Sociologia ca stiinta

Sociologia ca stiinta

Sociologia pe care o practicam fiecare dintre noi in viata de zi cu zi poarta numele de sociologie spontana.(R1) Sursa acestei cunoasteri este simtul comun sau bunul simt. Sociologia spontana, bazata pe simtul comun, are un caracter enciclopedic (R2) si este foarte larg raspandita.

Sociologia spontana a simtului comun sufera de cateva mari neajunsuri:

cunoasterea spontana are un caracter pasional: fiecare om are anumite interese, conceptii, prejudecati etc. Oamenii nu se multumesc numai sa constate ce se intampla in jurul lor, ci adopta atitudini, interpreteaza si judeca realitatea, uneori rastalmacind-o sau falsificand-o;

cunoasterea spontana are un caracter iluzoriu: in viata sociala, oamenii se iluzioneaza adesea, se amagesc.Daca in viata sociala curenta autoiluzia poate fi acceptata in anumite limite, in activitatea stiintifica ea este total inacceptabila;

cunoasterea spontana este contradictorie: oamenii oscileaza intre sentimentul fatalitatii si al liberului arbitru. Atunci cand isi analizeaza succesele, considera ca totul depinde de ei. Daca sunt confruntati cu esecuri, ei invoca imprejurari neprielnice, comploturi, vitregia sortii;

cunoasterea spontana este limitata: individul sau chiar grupul are experiente de viata limitate, circumscrise mediului social in care traieste. Despre ceea ce se intampla in alte grupuri sau in alte societati, individul nu afla decat ocazional sau nu stie nimic. (R3)

Este evident ca indivizii nu reusesc sa ofere in mod spontan o cunoastere stiintifica a societatii. Dar grupurile sau societatile ar fi capabile de o asemenea performanta? Cu atat mai mult, raspunsul este nu. Din contra, aflat in actiuni de grup, individul are o capacitate mai redusa de a gandi in mod obiectiv si coerent (R4). Grupul diminueaza capacitatea critica a indivizilor si accentueaza pasiunile si iluziile.

Conchidem ca sociologia spontana nu ne ofera o cunoastere adecvata a societatii si nu poate inlocui sociologia stiintifica.

Cunoasterea stiintifica se intemeiaza pe trei principii.

principiul realismului: consta in recunoasterea de catre oamenii de stiinta ca exista o lume reala, independenta de subiectul observator, ca faptele observate sunt reale si nu un produs al mintii observatorului; (R5)

principiul determinismului: consta in acceptarea principiului ca raporturile dintre lucruri nu sunt intamplatoare, ci au un sens; raporturile sunt analizate in termeni de cauza si efect;

principiul cognoscibilitatii: consta in faptul ca lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatie obiectiva.

Observatia stiintifica se conformeaza mai multor exigente:

observatia stiintifica este precisa: precizia se refera la gradul de masurare, de cuantificare a constatarilor. Fiecare observator va stabili gradul de precizie sau marja maxima de eroare acceptabile in observatia pe care o efectueaza;

observatia stiintifica este riguroasa: observatorul trebuie sa prezinte lucrurile asa cum sunt ele, fara omisiuni si fara exagerari; (R6)

observatia stiintifica este sistematica: este facuta in mod deliberat, pregatita si desfasurata cu mijloace adecvate;

observatia stiintifica este obiectiva: observatorul trebuie sa vada lucrurile asa cum sunt ele, nu cum ar vrea el sa fie. Observatia trebuie sa fie neafectata de pasiunile, fobiile si prejudecatile persoanei care observa;

observatia stiintifica este consemnata: datele observatiei sunt notate sau inregistrate, deoarece memoria nu este infailibila si, pe masura trecerii timpului, anumite imagini pastrate in memorie pot fi complet distorsionate;

observatia stiintifica este efectuata de persoane calificate: un excelent astronom poate fi un observator mediocru sau total incompetent in domeniul fiziologiei umane. Calificarea de observator se dobandeste printr-o pregatire profesionala adecvata. (R7)

Trebuie sa privim cu scepticism observatiile facute de persoane necalificate;

observatia stiintifica se realizeaza in conditii controlabile: pe cat posibil, sa apelam la metodologii de cercetare cat mai apropiate de cele uzitate in observatiile de laborator.

Sociologia poate fi definita ca studiul stiintific al societatii sau (R8), mai particular, studiul organizarii sociale si al schimbarilor sociale.

Cercetarea sociologica se poate desfasura la nivelul unor mici unitati sociale, prezentandu-se situatia concreta a unui grup, a unei comunitati sau a unei organizatii (microsociologie) (R19), sau la nivelul intregii societati, punandu-se in corelatie variabile de amploare (macrosociologie).

Sociologia realizeaza mai multe functii:

functia expozitiva, de descriere, de prezentare a faptelor si proceselor sociale, asa cum acestea au loc;

functia explicativa, ce urmareste explicarea faptelor sociale(R9), stabilirea de relatii de determinare sau de covarianta intre diversele aspecte ale vietii sociale; .

functia de ameliorare a vietii sociale. Astfel, in mod declarat sau nu, sociologia se raporteaza critic la societatea pe care o studiaza;

functia aplicativa: rezultatele cercetarilor sociologice pot fi utilizate, spre exemplu, in elaborarea politicilor sociale. Desi sociologul nu este politician, totusi, rezultatele cercetarilor sale pot orienta activitatea politicianului.

Comparativ cu alte stiinte, sociologia este relativ tanara(R20). Inceputurile sociologiei stiintifice pot fi plasate in prima jumatate a secolului al XIX-lea.(R10) Auguste Comte (1798-1857) este recunoscut ca fondator al sociologiei.(R11)

Principalele perspective in sociologie sunt urmatoarele:

perspectiva evolutionista: a fost prima formulata in sociologie. Unul din exponentii ei de seama a fost Auguste Comte (R12). Aceasta perspectiva explica in mod satisfacator originea societatilor si cresterea lor;

perspectiva functionalista: a fost magistral formulata, printre altii, de Herbert Spencer. Functionalistii privesc societatea ca pe un sistem, ca pe un intreg compus din mai multe parti aflate in interactiune, fiecare parte indeplinind o anumita functie;

perspectiva conflictualista: a fost initiata de Karl Marx (13). Conflictualismul concepe conflictul ca o sursa a schimbarii sociale si isi concentreaza atentia asupra instabilitatii si dezechilibrelor;

perspectiva interactionista: fondatorul ei este considerat a fi George Herbert Mead. Interactionismul simbolic isi concentreaza analiza asupra raporturilor dintre individ si societate. Potrivit acestei perspective, societatea este in permanenta creata prin interactiunea indivizilor.