Studiul comportamentului deviant

Studiul comportamentului deviant

Termenul devianta desemneaza un ansamblu dispersat de activitati care deceptioneaza o asteptare, o norma, o valoare. In mod analitic, apare intrebarea: ale cui? In mod firesc, gindul se indreapta spre 'indivizii dezirabili' si 'indivizi marginali'. Dar sintem noi insine atit de normali pe cat ne-ar placea sa credem? Persoanele al caror comportament pare de neinteles sau straniu pot fi oare considerate fiinte rationale atunci cind intelegem din ce motiv actioneaza in felul respectiv?

Dar din acest fel de a ne intreba nu rezulta cumva ca este imposibil de formulat o definitie a deviantei care ar fi absolut transparenta? Ne vom putea da seama de aceasta comparind modurile in care diversi sociologi isi incarneaza expunerea cu exemple. Tocmai pentru aceasta, in acest capitol vom urmari expunerea lui A. Giddens. Din primele rinduri ele ne avertizeaza sa ne indreptam atentia catre influenta claselor sociale, catre diviziunile dintre bogati si saraci. Pentru un punct de vedere oarecum alternativ, recomandam capitolul 'Devianta' din 'Tratatul de sociologie' coordonat de R. Boudon[1].

1. Analiza lui A. Giddens

Studiul deviantei, asemenea altor domenii ale sociologiei, ne indreapta atentia catre puterea sociala si catre influenta clasei sociale - diviziunile dintre bogati si saraci. Atunci cind consideram devianta sau conformarea de la regulile si normele sociale, trebuie intotdeauna sa avem in vedere intrebarea: "ale cui reguli?" Asa dupa cum vom vedea, normele sociale sint puternic influentate de divizarile de putere si de clasa.

Dupa A. Giddens, devianta poate fi definita drept non-conformism fata de un set dat de norme, care sint acceptate de un numar semnificativ de oameni, in cadrul unei comunitati sau a unei societati. Nici o societate nu poate fi impartita intr-o maniera simpla intre cei care deviaza de la norme si cei care se conformeaza. In anumite ocazii, majoritatea dintre noi incalcam reguli general acceptate de comportament. E posibil, de exemplu, ca la un moment dat sa fi comis niste furturi minore, cum ar fi mici sterpeleli din magazine sau insusirea unor mici obiecte de la servici - de exemplu bloc-notesuri sau pixuri - pentru uz personal!

Anvergura concepului de devianta este foarte larga. Iata citeva exemple pe care ni le da Giddens.

Miliardarul Howard Hughes si-a cladit masiva avere cu ajutorul unui amestec de munca sustinuta, idei inventive si decizii iscusite. Din punctul de vedere al nevoii sale de a reusi, activitatile sale s-au conformat unora dintre valorile fundamentale din societatile occidentale, valori care pun accentul pe dorinta de recompense materiale si de realizare a individului. Pe de alta parte, in anumite domenii, comportamentul lui a deviat in mod, clar de la normele impuse. El a trait ultimii sai ani de viata aproape complet izolat de lumea exterioara, iesind extrem de rar din apartamentul sau de hotel, pe care il transformase in adevarata sa casa. Isi lasase parul sa creasca extrem de lung si avea o barba mare si neingrijita, care il faceau sa semene mai degraba cu un profet biblic decat cu un prosper om de afaceri.

Hughes a fost extrem de plin de succes, cat si extrem de deviant in comportamentul sau. Ca exemplu contrastant, am putea lua cariera lui Ted Bundy. In aparenta felul de viata al lui Bundy era conform normelor de comportament ale unui bun cetatean. Viata pe care a dus-o el n-a fost numai normala,ci si extrem de merituoasa. De exemplu, el a jucat un rol activ in cadrul Samaritenilor, o asociatie care organizeaza un serviciu telefonic non-stop pentru persoanele disperate sau care vor sa se sinucida. Cu toate acestea, Bundy a savarsit mai multe crime oribile. Inainte de a-l condamna la moarte, judecatorul procesului l-a laudat pe Bundy pentru aptitudinile sale (isi pledase singur cauza), dar a incheiat remarcand felul in care isi irosise existenta. Cariera lui Bundy dovedeste ca o persoana poate parea complet normala, in timp ce, in secret, savarseste acte de devianta extrema.

Devianta nu se refera doar la comportamentul individual; ea are in vedere activitatile grupurilor. O ilustrare o constituie cultul Hare Krishna, o grupare religioasa ale carei credinte si mod de viata sint diferite de cele ale majoritatii oamenilor dintr-o tara oarecare din Europa. Cultul a fost intemeiat in anii '60, cind Sril Prabhupade a venit in Occident din India, pentru a raspandi cuvantul constiintei lui Krishna. El isi indrepta mesajul indeosebi catre tinerii care erau consumatori de droguri, proclamand ca poti "ramane euforic tot timpul si poti descoperi fericirea eterna" urmandu-i invataturile. Membrii cultului Hare Krishna au devenit un grup familiar spectaculos dansand si cantand pe strazi, in aeroporturi si in alte locuri. Ei erau tolerati de catre majoritatea populatiei, chiar daca convingerile lor pareau excentrice.

Membrii cultului reprezinta un exemplu de subcultura devianta. Cu toate ca numarul sau de membri a scazut, ei au avut capacitatea de a supravietui destul de usor in cadrul societatii. Organizatia este bogata, fiind finantata de donatii de la membri si simpatizanti. Pozitia lor se deosebeste de cea a unei culturi deviante care ar putea fi mentionata aici sub forma de contrast: cei lipsiti de o casa. Oamenii aflati intr-o situatie precara din toate punctele de vedere traiesc pe strazi zi de zi petrecandu-si timpul in parcuri sau in cladiri publice (cum sint bibliotecile). Ei fie dorm in aer liber, fie isi gasesc adaposturi. Majoritatea celor fara o casa stabila duc o existenta mizerabila, la marginea societatii.

1.1.Norme si sanctiuni

Toate normele sociale sint insotite de sanctiuni care promoveaza conformismul si protejeaza impotriva nonconformismului. O sanctiune este orice reactie din partea unora fata de comportamentul unui individ sau al unui grup, menita sa confere certitudinea ca persoana sau grupul respecta o anumita norma. Sanctiunile pot fi pozitive (oferirea unor recompense pentru conformitate) sau negative (pedeapsa pentru comportamentul non-conformist). Ele pot fi, de asemeni, oficiale si neoficiale.

Sanctiunile oficiale sint aplicate de un grup specific de persoane sau de o agentie pentru a avea grija de respectarea unui anumit set de norme.

Sanctiunile neoficiale sint reactii mai putin organizate si spontane fata de non-conformism, ca atunci cind un student este acuzat, prin tachinare, de catre prieteni ca lucreaza prea mult sau ca e "tocilar" daca ia hotararea de a petrece seara sudiind refuzand sa mearga la o petrecere.

In societatile moderne, principalele tipuri de sanctiuni formale sint cele reprezentate de tribunale si inchisori. Desigur, politia este agentia insarcinata cu aducerea vinovatilor la proces si cu posibila incarcerare.

Legile reprezinta sanctiunile formale definite de catre guverne ca principii, pe care cetatenii lor trebuie sa le respecte; ele sint folosite impotriva persoanelor care nu se conformeaza. Acolo unde exista legi, exista si delicte, pentru ca delictul poate fi definit, in cel mai simplu mod, drept orice tip de comportament care incalca o lege.

1.2.Punctul de vedere biologic

Unele dintre primele incercari de explicare a delictului au avut un caracter preponderent biologic. Criminalistul italian Cesare Lombroso, care a activat in anii 1870, era de parere ca tipurile de delicventi pot fi identificate dupa forma craniului. El era de acord cu faptul ca invatarea sociala poate influenta dezvoltarea comportamentului criminal, dar considera majoritatea criminalilor ca fiind degenerati din punct de vedere biologic sau cu defecte. Ideile lui Lombroso au fost discreditate in totalitate, dar au fost sugerate in mod repetat in opinii similare.

O alta metoda populara de a se incerca demonstrarea influentei ereditatii asupra tendintelor delictuale era studierea arborelui genealogic. Dupa Giddens, acest lucru nu demonstraza practic nimic despre influenta ereditatii pentru ca sint imposibil de separat influentele mostenite de cele dobandite.

O teorie ulterioara distingea trei tipuri principale de fizic uman si sustinea ca unul dintre ele este asociat in mod direct cu delicventa. Tipurile musculare, active (mezomorfe) - afirma teoria - au mai multe sanse de a deveni delincventi decat cele cu fizic fin (ectomorfe) sau personale mai solide (endomorfe).

Astfel de opinii au fost amplu criticate. Chiar daca ar exista o relatie globala intre tipul fizic si delincventa, acest lucru nu ar arata nimic despre influenta ereditatii. Persoanele apartinand tipului muscular pot fi atrase de activitati delictuale pentru ca acestea ofera oportunitati pentru demonstrarea calitatilor atletice. In plus, majoritatea studiilor in acest domeniu s-au limitat la delincventi din scolile de corectie si exista posibilitatea ca delincventii duri, cu o infatisare atletica, sa aiba mai multe sanse de a fi trimisi in astfel de scoli decat cei cu o infatisare fragila si slabanogi.

Unii indivizi pot fi inclinati catre iritabilitate si agresivitate, iar acest lucru poate fi reflectat in delicvente care au ca scop atacul fizic asupra altora. Totusi nu exista o dovada decisiva ca este mostenita in acest mod vreo trasatura de personalitate, si chiar daca s-ar petrece acest lucru, legatura lor cu delincventa ar fi doar una indepartata.

1.3. Punctul de vedere psihologic

Ca si interpretarile biologice, teoriile psihologice despre delict asociaza delincventa cu anumite tipuri de personalitate. Unele au sugerat ca in cadrul unei minoritati de indivizi de dezvolta o personalitate imorala sau psihopata. Psihopatii sint firi retrase, lipsite de emotii care gasesc placere in violenta de dragul violentei.

Indivizii cu caracteristici psihopate comit intr-adevar uneori delicte violente, exista insa probleme majore legate de conceptul de psihopat. Nu este evident ca trasaturile psihopate sint in mod inevitabil delictuale. Majoritatea studiilor despre persoane considerate a poseda aceste caracteristici au fost referitoare la detinutii condamnati, si exista tendinta ca personalitatile lor sa fie prezentate in mod negativ.

Unii oameni pot fi exploratori, spioni, impatimiti ai jocurilor de noroc sau doar plictisiti de rutina vietii cotidiene. Este posibil ca ei sa-si propuna sa savarseasca actiuni delictuale, dar este la fel de posibil ca ei sa caute provocarea pe cai respectabile din punct de vedere social[2].

Teoriile psihologice despre delincventa pot, in cel mai bun caz, sa explice doar anumite aspecte ale delictualitatii. Cu toate ca anumiti delincventi pot poseda caracteristici ale personalitatii distincte de cele ale restului populatiei, este extrem de improbabil ca majoritatea delincventilor sa se afle in aceasta situatie. Exista diferite tipuri de delicte si nu este indicat sa presupunem ca cei care le comit impartasesc anumite caracteristici psihologice specifice. Chiar daca ne limitam la o singura categorie de delicte, cum ar fi delictele cu violenta, sint implicate circumstante diferite. Unele dintre astfel de delicte sint savarsite de indivizi singuratici, in vreme ce altele reprezinta opera unor grupuri organizate. Pare neverosimil ca structura psihologica a indivizilor care sint singuratici sa aiba multe in comun cu membrii unei bande bine constituite. Chiar daca diferentele sesizabile ar putea fi puse in legatura cu forme de delincventa, totusi nu am putea fi siguri in privinta sensului liniei cauzalitati. E posibil ca faptul de a ajunge sa fie implicat in grupuri delictuale sa influenteze conceptia oamenilor, si e mai putin probabil ca aceasta conceptie sa produca un comportament delictual, in primul rand.

1. Societate si delict: teorii sociologice

Orice evaluare satisfacatoare despre natura delictului trebuie sa fie sociologica, caci ceea ce inseamna delict implica institutiile sociale ale unei societati. Unul dintre aspectele cele mai importante, asupra caruia insista gandirea sociologica, il reprezinta interconexiunile dintre conformismul si devianta in contexte sociale diferite. Societatile moderne contin multe subculturi diferite, iar comportamentul care se conformeaza normelor unei anumite subculturi poate fi socotit deviant in afara ei. De exemplu, poate exista o puternica presiune asupra unui membru al unei bande de adolescenti, de a-si dovedi valoarea furind o masina. In plus, in socitate exista ample divergente de avere si putere, care influenteaza masiv oportunitatile accesibile diferitelor grupuri. Nu este surprinzator faptul ca, furtul si talharia sint savarsite in special de catre persoane din segmentele sarace ale populatiei; frauda si evaziunea fiscala sint prin definitie limitate la persoanele aflate in posturi bine remunerate.

1.5.Devianta dobandita: asociere distinctiva

Edwin H. Sutherland punea delictul in legatura cu ceea ce denumea el asociere distinctiva. Aceasta idee este extrem de simpla. Intr-o societate care contine o varietate de subculturi, unele medii sociale tind sa incurajeze activitatile ilegale, iar altele nu. Indivizii devin delincventi prin asocierea cu oameni care sint sustinatorii unor norme delictuale. Dupa Suherland, in mare parte comportamentul delictual este dobandit in cadrul grupurilor primare, in special in cadrul grupurilor de aceeasi varsta. Aceasta teorie se afla in contrast cu opinia conform careia, diferentele psihologice ii separa pe delincventi de ceilalti oameni, considera activitatile delictuale ca fiind invatate exact in aceeasi maniera ca si cele care respecta legea, fiind indreptate catre aceleasi nevoi si valori. Hotii incearca sa obtina bani exact ca si oamenii care au slujbe normale, dar aleg metode ilegale pentru a face acest lucru.

1.6.Presiunea structurala: anomia in calitate de cauza a delictului

Interpretarea delictului pe care a efectuat-o Robert K.Merton, care leaga delicventa de alte tipuri de comportament deviant, pune accent de asemeni, pe normalitatea delincventului. Merton s-a bazat pe conceptul de anomie pentru a construi o teorie despre devianta care a exercitat o mare influenta.

Notiunea de anomie a fost enuntata pentru prima data de catre Émile Durkheim, unul dintre fondatorii sociologiei, care a sugerat ca societatile moderne normale si standardele traditionale devin subminate daca nu sint inlocuite de altele noi. Anomia exista atunci cind nu sint standarde clare pentru a ghida comportamentul intr-un anumit domeniu a vietii sociale. Durkheim era de parere ca, in aceste circumstante, oamenii se simt dezorientati si anoxiosi; anomia fiind, prin urmare, unul dintre factorii sociali care influenteaza predispozitia pentru sinucidere.

Merton a redefinit conceptul de anomie pentru a face referire la presiunea la care este supus comportamentul indivizilor, atunci cind normele acceptate intra in conflict cu realitatea sociala. In societatea americana - si, intr-o oarecare masura, in alte societati industrializate - valorile general acceptate pun accentul pe succesul material, iar modalitatile de a dobandi succesul se presupun a fi autodisciplina si munca asidua. In mod corespunzator, cei care muncesc cu adevarat din greu pot reusi, indiferent care este punctul lor de plecare in viata. In realitate aceasta ideee nu este valida, datorita faptului ca celor mai dezavantajati le sint oferite doar oportunitati conventionale limitate de avansare, sau nu. Totusi, cei care nu "reusesc" pot fi condamnati pentru aparenta lor incapacitate de a realiza un produs material. In aceasta situatie, exista o puternica presiune pentru a se incerca progresia prin orice mijloace, legale sau ilegale. Dupa Merton, deci, devianta reprezinta un produs secundar al inegalitatilor economice.

Merton identifica cinci reactii posibile la tensiunile dintre valorile sustinute la scara sociala si mijloacele limitate de a le realiza:

Conformistii accepta atat valorile sustinute social cat si modalitatile conformiste de a le realiza, indiferent daca sint sau nu incununate de succes. Majoritatea populatiei intra in acesta categorie.

Inovatorii continua sa accepte valorile aprobate la scara sociala, dar folosesc mijloace ilegale de a le realiza. Delincventii care dobandesc avere prin activitati ilegale sint exemplu pentru acest tip.

Ritualistii se conformeaza standardelor acceptate la scara sociala, cu toate ca omit valorile continute ale acestor standarde. Regulile sint respectate, fara a se avea in vedere un scop clar, intr-o maniera fortata. Ritualistii sint persoane care se dedica unor activitati monotone, chiar daca acestea nu au perspective pentru cariera si nu ofera multe recompense.

Retrasii au abandonat complet viziunea competitiva, respingand astfel atat valorile dominante cat si mijloacele acceptate de realizare a lor. Un exemplu ar fi membrii unei comunitati care se intretine singura.

Rebelii resping atat valorile cat si mijloacele existente, dar doresc in mod activ sa le inlocuiaca cu unele noi si sa insele astfel sistemul social. In aceasta categorie intra membrii gruparilor politice radicale.

Cercetari ulterioare au legat notiunea lui Sutherland de 'asociere distinctiva' (ideea ca grupul de oameni cu care se asociaza indivizii ii influenteaza inspre sau inpotiva delictului) de tipologia lui Merton. In studiul lor consacrat bandelor de baieti delincventi, Richard A. Cloward si Lloyd E. Ohlin sustin ca astfel de bande apar in comunitatile subculturale unde sansele de a avea succes pe cai legale sint reduse, cum ar fi minoritatile etnice lipsite de drepturi. Lucrarea lor pune accentul, in mod corect, pe legaturile dintre conformitate si devianta. Lipsa de oportunitati pentru succes in cadrul societatii reprezinta principalul factor care face diferenta intre cei care se angajeaza in comportament delictual si cei care nu fac acest lucru.

Trebuie sa fim precauti in privinta ideii ca oamenii din comunitatile sarace aspira la acelasi nivel de succes ca si oamenii bogati. Majoritatea au tendinta de a-si ajuta aspirtatiile la ceea ce ei percep ca fiind realitatea situatiei lor. Totusi, ar fi de asemenea gresit sa presupunem ca un dezacord intre aspiratii si oportunitati este doar apanajul celor mai putin privilegiati. Exista presiuni in ceea ce priveste activitatea delictuala si in cadrul altor grupuri, asa dupa cum indica asa-numitele delicte ale gulerelor albe (functionari), de frauda, delapidare si evaziune fiscala, pe care le vom studia.

1.7.Teoria etichetarii

Una dintre cele mai importante abordari in intelegerea delincventei este denumita teoria etichetarii. Ea interpreteaza devianta nu ca pe un set de caracteristici ale indivizilor sau grupurilor, ci ca pe un proces de interactiune intre devianti si non-devianti. In opinia acestopr teoreticieni, noi trebuie sa decoperim motivul pentru care anumite persoane ajung sa fie etichetate drept "deviante" pentru a putea intelege insasi natura deviantei.

Oamenii care reprezinta forta legii si a ordinii sau care sint capabili sa impuna altora definitii ale moralitatii conventionale, realizeaza cea mai mare parte a etichetarilor. Etichetarile care creeaza categorii de devianta exprima astfel structura de putere a societatii. In general vorbind, regulile, in functie de care este definita devianta, sint elaborate de catre cei bogati pentru cei saraci, de catre barbati pentru femei, de catre cei in varsta pentru cei tineri, de majoritatile etnice pentru grupurile minoritare. De exemplu, multi copii patrund in gradinile altora, fura fructe sau trag chiulul de la scoala. Intr-un cartier locuit de oameni bogati, aceste fapte pot fi socotite de catre parinti, profesori si politie drept un divertisment nevinovat al copilariei. In zonel sarace, ele pot fi considerate drept dovezi ale tendintelor catre delincventa juvenila.

In momentul in care un copil este etichetat ca fiind delincvent, el este considerat ca fiind raufacator si sint sanse ca el sa fie socotit, ca fiind in neregula de catre profesori si posibilii patroni. Dupa aceea individul poate reveni la comportamentul delictual, sporind instrainarea fata de conventiile sociale curente. Edwin Lemert a numit actul initial de savarsire a unei infractiuni devianta primara.

Devianta secundara are loc atunci cind individul ajunge sa accepte eticheta si se considera ca fiind deviant. Sa-l luam ca exemplu pe Luke, care sparge vitrina unui magazin in timp ce-si petrece seara de sambata in oras cu prietenii. Actul poate fi considerat ca fiind rezultatul accidental al unui comportament extrem de furtunos, o caracteristica scuzabila a tinerilor. Luke ar putea scapa cu o mustrare si cu o mica amenda. Daca el provine dintr-un mediu "respectabil", aceasta este consecinta probabila. Iar spargerea vitrinei ramane la nivel de devianta primara, daca tanarul respectiv este considerat ca fiind o persoana in regula care in aceasta imprejurare a devenit neastamparata. Daca, pe de alta parte, politia si tribunalul dau o condamnare cu suspendare si il obliga pe Luke sa tina legatura cu un asistent social, incidentul ar putea deveni prima etapa a drumului catre devianta secundara. Procesul de "a invata sa fii deviant" are tendinta de fi accentuat prin chiar organizatiile care trebuie sa corecteze comportamentul deviant - inchisorile si ospiciile.

Teoria etichetarii este importanta pentru ca incepe de la premisa ca nici un act nu este delictual in mod intrinsec. Definitiile date delincventei sint stabilite de catre cei puternici, prin formularea legilor si prin interpretarea lor de catre politie, tribunale si instiutii de corectie. Criticii acestei teorii au sustinut ca exista anumite acte care sint complet interzise practic in toate culturile, cum ar fi crima, violul si talharia. Aceasta opinie este cu siguranta incorecta; chiar si in cadrul propriei noastre culturi, uciderea nu este intotdeauna socotita drept crima. In vreme de razboi, ucidera inamicului este aprobata, iar pana nu demult, legile din Marea Britanie nu au recunoscut ca fiind viol, relatia sexuala la care il obliga o femeie pe sotul ei.

Putem critica intr-o maniera mai convingatoare teoria etichetarii pe alte temeiuri. In primul rand subliniind procesul activ de etichetare, teoreticienii etichetanti neglijeaza procesu care conduce la acte diferite drept deviante. Caci etichetarea anumitor activitati drept deviante nu este complet arbitara, diferentele de socializare, atitudini si oportunitati influenteaza masura in care oamenii se implica intr-un comportament care are sanse de a fi etichetat drept deviant. De exemplu, copii din medii sarace sint mai predispusi decat copiii mai bogati da fure din magazine. Nu atat etichetarea lor ii face sa fure in primul rand, cat mediul din care provin.

In al doilea rand, nu este clar daca etichetarea are drept efect sporirea comportamentului deviant. Comportamentul delictual are tendinta de a se accentua dupa o condamnare, dar este oare acest lucru, insusi rezultatul etichetarii? Pot fi implicati alti factori precum o interactiune sporita cu alti delincventi sau descoperirea unor noi oportunitati delictuale.

1.8. Concluzii teoretice

Ce am putea conchide din aceasta trecere in revista a teoriilor depre delincventa? Mai intai trebuie sa ne amintim un enunt facut mai sus: chiar daca delincventa este doar una dintre subcategoriile comportamenului deviant in ansamblu, ea acopera o varietate atat de mare de forme de activitate - de la furatul unei ciocolate pana la uciderea in masa - incat este improbabil, ca am putea produce o singura teorie care sa explice toate formele de comportament delictual.

Fiecare dintre teoriile de mai sus contribuie la intelegera unor aspecte sau tipuri de delict. Abordarile biologice si psihologice pot identifica caracteristici de personalitate care, in anumite contexte de invatare sociala si experienta, ii predispun pe anumiti indivizi sa-si indrepte atentia asupra actelor delicuale. De exemplu, oameni cu trasaturi care in mod normal sint considerate psihopate pot fi reprezentati mai mult in randul unor categorii de delincventi violenti, decat in randurile populatiei normale. Pe de cealalta parte, ei sint totodata mai bine reprezentati in randurile celor care savarsesc acte de eroism sau de a-si asuma riscuri majore.

1.9. Delictele "gulerelor albe"

Termenul de "delict al gulerelor albe", a fost introdus pentru prima oara de catre Edwin Sutherland, si se refera la delictul savarsit de catre cei din segmentele bogate ale societatii. Termenul defineste tipuri de activitate delictuala, inclusiv frauda fiscala, practica de vanzare ilegala, frauda de titluri de valoare si proprietati, delapidarea, producerea sau comercializarea unor produse periculoase si ilegale, poluarea mediului, furtul. Raspandirea delicventei gulerelor albe este si mai greu de masurat decat cea a altor tipuri de delicte; majoritatea unor astfel de forme de delincventa nu apar deloc in statistici. Putem face diferenta intre delincventa a gulerelor albe si delincventa a celor puternici. Delincventa gulerelor albe implica in principal folosirea unei pozitii ocupate in clasa de mijloc sau in cadrul profesiei pentru implicarea in activitati ilegale. Delictele celor puternici sint cele in care autoritatea conferita de o anumita pozitie este folosita in modalitati delictuale - ca in cazul in care un functionar accepta mita pentru a favoriza o anumita decizie.

Cu toate ca autoritatile par sa tolereze delictele savarsite de catre cei mai putin privilegiati, costul delincventei gulerelor albe este considerabil. In Statele Unite s-au efectuat cu mult mai multe studii despre delincventa gulerelor albe decat in Marea Britanie. In America, s-a calculat ca sumele de bani implicate in delincventa gulerelor albe (definita drept frauda fiscala, frauda de titluri de valoare care implica medicamente si servicii medicale, frauda de imbunatatire a casei sau frauda de reparare a masinii) sint de 40 de ori mai mari decat cele aferente delictelor obisnuite impotiva proprietatii (jafuri, furturi, delapidari, falsificari si furturi din masini) (Comisia prezidentiala despre crima organizata 1985). In plus, anuimite forme de delincventa a gulerelor albe afecteaza un numar mai mare de persoane decat delincventa sau prin intermediul fraudei pe computer, milioane - de oameni, iar alimentele si medicamentele alterate care sint vandute in mod ilegal pot afecta sanatatea multora, si pot provoca decese.

Aspectele violente ale delincventei gulerelor albe sint mai putin vizibile decat in cazurile de omucidere sau atac, dar sint la fel de reale - si ocazional pot fi mai grave prin consecinte. De exemplu, reglementarile dispretuitoare referitoare la prepararea noilor medicamente, siguranta la locul de munca sau poluarea pot provoca ranirea ori decesul multor oameni. Decesele cauzate de accidente de munca depasesc cu mult ca numat crimele, cu toate ca statistici precise referitoate la accidentele de munca sint dificil de obtinut. Desigur, nu putem presupune ca toate sau majoritatea acestor decese si raniri sint urmarea neglijentei paronului in privinta factorilor de siguranta pentru care sint raspunzatori din punct de vedere legal. Cu toate acestea, exista un anumit temei pentru a presupune ca multe dintre ele se datoreaza neglijentei de catre patroni sau directori, a reglementarilor legale referitoare la siguranta.

S-a estimat ca aproximativ 40% din ranirile accidentale la locul de munca in SUA in fiecare an reprezinta rezultatul direct al conditiilor de lucru ilegale, iar alte 24% deriva din conditii legale dar lipsite de siguranta. Aproape mai mult o treime se datoreaza actelor savarsite de muncitorii in conditii lipsite de siguranta. Exista exemple concrete de patroni care introduc sau mentin in mod constient practici riscante chiar si atunci cind acestea contravin legii. Unii sustin ca decesele rezultate in aceste imprejurari ar trebui denumite omucideri ale corporatiei, pentru ca ele implica in mod efectiv responsabilitatea corporatiilor.

2. Delict, devianta si ordine sociala

Ar insemna o eroare sa consideram delictul si devianta intr-o lumina complet negativa. Orice societate care recunoaste ca fiintele umane au diverse valori si preocupari trebuie sa gaseasca spatiu pentru indivizii sau grupurile a caror activitati nu se conformeaza normelor urmate de majoritate. Oamenii care au idei noi, in politica, stiinta, arta sau alte domenii, sint deseori priviti cu suspiciune sau ostilitate de catre cei care urmeaza modalitatile normale. De exemplu, idealurilor politice de catre cei care urmeaza modalitatile normale. De exemplu, idealurilor politice dezvoltate in revolutia americana - libertatea pentru individ si egalitate de oportunitati - li s-au opus vehement multe persoane la vremea respectiva, si totusi acum ele au devenit acceptate in toata lumea. E nevoie de curaj si hotarare pentru a devia de la normele dominante ale unei societati, dar deseori acest lucru e esential in sustinerea proceselor de schimbare care ulterior sint considerate a fi in interesul general.

O societate care este tolerata fata de comportamentul deviant nu trebuie sa sufere de dezbinare sociala. La aceasta situatie se poate ajunge, insa, doar acolo unde libertatile individuale se alatura justitiei sociale - intr-o ordine sociala in care inegalitatile nu sint sesizabile si in care populatia in ansamblu ei are sansa de a duce o viata imbelsugata si satisfacatoare.

Iata in final cam cum este intrevazuta solutia de catre A. Giddens:

Daca libertatea nu este echilibrata prin egalitate, si daca multi oameni isi considera vietile lipsite de implinire personala, comportamentul deviant are sanse sa fie canalizat catre scopuri distructive din punct de vedere social.

2.1. O analiza de caz din perspectiva teoriei etichetarii

Devianta este un punct focal al sociologiei numite 'interactionism simbolic'. Sociologii care vor folosi aceasta cale de atac au dat nastere teoriilor etichetari sociale (label theory). Teza propusa de autori ca H. Becker sau E. Goffman afirma ca devianta nu este un in sine faptul de a incalca normele, ci acela de fi numit delincvent de celalalt. Astfel spus, delincventa este o constructie sociala cu ajutorul careia anumiti indivizi ajung sa fie numiti delincventi. "Devianta nu este o calitate a actului comis de o persoana, ci mai degraba o consecinta a aplicarii, de catre ceilalti, a unor norme si sanctiuni unui "transgresor'. Deviantul este cel caruia aceasta eticheta i-a fost aplicata cu succes, iar comportamentul deviant este cel pe care colectivitatea lipeste aceasta eticheta'[4].

E. Lemert (Paranoia and the drnalnic of Exclusions, 1967) distinge devianta primara (actul de incalcare a normelor) de devianta secundara (etichetarea de catre mediul social). La acest al doilea proces participa activ, in cazul bolnavilor mintal, atat psihologul, politia cat si membrii apropiati ai familiei. Ideea este confirmata de cercetarile lui E. Goffman. Prin metoda observatiei directe timp de trei ani, E. Goffman (Asiles, 1961) a descris lumea inchisa si coercitiva a spitalului psihiatric, un fel de "institutie totalitara' in care indivizii traiesc impreuna o viata izolata ale carei evenimente sint impuse si minutios controlate. E. Gofftnan arata ca in universul azilului nebunia nu se reduce la o forma de alienare mintala, ci este insotita de alienarea sociala (fixarea indivizilor in rolul de nebun). Cu toate acestea, si in pofida unei lupte inegale care duce adesea la conflict, toti bolnavii pun in aplicare scheme si stratageme nenumarate pentru a se impotrivi rolului social pe care membrii corpului medical sau rudele vor ca ei sa-1 joace.

H. Becker, a studiat din perspectiva mentionata interpretii de jazz (H. Becker era el insusi un interpret de jazz). El a scos astfel la iveala existenta unei culturi specifice acestei profesii si a aratat ca se ascunde aici un exemplu tipic de probleme intampinate de devianti in contact cu persoane din afara care au un punct de vedere diferit despre activitatile lor. Ceea ce, in cariera de muzician, in forma concreta a unui conflict constant intre doua obiective: a face "muzica comerciala' pentru a avea succes sau a canta dupa canoanele si normele profesiei cu riscul de a fi marginalizat de marele public. La randul sau, M. Dalton (Men who Manage, 1959) a analizat obiceiul salariatilor de a-si insusi bunuri si servicii apartinand intreprinderii unde lucreeaza. Practica aceasta, la fel de veche ca si 'salariatul', nu poate fi asemanata cu furtul. In logica interactionismului simbolic, ea trebuie inteleasa ca produs al actiuni efectuate de doi actori (salariatul, intreprinderea). Salariatul obtine, pe calea transgresiunii, recompense pentru angajamentul sau in intreprindere, patronul fiind scutit de instaurarea oficiala a unui astfel de sistem.

2.2. Cariera fumatorului de marijuana

Un individ adopta un mod de consum regulat de marijuana doar daca a inceput sa-i placa, insa aceasta conditie necesara nu este suficienta: el trebuie de asemenea sa nu fie influentat de asprele controale sociale care descriu acest obicei al sau ca imoral sau necugetat.

Este nevoie de o slabiciune a controalelor sociale care tind de obicei sa mentina comportamentele an conformitate cu normele si valorile fundamentale ale societatii pentru ca un comportament,deviant sa-si faca aparitia intr-o societate ca a noastra, acest proces poate fi foarte complex intrucat slabiciunile controlului social se produc de cele mai multe ori atunci cand indivizii devin membri ai unui grup a carui cultura si controale sociale proprii se opun celor ale societatii globate. Trebuie deci sa ne asteptam la a gasi anumite determinante ale comportamentului deviant in procesele prin care indivizii se elibereaza de controalele societatii pentru a cadea sub influenta celor ale unui grup restrans.

Controalele sociale influenteaza in primul rand comportamentul individual prin exercitarea unei puteri care se manifesta in aplicarea de sanctiuni: dupa cum comportamentele sint conforme sau contrare in raport cu valorile, ele sint rasplatite sau pedepsite. Dar controlul ar fi greu de mentinut daca este mereu impus prin constrangeri. Exista mecanisme mai, subtile care pot indeplini aceeasi functie. Unul dintre acestea influenteaza conceptiile pe care si le construiesc indivizii despre activitatile in discutie si despre posibilitatea de a le practica. Aceste conceptii sint transmise prin persoane demne de stima si sint intarite de experienta, in imprejurari in care indivizii sint convinsi sa creada ca activitatea cu pricina este neplacuta, necugetata sau imorala, si prin urmare sa nu se implice.

Daca adoptam acest unghi de vedere, vom analiza nasterea comportamentelor deviante urmarind ceea ce face ca aceste comportamente sa fie demne de luat in considerare: evenimentele care contracareaza eficacitatea sanctiunilor si experientele care schimba conceptiile indivizilor despre aceste comportamente. Cu ajutorul exemplului despre consumul de marijuana voi studia, in acest capitol, sirul de evenimente si experiente in urma carora o persoana devine capabila sa continue sa furnizeze marijuana, in pofida normelor elaborate de control social care actioneaza pentru a impiedica aceasta practica st.

Cariera fumatorului de marijuana poate fi impartita in trei faze, care corespund fiecare unei modificari diferite a raportului dintre fumator si controalele sociale ale societatii globale pe de o parte si a mediului in care consuma marijuana pe de alta parte. In prima faza avem incepatorul, care fumeaza marijuana pentru prima oara; in a doua, consumatorul ocazional, la care utilizarea sporadica depinde de circumstante aleatorii; iar in a treia apare consumatorul regulat, a carui practica a devenit sistematica si rutinata, in general zilnica'. (H. Becker, Outsiders,1963)

2.3. Concluzii

Comportamentul deviant se refera la actiuni care trec dincolo de normele acceptate in mod obisnuit. Ceea ce este socotit drept deviant se poate schimba uneori si pe alocuri; comportamentul "normal" intr-un anumit cadru social poate fi etichetat drept "deviant" intr-un altul.

Sanctiuni, oficiale sau neoficiale, sint aplicate de catre societate pentru a aplica normele sociale. Legile sint normele definite si aplicate de catre guverne; delictele reprezinta actele care nu sint permise de catre aceste legi.

Teoriile biologice si psihologice au fost dezvoltate pentru a se dovedi ca delictul si alte forme de devianta sint determinate din punct de vedere genetic; dar ele au fost discreditate in mare masura. Sociologii sustin ca devianta si conformismul sint definite in mod diferit in contexte sociale diferite. Deosebirile de bogatie si de putere in societate influenteaza oportunitatile ce se ofera diferitelor grupuri de indivizi si maniera in care anumite activitati sint socotite delictuale. Activitatile delictuale sint deprinse cam in acelasi fel ca si cele care respecta legea, si in general sint directionate catre aceleasi nevoi si valori.

Teoria etichetarii (care spune ca etichetarea cuiva drept deviant va intari comportamentul deviant al respectivei persoane) este importanta pentru ca porneste de la ideea ca nici un act nu este delictual (sau normal) in mod intrinsec. Totusi, aceasta teorie trebuie sa fie suplimentata prin intrebarea: ce anume a provocat comportamentul (care a ajund sa fie denumit deviant)?

Raspindirea delincventei in orice societate este dificil de evaluat, pentru ca nu toate delictele sint raportate. Doar anumite societati par a avea niveluri mult mai ridicate ale delincventei decat altele - asa dupa cum indica ratele inalte ale omuciderilor in Statele Unite, in comparatie cu tarile occidentale.

"Delincventa" variaza de la o perioada sau o cultura la alta, iar acelasi lucru se intampla cu formele de pedepsire. Inchisorile s-au dezvoltat partial pentru a proteja societatea si partial cu intentia de a-l "reforma" pe delincvent. Ele par a fi complet ineficiente in acest sens. Pedeapsa cu moartea a fost abolita in majoritatea tarilor.

Inchisorile nu par a descuraja delictele, iar gradul in care ii reabiliteaza pe detinuti pentru a se adapta in societate fara a recurge din nou la delincventa este indoielnic. Au fost sugerate numeroase alternative la inchisoare, inclusiv eliberarea conditionata, munca in serviciul comunitatii, amenzi, plata unor sume catre victime si alte masuri. Unele dintre acestea se folosesc deja la scara larga in anumite tari.

Retelele delincventei sint mult mai scazute la femei decat la barbati, probabil din cauza diferentelor de socializare generala intre barbati si femei, plus implicarea mai mare a barbatilor in sferele non-domestice.

Violul se pare ca este mult mai raspandit decat arata statisticile oficiale. Intr-un anumit sens, toate femeile sint victimele violului, avand in vedere ca ele trebuie sa-si ia precautii speciale pentru protectie si sa traiasca cu teama permanenta de a fi violate.

Delincventa gulerelor albe si delictele celor puternici se refera la delictele savarsite de cei din segmentele bogate ale societatii. Crima organizata se refera la formele institutionalizate ale activitatii delictuale, in care apar multe dintre caracteristicile organizatiilor normale, dar activitatile respective sint in mod ilegal sistematice.