Structurile si procesele grupale si implicatiile lor psihosociale

Grupurile umane sunt diferite unele de altele in primul rand prin structura lor specifica, prin modul in care ele sunt organizate si prin modul in care membrii lor interactioneaza unii cu altii. Structura grupului se refera la caracteristicile organizarii sociale a grupului: numarul si diversitatea membrilor sai, asteptarile pe care membrii grupului le au unii de la altii (normele), intelegerile referitoare la "cine ce face" in cadrul grupului (rolurile), recompensele si prestigiul oferite diversilor membri ai grupului (statut) si cat de atractiv este grupul pentru membrii sai (coeziune) (Gary Johns, "Comportament organizational", 1998, p. 227). Aceasta apreciere sintetica a profesorului Gary Johns de la Concordia University din Montreal ne indreptateste sa definim structura grupului ca fiind un ansamblu de modele, relativ stabile si interdependente ale pozitiei diferitelor elemente constitutive ale grupului (membri, relatii etc.), unele in raport cu altele, stabilite in cursul activitatii de realizare a scopului pentru care grupul a fost constituit.

Principalele tipuri de modele la care se opresc majoritatea autorilor sunt:

a)      modelul rolurilor (pe care le indeplinesc membrii grupului in cadrul activitatii comune);

b)      structura comunicarii (vizand ansamblul de relatii de comunicare posibile pe parcursul activitatii grupului);

c)      structura puterii (reflectand pozitia membrilor grupului in cadrul acestuia, existenta unor relatii interpersonale in ierarhia autoritatii);

d)      structura afectiv-axiologica (reflectand pozitia membrilor grupului din perspectiva simpatiei de care se bucura in cadrul grupului si care exprima valoarea acestora in raport cu a altor elemente ale grupului).

1. Structura statusurilor si a rolurilor

Ca urmare a investirii oficiale cu diferite roluri a membrilor grupului, la nivelul acestuia se constituie o structura formala, institutionalizata, care reprezinta aspectul fundamental al oricarui tip de grup organizat pe principii normative in vederea indeplinirii unei anumite sarcini. Datorita acestei investiri, in grup, sarcinile si responsabilitatile vor fi strict delimitate in conformitate cu prevederile unui intreg sistem de reguli si proceduri formale. Exprimand intr-o forma grafica structura formala a grupului, organigrama acestuia va reda astfel ansamblul relatiilor ierarhice, functionale si de cooperare instituite la nivelul sau. Ca rezultat firesc, spontan si natural al optiunii psihologice a fiecarui membru al grupului pentru ceilalti parteneri, alaturi de structura oficiala a grupului se formeaza si o structura neoficiala, informala, a rolurilor si statusurilor. Rolul fiecarui individ in cadrul grupului se va exercita in acest caz, nu datorita unei investiri sociale, ci datorita pozitiei (recunoscuta unanim de catre ceilalti) pe care o detine in grup si a influentei pe care o exercita, in consecinta, asupra acestora.

Rolul, ca totalitate a normelor, valorilor si modelelor actional-comportamentale care asigura functionalitatea unui membru al grupului vizeaza, asadar, comportamentul pe care ceilalti membri ai grupului il pot pretinde de la acesta intr-o situatie data, in raport cu pozitia, cu statusul sau in structura relatiilor formale din cadrul grupului. Corelativ statusurilor sociale, fiecarei persoane ii sunt proprii la un moment dat mai multe roluri sociale, care pot fi congruente sau incongruente. Ele alcatuiesc "setul de roluri" specific unei persoane (R. K. Merton). Incongruenta rolurilor sociale poate genera conflicte inter-rol (conflictele de rol). De asemenea, conflictele de rol pot fi produse de discrepanta dintre trasaturile de personalitate ale purtatorului de roluri sociale si prescriptiile rolului social, de incapacitatea individului de a satisface exigentele rolului social.

Din acest punct de vedere este interesanta abordarea clinica a rolurilor. Astfel, J. Maisonneuve (2001, p. 138), reluand o clasificare a rolurilor realizata de catre Benne si Sheats, arata ca in cadrul unui grup se disting trei mari categorii de roluri:

a)      rolurile referitoare la obligatii, adica cele care vizeaza facilitarea si coordonarea efortului grupului in definirea obiectivelor sale si a mijloacelor pentru atingerea acestora. Astfel, se pot distinge mai ales "lansatorul de idei", coordonatorul, criticul, informatorul, anchetatorul, secretarul;

b)      rolurile referitoare la intretinerea vietii colective; aceste roluri ii privesc, pe de o parte, pe cei care vin, din necesitati socio-afective, sa sustina grupul, sa reduca conflictele interpersonale, sa asigure manifestarea si securitatea fiecaruia; exista astfel stimulatorul, mediatorul, protectorul, iar pe de alta parte, sunt cei preocupati de valoarea grupului (cazul celui care stabileste "nivelurile de aspiratii") si de interpretarea fenomenelor colective (cazul "observatorului-comentator");

c)      rolurile individuale, care nu se refera la rolurile membrilor grupului, ci la satisfacerea unor nevoi individuale proprii. Satisfacerea are loc in detrimentul productivitatii sau al climatului colectiv, dar constituie un aspect important al comportamentelor anumitor subiecti. Pot fi distinse patru cazuri principale de roluri individuale:

dominatorul, care cauta sa se impuna, sa isi demonstreze superioritatea independent de exigentele situatiei;

dependentul, care cauta mereu sa suscite simpatie si sprijin pentru a se linisti;

amatorul de prestigiu, care urmareste sa se puna in evidenta si sa atraga atentia prin toate mijloacele, adesea susceptibil in fata criticii;

"omul care se povesteste" profitand de situatia colectiva pentru a-si exprima sentimentele, ideile, povestea personala, fara legatura cu problemele actuale ale grupului.

Analiza rolurilor pe care indivizii le pot indeplini in cadrul unor grupuri diferite se face, desigur, in raport de natura grupului, de obiectivele sale, de mediul in care acestea actioneaza.

Conform aprecierilor lui Pierre De Visscher (2001, p. 588), actualmente, indeosebi cu privire la grupurile de munca, exista tendinta de a "functionaliza rolurile" conform tripticului: productie-facilitare-organizare. Este de retinut si faptul ca, intrucat rolurile au, in acelasi timp, o functie de reglare a raporturilor sociale din cadrul grupului si o functie integratoare pentru personalitate, intre ele pot sa apara relatii conflictuale. De aceea este necesar sa examinam, pe de o parte, sursele si formele conflictelor de roluri    care pot compromite aceste echilibre, iar pe de alta parte, procesul de ajustare si de rezolvare posibila a conflictelor. In ceea ce priveste sursele acestor conflicte este bine-cunoscuta, de pilda, inconsistenta sau echivocul pozitiilor si al modelelor de roluri co toate pozitiile de intersectie sunt astfel, fie ca apar:

Ø      intre doua culturi (cazul "marginalului", un individ transplantat intr-o cultura foarte diferita de a sa);

Ø      intre doua clase de varsta (cazul adolescentului aflat intre modelele de conduita infantila si cele ale adultilor);

Ø      intre doua grupuri profesionale (cazul maistrului, al sefului de echipa aflat intre baza si autoritate).

Literatura de profil analizeaza pe larg si iesirile posibile din conflictele de rol. Astfel, se considera ca exista trei forme principale de conduite de rezolvare: optiunea, compromisul si inovatia, iar alegerea uneia sau alteia dintre aceste modalitati este dictata, desigur, de contextul situational dat, de personalitatea celui pus sa aleaga, de relatiile existente intre membrii grupului etc.

2. Structura comunicarii

Realizarea interactiunilor dintre membrii grupului, indeplinirea sarcinii comune, nu ar putea avea loc in afara comunicarii, a unui schimb de informatii. Comunicarea reprezinta modul fundamental de interactiune psihosociala a indivizilor, realizat prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate cu scopul obtinerii stabilitatii grupului sau a unor modificari de comportament individual sau grupal.

Sub aspectul ei cel mai general, comunicarea poate fi reprezentata ca un ansamblu de actiuni succesive de emitere si receptionare a unor mesaje informationale, de codificare si decodificare a lor prin mijlocirea unor canale (retele) de comunicare care leaga intre ele diferitele elemente ale sistemului, cat si sistemul cu mediul in care fiinteaza. Atat structura formala, cat si cea informala a grupului, presupun, si, in acelasi timp, faciliteaza o anumita structurare a comunicarii care va reflecta o dispunere specifica a membrilor grupului in functie de calitatea lor de emitatori si/sau receptori de mesaje. Raportarea unora la altii se face prin intermediul retelelor de comunicare de tip orizontal care pot lua forme diferite in raport de sensul circulatiei mesajelor intre membri grupului si dispunerea lor spatiala. Cunoasterea particularitatilor comunicarii la nivel grupal, a caracterului reciproc sau unilateral al acesteia, a formelor pe care le imbraca diversele retele si structuri de comunicare utilizate mai frecvent in cadrul grupului social, ne permite sa facem anumite aprecieri atat cu privire la locul pe care il ocupa fiecare membru al grupului in cadrul acestor structuri, cat si asupra unor aspecte ce vizeaza personalitatea grupului ca unitate sociala distincta.

Realizand o demarcatie clara intre comunicarea individuala sau telegrafica, asa cum o numeste el si comunicarea sociala sau orchestrala, Yves Winin (2001, p. 140) scoate in evidenta caracteristicile definitorii ale acesteia din urma:

a)      este o comunicare permanenta ce face posibila mentinerea in regularitate si previzibilitate a actiunilor indivizilor;

b)      este o activitate de control, de confirmare, de "integrare" in care un rol mai important revine contextului decat continutului, mai mult semnificatiei decat informatiei;

c)      este un construct care permite un studiu interdisciplinar al dinamicii vietii sociale; ea nu poate fi discutata in termeni de succes sau esec, de normalitate sau patologie. Dimpotriva, indicii si criteriile pe care un anumit grup social le utilizeaza pentru a judeca din punct de vedere etic, estetic sau psihosociologic anumite comportamente din cadrul activitatilor comunicative ale societatii lor, pot face obiectul unor studii speciale.

Caracterul complex al comunicarii in cadrul grupului social este dat de faptul ca, in afara aspectului ei formal (reductibil la o schema cibernetica), ea prezinta, mai ales, un aspect psihosociologic. Acesta este conferit de relatia ce ia nastere intre doua sau mai multe persoane aflate intr-o situatie comuna si care isi disputa pozitiile prin intermediul semnificatiilor.

Studiile de specialitate interesate de particularitatile comunicarii in grupul uman au pus un accent aparte pe analiza principalelor grupuri de indicii nonverbale (paralimbaj, contact vizual, expresie faciala, pozitie, gestica, atingere, proximitate) care pot semnala diverse stari emotional-atitudinale ale membrilor grupului sau diferite aspecte subtile ale relatiilor interpersonale. Totodata, sunt studiate caracteristicile principalelor tipuri de structuri si retele comunicationale grupale (structurile centralizate, structurile omogene si cele intermediare).

Structura centralizata este structura comunicationala in care un singur membru al grupului primeste informatii de la toti ceilalti, gaseste solutia (ia decizia) si o comunica celorlalti, iar in structura omogena fiecare dintre membrii grupului transmite celorlalti informatiile detinute si fiecare prelucreaza mesajele, gaseste individual solutia si o impartaseste celorlalti. Petru Ilut (2004, p. 157) considera ca, in cazul structurii centralizate, teoretic, numarul configuratiilor posibile este egal cu numarul membrilor grupului, fiindca fiecare poate fi centralizat, pe cand in cazul celei omogene exista o singura configuratie. In mod real, nu toti membrii unui grup au sanse egale de a fi in centrul structurii comunicationale. Exista sau se naste intotdeauna un lider formal sau informal care indeplineste si rolul central in actul comunicational, astfel incat se poate spune ca structura centralizata (chiar si cea intermediara) este o structura ierarhica. Dominanta comunicarii de tip central-ierarhizata se explica prin functia ei de a asigura stabilitatea si performanta grupului, fiind sustinuta in acelasi timp, psihologic, pe de o parte de dorinta membrilor de a transmite informatii in sus, spre sefi, pentru a se afirma si, de pe alta parte, de atentia liderului fata de mesajele venite din grup, in vederea mentinerii si consolidarii pozitiei sale. Experimental s-a demonstrat ca, in rezolvarea de probleme simple, forma centralizata este mai eficienta, pe cand grupurile descentralizate reusesc mai bine in problemele complexe. Este adevarat insa si faptul ca in configuratiile centralizate, satisfactia membrilor grupului este mai mica decat in cele descentralizate indiferent de sarcina ce trebuie indeplinita.

3. Structura puterii

Acest tip de structura, denumita si structura ierarhica a grupului, se constituie in stransa legatura cu structura rolurilor si reflecta pozitia membrilor in cadrul acestuia si relatiile dintre aceste pozitii. Fiecare individ se bucura de un anumit prestigiu si o anumita autoritate in cadrul grupului in raport cu calitatile sale, de gradul de participare la realizarea sarcinilor. Astfel, se creeaza in grup o anumita ierarhie a autoritatii, prestigiului si influentei care surprinde, in ultima instanta, posibilitatile pe care unii membri ai grupului le au in influentarea activitatii celorlalti. Datorita faptului ca orice activitate colectiva cere ca unele persoane din grup sa antreneze alte persoane pentru a actiona intr-o directie determinata, puterea se impune ca un element esential al colectivitatii respective.

In literatura de specialitate notiunea de putere este analizata in stransa legatura cu cea de influenta (pentru unii autori termenii de putere si influenta sunt absolut echivalenti - vezi Michener si Suchner). Pentru Serge Moscovici sau Stefan Boncu (2002, p. 15) termenii sunt diferiti desi prezinta numeroase note comune. Astfel, puterea inseamna capacitatea unei persoane sau a unui grup social de a aplica pedepse (sau recompense), de a lua decizii importante si a controla resurse, in timp ce influenta sociala ar desemna o schimbare, o modificare a unui comportament prin intermediul actiunii unui agent social.

Indiferent pe ce pozitie ne situam, vom retine faptul ca cele doua notiuni sunt corelate si ca diferenta dintre ele este, in fond, diferenta dintre posibilitate si realizare: puterea este influenta potentiala iar influenta, putere in actiune. Inrudite indeaproape cu conceptele de putere si influenta sociala, sunt si conceptele de leadership si lider (vezi M. Zlate, 2004). Fiedler, de pilda (1971), considera ca liderul este individul care influenteaza activitatile de grup si astfel, influenta devine o dimensiune a leadership-ului. De aceea, vom incerca in continuare ca, in stransa legatura cu structura de putere specifica oricarui grup social, sa analizam, in mod succint, principalele aspecte ale influentei sociale si ale leadership-ului.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Precizati in ce consta esenta si semnificatia organigramei grupului.
2. Realizati o analiza comparativa a celor trei categorii de roluri constituite in cadrul grupului in conceptia lui Benne si Sheats.
3. Aratati care este semnificatia conceptului de "conflict inter-rol" si precizati cateva situatii in care el se poate manifesta.
4. Analizati conceptul de "mentalitate de grup" ("scheme mentale colective") formulat de W. Bion apeland la metoda cubului, raspunzand la cele sase solicitari: descrie, compara, analizeaza, aplica, asociaza, argumenteaza (vezi J. C. Abric, 2002, p. 89).
5. Explicati si exemplificati semnificatia "elementelor situationale inductoare" analizate de A. Mucchielli in legatura cu rolul comunicarii de sugestie in situatiile grup (vezi A. Mucchielli, 2005, cap. IV).