaza in grupuri marginale, prin interiorizarea unor astfel de valori. E conforma cu cerintele unor grupuri periferice aflate in conflict cu normele sociale recunoscute.

f) Resocializarea - proces de convertire a celor care au fost obiect al proceselor de socializare negativa, readucerea lor la recunoasterea, respectarea modelului normativ, cultural al unei societati. Urmareste recuperarea indivizilor marginali si devianti. Se organizeaza institutii ce au ca scop reeducarea individului deviant. Ea mai are si urmatoarele semnificatii: corectarea greselilor comise de catre agentii primari ai socializarii (familia); pentru completarea lacunelor sociale primare; pentru inlaturarea esecurilor ce insotesc, uneori, mobilitatea sociala.

3. Factorii socializarii

Familia - rol decisiv in socializarea primara; scoala

- Grupuri si colectivitati

- Institutiile culturale

- Mass-media

Familia - rol hotarator in formarea personalitatii de baza. Ea actioneaza ca factor socializator in patru situatii si directii:

educatie morala - reguli morale si fundamente. Functionarea normala a relatiilor de autoritate in familie este cheia invatarii de catre copil a regulilor morale.

invatare cognitiva - formare structurilor de gandire

context imaginativ - dezvoltarea fanteziei (jocuri)

- contextul comunicarii afective - dezvoltarea sensibilitatii