Regina
Elisabeta
Se pare ca moartea reginei Maria a indepartat un nor negru amenintator,
care timp de cinci ani atarna ca un val deasupra Angliei. Incoronarea
Elisabetei a fost primita cu bucurie de catre protestanti si toate suferintele
indurate de ei in timpul domniei anterioare sangeroase au fost uitate o clipa
in nadejdea ca vor veni zile mai bune.
Insa regina Elisabeta iubea la fel de mult puterea cum a iubit-o tatal
ei, regele Henric al VIII-lea si nu a avut de gand sa fie mai prejos decat el
in conducerea absoluta a bisericii si a statului. S-au emis in graba legi care
o numeau capetenia suprema a bisericii si a natiunii, si a fost imputernicita sa
creeze o inalta comisie sau tribunal care sa judece pe cei care au fost acuzati
ca nu luau parte la slujbele Bisericii Angliei. Puterea acestui tribunal se
intindea peste toata tara, stapanind atat asupra preotimii cat si a poporului.
Oricare trei membrii ai acestui tribunal puteau lua masuri ca sa descopere, citand
martori, sau folosind alte mijloace, pe oricine care vorbea impotriva suprematiei
reginei sau refuza sa respecte forma de inchinare introdusa in biserica. Ei
aveau puterea sa investigheze orice afirmatie eretica, sa caute carti sau
scrieri care incitau la revolta, sa judece toate cazurile de lipsa voita de la
slujbele bisericii si sa pedepseasca pe cei care incalcau astfel legea dandu-le
amenzi.
Dupa cum se vede, libertatea religioasa asa cum o cunoastem noi astazi
era la fel de departe de a fi realizata ca intotdeauna. A trebuit sa treaca mai
mult de un secol pentru ca persecutia sa inceteze pe deplin si ca legiferarea
Actului de Toleranta sa instaureze in mod desavarsit libertatea de inchinare in
Anglia. Insa cel putin Elisabeta nu era cruda si aversiunea ei fata de sange a
fost o insusire caracteristica ei, in totala opozitie cu firea
Mariei.
Rugurile cumplite au mai ars un timp in Spania si in tinuturile aflate
sub puterea ei, dar in Anglia istoria martirajului a fost incheiata odata cu
incheierea domniei reginei Maria.
