Sociologia ca stinta - Sociologia spontana

Sociologia ca stinta

Sociologia spontana se bazeaza pe simtul comun, este enciclopedica si larg raspandita, deaorece cu totii suntem capabili sa vorbim despre ce e bine si ce e rau in cadrul grupului din care facem parte (familie, vecini, relatii economice sau politice).

Deoarece sociologia spontana a simtului comun sufera de cateva mari neajunsuri ea este inacceptabila din punct de vedere stiintific. Aceste neajunsuri sunt:

a)      are un caracter pasional. Oamenii nu-si pot forma o imagine obiectiva asupra realitatii ce-i inconjoara deoarece fiecare om are interese, conceptii, prejudecati, atractii si fobii ce ii influenteaza. De asemenea ei adopta atitudini, interpreteaza si judeca realitatea uneori rastalmacind-o sau falsificand-o.

b)      are un caracter iluzoriu. In viata sociala oamenii isi permit sa se iluzioneze, dar acest lucru nu este acceptabil in activitatile stiintifice.

c)      este contradictorie deoarece permanent oamenii oscileaza intre sentimentul fatalitatii si cel al liberului arbitru.

d)     este limitata la experientele de viata circumscrise mediului social in care individul traieste.

Antrenat in actiuni de grup individului i se diminueaza capacitatea critica si i se accentueaza pasiunile si iluziile.

Sociologia stiintifica se fundamenteaza pe evidente verificabile, pe observarea riguroasa a faptelor. Cunoasterea stiintifica are trei axiome de baza:

exista o lume reala independenta de subiectul observator, ca faptele observate sunt reale si nu un produs al mintii acestuia

raporturile dintre lucruri nu sunt intamplatoare, ci au un sens (principiul determinismului - cauza si efect)

lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatie obiectiva. Adevarurile stiintifice pot fi probate si verificate cu mijloace riguroase de catre oamenii de stiinta.

Observatia stiintifica este:

1. precisa - precizia observatiei depinde de subietul investigat si se refera la gradul de masurare, de cuantificare a constatarilor.
2. riguroasa - observatorul prezentand lucrurile fara omisiuni si exagerari
3. sistematica - este facuta deliberat, este pregatita si desfasurata cu mijloace adecvate.
4. obiectiva - nu este afectata de pasiunile, fobiile si prejudecatile observatorului. Omul de stiinta trebuie sa-si educe obiectivitatea si sa-si limiteze subiectivitatea.
5. consemnata - memoria umana nu e infailibila si atunci este necesar ca datele observatiei sa fie inregistrate in scris sau cu mijloace tehnice audiovizuale.
6. efectuata de persoane calificate - calificarea de observator dobandindu-se in urma unei pregatiri profesionale adecvate
7. se realizeaza in conditii controlabile - in conditiile observatiei sociologice desfasurata in afara laboratorului, metodologia moderna ofera mijloace riguroase de control a variabilelor supuse observarii.

Sociologia realizeaza mai multe functii: exploziva sau de descriere, explicativa si aplicativa.

Daca incercam sa dam sociologiei o genealogie putem lua in considerare preocuparile lui Platon, Aristotel si mai tarziu cele ale lui Locke, Hobbes, Montesquieu si Rousseau. Aceste preocupari le incadram in ceea ce se numeste protosociologie sau presociologie.

Societatea "simte nevoia" aparitiei unei noi stiinte care sa explice toate fenomenele sociale petrecute in acea perioada. Inainte e aceasta perioada filosofi iluministi ca Montesquieu, J.J Rousseau, Th. Horbes, D.Hume si altii au explicat la nivel aproape stiintific miscarile sociale, revolutiile, revoltele etc. Dintre acestia cel mai reprezentativ filosof pentru inceputurile sociologiei este J.J. Rousseau care afirma ca "Umanutatea fiinteaza datorita contractului social."

O data cu prima revolutie industriala ce a determinat schimbari in conditiile de munca, in structura socio-profesionala a populatiei si in raporturile dintre clase incepe afirmarea burgheziei ca forta economica ce urmareste accesul la puterea politica. Tot datorita revolutiei industriale se adancesc unele conflicte si clivaje sociale - K.Marx. Revolutia franceza si perioada napoleoniana au avut consecinte importante asupra conceptiilor si ideologiilor, cat si asupra relatiilor politice din Europa. Avand in vedere faptul ca revolutia industriala a fost foarte puternica in SUA teoriile sociologice create in acest spatiu sunt valide si in prezent .

Parintii sociologiei :

Fondatorul , recunoscut de dictionarele de sociologie , Auguste Comte(1798-1857) si-a inceput cariera ca si secretar al lui Saint-Simone , dar s-a desprins de acesta formulandu-si propriile idei filosofice , dupa care a formulat propriile teorii ale sociologiei stiintifice. Auguste Comte privea societatea ca plecand de la faza teologica - faza metafizica - faza pozitiva sau stiintifica.

Emil Durkheim(1858-1917) il continua pe aceeasi linie pe Comte adaugand pentru prima data cu adevarat sociologiei , metode si tehnici de lucru prin cartea sa " Regulile metodei sociologice "

In "Sinuciderea", alta importanta lucrare a lui E. Durkheim, acesta identifica 4 forme de suicid :

1)sinuciderea egoista

2)sinuciderea altruista

3)sinuciderea impulsive

4)sinuciderea anomica( a - fara; nomos - regula)

E. Durkheim vedea istoria umanitatii ca fiind impartita in 2 mari etape :

- etapa mecanica: exista in societatea de tip arhaic in care diviziunea muncii nu era foarte clar definita. In astfel de societati se creeaza o solidaritate de tip mecanic in care grupul primeaza in fata individului .

- etapa organica: sociologul francez vede societatile moderne ca fiind de tip organic, cu o solidaritate similara. In societatile moderne diviziunea muncii primeaza deoarece sesizeaza, Durkheim in "Diviziunea muncii sociale", apare industrializarea.

Tot E. Durkheim defineste pentru prima data "nucleul" sociologiei spunand ca ea este alcatuita din fapte sociale ce duc la actiuni sociale. Faptul social este extrinsic si costrangator.

Pe langa scoala franceza de sociologie clasica care i-a "dat" pe Comte si Durkheim, o alta scoala importanta este scoala germana de sociologie,ce-i are ca reprezentanti de seama pe sociologii Max Weber si G. Simmel.

Ca si concept fundamental pentru sociologul Max Webber avem conceptul de ideal tip conform caruia vocatia sociologului ar fi sa caute in fluxul istoric cazurile tipice, mecanismele repetitive, sa introduca in istorie "metoda modelelor"- a reprezentarilor voit schematice si idealizate ale realului.

Desi la inceput Webber punea in paralel " ideal tip" -ul cu actiunea sociala, catre sfarsitul carierei sale se orienteaza in analizarea si definirea actiunii sociale. Aceasta avea ca si componente trei elemente:

-actor-ul social

-scopul

-obictul

Primul element este cel care desfasoara actiunea sociala, ghidat, fireste, de un scop obiectiv indreptat supra unui obiect fie el fenomen social sau individual .

Alte scolii de sociologie:

a)      scoala britanica avandu-l ca reprezentant de seama pe Karl Marx cu teoria conflicualista si teoria conflictului de clasa

b)      scoala americana prin George Herbert Mead care a analizat si definit "Interactionismul simbolic". Teoria sa definea societatea ca un cumul de interactiuni intre actorii sociali, prin limbaj si semne (limbaj + semne = simboluri)

Curente sociologice :

A)Functionalismul(structuralismul): vede societatea ca fiind alcatuita din sisteme si subsisteme sociale in care fiecare indeplineste roluri bine definite dand astfel ordine intregii societati. Acest curent a fost preluat de Scoala Americana de Sociologie din

teoria sistemelor folosita initial in biologie, matematica si cibernetica. Apare in lucrarile lui Comte, Spencer si a lui Durkheim si mai apoi ca dominanta la Parsons si

R.K.Merton.

B)Conflictualismul: afirma permanenta lupta de clasa pentru cumularea de bunuri si acumularea de capital. O regasim in cadrul scolii germane si a scolii britanice, in special in conconceptia lui Marx care considera ca intreaga istorie se prezinta ca o lupta intre clasele sociale.

C)Evolutionismul: vede societatea ca aflandu-se intr-o permanenta dezvoltare, acumulare si transformare preluand aceasta idee de la Darwin (Darwinism social); fiind fundamentat in special in lucrarile Comte si Spencer.

D)Interactionismul simbolic: analizeaza raporturile dintre individ si societate considerand ca fiinta umana este singura capabila sa produca si sa utilizeze simbolurile. G.H.Mead este considerat fondatorul lui, iar H.Manford, Kahn si H.G. Blumer exponentii principali.

CURS II

Ramuri si metode in sociologie

Sociologia se ocupa cu studiul stiintific al vietii sociale a oamenilor si al rezultatelor interactiunii lor de grup. Fiind un domeniu foarte vast si care nu putea fi tratat in profunzime in toata intinderea sa au aparut specializari pe diferite aspecte ale vietii sociale; asa numitele sociologii de ramura. Principalele ramuri sunt:

Sociologia muncii

Sociologia rurala

Sociologia educatiei

Sociologia opiniei publice

Sociologia organizationala

Sociologia deviantei

Sociologia religiilor

Sociologia sportului

Sociologia familiei, etc.

Se poate observa ca unele din domeniile in care s-a specializat analiza sociologica sunt si obiect de studiu pentru stiintele sociale particulare. Nu este vorba despre o suprapunere a demersurilor stiintifice, ci de perspective diferite. Dezvoltarea ramurilor sociologice este inegala, ea depinzand de acuitatea problemelor, de potentialul stiintific deja existent si de resurse.

Pentru ca o analiza sa poata fi calificata drept sociologica, este necesar ca ea sa se conformeze unei metode stiintifice bazata pe respectarea riguroasa a unor etape:

1. definirea    si delimitarea problemei de cercetare cercetatorul formuleaza problema sociala in termeni sociologici pentru abordarea ei stiintifica prin ruperea ei de realitatea sociala.
2. documentare/analiza bibliografiei de specialitate cercetatorul cauta rezultatele analizelor anterioare in arvive si biblioteci sau discuta cu alti cercetatori ce s-au ocupat de aceeasi problema.
3. formularea ipotezelor cercetatorul separa din realitatea sociala 2 serii de fapte(variabile) una considerata variabila-cauza(independenta) si cealalta variabila-efect(dependenta); legatura afirmata ce trebuie demonstrata dintre acestea o reprezinta ipoteza
4. stabilirea de lot/esantionarea esantionul trebuie sa asigure reprezentativitate in raport cu variabilele relvante pentru problema investigata; marimea lui depinde de gradul de gradul de precizie urmarit.
5. construirea instrumentului de cercetare cercetatorul poate opta pentru analiza documentara, observare sistematica, organizare de interviu, experimentare sau o combinatie a acestora.
6. aplicare/colectare de date se poate face de catre sociolog sau de alte persoane calificate, dar este absolut necesar contactul direct cu populatia    de studiat.
7. analiza rezultatelor datele sunt prelucrate, combinate, analizate pentru a permite verificarea ipotezelor avansate.
8. formularea de concluzii sociologul accepta, respinge sau modifica ipotezele avansatesi formuleaza concluzii cu finalitate aplicativa sau teoretica.
9. raport de cercetare prezinta toate etapele parcurse, metodologia utilizata pentru    a se putea verifica corectitudinea demersului.

Unele cercetari au scop practic si in cadrul lor unele etape pot fi scurtate, dar nu ocolite pentru ca nerespectarea acestor exigente diminueaza sau chiar anuleaza caracterul sociologic stiintific al investigatiei.

CURS III

TEHNICI SI METODE IN SOCIOLOGIE

Sociologia a reusit sa fie o stiinta de sine statatoare deoarece detinea tehnici si metode de cercetare, legi etc.

Totusi putem afirma ca sociologia a imprumutat unele instrumente de lucru de la alte stiinte socio-umane: de la statistica analiza statistica , de la psihologie observatia participativa sau neparticipativa, experimentele, testele si chestionarele. Mai tarziu in dezvoltarea sa ca si stiinta sociologia a putut sa-si creeze si instrumenetele specifice de lucru care la randul lor, au fost preluate de alte stiinte socio-umane (ancheta sociala).

In stiintele sociale exista doua metode de studiu care apar combinate in diverse proportii, in functie de necesitatile studiului. Aceste metode sunt:

metoda nomologica sau generalizata in care se urmaresc legi si legaturi generale ce apar indiferent de conditiile de timp si spatiu(religia in general, familia in general sau chiar organizatii in general si relatiile pur formale intre conceptele goale de continut real)

metoda individualizata sau genetica sau istorica in care se studiaza un aspect sau eveniment singular in conditii determinate de timp si spatiu(cu accent pe real)

In literatura de specialitate apar numeroase tehnici de cercetare, dar care pot fi reduse la 4 mari categorii:

experimentul tehnica ce permite verificarea legaturii dintre 2 variabile

observatia care poate fi neparticipativa sau participativa in functie de

modalitatea de observare folosita(din interior sau din exterior) si se realizeaza intr-o forma calitativa sau cantitativa. Trebuie desfasurata pe baza unor ipoteze clare.

ancheta este una dintre cele mai raspandite tehnici de cercetare

sociologica si are 2 forme principale interviul si chestionarul compuse dintr-o suita de intrebari. Intrebarile se pot referi la :

a) fapte ce privesc situatia celor chestionati

b)opinii - judecati, aprecieri, motivatii, intentii, aspiratii

c)atitudini - determinantii individuali, constienti sau nu, ai actiunilor

d)cunostinte in ceea ce priveste problema investigata

analiza documentara este utilizata atunci cand cercetatorul nu are

acces direct la realitatile sociale pe care doreste sa le studieze. Informatiile in acest caz se gasesc sub forma arhivelor publice sau private, jurnalelor private, datelor statistice, ziare, carti , reviste etc. Prezentand unele inconveniente legate de subiectivism, de anumite lacune, informatii contradictorii utilizarea acestei tehnici de cercetare trebuie facuta cu multa prudenta.

O lucrare sociologica clasica bazata pe tehnica analizei documentare este "The Polish Peasant in Europe and America" din 1923, in care W.I.Thomas si F.Znaniecki au utilizat corespondenta purtata de emigrantii polonezi din America cu rudele lor ramase in Polonia.

CURS V

Structura culturii

Semnificatia culturii

Antropologul sau simplul turist poate observa in calatoriile lui cat de diferite sunt culturile de la un continent la altul sau chiar in interiorul aceluias continent. Cand un european se confrunta cu alte culturi el constata ca ceea ce i se parea normal in societatea sa, este considerat straniu in alte societati si ca ceea ce e normal pentru alte societatii este straniu pentru a sa.

Sociologul si antopologul nu procedeaza ca un turist obisnuit; ei nu privesc alte culturi ca fiind ceva straniu sau nefiresc, ci incearca sa le studieze debarasandu-se de prejudecati.

In cceptiunea sociologului prin cultura se intelege ansamblul modelelor de gandire, atitudine si actiune ce caracterizeaza o populatie sau o societate, inclusiv materializarea acestor metode in lucru.

Cultura cuprinde, deci, componente ideale: credinte, norme, valori, simboluri, modele de actiune si componente materiale: unelte, locuinte, imbracaminte, mijloace de transport.

Cultura contine un set de raspunsuri standardizate pentru a interactiona cu ceilalti membri ai societatii. Cultura prescrie cum trebuie sa se un om cu membrii familiei, cu vecinii, cu necunoscutii; ce atitudine trebuie sa adopte cineva la o inmormantare, casatorie; cum sa se comporte cand e laudat, certat etc.

Cultura reprezinta pentru membrii unei societati ceva normal, dar de care nu-si dau seama decat atunci cand intra in contact cu culturi diferite.

Nici un om nu poate fi considerat fiinta sociala, membru al unei societati daca nu apartine unei culturi. Exista o legatura foarte puternica intre cultura si societate; prin cultura intelegem produsele ideale si materiale ale unui grup, iar prin societate intelegem un grup relativ autonom care se reproduce, ocupa acelasi teritoriu si participa la o cultura comuna.

Elementele culturii

In sensul foarte larg in care a fost definita cultura ea se reprezinta ca un ansamblu foarte complex la prima abordare eterogen de obiecte, credinte, prejudecati, moduri de comportare, creatii artistice etc. In acest ansamblu pot fi identificate cateva elemente principale: simbolurile, riturile, limbajul, normele si valorile

Simbolurile sunt semne arbitrare utilizate la nivel social pentru a desemna ceva: un obiect, o atitudine, o actiune. Ele sunt depozitarele culturii ce intr-un anumit sens poate fi definita si ca un sistem de simboluri. Modul in care ne imbracam, mancam, ne adresam altora, ne iubim sau ne dusmanim, vorbim sau gandim sunt orientate de simboluri.

Simbolurile pot lua forme diferite de la o societate la alta sau de-a lungul istoriei unei societati. De examplu exista ritualuri foarte diferite ale salutului: intr-un sat treaditional femeile adresau barbatilor salutul, iar acestia raspundeau; barbatiilor batrani li se saruta mana. In societatile in care s-au raspandit "comportamentele cavaleresti" barbatii tineri sau batrani sarutau mana doamnelor, obicei ce nu exista in tarile islamice.

Dinamica simbolurilor este foarte rapida producandu-se modificari de la o generatie la alta. De exemplu generatia adulta de astazi se adreseaza parintilor lor cu expresii de genul "mama", "tata" si formule de politeteprin care se dovedeau buna crestere si respectul fata de parinti. Dar intre adultii de astazi si copii lor exista un altfel de raporturi; copii considerand desueta folosirea formalitatilor de politete si utilizand tot mai des numele parintilor ca o expresie a emanciparii familiale. Generatia adultilor de astazi a abandonat anumite simboluri si a inceput sa se orienteze dupa altele noi.

Riturile se pot defini ca o secventa formalizata si stereotipa de acte savarsite intr-un context religios sau magic.( definitie predominant etnologica) In societatile industriale riturile magice sau religioase si-au diminuat importanta sau au disparut, multiplicandu-se, in schimb, ritualurile profane. In categoria ritualurilor profane ar putea fi incluse: protocolul, ceremonialele, regulile de politete si de comportare, sarbatorile. Desfasurarea unei intruniri publice se supune unui anumit ritual, la fel sarbatorirea Craciunului sau a Anului Nou; primirea unui ambasador sau curtarea unei fete. In societatile traditionale erau minutios elaborate "ritualurile de trecere" prin care se simboliza trecerea de la un grup de varsta la altul. In societatile industriale anumite rituri au disparut si au fost instituite alltele. Nerespectarea unui rit semnificand refuzul societatii, punerea sub semnul intrebarii a valorilor si normelor care asigura coeziunea si reglementarea societatii. Din acest motiv societatile sau grupurile urmaresc respectarea riturilor si pedepsesc cazurile de devianta. Daca in societatile traditionale riturile aveau o functie sociala si erau practicate sau respectate de catre toti membrii societatii, in societatile contemporane fiecare grup are valorile, normele si riturile sale.

Limbajul este principalul depozitar al simbolurilor. Un sistem structurat la nivel social de modele sonore cu specificatii semnificative. Insusirea limbajului semnifica nasterea omului ca fiinta sociala, ca om. Limbajul le permite oamenilor sa se exprime, sa creeze cultura, sa o acumuleze si sa o transmita, sa interactioneze in cadrul societatii, sa anticipeze actiuni viitoare si sa le organizeze. De exemplu un specialist distinge zeci de tipuri de computere si pe fiecare il desemneaza cu nume diferite. Pentru un cioban computerele sunt doar niste masinarii pe care nu le poate deosebii si numi; in schimb in activitatea sa, ciobanul, foloseste numeroase vase si ustensile de lemn fiecare cu denumirea sa. Pentru specialistul in computere instrumentele ciobanului sunt doar niste curiozitati folclorice pe care nu le poate identifica dupa numele lor. Informaticianul si ciobanul vorbesc aceeasi limba si pot comunica foarte bine in privinta aspectelor comune curente ale vietii sociale. Vocabularelelor sunt, insa, partial comune; fiecare posedand si o parte specifica de limbaj pe care celalalt nu o percepe.

Limbajul apare ca un program al perceperii realitatii; el imbogatindu-se continuu prin contactul cu realitatea, prin cercetare sau imaginatie.

Normele

nu traversam strada pana nu se aprinde lumina verde

nu ne amuzam in timpul unei ceremonii funerare

salutam cand suntem salutati

nu aducem prejudicii prietenilor

ne ridicam la intonarea imnului national

Toate acestea sunt norme imperative comportmentale.

Normele sunt reguli sociale care precizeaza comportamentul de adoptat in situatiile date; sunt conventii sociale stabilite mai mult sau mai putin arbitrar. Au un caracter constrangator. Nerespectarea lor este sanctionata, pedepsita; intensitatea acestora este diferentiata in raport cu forma normei. Aceasta este diferita in cazul traditiilor, moravurilor sau legilor.

Traditiile sau cutumele sunt modalitati comportamentale obisnuite si practicate de multa vreme de un grup.

Moravurile au caracter imperativ mai accentuat; sunt idei, afirmatii puternice cu privire la ceea ce este drept si gresit si in raport cu aceasta permis si interzis in situatii date. Sunt norme carora oamenii le acorda o mare importanta si fata de care pretind o conformare stricta.

Valorile sunt idei abstracte despre ceea ce este dezirabil, corect si bine sa se urmareasca de catre majoritatea membrilor unei societati.

Valoarea nu se limiteaza doar la ceea ce este dezirabil, dorinta fiind redusa la randul ei la simplu mijloc de realizare a unei nevoi; reprezinta ceea ce este demn de dorit, ceea ce merita in sine sa fie apreciatsau cautat. In aceasta categorie pot intra un obiect, un mod de a fi, un mod de a spune, un mod de a actiona. Pot fi astfel deosebite valorile economice, logice, estetice si practice.

Valoarea economica are 3 dimensiuni:

a)valoarea de intrebuintare - caracteristica ce permite satisfacerea unei nevoi sau dorinte

b)      valoarea de schimb - cantitatea de bunuri pe care le poti obtine schimband un bun

c)pretul - exprima valoarea de schimb in moneda

Gandirea si discursul trebuie sa respecte anumite reguli pentru a fi valabile. Aceste reguli ca legi fundamentale ale logicii se numesc valori logice( a nu se confunda cu valorile intelectuale - logica, gandirea, sinceritatea, luciditatea)

Despre valorile estetice se articuleaza notiunile de frumos, originalitate, armonie, iar valorile practice se articuleaza cu notiunile de folositor si nefolositor.

CURS VI

Personalitate si socializare

Factorii dezvoltarii personalitatii

Personalitatea este rezultatul interactiunii complexe a mai multor categorii de factori:

a)      mostenirea genetica (zestrea biologica)

b)      mediul fizic

c)      cultura

d)     experienta de grup

e)      experienta personala

Mostenirea genetica

Copilul se naste cu anumite preconditionari rezultate din combinarile genetice ale parintilor si din influentele exercitate asupra fatului in timpul sarcinii. Mostenirea biologica nu reprezinta insa, decat materia prima pe care se cladeste viitoarea personalitate. Aceeasi materie prima poate fi folosita in chipuri diferite rezultand personalitati diferite.

Apartinand aceleiasi specii, oamenii au o serie de caracteristici biologice comune. In acelasi timp fiecare presoana se naste cu o serie de particularitati care-i confera un caracter de unicitate. Rolul factorilor biologici in determinarea personalitatii constituie obiect de studiu de foarte multa vreme. In unele conceptii rolul factorilor biologici este considerat esential in fasonarea personalitatii, in altele se ignora rolul determinarilor biologice.

Cercetari mai recente, mai ales studiile asupra gemenilor, din anii 70-80, au pus in evidenta ca ereditatea are un rol foarte important in determinarea unor trasaturi de personalitate ca inteligenta si putin important in determinarea altor trasaturi cum ar fi sociabilitatea, atitudinile, interesele, controlul impulsurilor etc.

Pana in prezent nu s-a putut oferi o explicatie stiintifica si riguroasa legaturilor de determinare intre trasaturile fizice si cele comportamentale. In folclor sunt anumite convingeri conform carora "oamenii grasi sunt cumsecade" sau ca "femeile cu buze subtiri sunt cicalitoare". Explicatia unor asemenea corelatii statistice se plaseaza mai curand la nivelul raportului dintre asteptarile sociale si comportamentale. Daca intr-o societate functioneaza asteptarea sociala conform careia persoanele grase sa fie cumsecade, atunci va exista o presiune sociala pentru ca persoanele care au aceasta caracteristica fizica sa se conformeze asteptarilor. O trasatura fizica devine astfel un factor de personalitate in raport cu modul in care ea este considerata si definita de catre societate sau grupul de referinta din care face parte.

Mediul fizic a fost privit de multe teorii mai vechi ca un factor determinant in modelarea personalitatii. Determinismul geografic bucurat vreme indelungata de reputatia unei teorii stiintifice riguroase. Nu s-a putut proba, insa, existenta unor legaturi cauzale intre conditiile mediului fizic si personalitate. Desigur conditiile de mediu fizic pot influenta anumite trasaturi de personalitate. De exemplu persoanele ce traiesc in zone sarace au un comportament mai agresiv fata de persoanele ce traiesc in nise ecologice bogate. Cu toate acestea, se poate afirma ca dintre toate categoriile de factori ce influenteaza sau conditioneaza personalitatea, mediul fizic are rolul cel mai scazut.

Cultura constituie unul dintre factorii importanti de modelare a personalitatii. Trasaturile culturale ale unei societati genereaza anumite particularitati in socializarea copiilor. In fiecare societate exista unul sau mai multe tipuri de personalitate pe care copii trebuie sa le copieze. In culturile europene tipului principal de personalitate ii sunt asociate urmatoarele caracteristici: sociabilitate, amabilitate, cooperare dar si competitivitate. Familia si alti factori de socializare le transmit copiilor aceste caracte-ristici . Desigur, persoanele se conformeaza in graduri diferite acestor exigente si asteptari.

Legatura dintre cultura si personalitate este evidenta intrucat formarea persona-litatii consta in mare parte in interiorizarea elementelor unei culturi.

Experienta de grup

La nastere copilul este o simpla fiinta ce se multumeste cu satisfacerea nevoilor biologice. Treptat el devine constient de existenta in mediul sau a altor persoane pe care le diferentiaza. Incepand cu varsta de 2 ani copilul este constient de sine identi-ficandu-se prin "Eu". Supravituirea biologica a copilului nu e posibila fara ajutorul adultilor, iar devenirea sa ca fiinta sociala nu poate avea loc in afara interactiunii cu un grup. Interactiunea cu grupul ii permite copilului sa-si formeze imaginea despre sine. Cercetarile psihologice si pedagogic au scos in evidenta faptul ca atitudinile si comportamentele indivizilor sunt determinate de imaginea pe care acestia o au despre ei insisi; imagine formata prin interactiunea cu grupul. Grupul si in primul rand parintii asigura copilului satisfacerea nevoilor fiziologice si afective. Privati de afectivitate, copii se dezvolta anormal si ajung la comportamente asociale sau antisociale. De-a lungul vietii individul interactioneaza cu o multime de grupuri de referinta.imaginea despre sine se poate modifica in raport cu modul in care el se simte perceput de catre grupurile cu care el interactioneaza.

Experienta personala

Personalitatea individului este influentata si de experienta proprie de viata. Fiecare individ are o experienta personala unica prin care se deosebeste de ceilalti indivizi. Experientele de viata nu se cumuleaza in mod simplu, ele se integreaza. O experienta noua de viata este traita si evaluata din perspectiva experientelor trecute si din perspectiva normelor si valorilor socializate si internalizate.

Experienta personala nu este niciodata incheiata pe parcursul vietii individului. Experienta trecuta poate fi reevaluata din perspectiva noilor experiente producandu-se modificari de atitudini si comportamente si prin aceasta modificari de personalitate. Modificarea experientei de viata poate avea drept urmare modificarea perspectivelor asupra aceluiasi fapt social.

Experienta personala are de cele mai multe ori o putere formativa mai mare decat invatarea din experienta altora. Chiar si in acest caz o experienta trebuie sa se repete pentru ca individul sa poata invata din ea.

Procesul de socializare

Formarea personalitatii este rezultatul unui proces complex de socializare in care interactioneaza factorii personali, de mediu si culturali. Socializarea este un proces de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Transferul de cultura de la o generatie la alta se face prin intermediul socializarii. Individul se naste intr-o anumita cultura pe care o preia, o interiorizeaza si o transmite urmatoarelor generatii. S-au formulat diferite teorii ale socializarii, cele mai importante fiind:

teoriile invatarii

teoriile dezvoltarii cognitive

Teoriile invatarii Invatarea este o modificare permanenta a comportamentului care rezulta din experientele pe care le acumuleaza individul. Invatarea se realizeaza asociativ prin conditionare operanta si prin intariri.

Prin conditionare operanta individul invata din experientele sale trecute, retine ce consecinte au avut comportamentele sale asa incat le va repeta sau le va evita.

Invatarea prin intarire poate fi ilustrata prin modul in care are loc dresajul ani-malelor. In momentul in care animalul executa o miscare conforma cu intentiile dresorului, el primeste un stimul pozitiv - hrana, cand va executa o miscare pe care drsorul nu o vrea, animalul primeste un stimul negativ - lovitura. Acesti stimuli repetandu-se de mai multe ori, animalul isi formeaza reflexe adoptand numai comportamente care sunt asociate cu consecintele placute.

Daca invatarea s-ar face numai prin conditionare sau numai prin proprie experienta ea ar dura forte mult, ar fi incompleta, iar unele experiente ar fi fatale. Invatarea se realizeaza si prin observarea comportamentului altora, prin interactiunea cu alti oameni in acelasi context social.

Teoriile dezvoltarii cognitive

In teoriile invatarii copilul si adultul sunt plasati pe pozitii similare. In realitate o experienta nu are aceeasi semnificatie si aceleasi consecinte pentru un copil si pentru un adult. Invatarea se realizeaza progresiv etapa cu etapa. Transformarea copilului intr-o fiinta sociala are loc treptat; aceasta dezvoltare prezentand doua aspecte: dez-voltarea cognitiva si dezvoltarea morala.

Dezvoltarea cognitiva parcurge mai multe etape; trecerea de la o etapa la alta fiind marcata de schimbari profunde. J. Piaget distinge 4 etape in dezvoltarea cogni-tiva a copilului. In conceptia lui individul si mediul sunt intr-o continua interactiune. Procesul de socializare nu este uniform pentru toti indivizii intrucat intervin diferente intre capacitatile cognitive ale indivizilor.

Tipuri de socializare

Socializarea incepe din primele zile de viata si continua de-a lungul intregii existente.

In forma 1 pozitiva-concordanta socializarea se realizeaza conform unor valori si norme sociale fundamentale si in concordanta cu valorile si normele promovate de societatea globala.

In forma a2a pozitiva-discordanta socializarea se realizeaza conform unor valori si norme sociale fundamentale, dar in discordanta cu unele norme si valori promovate de unii agenti socializatori.

In forma a3a negativa-concordanta in cazul in care familia si grupul realizeaza o socializare conforma cu normele si valorile statului totalitar, dar neconforma cu valorile si normele sociale fundamentale

In forma a4a negativa-discordanta socializarea se realizeaza contrar normelor si valorilor fundamentale dar si celor promovate la nivel social general.

Agentii socializarii

Socializarea este realizata intr-o multitudine de forme si situatii de numerosi agenti dintre care mai importanti sunt familia, grupurile pereche, scoala si mijloacele de comunicare in masa.

CURS VII

Procesele sociale

Procesele sociale sunt fapte si fenomene sociale care au o anumita desfasurare, care sunt omogene, interdependente si care, in general, functioneaza respectand teoria sistemelor.

Procesele sociale constau in actiuni desfasurate de actorii sociali care genereaza o anumita transformare si schimbare la nivel social. Aceste schimbari si transformari au fost analizate si definite de catre sociologi ca apartinand dinamismului social.

Procesele sociale mai sunt definite si ca fenomene si fapte sociale care sunt ghidate de personalitatea individului si/sau grupului care le genereaza.

Procesele sociale sunt ansambluri de fenomene si fapte care sunt durabile in timp, au o anumita tipologie, sunt generate de o anumita cauza, au o anumita directie de desfasurare.

Tipologiile proceselor sociale

Sociologul Leopold Von Wiese clasifica procesele sociale in functie de urmatoarele criterii:

In functie de structura proceselor sociale:

1. intrapersonale - propriu-zis din punct de vedere psihologic am putea afirma ca in    acest caz desfasuram proces psihic, dar analizand din perspectiva sociologica putem afirma ca individul poate realiza un astfel de proces in urma socializarii, a internalizarii regulilor sociale, a simbolurilor
2. interindividuale - acestea sunt in special interactiunile dintre actorii sociali in urma procesului de socializare
3. intragrupale - acestea sunt caracterizate prin relationarile realizate intre membrii unui grup
4. intergrupale - acestea sunt realizate intre grupuri

In functie de functionalitatea acestora

a.       Procesul integrativ - acesta este in opozitie cu cel dezintegrativ si se caracterizeaza prin toate transformarile care exista la nivel social si care fac societatea sa functioneze dupa anumite norme, reguli, valori, cutume etc.

b.      Procese sociale de organizare(dezorganizare, reorganizare) - procesele sociale de organizare se caracterizeaza prin stabilirea unor reguli , norme si valori dar, la nivel institutional

c.       Procese sociale de adaptare, acomodare si asimilare - conform psihologiei lui Piaget procesul de asimilare se realizeaza atunci cand in viata unui individ apare de exemplu o noua regula, norma iar acesta trebuie sa o invete; in stadiul acomodarii individul trebuie in primul rand sa exerseze aceasta regula; in stadiul ultim de adaptare individul a internalizat (acceptat, foloseste, ii apartine) regula.

d.      Procese sociale de colaborare - propriu zis acestea sunt la baza functionarii normale a vietii sociale

e.       Procese sociale de competitie - daca procesele de colaborare generau functionalitatea sociala de nivel normal, cele de competitie confera socialului dinamismul care este necesar evolutiei si dezvoltarii sociale

f.       Procese sociale anomice - acestea sunt de doua tipuri:

de dezorganizare - care se produc atunci cand la nivel social normele si regulile nu mai functioneaza

de dezintegrare - care se produc atunci cand normele si regulile existente dispar si nu sunt inlocuite cu altele noi

In functie de sfera de desfasurare:

- procese sociale la nivel microsocial

- procese sociale la nivel macrosocial

In functie de consecinte, acestea pot fi clasificate in :

Procese sociale stabile

Procese sociale care aduc modificari sociale

Procese sociale de reproducere sociala

Procese sociale de dinamica sociala

Proces social cumulativ(care insumeaza in sine mai multe fenomene si fapte sociale)

CURS VIII

Procesul de dinamica sociala

Dinamica sociala se intelege foarte clar prin schimbare si modificare de nivel structural a respectivei societati. Atunci cand analizam dinamicasociala este recomandabil sa avem in vedere urmatoarele intrebari:

ce anume produce schimbarea?

ce anume se schimba?

cum se schimba?

ce factori sunt implicati?

ce mecanisme functioneaza in procesul de schimbare?

care sunt agentii care o produc?

care sunt predictiile si planurile pe care le putem face in ceea ce priveste procesul de dinamica sociala.

Teorii sociologice ale dinamicii sociale:

1. Teoriile lui A. Comte - el are in vedere doua perspective

- statica sociala

- dinamica sociala - in privinta dinamicii sociale Comte considera ca    umana a inregistrat de-a lungul istoriei sale o permanenta schimbare trecand de la o etapa teologica la cea metafizica, iar in final la cea pozitiva(stiintific)

2. Teoriile lui H. Spencer - filozof la origine, Spencer, priveste dinamismul social din perspectiva evolutionismului(vezi teoriile Darwiniste)
3. Teoriile lui Marx - evolutia si dinamica sociala este vazuta de acesta prin prisma luptei de clasa
4. Teoriile lui Durkheim - Durkheim vede dinamica sociala ca fiind produsa in special de mediul social intern, acesta insemnand un cumul de factori geografici , naturali, de mentalitati si cutume, de traditii, de norme si reguli institutionale formale de factura psihica, de limbaj.