Terorismul. Fenomen complex plurideterminat

Terorismul. Fenomen complex plurideterminat

. Concept

Ca forma de manifestare a violentei, terorismul presupune folosirea deliberata si sistematica a unor mijloace de natura sa provoace teroarea, de exemplu asasinatele si rapirile. Teroarea este folosita nu numai pentru a slabi si distruge moralul adversarului, dar si pentru a submina ordinea sociala, pentru a atinge anumite obiective cu caracter politic. Victime ale terorii nu sunt numai anumiti indivizi, ci insasi societatea.

Terorismul este greu de definit, dificultatea constand in limitarea determinarii la anumiti factori sau numai la anume tipuri de conflicte. Alta dificultate este caracteristica conceptului de a presupune aprioric impartirea in: 'A face parte dintr-un grup, si a te simti in afara grupului'.

Notiunea de terorism din punct de vedere etimologic este un derivat de la 'teroare' - theros - Phobos - frica - Deimos (din mitologia greaca). Razboiul, lupta, conflictul, presupun recurgerea la folosirea fortei, a mijloacelor violente, distructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) si teroarea.

Notiunea de teroare luata de sine statator exprima o stare de teama care inspaimanta, tulbura si paralizeaza ( teama colectiva ), indusa prin 'terorizare' adica amenintare cu violenta sau folosirea acesteia.

Violenta implica recurgerea la forta de catre un individ sau grup in vederea prejudicierii integritatii unor persoane sau bunuri.

Unii specialisti considera terorismul ca fiind forma cea mai organizata de teroare, altii sustin ca aceasta se refera la o activitate sociala organizata teroarea fiind doar o stare psihica.

Actul de terorism are un scop similar descurajarii generale, victima primara este mai putin importanta in comparatie cu efectul general scontat asupra unei colectivitati sau grup caruia ii este adresat de fapt.

Terorismul desi produce victime individuale este o crima la adresa unei intregi comunitati sociale.

Teroarea este un fenomen psihologic natural, iar terorismul reprezinta exploatarea constienta a acesteia.

Terorismul are caracter coercitiv, menit sa influenteze prin manipulare vointa victimelor sale directe si a publicului tinta.

Pentru a-si pastra nealterata credibilitatea, terorismul materializeaza sistemic amenintarea in violenta sangeroasa.

Astfel, sociologii definesc terorismul ca fiind utilizarea de grup catre un grup, al violentei sub acoperire, in scopul atingerii unor obiective politice, deci, poate fi considerat o forma de strategie violenta, de constrangere, folosita pentru a schimba libertatea de optiune a celorlalti.

Definirea conceptuala ar consta in caracteristicile terorismului grupate in patru categorii generale: obiective, strategii, operatii si organizare.

Scopul final urmarit de terorism este de natura politica, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism, prezenta unor teluri politice este esentiala, acestea separand terorismul de alte acte criminale.

Terorismul considera ca existenta injustitiei nu poate fi inlaturata prin nici o alta metoda decat prin violenta, de aceea a fost definit si tactica ultimei solutii.

Multe organizatii teroriste isi justifica astfel actiunea, neapeland la teluri politice, ci la 'instante superioare', la adevaruri supreme, 'Jihad','revolutii cataclismice' sau 'mondiale' etc.

De exemplu atentatele sinucigase practicate de gruparile Shiite din Liban, de integristii palestinieni, de gruparile Siki sau Tamile intra in contradictie cu prevederile islamului care proscriu suicidul. Desi nici o religie nu justifica practicarea terorismului, terorismul religios reprezinta o realitate.

Daca scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist il reprezinta crearea terorii, scopul strategic il constituie folosirea panicii, a dirijarii nemultumirii publice generale de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse. Din aceasta perspectiva terorismul poate fi inteles si ca o tactica psihologica ale carei elemente determinante sunt frica si publicitatea.

Publicitatea 'Masacrului de la Munchen' - a jucat un rol enorm in crearea psihozei publice referitoare la terorismul international ( teroristii au demonstrat capacitatea unui grup de a tine in sah lumea intreaga).

Cel mai important eveniment operational al terorismului este folosirea premeditata a amenintarii cu violenta, caracteristica fundamentala a terorismului.

Alta caracteristica o constituie c1andestinitatea ( partizanii terorismului actioneaza acoperit).

Rezulta, asadar, ca terorismul este violent criminal si clandenstin. Alta caracteristica ar fi aceea ca terorismul se practica in grupuri restranse ca numar care, insa pot devenii mici unitati operative in cadrul unor organizatii mai mari;

( termenul grup trebuie inteles in sensul sau social psihologic)

Grup terorist entitate suborganizationala, deoarece, cu cat un grup operational se mareste, cu atat va fi mai greu de mentinut disciplina si mistica grupala, de evitat posibilitatile de infiltrare si demascare din interior.

Grupurile teroriste se constituie pe criterii subnationale, in vederea realizari unor scopuri subnationale, motiv pentru care loialitatea fata de stat natiune este practic inexistenta la acest nivel de organizare.

Capacitatea de intelegere a fenomenului terorist este abordata din trei puncte de vedere diferite:

1- al publicului - incluzand aici si mass-media;

2- al teroristilor - privitor la ei insasi

3- al specialistilor- chemati sa studieze fenomenul si sa il combata. Perceptia publica a terorismului este influentata de raspunsurile emotionale vis-a-vis de organizatiile teroriste responsabile cu atacuri impotriva intereselor nationale proprii sau ale altor tari aliate ( referire la condamnarea morala a teroristilor si a sponsorilor acestora).

Perspectiva teroristilor asupra terorismului aceasta poate fi cea a membrului, a individului, sau cea colectiva a intregului grup terorist.

Perspectivele individuale sunt la fel de diferite ca si membrii insisi reflectand circumstantele individuale si psihologia personala.

Expertul in terorism Brian Jenkis[1], nota: 'Fiecare grup terorist are propriul sau repertoar, propriul sau modus operandi. Armata Republicana irlandeza nu se angajeaza in deturnarea de avioane sau rapiri de persoane. Brigazile rosii din Italia ii impusca pe reprezentantii presei numai in picioare, iar teroristii germani sunt recunoscuti ca planificatori meticulosil.

Psihologia grupurilor teroriste, scopurile si evolutia organizatiei respective, trecutul si experientele membrilor grupului, mediul politic si social in care acestia opereaza sunt extrem de complexe si dificil de analizat.

Din cauza inabilitatii de a ajunge la o definitie generica a terorismului, justitia tinde sa-si extinda jurisdictia asupra actelor specifice criminale, implicit considerate 'teroriste', decat sa incerce sa defineasca terorismul in terminologia legislatiei de drept comun.Militarii vad in terorism o forma de conflict de intensitate scazuta, fiind la celalalt capat al spectrului unui conflict armat care se sfarseste cu un razboi generalizat.

Un analist militar nota: 'terorismul a devenit din ce in ce mai mult o manifestare a schimbarii naturii conflictelor armate sau o noua forma de ducere a razboiului, rezultata din revolutia ce acompaniaza schimbarile din arena politica internationalti'[2]. Ideea de a primi terorismul ca pe o noua forma de purtare a razboiului a aparut in urma desfasurarii ultimelor conflicte militare incepand cu Vietnamul si continuand cu Afganistanul, insurgenta Tamila din Sri Lanka, razboiul de gherila din Salvador etc.

Folosirea bombelor neconventionale (booby-traps) contra populatiei civile, alegerea tintelor civile pentru a distruge vointa adversarilor si a continua lupta, disparitia diferentei dintre combatanti se necombatanti, toate acestea par sa justifice asertiunea parafrazandu-l pe Klausewitz - potrivit careia terorismul este o continuare politica a ducerii razboiului cu alte mijloce.

Ceea ce deosebeste terorismul atat de vandalism, cat si de crima nonpolitica este violenta motivata de scopuri politice. (Crozier, 1974).

- Terorismul international este violenta motivata politic si social (Bite, 1975).

- Terorismul international reprezinta un act care este esentialmente motivat politic si care transcede frontierele nationale (Fearey, 1976).

- Terorismul transnational este practicat de indivizi independenti, care se bucurau sau nu de sprijinul unor state simpatizante. Terorismul international este opera unor indivizi sau grupuri controlate de un stat suveran (Milbank, 1976).

Violenta, pentru a deveni terorism, trebuie sa fie politica (Weisband si Roguly, 1976).

- Strategia terorista nu urmareste infrangerea fortelor regimului militar ci instrainarea morala a maselor fata de guvern, pana cand izolarea devine totala si ireversivila (Wolf, 1976).

- Terorismul este folosit pentru a crea o atmosfera de dispersare sau frica, pentru a zdruncina increderea cetateanului de rand in guvern si in reprezentantii sai (Leiser, 1977).

- Terorismul consta in acte de violenta planificate, folosite in scopuri politice explicite, indreptate impotriva unei puteri organizationale sau structuri statale si care implica un numar relativ mic de conspiratori (HamiIton, 1978).

Provocarea sau amenintarea cu provocarea unei stari de neliniste prin violenta iesita din comun, in scopuri politice, de catre un individ sau un grup, fie in favoarea, fie in defavoarea autoritatii guvernamentale existente (Mikolus, 1978).

- Terorismul exista atat in contextul rezistentei violente impotriva statului cat si atunci cand acesta se exercita in interesul statului (Grensjow Hutchinson, 1981).

- Terorismul ne guvernamental inseamna folosirea extinsa sistematica a violentei ofensive, a crimei si distrugerii vizand oficialitatile guvernamentale si populatia in general, ca si proprietatea publica si privata, in scopul de a determina indivizii, grupurile, comunitatile, entitatile economice si administrative sa-si schimbe comportamentul si strategiile actuale, astfel incat sa corespunda cererilor politice ale teroristilor (German, 1981).

- Pentru obtinerea efectelor dorite, teroristii se bazeaza nu atat de mult pe caracterul imprevizibil al actiunilor, ci mai degraba pe luarea prin surprindere a tintei, ca si pe izbucnirea violentei in mediile in care, in mod normal, nu se intampla astfel de lucruri. Terorismul este utilizarea sistematica si bine gandita a actelor de violenta ofensiva impotriva proprietatii publice si private pentru a constrange unele persoane, grupuri comunitati sa-si modifice comportamentul si politica promovata (Herman, 1981).

- Terorismul este un sistem organizat de intimidare pentru a crea instabilitate in cadrul unei societati democratice. Teroristii internationali cauta sa lanseze atacuri imprevizibile si nediscriminatorii asupra grupurilor( politienesti, militare, nationale, multinationale) pentru a schimba echilibrul politico­economic al lumii (Theckreh, 1982).

Tipuri de manifestare a terorismului

George Levasseur distingea urmatoarele categorii de manifestare a terorismului:

a) terorismul ordinar sau banditismul fenomen ce acopera actele de violenta ce urmaresc obtinerea unor avantaje sau foloase materiale, acte comise individual sau in banda si care nu au obiective politice;

b) terorismul politic care acopera, in special, gama asasinatelor

'organizate si sistemice' cu finalitate politica evidenta;

c) terorismul de stat recurgerea din partea unui stat la acte de natura terorista in lupta cu unele miscari sau persoane considerate subversive; aici se inscriu: exercitarea sistemica a actelor de coercitie bazate pe utilizarea pe scara larga a fortei si printr-un larg evantai de mijloace violente, mentinerea unor grupuri sociale, etnice sau religioase, in conditiile de inferioritate prin oprimare si represiune, politica de segregare rasiala si a aparhaid[3].

De asemenea, George Levasseur considera ca se poate vorbi si de terorismul international existent la doua nivele diferite si anume: a) individual, in cazul actelor de terorism intern (individual sau de grup), la care intervine fenomenul de extraneitate referitor la autori, victima sau locul de executare a actului si locului de producere a efectelor sale; b) statal, cand actele respective sunt indreptate impotriva unui stat.

Terorismul international poate fi si el de doua feluri[4]:

- terorism de drept comun sau banditism international (cand vizeaza foloase materiale) sau politic (aceasta clasificare a aparut in urma cu cateva decenii)[5].

Brian Crozier, fost director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor, considera ca terorismul este de doua feluri: diversionist si coercitiv.

- terorismul diversionist - urmareste publicitatea, dobandirea unui prestigiu, discreditarea, demoralizarea autoritatilor, provocarea acestora sa ia masuri de represiune excesive care ar duce la instrainare a populatiei, ar accelera cheltuielile de inarmare si ar genera, in cele din urma, un val de nemultumiri in randul opiniei publice - terorismul coercitiv - vizeaza demoralizarea populatiei civile, slabirea increderii sale in autoritatile mandatate cu apararea status-quo-ului, instaurarea unui sentiment de teama.

Categorii de grupari teroriste

Grupari etnice, religioase, nationaliste;

Grupari care se auto intituleaza drept revolutionare;

Grupari anarhiste, care se remarca prin absenta unor scopuri clare si precise, ideologia lor fiind confuza si eclectica.

Grupari patologice sau individuale, care nu revendica scopuri de ordin politic, ideologic definite, motivatia lor constand in lipsa de acomodare Intr-o anumita societate, organizare sociala, familie;

Grupari neofasciste de extrema dreapta ( cum au fost cele italiene denumite' Ordine Nero', 'Rasa del Venti', care in unele tari actioneaza cu acordul tacit si sprijinul guvernelor (Ojo per Ojo- ochi pentru ochi) Guatemala, Excadroanele mortii - Brazilia s.a. ).

Mercenarii ideologici, pe care ii intalnim cel mai frecvent in gruparile cu camp de actiune transnationala (exemplu: Rengo Segikun Japonia)[6]

Alte forme de terorism -1990 -1996 - Departamentul SUA:

Terorismul organizational

Grupari mici, strans unite si omogene politic, cu pozitii radicale, ce apeleaza la terorism pentru a castiga influenta (ex. '17 Noiembrie' Grecia, GRAPO, IRAULTZA si ETA Spania, Action Direct - Franta, RAF - Germania, Asaia- Armenia, celulele comuniste combatante din Belgia etc.).

Unele din aceste grupuri teroriste au devenit transnationale dispun de potential necesar pentru a lovi oriunde in lume (gruparea palestiniana a lui Abu Nidal, ' Armata Rosie Japoneza', 'Armata Secreta de Eliberare a Armeniei' etc.

Terorismul practicat in contextul insurgentelor.

Insurgentii pot fi separatisti etnici sau rebeli politici. Rebeliunile se caracterizeaza prin scara larga de actiune (la nivel national sau regional) luptand contra guvernului existent.

Actiunile insurgente sunt de natura paramilitara sau de gherila, operand in limitele granitelor nationale.

Fortele insurgente au o componenta terorista menita sa erodeze credibilitatea guvernului, legitimitatea si sprijinul politic prin terorizarea civililor. 'Noua Armata Populara', aripa militara a Partidului Comunist din Filipine, recurge la terorism in aditie la actiunile insurgente, pentru a demonstra ca guvernul legal din Filipine nu este capabil sa asigure protectia populatiei.

Tot atat de periculoase sunt actele teroriste menite sa demonstreze vitalitatea unui grup insurgent care a suferit pierderi in lupta 'deschisa' contra trupelor guvernamentale, cum a fost cazul din Salvador, Columbia sau cum este cazul ex-Iugoslaviei si arealului ex-sovietic in conditiile razboaielor civile izbucnite dupa caderea regimurilor comuniste;

Terorismul sponsorizat

Implica sprijinirea unor grupari teroriste sau a actiunilor lor de catre state suverane: Iran, Afganistan, Libia, Coreea de Nord si Irak au fost cele mai cunoscute state sponsorizate ale terorismului. A fost inclusa si Siria in aceasta categorie pana la izbucnirea crizei din Golf, cand presedintele Assad a optat pentru o politica de deschidere spre vest. Doborarea unui avion sud-coreean, in noiembrie 1987, a relevat legaturile Coreei de Nord cu gruparile teroriste, aceasta fiind introdusa pe lista sponsorilor internationali.

Sponsorizarea de Stat a terorismului poate atinge mai multe grade de implicare:

implicarea directa in operatii teroriste (Coreea de Nord in cazul doborarii avionului sud-coreean in 1987, Afganistanul prin trimiterea de agenti in Pakistan, in vederea sustinerii unei campanii de atentate, Libia - doborarea in 1989 a avionului PAN-AM deasupra Scotiei, etc).

- incurajarea, asistenta logistica si sprijinul material acordat grupurilor teroriste in producerea de atentate in interesul statelor sponsor (Iran, Libia, Irak, etc.);

- procurarea de armament, explozibil, asistenta in domeniul instructiei, asigurarea de libera trecere si ' sanctuare' (locuri de retragere) precum si justificarea ideologica din partea statului sponsor (tarile mentionate deja, Yemenul de Sud, Ungaria, fosta RDG, Bulgaria, in perioada guvernarii comuniste ).

Statele sponsorizeaza sau au sponsorizat terorismul din mari motive, apeland la acesta ca la un mijloc complementar al politicii de stat, in vederea atingerii unor obiective ale politicii externe, pentru a-si crea sau mari puterea si influenta in cadrul unor miscari revolutionare sau religioase.

Alte tipuri de terorism (existente in literatura de specialitate).

Terorismul patopolitic urmareste eliminarea fizica a tuturor celor ce ' uneltesc contra poporului', aceasta organizatie este formata din rebeli universitari, evadati din inchisori, alienati mintal, etc. Organizatia si-a precizat ambiguu cine ii sunt dusmanii: 'clasa fascista - capitalista si toti agentii supusi opresiunii si exploatarii'. Membrii unor asemenea organizatii nu dau dovada de rationalitate, violenta este singurul mod de exprimare si de functionare.

Terorismul psihotic (psihopatic) - caracterizat prin' comportament anormal - manifestari violente si irationale, persoane cu probleme de inadaptabilitate sociala sau care atribuie coloratura politica actului lor, exemple:

- Giuseppe Zangara -, a incercat asasinarea presedintelui F.Roosevelt in 1938, motivatia atentatului - ura contra tuturor regilor si presedintilor;

- Sirhan Sirhan a declarat ca l-a ucis pe Robert Kermedy din dragoste pentru Palestina;

- Arthur Buner - l-a impuscat pe guvernatorul Statului Alabama pe motivul ca este mai bine sa fi cautat pentru crima decat sa nu fi cautat deloc de nimeni etc.

Terorismul si violenta criminala - isi are explicatia in simplitatea sa­un individ cu un pistol poate captura un avion scump, poate cere o recompensa importanta dupa care se retrage sub protectia ostaticiloL Terorismul criminal se manifesta in continuare cu virulenta - rapirile de persoane au devenit ocupatii lucrative, in intreaga lume, teama de rapiri asigurand castiguri imense 'garzilor de corp' , sechestrarile de nave, confiscarea de bunuri, rapirea sau asasinarea unor persoane - primesc motivatii politice dar determinante sunt interesele pecuniare ale criminalilor.

Activitati teroriste cu motivatie criminala - asasinarea de catre Mafia a unor personalitati de stat, politisti, magistrati, procurori.

Natura terorista a acestor fenomene este data de caracterul premeditat al folosirii violentei in scop de intimidare.

Terorismul si violenta endemica

In lume exista mai multe locuri in care singura lege valabila este cea a batei.

In Uganda strainii nu puteau conta pe protectie, conventiile diplomatice nu erau respectate si nici recunoscute.

Exemplele Liberiei sau Abisinei 'negusul rosu', al fostei Iugoslavii, al republicilor din fosta Uniune Sovietica, al Somaliei, Angolei, Ruandei si Burundiului, sau Sierrei-Leone dovedesc ca terorismul si violenta endemica sunt fenomene cu putere de perpetuare in timp, cu efecte destabilizatoare 'prin simpatie' , pentru intregi zone geografice.

In conditiile vidului de securitate, singurul raspuns valabil la terorismul endemic la constituit evitarea zonei de primejdie, coordonarea actiunilor dintre statele vecine in vederea tinerii sub control a evenimentelor prin crearea unei bariere 'de carantina'.

Terorismul autorizat

In lume a aparut un set de conventii privind folosirea fortei de catre un stat, in scopuri corective. Conventiile se refera la situatiile de razboi intre doua state sau razboi civil.

Legile razboiului ( Conventia de la Geneva, 1973 ) au fost dezvoltate deoarece sunt universal avantajoase pentru partile aflate in conflict.

Ele interzic uciderea deliberata a civililor, torturarea prizonierilor, folosirea gazelor de lupta aceste legi sunt, insa, flexibile si deschise la 'ajustari' exemplul oraselor Hiroshima si Nagasaki ( si in prezent se poarta discutii daca astfel de actiuni reprezinta acte militare de terorism).

Unele regimuri politice folosesc tehnici de mentinere a ordinii interne ce pot fi catalogate ca acte de terorism autorizat (epuratii, procese publice, tortura, internari masive). Aceste practici sunt de natura sistematica (fascismul, stalinismul). Unele guverne sau conduceri de stat au autorizat urmarirea dizidentilor dincolo de granitele statelor cazul asasinarii lui Trotki in Mexic, asasinarii rusilor albgardisti de la Paris, a nationalistilor ucrainieni in Germania, campania de asasinate organizata de Israel in Europa si Orientul Mijlociu ca raspuns la atacurile fedainilor palestinieni; cazul implicarii CIA in asasinatele politice impotriva unor personalitati americane sau straine; regele Hussein al Iordaniei o fost victima a numeroase atentate sponsorizate de inamicii sai politici din tarile arabe vecine.

Terorismul autorizat mutual (vigilentii)   

Un regim politic amenintat prefera ca 'voluntarii' sa actioneze fara o aprobare oficiala in cazuri in care evita sa se implice.

Astfel, in Brazilia, politistii din escadroanele negre ucideau 'in afara serviciului' pe criminalii 'notorii' in Guatemala, organizatiile Ojo por Ojo si Mano Bianca isi ucideau oponentii fara ca autoritatile sa se sesizeze. O parte a 'vigilentilor' opereaza fara sprijinul si recunoasterea statului respectiv (exemplu: Ku-Klux-Klan).

Terorismul organizational

Asasinatele Mafiei sau a altor organizatii teroriste sau criminale poarta in cazul pedepsirii unor membrii feloni, semne distincte si evidente pentru atentionare. Pedepsele sunt rapide, crude si vizibile astfel ca pentru statul sau institutia amenintata toti cei vinovati de planificarea si folosirea violentei sunt catalogati teroristi iar activitatile acestotra sunt clasate ca terorist-organizationale.

Terorismul pragmatic, consta in folosirea violentei in vederea crearii unui sprijin de masa materializat in extorcarea de fonduri sau obtinerea de sprijin in organizarea de greve, manifestatii, boicoturi etc. (exemplu: Frontul de Eliberare Nationala din Algeria, bazat pe teroare si violenta, cazul Vietcongului sau a Organizatiei Pentru Eliberarea Palestinei in teritoriile ocupate de Israel).

Terorism functional folosit in cazul in care o organizatie poate dobandi un avantaj strategic prin mijloace specific teroriste (exemplu: mitraliere a unei sali de asteptare dintr-un aeroport urmareste intimidarea generala a tuturor potentialilor vizitatori ai Israelului, de catre fedainii palestinieni ).

Terorismul maipulativ forma cea mai raspandita a acestui gen o constituie crearea unei situatii de negociere in care teroristii ameninta cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici in cazul neindeplinirii cererilor. Opinia publica este manipulata prin mass - media.

Terorismul simbolic - victima aleasa trebuie sa reprezinte simbolul 'dusmanului'; atentatul reprezinta in acest caz mai mult decat o simpla razbunare sau eliminarea unui personaj incomod. Exemplu: 1978 ETA (Auzkadita, Azkatusuna ) a asasinat pe premierul spaniol Luis Carrero Blanco, tinta reprezentand-o de fapt sistemul politic care refuza autonomia bascilor in Spania.

Un reputat autor care s-a ocupat de acest domeniu, Karl A. Seger, preciza in lucrarea 'Manualul de antiterorism' ca exista trei mari categorii de manifestare a fenomenului terorist contemporan[7].

Seger sustine ca gruparile teroriste pot fi: cele nesprijinite de stat, cele patronate de stat si cele dirijate de stat[8].

Grupurile care nu sunt sprijinite de stat sunt formatiuni mici, animate de un interes special, de exemplu, cei ce se opun avortului, cei care arunca in aer sau incendiaza clinicile cu acest profil etc. Aceste grupuri au posibilitati limitate si nu poseda infrastructura necesara pentru actiuni indelungate.

Teroristii din aceasta categorie sunt deseori prinsi doarece nu poseda deprinderile si cunostintele profesionistilor.

Grupurile patronate de stat - intruite si inzestrate de stat cu armament, primesc sprijin logistic si administrativ din partea unor state suverane.

Instruirea poate avea loc intr-o a treia tara departe de statul care o patroneaza.

Departamentul de Stat al SUA precizeaza ca grupurile din aceasta categorie sunt raspunzatoare pentru 70% din incidentele teroriste intemationale[9].

De exemplu, 'euro-terorismul' a aparut sub forma unei aliante a diferitelor grupari teroriste din centul si vestul Europei, incheiata la jumatatea anilor 60 cu sprijinul unor tari din blocul rasaritean. Alianta isi propune actiuni comune impotriva instalatiilor NATO si a altor obiective cu relevanta in conditiile accentuarii razboiului rece. Gruparile promarxiste din America Latina au primit sprijin masiv din Cuba, suprasolicitarea capacitatii de sponsorizare a acestui stat aducand regimul castrist in pragul colapsului economic si social.

Statele care sprijina terorismul nu o fac pe gratis. In alte cazuri, teroristii platesc armele si echipamentele folosite. Statele sponsor incurajeaza teroristii sa foloseasca santajul, traficul de droguri, rapirile pentru rascumparare, jafurile armate pentru a obtine fondurile necesare unei autosustineri materiale si financiare care sa micsoreze cota 'ajutoarelor fratesti' .

Grupurile dirijate de catre stat cele pe care acestea le organizeaza, aprovizioneaza si controleaza.

Exemplu in 1984, hanul a hotarat sa formeze o unitate speciala (2500 oameni) care sa raspandeasca in zona Golfului Persic si Africii de Nord propriul sau gen de fundamentalism islamic, unitate formata din tineri necasatoriti, cu experienta de lupta gata sa execute misiuni kamikadze.

Karl Seger considera ca dezvoltarea terorismului patronat de stat duce la cresterea semnificativa a pericolului terorist deoarece aceste grupuri dirijate sunt tot mai bine Inarmate, echipate, instruite, apte sa gaseasca sprijin logistic si tactic peste tot in lume.

Paradigmele analizei fenomenului terorist

Determinarea si cauzalitatea fenomenului terorist a fost si este inca organizata in jurul a cinci mari paradigme, atunci cand obiectul studiului il constituie violenta miscarilor si grupurilor nedirijate de stat.

Paradigma crizei terorismul este prezentat ca fiind efectul unei crize asupra protagonistilor actului terorist / extremist. Criza poate fi sistemica sau fortuita, se poate situa la paliere diferite cum ar fi nivelul statului, al sistemului politic, al culturii, al economiei, al scarii valorilor. Aceasta paradigma a crizei sistemice a fost completata cu explicatii indreptate exclusiv spre actorul individual, determinari de natura psihologizanta in termeni de :frustrare vindicativa presupusa a fi raspunzatoare de emergenta violentei premeditate si a terorismului.

Paradigma frustrarii relative a fost in mare voga in anii cand notiunea de violenta politica dobandise un ascendent, o mai mare importanta decat cea de terorism[10].

Astazi, valoarea euristica a acestei paradigme este semnificativa, intamplandu-se foarte rar ca notiune a de criza sa lipseasca din analiza conceptului de terorism. Din acest punct de vedere violenta terorista este tratata ca un mijloc utilizat rational de catre actor pentru a-si atinge scopul.

In acest caz, avem de-a face c~ o sociologie politica a terorismului, ceea ce presupune necesitatea reconstituirii de 'terrokriegspiel' (joc de razboi terorist), care poate integra si alte instrumente in afara violentei pure premeditate, cum ar fi cazul relatiei foarte studiate cu mediile de publicitate, cu mass-media si cu 'cutiile de rezonanta sociala' (scoli, stadioane, institutii de cultura etc.).

Paradigma instrumetala - pentru instrumentalisti, accentul analitic al demersului de conceptualizare poate fi pus pe exterioritate a actorului in raport cu un sistem politic in sanul caruia ar incerca sa penetreze violenta premeditata folosita sistematic fiind, in acest caz un mijloc mai putin costisitor sau una din putinele resurse de care dispune actorul acesta este una din temele centrale ale conceptiei 'mobilizarii resurselor', idee sustinuta de Charles Tilly si Anthony Oberschall.

Uneori, paradigma instrumentala depaseste plaja de operare strategica fata de un potential inamic, definind efortul actorului pentru utilizarea terorii violente in directia potentarii unei pozitii sau actiuni in favoarea unei miscari sociale sau a unei comunitati care constituie telul, cauza lui de referinta. Prin aceasta prisma se poate explica emergenta terorismului pragmatic, vizandu-se in acest caz 'trezirea la militantism sau actiona!' a unei clase prea calme pentru gustul terorismului sau a unei natiuni care nu are inca o constiinta de sine in acceptia actorului respectiv.

Importanta abordarii instrumentale consta in aceea ca se releva unele aspecte ale terorismului care altfel nu s-ar distinge de alte feluri de violenta; acest tip de abordare permite incadrarea terorismului in jocurile politico­militare, acolo unde se poate exercita rationalitatea sa instrumentala.

Terorismul iese de cele mai multe ori din rationalitate, prezentand imaginea nebuniei sau a unei acute lipse de sens, transformand calitatea paradigmei instrumentale intr-o limita de abordare. Astfel ca aceasta paradigma a esuat in tentative de a deveni panaceul explicativ al terorismului, unii cercetatori optand pentru o alternativa de explicare, abordare a fenomenului prin prisma culturala.

Paradigma culturala cunoaste doua variante de dezvoltare si pune accentul pe cultura sau subcultura, in cadrul careia ar fi favorizata trecerea la terorism.

Exemplu - sfarsitul anilor '70, cand terorismul de extrema stanga parea sa-si localizeze zonele de emergenta doar in Italia, Germania de Vest si Japonia, s-a sustinut teza unei culturi politice si intelectuale proprii acestor tari, care cunoscusera fascismul si nazismul. S-a subliniat ideea ca o cultura a violentei, ca cea pe care a cunoscut-o tineretul din Liban sau din Ulster, caracteristica si tinerilor palestinieni nascuti in Intifada sau a copiilor bosniaci, somalezi, ramalii sau siki, crescuti in zone de violenta endemica, poate fi determinata in trecerea acestora la forme extreme de comportament.

A doua varianta culturalista, pornind de la determinarea mediului socio-cultural, consta in examinarea procesului de formare a personalitatii actorilor teroristi.

Paradigma ideologica ia in considerare o caracteristica de baza a terorismului ce se inspira din reprezentari, doctrine, mituri, ideologii, din 'adevaruri supreme' de tip charismatic.

Paradigma sociala - caracteristic acesteia, terorismul ia amploare pe fondul declinului sau slabirii unor miscari sociale, nu pentru a exprima slabiciunile cauzei de referinta ci substituindu-se acestora in mod artificial, voluntarist, cu atat mai violent cu cat aceasta substituire este artificiala.

Terorismul si teroristii

Una din caracteristicile esxistentiale ale terorismului si implicit a teroristilor, consta in obsesia acestora de a convinge opinia publica vizata, grupul social tinta, sa priveasca lumea asa cum o privesc ei, potrivit propriului standard de legitimitate politico-sociaIa.

La baza emergentei oricarui act de terorism sta sistemul de convingeri format din imagini, simboluri si mituri dominante, de perceptii si interpretari eronate care determina trecerea de la nemultumire si frustrare la actiuni violente si sperante de schimbare a statului real dar neconform al societatii atacate.

Sistemul de convingeri ale subiectilor actului terorist poate sa provina din surse cum ar fi cadrul politic si social in care se formeaza si traiesc acestia. Asemenea matrice cuprinde factori culturali variabili cum ar fi istoria, traditiile, cultura, religia, ce sunt transmisi membrilor grupali prin anumite tipare de socializare specifice.

Odata intrati in conflict deschis cu societatea, teroristii accepta clandestinitatea, marginalizarea si autoizolarea plina de tensiune si nesiguranta fapt care potenteaza adoptarea unui set rigid de convingeri neconforme cu realitate a sociala data. Ripostele societatii sau statului amenintat inhiba flexibilitatea si deschiderea mentala a teroristilor fata de posibilitate a compromisului sau schimbarii opiniilor.

De asemenea, dezumanizarea 'dusmanului' devine dominanta gandirii oricarui actor in cadrul unui scenariu de emergenta a terorismului. 'Dusmanul' este perceput in mod abstract si depersonalizat ca fiind' capitalismul burghez', ' pericolul comunist', ' imperialismul ' sau' sionismul', 'hoardele' negre, galbene fiind monolitic si impersonal.

Cea mai mare parte a teroristilor se considera victime, nu agresori, autopercepandu-se ca fiind reprezentatii celor oprimati: muncitori, tarani, minoritari, etc., grupuri considerate incapabile sa se apere singure. Teroristii au constiinta superioritatii lor morale, se considera mai sensibili, mai nobili In fapt, niste idealisti pe care societatea nu-i merita.

Tendinta organica a terorismului spre pseudo-Iegitimizare este reflectata de folosirea curenta a termenilor juridici extrem de elaborati pentru a incadra atentatul terorist Intr-o aura justificativa si legalista. Astfel, teroristii nu considera atentatul drept crima sau asasinat ci ''''executii dupa judecare', victimele fiind 'tradatori', 'vanzatori de tara', popor sau neam~ cei care sunt rapiti de teroristi sunt inchisi in ''inchisori ale poporului'

Teroristii isi proiecteaza imaginea actelor lor cu ajutorul simbolisticii militare, incercand sa acrediteze ideea unui razboi conventional intre doua tabere ei si restul lumii. Pentru teroristi, victimele atentatelor, chiar si cele intamplatoare sunt reprezentante ale 'dusmanului' - in cazurile rare in care ei admit existenta unor victime nevinovate cazul atentatelor oarbe, raspunzator este guvernul care a refuzat sa le satisfaca cererile sau le-a ignorat amenintarile.

Refuzarea responsabilitatii pentru actele de violenta este la fel de caracteristica terorismului ca si tendinta de a considera orice actiune un succes- particularitate definitorie a terorismului.

Individul care devine terorist are volens-nolens un sentiment de culpa fata de faptele sale, motiv pentru care apare cu necesitate fenomenul de auto convingere privitor la vinovatia celorlalti, actiunile sale avand darul de a transcede standardele normale de comportament social si moral. De aceea, teroristii sunt foarte selectivi in perceperea de informatii, in acceptarea faptelor, au incredere numai in canalele de informatii proprii. Astfel, modelul de 'rea credinta innascuta a inamicului' ii face pe teroristi sa nu accepte realitatea dramatica, absurditatea demersurilor lor, orice gest conciliator fiind interpretat ca o incercare de inselare. In acest sens, un exemplu elocvent il constituie atentatul din estul Londrei (9 februarie 1996) intr-un moment in care detensionarea dintre IRA si guvernul britanic parea deja o realitate. Avertismentele lui Jerry Adams privind neincrederea crescanda a Sirm Fein-ului si a radicalilor IRA au fost confirmate la Docklans, explozia provocand demolarea mai multor cladiri, doi morti si peste o suta de raniti, pagubele totale fiind de 85 milioane de lire sterline.

In concluzie, capacitatea de adaptare a teroristilor la starea de pace este extrem de limitata si fortarea acestora de a accepta falsitatea convingerilor lor sau refuzul oricarei solutii de iesire dintr-o situatie practic fara iesire duce la un soc emotional ce poate reedita o astfel de tragedie.

Esenta actionala a terorismului

In cazul terorismului actiunea capata relevanta in conditiile in care 'tinta' vizata actioneaza conform previziunilor teroriste, fie pierzand sprijinul politic al publicului, fie pierzandu-si capacitatea politica pentru care a fost atacata.

Tintele vizate pot avea reactii care sa le slabeasca autoritatea politica, potentand involuntar terorismul (intimidarea generala a publicului care initial este o tinta primara).

Reactia violenta datorata fie regimului politic, fie indulgentei fata de terorism este un comportament obisnuit, devenind unul din potentialele surse de germinare si emergenta a terorismului. Riposta violenta poate presupune pierderea sprijinului politic si legitimitatii morale, care sunt primordiale in ' contractul social' dintre putere si populatie.

Tinta incapabila sa raspunda la teroare este amenintata sa-si piarda credibilitatea si totodata increderea in sine pentru a lupta contra terorismului.

Asa se intampla si atunci cand teroristii isi pot alege momentul si victimele actiunii lor, cand primesc sume de bani pentru rascumparare (scandalul 'lrangate'), isi transmit platformele si revendicarile prin mass­media, distrug simbolurile autoritatii de stat menite sa protejeze cetatenii si neachitarea de aceste atributii, duce la pierderea legitimitatii lor.

Terorismul poate deci, subzista numai in situatiile in care optiunile puterii implica costuri mai mari decat beneficiile.

Terorismul nu poate rezista in fata unei puteri ce se dovedeste flexibila, deschisa spre reforme ce- 1 favorizeaza pe moderati si usureaza situatia celor oprimati sau defavorizati de sistem.

Reformele nu constituie un panaceu daca nu sunt dublate de flexibilitate politica, intelegerea raporturilor de forte, a perceptiei publice sau a masurii.

Exemplu- cand premierul Pierre E. Trudeau a adus reforme radicale in numele canadienilor de origine franceza referitor la numirea in functii politice si in privinta limbii, un numar mare de canadieni anglofoni au considerat aceste actiuni o satisfacere a revendicarilor 'Frontului de, Eliberare a Quebecului (FLQ)', concesiile fiind percepute ca reprezentand o recompensa pentru plasarea bombelor si uciderea canadienilor nevinovati. Spre deosebire de canadieni, cand extremistii din Jura au inceput sa arunce in aer podurile de legatura ale tarii cu departamentul secesionist, autoritatile elvetiene, in special Serviciul de Securitate elvetian - mandatat cu lupta antiterorista, securitatea nationala si protectia institutiilor si demnitarilor de Stat, au ridiculizat actiunile teroriste declarand ca Elvetia are destule poduri. In paralel, autoritatile au contactat liderii de opinie din Jura, determinandu-i sa-i izoleze pe teroristi si radicali de marea masa a populatiei care nu accepta riscurile implicate de dezordine si violenta, mai ales cand urma sa le suporte fara sa aiba vreo cauza evidenta.

Analiza din perspectiva juridica a terorismului

Douglas Kash observa: 'desi terorismul este in preajma noastra de mult timp, avem inca dificultati in definirea si prevenirea sa si chiar in pedepsirea actelor teroriste[11]'.

Sub raport juridic - primele tentative de definire a terorismului au aparut in timpul 'Conferintelor Internationale pentru Unificarea Legii Penale' cu ajutorul lui Quintilliano Saladana care a introdus in cadrul Academiei de la Haga in 1925, conceptul de 'crima internationala' care includea in sfera sa de definitie, crimele impotriva drepturilor omului si crimele comise impotriva sefilor statelor straine sau reprezentantilor diplomatici ai acestora.

Conferinta de la Haga (1935) a definit terorismul ca pe 'un act voluntar comis impotriva vietii, integritatii fizice, sanatatii sau libertatii oficialitatilor; orice act care primejduieste o comunitate, creeaza o stare de teroare in vederea schimbarii autoritatii publice sau impiedicarea actiunilor acesteia, sau care urmareste deranjarea relatiilor internationale'.

In 1935-1936 Conferinta Ligii Natiunilor Unite pentru prevenirea si pedepsirea terorismului a adoptat definirea actelor teroriste ca: 'acte criminale indreptate impotriva unui Stat, astfel gandite si concepute sa creeze teroare in mintile persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice

In 1972, administratia Americana a inaintat un memoriu intitulat 'The United States 1972 Draft Convention for the Prevention and Punishment of Certain Acts of International Terrorism' ( Presupunerea SUA privind legiferarea conventiei pentru prevenirea si pedepsirea anumitor acte de terorism' international-1972) celei de a sasea Adunari Generale a Organizatiei Natiunilor Unite.

ONU a stabilit un 'Comitet Ad Hoc pentru terorismul international' structurat in trei subcomitete dintre care unul avea rolul de a stabili o definitie viabila a fenomenului, grup care negasind o definitie juridica unanim acceptata a propus urmatoarele elemente pentru a fi introduse in aceasta:

a) Acte de violenta si alte acte represive comise de regimurile coloniale, rasiste sau straine impotriva popoarelor sau oamenilor care lupta pentru libertatea lor;

b) Tolerarea sau asistenta din partea statelor, a organizatiilor, grupurilor, mercenare sau fasciste a caror activitate terorista este direct indreptata impotriva statelor suverane;

c) Actele de violenta comise de indivizi sau grupuri de indivizi care ameninta sau suprima viata oamenilor nevinovati, ameninta drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor acestea nu include dreptul inalienabil la auto-determinare si independenta a popoarelor aflate sub regimuri coloniale, rasiste sau alte forme de dominatie straine, nici legitimitatea luptei acestora;

d) Actele de violenta comise de indivizi sau grupuri de indivizi in scopuri private, a caror efecte nu sunt in legatura cu un stat.

De atunci au fost adoptate sau propuse o suma de definitii de catre diverse organizatii internationale sau regionale, insa abia la jumatatea anilor '80 s-au inregistrat unele progrese.

In 1985- 9 decembrie - Natiunile Unite au adoptat pentru prima data o rezolutie de condamnare a actelor teroriste, definindu-Ie 'acte criminale'.

Terorismul international a fost defInit ca ' un act de distrugere a domniei legii'.

Comunitatea Europeana, Belgia, Spania, Portugalia au declarat: ' Prevenirea si pedepsirea actelor criminale trebuie asigurata, iar luarea de ostatici si alte crime nu mai trebuie tratate ca 'acte politice care ii protejeaza pe participanti de extradare sau condamnare'.

Suedia a anuntat: 'Legitimitatea unei anumite cauze, cum ar fi lupta pentru auto-determinare sau independenta, nu legitimeaza in sine folosirea unor forme de violenta, in special violenta contra persoanelor nevinovate. De asemenea, nu trebuie sa mai existe locuri de azil pentru teroristi'.

Rezolutia a cerut tuturor statelor sa ia masurile necesare la nivel national in vederea eliminarii rapide si complete a terorismului.

SUA a incercat sa actioneze independent, punandu-si la punct propriile concepte privind terorismul si elaborand pe baza acestora o legislatie relativ solida.

In timp, definitiei terorismului, in legislatia Americana, i s-au adus semnificative imbogatiri: 'Actul privind riposta la terorismul international 1985 ', 'Raportul pregatitor al Subcomitetului pentru Securitate si terorism din Cadrul Comisiei pe Probleme Judiciare si de Terorism Sponsorizat de Stat' etc.

Diferentele dintre interpretarile pe care statele lumii le dau aceleiasi fapte de la terorism pana la exercitiul valid al rezistentei nationale, grupate sau individuale creeaza dificultati in enuntare a unor principii legale de riposta la terorism.

La celebra butada' Ceea ce este terorism pentru tine, este lupta pentru libertate pentru mine' unii autori au raspuns ca diferenta dintre teroristi si luptatorii pentru libertate, consta in faptul ca teroristii ucid victime nevinovate, in timp ce luptatorii pentru libertate, salveaza vieti luptand cu riscul proprii vieti pana cand libertatea va invinge.

ONU nu a putut arbitra conflictele de interese presupune de aceasta problema, legitimand, intr-o oarecare masura, unele acte cuprinse in 'zona cenusie' a domeniului de definitie a terorismului.

Astfel, in decembrie 1973 a votat Rezolutia 3103, care legitimeaza conflicte armate conexe la lupta popoarelor contra colonialismului si rasismului.

In 1974, ONU a adoptat 'Definitia agresiunii' care poate justifica unele actiuni teroriste daca acestea contribuie la lupta anticoloniala sau ajuta miscarile in favoarea autodeterminarii.

Astfel, definitia terorismului trebuie sa fie general acceptata, functionala, aplicabila si maleabila, pentru a raspunde celor patru deziderate trebuie sa cuprinda si urmatoarele doua elemente.

a) un act de violenta sau amenintarea cu violenta care are ca tinta civilii sau proprietatile unui stat, cu intentia de a induce teama in randul populatiei civile si guvernantilor, actul respectiv avand un scop politic;

b) folosirea unor inocenti, ca tinte sau obiecte de santaj in vederea obtinerii de avantaje politice transforma automat 'lupta pentru libertate' in crima.

Orice act de violenta sau amenintare cu violenta impotriva unei persoane sau grup de persoane neangajate intr-un rol activ militar/paramilitar cu scopul de a manipula politic populatia sau guvernul, satisface definirea de act terorist.