PICTURA - William Turner, romanticul revolutiei industriale

PICTURA

 

William Turner, romanticul revolutiei    

industriale

Argument

William Turner - pictorul englez care a pictat cu suflet de romantic intr-un stil aproape impresionist; precursor al impresionismului si mare iubitor de mari , e deasemenea si cel care a inspirit pe multi dintre impresionisti: pe James Abbott McNeill Whistler, pe Claude Monet, pe Lonis Bourgeois si nu in ultimul rand pe Thomas Moran, care e considerat un "Turner al Americii". Turner a studiat atent natura (nici un artist nu a studiat natura cu mai multa inversunare) sesizand sufletul si esenta frumusetii, fara sa acorde atentie mijloacelor prin care aceasta a luat nastere.

'Turner a descoperit si a transpus pe panza, intr-o maniera de vizionar, extraordinara subtilitate a naturii insulelor britanice, cu cele trei componente ale ei: soarele, marea si ceata. Culorile se topesc in tonuri fantastice, formele se estompeaza in contururi abia vizibile. E o lume de vis, o feerie pe care n-am mai vazut-o nicaieri in pictura, in nici unul din tablourile marilor galerii de arta ale lumii.' (Dumitru Popescu). L-a obsedat intotdeauna cromatica, motiv pentru care impresionistii se intorc intotdeauna la el ca la un exemplu pentru coloristica.

Talentul sau artistic a fost observat de tatal sau inca de la varsta de 10 ani datorita multiplelor desene excelente pe care le realiza. Tot tatal sau a fost si cel care l-a ajutat si la indemnat sa se faca pictor. In 1789 a intrat la Royal Academy, scoala londoneza oficiala de pictura. Foarte multi dintre colegii sai il admirau ca pe un faimos pictor foarte talentat, consacrat chiar.

CUPRINS

CAPITOLUL I

Viata artistului.

De la romantism la realism.

1.3 Lucrari importante ale lui WILLIAM TURNER.

CAPITOLUL II

2.1 Ploaie, aburi si viteza-marea cale ferata din vest.

2.2 Venetia vazuta de pe Canale della Giudeca.

2.3 Ulise luandu-l in deradere pe Polifem.

Capitolul I.

Viata artistului

JOSEPH MALLORD WILLIAM TURNER (1775-1851)

- Se naste la Covent Garden, London.

1789 - Lucreaza cu artistul Thomas Malton. Este admis la Scolile

Academiei Regale de Arta din Londra.

1790 - Expune prima sa acuarela la Academia Regala.

1796 - Expune prima sa pictura im ulei la Academia Regala ( Pescari pe

mare).

1799 - Ales membru asociat al Academiei Regale.

1802 - Ales membru deplin al Academiei Regale; face prima dintre

numeroasele sale calatorii in Europa.

William Turner este probabil cel mai original si mai creativ artist pe care Anglia l-a avut vreodata. Fiul al unui barbier, Turner desena si picta diferite scene , inspirit fiind de fluvial Tomisa care curgea in apropierea locuintei sale. Inca din adolescenta, lucrarile sale au fost acceptate spre a fi expuse in cadrul Academiei Regale, Iar la varsta de doar 27 de ani, artistul a fost ales membru cu drepturi depline al acestei institutii de prestigiu.

Turner si-a directionat impresionanta energie spre peisagistica, efectuand multe calatorii de documentare in acest sens, atat in Anglia cat si in restul Europei, intr-o perioada in care calatoriile erau inca periculoase si dificil de realizat. Astfel Turner a reusit sa gaseasca diferite motive de inspiratie in nenumaratele peisaje de o frumusete rapitoare intalnite in aceste calatorii, de la imaginile straluciroare dar linistite si magice ale Venetiei,pana la uimitorele "descrieri"ale furtunilor de zapada din Alpi .

Artistul prefera in mod deosebit sa picteze marea, suprizandu-i toate stariile, de la momentele de calm, pana la furtunile cele mai violente, cand vasele si marinarii, de o potriva, par a se contopii vartijului de lumina si culoare.

Inspira pe:

Impresionisti. Investigarea de catre Turner a naturii variabile si a calitatii abstracte a cerului si a apei prefigureaza multe dintre punctele de interes ale impresionismului francez.

James Abbott McNeill Whistler(1834-1903). Efectele atmosferice si calitatile abstracte ale Nocturnelor de Whistler (anii 1870) datoreaza mult modelului lui Turner.

Thomas Moran (1837-1926). Acest pictor peisagist american, nascut in Anglia, a fost numit "Turner al Americii". Vederile sale panoramice asupra Vestului american surprind calitatile sublime ale lumii, culorii si atmosferei, regasite si in arta lui Turner.

Claude Monet(1840-1926). Vederile asupra Tamisei, Venetiei, peisajele marine si terestre ale lui Monet reflecta adesea aspiratia si studiul lui Turner.

Louise Bourgeois(n.1911). Bourgeois spune despre Turner: "Desi arta mea este diferita de cea a lui Turner, sunt in stare sa ma indentific cu opera lui si sa il apreciez foarte mult".

Joseph Mallord William Turner s-a ridicat deasupra inceputurilor sale modeste, pentru a deveni cel mai important si mai pretuitor pictor peisagist englez al secolului al XIX-lea. Doar John Constable(1776-1837) poate fi asemuit lui. Originalitatea lui Turner il deosebeste de toti contemporanii sai. Catre sfarsitul carierei, lucrarile pline de culoaresi de expresivitate ale lui Turner au dovedit o calitate artistica abstracta neegalata in arta europeana a epocii. Sub influenta conceptului de "sublim" asa cum a fost definit in scrierile politicianului si filosofului irlandez Edmund Burke(1729-1797), Turner a dat o forma vizuala fortei infricosatoare si destructive a naturii. Criticul de arta John Ruskin (1819-1900) a devenit un aparator infocat al artei sale, sugerand ca, in peisajele sale, Turner a vazut lumea intr-un alt mod. Turner a fost un talent precoce. Dupa ce a invatat cateva dintre notiunile fundamentale in tinerete, artistul in devenire a facut primele desene in 1787. La scurt timp dupa aceea, a fost angajat temporar de catre arhitectul Thomas Mlton (1748-1804), care a ajuns la concluzia ca Turner nu a avut niciodata valoare ca pictor. Au urmat si alte false inceputuri, dar, in 1789, Turner a intrat la Scolile Academiei Regale de Arte. In cativa ani, a castigat respectul contemporanilor cu acuarelele, desenele si tablourile sale. Impregnate de traditia Vechilor Maestri, multe dintre lucrarile de inceput ale lui Turner au fost neinspirate. Tot in aceasta perioada a capatat obiceiul de a face schite dupa natura, umpland multe caiete in timpul numeroaselor sale calatorii in tara si in strainatate. La inceputul secolului al XIX-lea, Turner si-a gasit adevarata vocatie. Picturile si acuarelele sale infatisand naufragii, trecatori montane, orasul si mediul rural stau martore ale unui suflu proaspat de abordare a peisajului. Lumina si atmosfera, culoarea si miscarea dramatica se impletesc pentru a vesti romantismul.

1.2 De la romantism la realism

Termenul de "romantism'' imbraca aspecte numeroase si variate. Pentru Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), romantismul a insemnat intoarcerea la natura; pentru Johann Wolfgang Von Goethe (1749-1832) era o boala; pentru Heinrich Heine (1797-1856) era infinitul; pentru Victor Hugo (1804-1876) arta emotiilor si a inimii, iar pentru Charles Baudelaire (1821-1867),modernul. In pictura, spiritul romantic este definit de artisti ca Henri Fuseli (1741-1825), Francisco Goya (1746-1828) William Blake (1757-1827), Caspar Friedrich (1774-1840) Joseph Malord ,William Turner (1775-1851), John Constable (1776-1837), Jean-Auguste-Dominique Ingres (1780-1867), Theodore Gericault (1791-1824), Francesco Hayez (1791-1882) si Eugene Delacroix (1797-1863). Romantismul in arta, muzica si literatura este adesea opus impulsului sau punct de vedere clasic. Conceptele de clasicism iar in sec. al 18-lea de neoclasicism si romantism sunt indisolubil legate. Acest lucru se vede cel mai bine in arta lui Ingres, ale carui lucrari pot fi pe drept considerate ca apartinand "clasicismului romantic" sau "romantismul clasic". Printre trasaturile definitorii ale viziunii romantice in arta sunt modul de abordare a tematicii subiective si emotionale, dragostea pentru exotic, viziunea asupra lumii care pune accent pe vastitatea si pe natura haotica a universului, interesul pentru stiinta si cunoasterea empirica si grija primordiala fata de drepturile individului in societate-reflectarea pornirilor si ideilor aduse de Revolutia Americana si de cea Franceza.

IN TRADITIA ROMANTICA

Arta romantica a aparut in sec.al XVIII-lea in Germania, Anglia si Italia, cu literatura si poezia lui Goethe, William Wordsworth (1770-1850), John Keats (1795-1821), Ugo Foscolo (1778-1832) si Giacomo Leopardi (1798-1837) si cu picturile lui Fuseli, Blake, Turner si Constable. Catre 1830 odata cu triumful dramei Hernani De Hugo, pictorii Ingres si Delacroix se declarasera principalii protagonisti si bataliei dintre fortele clasice si romantice din Franta. Ideile si atitudinile generate de catre miscarea romantica au anticipat o multitudine de concepte moderne care au influentat istoria ulterioara a artei si culturii occidentale. Mostenirea spiritului romantic a continuat sa exercite influente asupra luptelor artistice de mai tarziu, impotriva formulelor academice, a regulilor ingraditoare si a traditiilor inradacinate. Joseph Mallord William Turner a devenit unul dintre cei mai importanti pictori peisagisti din secolul al XIX-lea, a carui cariera se intinde pe durata a 60 de ani. Panzele sale scot la iveala o lume a luminii si a culorii, a atmosferei si a emotiei. Anticipand impresionismul si pictura abstracta de mai tarziu, lucrarile lui Turner si acuarelele sale i-au atras multi discipoli, primind multe laude de la contemporani, precum criticul englez John Ruskin.

Este influentat de:

Pitoresc - Arta lui Turner a aparut din aceasta traditie topografica a peisajului, fermecatoare si vizual incantatoare ale naturii.

Claude Lorrain(1600-1682) Turner a admirat elementele compozitionale, efectele de lumina si starile de spirit poetice din peisajele clasice ale maestrului francez.

Richard Wilson (1714-1782) Unul dintre cei mai de seama pictori peisagisti britanici, stilul sau neoclasic nu l-a impiedicat sa redea starea de spirit impreuna cu pitorescul.

Secolul al XIX- lea

Dupa lovitura de stat din 18 brumar (noiembrie 1799), Franta aflata in perioada Consulatului, supusa ea insasi unui regim de intoarcere la ordine, isi afirma hegemonia pe continentul european. Imperiul, proclamat in 1804, atinge apogeul expansiunii sale geografice in 1811 (130 de departamente); Napoleon I le incredinteaza membrilor familiei sale tronurile tarilor aflate sub tutela; invinsilor le sunt impuse protectorate sau aliante diplomatice. Prezentat ca un sistem federativ european modern, apt sa favorizeze progresul civilizatiei, acest ansamblu este fragil. In tarile supuse, elitele cultivate, la inceput deschise Epocii Luminilor si in favoarea reformelor de emancipare impuse de Franta, sunt repede deceptionate. Ele se revolta impotriva umilintelor suportate si a tiraniei unui regim ale carui violente represiuni sunt denuntate de Goya, in Spania. Suveranii se coalizeaza. Infrangerile militare au nevoie de o putere imperiala pe care opinia publica franceza, satula de lupta, nu o mai sustine. Dupa eliminarea lui Napoleon, Congresul de la Viena reorganizeaza Europa pe principiile contrarevolutiei: legitimitatea vechilor dinastii, puterea regala de drept divin, o societate ierarhizata supusa autoritatii morale a religiei crestine. Noul echilibru european, care vizeaza impidicarea oricarei expansiuni franceze, se bazeaza pe Sfanta Alianta a monarhilor autoritari, solidari in a interveni impotriva oricarei tentative revolutionare.

De la neoclasicism la romantism

Napoleon concepe arta ca pe un instrument de propaganda, insa durata prea scurta a imperiului nu permite realizarea unor mari proiecte arhitecturale; arcul de triumf Carrousel, coloana din Piata Vendome copiaza monumente romane; mobilierul si artele decorative se doresc a fi pompoase; vulturii inlocuiesc grifonii si sfincsii stilurilor etrusc si egiptean, in voga in perioada Directoratului si a Consulatului. Pentru a servi regimul, pictura trebuie sa fie grandioasa: David, figura emblematica a neoclasicismului, este numit primul pictor al imparatului. Ingres incepe acum o cariera care va face din el dascalul clasicismului, aparatorul desenului. De asemenea, Gerard, Prud'hon, Gros, Girodet-Trioson, Gericault, ale caror opere fac dovada unei sensibilitati de alt tip, sunt si ei apreciati, iar opozantii regimului, Chateaubriand sau doamna de Stael, nu detin monopolul afinitatilor cu romantismul pe cale de a se naste. Marturia de netagaduit a complexitatii gusturilor acelei vremi este admiratia ferventa pe care Bonaparte i-o poarta poetului Ossian (pseudonimul literar al scotianului Macpherson), ceea ce explica comenzile de decoratiuni solicitate lui Gerard, apoi lui Ingres, inspirate dupa poemele bardului celt.

Varietatea tipurilor de romantism

Aparut inainte de Revolutie, fondat pe o estetica a emotiei, pe o perceptie a naturii revelatoare a starilor sufletesti, romantismul valorifica o conceptie psihologica a operei de arta. Ambiante subiective, cautate a sublimului, a misterului, a dramei, originalitate a reprezentarilor caracterizeaza o productie picturala care refuza adeseori contemporaneitatea. Subiecte literare sau istorice de inspiratie medievala, reprezentarea unei naturi salbatice, a unor munti grandiosi, a unor intinderi maritime furtunoase, a unor paduri adanci, a unui Orient sau a unei noi lumi exotice incita la evadarea temporala si spatiala. Miscarile romantice prezinta toate un punct comun, opozitia in fata fortelor ratiunii si a aplicarii regulilor clasice; in rest, sunt complexe, contradictorii, asociate uneori revendicarilor liberatoare novatoare, marcate adesea de un conservatorism reactionar, hranindu-se din diversitatea luarilor de pozitie individuale ale artistilor.

In Germania, curentul romantic exprima o opozitie hotarata fata de Franta imperiala dominatoare; antiacademic si patriotic, acesta isi extrage subiectele dintr-un trecut germanic mitificat si se arata interesat de traditiile folclorice, de legendele populare, de arta lui Durer. Impregnat de religiozitate, prin opozitie cu ateismul revolutionar, romantismul german admira arta gotica sau pe primitivii italieni inspiratori ai lui Cornelius, Pforr si Overbeck, fondatori ai comunitatii ''nazareene''. Prin Ruhge, Friedrich, Carus, romantismul devine cautare religioasa pana la misticism. In Marea Britanie, tara la moda pentru artistii de dupa 1815, expresiile romantismului iau multiple forme; compozitiile fantastice si vizionare, nelinistitoare, chiar morbide ale lui Fussli si ale lui Blake par antinomice peisajelor luminoase si sensibile ale lui Bonington si Constable sau cautarilor luministe apropiate de abstractiune ale lui Turner. Evocarea lumii medievale se impleteste cu trimful dramelor lui Shakespeare; moda exotica orientalizanta ia o turnura politica odata cu apropierea lui Byron de cauza grecilor. Dupa 1848, prerafaelismul paseist si totodata novator al lui Rossetti, Millais, Burne-Jones, Morris si Brown ia locul unui romantism aflat in declin. In Franta, in perioadei Restaurasiei si a monarhiei din iulie, romantismul cunoaste o extrema diversitate plastica, dar si ideologica. Picturii tumultoase a unui Gericault ale carui subiecte inspirate din actualitatea recenta par, unele dintre ele, sa conteste regimul, i se opun compozitiile conventionale ale unui Delaroce, autor de teme istorice, tratate in maniera pe cat de meticuloasa pe atat de teatrala, care plac publicului, dar si puterii. Chasseriau, ucenic emancipat al clasicismului lui Indres, oscileaza intre inspirtia orientala si tablourile religioase. Prin tehnica sa de fragmentare a tusei si indrazneala privind utilizarea culorii, Delacrois anunta impresionismul. Caricaturile si sculpturile lui Daumier descriu fara concesie epoca, practicile politice si clasele sale sociale.

Era revolutiilor

Doua forme de revolutii marcheza prin ritmul lor diferit secolul al XIX-lea european: cele politice si cea industriala. Popoarele doresc regimuri mai liberale, independenta, unitate nationala. Revendicarile grecesti si belgiene duc la crearea a doua noi state in 1830 si 1831. Mai multe tari adopta Constitutii care permit instaurarea unor regimuri reprezentative cenzitare. In schimb, insurectiile poloneze succesive sunt reprimate cu ferocitate si rusificarea se accentueaza. " Primavara popoarelor din anul 1848 dezamageste; burghezii liberali prefera autoritarismul riscurilor democratizarii institutionale revendicate de revolutionari. In Franta, dupa dezastrul militar (Sedan, 1870) care pune capat perioadei celui de-al Doilea Imperiu, ordinea morala trimfa odata cu inabusirea Comunei din Paris. Cea de-a treia replica se instaureaza cu dificultate; acest regim constituie o exceptie intr-o Europa majoritar-monarhica, pana in annul 1918. Unitatea germana si cea italiana s-au realizat in jurul Prusiei si, respectiv, a regiunii Piemont. Europei de Nord-Vest si institutiilor sale politice mai deschise i se opune restul-centrul, sudul si estul continentului-reactionar.

Progres si mutatii

Revolutia industriala se extinde pe continent in mod diferit, in functie de potentialul de materii prime, de energie, de mobilizarea capitalurilor, de capacitatile tehnologice si de voita politica in favoarea industrializarii. Ea determina profunde si rapide transformari economice si sociale. Noile activitati productive provoaca un exod rural masiv si o crestere urbana explziva. Putin cate putin se intaresc clasele de mijloc ale lucratorilor si functionarilor. Revolutia transporturilor terestre si maritime participa din plin la marike mutatii; construirea retelei feroviare favorizeaza dezvoltarea comertului, distruge econimia rurala, saracind zonele de la tara, indeseste populatia de la periferie, incita la calatorii de agrement si inaugureaza frecventarea turistica a statiunilor termale si balneare. Telegraful si telefonul usureaza schimburile. Crearea liniilor reguzlate ale vapoarelor cu aburi creste capacitatile comerciale ale Europei. Cautarea re materii prime, a unor noi piete de consum si desfacere rentabile sustine colonizarea. O popilatie in plina expansiune democratica fugind de mizerie sau de persecutiile politice si religioase, alege emigrarea spre tarile noi. Progresul economic inegal, diferentele sociale profunde care agraveaza perioadele de recesiune detrmina meditatia politica si elaborarea unor teorii reformiste sau revolutionare. Socialismul utopic si marxist, curent anarhist, influenteaza de acum inainte viata politica si luptele sociale. Democratizarea sistemelor educative, indispensabile pentru a raspunde evolutiei publice, precum si dezvoltarea presei scrise modifica mentalitatile.

Joseph Mallord William Turner a devenit unul dintre cei mai importanti pictori peisagisti din secolul al XIX-lea, a carui cariera se intinde pe durata a 60 de ani. Panzele sale scot la iveala o lume a luminii si a culorii, a atmosferei si a emotiei. Anticipand impresionismul si pictura abstracta de mai tarziu, lucrarile lui Turner si acuarelele sale i-au atras multi discipoli, primind multe laude de la contemporani, precum criticul englez John Ruskin.

Joseph Mallord William Turner s-a ridicat deasupra inceputurilor sale modeste, pentru a deveni cel mai important si mai pretuitor pictor peisagist englez al secolului al XIX-lea. Doar John Constable(1776-1837) poate fi asemuit lui. Originalitatea lui Turner il deosebeste de toti contemporanii sai. Catre sfarsitul carierei, lucrarile pline de culoaresi de expresivitate ale lui Turner au dovedit o calitate artistica abstracta neegalata in arta europeana a epocii. Sub influenta conceptului de "sublim" asa cum a fost definit in scrierile politicianului si filosofului irlandez Edmund Burke(1729-1797), Turner a dat o forma vizuala fortei infricosatoare si destructive a naturii. Criticul de arta John Ruskin (1819-1900) a devenit un aparator infocat al artei sale, sugerand ca, in peisajele sale, Turner a vazut lumea intr-un alt mod.

Turner a fost un talent precoce. Dupa ce a invatat cateva dintre notiunile fundamentale in tinerete, artistul in devenire a facut primele desene in 1787. La scurt timp dupa aceea, a fost angajat temporar de catre arhitectul Thomas Mlton (1748-1804), care a ajuns la concluzia ca Turner nu a avut niciodata valoare ca pictor. Au urmat si alte false inceputuri, dar, in 1789, Turner a intrat la Scolile Academiei Regale de Arte. In cativa ani, a castigat respectul contemporanilor cu acuarelele, desenele si tablourile sale. Impregnate de traditia Vechilor Maestri, multe dintre lucrarile de inceput ale lui Turner au fost neinspirate. Tot in aceasta perioada a capatat obiceiul de a face schite dupa natura, umpland multe caiete in timpul numeroaselor sale calatorii in tara si in strainatate. La inceputul secolului al XIX-lea, Turner si-a gasit adevarata vocatie. Picturile si acuarelele sale infatisand naufragii, trecatori montane, orasul si mediul rural stau martore ale unui suflu proaspat de abordare a peisajului. Lumina si atmosfera, culoarea si miscarea dramatica se impletesc pentru a vesti romantismul.

VIATA MODERNA SI OAMENII OBISNUITI

La fel ca in cazul romantismul, termenului de "realism" I s-au dat multe definitii si aplicatii in istoria artei occidentale. Odata cu inventarea for'tografiei, in 1839, s-au iscat noi discutii despre natura si scopul picturii si relatia ei cu adevarul si realitatea. Traditiile clasicismului si romantismului au aparut epuizate, invechite si irelevante intr-o noua lume industrializata. In Franta de la jumatatea secolului, arta lui Gustave Courbet (1819-1877) a fost punctul de pornire in crearea unui program realist care punea accentul pe angajamentul de a reprezenta aspectele eroice ale vietii moderne si oamenii obisnuiti. Franchetea tematicii, indrazneala tehnicii sale, politica radicala si personalitatea sa apriga au contribuit toate la o intelepciune in arta europeana, care nu poate fi definita decat ca moderna. In aceasta privinta, influenta lui Courbet asupra artei lui Edouard Mannet (1832-1883) si, prin Mannet, asupra dezvoltarii impresionismului francez, a fost profunda. In Anglia pictorii apartinand Fratiei prerafaelite, fondata in 1848, ca John Everett Millais (1829-1896), in ciuda unei predilectii pentru temele religioase, istorice si literare, si-au exprimat angajamentul fata de adevar, fata de acuratetea faptelor, de studiile in aer liber si de minuotiozitatea detaliilor, care a fost adoptat si de catre succesorii lui. Alti pictori realisti de seama ai secolului al XIX-lea sunt Honore Daumier (1808-1879), Jean-Francois Millet (1814-1875), Vilhelm Leibl (1844-1900), Wilslow Homer (1836-1910) si Thomas Eachins (1844-1916). Impusul realism a continuat sa se manifeste in diferite moduri in toata pictura moderna, de la Pop Art la foto realism si in diversele stiluri contemporane ale lui Andrew Wyeth (n. 1917),Lucien Freud (n.1922),Gerhard Richter (n.1932), John Currin (n.1962) si Jenny Saville (n.1970). Port la mare; Imbracarea Sfintei Ursula, Claude Lorrain,1641 National Gallery, Londra. Maiestria lui Lorrain de a infatisa peisajul clasic este dovedita de aceasta scena ce reda un episod din viata Sf Ursula. Arhitectura masiva este scaldata intr-o lumina stralucitoare, ce confera contur si nu dizolva formele. Opera de inceput a lui Turner a fost puternic influentata de Claude Lorrain .

Thomas Girtin (1775-1802). Peisajele in acuarela ale lui Girtin foloseau culori tari , aplicate cu miscari ample . Turner spunea, referindu-se la scurata viata a lui Girtin: "Daca Tom Girtin ar fi trait, eu as fi murit de foame".

1.3 Lucrari imortante ale lui William Turner

Sublimul

Concept estetic avand radacini in Grecia antica, prezentata in tratatul lui Edmund Burke "Cercetare filozofica asupra originii ideilor noastre despre Sublim si frumos"(1757). Cele mai dramatice efecte din natura erau considerate sublime.

1807- devine profesor de perspectiva la Academia Regala

1837- demisioneaza din postul de profesor al Academiei Regale

1845- numit vice presedinte al Academiei Regale

1850- are loc ultima sa expozitie la Academia Regala

1851- moare pe 19 decembrie in Chelsea si este inmormantat la catedrala Sf Paul

Ky Twombly(n. 1928) seria de 3 tablouri a lui Twombly

Conceptul estetic a sublimului, una dintre pietre de temeile ale miscarii romantice, era folosit atat in operele de arta, cat si in literature cu scopul de a evoca sentimental coplesitor al imensitatii. In formele sale mai indepartate de sens, acest termen incorpora imagini de violenta si teroare. In Anglia acest current a castigat in popularitate dupa ce Edmund Burke a publicat, in 1757, volumul Studiu filosofic a supra originii ideilor sublimului si frumosului. In opera lui Turner sublimul ia in general,forma unor conditii atmosferice catastrofale. Acestea pot fi observate mai cu seama in unele dintre lucrarile de factura istorica asa cum este Viscolul: Hannibal si armata sa trecand Alpii de asemenea ele pot fi regasite si unele dintre lucrarile cea au ca cursa de inspiratie Biblia si mitologia clasica,cum este luvrarea Galucus si Scylla: Metamorfozele lui Ovidiu 1841. Toate aceste subiecte ii ofereau lui Turner posibilitatea de a realiza scene grandioase in care indulgenta aceste elemente capricioase conditioneaza existenta oamenilor.

Compozitia ametitoare

Urmind metodele romanticilor,Turner era nerabdator sa infatiseze fortele naturii-furtunii puternice , inundatii si torente de apa- in starea lor salbatica, nestapanita. Pentru a le transpune in lucrari artistul si structura compozitia in jurul unui vartej. Prin efectele ametitoare ca de bulboane, create in picture ca naufragiul unui vas de transport.turner dorea sa atraga atentia privitorilor spre centrul lucrarilor sale. Dincolo de a opri furtuna scopul era acela de a interactiona cu spectatorii, facandu-I partasiii asestei experiente. Aceste compozitii ce par a se rotiametitor au devenit mult mai puternice pe masura ce cariera lui Turner progresa culminand cu extraordinara sa viziune. Viscolul-vas cu aburi iesind din port. Artistul pretindea ca a cerut echipajul sa-l lege de catarg pentru a putea resimti viscolul in toata furia sa. Datorita faptului ca Turner avea mult peste saizeci de ani la aceea vreme, povestea pare neverosimila. Cu toate acestea artistul a excelat fara indoiala, in a descrie conditiile atmosfgerice, gasind aici surse nesecate pentru opera sa.

Peisaje marine

Turner a iubit marea si a pictat-o in toate formele sale. O putea reprezenta linistita si calma asa cum a procedat in numeroasele sale lucrari topografice, descriind coasta; putea de asemenea sa o surprinda in momentele sale de calm straniu, precum in "Corabie veche pe Tamar". Cel mai adesea Turner este asociat cu marile agitate, asa cum se intampla in lucrarea"Divul Calais". Spiritual competitive al artistului era cel mai adesea motivate de dorinta surclasarii marilor maestrii ai scenelor marine din trecut. In 1800 de exemplu, Turner s-a aratat incantat in momentul in care a fost solicitat sa realizeze o lucrare care urma sa acompanieze un alt tablou realizat de Willam van de Velde cel tanar(1633-1707), unul dintre cei mai importanti peisagisti. Turner a raspuns acestei provocari, radicand linia orizontului din lucrarea "Vase olandeze in furtuna" astfel incat o mare parte a compozitiei putea fi dedicate"descrierii" minutioase a apelor tulburii. Turner era adeptul glorificarii vaselor care treceau prin aceste furtuni. In lucrarile Temerarul si Polifem, vasele au un aer nobil, eroic, care pun un con de umbra supra oamenilor transportati. De altfel vasele si peisajele marinecreau stari elegiace. In acuarela "Zorii de dupa naufragiu" Turner surprinde consecintele unei nopti de furtuna devastatoare, chiar daca nu se vad semnele presupusului naufragiu. Un caine-urland singuratic sub secera lunii-pare ca jeleste pierdera vasului.

Scene topografice

Turner si-a construit un numa ca artist topograf , folosindu-se de talentul sau pentru a exploata piata avantajoasa a gravurilor. Primele gravure ale lucrarilor sale au aparut in revista Copper Plate in 1794, artistul primind in schimb doua guine pentru fiecare gravura. A urmat un progres, astfel ca, in curand, ajunsese sa produca material sufficient cat sa umple volume intregi. Cea mai mare colectie se intitula "Vederi pitoresti din Anglia si Scotia", care a aparut in anii 1830. Aceasta continea un numar de 120 de planse pentru care Turner a fost platit cu sume intre 60 si 70 de guinee (63,00 si 73,50 de lire sterline)pentru fiecare dintre ele. O mare parte a operelor topografice ale lui Turner erau executate intr-un stil pitoresc. Printer cele mai bine vandute subiecte se gaseau castele, vederile spre rauri si biserici, asa cum reiese din lucrarile "Catedrala Lincoln" sau "Ruinele Fantanilor Abbey". Turner era bucuros sa adapteze realitatea-inaltand o stanca sau distorsionand forma unei linii de coasta- daca prin aceasta, rezulta o scena mai atragatoare. De asemenea, artistul colabora indeaproape cu gravorii sai. Unul dintre acestia observa ca "exista extreme de putine gravure ale lucrarilor sale care sa nu poarte urma modificarilor facute direct de artist-modificari de culoare, forma si efect; sugestiile binevenite-putina umbra, un punct de lumina, o noua curgere a liniei-erau discutate cu gravorul si apoi traduse de la indiciile primare pana la forma efectiva si inteligibila".

Interioare

Turner este considerat,in general,un pictor de scene exterioare,specializat in peisaje si picture,insa el a realizat si cateva tablouri impresionante inspirate din scene de interior.

Unele reprezinta interioare de cladiri ecleziaste,cum este Catedrala Caen,o lucrare in acuarela si guasa pe hartie albastra.Cele mai multe dintre interioarele realizate de Turner au fost pictate in timp de artistul era gazduit in casele poatronilor sai.De exemplu,cand se afla la castelul East Cows,pe insula Wight,a realizat portretul de grup al unui ansamblu musical,in tonuri bogate si stralucitoare,care reconfirma interesul artistului pentru culorile folosite de Rembbrandt.

Si mai remarcabila este seria de scene dmomestice pictate pe durata sejururilor sale la Petworth.Una dintre cele mai bine executate dintre asceatea este Interior la Petworth:Resedinta de la tara a Lordului Egremont,din 1835.

Pesisaje clasice

Turner este celebru astazi ca innovator, un pictor care a deposit granitele asristice ale vremurilo sale. In ciuda acestui fapt Turner nutria un respect enorm pentru marii maestri ai trecutuli:era inspirit mai ales de Claude si de Poussin,doi pictori francezi ai secolului XVII-lea care lucrasera in special in Italia,si care au reusit sa aduca clasicul peisaj idealizat aproape de perfectiune.Artistul le-a urmat exemplu deoarece ecest tip de pesisaj-care aborda teme dein antichitatea clasica-era mult mai apreciat in cercurile academice decat reprezentarea pura,naturalista. Cele doua exemple reprezintative stilului classic imbratisat de Turner sunt Templul lui Jupiter-Prometeu descatusat si Lacul Avernus:Eneea si spiritual cumaean(aproximativ 1814-1815).

Acuarele

Turner a intrat in atentia pubicului prin acuarelele sale,acest mediu pastrandu-si importanta pe tot parcursul carierei sale. La varsta de 20 de ani realizase deja tablouri ce meritau a fi expuse si,fara indoiala,si-ar fi putut castiga existenta doar din acuarele daca nu ar fi aspirat la recunoastere in cercurile academice.Fundamentul tehnicii acuarelelor lui Turner proveneau din studiul operelor lui John Cozens(1522-1579)de la"Academia"lui Monro.Conzens rea foarte atras de modul in care culorea putea fi folosita pentru a evoca starile interioare provocate de actul contemlarii unui peisaj,acest aspect devenind ulterior cheia stilului lui Turner.Cozens a facut si cateva descoperiri tehnice interesante,osciland intre ulei si acuarela.De pilda a descoperit ca se putea folosi acuarela pe o hartie mai inchisa la culoare,constructia tonala pornind de la mai inchis spre mai deschis,la fel ca si in cazul picturilor de ulei. Pana la acel moment acuarelistii folosisera hartie deschis la culoare,astfel incat acesta se intrezarea prin pigmentul transparent.Cele doua acuarele semnate de Turner se intituleaza Cursa de marfuri si Randunica de mare.

Inspirat de mare

Turner a iubit marea. Natura ei imprevizibila, deoseori violenta, era o sursa de inspiratie pentru imaginatia sa puternica, alimentandu-I inclinatia naturala pentru melodrama si catastrofa.

Turner a fost unul dintre cei mai mari artisti care a folosit marea si corabiile drept motive la lucrarilor, si care a transformat traditia engleza a picturii marine intr-un stil unic prin expresivitate. Traditia fusese inceputa in secolul al XVII-lea de catre un olandez si fiul acestuia-oarecum surprinzator din moment ce , pe atunci, Olanda era in razboi cu Anglia.Fiul unui capitan de nava, Willlem van de Velde cel batran (1611-1693) fusese pictorul official al flotei olandeze insa din motive aparent domestice a ajuns in Anglia intrand in slujba regelui Carol al II-lea,ca pictor naval official in 1674. Fiul sau Willem van de Velde cel Tanar (1633-1707) a fost si el numit artist official, devenind unul dintre cei mai renumiti pictori de peisaje marine-prin faptul ca a adaugat dramatism atmosferic si compositional a curatetei topografice. Astfel, influenta sa aspura traditiei artei marine engleze a fost imensa. Unul dintre contemporani lui Turner, Clarkson Stanfield (1793-1867) a fost supranumit "Van de Velde al Angliei" datorita impresinantelor sale picture marine. El a fost cel despre care in mod gresit, i-a spus ca i-ar fi sugerat lui Turner subiectul pentru lucrarea "Temerarul". Potrivit lui biografului Turner, Walter Thornbury, artistii erau la plimbare cu barca iar "Temerarul" le-a aparut in campul perceptive "Uite un subiect numai bun, Turner" ,a spus Stanfield. Asa ca Turner l-a pictat, desi Stanfield a negat povestea, relatarii asemenatoare cu perpetuat mitul. Fara indoiala, Turner nu avea nevoie de o asemenea indemn. Marea si subiectele asemanatoare au fost intodeauna o sursa de inspiratie pentru el .Studiul gravurilor celor doi Van de Velde, dar si al unui alt maestro olandez, Jacovan van Ruisdael, l-a ajutat sa isi dezvolte fascinatia. Picturile de inceput reprezentand tarmuri, porturi, rauri ,dar mai ales marea in largul ei, se concentreaza adesea asupra activitatilor celor implicate in viata maritime. In operele de mai tarziu Turner dezvolt o viziune mai coapta, mai elementare aproape abstracta. Pe tot parcursul carierei sale resimtim influenta lui Claude Lorrain (1600-1682), ale carui siluete maiestuaose de corabii par a se topi odata cu lumina pe fundalul apusurilor de soare.

In cea de a doua jumatate a carierei, Turner a fost preocupat de efectele culorii si ale luminii si mai ales de captarea stralucitoare prizmaticeale apusului de soare si rasaritului.

In Temeralul, magnificul apus de soare ocupa jumatate din panza el domina tabloul subliniind atmosfera elegiaca. In timp ce o mare parte a lucrarii este pictata intr-un mod foarte fin, acest element complet lipsit de substanta-lumina-este incarcat aici de foarte multa substanta fizica. Desi Turner obisnuea sa foloseasca un cutit de paleta in celelalte lucrari analizele efectuate asupra tabloului au indicat faptul ca tonurile impasto de galben si rosu ale norilor au fost aplicate cu o pensula incarcata. Pe de alta parte, portiunea de cer albastru cobalt de la orizont a fost tratata intr-un start fluid de culoare pe baza de ulei mai diluata. Interesul sau mai curand obsesia lui Turner de a surprinde efectele luminii galbene era legendara. El a fost unul dintre primii artisti care au utilizat galbenul citrom, si la fel ca in cazul de fata, aceata si-a pastrat stralucirea de-a lungul timpului.

O alta culoare folosita pentru a da viata apusului de soare, rosul de iod care fusese descoperit abia in 1812 de catre faimosul chimist Humphry Dawy, este mai instabil. Tonul de "roz somon" este de fapt un rosu de iod care, odata cu trecerea anilor, si-a pierdut densitatea si stralucirea.

Capitolul II

Ploaie, abur si viteza-marea cale ferata din vest

Acest tablou, unul dintre cele mai indraznete realizate de Turner, a fost inspirit de "febra" cailor ferate care isi faceau loc in Anglia in perioada respectiva. In timp ce majoritatea artistilor contemporani se reduceau la "descrieri"detaliate ale noii tehnologii, Turner a preferat sa evoca doar emotia legata de aceasta. Toate detaliile din acest tablou transmit aceeasi senzatie vaga de viteza. Trenul, asemeni unei bestii intunecate si de temut, goneste peste noul pod al lui Brunel, construit intre 1837-1839 la Maidenhead. Peisajul din fundal dispare ca-ntr-o ceata, in timp ce, mai jos, o barca si un plug par a fi ruinele statice ale unei ere apuse dar mult mai liniste. Pe mal, un grup de personaje fantomatice privesc fermecate la aceasta imagine a viitorului. Ca de obicei, in acest tablou Turner s-a inspirit dintr-o experienta reala. In timpul uneia dintre primele sale calatorii cu trenul si-a scos capul pe fereastra in mijlocul unei furtuni pentru a gusta din puterea acestui fenomen al naturii. Deloc surprinzator, calitatile atmosferice ale picturii au fost deosebit de appreciate de impresionisti. Felix Braquemond a realizat o garvura a acesteia iar Paul Signac, un neo-impresionist de seama, scria: Acestea nu mai sunt imagini ci un ansamblu de culori cariere de piatra pretioasa, pictura in cel mai frumos sens al cuvantului.

2.2 Venetia vazuta de pe Canale della Giudecca

Tabloul a fost comandat de John Sheepshanks, om bogat negustor de haine din York Shire. Turner i-a scris in ianuarie 1840, intrebandu-l daca are vreo preferinta referitoare la marimea si continutul lucrarii. Raspunsul nu s-a pastrat insa, in cele din urma, Turner a optat pentru dimensiunea de 61x91,5 cm, formatul pe care il utiliza cel mai des pentru scenele sale venetiene. Dupa achizitionare, tabloul a fost expus la Academia Regala in 1840; in 1857 se numara printre numeroasele lucrari de arta donate de Sheepshinks Muzeului "Albert si Victoria" in speranta ca acestea vor forma nucleul unei Galerii Nationale de Arta Britanica. In mod previzibil multe dintre comenzile de scene venetiene primate de Turner se concentrau pe punctele cela mai importante ale orasului, mai précis cele apropiate de Canalul Grande. Acestea se inalta asemeni unor palate din povesti ca "rapsodii ale creonului nebun al lui Turner" sau "niste ciudatenii ale unui obsedat de culoare deasupra gondolelor ce se strecoara pe apa cu reflexe stralucitoare. Criticile contemporanilor erau mai putin entuziaste desfiintand tablourile venetiene expuse in". Cea mai lunga recenzie apartine criticului de la Blackswood Magazine, care aprecia maiestria artistului in ceea ce priveste picturalitatea cerului, insa dezaproba arhitectura lipsita de substanta, care parea a fi "construita din zapada de niste copii care se joaca".

2.3 Ulise luandu-l in deradere pe Polifem

Tema acestui tablou a fost luata din carte a ix a Odiseei . La intoarcerea din razboiul troian Ulise si oamenii sai au fost capturati de un ciclop gigant ce avea doar un singur ochi, numit Polifem, fiu al lui Poseidon si mancator de oameni care a reusit sa devoreze cativa vaslasi inainte ca cei ramasi in viata sa il poata orbi, reusind astfel sa scape. In timp ce se indeparteaza de ciclop Ulise si oamenii sai rad de Polifem ridicandu-si mainile spre cer. Turner a pictat acest tablou imediat dupa intoarcerea din Italia, in februarie 1829, penrtu a fi expus la Academia Regala, in luna mai a aceluiasi an. Chiar si atunci cand lucra in atelierul sau din Londra, Turner se gandea neincetat la Italia. Unii critici au observat o afinitate intre efectele cromatice din acest tablou si tonurile stralucitoare ale frescelor renascentiste pe care artistul le studiase indeaproape la Tisa. Desigur, acest fapt a umbrit oarecum conotatia mitologica a tabloului. Polifem este un pic mai mult decat o aparitie estompata si fumurie in timp ce structura de baza a compozitiei este de fapt o repetitie generala pentru Temerarul. Tabloul a primit aprecieri dintre cele mai diverse: Ruskin il numea" piesa de rezistenta a carierii lui Turner", in timp ce Literary Gazette scria: "desi eroul grec i-a scos ochiul furiosului ciclop nu era nevoie ca domnul Turner san e scoata ochii si noua, criticilor inofensivi .