ASPECTE INTERNATIONALE ALE COMUNICARII DE MASA

ASPECTE INTERNATIONALE ALE COMUNICARII DE MASA

In domeniul comunicatiilor, inceputul secolului XXI ar putea ramane ca o epoca de convergenta a tehnicilor, de mondializare a mass-media si a pietelor de informatie.

De fapt, circulatia internationala a informatiei a devenit o realitate practica in secolul al XIX-lea, cand telegraful electric a facilitat schimbul de stiri. De atunci, internationalizarea informatiei s-a dezvoltat in mod regulat, in ritmul progresului tehnic, al tranzactiilor economice si al schimburilor de tot felul dintre state.

Libertatea circulatiei informatiei, devenita libertate fundamentala, a fost cuprinsa in Declaratia Drepturilor Omului dupa al doilea razboi mondial. Astfel a fost elaborat un adevarat cadru juridic international, recunoscut de majoritatea tarilor lumii.

Practic, marile agentii de presa au fost primii actori principali ai schimbului international de informatii. Ele au constituit un sistem mondial de colectare, schimb si distribuire a informatiei pentru toate mijloacele de comunicare de masa, pentru guverne si pentru respon­sabilii economici.

Totusi, din anii '80, agentiile au inceput sa-si piarda cvasimonopolul. Progresele inre­gistrate in telecomunicatii si informatica au facilitat schimbul direct de informatii intre canalele mediatice, dar si aparitia unor noi "actori", precum bancile de date si televiziunile internationale.

Digitizarea textelor, a imaginilor si a datelor a permis crearea internetului si dezvoltarea lui pe scara larga incepand cu anii '90. Astfel, realitatea internationala a informatiei a devenit mai complexa, dar si mai deschisa si mai bogata.

Astazi, internationalizarea informatiei prezinta elemente contrastante. Exista o dife­renta din ce in ce mai mare intre interesul dominant al marelui public pentru informatia locala, interes verificat de toate studiile sociologice, si capacitatea tehnica de schimb mondial al informatiei. Pentru mediile profesionale de tot felul, jurnalistice, economice si politice, acest nivel mondial se impune de acum inainte drept cadru al activitatii cotidiene de informare.

Cadrul juridic international

in ciuda crizelor si a divergentelor ideologice, principiul liberei circulatii a informatiei a devenit, dupa al doilea razboi mondial, una din valorile fundamentale ale societatii internationale.

Principiul liberei circulatii a informatiei

Textele importante

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Natiunile Unite pe data de 10 decem­brie 1948, ramane si dupa jumatate de secol o referinta. Ea prevede in articolul 19 principiul liberei circulatii a informatiei, subliniind in mod clar faptul ca frontierele nu trebuie sa constituie un obstacol pentru schimbul de informatii.

Art. 19 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului

Orice individ are dreptul la libertatea de informare si de expresie, care implica dreptul de a nu avea neplaceri din cauza opiniilor sale, precum si dreptul de a cauta, de a primi si de raspandi, fara a tine cont de frontiere, informatii si idei, prin orice mijloace de expresie.

Pactul Natiunilor Unite privind drepturile civile si politice, adoptat in 1966 si intrat in vigoare in 1976, precizeaza, in articolul 19, ca aceasta libertate se realizeaza sub forma orala, scrisa, imprimata sau artistica si prin orice mijloc. Limitele acestui drept trebuie fixate prin lege si sunt necesare pentru respectarea drepturilor sau a reputatiei celuilalt, a apararii securitatii nationale, a ordinii publice, a sanatatii si a moralitatii publice.

Semnata pe data de 4 noiembrie 1950 la Roma, sub egida Consiliului Europei, si intrata in vigoare in 1953, Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a permis dezvoltarea unui drept original si supranational mai ales in domeniul informatiei, vizat de articolul 10.

Art. 10 al Conven]iei europene a drepturilor omului

Orice persoana are dreptul la libertatea de expresie. Acest drept cuprinde libertatea opiniei si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei, fara ingerinta autoritatilor publice si fara a tine cont de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa impuna un regim de autorizari radioului, televiziunilor sau cinematografului.

Exercitarea acestor libertati presupunand obligatii si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditionari, restrictii ori sanctiuni prevazute de lege, care, intr-o societate democratica, constuie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea criminalitatii, protejarea sanatatii si a moralei, protejarea reputatiei si a drepturilor celuilalt, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii juridice.

Mai precis decat articolul 19 al Declaratiei Universale, acest articol 10 le recunoaste cetatenilor un drept la informare, invocandu-se libertatea de a primi informatii. Facand referire la o libertate "ce nu tine cont de frontiere", articolul 10 subliniaza necesitatea liberei circulatii a informatiei la nivelul tuturor tarilor semnatare ale Conventiei si chiar mai departe, dat fiind caracterul absolut si permanent al principiului in discutie.

Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE, numita si Conferinta de la Helsinki) a adoptat pe data de 1 august 1975 un Act final semnat de 35 de tari si confirmat de Conferinta de la Paris din 1989. Acesta recomanda o difuzare mai larga si mai libera a informatiei de orice natura, incurajeaza cooperarea in domeniul informatiei si al schimbului

de informatii dintre tari. De asemenea, acest act isi fixeaza drept obiectiv imbunatatirea conditiilor de munca ale reporterilor care lucreaza in alta tara decat in tara lor.

Actul final al Conferin]ei de la Helsinki - Principiul VII - art. 5

Statele participante recunosc importanta universala a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, a pacii, a justitiei si a bunastarii, pentru asigurarea relatiilor amicale si a cooperarii dintre ele, precum si intre toate statele.

Acest act semnat de tarile europene, dar si de SUA si de Uniunea Sovietica, anunta profundele evolutii politice internationale din anii '80 si constituie o etapa decisiva in aplicarea practica a principiilor ce reglementeaza libera circulatie a informatiei in lume.

Mijloacele

Aplicarea practica a acestor principii a fost facilitata de dezvoltarea mijloacelor tehnice moderne. incepand din anii 1970, satelitul de telecomunicatii si calculatorul au marit de zece ori capacitatea de colectare si mai ales de transmitere internationala a informatiei. Marind viteza de transmisie, multiplicand canalele si scazand preturile, acestea au imbunatatit munca in mass-media. Ele au permis aparitia sistemelor de culegere de date la distanta, deschizand calea spre bancile de date.

Progresele tehnice din anii '90, digitizarea si mai ales comprimarea informatiei vor face posibila o noua si importanta multiplicare a canalelor disponibile, un amestec al textului, sunetului si imaginii pe aceleasi canale si interactivitatea emitator - destinatar. Aplicatiile directe ale acestor fenomene sunt retelele internet, satelitii cu difuzare directa, individuala si interactiva (Vsat) si televiziunea digitala.

Conflictele doctrinare

Extinderea efectiva a circulatiei informatiei a dus la cristalizarea opozitiei dintre cele doua doctrine in materie de informare: doctrina liberala, ce ridica principiul libertatii la rang de valoare absoluta, si doctrina dirijista, care supune principiul subordonarii informatiei unei finalitati superioare, de natura ideologica, politica sau economica. Prima doctrina ofera fiecarui cetatean responsabilitatea alegerii informatiilor. Conform doctrinei dirijiste, aceasta responsabilitate revine statului sau partidului dominant. Sfarsitul imperiului sovietic a redus mult impactul doctrinei dirijiste. Cu toate acestea, doctrina liberala ramane si ea divizata intre scoala abstentionista anglo-saxona, care sustine ca libertatea preexista statului, si scoala interventionista, mostenitoare a dreptului roman ce acorda legii puterea de a determina libertatea.

Aplicatiile libertatii de informare si comunicare cunosc asadar diferite nuantari pe plan mondial, chiar daca statele dirijiste au disparut in buna masura, o exceptie notabila con-stituind-o China.

Rolul organizatiilor mondiale din sistemul ONU

ONU

Dincolo de Declaratia Universala din 1948 si de Pactul privind drepturile civile si politice, Organizatia Natiunilor Unite a considerat intotdeauna libera circulatie a informatiei un instrument al pacii in lume si al bunelor relatii intre state. Ceea ce a dus in martie 1948 la

organizarea de catre ONU, la Geneva, a unei conferinte mondiale privind libertatea de informare. Chiar daca nu a condus la acorduri formale, aceasta conferinta a permis definirea unor concepte doctrinare care sunt inca de referinta, mai ales pentru definirea internationala a jurnalistului si a agentiilor de presa.

UNESCO

Fara a fi dezvoltata in mod explicit in carta sa constitutiva, chestiunea informarii a devenit trep­tat o preocupare a UNESCO, mai ales in ceea ce priveste obiectivul liberei circulatii a ideilor.

Perioada cea mai activa a UNESCO in acest domeniu a inceput la mijlocul anilor '70, cand, la initiativa tarilor lumii a treia si cu sprijinul Uniunii Sovietice, s-a nascut ideea unei "Noi Ordini Mondiale a Informatiei si a Comunicarii"(NOMIC). Lansata la conferinta generala de la Nairobi din 1976, aceasta idee a fost dezvoltata in lucrarile unei comisii ad hoc prezidate de fostul ministru irlandez Sean MacBride, laureat al Premiului Nobel pentru pace, care a remis in 1980 un raport complex si controversat in favoarea unor fluxuri de informatii mai echilibrate intre Nord si Sud.

Timp de peste 15 ani, NOMIC a fost un mar al discordiei intre tarile membre ale UNESCO. NOMIC a provocat plecarea din Organizatie a mai multor tari ce faceau parte dintre cei mai bogati membri contributori, intre care SUA si Marea Britanie. Disputa s-a nscut din faptul ca dincolo de revendicarea generala a unui mai bun echilibru al schimburilor de informatii dintre Nord si Sud, o buna parte a tarilor membre ale UNESCO, sustinute la vremea respectiva de Uniunea Sovietica, au parut ca doresc sa obtina recunoasterea practicarii unei informatii controlate, chiar dirijate de catre stat.

Criza NOMIC a luat sfarsit in 1989 o data cu prabusirea imperiului sovietic si adoptarea unei atitudini pragmatice si conforme principiilor liberale.

"Noua strategie a UNESCO" din octombrie 1989

(sesiunea 129 a Comitetului Executiv)

Consiliul executiv declara vointa sa de a incuraja libera circulatie a informatiei, de a promova cea mai larga si echilibrata difuzare a informatiei, fara nici o ingradire a libertatii de expresie, de a dezvolta mijloace capabile sa amplifice capacitatea de comunicare in tarile in curs de dezvoltare pentru a creste participarea lor la procesul de comunicare si, in sfarsit, de a favoriza cunoasterea si intelegerea mutuala a natiunilor, acordand sprijinul sau mijloacelor de informare de masa.

Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT)

UIT este cea mai veche organizatie internationala, creata in 1865 pentru a facilita legaturile si cooperarea dintre sistemele nationale de telecomunicatie. Dupa al doilea razboi mondial, ea a devenit o institutie specializata a ONU si a favorizat dezvoltarea satelitilor de comunicatie organizand distribuirea internationala a frecventelor.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC)

Creata in 1996 pentru a inlocui GATT (Acordul General asupra Tarifelor si Comertului), OMC a inceput sa trateze chestiuni delicate privind comertul international cu programe de televi­ziune, fara a putea alege, pentru moment, intre legea pietei libere, care considera programele drept marfuri al caror liber schimb este garantat, si conceptul de "bunuri culturale" care, mai ales in cazul Frantei, pune pe primul plan identitatea culturala.

Organizatiile regionale

Uniunea Europeana de Radiodifuziune (UER)

UER are la origine o prima Uniune Internationala de Radiodifuziune ce cuprindea in 1925 aproximativ 30 de tari europene preocupate de cooperarea in activitatile lor radiofonice, cele mai multe dintre ele avand pe atunci statut public. Totusi, Uniunea a cunoscut o veritabila dezvoltare abia dupa al doilea razboi mondial, in 1950 stabilindu-se forma ei definitiva sub sigla actuala. Europa radioului si a televiziunii a ramas totusi divizata in doua blocuri politice din 1950 pana la reunificarea continentului in 1992.

UER este inainte de toate o organizatie de concertare pentru apararea intereselor comune ale membrilor, pentru realizarea unor studii de interes general, pentru sprijinirea dezvoltarii radioului si a televiziunii, ca si pentru reglarea diferendelor (in cazul in care apar) ce pot exista intre membrii sai.

in paralel cu aceasta misiune de concertare, UER a dezvoltat din 1954 un sistem de schimb cotidian de informatii sub sigla generala "Eurovision", care constituie o veritabila bursa de schimb a imaginilor de actualitate.

UER dispune de o administratie si de mijloace tehnice permanente la Geneva. Multa vreme divizata in doua blocuri politice adverse, Europa posturilor de radio si televiziune este astazi impartita intre organizatiile publice finantate de stat si cele comerciale. Asa a luat nastere, in 1990, o Asociatie Europeana a Televiziunilor Comerciale pentru a apara interesele specifice ale televiziunilor private.

Asia si Orientul Mijlociu dispun de organizatii regionale asemanatoare cu UER.

Uniunea Europeana

Creata, pe 25 martie 1957 prin tratatul de la Roma, Comunitatea Economica Europeana, orientata mai ales spre constituirea unei piete unice pentru activitatile economice clasice, nu prevazuse un loc special pentru activitatea de informare, care la vremea respectiva se plasa in cea mai mare parte sub controlul statului.

intarirea si largirea sa, mai intai prin Actul unic din 1985, apoi prin Tratatul de la Maastricht din 1991 si de la Amsterdam din 1997, au introdus problema informarii si a comunicarii printre preocuparile a ceea ce este, din 1993, Uniunea Europeana.

in ceea ce priveste retelele de telecomunicatii, o prima Carte Verde, aparuta in 1987, a condus statele membre la separarea functiilor de reglementare de cele operationale si la introducerea concurentei intre anumite servicii, inainte de stabilirea unei concurente gene­ralizate in 1998.

in domeniul radioului si al televiziunii, Uniunea Europeana a avut o atitudine prudenta. Ea nu a luat pozitie decat in 1989 prin Directiva "Televiziune fara frontiere", revizuita in 1995. Menita sa faciliteze schimburile de programe in interiorul Comunitatii, aceasta directiva incearca totodata sa protejeze identitatile culturale prin stabilirea cotelor de difuzare a valorilor europene.

Consiliul Europei

Din 4 mai 1949, data adoptarii statutului sau la Londra, Consiliul Europei este o instanta a tarilor europene ce recunosc preeminenta dreptului si a libertatilor. Membrii Consiliului Europei, 30 la numar in 1998, se angajeaza sa respecte drepturile omului si in mod deosebit libertatea de informare, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Originalitatea acestei Conventii consta in faptul ca e aplicabila in dreptul intern al statelor care au aderat la ea. Pe de alta parte, aceasta conventie cuprinde un sistem de control

jurisdictional - Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg. In 1989, Consiliul Europei a adoptat de asemenea o conventie specifica, numita "Televiziunea Trans-frontaliera", pentru a usura schimbul de programe in paralel cu directiva Comunitatii Europene.

Rolul central al agentiilor de presa

in difuzarea internationala a informatiei

Agentiile de informare reprezint, la inceputul secolului XXI, unul dintre instrumentele cheie ale difuzarii internationale a stirilor, chiar daca nu mai dispun de un monopol in aceasta activitate.

Ziar al ziarelor sau angrosiste ale informatiei, inca de la crearea primeia dintre ele (agentia Havas in 1835), agentiile au rolul de a colecta informatii din intreaga lume si de a le distribui catre mass-media. Competenta lor se intinde in toate domeniile. Ele au facut mereu apel la tehnicile cele mai moderne ale difuzarii: telegraful electric, incepand din 1850, cablul submarin in 1885, radioul la inceputul secolului XX, satelitii de telecomunicatie in 1965, calculatorul in anii '70, iar astazi tehnicile digitale.

Agentiile de presa ofera simultan mai multe servicii: alertare, adica garantia ca toate faptele de actualitate vor fi semnalate abonatilor, furnizarea de reportaje si de stiri sub o forma care sa raspunda criteriilor rigorii si neutralitatii si, de curand, un adevarat serviciu de asistenta pentru redactarea si conceperea ziarului, deoarece stirile de agentie intra direct in calculatoarele ziarelor. Ziaristii lucreaza direct pe ecran pentru selectarea, modificarea sau restructurarea stirilor, care deseori nu mai trebuie rescrise integral.

La inceput, doar marile puteri aveau agentii de presa. in secolul XX si mai ales dupa al doilea razboi mondial, agentiile s-au inmultit. Fiecare tara, cu cateva exceptii, isi are propria sa agentie de presa, devenita unul dintre instrumentele de expresie a identitatii nationale.

Se presupune ca toate agentiile de presa fac acelasi lucru. De fapt, unele raspund nevoilor tuturor mijloacelor de comunicare de masa, dar servesc si o alta categorie de interlocutori, precum marile intreprinderi, guvernele si organismele publice. Altele nu servesc decat anumite mijloace de comunicare de masa, uneori doar presa scrisa. in acelasi timp, ele acopera un camp mai mult sau mai putin larg al actualitatii.

Exista diverse criterii care permit clasificarea agentiilor. Criteriile operationale corespund functiilor mai mult sau mai putin complete si mai mult sau mai putin diversificate ale agentiilor generaliste sau specializate. Criteriile juridice disting agentiile comerciale private, agentiile cooperatiste aflate in proprietatea ziarelor fara scop lucrativ si agentiile de stat, sustinute de guvernul tarii respective. Unele au un statut mixt, ca de exemplu AFP, care dispune in Franta de o independenta redactionala garantata de lege, dar care benficiaza de sprijinul finanaciar a numeroase abonamente din partea statului.

Un ultim criteriu de clasificare, de ordin geografic, este adeseori avut in vedere, deoarece pune in lumina importanta reala a activitatii agentiei. Distingem astfel agentiile mondiale care, asa cum o spune si numele, sunt prezente in intreaga lume pentru a colecta informatia, dar si pentru a o difuza in mass- media din toate tarile; agentiile internationale, care care raspund acelorasi criterii ca si precedentele, dar care opereaza intr-un numar limitat de tari; in fine, agentiile nationale, care isi limiteaza activitatea de colectare si de difuzare a informatiei doar la tara de origine. Pentru a putea oferi abonatilor lor un serviciu complet de stiri nationale si internationale, acestea se aboneaza la serviciile agentiilor mondiale si internationale.

Agentiile mondiale

Astazi, exista doar trei agentii care raspund acestui calificativ: Reuters, Associated Press si Agence France Presse.

Agentia Reuters

Agentia Reuters a fost creata la Londra de catre Julius Reuters in 1851, la 16 ani dupa aparitia agentiei franceze Havas. La sfarsitul secolului XX, Reuters a devenit de departe cea mai puternica si cea mai completa agentie de informatii, indeosebi datorita succesului sau in domeniul informatiilor financiare, bursiere, economice. Astfel, profiturile realizate i-au permis identificarea activitatii de informare generala destinate ziarelor, diversificarea in domeniul telefotografiei destinate presei si, mai ales in domeniul televiziunii prin departa­mentul sau Reuter Television, care s-a dezvoltat incepand din 1990 pe bazele unei foste filiale a BBC (Visnews).

Evolutia statutara a agentiei este destul de semnificativa pentru pragmatismul britanic. Aparuta ca societate privata, agentia Reuters s-a dezvoltat in secolul al XIX-lea ca societate comerciala. La inceputul secolului XX, a operat o apropiere de statul britanic. incepand din anii 1930, ea a adoptat un statut apropiat de cel al unei societati cooperatiste, devenind pe de o parte proprietara agentiei cooperatiste a ziarelor britanice de provincie (Press Association) si, pe de alta parte, a asociatiei ziarelor londoneze (Newspapers Publishers Association). Din 1985, a redevenit societate comerciala cotata la Bursa din Londra si la cea din New York. in 1941, o carta numita "Reuters Trust" garanta un anumit numar de reguli deontologice, prevazand ca Reuters nu putea sa treaca sub controlul unui grup privat de interese si nici sa-i fie atinse integritatea si independenta.

Dupa dificultatile aparute in anii '50, Reuters a inceput in 1964 o a treia etapa de dezvoltare, sub conducerea lui Gerald Long (1923-1998). Mizand pe informatia financiara si economica, aceasta reorientare se asocia unei alegeri tehnice fundamentale, aceea a satelitului de telecomunicatii si a calculatorului. Aceasta politica indrazneata, care a necesitat mai mult de 10 ani de investitii si s-a lovit la inceput de o puternica rezerva a ziarelor cooperatiste, a adus castig abia in 1971, cand sfarsitul convertibilitatii dolarului a facut necesar un sistem zilnic si permanent de stabilire a cursurilor de schimb din intreaga lume. Astfel, Reuters a devenit in cativa ani primul operator international pentru bursa cursurilor de schimb si, imediat, una dintre intreprinderile cele mai prospere din lumea informatiei.

in 1997, cifra de afaceri a agentiei Reuters, de ordinul a 16 miliarde de franci francezi, era de 16 ori mai mare decat cea a AFP. Peste 90% din castigurile agentiei Reuters provin din infor­matiile economice si financiare. Restul de 10% se impart intre serviciile de informatii scrise, serviciile fotografice si cele de imagini televizate. Cea mai mare parte a serviciilor asigurate mass-media sunt deficitare, dar constituie un element de referinta important pentru Reuters.

Mai mult decat o simpla agentie de informatii, Reuters este un adevarat grup de comu­nicare multimedia cu zece mii de angajati. Agentia dispune de capacitati enorme de finantare care i-au permis diversificarea activitatii atat in domeniul informatiei, cat si in cel al telecomunicatiilor si al electronicii. Ea nu mai este doar un distribuitor de informatii pentru mass-media, ci se adreseaza direct publicului specializat din lumea afacerilor si chiar marelui public, prin participarile sale la programele de televiziune internationale. in sfarsit, Reuters este totodata un distribuitor de material electronic si un operator in telecomunicatii.

Associated Press (AP) si agentiile americane

La cativa ani dupa aparitia agentiei Reuters, ziarele tinerei democratii americane au simtit nevoia sa se asocieze pentru a crea mai intai o agentie de presa, la New York in 1857, apoi, in 1865, o agentie cu specific national (Associated Press). La acea data, obiectivul era de a mentine independenta ziarelor din punctul de vedere al colectarii informatiei in fata ambitiilor societatilor de telecomunicatii, care dispuneau de instrumente tehnice permitand acoperirea teritoriului unei tari ce se extindea zilnic, putin cate putin, catre vest. Statutul adoptat atunci a fost cel al unei simple cooperative, in care fiecare ziar era reprezentat in functie de valoarea lui comerciala.

Cooperativa avea drept scop sa ofere cel mai bun serviciu posibil fara a obtine beneficii. Cu cateva imbunatatiri, acest sistem a fost foarte eficace pana la inceputul secolului XX. Unele grupuri de presa, care considerau ca AP era prea institutionala si prea prudenta, au decis sa-si lanseze propria lor agentie comerciala. Doua dintre ele au reusit: United Press, creata in 1907 de Scripps, si International News Services, creata in 1908 de Hearst. Dupa ce si-au castigat o clientela nationala si internationala prin calitatea jurnalistica si agresivitatea comerciala, cele doua agentii au fuzionat in 1958 pentru a crea societatea United Press International (UPI).

Pana in 1985, sistemul american de agentii a fost foarte eficient, la cei doi poli aflandu-se UPI si Associated Press. Sprijinindu-se pe 1 800 de ziare si 2 000 de posturi de radio si televiziune, agentiile americane s-au extins in intreaga lume dupa al doilea razboi mondial, pentru a difuza informatii scrise sau fotografice si pentru a oferi servicii de telecomunicatii utilizabile de catre agentiile nationale si mijloacele de informare.

Acest sistem s-ar fi putut prelungi daca, la sfarsitul anilor '70, grupul Scripps n-ar fi inceput sa-si puna intrebari in legatura cu rentabilitatea agentiei sale in sanul unui grup de presa ce reunea ziare, radiouri si televiziuni. Prin dezmembrari succesive, UPI a cunoscut astfel o lenta agonie. Devenita la inceputul anilor '90 proprietatea unui grup saudit, UPI si-a pierdut de atunci pozitia de agentie generalista mondiala.

AP ramane astfel singura agentie americana cu ambitii mondiale. Ea este prezenta in mod eficace in toate tarile lumii, in toate tipurile de mass-media cu servicii de informare scrisa si radiofonica. Asociata grupului de presa economica Dow Jones, AP s-a diversificat la inceputul anilor '70 in ceea ce priveste informatia economica iar din 1994 s-a lansat in actualitatea televizata, unde si-a intarit pozitia cumparand in 1998 agentia World Television News (WTN). Cu o cifra de afaceri echivalenta cu 2,2 miliarde de franci in 1993, ea este de doua ori mai puternica din punct de vedere financiar decat AFP, dar de 8 ori mai slaba decat Reuters. Forta ei vine din soliditatea pietei interne, care reprezinta 85% din incasari.

Agentia France Presse (AFP)

Gratie unei traditii profesionale vechi si unui statut juridic garantand independenta redac­tionala, Franta dispune de una dintre cele trei mari agentii de presa care-si merita din plin calificativul de agentie mondiala.

Aparuta imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, AFP este de fapt mostenitoarea agentiei Havas, cea mai veche agentie de informatii. Prezenta in 170 de tari atat pentru a colecta informatia, cat si pentru a o vinde, AFP are astazi 2 000 de angajati, din care aproape 1 000 de ziaristi permanenti, la care se adauga numerosi corespondenti. Ea deserveste in jur de 2 000 de institutii mass-media din intreaga lume. Informatia scrisa este difuzata in sase limbi: francez, englez, spaniol, german, arab si portughez (in Brazilia). Serviciile ei scrise si fotografice se adreseaza tuturor canalelor mediatice. in schimb, nu dispune de servicii de imagine televizata, cu exceptia unui acord, care se limiteaza la informatia de radio, cu agentia financiara Bloomberg. Serviciile ei de informatii financiare sunt la randul

lor limitate la cele ale cursului bursei, in special franceze. AFP dispune de servicii economice generale in franceza si engleza in filiala AFX, in asociere cu agentia engleza Extel, o filiala a grupului Pearson care editeaza Financial Times.

Din punct de vedere tehnic, AFP a putut face fata concurentei internationale iar la inceputul anilor 1980 s-a aflat chiar in avangarda prelucrarii electronice a fotografiei.

Din punct de vedere istoric, agentia si-a inceput existenta in 1835, atunci cand un fost bancher, Charles Havas, a inteles ca informatia are pret daca este de incredere, riguroasa si transmisa rapid catre cei care au nevoie de ea. Astfel, in 1832, el a creat la Paris un birou de traduceri din presa straina, transformat trei ani mai tarziu intr-o agentie ce-si asigura propria producere de stiri. Din punct de vedere comercial, Havas reprezinta istoria imaginativa si dinamica a unei societati puternice, capabile sa se diversifice spre "anunturi" pe care mai tarziu le vom numi publicitate, spre calatorii si spre numeroase alte servicii. Din punctul de vedere al informatiei, Havas reprezinta istoria unei organizatii care, fiind atenta sa evite conflictele cu puterea politica din Franta, isi va dezvolta in lume un sistem profesionist de productie si de schimb de informatii, sistem ce va ramane mult timp unul de referinta.

Nationalizata in 1940 si impartita in doua ramuri, agentia va lasa numele de Havas publicitatii, in timp ce sectiunea de informatie va reaparea in 1944 sub numele Agence France Presse, o institutie publica sustinuta financiar de catre stat.

in cativa ani, noua AFP va sti sa ocupe o pozitie buna in intreaga lume. Paralel cu acest succes operational, AFP se va lovi in anii de dupa razboi de problema juridicopolitica a statutului sau. Calitatea informatiilor, asigurata de ziaristi profesionisti, nu a fost niciodata contestata, dar statutul ei de institutie publica ii va afecta grav credibilitatea si va da apa la moara concurentilor anglo-saxoni. Astfel, problema statutului a fost timp de zece ani problema cea mai importanta a AFP. Acest statut permite guvernului numirea si demiterea libera a directorului AFP, lucru pus in aplicare in functie de schimbarile intervenite in majoritatea parlamentara. Diverse voci din lumea presei, dar si din lumea politica, cer pentru AFP un statut care sa-i garanteze independenta si, prin aceasta, credibilitatea. Deseori invocat este statutul BBC, organismul britanic de radio si televiziune care, gratie cartei sale din 1936, a obtinut o libertate de informare recunoscuta in lumea intreaga.

Dupa mai mult de zece ani de dezbateri publice, a fost adoptata o solutie juridica mixta, aceea a unei institutii sui generis definita prin ordonanta din 10 ianuarie 1957. AFP devine astfel un "organism autonom cu personalitate civila si care functioneaza dupa regulile dreptului comercial".

Aceasta intreprindere sui generis se obliga prin statutul sau sa imbine mai multe formule. Ea seamana cu sistemul cooperatist prin faptul ca are un consiliu de administratie format in majoritate din directorii ziarelor cliente. intreprinderea isi vede independenta intarita de diverse instante din jurul consiliilor de administratie, un Consiliu superior cu obiective deontologice si o Comisie financiara destinata supravegherii conturilor.

Oficial, prin noul sau statut, AFP nu este supusa tutelei publice, dar, pentru a-si asigura existenta financiara, ea beneficiaza de abonamente contractate de stat, garantate ca numar si pret, care au reprezentat mult timp peste 60 de procente din incasarile sale. Statul nu este prezent doar din punct de vedere financiar, ci si prin diverse modalitati juridice. Chiar daca nu are decat trei reprezentanti oficiali in cadrul Consiliului de administratie, statul are o mare pondere in luarea deciziilor importante. Astfel, exigenta de a avea o majoritate de doisprezece voturi din cincisprezece pentru a alege directorul general ii confera in fapt statului dreptul de veto.

in ciuda acestor limite si imperfectiuni, statutul din 1957 s-a dovedit eficace din punct de vedere politic si a putut garanta independenta informatiei la AFP. Directorul general ales de consiliul de administratie a fost, in general, ales cu garantiile prevazute, gratie unei pozitii puternice a reprezentantilor presei, care a facut cel mai adesea obligatoriu compromisul.

Totusi, incepand de la mijlocul anilor '80, sistemul nu mai functioneaza atat de bine iar greutatea statului atarna din ce in ce mai mult in alegerea presedintilor, dintre care nici unul nu a avut mai mult de un mandat. in ceea ce priveste redactia, aceasta beneficiaza de o garantare a libertatii de expresie si de o independenta recunoscuta de mass-media din Franta si din strainatate.

in schimb, din punct de vedere economic, acest statut s-a dovedit mai putin eficace. Conceput de specialistii in drept public intr-o epoca cu reglementari stricte, cand mass-media franceze erau plasate aproape in afara regulilor normale ale pietei, acest statut nu prea a tinut cont de necesitatile comerciale si de cele de investitii.

incepand din anii' 70, situatia AFP a devenit astfel mai dificila. Evolutia tehnica permanenta, care pune in discutie toate procedeele de transmitere si prelucrare a informatiei si a fotografiei, necesita investitii importante la care AFP face fata cu dificultate, pentru ca nu dispune nici de capital social, nici de actionari si nici macar de un bilant clasic care sa convinga vreun bancher sa-i acorde un imprumut. Cat despre resursele sale permanente, ele sunt deseori insuficiente pentru a acoperi cheltuielile curente, care cresc in acelasi ritm cu numeroasele cheltuieli pentru protectia sociala si salariala ce caracterizeaza presa franceza.

Pe piata internationala, lipsa reglementarilor intareste concurenta, nu numai intre agentiile de presa, dar si intre acestea si un anumit numar de alti producatori de informatie, marile canale mediatice, televiziunile internationale, bancile de date etc.

incepand din 1975, deseori cu ajutorul statului, care garanteaza imprumuturi, AFP s-a angajat in modernizari tehnice si intr-o politica de diversificare, straduindu-se in acelasi timp sa-si rationalizeze gestionarea. Astfel, s-au deschis noi servicii: servicii telematice in 1980, servicii de radio in 1982, servicii fotografice internationale in 1985, servicii infografice in 1988, servicii economice in limba engleza in 1990.

Totusi, aceasta diversificare depaseste prea putin lumea mass-media: AFP continua sa existe in principal pe piete ce raman adesea deficitare.

Recunoscuta ca agentie mondiala, AFP a putut pana acum sa reziste concurentei directe pe piata mediatica, dar anii '90 o pun in fata unor noi provocari comerciale in domeniul televiziunii, al informatiei economice si al serviciilor care utilizeaza internetul. in fata acestor provocari, sistemul sau de gestiune si finantare ramane insuficient si neadaptat la necesitati. O intarire a finantelor publice ar pune in pericol garantiile politice ale statutului sau, dar respectarea principiilor obliga la gasirea unor surse de venituri daca AFP vrea sa-si pastreze pozitia de agentie mondiala. Cu o cifra de afaceri de un miliard de franci si un echilibru financiar precar, agentia nu poate sa nu fie constienta ca distanta ce o separa de cei doi concurenti mondiali ai sai se mareste continuu.

Agentiile internationale

Sase sau sapte agentii din lume pot aspira la calificativul de agentie internationala: este vorba despre agentia germana DPA, de agentia italiana ANSA, de agentia spaniola EFE, de agentiile japoneze Kyodo si Jiji Press, de agentia rusa ITAR TASS si de agentia China Noua.

Deutsche Presse Agentur (DPA)

Aceasta agentie, mostenitoare indepartata a agentiei Wolff creata in secolul al XIX-lea, si ea infiintata de un fost colaborator al lui Charles Havas, a aparut dupa razboi prin fuziunea agentiilor provizorii infiintate de armata britanica si de cea americana in zona lor de ocupatie din Germania.

DPA are statutul unei cooperative de presa in care plafonul de participare impiedica preluarea controlului agentiei de catre un singur grup de presa. Este condusa de un consiliu de supraveghere format din 18 persoane, din care fac parte exclusiv responsabili de ziare.

Conform unei traditii pe care o gasim in tarile scandinave, conducerea sa are o ierarhie dubla: un director general responsabil cu afacerile administrative, comerciale si tehnice si un director de redactie cu autonomie si responsabilitate deplina, care nu se supune autoritatii ierarhice a directorului general.

Independenta din punct de vedere juridic de puterea publica, agentia DPA beneficiaza totusi de un sprijin financiar public prin abonamente contractate de stat, dar si prin preluarea unor activitati internationale. Aceste ajutoare nu se compara cu cele de care beneficiaza AFP iar contributiile presei germane la DPA sunt mult mai importante decat cele ale presei franceze la AFP. Prezenta in Europa si in multe tari pentru colectarea de informatii, DPA le distribuie mai ales in Germania si in tarile germanice. Ea este activa si in Orientul Mijlociu, cu un serviciu de limba araba, si in America Latina, cu un serviciu de limba spaniola. in 1994, DPA s-a desprins de filiala ei de informatii economice (VWD).

Rezultatele DPA sunt bune pe plan comercial si financiar iar agentia este respectata pe plan jurnalistic. Limbile in care lucreaza sunt german, engleza, arab si spaniol.

Agentia italiana ANSA

Creata si ea dupa razboi, ANSA are forma unei cooperative de presa si depinde direct de ziare si de mass-media italiene. Consiliul de administratie este format din 17 reprezentanti ai presei. Independenta juridic fata de guvern, agentia are legaturi financiare cu puterea publica sub forma de contracte comerciale "de securitate", dar si sub forma de ajutor public pentru cateva din birourile sale din strainatate.

in afara Europei, ANSA este puternic reprezentata, mai ales in America Latina si in tarile unde exista minoritati puternice de origine italiana. Limbile sale de lucru sunt italian, englez si spaniol.

Agentia spaniola EFE

Mostenitoare a fostei agentii private Fabra si devenita agentie de stat in epoca franchista, EFE s-a democratizat in paralel cu evolutia societatii si a institutiilor spaniole.

Statutul ei juridic este cel al unei societati anonime al carei capital apartine in intregime unor organisme publice. Ea este condusa de un consiliu de administratie desemnat de facto de catre guvern. La fel se intampla si cu directorul sau general, apropiat in mod traditional de puterea politica.

Dupa democratizarea tarii, EFE a castigat o mai mare credibilitate. Sprijinita activ de catre Ministerul Afacerilor Externe din Spania, EFE a dus o politica viguroasa de expansiune in lumea hispanica si mai ales in America Latina, unde beneficiaza de afinitati culturale.

Agentiile japoneze

Doua principale agentii isi disput astazi piata japoneza : Kyodo, o cooperativa de presa, si Jiji Press, o societate care se adreseaza presei si intreprinderilor industriale si financiare.

Aceste doua agentii sunt mostenitoarele fostei agentii Domei care, inainte de 1940, avea in Japonia o structura comparabila cu cea a agentiei Havas din Franta, deoarece era si agentie de informare, si agentie de publicitate. Ramura ei publicitara s-a separat si a devenit in 1945 agentia Dentsu, una dintre cele mai importante din lume din punctul de vedere al cifrei de afaceri.

Cele doua agentii japoneze functioneaza dupa criteriile profesionale clasice, adica dand dovada de o rigoare profesionala recunoscuta si respectata, care le permite sa deserveasca toate ziarele, fara nici o exceptie. Succesul agentiilor japoneze pe piata lor este asigurat. Ele au o pozitie dominanta in ciuda prezentei agentiilor Reuters si Associated Press. AFP vinde si ea multe informatii in Japonia, printr-un acord comercial incheiat cu Jiji Press.

Nici Kyodo, nici Jiji n-au reusit sa ocupe pozitii comerciale in strainatate, chiar daca trimit si intretin numerosi ziaristi in toate centrele internationale de actualitate.

Agentiile din fostele tari socialiste

Mult timp, aceste agentii au ocupat, statistic, un loc important in lume intrucat corespundeau sistemului adoptat de toate tarile comuniste si de o buna parte a tarilor in curs de dezvoltare. Disparitia sistemelor socialiste, la inceputul anilor '90, a redus in mod radical numarul acestor agentii, ramanand cele din China, Vietnam, Cuba si Coreea de Nord. Totusi, in tarile care au schimbat sistemele politice, mai ales in fostul imperiu sovietic, multe din noile agentii, care au aparut uneori pe vestigiile celor vechi, raman apropiate de vechiul sistem, cu exceptia ideologiei. Cu alte cuvinte, ele raman adesea dependente de guverne, atat din punct de vedere financiar, cat si politic. La origine, agentia dintr-o tara socialista are o misiune foarte clara si foarte simpla, diferita de cea a agentiilor din tarile liberale. De fapt, intentia ei nu este aceea de a functiona ca o institutie de presa dupa principiile clasice ale libertatii presei, ale autonomiei jurnalistului si ale pluralismului, ci de a spune adevarul oficial definit de catre partid sau de catre guvern. Astfel, in intreaga perioada a existentei sale, din 1917 si pana in 1991, agentia sovietica TASS a fost unul dintre principalii purtatori de cuvant ai guvernului sovietic. in consecinta, atat directorii, cat si ziaristii ei erau intotdeauna functionari numiti de guvern. in plus, cea mai mare parte a directorilor de la TASS au fost membri marcanti ai Partidului Comunist Sovietic.

Aceste agentii au avut si functia de a controla informatia. in sistemul socialist, importul de stiri din strainatate trece obligatoriu prin canalul agentiei nationale care beneficiaza de un monopol pentru contractele cu agentiile straine. Astfel, AFP n-a putut sa-si vanda in mod direct informatiile catre mass-media ruse decat dupa caderea sistemului comunist.

Informatiile treceau obligatoriu pe la agentia TASS care, inainte de redistribuirea locala, facea o selectie a stirilor care i se pareau potrivite. incepand din 1991, agentia rusa poarta numele de STAR-TASS. Ea ramane apropiata de guvern, insa este confruntata de acum inainte cu concurenta unor agentii private, mai independente.

Agentiile nationale

Marea majoritate a statelor lumii dispun o agentie nationala, adica o agentie de informatii care acopera actualitatea tarii pentru presa si celelalte mass-media din tara respectiva.

Aceste agentii nu trimit, in general, reporteri in strainatate si se multumesc sa cumpere ser­viciile agentiei mondiale sau internationale, pe care le redistribuie clientelei nationale. Reciproc, ele vand agentiilor mondiale sau internationale productia lor nationala, ceea ce le permite marilor agentii sa-si completeze stirile colectate de birourile pe care le au in fiecare tara.

Aparute pentru a raspunde nevoilor presei, aceste agentii raspund si nevoilor statelor, nevoi de informare si de identitate. Agentiile nationale tin de diverse organizatii juridice.

Cazul cel mai simplu, nu insa si cel mai raspandit, este cel al agentiilor cooperatiste. Mijloacele de comunicare de masa dintr-o tara se asociaza pentru a constitui o agentie de presa. Este cazul mai multor tari europene, cum ar fi Belgia cu agentia Belga, Elvetia cu Agentia Telegrafica Elvetiana, Olanda cu ADN, Austria cu APA sau tarile nordice cu RITZAU, in Danemarca, NTB in Norvegia, TT in Suedia si SST in Finlanda.

Al doilea caz, mult mai frecvent, este cel al agentiilor de stat. Este inca sistemul cel mai raspandit in tarile in curs de dezvoltare. Aceste agentii au statut de institutie publica. Din punct de veder financiar, ele sunt sustinute de stat, chiar daca raspund nevoilor presei si-si vand abonamentele catre mass-media.

Unele agentii nationale au un statut mixt care prezinta in esenta atributele unei institutii cooperatiste de presa, dar care beneficiaza de o oarecare sustinere financiara din partea statului.

Functiile agentiilor raspund in primul rand nevoilor presei, dar, in ultimii ani, ele au tendinta sa se diversifice.

Prima competenta a agentiilor de presa este aceea a informatiei scrise, destinata ziarelor si utilizabila de catre canalele din audiovizual, dar si de catre guverne si servicii publice sau de catre marile intreprinderi.

Aceste servicii de informatie scrisa au fost completate aproape sistematic, in ultimii 15-20 de ani, de servicii de telefotografie, care le permit agentiilor sa ofere ziarelor o ilustrare completa a faptelor de actualitate.

Recent, s-au dezvoltat o serie de activitati noi, intr-o proportie depinzand de fiecare agentie; este vorba despre servicii de informare sonora destinate radiourilor, ca si servicii de informatie economica si financiara. Totusi, doar putine agentii nationale au putut dezvolta servicii video pentru televiziune.

incercari de regrupari regionale

in pofida unei puternice conotatii nationale care insoteste cel mai adesea agentia generalista, anumite agentii au avut drept preocupare realizarea unor apropieri regionale in scopul intaririi mijloacelor lor si a obtinerii unei mai mari independente fata de agentiile interna­tionale sau mondiale.

Cea mai izbutita tentativa in tarile in curs de dezvoltare, grupul agentiilor nealiniate, a aparut in 1977 in urma conferintei tarilor nealiniate si in legatura cu miscarea pentru NOMIC. Cea mai mare parte a agentiilor acestui "pool" aveau statut de institutie publica si o conotatie politica puternica. Totusi, sistemul a dat nastere unor adevarate schimburi de informatii. Centrul sau era situat la Belgrad in cadrul agentiei iugoslave Taniug, care avea rolul de animator central. Disparitia sprijinului sovietic si destramarea fostei Iugoslavii au grabit sfarsitul acestui grup.

Grupari regionale mai limitate in Africa, America Centrala si Asia de Sud-Est au functionat dupa acelasi principiu. Este vorba in special de organismele CANA din Caraibe si OANA din Asia de Sud Est. Acestea si-au pierdut in anii '90 cea mai mare parte a rolului pe care il indeplineau.

Agentia interafricana PANA, cu sediul la Dakar, a fost creata de UNESCO la sfarsitul anilor '70. in ciuda numeroaselor conferinte diplomatice, dificultatea de a armoniza punctele de vedere ale unor state atat de diferite precum tarile africane a impiedicat ca PANA sa fie altceva decat o idee si un sediu social. Activitatea i s-a limitat la stabilirea catorva linii de transmisie utilizate rar pentru schimburile reale de informatii. Redactia centrala a PANA, la urma urmelor destul de limitata, n-a putut niciodata sa obtina din partea tarilor membre autorizatia de a aduce modificari redactionale minime depeselor oficiale venite din diferitele tari membre.

Dupa numeroase crize financiare si schimbari succesive ale conducerii, PANA incearca la sfarsitul anilor '90 sa-si gaseasca un nou destin printr-o tentativa de privatizare.

EPA

Printre incercarile reusite de grupare pe sectoare specializate de informatie, una dintre cele mai importante si mai concrete este, fara indoiala, Agentia Fotografica Europeana EPA (European Press Photo Agency).

Creata in 1985 din initiativa AFP si DPA, ea reuneste 12 agentii fotografice europene, fie agentii nationale care difuzeaza informatie scrisa si fotografica, fie agentii fotografice specializate, cate una pentru fiecare tara.

Principiul agentiei EPA este acela al reunirii productiilor fotografice europene ale tuturor agentiilor membre. Ea isi vinde productia europeana serviciului foto mondial al AFP si

cumpara fotografiile pe care AFP le realizeaza pe celelalte continente. EPA nu-si vinde serviciile direct ziarelor, ci agentiilor nationale care le integreaza in serviciile lor foto, sub semnatura proprie, ceea ce le permite sa ofere astfel o acoperire fotografica nationala si internationala a actualitatii. Acest sistem s-a dovedit eficace pentru a dezvolta o acoperire cu adevarat europeana a Europei si pentru a pune capat monopolului exercitat de agentiile americane pe continentul nostru.

Noii actori ai comertului international de informatii

Atata vreme cat au fost putine, tehnicile de comunicare au servit agentiile de informatii. inmultirea tehnicilor afecteaza vechiul cvasimonopol al agentiilor si favorizeaza, incepand din anii '80, aparitia televiziunilor internationale, a serviciilor internationale, a serviciilor internationale de informatii specializate si a serviciilor internet deschise tuturor.

Organismele de informatii specializate

Informatia financiara

Urmand calea deschisa de Reuters in anii '60, numeroase servicii de informatii financiare s-au dezvoltat la scara nationala sau planetara. Acestea distribuie date financiare prelucrate, fiind deseori insotite de programe de analiza si de prelucrare pentru a usura utilizarea lor. Ele cuprind date financiare, cursuri ale burselor, cursurile materiilor prime, cursuri de schimb, ca si informatii economice mai elaborate. Mass-media nu mai constituie destinatarul lor prioritar, informatiile adresandu-se acum mai ales intreprinderilor si profesiilor din domeniul financiar. Principalii concurenti internationali ai Reuters, in cea mai mare parte americani, sunt Telerate (din grupul Dow Jones), Knight Ridder si Bloomberg, cei mai proaspat sositi pe piata.

Fotografia

Alaturi de serviciile de telefotografie ale marilor agentii de presa, agentiile specializate exclusiv in fotografia de tip magazin au fost create in anii '60 pentru ziare si pentru edituri. Aceste agentii au produse de inalta calitate, vandute in majoritatea cazurilor unui singur titlu dintr-o tara sau regiune. Trei dintre cele mai celebre agentii sunt franceze si ocupa 60% din piata mondiala; este vorba despre agentiile Gamma, Sygma si Sipa. Piata lor tinde totusi sa evolueze spre cea a bazelor de date fotografice, cel mai adesea americane.

Bancile de date

in domenii si mai specializate, au aparut la scara internationala numeroase banci de date care pot fi consultate independent de frontiere. in mod traditional, se disting trei categorii: bancile pe CD (CD-ROM sau CDI), actualizate in mod regulat, bancile on-line si codul ASCII, destinate profesionistilor, si bancile videotex (minitel in Franta), care sunt depasite insa de serviciile de internet.

Serviciile de informatii televizate

Mult timp, numarul relativ redus al canalelor de televiziune nu a justificat dezvoltarea unui numar mare de agentii de informatii televizate.

Reteaua americana CBS organizase un departament de vanzare a informatiilor pe pelicula sau banda video. Agentia generalista americana UPI infiintase un serviciu televizat cu numele de UPITN. in sfarsit, BBC crease impreuna cu Reuters o filiala de informatii televizate, numita Visnews.

in Europa, schimbul de informatii televizate era asigurat de un "pool" de schimb in cadrul Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER) cu sistemul numit EVN (Eurovision), care permitea fiecarei televiziuni membre sa-si puna imaginile din tara la dispozitia celorlalte televiziuni.

in ultimii ani, datorita cresterii numarului canalelor de televiziune, situatia a evoluat. Agentia Visnews a fost cumparata in intregime de Reuters care a transformat-o in departamentul numit Reuters Television. Acest sistem beneficiaza de sprijinul birourilor Reuters din toata lumea si are la dispozitie serviciile economice si de informare generala ale agentiei - mama.

CBS si-a pastrat activitatile de agentie. Serviciul UPI-TN, devenit WTN in urma dificul­tatilor prin care a trecut UPI, este din 1998 proprietatea agentiei Associated Press cu cateva participari ale unor canale de televiziune americane.

Televiziunile transfrontaliere

Progresul tehnic din domeniul satelitilor a permis aparitia televiziunilor internationale care s-au specializat deseori in servicii de furnizare continua de informatii.

Cea mai cunoscuta dintre ele, CNN (Cable News Network), a aparut in SUA, in statul Georgia, pentru a alimenta cu informatii retelele de cablu. Treptat, acest canal de informare si-a extins activitatea si in afara SUA si a inventat un nou stil de informatie televizata, marind numarul de reportaje in direct despre toate marile evenimente ale lumii: de la caderea zidu­lui Berlinului, la razboiul din Golf, trecand prin debarcarile militare din Africa. in ciuda unei audiente adesea scazute, CNN a devenit un fenomen mondial si a suscitat numeroase imitatii.

Prin Sky Channel in Europa si Star TV in Asia, grupul de presa Murdoch a dezvoltat mai multe canale internationale de televiziune prin satelit. in paralel, BBC a creat BBC World TV Service dupa imaginea faimosului BBC World Service in radio. in Europa, Deutsche Welle, post de radio international german cu statut public, a creat un sistem de informatii televizate internationale.

Franta, in asociere cu alte tari francofone, a pus in functiune TV 5, canal international care difuzeaza fragmente din programele nationale cuprinzand imagini informative. in fine, impreuna cu mai multe tari europene, printre care si Franta, UER a lansat in 1993 un canal de informare internationala, Euronews, cu sediul la Lyon. Principalul sau actionar este agentia britanica ITN, printre ai carei actionari se numara si REUTERS.

Sfarsitul anilor '90 inseamna deschiderea unei noi etape prin dezvoltarea televiziunilor numerice, care vor putea difuza sute de canale. Aceste noi tipuri de televiziune sunt pe cale sa apara in majoritatea statelor puternice; inevitabil, multe dintre ele vor deveni interna­tionale, dupa modelul a ceea ce incearca sa faca Murdoch in Asia si in Europa.

Grupurile internationale multimedia

in ultimii zece ani, anumite grupuri de informatie scrisa sau din domeniul audiovizualului si-au extins activitatea si in afara frontierelor tarii lor. Ele constituie un nou fenomen de difuzare internationala nu numai a informatiei, dar si a divertismentului si a culturii.

Grupul american Time-Warner/Turner, deja evocat cand am vorbit despre CNN, este prezent in multe tari din lume. Grupul australo-anglo-american Murdoch face acelasi lucru in domeniul presei scrise sau al televiziunilor prin satelit. Grupul Bertelsmann, mare editor

german de carti si de presa specializata, a exportat catre alte tari, printre care si Franta, formulele sale de presa, mai ales in domeniul publicatiilor feminine si de turism. Acum ambitiile sale se indreapta si spre radio, prin CLTS*, si spre serviciile multimedia-internet.

Mult mai putine sunt intreprinderile franceze care raspund acestei caracteristici. Gasim aici grupul Hachette, care a dezvoltat in aproximativ 20 de tari formule de presa feminina dupa modelul saptamanalului Elle. in presa scrisa cotidiana, grupul Hersant, dupa ce a inceput o expansiune internationala, mai ales in Belgia, Spania si Europa Centrala, s-a restrans in principal la activitatile sale nationale. Compania luxemburgheza de teledifuziune, prezenta prin radio si televiziune in Marele Ducat al Luxemburgului, in Franta, Germania, Belgia, Olanda si Anglia, s-au desprins de legaturile cu Havas intrand pe orbita grupului Bertelsmann. in schimb, in domeniul audiovizualului, Canal + a stiut sa dezvolte canale codate cu plata in Spania si in Italia.

Sfarsitul secolului XX s-a caracterizat printr-o internationalizare crescanda a pietelor mass-media. Filmele si programele de televiziune constituie unul dintre principalele sectoare de export ale SUA. De acum inainte, Time Warner, Walt Disney si multe alte grupuri tintesc lumea intreaga drept client. in schimb, Europa si mai ales Franta au probleme cand este vorba sa faca fata concurentei, iar pietele lor de programe sunt deficitare. in afara problemelor economice, o astfel de situatie creeaza o problema culturala cu atat mai acuta cu cat mass-media joaca un rol central in functionarea societatilor, in viata democratica si in realizarea identitatii culturale. Evolutia tehnica nu poate decat sa amplifice aceasta interna­tionalizare, care devine una din marile sfidari culturale ale secolului XXI.

Bibliografie

Boyd-Barrett Olivier, Michael Palmer, Le Trafic des nouvelles, Paris, Alain Moreau, 1980.

Cohen-Jonathan Gerard, Henri Pigeat et al., La Circulation des informations et le droit inter­national, Paris, Pedone, 1978.

Fenby Jonathan, The International News Services, New York, Schocken, 1986.

Huteau Jean, Bernard Ullmann, AFP: une histoire de l'Agence France Presse, 1944-1990, Paris, Laffont, 1992.

Lefebure Antoine, Havas: les arcanes du pouvoir, Paris, Grasset, 1992.

Pigeat Henri, Le Nouveau Desordre mondial de l'information, Paris, Hachette, 1987.

Les Agences de Presse, Paris, Documentation frangaise, 1997.

Pigeat Henri et al., AFP: 150 ans d' agence de presse, Paris, BPI Beba, 1985.

Read Donald, The Power of News: The History of Reuters, London, Oxford University Press, 1992.

CLT = Compania Luxemburgheza de Televiziune (n.t.).