Somajul - cel mai grav fenomen in sistemul securitatii sociale

Somajul - cel mai grav fenomen in sistemul securitatii sociale

Fenomenul somajului este cel mai grav: "nu este posibila sustinerea unui sistem de securitate sociala cu un somaj in crestere", iar aceasta este situatia actuala, prin sistarea procesului de crestere economica "fara precedent" care a caracterizat perioada 1951-1973, ce a sprijinit la randul sau dezvoltarea corelativa fara precedent a securitatii sociale si care astazi este . istorie, deoarece criza declansata in lume in 1974 a terminat cu el; "cei treizeci de ani gloriosi" ai deceniilor 1950, 1960 si 1970 - sau cei douazeci si trei din 1950 pana in 1975, sau doua zeci si opt, din 1946 pana in 1973 - "perioada de aur", "anii de aur", care au generat "varsta de aur a pensiilor", acesti ani au trecut si lor le-a urmat o criza care probabil ca reprezinta "mai mult decat un scandal trecator", care anuntand noi tipuri de locuri de munca, anunta de asemeni un nou tip de securitate sociala nu foarte strans legat de raportul de munca, astfel cum sunt sistemele actuale.

Somajul este un fenomen social contemporan, fiind o urmare a intalnirii si confruntarii dintre cererea si oferta de munca.

Notiunea de somaj se poate traduce direct prin "inactivitate". Somerii sunt un grup de persoane, din cadrul populatiei active a unei tari.

Populatia activa din punct de vedere economic include toate persoanele cu varsta mai mare sau egala cu 15 ani, apte de munca si care intr-o perioada de referinta specificata furnizeaza forta de munca (utilizata sau nu) pentru producerea de bunuri sau servicii in cadrul economiei nationale.

Mai general spus, populatia activa cuprinde populatia ocupata si someri.

Astfel, populatia activa neocupata (sau somerii) reprezinta acel segment din populatie care sunt in cautarea unui loc de munca, nedetinand unul in prezent, dar fiind disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele 15 zile.

In categoria de someri sunt incluse si urmatoarele categorii:

- persoanele fara loc de munca, disponibile sa lucreze, care asteapta sa fie rechemate la lucru sau care au gasit un loc de munca si urmeaza sa inceapa lucrul la o data ulterioara perioadei de referinta;
- persoanele care in mod normal fac parte din populatia inactiva (elevi, studenti), dar care in perioada de referinta au declarat ca sunt in cautarea unui loc de munca si sunt disponibile sa inceapa lucrul.

Somajul poate fi clasificat in mai multe tipuri, in functie de o multitudine de factori cum ar fi: dupa raportul cerere-ofertaa sau dupaa caracterul sau.

O prima clasificare ar imparti somajul in voluntar si involuntar. Somajul voluntar apare atunci cand muncitorii refuza oportunitatile de locuri de munca aparute, preferand sa ramana someri. In schimb, somajul involuntar apare atunci cand pe piata muncii sunt insuficiente locuri de munca pentru a-i satisface pe toti cei apti de munca.

In cadrul somajului voluntar se incadreazaa urmatoarele categorii din populatie:
- persoanele angajate care prefera sa isi intrerupaa temporar activitatea deoarece apreciaza ca ajutorul de somaj le asigura o existenta decenta.

- somerii care asteapta locuri de munca mai bune si mai potrivite lor decat cele existente la un moment dat.

- persoanele casnice care au hotarat sa se incadreze, dar inca ezitaa din cauza nivelului salariului si a conditiilor de muncaa existente pentru moment.

In functie de natura si cauzele somajului intalnim somajul conjunctural, frictional si structural.
In functie de raportul cerere-oferta si de impactul acestui raport pe piata muncii avem urmatoarele categorii de somaj: clasic (somaj prin eficienta productiei), ciclic (somaj prin insuficienta cererii) si sezonier.
In cele ce urmeaza sunt prezentate 3 dintre cele mai intalnite tipuri de somaj:

- Somajul sezonier. Acest tip de somaj este determinat de fluctuatiile cererii fortei de munca. In marea majoritate a cazurilor aceste fluctuatii pot fi anticipate si urmeazaa un model sistematic de-a lungul anilor.

Domenii in care acest tip de somaj se manifesta cu precadere sunt agricultura sau constructiile, unde pe tip de iarna cererea de munca scade dramatic.

- Somajul frictional. Este cea mai raspandita forma de somaj si este determinat de persoanele care se gasesc in tranzitie intre slujbe. Apare datorita dinamicitatii pietei de munca, deoarece inerent este un interval de timp in care somerii ajung la o slujba vacanta potrivita.

- Somajul structural. Somajul structural (sau de neadaptare) apare in urma unui dezechilibru intre structura ofertei si a cererii de munca.

Astfel, poate surveni in urma unei nepotriviri structurale la nivelul profesiilor, a impartirii teritoriale sau demografice intre ce locuri de munca sunt oferite si ce calificari au cei care sunt apti de munca.

O categorie mai aparte de somaj o reprezinta somajul deghizat. Acesta cuprinde acele persoane inregistrate ca someri, dar care in realitate lucreaza fara contract de munca, beneficiind in acelasi timp de toate drepturile legale ale unui somer.

In concluzie, somajul reprezinta un fenomen social, o urmare a unui dezechilibru existent pe piata muncii, intre cererea si oferta de munca.

Securitatea sociala este constisitoare si, in consecinta, sarcina pe care sprijinirea ei o impune colectivitatii.

Securitatea sociala fiind un scop colectiv in sens strict si nu un mijloc sau instrument care sa serveasca altor scopuri, consumarea resurselor in interiorul ei, independent de faptul ca pe de o parte (de exemplu, in general programele de asistenta si reabilitare) pot sa fie privite ca investitie si nu consum, are, ca sa spunem asa, o provenienta care nu trebuie discutata decat in momentul in care intra in conflict cu alte scopuri.

Aceasta idee este exprimata cu un radicalism suficient si poate necesar: a opri sau a renunta la dezvoltarea economica inseamna a renunta la securitatea sociala.

Incepand cu a doua jumatate a perioadei 1971-1980, aceasta problema s-a pus cu o intensitate din ce in ce mai mare, principalele sale ingrediente specifice fiind:

a)     reducerea numarului de posturi - mai cruda fiind cresterea somajului fortat, care in acelasi timp determina cresterea cheltuielilor si micsoreaza resursele disponibile;

b)     imbatranirea lenta a populatiei, care conduce la crestea costulului pensiilor - acest cost "explodeaza", cum se spune in mod graphic, eliminand orice posibilitate de expansiune si pune sistemele de securitate sociala fata in fata cu probleme acute de finantare, care se agraveaza atunci cand se cere ca aceasta sa se micsoreze daca se doreste combaterea eficace a somajului.

Criza securitatii sociale obliga la o reexaminare atenta a acesteia pentru "rationalizarea" ei, intelegand printr-o astfel de utilizare optima a resurselor ca ei ii sunt destinate, astfel incat securitatea sociala sa fie un bastion al apararii impotriva crizei si nu una din victimele sale si inca anunta ca "drept irefutabil" nevoia de "a reduce planurile de cheltuieli", tema asupra careia trebuie sa aiba "prioritate imediat" pentru a rupe cercul vicios al cresterii necontrolate a costurilor; barochism propriu limbajului celor de la O.I.M. pentru a spune ca trebuie reduse imprumuturile, desi acest lucru trebuie facut cu delicatete si atentie extrema pentru a nu altera excesiv procesul de redistribuire intre generatii si nici, desi pare sa existe generatii "nascute pentru a plati", sa atenteze in mod grav la "echitatea intergenerationala", structuri atat materiale cat si spirituale pe care se sprijina securitatea sociala; privarea acestora, lasand la o parte faptul ca ea chiar exista, este considerata un jaf si este privita cu un sentiment de neincredere si disperare.

Trebuie sa se aibe in vedere, dupa cum chiar O.I.M. spune, faptul ca tocmai amploarea acoperirii securitaii sociale a facut ca aceasta criza sa nu genereze aceeasi saracie grava si agitare sociala din deceniul 1930, fixand o limita care sa nu se depaseasca, indiferent daca "zilele infloritoare" in care extinderea legala a serviciilor sociale era sprijinita de ansamblul de partide politice principale in trecut.

Cu toate acestea, resursele destinate securitatii sociale, cu exceptia sanatatii, se reduc in mod proportional peste tot.

Alte consecinte ale crizei sunt, pe de o parte, deja sus amintita importanta redefinita, cu un nume sau altul al asistentei sociale, singura forma de protectie pentru un numar din ce in ce mai mare de familii . cu generatia saraca derivata din pensionare si din restrictiile programelor de securitatea sociala.

Pe de alta parte, forta pe care au capatat-o formele private de asigurare complementara, pentru cine si le poate procura, imprumuturile obligatorii minime si in regres, cand se estimeaza ca acestea provin din biografia sa de cotizator si nu corespund cu sacrificiile pe care le-a facut; pana intr-acolo incat astazi expertii declara ca protectia privata complementara este indispensabila deoarece protectia publica obligatorie nu poate veni in intampinarea tuturor nevoilor individuale, incluzand in acestea nu doar pe cele de al treilea nivel, voluntar si liber, dar si pe cele de al doilea nivel (nivel profesional).

In contemporaneitate se poate imputa de asemenea crizei o anume crestere a "venitului minim" ca panaceu de protectie, in masura in care de aici deriva marginalizarea, inca protejata, a colectivelor, in special a celor aflati in somaj de foarte mult timp, pentru a accentua "politicile sociale de integrare" a marginalizatilor.