Terorismul

I. I N T R O D U C E R E

Terorismul nu a aparut recent. El este foarte vechi (a precedat strategia terorii exercitata de legiunile romane asupra populatiilor din zonele ocupate, supravietuind acesteia) si, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul pesterii, la ciberterorism, in functie de treapta de civilizatie pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele la dispozitie, si aproape peste tot in lume. Mijloacele au fost mereu altele, esenta a ramas insa aceeasi: infricosare, distrugere, ucidere. Din pacate, si terorismul, ca si razboiul, face parte, intr-un fel, din arsenalul prin care lumea se neaga pe sine, se uraste si se autodistruge, crezand ca se purifica.

Terorismul este acelasi de veacuri. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifianta transmisa in direct (ca si cea a revolutiei romane din decembrie 1989), n-a facut altceva decat sa schimbe perceptia omenirii si a fiecaruia in parte, sa-i aduca aminte ca, undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar langa el, poate chiar in el, se afla un monstru care-l poate ucide oricand si oricum. Acesta a fost, probabil, si obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui cosmar universal, lumea sa afle si sa nu uite ca poate fi lovita si ucisa oricand, oriunde si prin orice mijloace.

Terorismul nu este doar raul care se abate asupra planetei, ci este chiar raul din lume, adica raul nostru, partea fanatica dintre noi si, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al razbunarii, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice pret, al purificarii prin ucidere si prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar fiinta umana are placerea sadica de a teroriza) trebuie investigat si analizat asa cum este, de pe pozitii cat se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile si mecanismele, pentru a-i afla izvoarele si, in consecinta, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele si a-i taia radacinile.

Terorismul este o amenintare asimetrica, din umbra. Evolutia lui, de la o seama sau o suma de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii si violentei, adica la un razboi terorist, si el asimetric si pervers, este de natura sa genereze reactia corespunzatoare a omenirii, sa declanseze adica razboiul antiterorist.[1]

Terorismul reprezinta o constanta a realitatii cotidiene, fiind numit "razboiul invizibil", "cancerul mileniului III" sau "al treilea razboi mondial", teroristii fiind comparati cu mesagerii invizibili ai mortii, ei actionand in moduri neasteptate si in zone diferite, actiunile lor fiind foarte greu de prevenit.[2]

La aceste inconveniente se adauga interferenta dintre terorism si crima organizata, care constituie un fenomen deosebit, determinat de necesitatea finantarii organizatiilor teroriste. Acestea au fost nevoite sa-si caute surse de procurare a sumelor necesare pentru dotarea cu armament, recompensarea membrilor asociatiei, obtinerea informatiilor si alte cheltuieli. Sursa cea mai eficienta este crima organizata, numeroase grupari teroriste obtinand sume de bani semnificative din practici criminale, grupurile teroriste preluand tot mai mult din experienta, metodele si mijloacele folosite de organizatiile criminale. Prin coruptie, santaj, si amenintare, organizatiile criminale teroriste atrag functionari de stat si demnitari, in unele state tinzand chiar spre subordonarea guvernului si a puterii de stat, fenomen care s-a manifestat si in cazul unor tari cu democratii de necontestat.[3]

Amenintarile si riscurile de natura terorista nu au limite. "Arma" principala a terorismului este omul, in speta, omul disperat sau omul manipulat, adica adus in stare de disperare sau de razbunare, dar si omul "demiurg", omul pedepsitor, omul-calau,care se considera destinat si predestinat a indeplini o misiune suprema, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfarsit o sarcina ce vine dintr-un spatiu sacru, dintr-o lume care-l domina si care are menirea de a o distruge cat mai repede si cat mai violent pe cea reala si, evident, de a o inlocui.

Omul este o fiinta creativa, imaginativa, indiferent in ce postura s-ar afla. Terorismul il foloseste ca arma, pentru ca el, omul, poate patrunde oriunde, poate distruge orice. Omul poate inlocui o racheta de croaziera; o racheta de croaziera nu va putea inlocui niciodata un om. Iata de ce terorismul se considera superior oricarei riposte, oricarei actiuni si oricarei reactii. Spatiul virtual al teroristului este unul al distrugerii spectaculoase, al cautarii si pedepsirii cu moartea a celor pe care ii considera vinovati

Terorismul se considera "justitiar" si mesianic si, in acelasi timp, punitiv. El este insa arogant si exclusiv, unilateral si ireconciliant. Unii il cred un fel de feed-back, pentru ca, in ultima instanta, el este un produs social, este un fel de "cancer" al societatii omenesti. Un cancer care se autoiluzioneaza ca ar fi . balsam.

Aceasta filozofie nu este noua. Ea s-a manifestat si in antichitate, si in epoca in care legiunile romane haladuiau intinsurile Europei si Africii, dar si in vremea invaziei mongole sau in cea a Evului mediu, ori in cea de acum, care a generat actiunea drastica din Afganistanul de azi. Noua este doar "tehnologia" terorismului, nou este arsenalul mijloacelor, procedeelor si actiunilor. Dar argumentele sunt neschimbate de sute de ani.

Care sunt deci principalele amenintari de natura terorista? Cum se grupeaza ele din punct de vedere al ariei geografice, pe tari, pe ideologii si pe civilizatii? Care sunt cauzele acestora?[4]

Iata cateva intrebari in legatura cu aceasta problema atat de arzatoare a zilelor noastre, la care vom incerca sa raspundem in paginile care urmeaza.

II. D E F I N I T I I S I I S T O R I C

DEFINITII

1.1 Terorismul[5]

Terorismul nu are o definitie general acceptata. Dificultatea definirii provine atat din complexitatea sa cat si dintr-o larga divergenta de pozitii ale persoanelor, organizatiilor sau statelor implicate in lupta antiterorista.

Cea mai simpla definitie este cea de 'scop si metoda':

Terorismul este o tactica de lupta neconventionala folosita pentru atingerea unor scopuri strict politice care se bazeaza pe acte de violenta, sabotaj sau amenintare, executate impotriva unui stat , organizatii, categorii sociale sau impotriva unui grup de persoane civile, avand ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frica si intimidare. Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entitatii respective pentru a o determina sa actioneze in conformitate cu dorintele teroristilor, in cazul in care acest obiectiv nu poate fi indeplinit prin mijloace conventionale.

Terorismul este un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat in exclusivitate de pe pozitii inferioare de forta (militara, politica sau economica) si este o tactica de ultim resort. In multe cazuri terorismul este in mod gresit asimilat cu insurgenta fanatismul razboiul psihologic crimele de razboi si atrocitatile comise de forte armate regulate sau cu operatiuni clandestine. Cateodata aceasta confuzie este intretinuta in mod intentionat din ratiuni de propaganda.

Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala a actului de violenta si a scopului politic urmarit prin teroare.

Intr-un studiu al terorismului, a fost analizat continutul pentru cele 109 definitii ale terorismului gasindu-se urmatoarea frecventa a conceptelor folosite:

Violenta si forta (apar in 83.5% dintre definitii)

Motivatii politice (65%)

Frica, accent pe teroare (51%)

Amenintare (47%)

Efecte psihologice si reactii anticipate (41.5%)

Discrepanta intre obiective si victime (37.5%)

Actiuni intentionate, planificate, organizate si sistematice (32%)

Metoda de lupta, strategie si tactica (30.5%).

In continuare vom prezenta cateva definitii care se regasesc in diferite acte normative ale unor state sau organizatii mondiale.

A.      Definitia Codului Federal al Statelor Unite: Folosirea ilegala a fortei si violentei impotriva unor persoane sau proprietati, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populatiei civile, sau a unui segment de populatie, facuta in scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Aceasta definitie este criticata pentru introducerea conceptului de 'act terorist pentru pedepsire', in urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al carui principal motiv se pare ca a fost pedepsirea FBI-ului pentru interventia impotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

B.      Definitia Legii Terorismului din Marea Britanie: In legea adoptata in februarie 2001 in Marea Britanie, definitia actului de terorism este atat de larga incat include nu numai orice folosire a violentei si a amenintarii pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar si 'perturbarea sau interferenta serioasa in functionarea unui sistem electronic'.De asemenea sunt considerate ca acte teroriste actiuni de amenintare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influentarea guvernului sau crearea unei stari de teroare.

Aceasta lege este foarte criticata, pe motiv ca permite o definire mult prea larga a termenului de terorism si creeaza un potential pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei legi argumenteaza punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice si absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care in semn de protest ar ameninta numai ca va folosi o arma de vanatoare pentru a-si distruge propriul calculator, si conform textului legii ar fi considerat un terorist.

C.      Definitia Departamentului Apararii al Statelor Unite: Folosirea calculata a violentei ilegale pentru a instaura frica, in vederea intimidarii sau pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor scopuri in general politice, religioase sau ideologice

Si aceasta definitie este puternic criticata pentru ca permite aplicarea conceptului de terorism la nivel statal (stat terorist) si introduce arbitrariul legalitatii conferit de tribunalele americane. De exemplu uciderea unor cetateni civili iranieni ar putea sa fie considerata legala de catre guvernul american si deci nu ar constitui un act de terorism. Acest argument a fost folosit pentru sprijinul american acordat gruparii teroriste anti-iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK). Membrii acestui grup au primit in mod oficial statutul de 'persoane protejate' din partea guvernului american, chiar daca MEK se afla pe lista oficiala de grupari teroriste, elaborata de Departamentul de Stat American.

D.      Definitia Legii PATRIOT din Statele Unite: 'acte periculoase pentru viata umana care se produc cu incalcarea codului penal al Statelor Unite ale Americii sau al oricarui Stat (din componenta SUA).'

Este considerata ca una dintre cele mai vagi, interpretabile si arbitrarii definitii ale terorismului atat de criticii liberali cat si cei conservatori.

E.      Definitia Ligii Natiunilor ( 1937 ): Toate actele criminale indreptate impotriva unui stat sau facute ori planificate pentru a crea o stare de teroare in mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a publicului larg.

Aceasta definitie larga si voit ambigua reflecta preocuparile guvernelor interbelice de a face fata pericolului pus de miscarile anarhiste, comuniste, cat si a celor de eliberare de sub ocupatia coloniala. Aceasta definitie a fost folosita inclusiv de catre guvernul britanic pentru a justifica reprimarea miscarii pasnice pentru obtinerea independentei Indiei.

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Acest subiect este atat de controversat incat nici macar nu exista un consens general asupra cauzelor raspunzatoare pentru erorile de definire. Cele mai citate cauze pentru erorile de definire a terorismului sunt:

Efectele emotionale de conflict

In oricare situatie de conflict, prezenta unui pericol iminent duce la o puternica implicare emotionala a fiecarui individ. Astfel, apare o tendinta de demonizare a inamicului 'terorist' si etichetare simplista a teroristilor ca fanatici, criminali irationali, persoane de o cruzime absoluta sau bolnavi mintali. Aceasta tendinta este total contraproductiva, pentru ca impiedica formularea unor tactici eficiente de lupta antiterorista si chiar poate amplifica efectul de psihoza generalizata urmarit de teroristi. Aceasta greseala conduce inevitabil la pierderi de vieti omenesti printr-un raspuns eratic si exagerat de aparare. Un exemplu tipic de efect emotional de conflict a aparut si in Romania, in timpul Revolutiei din Decembrie 1989, fiind responsabil pentru multe victime accidentale produse de starea de confuzie si psihoza generala.

Propaganda si dezinformarea oficiala

In mod paradoxal, este foarte frecventa tendinta de exagerare si amplificare a pericolului terorist, chiar de catre puterea politica de stat responsabila cu protectia cetatenilor. Prin exagerarea pericolului terorist lideri, guverne sau partide politice pot capata puteri politice crescute, justificate de o stare de necesitate ('situatii exceptionale impun masuri exceptionale'). Cel mai cunoscut caz de exagerare a pericolului terorist este legat de incendierea Reichstag-ului. Prin propaganda si dezinformare acest act a fost amplificat pentru a crea imaginea falsa de covarsitor pericol al unui 'terorism comunist evreiesc', imagine ce a facut posibila ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler in Germania interbelica.

Ambivalenta tactica a partilor in conflict

In unele cazuri este foarte greu de diferentiat intre miscari de insurgenta legitima si grupari teroriste. Acelasi grup poate adopta si tactici teroriste si tactici legitime de insurgenta (unele grupuri de luptatori/teroristi ceceni). In acelasi conflict pot actiona in paralel si grupuri teroriste si grupuri de insurgenta propriu-zisa (ca in cazul razboiului din Irak). Aplicarea unei etichete generale si simpliste de terorism este de asemenea contraproductiva, ducand de obicei la cresterea influentei si virulentei gruparii sau factiunii teroriste.

Discrepanta de perceptie culturala

Notiunea de terorism implica automat ilegitimitatea mijloacelor de atingere a unui obiectiv politic, ideologic sau religios. In cazul in care intre partile aflate in conflict exista discrepante culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic si aceleasi fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau actiuni legitime de insurgenta, in functie de punctul de vedere cultural de vedere. Astfel, in conflictul din Orientul Apropriat actiunile armatei israeliene de 'asasinare cu tinta' a militantilor palestinieni sunt considerate in Israel ca actiuni legitime antiteroriste, desi de obicei produc si victime inocente (victime colaterale), in timp ce in lumea araba sunt considerate ca actiuni teroriste. Actiunile Rezistentei franceze de asasinare a colaborationistilor, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inca sunt disputate sub aspectul legitimitatii.

Definirea si intelegerea corecta si completa a fenomenului de terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii si tactici eficiente de lupta antiterorista. Deoarece nu exista un model general valabil, definirea si analiza actului terorist trebuie facuta pentru fiecare caz in parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

Mijloace: actiuni violente

Metoda: inducerea fricii pentru cetateni

Tinta: civili (necombatanti)

Scop: producerea unei schimbari politice majore

Actori: indivizi sau grupuri nonstatale

Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analisti sustin punctul de vedere american care considera ca se poate defini notiunea de 'stat terorist'. Altii considera ca exista numai politicieni, guverne si structuri ale statului ce pot fi implicate in sustinerea si promovarea terorismului.

1.2 Religia

Religia este credinta in supranatural sacru sau divin, si codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile si institutiile asociate cu aceasta credinta. In cursul dezvoltarii sale religia a luat un imens numar de forme in diverse culturi sau persoane.

Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolica a unei increderi in existenta unei realitati absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Aceasta incredere este credinta. Ea permite omului sa se orienteze in chestiunea marilor intrebari ale vietii si da omului un sens existentei sale care depaseste viata sa biologica.

Iata in continuare diversele simboluri religioase:

pe primul rand: crestin, iudaic, hindus, baha'i;

pe al doilea rand: islamic, tribal, taoist, shinto;

pe al treilea rand: buddhist, sikhist, hindus, jainist;

pe ultimul rand: ayyavalist, tripla zeita, crucea malteza, pre-crestin slavonic.

Religia este un tip de comportament uman (credinte, ritualuri) referitor la fiinte, forte si puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a aparut si exista inca pentru ca ea indeplineste anumite functiuni:

Functia cognitiva:

Religia este o forma de explicare a lumii, in conditiile lipsei unei cunoasteri stiintifice. Ca modalitate de cunoastere, specific religiei este forma preteoretica, mitologica. Ea are o marcata orientare antropomorfica, proiectand caracteristicile existentei umane (prima existenta la care cunoasterea umana a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existentei. In aceasta perspectiva, antropologul social englez E. B. Taylor ofera o prima teorie sistematica, fundamentata pe o mare cantitate de date. Taylor considera ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a aparut din incercarea omului primitiv de a explica o serie de experiente ca aceea a viselor, transei si mortii.

Functia actionala:

Religia este o forma de extensie a capacitatilor umane limitate de actiune. Se argumenteaza prin aceea ca omul primitiv a incercat sa abordeze lumea, in completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul incearca sa realizeze scopurile sale controland fortele supranaturale). Religia a aparut cand omul a realizat ca magia este ineficace. In loc sa incerce sa controleze fortele supranaturale prin descantece, formule, ritualuri, omul incearca sa induplece, sa solicite ajutorul acestora, subordonandu-se lor.

Functia de reducere a anxietatii:

Magia si religia sunt instrumente de reducere a anxietatii in situatiile care depasesc posibilitatile efective de control ale omului. Religia reprezinta deci o 'sacralizare a crizelor vietii umane'. Ea este un raspuns la tragediile vietii umane, la conflictul dintre proiectele umane si realitati.

Functia sociala (structuranta):

Se spune ca functia religiei este de a afirma superioritatea morala a societatii asupra membrilor ei, mentinand astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decat clanul insusi. In religie, societatea se sacralizeaza pe ea insasi.

Functia compensatorie:

In societatile stratificate social, Karl Marx si Friedrich Engels , identifica o functie compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea facand tolerabila lumea reala in speranta intro compensatie in lumea iluzorie de dupa moarte; ea are din aceasta cauza si o functie de stabilitate, mentinand organizarea sociala care favorizeaza clasele dominante. In plus, societatile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social in contrast cu cele arhaice, in ele actionand procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se intorc contra individului. O sursa in plus de anxietate, pentru care religia devine o data in plus o reactie compensatorie.

Functia identitara:

Studii recente demonstreaza valoarea religiei de puternic instrument al constituirii si prezervarii identitatii unor comunitati etnice sau chiar a unor comunitati constituite exclusiv prin aderenta la o credinta religioasa. Religia este deci un liant al vietii sociale si un instrument de crestere a coeziunii sociale.

Cuvantul religie vine din limba latina, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, dupa Cicero), fie din re-ligio (a lega , a reconecta, a reface legatura cu Dumnezeu). Religia poate fi definita ca un sistem bazat pe incercarile oamenilor de a explica universul si fenomenele lui naturale, adesea implicand una sau mai multe zeitati sau alte forte supranaturale, sau ca un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii. In mod obisnuit, religiile evolueaza din/catre mitologie si au drept caracteristici necesitatea credintei si un mod specific de a gandi si a actiona pe care credinciosii sunt indemnati sa le respecte. Religiile crestine socotesc cuvantul 'religie' ca 'legatura libera si constienta a omului cu Dumnezeu

Conflictul istoric dintre stiinta si religie isi are radacinile in neconcordanta dintre rezultatele cercetarii stiintifice si dogmele religioase. Dar inaintea stiintei, filozofia critica si ea prin numerosi reprezentanti ai sai religia pentru lipsa de logica si veridicitate a dogmelor sale, ca si pentru consecintele sociale ale acesteia (clerul ca ierarhie de paraziti si tortionari - de exemplu Voltaire spunea ca 'religia s-a nascut cand primul escroc a dat peste-un imbecil'). A fost remarcata si saracia religiei crestine: 'Ia bisericii miraculosul, supranaturalul, incomprehensibilul, irationalul, imposibilul si absurdul, si nimic mai mult decat un vid iti va ramane'. Mark Twain facea si el remarca asta in legatura cu religia: 'Omul este animalul religios. Este singurul animal religios. Este singurul animal care detine 'adevarata religie', in fine, de fapt mai multe 'adevarate religii'. Este singurul animal care isi iubeste aproapele ca pe sine insusi si care ii taie aproapelui beregata daca religia acestuia nu e corecta. Omul a transformat astfel globul intrun imens cimitir, incercand sa netezeasca drumul spre fericire a aproapelui sau. Restul animalelor pe care eu le numesc superioare, nu poseda nici o religie. Si ni se spune ca ar fi excluse de la Lumea Cealalta. Ma intreb de ce? Si mi se pare dubios cel putin.' Sigmund Freud, vorbind si el despre religie spunea: 'Intreaga afacere este atat de evident infantila, atat de departe de realitate, incat oricine cu o atitudine de simpatie si compasiune pentru omenire, va resimti o imensa durere gandindu-se ca majoritatea muritorilor nu se va ridica niciodata deasupra acestei viziuni despre viata'. 'In trecut, reprezentarile religioase au exersat asupra umanitatii in ciuda lipsei lor incontestabile de plauzibilitate cea mai mare influenta. [] Acestea, care se dau ca dogme, nu sunt precipitate ale experientei sau rezultatul ultim al gandirii ci iluzii, fiind cele mai vechi, mai mari si urgente nazuinte ale umanitatii. Secretul fortei lor este chiar forta cu care sunt nutrite aceste nazuinte'. De-a lungul secolelor stiinta a fost criticata cu inversunare (si inca este) de catre religie.

In cadrul stiintelor naturii, cel mai elocvent si actual exemplu este dezbaterea privind creationismul, privind compatibilitatea intre istoria biblica a facerii lumii si teoriile stiintifice ale cosmologiei si biologiei evolutioniste. Un exemplu mai vechi este reactia Vaticanului fata de 'falsificarea' de catre Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. Stiintele sociale si ele au fost tinta unor atacuri din partea religiei din motive ce tin de diverse rezultate si concluzii ale acestora. Intrucat pentru credincios, dogma este prin definitie adevarata, unii credinciosi (de exemplu fundamentalistii islamici sau crestini) pastreaza o interpretare literala a textelor biblice.

De obicei apar conflicte intre afirmatiile cu caracter stiintific si cele cu caracter religios prin faptul ca fiecare vizeaza niveluri diferite. Astfel, teoria creatiei din Biblie tematizeaza raportul dintre Dumnezeu, lume si om, insa nu si stiinta despre natura observabila (empirica) a lucrurilor (vezi si exegeza si hermeneutica biblica). Fapt ramane totusi ca prea des atunci cand Biblia pretinde a spune adevaruri despre ' raporturile dintre Dumnezeu, lume si om ', ea practica un discurs, care prin definitia (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiza a acesteia din urma, tot asa cum atunci cand vorbeste despre obiecte, fiinte sau categorii reale (om, lume, animale, fenomene naturale, etc.), ea isi expune in mod inevitabil afirmatiile criticii legitime a stiintei. Chestiunea este deci departe de a fi simpla, iar sferele celor trei activitati umane sunt departe de a fi atat de simplu de separat.

Toate intreprinderile umane pot degenera si isi pot rata ratiunea de a fi si toate pot deveni astfel maladii: dragostea se poate topi in gelozie, imaginatia ne poate face sa pierdem sensul realitatii, iar abuzul de ratiune ne poate face insensibili. Nici religia nu scapa acestui destin, caci si ea poate degenera. Adevarurile religiei nu pot fi intelese dintr-o data si o data pentru totdeauna: ele raman subiect etern de aprofundare. Pericolul bantuie permanent deci, facandu-ne sa luam o etapa in aceasta dinamica a dezvoltarii drept 'punctul de sosire'. Antropologii ne spun ca acest blocaj poate lua diverse forme:

Gandirea magica: Confundam adesea gandirea religioasa cu gandirea magica. Copilul care se roaga la 'micul Isus' sa fie sanatos si sa creasca mare sau adultul care ii cere 'bunului Dumnezeu' sa-l scape de un necaz, practica amandoi gandirea magica. Aceasta se caracterizeaza prin credinta ca putem actiona de maniera indirecta asupra fenomenelor naturale sau asupra altuia, manipuland puterile spirituale superioare prin rugamintile noastre fierbinti. Astfel, superstitia inlocuieste gandirea critica. Gandirea magica se deosebeste de gandirea religioasa prin aceea ca ea vrea sa manipuleze divinul in loc sa i se supuna.

Confuzia discursului: O alta forma de degenerare a religiei este confuzia discursului. Este o confuzie atunci cand percepem discursul religios ca pe o descriere a realitatii, a unei stari a lumii. Ne separam astfel de dimensiunea simbolica a religiei, plasandu-ne in contradictie cu ceea ce ne spun stiintele. Aceasta confuzie ne obliga sa alegem intre una sau cealalta, sau mai bine zis una contra celeilalte in detrimentul amandoura. In aceasta forma de degenerare a religiei afirmatiile religioase sunt luate in sens propriu, valoarea lor simbolica fiind evacuata. Aceasta confuzie denota ignorarea sensului mitului ca suma de simboluri al carui adevar sta in utilitatea lui psihologica si nu in exactitatea sa empirica. Astfel, tot ce scrie in Biblie, de exemplu, apare literalmente exact. Daca Biblia afirma ca omul a fost creat de un suflu divin si ca lumea a aparut in 7 zile, de ce sa ne preocupam de teoria evolutiei, care in mod necesar e falsa si nociva?

Integrismele: Exista insa si alte forme de degenerare a religiei, anume integrismele. Acestea confunda simbolul Absolutului cu forma pe care acesta a putut s-o imbrace de-a lungul epocilor sau in mod particular intro epoca data (anume aceea 'a Revelatiei'), refuzand orice schimbare a formulei adevarului religios. Astfel, integrismele rateaza sa distinga intre esential si accesoriu. El vede de aceea o tradare a spiritului catolicismului in oficierea mesei in franceza si nu in latina, uitand ca limbile primilor crestini au fost arameica sau greaca. Pentru integrist, traditia trebuie acceptata asa cum este, fara modificare. Altfel spus integrismul transpune pe teren religios un conservatorism radical, producand o alianta intre refuzul istoriei si nostalgia dupa trecut. Doar ca istoria ne arata ca inexorabil lucrurile se schimba

Fanatismul: O ultima forma de degenerare a religiei este si fanatismul. Acesta din urma uita un principiu epistemologic care e atat simplu cat si fundamental: o convingere, oricat de profunda ar fi ea, nu poate garanta adevarul unei afirmatii. Nu putem asadar justifica impunerea ei altui individ. Fanatismul exclude posibilitatea ca o aceeasi experienta poate utiliza in descriere simboluri diferite, ca mai multe drumuri pot duce la aceeasi destinatie, si ca experientele religioase pot diferi de la o persoana la alta, de la o cultura la alta. El nu poate intelege ca Absolutul nu a fost niciodata total accesibil omului, si ca el nu este nici azi inca total accesibil, astfel din punct de vedere uman neputand sa sustinem ca il cunoastem deasupra oricarei indoieli. Fanaticul se percepe asadar ca unicul detinator al adevarului confruntat cu o lume de erezii. El este acel 'alege crucea sau mori' sau acel 'Allah e mare' al unora care folosesc girul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul.[7]

Istoric vorbind, superstitia a fost intotdeauna credinta celui de-o religie diferita de aceea a celui care o judeca. Astfel, ereziile au fost considerate a fi superstitii, asa cum si religiile celorlalti au fost definite ca fiind superstitii. Se pare deci, ca si eticheta de superstitie face parte din mai numeroasa familie de manifestari ale antropocentrismului: o credinta, o valoare sau o practica diferita de aceea specifica culturii in care ne-am nascut este automat (fara o analiza temeinica adica) perceputa ca ceva inferior, demn de dispret si ridiculizare.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste superstitia ca fiind 'o prejudecata care decurge din credinta in spirite bune si rele, in farmece si vraji, in semne prevestitoare, in numere fatidice sau alte ramasite ale animismului si ale magiei'. Nu e de mirare deci, ca toti credinciosii si-au aruncat reciproc, dintotdeauna, asa cum s-a mentionat mai sus, invectiva de superstitie pentru a respinge religia celuilalt, caci dupa cum se poate constata toate religiile prezinta aceasta credinta in 'spirite bune sau rele', caci zeii, ingerii sau demonii sunt definiti si ei a fi astfel de entitati imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului 'spirit': 'In filozofia idealista si in conceptiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de baza al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; fiinta imateriala supranaturala, duh.'). De altfel Dictionarul Enciclopedic Roman editia 1966 precizeaza ca 'intre superstitie si credinta religioasa nu exista o deosebire de esenta.' Si pe buna dreptate se afirma asta, caci latura superstitioasa a religiilor nu se limiteaza doar la faptul ca toate postuleaza existenta unor spirite bune si rele, intrucat la majoritatea dintre ele gasim si credinta in vrajitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit in textele lor sacre despre vrajitoare, cum este cazul, de exemplu, cu crestinismul si iudaismul (In Biblie, in 'Iesire' mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor si crestinilor cere acestora sa ucida vrajitoarele: 'Pe vrajitoare sa n-o lasi sa traiasca'.). Dar mai mult, exista de asemenea numeroase exemple in care credinciosii crestini manifesta credinta in semne prevestitoare (de ex. povestea crestina despre imparatul Constantin caruia dumnezeul crestinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numere fatidice (exista o lunga istorie a asteptarii sfarsitului lumii si a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie decat sa citim despre milenarism sau apocaliptism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18) unde se vorbeste despre 'numarul fiarei', 666).

ISTORIC

Notiunea de terorism a fost constientizata de omenire inca din antichitate, iar termenul "terorism" provine din latinescul "terror-terroris" care inseamna frica, spaima, teroare. Etimologia cuvantului poate fi asociata si cu verbul francez "terroriser" si a intrat in vocabularul limbii franceze numai in anul 1796.[8]

Legiunile militare romane foloseau drept tactica si strategie impotriva populatiei inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica si a o supune (pax romana). Metodele de acest gen sunt insa mult mai vechi. Se intalnesc la multe triburi antice. Administratia romana le-a "imprumutat de la antici" si le-a folosit cu succes pentru realizarea obiectivelor sale."De pilda, pentru «omogenizarea» etnica, asiro-babilonienii si egiptenii utilizau pe scara larga deportarile masive de populatii, fenomen relatat nu numai de inscriptii stravechi, ci indeosebi de Vechiul Testament, unde se arata pe larg avatarurile evreilor, dar si riposta acestora la un asemenea «tratament» violent. Romanii au combinat metoda de «pacificare», dar si de epurare etnica in teritoriile ocupate, cu recrutarile de barbati valizi in armata, momindu-i cu salarii bune si acordarea de drepturi atragatoare dupa lasarea la vatra. In timp ce o buna parte dintre cei mai vigurosi barbati ai unei etnii, incorporata in armata, era transferata cat mai departe de locul ei de bastina, prin deplasari militare, in locul ei erau adusi, dupa acelasi tipic, tineri ostasi de alte etnii. A rezultat o amalgamare, un amestec de popoare, finalul fiind slabirea pana la anihilare a rezistentei acestora. Doua popoare s-au putut opune fortei militare romane si terorismului practicat de aceasta. Este vorba de geto-dacii care, folosind avantajul oferit lor de munti si paduri, au reusit sa-i tina locului pe invadatori, ba chiar sa-i forteze la un moment dat sa se retraga peste Dunare. Apoi de germanii invingatori in Padurea Teutoburgica asupra legiunilor romane, oprindu-le din inaintare spre inima teritoriilor lor. In afara terorismului militar si a dislocarilor etnice, romanii au avut inteligenta de a ingloba in Panteonul lor religios toate zeitatile populatiilor pe care le supuneau, evitand in acest fel si conflictele de ordin cultic."

Triburile barbare si romanii practicau un fel de "terorism de stat" sau terorism al celui mai tare (exista si un drept - dreptul celui mai puternic) prin care se obtineau efecte spectaculoase. Reactia la un astfel de terorism erau fuga, supunerea si, rareori, razvratirea. Rascoala lui Spartacus este una din acele razvratiri spectaculoase care au uimit epoca romana si au pus in opera un principiu ce a guvernat si inca mai guverneaza lumea: la teroare se raspunde prin teroare, la violenta prin violenta.[10]

Istoria terorismului este strans legata de ceea a violentei si a atentatelor indreptate impotriva membrilor unei elite, contra unor pretendenti la putere sau impotriva unor categorii sociale. In Antichitate au cazut victime ale unor atentate nume ilustre precum: Filip al II-lea (336 i.e.n.), Pompei (46 i.e.n.), Cezar (44 i.e.n.), Nero (37 e.n.), Domitian (96 e.n.) si altii. Asiro-caldeenii erau recunoscuti pentru cruzimea cu care isi tratau prizonierii, acest procedeu fiind imprumutat mai tarziu si de persani.

In perioada medievala, un ordin islamic secret, cunoscut sub denumirea de "asasinii", a folosit terorismul ca arma politica. Termenul "asasin" provine din limba araba, insemnand "consumator de hasis", pentru ca membrii acestui ordin actionau adesea sub influenta substantelor halucinogene. "Asasinii" au folosit crima planificata si sistematica pentru a induce teroarea pe termen lung, transformand atentatele in arma politica si utilizai intotdeauna pumnalul, evitand otrava sau alte arme, desi uneori acestea ar fi fost mai usor si mai sigur de folosit.[11]

"De-a lungul timpului, notiunea de terorism si-a modificat intelesul. La un moment dat, in Evul Mediu, cruciatii, porniti sa elibereze Ierusalimul si Mormantul Sfant din «mainile» credinciosilor lui Muhammad, s-au vazut loviti de impotrivirea bastinasilor, care-i socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de alta si «necredinciosi», deoarece crestinii nu-l venerau pe profetul lor. Cei mai inversunati s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe «hashihishin» (asasin), care ucideau fara scrupule, si crestinii, luptand pana la unul, convinsi ca, murind pentru credinta lor religioasa, vor avea parte de Paradisul lui Allah, fericiti vesnic si imbuibandu-se din munti de pilaf, inconjurati de cadane. «Asasin» a devenit de atunci, prin intermediul cruciatilor, care-i considerau pe musulmanii respectivi drept teroristi, un termen ce-a ramas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime. Insa tot de atunci, desi religia mahomedana interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credinta sectara, in virtutea careia a muri pentru Allah ar fi un gest rasplatit prin asezarea celui ce se jertfeste direct in Paradis. Asa sau nascut Intifada si Jihadul islamic, care stau la baza terorismului de esenta araba. Intifada si Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra evreilor si celor pe care le sustin, indiferent de credinta lor religioasa. Aparent, un asemenea comportament intolerant pare o forma a luptei de aparare a fiintei nationale arabe, imbracand conotatii patriotice. Este iluzoriu a gandi in acest mod. Caci a pune pe picior de egalitate lupta armata desfasurata, de pilda, in plin razboi, de catre partizani sau maquisarzi impotriva inamicului inarmat, ocupant al tarii este una si alta este a teroriza populatii inocente, copii, femei, batrani neinarmati, ucigand doar de dragul de a ucide, in numele lui Allah.

Este interesant de observat aici doua momente istorice petrecute in secolul trecut in spatiul arab. Unul il constituie lupta de eliberare nationala a popoarelor arabe dusa impotriva otomanilor, de aceeasi religie cu ei, in timpul Primului Razboi Mondial, sustinuti de armata britanica de religie crestina, cand intoleranta si fanatismul confesional nu s-au manifestat, lasand loc ratiunii. Pe acest fond corect, arabii si-au dobandit libertatea. Al doilea moment este marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor, de catre nazisti, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu scopul de a slabi influenta franco-britanica in zona. Exact aceasta propaganda hitlerista criminala a deturnat spiritul pasiv al arabilor, convinsi ca totul este predestinat de Allah si ce se intampla trebuia sa se intample. Prin urmare, ca lupta si impotrivirea nu-si au loc. Astfel, nazistii au readus in actualitate mentalitati de mult parasite de arabi dupa cruciade si chiar dupa expeditia lui Napoleon Bonaparte in Egipt si Orientul Apropiat. Intaratati impotriva atat a englezilor crestini, dar si a evreilor, fanaticii islamici arabi si nu numai au devenit, de-a lungul deceniilor, exponentii terorismului antioccidental.

Prin mimetism, terorismul apare astazi nu numai la musulmani, dar si la alte popoare, ca, de pilda, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care sinuciderea rituala este considerata un gest de onoare si suprema jertfa. Indiferent cum se petrece, daca aceasta sinucidere are ca efect asasinarea deliberata a unor oameni nevinovati, ea devine un act de terorism, condamnat de societate.

Sigur, se afirma ca violenta naste violenta sau, cum spune dictonul, «Cine scoate sabia, de sabie va pieri!». Este adevarul pur in aceasta asertiune de mare bun simt. O dovedeste din plin sfarsitul nu numai al fiecarui terorist in parte, dar si al gruparilor teroriste, indiferent daca ele se numesc «brigazile rosii», «mujahedini», «aynu» sau cine stie cum. Singura solutie valabila pentru rezolvarea conflictelor de orice natura este dialogul, compromisul. Din nefericire, cand isi face loc terorismul, ratiunea dispare, inlocuita fiind de fanatism, de orbirea gandirii logice si a valorilor esentiale."[12]

Conventia europeana pentru reprimarea terorismului precizeaza, inca din art. 1, ca: "Pentru nevoile de extradare intre statele contractante, nici una din infractiunile mentionate mai jos nu va fi considerata ca infractiune politica, ca infractiune conexa la o infractiune politica sau ca infractiune inspirata din mobiluri politice:

a. infractiunile cuprinse in sfera de aplicare a Conventiei pentru represiunea capturarii ilicite de aeronave, semnata la La Haye, la 16 decembrie 1970;

b. infractiunile prevazute de Conventia pentru pedepsirea (sanctionarea, reprimarea) actelor ilicite indreptate contra securitatii aviatiei civile, semnata la Montreal la 23

septembrie 1971;

c. infractiunile grave constituite dintr-un atac contra vietii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care au dreptul la protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici;

d. infractiunile care comporta rapirea, luarea de ostateci sau sechestrarea arbitrara;

e. infractiunile comportand utilizarea de bombe, grenade, fuzee, arme automate, scrisori sau plicuri-capcana, in masura in care o astfel de utilizare prezinta un pericol pentru persoane;

f. tentativa de comitere a uneia dintre infractiunile precizate sau participarea in calitate de coautor sau complice a unei persoane care comite sau incearca sa comita o astfel de infractiune."[13]

Aceasta era, in 1977, viziunea asupra terorismului. El nu era considerat ca avand o determinatie politica, nu era considerat un act politic, deci un razboi, ci o infractionalitate. De aceea, autorii conventiei, data fiind bipolaritatea acelor vremuri si lupta pe toate fronturile intre cele doua sisteme din timpul razboiului rece, au avut mare grija sa separe actele teroriste de actiunile politice propriu-zise, indiferent daca acestea din urma erau sau nu erau legitime.

Schimbarea viziunii asupra terorismului a fost determinata, fara indoiala, de atacurile kamikaze asupra cladirii Pentagonului si complexului World Trade Center din Statele Unite ale Americii de la 11 septembrie 2001.

Dupa ce lucrurile s-au mai linistit si campania impotriva principalului suspect - Osama ben Laden - si a Afganistanului, tara care adapostea centre de antrenare a teroristilor - a intrat in line dreapta, au inceput din nou sa fie puse intrebari cu privire la caracterul si natura actiunilor de tip terorist si, in consecinta, la reactiile sau actiunile lumii civilizate. S-a ajuns astfel la concluzia ca terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decat razboiul, care trebuie studiat si aprofundat nu doar pentru a-i limita efectele si a-i pedepsi pe cei vinovati, ci indeosebi pentru a-i intelege si a-i eradica mecanismele si cauzele. Aceasta este o alta concluzie foarte importanta de care trebuie sa se tina seama in analiza si combaterea acestui fenomen.

Politica lumii este dominata nolens-volens de hotararea Statelor Unite ale Americii (si a coalitiei care s-a format in jurul ei) de a eradica terorismul din lume prin operatia «Justitie Infinita». Problema este insa extrem de dificila, caci nu este vorba de a deschide unul sau mai multe fronturi militare impotriva unor natiuni vinovate, ci de necesitatea depistarii unei retele planetare de cuiburi teroriste (depozite de arme, locuri de antrenament, centre de informare, depozite bancare, unitati economice etc.) care formeaza o vasta si complexa structura multinationala ce trebuie anihilata. La aceasta se adauga caracterul clandestin si conspirativ. Simpla arestare a lui ben Laden nu rezolva problemele terorismului, caci structurile construite vor functiona mai departe. Mai mult inca, incarcerarea «sefului» va provoca cert actiuni teroriste (tip luare de ostatici) pentru obtinerea eliberarii sale, lucru care va crea dificultati mari, in ciuda anularii principiului «zero pierderi». Evident ca, prin fermitate si cu rabdare, terorismul mondial poate fi eradicat, asa cum a fost lichidat cel german acum cateva decenii. Incontestabil, nota de plata va fi foarte mare."[15]

Evolutia terorismului de la acte de inspaimantare a populatiei, din vremea Imperiului roman si a invaziilor barbare, si de impunere a unui tip de comportament, pana la ceea ce azi numim razboi terorist, razboi care, intro forma sau alta, afecteaza intreaga planeta, este indubitabila. De aici rezulta o multime de intrebari la care nu se poate raspunde imediat si superficial. Neindoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce tin de functionarea societatii, de relatiile dintre individ, grup si societate, de raporturile sociale si, deopotriva, de patologia sociala. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evolutie? Cum au aparut? Cat sunt ei de "obiectivi", de necesari, de intamplatori? In ce masura puteau fi preveniti? Cu alte cuvinte, cat de "vinovata" este lumea pentru propria ei terorizare?

III. FORME DE MANIFESTARE A TERORISMULUI

La fel ca si-n cazul definitiei terorismului, nici la formele de manifestare ale acestuia nu exista un punct de vedere comun, unanim acceptat, existand numeroase criterii de clasificare cu diferite doze de subiectivism sau obiectivism, care le apropie sau departeaza de realitatea zilelor noastre.

Cu cat se studiaza mai in profunzime fenomenul terorist, cu atat ne dam seama de complexitatea acestuia, de dinamismul sau, astfel incat daca incercam sa facem o clasificare a formelor de manifestare ale acestuia, constatam faptul ca nu se poate face acest lucru intrun mod absolut si definitiv. Descoperirea acestui fapt este o consecinta logica a schimbarilor foarte rapide care se produc in cadrul acestui fenomen, gruparile teroriste adaptandu-se imediat la noile conditii impuse de razboiul continuu dus impotriva lor. Practic terorismul este intro permanenta transformare, apar si dispar grupari, apar si dispar forme de manifestare, apar si dispar motivatiile, apar si dispar metode si tehnici de lupta si asa mai departe.

In functie de autorii si scopurile urmarite, terorismul se poate clasifica in:

terorism ordinar, bazat pe acte de violenta ce urmaresc obtinerea unor avantaje sau foloase materiale, comise individual sau in banda si care nu au obiective politice;

terorismul politic, care include asasinate organizate si sistematice cu finalitate politica evidenta;

terorismul de stat, specific unui stat care lupta impotriva unei miscari pe care el o considera subversiva, recurgand la diverse mijloace, inclusiv la acte de natura terorista.

Dupa spatiul in care se practica si dupa factorii implicati, terorismul poate fi:

terorism national, cand toate elementele constitutive ale actului terorist apartin spatiului national al unei singure tari;

terorism international, cand savarsirea, factorii implicati sau afectati, precum si efectele actelor teroriste se prelungesc pe teritoriul mai multor state, principalele forme de manifestare ale acestuia fiind: pirateria aeriana, luarea de ostateci, rapirea de diplomati si demnitari etc.;

terorism transnational, care se caracterizeaza prin faptul ca autorii actelor teroriste sunt anonimi fata de orice stat.

Dupa cauzele care il genereaza, se poate distinge:

terorismul rasist, care a aparut in S.U.A. la jumatatea secolului trecut si avea ca reprezentant de frunte organizatia Ku-Klux-Klan;

terorismul extremist-nationalist, care isi limiteaza aria in interiorul unei singure tari, organizand actiuni in numele unor popoare (Palestina, Kurdistan etc.);[17]

terorismul de nuanta fudamentalist-religioasa, a devenit o metoda de actiune chiar si pentru grupari si organizatii ce se pretind a avea un caracter religios.

Dupa scopul vizat, terorismul poate fi clasificat in:

terorism diversionist, care urmareste publicitatea, dobandirea unui prestigiu, discreditare, demoralizarea autoritatilor sau provocarea acestora la masuri de represiune excesiva, care ar genera, in cele din urma, un val de nemultumiri in randul opiniei publice;

terorismul coercitiv, care vizeaza demoralizarea populatiei civile, slabirea increderi in autoritati si instaurarea unui sentiment de teama.

Conform unor opinii, gruparile teroriste se mai pot imparti in urmatoarele categorii:

grupari etnice, religioase, nationaliste;

grupari care se autointituleaza revolutionare;

grupari anarhiste, care se caracterizeaza prin absenta unor scopuri clare si precise, motivatia lor constand in lipsa de acomodare intro anumita societate sau organizare sociala;

grupari neofasciste de extrema dreapta, care in unele tari actioneaza cu acordul tacit si sprijinul guvernelor;

mercenarii ideologi, intalniti cel mai frecvent in gruparile transnationale.

Dupa teoria acceptata de Departamentul de Stat din S.U.A., terorismul se poate materializa sub urmatoarele forme:

terorismul organizational, practicat de grupari mici, strans unite si omogene politic, grupuri care sunt incapabile sa dezvolte sprijinul popular in favoarea pozitiilor radicale, fiind nevoite sa apeleze la terorism pentru a castiga influenta;

terorismul practicat in contextul insurgentelor, care vor sa erodeze credibilitatea guvernului, legitimitatea si sprijinul politic prin terorizare civililor;

terorismul sponsorizat, care implica sprijinirea unor grupari teroriste sau a actiunilor lor de catre state suverane;[18]

Practic nu exista doua fenomene teroriste cu acelasi tipar de organizare, iar o clasificare poate fi facuta numai pe baza numarului de persoane implicate direct in actiunile teroriste:

terorism individual - este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual este Theodore Kaczynski (Unabomber). Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley.

Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intrun manifest publicat in presa, si a anuntat politia;

grup terorist izolat - este format in general din 2-6 persoane care, fiind rude sau prieteni, se cunosc personal inainte de inceperea activitatilor teroriste si decid in mod spontan formarea unui grup terorist. Este de asemenea un caz foarte rar, dar si extrem de dificil de detectat, combatut si anihilat. Cel mai cunoscut caz este considerat cel al teroristilor Timothy McVeigh si Terry Nichols, responsabili pentru atentatul asupra cladirii F.B.I. din Oklahoma. Exista surse care se indoiesc de faptul ca cei doi ar fi un caz de grup izolat si ca de fapt Terry Nichols ar fi colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayyaf (care l-a contactat in perioada in care acesta era stationat la o baza militara din localitatea Cebu din Filipine);

grup terorist de franciza - initial acest concept de organizare a fost propriu numai celulelor anarhiste de la inceputul secolului, dar a redevenit de actualitate datorita actiunilor grupului terorist Al Qaeda. In esenta este vorba de incercarea de a oferi o umbrela ideologica, politica si religioasa comuna pentru a favoriza aparitia spontana a unui numar mare de grupuri teroriste izolate, care sa actioneze pentru atingerea aceluiasi obiectiv fara a avea legaturi propriu-zise de comanda, control si sustinere logistica. Se considera ca acest mod de organizare este ineficient, bazandu-se pe formarea unui numar mare de celule care sa compenseze pentru eficienta lor scazuta. Numarul membrilor organizatiilor teroriste de franciza, in functie de numarul de grupuri izolate care preiau franciza, poate fi cuprins intre cateva zeci si cateva mii, majoritatea acestor membri fiind implicati direct in planificarea si executarea actelor teroriste;

grup terorist cu sustinere externa - in general orice grup terorist a primit sau va primi in timpul existentei sale sustinere de la un stat strain. In timpul Razboiului Rece insa, au existat grupuri teroriste care nu aveau baza ideologica si de sustinere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste izolate dependente de un stat sau grup de state. Dupa caderea comunismului, majoritatea grupurilor teroriste cu sustinere de stat au fost eliminate sau s-au dispersat din lipsa de resurse si obiective politice. Cel mai celebru exemplu de terorism cu sustinere externa a fost reprezentat de gruparea terorista condusa de Carlos Sacalul (ce a fost sprijinit inclusiv de statul comunist roman). In general grupurile teroriste cu sustinere externa sunt compuse din pana la 20 de membri care sunt cu totii implicati direct in planificarea si executarea actelor teroriste (atributiile de suport, comanda si logistica fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de stat);

grup terorist afiliat - majoritatea organizatiilor teroriste importante sunt afiliate unei miscari politice, religioase, sau a unui curent ideologic (nationalist, social, ecologist etc.). Aceste organizatii mai sunt denumite si grupuri teroriste propriu-zise.[20]

Exista o mare varietate sub aspectul organizarii, metodelor de actiune si letalitatii grupurilor din aceasta categorie. De obicei, grupurile teroriste afiliate pot avea pana la cateva mii de membri, dintre care insa numai o mica parte sunt implicati direct in planificarea si executarea actelor teroriste;

organizatii de insurgenta si terorism - aceasta e o categorie destul de disputata si e reprezentata de grupurile de insurgenta care aluneca pe panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic si operational. Cel mai tipic exemplu de grup de terorism si insurgenta este reprezentat de grupul de gherila columbian FARC. Unii specialisti considera IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la granita dintre organizatiile de insurgenta cu tactici teroriste si grupurile teroriste afiliate.[21]

Conform altor opinii, formele de manifestare ale terorismului, sunt urmatoarele:

terorismul ca reactie a celui slab impotriva celui puternic este, in principiu, o razvratire la terorism (sau la ceea ce cel care se razvrateste considera terorism), este adica terorism contra terorism. Aceasta-i esenta, numai mijloacele sunt diferite. Cel puternic face ce vrea, cel slab face ce poate;

terorismul ca instrument de presiune politica (terorismul politic) - miscarile anarhiste europene ale inceputului de secol au reprezentat primele exemple de terorism politic. Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanta in timpul razboiului rece, ca modalitate de subminare reciproca, prin violenta non-statala, a celor doua ideologii - capitalista si socialista -, fiind mai mult un terorism ideologic;

terorismul informational, terorismul mediatic, ciberterorismul este foarte probabil ca, in viitor, terorismul sa isi aleaga cu predilectie tintele din domeniul informatiei, din cel al sistemelor de valori comune ale lumii si mai ales din sistemele de valori ale natiunilor. Terorismul mediatic incumba doua aspecte: cel al folosirii de catre teroristi a mass-media pentru atingerea scopurilor lor criminale, violente si cel al terorizarii populatiei de catre institutii sau reprezentanti ai media;

terorismul ca instrument de constrangere (terorismul economic; terorismul financiar; terorismul tehnologic) - exista numeroase constrangeri artificiale, folosite de om impotriva omului, pentru obtinerea unor avantaje, pentru dominare, pentru putere. Terorismul este, de la originea lui si pana azi, atat in mana celor puternici, cat si la indemana celor slabi, un mijloc extrem de constrangere. In cadrul terorismului financiar se inscrie si procurarea (sau recuperarea) de fonduri prin luarea de ostatici, prin amenintari, santaje, spargeri de banci, atacarea unor mijloace care transporta bani sau valori etc.;

terorismul si distrugerea valorilor (terorismul cultural) - consta in: invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno si alte produse care agreseaza si deformeaza universul etic si estetic al populatiei si sistemele de valori; agresarea natiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care cultiva violenta,[22] individualismul, egoismul, lipsa de respect fata de valorile proprii; - agresarea si chiar distrugerea simbolurilor;

terorismul patologic (ca anormalitate) - unele acte teroriste sunt savarsite de psihopati, oameni care pierd contactul cu realitatea, pierd controlul sensurilor, actioneaza inconstient. Comportarea lor devianta are drept cauze: saracia, alcoolismul, drogurile, violenta urbana, pierderea reperelor, boala, dificultatile vietii, neimplinirile afective sau sexuale, refularea, inactivitatea, somajul, inadaptabilitatea sociala, provenienta dintr-o familie dezorganizata;

terorismul razbunator se imparte in doua categorii: cel care tine de natura umana si se prezinta ca o reactie violenta la nemultumiri, umilinte, agresiuni de tot felul, manifestandu-se, intro forma sau alta, in toata lumea si cel care se manifesta la nivelul unor comunitati, grupuri, religii etc.;

terorismul religios - fundamentalismul nu este numai o miscare extremista, cum se crede adesea. El este o filosofie, o credinta si se bazeaza pe un sistem selectiv de valori. Selectarea acestora este insa o trecere la limita si se realizeaza nu doar prin "decuparea" unor valori dintre alte valori, ci prin afirmarea exclusiva si agresiva a celor selectate si negarea violenta a celor neselectate. El are ca expresie directa terorismul islamic si este menit sa aduca islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai aceasta religie - se crede - este adevarata si importanta, numai ea are o misiune mesianica. El vizeaza lumea intreaga, dar mai ales civilizatia occidentala, cu leaganul ei european si configuratia ei actuala de influenta americana;

terorismul infractional (din spectrul crimei organizate) - acest tip de terorism este cel mai raspandit si cel mai greu de controlat. Terorismul infractional se exercita atat in lumea interlopa, sub diferite forme, de la reglarile de conturi pana la lupta pentru putere si influenta, cat si asupra societatii, in ansamblul ei. Terorismul de acest tip vine in sprijinul crimei organizate, este un instrument al acesteia si, de aceea, el se va afla tot timpul in avangarda ei si in sustinerea ei (desi, la drept vorbind, si crima organizata este un instrument al terorismului). Potrivit estimarilor Fondului Monetar International, castigul din activitati ilicite este de 500 miliarde dolari, adica 2% din Produsul Brut Mondial, din ceea ce acumuleaza anual planeta

terorismul etnic - terorismul de tip etnic si separatist isi afla, in parte, radacinile in marile bulversari suportate de Europa secolului al XX-lea: sfarsitul marilor imperii, revolutia rusa, doua razboaie mondiale, constructia europeana, finele marxismului. In decursul ultimilor 50 de ani, in Europa de Vest, conflictul irlandez (IRA), separatismul basc (ETA), chestiunea corsicana (FLNC) si Tirolul de sud sunt cateva exemple. Mai recent, caderea zidului Berlinului si reactivarea chestiunii minoritatilor in numeroase tari din estul european (Bosnia, Kosovo, Transilvania, Armenia . ) sunt susceptibile de a favoriza acest tip de terorism;[23]

terorismul de stat este, fara indoiala, o forma a terorismului politic, poate forma lui cea mai grava, cea mai accentuata. Terorismul de stat este foarte vechi. De aici si vine aversiunea populatiilor fata de regimurile totalitare sau militarizate. De-a lungul timpului, numeroase state si-au terorizat populatiile care intrau, intro forma sau alta, sub jurisdictia lor. Dar au terorizat si statele care nu se puteau opune politicii lor. Formele de terorism de stat sunt numeroase si nelipsite pe planeta. Cu toate ca dintotdeauna omenirea le condamna si lupta prin orice mijloace impotriva lor, ele nu inceteaza inca sa existe;

terorismul NBC - s-a crezut, la un moment dat, ca, in aceasta epoca a supertehnologiilor, armele nucleare, chimice si cele biologice nu mai prezinta o amenintare majora. Realitatile conflictelor din ultimele decenii au reliefat insa o cu totul alta perspectiva si au repus in opera un principiu care incepuse sa fie uitat, si anume acela ca nici o forta din lume nu renunta la mijloacele de lupta pe care le are decat daca apar altele mai performante si, in consecinta, mai eficiente. Astfel, strategii timpurilor noastre au inteles ca armamentul de inalta precizie nu inlocuieste armele de distrugere in masa si ca, in orice moment, exista posibilitatea folosirii lor de catre anumite forte, indeosebi teroriste, nu numai ca riposte asimetrice, ci si ca modalitati extreme de implementare sau de impunere a unor precepte religioase fundamentaliste, de reactie la globalizare, de "pedepsire" a unor populatii, etnii etc. In aceste conditii, pe langa arma nucleara si materialele radioactive, posibilitatea folosirii mijloacelor chimice si a celor biologice ramane amenintarea cea mai periculoasa a inceputului de mileniu;

alte forme de terorism - sunt o multime de alte forme de manifestare a terorismului. Si chiar daca ele nu au toate un impact direct asupra vietii oamenilor, sistemelor de valori si normelor de drept, se constituie totusi intrun mediu de insecuritate sociala si individuala, de generare si de proliferare a acestui fenomen. Dintre aceste forme de terorism, amintim: terorismul familial; terorismul scolar; terorismul strazii; terorismul cartierelor rau famate; hartuirea (de orice tip) a persoanelor si chiar a institutiilor; terorismul genetic etc.

IV. T E R O R I S M U L R E L I G I O S

CLASIFICAREA ORGANIZATIILOR

Principalele organizatii teroriste religioase sunt urmatoarele:

A. Crestine: - Rebelii din Nagaland (1947 - prezent);

- Frontul de eliberare nationala a Tripura (1989 - prezent);

- Armata de rezistenta a Domnului.

B. Hindu: - Shiv sena. Cunoscut de asemeni ca Armata lui Shiva. In India e recunoscut ca     partid legal de dreapta. Este declarat grup terorist numai de Pakistan;

- Patit Pawan Sanghatana organizatie fascista Hindu;

- Brigada Shambaji. Grup Hindu de tineret.

C. Iudaice: - Kach (Israel, USA);

- Kahane Chai (Israel, USA).

D. Islamiste: - Abu sayyaf (1991 - prezent) (Philipine);

- Armata Islamica Aden-Abyan (Yemen);

- Al-Gama-a al-Islamiyya (Egipt);

- Grupul Islamic Armat(Algeria);

- Hamas;

- Brigazile Martirilor Al-Aqsa;

- Ansar al-Islam (Irak);

- Al-Qaeda (Afganistan, Pakistan, si alte tari);

- Asbat al-Ansar (sudul Libanului);

- Jama'at al-Tawhid wa'al-Jihad (al-Qaeda in Irak);

- Jihadul Islamic Egiptean (Egipt);

- Harakat ul-Mujahidin (Pakistan, Kasmir);

- Frontul Islamic de Eliberare al Bahrainului;

- Miscarea Islamica din Asia Centrala (Asia Centrala);

- Miscarea Islamica din Uzbekistan (Uzbekistan);

- Jaish-e-Mohammed (Pakistan);

- Jaish Ansar al-Sunna (Irak);

- Frontul de Eliberare al Jammu si Kasmir (Pakistan, Kasmir) JKLF;

- Jemaah Islamiyah (sud-estul Asiei);

- Jihat Rite (Australia);

- Lashkar-e-Jhangvi (Pakistan);

- Lashkar-e-Toiba (Pakistan);

- Maktab al-Khadamat (Afganistan);

- Grupul Combatant Islamic Marocan (Maroc, Spania);

- Confreria Musulmana (international);

- Oameni impotriva gangsterilor si drogurilor (Africa de Sud);

- Grupul Salafist de lupta si rugaciune (Algeria);

- Sipah-e-Sahaba Pakistan (Pakistan);

- Takfir wal-Hijra (Egipt, Sudan, Algeria);

- Kurdish-Hizbullah (Turcia);

- Reteaua Hofstad (Olanda);

- Frontul de Dezvoltare Nationala (Kerala, India).

E. Sikh: - Babbar Calza;

- Federatia Internationala a Tineretului Sikh;

- Forta Khalsa Saheed;

- Forta de Eliberare a Khalistanului;

- Forta Comando a Khalistanului;

- Frontul de Eliberare a Khalistanului;

- Armata Nationala a Khalistanului;

- Regimentul Dashmesh.

Toate aceste grupari revendica, pentru Sikhsi, organizarea statului Khalistan in Punjabul indian si in ariile adiacente. Unele grupari au inceput activitatile in anii "80, dar acum si-au diminuat activitatea.

F. Alte organizatii teroriste religioase: - Aum Adevarul Suprem (Japonia) Aum -Shinrikyo.

Dupa cum se observa din cele de mai sus, cele mai multe organizatii teroriste religioase sunt cele islamiste, in general aria lor actiune fiind aceeasi cu aria de raspandire a religiei islamice, filosofia acestora fiind fundamentalismul, respectiv fundamentalismul islamic.

FUNDAMENTALISMUL ISLAMIC

Fundamentalismul este definit ca fiind respectarea stricta a preceptelor religioase, in special in cazul religiei islamice. Incercarile de a stabili care sunt trasaturile fundamentalismului islamic, si chiar folosirea acestui termen au dus la dezbateri aprinse. Acesta se manifesta ca o intoarcere la credinta adevarata, intrun Dumnezeu transcendental. Pe de alta parte, fundamentalismul apare ca o ideologie militanta, care implica si actiuni politice. Astfel, miscarile fundamentaliste s-au transformat in partide politice din care s-au desprins factiunile armate. Pozitia acestor grupari s-a schimbat in functie de interesele de moment.

Principalele caracteristici ale fundamentalismului islamic sunt urmatoarele:

- radicalismul puterii;

- tendinte de izolare economica si politica;

- suport si export de ideologie revolutionara. Exportul de ideologie revolutionara vizeaza constituirea unei retele de natiuni fundamentaliste si o putere regionala (Iran) care sa asigure constituirea unei puternice forte menita sa contracareze influenta Occidentului, dar pretul este prea mare, intrucat o astfel de politica a atras totdeauna izolare si sanctiuni internationale ce au dus la scaderea nivelului de trai in tarile respective si la aparitia unor probleme sociale grave;

- tendinta de a forma o retea internationala;

- respingerea democratiei de tip occidental si a influentei acesteia;

- exista diferite ramuri ale islamismului (siite, in Iran, sunite, in Afganistan, frati musulmani, in Egipt, Libia si Sudan, FIS, in Algeria), care creeaza anumite diferente, exercitand influente asupra guvernelor si parlamentelor;

- traditionalismul exacerbat, exclusivist si agresiv;

- violenta.[26]

Terorismul islamic care vizeaza Europa a evoluat in 15 ani de la un terorism de stat de orientare strategica, promovat mai ales de Iran si care-si recruta adeptii indeosebi din mediul siit sau apropiat de siism, la un terorism marginal, fara orizont strategic, care-si recruteaza adeptii dintre elementele periferice (cartiere rau famate, periferice, studenti marginalizati), suniti si gata sa asimileze toate «jihadurile» in curs de desfasurare (spre exemplu, cazul algerian). Acest terorism este greu de reperat (pentru ca actorii sunt adesea de nationalitate europeana si pot sa adopte «jihadul» fara sa aiba vreun raport cu tara lor de origine). Este uneori apropiat de simplul banditism si se nutreste dintr-o frustrare impotriva societatii. Fundamentalismul joaca de acum inainte rolul de executoriu care este acela al Actiunii Directe si pe cel al Bandei care-si face treaba.[27]

Am putea spune ca, din punct de vedere al actiunilor extreme, fundamentalismul religios a fost una din caracteristicile principale ale secolului al XX-lea. Religia s-a constituit deopotriva intrun suport al revigorarii unor tensiuni vechi, dar si intrun instrument folosit cu abilitate si, adesea, cu brutalitate de anumiti conducatori politici pentru legitimarea publica a unor actiuni.

Procesul de mondializare fortata, efectele colaterale ale acesteia, cresterea saraciei si a gradului de insecuritate, concomitent cu marirea enorma a decalajelor intre bogatie si saracie, intre lumea bogata si lumea saraca si cu explozia demografica au determinat populatia sa-si puna sperantele in miracolul credintei. Iar cea mai afectata populatie a planetei de pe urma procesului de mondializare, indeosebi din lupta pentru resurse, a fost si este cea care traieste in lumea islamica. In plus, modul de viata islamic, valorile stravechi, inflexibile, respingerea acestei lumi de catre civilizatia occidentala, care o priveste ca un fel de rezervatie, s-au constituit in factori de consolidare a islamismului in dimensiunea sa fundamentalista, exclusivista, punitiva, agresiva.

Fundamentalismul religios, in lumea islamica, tine loc de nationalism. El este deasupra natiunilor, intrucat considera ca toata lumea islamica reprezinta o entitate religioasa si etno-culturala.

De aceea, in numele legii islamice, gruparile fundamentaliste au declansat razboiul sfant JIHADUL. Acest razboi, care este foarte complex si se duce prin toate mijloacele posibile, are doua componente:

1. Realizarea si mentinerea cu orice pret a unitatii religioase si etno-culturale a lumii islamice, in acest sens principalele actiuni fiind indreptate impotriva "liderilor arabi corupti" si pentru impunerea regulilor, legilor si obiceiurilor islamice;

2. Organizarea si desfasurarea unor ample si diversificate actiuni impotriva Israelului si a SUA, tari pe care fundamentalismul islamic le considera raspunzatoare pentru situatia statelor arabe.

Organizatiile si gruparile fundamentaliste islamice declara ca menirea lor este sa duca la realizarea acestor obiective, iar legea lor unica este Coranul. Adevarul este ca, uneori, jocul de interese a fost mai presus decat Coranul.

In lumea musulmana, Sharia - legea islamica - este considerata o expresie a vointei lui Allah. Aplicarea acesteia se bazeaza pe un set de indatoriri a caror respectare ii face pe supusii musulmani sa devina tinta favorurilor divine intro viata viitoare.

Sharia a fost definitivata la sfarsitului secolului 9, cand de altfel a si aparut sub forma unor manuale elaborate de juristi islamici. In forma ei clasica, legea difera de sistemele juridice normale prin faptul ca nu reprezinta doar un cod care sa reglementeze relatiile dintre oameni, ci legifereaza si legaturile oamenilor cu divinitatea. Strict juridic, Sharia stabileste limitele legale ale existentei umane si are ca principale componente "legea penala" si "legea familiei".

Liderii islamici au indemnat popoarele arabe sa porneasca razboiul sfant - JIHADUL - impotriva Vestului, ca apoi sa determine o reconciliere. Resping capitalismul,

dar apara proprietatea privata. Condamna civilizatia occidentala, considerand-o un factor de destabilizare a Islamului, dar achizitioneaza tehnica de ultima ora pentru ca statele sau gruparile islamice sa devina tot mai puternice. Miscarile sunite au purtat actiuni militare impotriva ocupatiei sovietice, cooperand de multe ori cu S.U.A. America va deveni apoi "dusmanul de moarte" al lumii islamice.

Pornind de la aceste elemente, de la aceste realitati, analistii considera ca exista doua tipuri de fundamentalisti: "renastentistii", care cred in mod sincer, si "fanaticii sau extremistii", care se folosesc de religie in scopuri politice. Dar nici aceasta clasificare nu ajuta foarte mult, deoarece "renastentistii" devin in mod frecvent extremisti si invers, in functie de situatie si de schimbarile de lider. Membrii acestor grupari apartin tuturor categoriilor sociale si sunt situati pe diferite trepte ale ierarhiei politice. Insa obiectivul lor este unul singur: sa transforme Islamul intro putere mondiala.

Ei considera religia islamica adevarata religie, de aceea, Islamul este si trebuie sa ramana, potrivit conceptiei lor, o putere. Forta miscarilor islamice isi trage seva din credinta adevarata in Allah. Pentru ei, Islamul reprezinta singura solutie pentru toate problemele, de la politica pana la viata particulara a oamenilor, de la diferite aspecte ale vietii si pana la modul de organizare a lumii si a statelor. Aceste idei vor putea fi puse in practica numai prin crearea unor state cu adevarat islamice, inchinate lui Allah, iar acest lucru trebuie sa fie indeplinit prin toate mijloacele, inclusiv prin violenta.

Reusita revolutiei din Iran a incurajat tot mai mult miscarile islamice, actiunile acestora fiind indreptate impotriva atat a oficialitatilor, cat si a oamenilor simpli care se opuneau ideii unui stat islamic.

Spre exemplu, numarul persoanelor ucise in confruntarile dintre Israel si palestinieni, de la debutul Intifadei din 28 septembrie 2000 pana in noiembrie 2001, era de

1021 persoane, dintre care 799 palestinieni si 222 evrei.

Serviciile secrete americane au intocmit o lista a grupurilor si organizatiilor teroriste care au drept obiectiv lupta impotriva intereselor S.U.A. in plan international. Mentionam ca lista respectiva a fost intocmita pe baza prevederilor cuprinse in Actul de Lupta Impotriva Terorismului, incheiat in 1996.

In tarile musulmane sau guvernate de musulmani, fundamentalismul islamic, ca si nationalismul pan-arab, se constituie intrun mijloc de acces la putere. Fundamentalismul nu este doar o miscare religioasa, cum ar parea la prima vedere; el este deopotriva o miscare politica radicala, cu o ideologie (politica, in primul rand) exclusivista si extremista.[29]

Aceasta miscare este prezenta in Orientul Mijlociu si in Asia, astfel:

In Iran

Dinastia Pahlavi a produs numeroase dificultati economice, somaj, inflatie si coruptie. Ayatolahul Kmomeiny a aruncat vina pe influenta exercitata de cei 45.000 de straini (americani). El, impreuna cu alti molahi, fundamenteaza o opozitie fata de Islam, il rastoarna pe sah si creeaza organisme islamiste alcatuite din asa-zisii gardieni ai revolutiei. Mai departe, ei renunta la modernizare, interzic controlul nasterilor, izoleaza tara din punct de vedere economic si politic si creeaza o retea in Orientul Mijlociu, cum ar fi, spre exemplu, Hezbollahul libanez. Exista, desigur, si forte care se opun acestei actiuni arhaice,    care intentioneaza sa reintroduca o linie moderata ceea ce ar permite accesul investitiilor straine. In 1999, au avut loc confruntari deschise intre studentii protestanti si fortele de securitate.

In Arabia Saudita

Cu toata prezenta americana (la care o mare parte din populatie se opune), Arabia Saudita practica un islamism auster, care limiteaza libertatile individuale si influenta straina. Se apreciaza ca un astfel de islamism nu finanteaza in mod direct terorismul si pastreaza legaturi importante cu industria petroliera americana. Exista insa si unele presupuneri cu privire la amestecul Arabiei Saudite (a unor cercuri din aceasta tara) in retelele teroriste, inclusiv in atacurile de la 11 septembrie 2001.

In Afganistan

Pana la interventia americana, in urma catastrofei teroriste din 11 septembrie, fundamentalismul islamist controla 90 % din teritoriul tarii si constituia filosofia unei guvernari care, practic, nu era foarte bine organizata. La data interventiei bombardamentelor americane asupra talibanilor, aveau loc lupte intre factiunile rivale sustinute de Statele Unite, de Pakistan si de Rusia. Se apreciaza ca, in aceasta tara, care se situeaza pe o falie civilizationala, spatiu stravechi de confruntare, s-au aciuit cele mai importante baze si centre de antrenament ale terorismului international, inclusiv organizatia Al Qaida sustinuta de Osama ben Laden, principalul suspect in atacurile teroriste din 11 septembrie.

In urma crizei asiatice din 1997, fundamentalismul islamist a inceput sa patrunda si in unele tari din zona. Ca si in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord, indeosebi in Algeria si in Egipt, el se opune regimurilor politice traditionale si legitime. Cu exceptia talibanilor din Afganistan si a fundamentalistilor filipinezi, in zona nu s-au inregistrat actiuni violente, extreme. Dar fenomenul este abia la inceput.

In Africa, Libia si Sudanul incearca sa-si amelioreze relatiile cu Occidentul, desi sunt considerate ca state teroriste. In Algeria mai ales in urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 si constituirii unei coalitii antiteroriste mondiale, se sesizeaza si aici o oarecare diminuare a extremismului fundamentalist.[30]

AL QAIDA

Al-Qaida (القاعدة in araba, transcris de asemenea ca al-Qa'idah, al-Qaeda, al-Qa'ida sau al-Quaida si tradus ca Baza sau Fundatia) este o organizatie terorista care sprijina activitatile extremiste islamice in lume. Fondatorul, liderul si principalul finantator al ei este Osama bin Laden, un milionar de origine saudita. A fost fondata in cu scopul de a extinde miscarea de rezistenta contra fortelor sovietice in Afganistan intro miscare pan-islamica. Se considera ca al-Qaida este responsabila pentru atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York, dar organizatia si-a asumat responsabilitatea si pentru atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid

Seicul Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (nascut pe 10 martie ), cunoscut in mod uzual ca Osama bin Laden (أسامة بن لادن), este liderul si capul al-Qaidei, recunoscuta la nivel mondial ca cea mai mare organizatie terorista din lume. Guvernul Statelor Unite l-au numit pe Osama bin Laden, ca prim suspect al atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York Adus de la 'https://ro.wikipedia.org/wiki/Al-Qaida

Tatal lui Osama bin Laden, Mohhamad bin Oud bin Laden era un taran din Yemen care s-a stabilit in Arabia Saudita. Acolo a inceput sa lucreze in docurile din portul Jeddah. Mai tarziu a infiintat o firma de constructii, care a prosperat rapid, devenind una din cele mai puternice companii de profil din zona.

Cheia acestei ascensiuni se afla in contractele incheiate cu Casa Regala a Arabiei Saudite si, prin intermediul acesteia, cu americanii. Firma lui Mohhamad bin Oud bin Laden s-a implicat in proiecte de anvergura: a construit pentru familia de Saud primul palat regal din Jeddah, apoi s-a ocupat de reconstruirea unor importante moschei din tara si chiar de renovarea celebrei moschei al-Aqsa din Ierusalim. Compania a ajuns astfel sa fie tot mai cunoscuta, iar clanul Bin Laden, care numara in jur de 300 de membri, se bucura de un mare prestigiu printre conationalii lui.

Osama bin Laden dupa ce a urmat scoala din Jeddah, si-a continuat studiile la Universitatea King Abdulaziz urmand stiintele economice si managementul.  Osama insa nu dorea sa continue afacerile familiei, asa ca s-a focalizat asupra studiilor islamice. Asa a intrat sub influenta ideilor Fratiei Musulmane, o grupare fundamentalista islamica. Cel care s-a ocupat initial de el a fost Mohammed Qutb, fratele lui Syed Qutb, fondatorul gruparii moderne a Fratiei Musulmane. Cum Mohammed Qutb a fost executat in Egipt in 1966, Bin Laden si-a continuat studiile cu dr. Abdullah Azzam, un membru palestinian al Fratiei Musulmane Iordaniene. Avand astfel de influente educationale, era foarte usor ca tanarul Bin Laden sa devina un radical, dar aceasta nu l-a impiedicat sa beneficieze de relatiile de afaceri cu americanii.[33] 

Departe de tabloul zugravit in povestile celor 1001 de nopti, lumea araba este de ceva vreme teatrul unor manifestari de o violenta iesita din comun. Stirile internationale nu mai vorbesc decat despre 11 septembrie, Osama bin Laden, razboiul din Golf, terorism, atentate, luari de ostateci, talibani, masini capcana, mujahedini, lupte de strada, suniti si siiti, wahabi, Al Qaeda, bursa petrolului etc. Care este miza si ce interese sunt amestecate in acest sinistru joc, de care SUA si serviciile sale secrete nu sunt deloc straine?

Pentru a intelege mai bine ce se petrece in lumea araba este necesar sa facem o scurta incursiune in istoria islamismului. In secolul VII Mohamed a pus bazele religiei musulmane si a instaurat primul stat islamic, cu capitala la Medina, oras situat in vestul Arabiei Saudite de azi. La moartea sa, au izbucnit lupte pentru putere, care au determinat o adevarata schisma in cadrul religiei islamice. Una din tabere era alcatuita din cei care considerau ca succesorul sau trebuie sa fie Ali, sotul fiicei sale si tatal singurului sau nepot, Hussein. Cealalta tabara considera ca succesorul sau de drept este Abu Bakr, tatal sotiei favorite a lui Mohamed. In cele din urma a fost ales calif (conducator politic si religios) Abu Bakr.

Sunitii de astazi, in numar de aproximativ 800 de milioane sunt partizanii lui Abu Bakr. Numele lor provine de la faptul ca adera la 'sunna', interpretarea Koranului transmisa prin traditie orala. Se considera ca ei au o viziune mai liberala intrucat, in viziunea lor, urmasii Profetului Mohamed, califii trebuie sa fie alesi, nu numiti pe motive ereditare.

Siitii, astazi aproximativ 100 de milioane sunt partizanii lui Ali si locuiesc cu precadere in Iran, sudul Irakului si Palestina. Ei recunosc drept conducatori religiosi pe imami. Traditia spune ca ultimul imam, cel de-al doisprezecelea a disparut in anul 940 si va reapare la un moment dat pentru a guverna lumea ca si Mahdi (un echivalent musulman pentru Mesia). Din acel moment, guvernarea politica si religioasa este realizata prin intermediul unor reprezentanti ai institutiei Imamilor, numiti Ayatollahi.

Conflictele dintre suniti si siiti, avand ca scop obtinerea puterii politico-religioase (in traditia islamica cele doua nu sunt separate) au inceput dupa moartea lui Mohamed si se continua si astazi. In epoca moderna este insa foarte interesanta pozitia SUA, care, fiind cel mai puternic stat si avand si mari interese economice in zona, a sustinut si finantat alternativ ambele tabere pentru a-si creste profiturile.[34]

In 1980 a izbucnit razboiul Iran-Irak, cunoscut si drept Primul razboi din Golful Persic. Irakul a atacat Iranul dupa o lunga perioada de lupte de granita in care siitii din Sudul Irakului pactizau cu siitii din Iranul condus de Ayatollahul Khomeini. A urmat in 1990 razboiul din Golf. Apoi, evenimentele din 11 septembrie 2001, care au oferit pretextul invadarii Irakului de trupele SUA in numele distrugerii terorismului. In tot acest lung sir de conflicte SUA i-a sprijinit cand pe siiti (cum este cazul distrugerii regimului Saddam Hussein), cand pe suniti (cum este cazul sustinerii Al-Qaeda de catre CIA). Dupa 11 septembrie 2001, gruparea sunita Al-Qaeda, care fusese pana atunci sustinuta si finantata de CIA a devenit "dusmanul numarul unu" al Americii si al Occidentului.

Istoria Al Qaeda incepe in anii '20, cand un profesor de scoala elementara sunit pe nume Hassan al-Banna infiinteaza la Cairo o grupare fundamentalista, Fratia Musulmana. In acele vremuri Egiptul era o poarta prin care cultura si mentalitatea occidentala patrundeau in lumea araba. Odata cu progresele tehnologice, Hassan al-Banna asista la ceea ce a numit "valul de ateism si obscenitati care inghitea Egiptul'. Europenii, victoriosi in primul razboi mondial aduceau cu ei in lumea araba "femei pe jumatate dezbracate, bauturi alcoolice, teatre, sali de dans, distractii prostesti, ziare, jocuri si vicii, institutii si scoli europene", care pentru fundamentalistii musulmani nu faceau decat sa "aduca indoiala si erezia in randul drept-credinciosilor". Mirajul Occidentului se raspandea si in randul liderilor politico-religiosi, tot mai dispusi sa conlucreze cu colonialistii occidentali. Astfel a luat nastere Fratia Musulmana, care avea ca scop lupta de eliberare a tarilor musulmane de sub dominatia straina.

Hassan al-Banna a devenit insa un admirator fervent al lui Adolf Hitler, iar acesta din urma s-a folosit de acest fapt pentru a transforma in 1930 Fratia Musulmana intro arma secreta a Serviciului Nazist de Informatii. In momentul izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, Fratia Musulmana a declarat in scris ca va acorda tot sprijinul necesar nazistilor. Astfel, aceasta grupare a ajuns sa-si largeasca aria de influenta cuprinzand si Palestina. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Fratia Musulmana a fost acuzata de crime de razboi, iar o parte din conducatorii ei au fost retinuti de Serviciul Secret Britanic. Dar in loc sa se ajunga la pedepsirea celor vinovati, guvernul Britanic i-a angajat, pregatindu-i in secret, timp de trei ani, pentru misiuni speciale importante.

Ulterior, acesti nazisti arabi aveau sa fie vanduti unei alte organizatii, de data aceasta americane, CIA. Cu finantarea si sub acoperirea CIA, Fratia Musulmana a devenit o "conspiratie islamica pentru a distruge Occidentul". S-a ordonat expulzarea lor din Egipt, stabilindu-se ulterior in Arabia Saudita, unde s-au unit cu aripa ultra-conservatoare si nationalista sunita, Wahabi. Aceasta a fost fondata in secolul XVIII de Muhammad ibn Abd al-Wahhab, ca o reactie la declinul moral si slabiciunea politica din peninsula araba. Ea cerea musulmanilor sa respinga absolut orice practica sau idee nemusulmana, nu doar religioasa, ci si politica, chiar si pe cele siite, considerate pagane. Toate natiunile musulmane au condamnat acest cult fanatic, dar, cu timpul, situatia s-a schimbat, forta Fratiei Musulmane crescand foarte mult, mai ales datorita puterii lor financiare, in consolidarea careia afacerile cu petrol au jucat un rol esential.[35]

Un punct nodal in situatia din peninsula araba il reprezinta interesele petroliere ale SUA din Arabia Saudita. Acest stat este condus de Casa Regala Saudita ai carei membri sunt in intregime Wahhabiti, forma ultra-conservatoare a religiei islamice. Familia regala s-a stabilit in aceasta regiune in 1732 fiind condusa de Mohammad Ibn Abd al-Wahhabi insusi, intemeietorul wahabismului.

Casa Saudita a conspirat mereu cu guvernul american, oferindu-i o parte din rezervele de petrol ale tarii in schimbul acordarii de catre SUA a protectiei militare fata de oponentii politici ai familiei Saud. Intre anii 1945 si 1953, SUA a platit Arabiei Saudite sume in valoare de 400 milioane de dolari, din care s-au cheltuit doar 150 000 de dolari pentru construirea de scoli, iar restul pentru imbunatatirea securitatii Casei Regale.

Incepand din 1950, legaturile financiare si militare dintre conducerea SUA si familia regala saudita au devenit si mai stranse. Comandamentul pentru Strategie Aviatica Americana a construit in regiune o imensa baza militara aviatica, cu scopul declarat de a oferi protectie campurilor petroliere saudite, dar care are de fapt ca substrat protejarea Casei Regale Saudite partenere. Cu sprijinul SUA, Arabia Saudita este singura tara araba care nu si-a trimis trupe militare sa lupte in Razboiul Israelian de Independenta din 1948. In 1953 conducatorul Casei Regale, Ibn Saud, a murit, lasand in urma lui un imperiu bogat si o relatie de dependenta fata de SUA. Dupa 1955 Arabia Saudita a depasit Irakul in ceea ce priveste bogatia resurselor petroliere din zona, devenind lider petrolier mondial. Dar cetatenii sauditi au inceput sa-si exprime admiratia pentru caracterul liberal al presedintelui Nasser al Egiptului, ceea ce a dus la o accentuare a ingrijorarii Casei Regale, decisa sa promoveze cu si mai mare aplomb religia wahhabita conservatoare, pe masura ce pactiza mai mult cu SUA. Urmareau prin aceasta o reintoarcere la valorile "reale" religioase. Dar poporul saudit nu mai dorea sa sprijine Casa Regala.

In 1959 ziarul egiptean "Al-Musawar" a publicat in detaliu modul in care CIA-ul a colaborat cu Arabia Saudita, ceea ce a avut ca urmare retragerea suportului financiar si politic acordat de Casa Saudita lui Nasser, presedintele Egiptului. Totusi, SUA depindea de resursele petroliere ale Arabiei Saudite, iar accesul la aceste resurse s-ar fi desfasurat nestingherit doar cu acordul Casei Regale Saudite. Ca urmare, relatiile dintre cele doua state au devenit si mai stranse, fiecare avand nevoie de ajutorul celeilalte parti, ajungandu-se astfel la un control total asupra bursei petroliere. Politica proamericana a ajutat Casa Regala Saudita sa-si pastreze resursele petroliere si bogatiile acumulate, regele Faisal afirmand pentru ziarul Time: "Relatiile cu SUA sunt esentiale pentru politica saudita". In acelasi timp, SUA putea sa-si trimita nestingherite fortele armate in zona, cu acordul direct al Casei Regale.[36]

In aprilie 1978, Partidul Democratic al Poporului din Afganistan (PDPA) a ajuns la putere. Ei au militat pentru reforma si pentru adoptarea regulilor regimului sovietic comunist. In 1979, revolutia islamica s-a mutat in Iran si liderul islamic a fost detronat de catre poporul sau. Razboiul rece a creat aliante de convenienta intre anumite state, in functie de interesele economice, politice si sociale pe care le aveau. Washington-ul s-a temut de o eventuala raspandire a comunismului in regiune si astfel CIA s-a oferit sa

acorde suport militar oricui ar putea sa-l ajute sa invinga PDPA.

Intre 1978 si 1992, guvernul american a oferit cel putin 750 milioane de dolari ajungandu-se la 1,5 miliarde de dolari gruparilor rebele din Afganistan. Deoarece CIA nu avea cum sa patrunda in Afganistan, acesti bani au fost distribuiti de catre o agentie locala a Serviciului Secret pakistanez, ISI, prin intermediul organizatiei locale MAK a Biroului Afgan de Servicii si a lui Azzam Abdullah, impreuna cu asistentul sau Osama bin Laden.

Bin Laden, impreuna cu numerosi comandanti arabi si afgani colaboratori ai Angliei, Arabiei Saudite, Pakistanului si Chinei, s-au unit in cadrul Razboiului Rece, sprijinindu-i pe radicalii suniti islamisti. Fratia Musulmana devenind prea cunoscuta in intreaga lume si nu in sensul bun al cuvantului, a fost nevoita in 1984 sa-si schimbe numele, devenind MAK, adica Maktab al-Khadamat al-Mujahidin. Azzam a fost ales emir (conducator), iar Osama a fost reprezentantul sau. Ei au avut contacte stranse cu guvernul saudit si cu Fratia Musulmana, ambele alocand fonduri uriase catre MAK. Pentru recrutarea, indoctrinarea si antrenarea zecilor de mii de tineri arabi si musulmani din intreaga lume MAK a fost ajutat cu 200 milioane de dolari din Orientul Mijlociu si SUA.

Bin Laden si Azzam au intarit relatiile de colaborare cu Serviciile Secrete Pakistaneze, ISI. Aceasta a fost directiva CIA-ului pentru a suplimenta cu armament, rachete sol-aer si sisteme de informare prin satelit gruparile islamice teroriste. Azzam a calatorit sub auspiciile Fratiei Musulmane si a vizitat Germania si SUA, unde a fost primit cu bratele deschise. La o intalnire din Fort Worth, Texas, in 1982 el l-a recrutat pe Essam al-Ridi, care a devenit mai tarziu pilotul personal al lui Bin Laden. Azzam si Bin Laden au folosit o mare parte din fondurile primite pentru ridicarea unei tabere de pregatire la granita dintre Pakistan si Afganistan. In acest timp, guvernul pakistanez, pentru a nu pierde controlul asupra celor doi a cerut guvernului Saudit sa trimita un leader militar pentru a coordona procesul. Sauditii l-au trimis pe Printul Turki ibn Faisal ibn Abdelaziz, seful Securitatii. Acesta a lucrat indeaproape cu doua banci Saudite, Dar al-Mal al-Islami fondata de fratele sau si Dalla al-Baraka fondata de unchiul sau, pentru alocarea fondurilor catre luptatorii arabi in Afganistan. Osama bin Laden a folosit astfel surse pseudo-caritabile din reteaua bancara internationala, alocand fonduri pentru activitati teroriste.

In 1989 rusii au lasat in capitala Kabul un guvern comunist pe care continuau sa-l finanteze si sa-l sustina. Gruparea MAK a inceput sa se scindeze, factiunile etnice razboindu-se intre ele pentru preluarea controlului diferitelor regiuni. In acest context razboinic a luat nastere Al-Qaeda, o ramura radicala rezultata din fuziunea nazistilor arabi si a extremistilor religiosi, a carui conducator a devenit Osama bin Laden. In 1996 a aparut gruparea Taliban, sustinuta de Pakistan. Talibanii au reusit sa cucereasca capitala Kabul, dar fara a reusi sa controleze intreaga tara. Talibanii sunt cunoscuti pentru interpretarea extrem de radicala a islamului si au facut front comun cu armata lui Bin Laden, ajutandu-se reciproc.[37]

HAMAS

Hamas, acronim al Harakat al-Muqawamah al-Islamiyyah (araba:حركة المقاومة الاسلامية, literar 'Miscarea de rezistenta islamica') este o organizatie paramilitara palestiano-islamista inrudita indeaproape cu Fratia Musulmana. Scopul de inceput al organizatiei este sa cucereasca toate statele Israelului, Cisiordania si Fasia Gaza, inclusiv orice stat palestinian secular care ar lua nastere si sa le inlocuiasca cu teocratia islamica. Este considerata ca fiind un grup terorist de catre Uniunea Europeana Canada Statele Unite si Israel si ale carei atacuri indreptate catre civili evrei si alte abuzuri privind drepturile omului au fost condamnate de Natiunile Unite si Comisia Drepturilor Omului

Hamasul a rezultat din Fratia Musulmana. Organizatia se divide intro aripa politica si una militara. Inca de la intemeierea sa a desfasurat si actiuni in domeniul caritatii, iar mai recent functioneaza ca partid de succes in tinutul palestinian autonom. Intemeietorul si conducatorul spiritual al Hamas, este seicul Ahmad Yasin care a fost arestat de statul israelian in 1989 si eliberat in schimbul a doi agenti ai Mossad. In 22 martie 2004 el a fost ucis in timpul unui atac cu rachete, astfel ca Hamas ameninta cu atacuri de razbunare.

Crearea Hamas este legata de prima Intifada. Fratia Musulmana, ca cea mai importanta miscare islamica in Ghaza, a desfasurat in permanenta actiuni impotriva Israelului. Aripa politic-caritativa a fost recunoscuta si de Israel. Odata cu izbucnirea Intifadei, Fratia Musulmana a inceput sa desfasoare actiuni violente, infiintand Hamas-ul. Seicul Ahmad Yasin a sprijinit escaladarea violentelor, iar momentul transformarii Fratiei Musulmane dintr-o organizatie politica intruna terorista este considerat momentul de nastere al Hamas.

In data de 14 decembrie 1987 Fratia a publicat o declaratie prin care chema populatia la "rezistenta impotriva ocupatiei israeliene" si acuza serviciile secrete israeliene de racolarea "colaboratorilor" din randul tinerilor palestinieni. In ianuarie 1988 a aparut pentru prima data o foaie volanta care anunta numele organizatiei Hamas. In aceeasi luna seicul Yasin a mutat conducerea Hamas in Iordania de vest. Hamas a inceput prin "pedepsirea colaboratorilor", apoi a derulat atacuri impotriva militarilor israelieni, pentru ca in final sa desfasoare actiuni violente impotriva civililor. Atat metodele, cat si retorica Hamas s-au schimbat in ultimii 30 de ani.

Conform documentului semioficial intitulat "Adevarul despre Hamas si despre intemeirea sa", existenta organizatiei a parcurs urmatoarele 4 etape principale:

1. 1967-1976: Crearea Fratiei Musulmane in Fasia Ghaza;

2. 1976-1981: Expansiunea geografica prin participarea organizatiei in Fasia Ghaza si Iordania de vest, precum si infiintarea Universitatii Islamice din Ghaza;

3. 1981-1987: Influentarea aripii politice prin introducerea mecanismelor de actiune si pregatire a luptelor armate; [38]

4. 1987: Intemeierea Hamas ca aripa combatanta a Fratiei Musulmane in Palestina si anuntarea continuarii Jihad-ului.

Membri Hamas racoleaza permanent noi adepti in moschei si in universitati. Hamas sprijina construirea moscheelor, avand multi adepti in randul palestinienilor care traiesc in Fasia Ghaza. Finantarea Hamas o realizeaza diferite state, inclusiv Arabia Saudita si Siria. Occidentul a interzis finantarea Hamas, de aceea, bancile arabe, amenintate cu boicotul, nu fac plati catre Hamas.

Sloganul gruparii Hamas este urmatorul "Dumnezeu este tinta, Profetul este modelul lui iar Coranul este constitutia". Hamas a fost creat in 1970, atragandu-si simpatizanti in primul rand prin predicari si munca de caritate. Si-a extins apoi influenta in sindicate, universitati, organizatii profesionale, dar si in politica rasiala a guvernului local. Organizatia este foarte populara printre palestinienii din Fasia Gaza. Acest lucru provine din perceperea coruptiei formatiunii Fatah, pregatirea serviciilor sociale pentru palestinienii saraci, dar si din activitatile paramilitare. In afara lumii arabe, gruparea Hamas este in primul rand cunoscuta datorita atacurilor cu bomba, indreptate impotriva civililor si a zonelor urbane aglomerate din Israel. Ea mai este cunoscuta pentru generoasele recompense banesti pe care le platea familiilor sinucigasilor cu bomba. Gruparea considera ca toata societatea israeliana este una militarizata. Palestinienii ii acuza pe israelieni ca le-ar fi ocupat in mod ilegal teritoriile. In eforturile sale de a-i alunga pe israelieni din West Bank si Fasia Gaza, Hamas poarta un razboi de gherila impotriva Israelului si a fortelor sale. Principalul scop al organizatiei este acela de a uni toate teritoriile israeliene si palestiniene sub o singura umbrela, aceea a Statului Islamic, ceea ce ar insemna sfarsitul in intregime al Israelului. Guvernul israelian s-a folosit de acest lucru, pentru a justifica asasinarea liderilor lui de catre palestinieni. Gruparea fundamentalista nu recunoaste Israelul ca fiind un stat suveran, referindu-se la el ca la o entitate sionista, un termen comun, ostil folosit in retorica politica araba. Hamas considera razboiul arabo-israelian ca fiind o lupta religioasa intre Islam si Iudaism, care poate fi rezolvata doar prin distrugerea statului Israel. Pentru a-si atinge tintele, in ceea ce priveste crearea unui stat palestinian, in locul Israelului, Hamas utilizeaza atat influenta politica, cat si violenta, asa cum a facut-o in timpul Intifadei din 2002, dupa ce Israelul a facut presiuni asupra gruparii islamice din zona West Bank.[39]

Prima Intifada (insurectie) a izbucnit in anul 1987, fiind o miscare impotriva ocupatiei, masiva si populara. A nu participa la ea este sinonim cu a pierde contactul cu opinia publica. In 14 decembrie 1987, la numai cinci zile de la declansarea Intifadei, se naste Hamas, Miscarea de Rezistenta Islamica. Cateva luni mai tarziu, in 18 august 1988, carta miscarii fixeaza obiectivele: eliberarea Palestinei si crearea unui stat islamic, refuzul occidentalizarii societatii arabe si devenirea reprezentantului unic al poporului palestinian.

Hamas, care va deveni rapid principalul rival al lui Yasser Arafat, (Israel a contribuit la aparitia si dezvoltarea Hamas tocmai pentru a crea un rival al Autoritatii Palestiniene si pentru a diminua sustinerea populara a acesteia in teritorii) se opune oricarei negocieri cu Israel. Revendica Palestina, toata Palestina. Izvorata din mediul religios, trebuie sa invete politica; miscare spirituala oficiala candva, trebuie sa actioneze de acum in clandestinitate. Sub autoritatea lui Majlis al-Choura, Hamas se divizeaza in trei ramuri, doua dintre ele "deschise" si cea de-a treia "inchisa". Intai, Dawa, responsabila cu actiuni de recrutare, intr-ajutorare sociala si colectare de fonduri; apoi Aalam, insarcinata cu instruirea ideologica, informarea si propaganda; in cele din urma ramura securitatii, secreta, insarcinata cu pedepsirea tradatorilor, a dealerilor de droguri si a colaborationistilor.

Situatia din zilele noastre este la fel de complicata precum cea de la inceputurile Hamas, atat datorita intereselor politice ale marilor puteri ale lunii, cat si datorita fanatismului religios manifestat de islamistii din regiune.

Guvernul israelian, presat sa convina cu palestinienii frontierele viitorului lor stat, este confruntat cu o dilema. Statul palestinian ar urma sa cuprinda doua entitati, separate de teritoriul israelian: Cisiordania si Gaza. Prima este fieful gruparii Fatah, a lui Yasser Arafat si a actualului presedinte palestinian Mahmud Abbas. A doua se afla in mana gruparii islamice Hamas. Fatah este recunoscuta de SUA si Israel ca partener de negocieri. Hamas este boicotata si catalogata terorista, deoarece nu recunoaste Israelul si acordurile existente. Profitand de retragerea armatei israeliene din Gaza, Hamas tolereaza sau ordona atacuri cu rachete asupra oraselor din sudul Israelului. Israelul riposteaza cu bombardamente si incursiuni soldate cu uciderea presupusilor faptasi, dar si a unor civili sau minori aflati in zonele vizate. Sau, inaspreste blocada Fasiei Gaza, impiedicand aprovizionarea cu alimente si electricitate. Si totusi, Hamas, castigatoare a alegerilor din 2006, isi mentine cota de popularitate. Guvernul Olmert are de ales intre doua strategii neatragatoare. Daca lanseaza un atac masiv si reocupa Gaza, risca pierderi, fara a avea cale de iesire. Iar Abbas ar fi nevoit sa intrerupa negocierile, si asa sterile, spre a nu-si pierde complet credibilitatea. Pe de alta parte, pozitia lui Abbas si a moderatilor din Cisiordania ar fi slabita si daca Hamas ar fi invitata la masa tratativelor. 64% dintre israelieni accepta ideea amorsarii unor negocieri cu Hamas, in ideea ca gruparea ar putea fi incurajata sa renunte la terorism.

V. T E R O A R E P E M A P A M O N D

ATENTATELE DIN 07 IULIE 2005 DE LA LONDRA

Pe data de 7 iulie , la ora locala 08:49, o serie de explozii a lovit sistemul de transport din Londra pe fondul aglomeratiei de la orele de varf ale diminetii. BBC a anuntat ca au avut loc patru explozii. Initial, buletinele de stiri anuntau existenta a unui numar de sapte explozii, dar se pare ca aceasta greseala a fost cauzata de pasagerii care ieseau din mai multe statii.

Principala ipoteza este aceea a unor atacuri premeditate cu bomba, puse la cale de o grupare terorista. Comisarul serviciului metropolitan de politie Sir Ian Blair a declarat ca exploziile au fost probabil rezultatul unui 'atac terorist major', dar nu a dorit sa speculeze asupra implicarii unei anumite organizatii teroriste. Atacurile au avut loc in momentul in care Regatul Unit gazduia summitul G8 de la Gleneagles (Scotia), la o zi dupa castigarea de catre Londra a dreptului de organizare a Jocurilor celei de-a XXX-a Olimpiade si in timpul procesului lui Abu Hamza al-Masri

Incidentele au condus la imediata evacuare a statiilor metroului londonez si la inchiderea retelei. Strazile din apropierea statiilor au fost inchise. Trenurile aflate pe magistrale spre statiile Euston Paddington Liverpool Street si King's Cross au fost conduse in afara orasului. Reteaua de transport in comun cu autobuzul a fost inchisa in zona centrala.

Exploziile par sa fi fost planuite pentru a coincide cu prima zi de lucru a celui de-al 31-lea summit G8. In schimb, este putin probabil ca acestea sa fi fost un raspuns la desemnarea Londrei ca oras organizator al Jocurilor Olimpice, deoarece astfel de atentate necesita o buna planificare, iar neasteptata victorie a Londrei a fost anuntata doar cu o zi inainte.

Primul Ministru britanic, Tony Blair, a descris atacurile ca fiind 'barbare'. 'Determinarea noastra de a ne apara valorile si stilul nostru de viata este mai mare ca determinarea lor de a cauza moarte si distrugere unor oameni nevinovati, in dorinta de a impune extremismul in lume', a declarat el. Premierul a parasit summitul G8 de la Gleneagles, in ciuda faptului ca Downing Street a sugerat initial ca informatiile despre revenirea sa in Londra ar fi fost false. Blair s-a intors la Londra pentru a se consulta cu serviciile de urgenta. Reuniunea a continuat in absenta sa.

Ministrul de Interne Charles Clarke a confirmat Camerei Comunelor ca au avut loc patru explozii: trei la metrou in centrul Londrei si una intrun autobuz, la o ora de varf.

Primele trei explozii au avut loc pe tronsonul de metrou dintre statiile Liverpool Street si Aldgate East (ora locala 08:51), in statia Edgware Road (ora locala 08:56) si pe tronsonul dintre statiile King's Cross si Russell Square (09:17 ora locala). O alta explozie a avut loc la bordul unui autobuz cu doua etaje la ora locala 09:47 BST (pe linia nr. 30, de la Hackney la Marble Arch) in Tavistock Square in fata cladirii Asociatiei Medicale Britanice. Numarul exploziilor este mai mic decat se crezuse initial, datorita faptului ca doua dintre explozii au avut loc intre statii. Multimea care iesea din ambele statii a dat impresia ca ar fi avut loc explozii in amandoua.

Surse oficiale au confirmat ca cel putin 38 de persoane au murit, numarul din Tavistock Square neputand fii inca calculat.

Cel putin 90 de persoane au fost ranite doar in statia Aldgate. Toate spitalele londoneze au intrat in alerta. 95 de raniti au fost ransformati la Spitalul Royal London, unde sunt tratati; 10 dintre ei se afla in stare critica. Multi altii sunt tratati la Spitalul Sfanta Maria (Paddington). Persoanele ranite care pot umbla sunt tratate la locul faptei; un martor ocular a declarat ca 'erau operati raniti in imbulzeala de la statia Liverpool Street.' Au fost trimisi paramedici in sistemul de transport subteran in cautarea unor eventuale victime.

Buletinele recente precizeaza ca 300 de persoane (208 numai la Spitalul Royal London ) sunt tratate la spital, si ca 150 dintre acestea se afla in stare grava. Politia a declarat ca numarul total al ranitilor este de 700, insa nu toti acestia au avut nevoie de tratament. Primele ipoteze sugerau faptul ca un scurtcircuit in reteaua metroului a cauzat explozii la circuitele electrice. Totusi, aceasta varianta a fost exclusa mai tarziu de National Grid, furnizorul de electricitate. Analistii au sugerat ca aceasta ipoteza a aparut datorita deteriorarii (din pricina atacurilor) a liniilor electrice din apropierea sinelor; seria rapida de intreruperi ale alimentarii cu curent electric a facut ca exploziile sa para similare, din punctul de vedere a unui operator din cabina de control, cu o operatiune de intrerupere a circuitelor, cauzata de o supratensiune majora.

Seful politiei londoneze, Sir Ian Blair era de parere ca exploziile au fost 'probabil un atentat terorist major'. El a mentionat de asemenea ca politia a gasit urme de explozibil la unul dintre locurile deflagratiei, desi nu a dorit sa faca speculatii asupra vinovatilor.

La aproximativ 11:10, ora locala, pe data de 7 iulie BBC News a informat ca pe un sit web cunoscut a fi operat de asociati ai Al-Qaeda s-a gasit o declaratie de 200 de cuvinte care revendica responsabilitatea pentru atacuri. Magazinul online german, Spiegel Online (situl web al ziarului Der Spiegel) si BBC Monitoring au anuntat ca o grupare numita 'Organizatie Secreta - Al-Qaeda in Europa' a revendicat atacurile pe forumurile Al-Qal3ah (Castelul). Anuntul precizeaza ca atacurile sunt un raspuns la implicarea britanica in invadarea Irakului si Afghanistanului. Scrisoarea cerea si altor guverne implicate in Irak (mentionand Danemarca si Italia) sa paraseasca Irakul si Afganistanul. Totusi, un analist saudit la Londra a mentionat ca araba din declaratie avea greseli de gramatica si ca citatul din Coran era incorect, lucru care nu este tipic pentru Al-Qaeda.

Atacurile au cateva similaritati cu atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid si sugereaza stilul Al-Qaeda, a declarat Sebestyén Gorka, un analist de securitate din Budapesta. "Primul lucru care atrage atentia este natura sincronizata a atacurilor, care este clasica pentru Al-Qaeda si organizatiile inrudite cu Al-Qaeda".

Deci, pe data de 7 iulie, o persoana semnata 'Nur al-Iman' a trimis o declaratie pe forumurile Qal3ah in care atacurile erau revendicate de o grupare pana acum necunoscuta, 'organizatia secreta a jihadului al Qaeda in Europa'. Iata, in continuare, traducerea textului declaratiei:

In numele lui Allah, cel milostiv, cel milos, domneasca pacea peste neobositul si neinfricatul, Profetul Muhammad, pacea Domnului domneasca peste el.

Natiunii islamice si natiunii arabe: Bucurati-va, caci a venit vremea razbunarii pentru guvernul sionist cruciat britanic, ca rasplata pentru masacrele pe care Marea Britanie le comite in Irak si Afganistan. Eroici mujahedini au dus la bun sfarsit binecuvantatul atac la Londra. Marea Britanie arde acum de furie, teroare si panica in sferturile sale nordic, sudic, estic si vestic.

Am avertizat in repetate randuri guvernul si poporul britanic. Ne-am respectat promisiunea si am pus la cale un slavit atac militar in Marea Britanie dupa ce mujahedinii nostri au depus eforturi inversunate de-a lungul unei mari perioade de timp, pentru a asigura succesul atentatelor.

Continuam sa avertizam guvernele Danemarcei si Italiei si toate celelalte guverne cruciate de faptul ca vor fi pedepsite in acelasi fel daca nu isi retrag trupele din Irak si Afganistan. Cel ce avertizeaza e scuzat.

Allah spune:

'Daca voi Il veti sprijini pe Allah, va va sprijini si El pe voi si va va intari picioarele voastre' [Coran Sura

ATENTATELE DIN 11 MARTIE 2004 DE LA MADRID

In dimineata zilei de joi 11 martie , zece rucsacuri incarcate cu TNT au explodat in patru trenuri in Madrid Spania) in timp ce intrau si ieseau pasageri din patru statii diferite.

Exploziile au avut loc simultan, intre 7:39 si 7:42 dimineata in statiile madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) si Santa Eugenia (1 bomba) si o a patra in calea Téllez spre Atocha (4 bombe). Fortele de securitate au gasit si alte trenuri incarcate cu explozibil, dupa cele declarate de ministrul de interne spaniol Ángel Acebes, ce aveau sa fie detonate la ajungerea ambulantelor.

Atacul a produs cel putin 199 de morti (dintre acestia 181 in momentul efectiv al exploziilor) si 1467 raniti, numar cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa in timpuri de pace, dupa atacul aerian (asupra unui avion Pan Am) din Lockerbie pe 21 decembrie

Politia a detonat mai multe bombe care aveau sa explodeze in statii. Un total de 13 bombe au fost pregatite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile inainte de alegerile generale

Patruzeci si unu de morti erau cetateni straini, printre care cincisprezece proveneau din Romania, cate cinci din Ecuador si Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, si cate unul din Bulgaria Chile Cuba Republica Dominicana Guineea-Bissau Franta si Maroc

Autorii atentatului nu sunt cunoscuti inca, dar investigatiile continua. O ipoteza importanta este cea lansata de guvernul spaniol care incrimineaza Organizatia Separatista Basca (ETA). Alta ipoteza, cea lansata de un ziar arab aparut la Londra, citeaza o declaratie, posibil apartinand Al-Qaidei, in care organizatia revendica atentatul motivata fiind de sprijinul acordat de José María Aznar guvernului american, dupa Atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York

In prima faza, atentatul a fost atribuit, de catre guvern si majoritatea mediilor de comunicatie, organizatiei ETA. Garda Civila a dejucat deja numeroase planuri atribuite organizatiei separatiste si pe 29 februarie a capturat peste 500 kg de explozivi si a arestat presupusi membri ai ETA. Explozivii erau de acelasi tip ca cel folosit la atentatele de la Madrid. (Acest lucru pare sa fie dezmintit in ultimele informatii de la Interne).

Totusi, ETA obisnuia sa anunte inainte de atacurile sale, iar inainte de acest atac nu a existat nici un anunt. Directorul Europol Jürgen Storbeck, a precizat ca exploziile 'nu corespund cu modus operandi pe care ETA l-a adoptat pana acum'. In plus, tinand cont ca atacurile se produc la 2 ani si jumatate dupa atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York (911 zile, iar in engleza atentatul este de obicei referit ca si 9/11), s-ar putea zice ca atentatorii urmeaza tipul celor care ataca in zile cu semnificatie importanta pentru ei.

ETA a revendicat responsabilitatea pentru mai mult de 800 de morti de la fondarea sa, in . ETA a atentat si cu alte ocazii in perioada campaniei electorale.

Arnaldo Otegi, lider al partidului politic Batasuna, scos in afara legii pentru legaturile sale cu ETA 'respinge in totalitate' acest 'masacru' si orice legatura a sa cu atentatul. A sugerat ca ipoteza ca vinovati ar fi teroristi islamici ca Al-Qaida, probabil ca raspuns la sprijinul spaniol dat invaziei Irakului. Prima reactie a guvernului a fost sa respinga aceasta interpretare, considerand ca este vorba de inducerea in eroare a investigatiei.

In seara/noaptea lui 11 martie, conform Ministrului de Interne al Spaniei, se deschide o noua linie de investigatie, care are sa gaseasca o caseta audio in araba cu verseturi din Coran intro furgoneta, la Alcalá de Henares, de unde veneau trei din cele patru trenuri. In aceeasi linie, ziarul 'Al Quds Al Arabi' Al-Quds a primit la sediul sau din Londra o scrisoare care afirma ca Brigazile lui Abu Hafs Al Masri, in numele al-Qaidei, reteaua terorista a lui Osama bin Laden, se afla in spatele atentatelor de la Madrid. Scrisoarea mai zice ca atacurile au fost 'o reglare de conturi' cu Spania, pe care o acuza de complicitate cu Statele Unite si Regatul Unit, de o 'cruciada contra Islamului

Mai tarziu, au aparut indoieli in privinta autenticitatii acestui comunicat, deoarece grupul a mai reclamat responsabilitate in numele Al-Qaidei in atentatul contra sinagogilor din Turcia pe 15 noiembrie 2003 si delegatiei Natiunilor Unite in Bagdad pe 19 august acelasi an.

In noiembrie , autoritatile spaniole au arestat opt oameni suspectati de a opera pentru al-Qaida, unul dintre ei avand relatii in trecut cu ETA. Osama bin Laden a amenintat public in 2003 cu actiuni de pedepsire contra tarilor care vor sprijini Statele Unite in invazia Irakului, indicand foarte clar numele Spaniei, care are 1300 soldati pe pamantul irakian la inceputul lui 2004.

La orele 14 in ziua de 12 martie, Ministrul de Interne a dat o serie de detalii referitoare la detonare si tipul de exploziv implicat, care pare sa sublinieze banuielile asupra unui grup islamic.

Cu o zi inainte, doua persoane au distribuit brosuri in regiunea basca, in care se vorbea de atacarea Retelei Nationale de Cai Ferate Spaniole, RENFE

Saptamana anterioara, un grup terorist numit AZF a negociat cu Ministrul de Interne francez, dupa ce a amenintat ca va atenta la reteaua de cai ferata franceza. AZF era numele unei fabrici care a explodat accidental, conform informatiilor oficiale, in orasul Toulouse, la cateva sute de kilometru de frontiera cu Spania, pe 21 septembrie 2001, la doar zece zile de la momentul 11 septembrie 2001. Pana in ziua de azi, nu s-au gasit legaturi intre aceste doua evenimente.

La numai trei zile inainte de alegerile generale, principalele partide politice din Spania si-au suspendat campania electorala ca urmare a atentatelor.

        Guvernul a decretat trei zile de doliu national si a chemat populatia la manifestari in toate orasele principale sub emblema 'Cu victimele, cu Constitutia, impotriva terorismului'.

Regele Juan Carlos I a tinut un discurs televizat condamnand atentatul. De obicei singura astfel de aparitie a regelui la televiziune este cu ocazia sarbatorilor de Craciun. In discurs el nu a mentionat deloc gruparile ETA sau Al Qaida.

Pe plan international diversi lideri mondiali si-au exprimat condamnarea lor asupra atentatelor de la Madrid si s-au solidarizat cu victimele. Printre acestia s-a aflat si prim-ministrul roman Adrian Nastase

Parlamentul European a declarat ziua de 11 martie 'ziua victimelor terorismului'. Statele Unite ofera sprijinul lor in lupta antiterorista pentru a gasi responsabilii. Israel trimite experti pentru recunoasterea cadavrelor si analiza ADN.

Amnisty International condamna atentatele.

Portugalia declara ziua urmatoare, 12 martie, zi de doliu national.

In Franta, toate steagurile nationale au fost coborate in berna in timpul celor trei zile de doliu din Spania.

Personalitati precum Romano Prodi Silvio Berlusconi Jean-Pierre Raffarin si Joschka Fischer au venit pe 12 martie la Madrid pentru a participa la protestele pacifiste de la 7 seara.

Cea mai mare parte din bursele europene au cazut cu procente intre 2 si 3% ca si consecinta a atacurilor de la Madrid. Indicele Dow Jones a cazut cu 1,6%. Actiunile intreprinderilor legate de aviatie si turism au fost cele mai afectate.

In Romania, drapelul national a fost coborat in berna, iar ziua de 14 martie a fost declarata zi de doliu national, in solidaritate cu victimele din atentat (la acel moment existau 9 morti, 8 disparuti si 24 de persoane erau inca internate in spital).

ATENTATELE DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 DE LA NEW YORK

Atentatele de la 11 septembrie 2001 (cunoscute sub denumirea 9/11 de anglofoni) au constat dintr-o serie de atentate sinucigase care a implicat deturnarea a patru avioane de pasageri. Avioanele au fost folosite ca bombe aeriene; aproximativ 3.000 de persoane au fost ucise (dupa surse oficiale) pe data de 11 septembrie . Pe langa pierderile omenesti, Turnurile Gemene ale World Trade Center si alte cinci edificii au fost distruse sau s-au daramat partial; inca 23 de edificii si Pentagonul au fost afectate.

Atentatele au reprezentat primul atac important al unei 'puteri straine' asupra Statelor Unite de la atacul de la Pearl Harbor, desi cifra mortilor, aproape 3.000, o depaseste pe cea a atacului mentionat (2.400). Obiectivele principale erau civilii, si nu s-au folosit forte militare conventionale.

         La putin timp dupa atacuri, Statele Unite au acuzat gruparea fundamentalista islamista al-Qaeda de contribuire la atentate. Acest lucru a inceput asa-numitul 'Razboi contra terorismului', care a provocat retragerea talibanilor de la guvernarea Afganistanului in octombrie 2001, dar care a pastrat implicarea sauditilor in interesele americane. Invazia Irakului din 2003 a fost considerata de unii ca parte a razboiului contra terorismului, desi acest lucru a fost mult timp in discutie. Dupa atacuri, guvernul american a supus la presiune grupurile pe care le acuza de terorism, precum si toate guvernele si tarile pe care le acuza de sustinerea acestuia. De asemenea din cauza atentatelor, opinia publica s-a centrat mai ales pe securitatea nationala, creandu-se chiar o noua agentie federala, Departamentul de Securitate Nationala

Cumplitul atac terorist, care i-a dovedit in mod tragic Americii ca este atat de vulnerabila, a marcat adevarata intrare a lumii in secolul al XXI-lea. A fost primul atac din istorie comis pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. 19 membri ai gruparii Al-Qaida au folosit patru avioane de pasageri. Doua dintre acestea au lovit cele doua turnuri ale World Trade Center din New York. Un al treilea a intrat in cladirea Pentagonului, simbol al superputerii militare americane. Al patrulea aparat, care - se pare - urma sa se indrepte spre Capitoliu, s-a prabusit in statul Pennsylvania, dupa o confruntare intre cativa pasageri si teroristi.

ATENTATUL DIN 1 SEPTEMBRIE 2004 DE LA BESLAN

       Orasul Beslan este situat in Republica autonoma Osetia de Nord unde majoritatea populatiei este de etnie osetina si de religie crestina. Exista insa si o comunitate semnificativa de rusi - ei reprezinta 30 la suta din totalul populatiei republicii. Putinii musulmani din Osetia de Nord traiesc mai cu seama in vestul republicii.

       Este o situatie foarte diferita de cea din restul Caucazului de Nord, predominant musulman si cu o compozitie etnica mult mai variata. Caucazul este de altfel una dintre cele mai volatile regiuni din lume - tocmai din cauza multitudinii de etnii care au fost obligate sa convietuiasca in varii zone autonome create de Stalin in anii 30.

       Este si o zona cu traditii si culturi foarte razboinice care au la baza principiul: 'ochi pentru ochi, dinte pentru dinte'. Asa ca acum sunt temeri ca masacrul din Beslan ar putea declansa un sir de razbunari care ar putea destabiliza intreaga regiune.

       Orasul Beslan este situat intro zona predominant crestina din estul Osetiei de Nord. In acelasi timp se afla la numai cativa kilometri de granita cu Ingusetia - iar intre cele doua republicii sunt tensiuni vechi.

       In primul rand exista o disputa teritoriala: spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial Stalin a ordonat deportarea din Asia Centrala a tuturor ingusilor si a cecenilor - care se inrudesc etnic - sub pretextul ca ar colabora cu Germania nazista.

       Ca urmare multe din casele ingusilor si cecenilor au fost ocupate de oameni din alte grupuri etnice - inclusiv de osetini.

       La mijlocul anilor 50 cand fostul presedinte sovietic Nikita Hrusciov le-a permis tuturor celor deportati de Stalin sa revina in locurile lor de bastina au avut loc multe conflicte legate de proprietati si teritorii.

       In plus, atat ingusii cat si cecenii au pastrat sentimente ostile fata de Moscova in urma deportarii si in randul lor au inflorit puternice sentimente in favoarea independentei.

       Dupa dezmembrarea fostei URSS aceste sentimente au dus - in Cecenia - la conflict armat. Ingusetia nu s-a revoltat impotriva Moscovei, dar se crede ca multi dintre locuitorii sai ar dori secesiunea fata de Rusia.

       Luarea de ostatici de la Beslan a inceput la 1 septembrie 2004, in prima zi a anului scolar. Rebelii ceceni care au patruns in incinta Scolii nr.1 au sechestrat peste 1000 de persoane, cerand, in schimbul eliberarii lor, ca fortele ruse sa puna capat razboiului din Cecenia. Totul s-a transformat intro baie de sange, dupa ce fortele de securitate ruse, care initial au spus ca nu vor recurge deloc la forta, au luat cu asalt scoala la data de 3 septembrie, actiunea soldandu-se cu moartea a 186 de copii. Dintre cei 32 de autori ai luarii de ostatici, 31 au fost ucisi de fortele ruse. Singurul supravietuitor a fost prins, judecat si condamnat la inchisoare pe viata.[44]

       FILMUL EVENIMENTELOR. 'Barbati barbosi, inarmati, au patruns in curtea scolii in timpul ceremoniei de incepere a noului an scolar, in dimineata zilei de 1 septembrie', a reamintit judecatorul, citand depozitiile martorilor audiati in cadrul procesului teroristului cecen Nurpachi Kulaiev. In curtea scolii se aflau la acel moment mai bine de 1.000 de persoane, profesori, parinti si mai ales multi copii. Combatantii 'au tras focuri de arma in aer, conducand oamenii spre cladirea scolii'. Teroristii au 'obligat ostaticii sa se aseze' si au 'instalat mai multe dispozitive explozive in interiorul cladirii', explicand: 'Toate astea sunt din cauza lui Putin si a lui Dzasohov' (Presedintele rus, Vladimir Putin, si cel al Osetiei de Nord, Alexandr Dzasohov). 'Teroristii cereau retragerea trupelor federale din Cecenia. Ei amenintau ostaticii ca vor arunca in aer scoala daca fortele de ordine ar fi luat cu asalt cladirea.' Daca in prima zi ostaticilor li s-a permis sa mearga la toaleta si sa-si potoleasca setea, in a doua zi li s-a interzis, motiv pentru care multi dintre copii au ajuns sa isi bea propria urina. In a treia zi, potrivit unui martor, 'teroristii au propus tuturor celor insetati sa se aseze sub un dispozitiv exploziv atarnat de plafon, dupa care s-au produs exploziile in lant'. Ostaticii care au supravietuit incercau sa fuga pe ferestre, insa teroristii au inceput sa-i impuste.

       CONTRADICTII. Martorii au declarat ca sosirea trupelor speciale ruse a salvat viata a sute de ostatici, insa rudele victimelor nu sunt de acord cu aceasta varianta. 'Unul dintre teroristi ne-a spus ca fortele federale au tras asupra scolii', a spus un martor. 'Am auzit verdictul martorilor in cazul actiunilor teroristilor, insa nu am auzit nimic despre focurile de arma care au fost trase din exterior, care au atins ostaticii pe care rapitorii ii asezasera la ferestre pentru a se proteja', a reclamat si Ella Kessaieva, presedinte al ONG-ului Vocea Beslanului, pentru AFP. Actiunile trupelor speciale ruse raman controversate, avand in vedere ca, potrivit unor martori, exploziile dinauntrul scolii ar fi putut declansa o actiune in forta a rusilor, care abia asteptau momentul potrivit pentru a interveni. Din nefericire, ca si in cazul luarii de ostatici de la Teatrul Dubrovka, din Moscova, rusii nu au pus pe primul plan securitatea ostaticilor, criza de la Beslan incheindu-se cu moartea a sute de persoane, din care peste 300 erau copii.[45]

ATENTATUL DIN 20 MARTIE 1995 DE LA TOKIO

Secta "AUM" (AUM SHINRIKYO) a fost infiintata in anul 1987 de Shoko Asahara, scopul acesteia fiind de a stapani toata Japonia si apoi intreaga lume. Doctrina grupului este de tip budist. Aprobata in 1989 sa functioneze ca o entitate religioasa conform legislatiei japoneze, gruparea a candidat la alegerile parlamentare din Japonia, din 1990. Cu trecerea timpului, cultul a inceput sa faca preziceri referitoare la sfarsitul lumii, declarand ca Statele Unite vor incepe cel de-al III-lea Razboi Mondial cu Japonia. Guvernul japonez a revocat recunoasterea Aum, ca organizatie religioasa, in octombrie 1995. Cu toate acestea, in 1997 guvernul a decis sa nu invoce Legea Anti-subversiva impotriva grupului, care ar fi scos cultul in afara legii. In anul 2000, Fumihiro Joyo a preluat controlul sectei Aum, dupa ce acesta ispasise o pedeapsa de trei ani de temnita. Joyo fusese inainte purtator de cuvant si liderul ramurii din Rusia a organizatiei. Sub conducerea acestuia, secta Aum si-a schimbat numele in Aleph, declarand ca este impotriva violentei si a viziunilor apocaliptice ale lui Shoko Asahara.

La 20 martie 1995, membrii Aum, in mod simultan, au intreprins un atac chimic cu substante neuroparalizante in mai multe statii de metrou din Tokyo, ucigand 12 persoane si ranind peste 6.000. Studii recente arata ca numarul persoanelor care au suferit vatamari fizice, ca urmare a atacului chimic, este de aproape 1.300, restul fiind afectati de traume ale sistemului psihic.

Gruparea a fost responsabila si pentru alte 'accidente chimice suspecte' petrecute in Japonia in 1994. Eforturile gruparii de a intreprinde atacuri cu arme biologice nu au fost incununate de succes. Politia japoneza l-a arestat pe Asahara in mai 1995, acesta fiind judecat pentru 17 crime, la sfarsitul anului 2000. Din 1997, gruparea a continuat sa recruteze noi membri, sa se implice in derularea de activitati comerciale si sa achizitioneze proprietati. Cu toate acestea, activitatile gruparii au inregistrat o scadere semnificativa in anul 2000, printre alte motive ale descresterii aflandu-se si luarile de pozitie ale opiniei publice. Secta Aum se estimeaza ca are in componenta intre 1.500 si 2.000 de membri si este posesoare a unui site pe Internet.

In timpul atacului asupra statiilor de metrou din Tokyo, gruparea declara ca numara 9.000 de membri in Japonia si peste 40.000 in intreaga lume. Principalii membri ai sectei Aum se gasesc doar in Japonia, ramuri derivate din grupare, situate pe teritoriul Rusiei, avand in componenta un numar nedeterminat de membri.[46]

Potrivit filosofiei de baza a gruparii teroriste alcatuita dintr-o mixtura de credinte hinduse budiste si yoghine  prin care se propavaduiau ascetismul si devotiunea fata de un guru,  Japonia trebuia "purificata" pentru a face loc unei "societati ideale" inspirata dupa modelul organizatiei Aum. La aceasta "purificare" se putea ajunge doar prin declansarea Armageddonului.

Asahara propavaduieste sfarsitul lumii dupa ce se auto-proclama profet si pretinde ca a trait o profunda experienta mistica in timpul unei calatorii in Himalaya.

El atrage in randurile sectei recunoscute ca atare in 1989 de legea nipona, persoane din elita intelectuala si financiara dornice sa faca parte dintr-un fenomen spiritual eliberator din rutina si stres. Unii membri sunt tinuti cu forta si obligati sa verse bani in organizatie. Fiind cultul cu cea mai mare crestere a numarului de adepti intr-un timp record din Japonia si un patrimoniu de peste 1 miliard de dolari. Organizatia mai avea adepti si in Sri Lanka, Germania,  California si Statele Unite.

Primul atac terorist cu gaz sarin a avut loc in iunie 1994 la Matsumoto, Tokyo,  cand membri ai Aum au condus un automobil modificat pentru a raspandi gazul in mod strategic in apropierea unei cladiri  in care erau cazati judecatorii si personalul auxiliar al instantei care se ocupau cu judecarea unei spete referitoare la secta Aum. Sapte persoane au fost ucise, iar 150 au fost ranite. Al doilea si cel mai important atac al gruparii a  vizat raspandirea de gaz sarin in sistemul de metrouri din Tokyo, care transporta zilnic aproximativ patru milioane de pasageri. Astfel, la o ora de varf a diminetii din 20 martie 1995, 12 persoane au fost ucise si sanatatea altor 5 000 a fost afectata in urma inhalarii gazului sarin. Prin acest atac s-a marcat un punct de cotitura in istoria terorismului, deoarece Aum a fost prima si singura grupare de pana acum care a folosit in atacurile sale arme de distrugere in masa.[47]