AUDIENTE SI PRACTICI

AUDIENTE SI PRACTICI

Pentru un canal mediatic, nevoia de a cunoaste numarul cititorilor sau ascultatorilor sai, ca si caracteristicile lor de varsta, sex, nivel de studii sau statut socioprofesional poate parea evidenta. Definirea mai clara a categoriilor de public carora ne adresam ar trebui sa garanteze o comunicare mai buna. De aceea, organismele de serviciu public care administreaza televiziunea au pus in practica sisteme de ancheta cu scopul de a cunoaste mai bine auditoriul si preferintele lui. in Franta, acest sistem de informare a devenit permanent in 1967, dupa care a cedat locul unor noi sisteme in 1984.

in ceea ce le priveste, mass-media comerciale au folosit masurarea audientei si ana­liza structurii socioeconomice a acesteia pentru a-si stabili tarifele publicitare si pentru a-si face reclama pe langa cumparatorii de spatiu publicitar. Mai recent, studiul cantitativ si calitativ al practicilor de lectura sau de ascultare a devenit instrumentul unei gandiri de marketing care preceda conceperea de noi suporturi sau adaptarea suporturilor existente la evolutia pietii.

Mai mult ca niciodata, studiul de audienta si analiza publicului dobandesc un caracter strategic pentru mass-media. Acestea nu sunt insa la adapost de evolutia uzantelor de consum sau de nestatornicia publicului.

Lectura presei scrise

Anchetele nationale privind "practicile culturale ale francezilor" sau "practicile de informare si comunicare" permit evaluarea marilor tendinte in lectura presei scrise sau in utilizarea celorlalte mijloace de informare.

Astfel, in 1997, 13% dintre francezi citeau in mod regulat un saptamanal de informare generala, 28% o revista feminina, 58% o revista de televiziune. Asemenea date raman foarte generale. De aceea, pentru a urmari situatia titlurilor lor, intreprinderile de presa se sprijina mai degraba pe cifrele de difuzare, pe studierea audientei si pe observatiile rezultate din anchete specifice asupra comportamentului si reactiilor propriilor cititori.

De la masurarea audientei la analiza publicului cititor si a practicilor de lectura

Ziarele isi pot cunoaste atat cifra de difuzare reala, cat si audienta efectiva. in Franta, ca si in cea mai mare parte a tarilor din Europa, organisme paritare alcatuite din editori, specialisti in publicitate si cumparatori de spatiu publicitar comanda controale de difuzare. Este cazul

lui "Diffusion Contrele" (noua denumire a OJD) in Franta, ABC (Audit Bureau of Circulation) in Marea Britanie, IVW in Germania sau AJD (Accertamento de Difusione) in Italia. Aceste controale permit sa se verifice volumul tirajului (numar de exemplare tiparite), cel al difuzarii reale (cu plata si gratuite) si cel al abonamentelor.

Studiile de audienta evalueaza efectivul global al cititorilor unei publicatii si compozitia sa interna. Ele recurg la anchete pe esantioane a caror marime variaza: 10 000 de persoane in Belgia, 18 000 in Franta, 56 000 in Italia. in Franta, aceste rezultate au fost mult timp furnizate de catre Centrul de Studiu al Suporturilor Publicitare (Centre d'Etudes des Supports de Publicite, CESP). Din 1993, CESP nu intervine decat pentru a garanta calitatea anchetelor realizate sub responsabilitatea Sindicatului Presei Cotidiene Nationale pentru cotidienele nationale (studiu EUROPQN), a Sindicatului Presei Cotidiene Regionale pentru cele regionale si a AEPM pentru reviste. Ispipress in Italia, AGMA in Germania, NRS (National Readership Survey) in Marea Britanie au acelasi rol in alte contexte nationale.

in majoritatea tarilor ajunge sa declari ca ai citit sau ai frunzarit o publicatie ca sa fii considerat cititor. in Europa, Portugalia este una dintre rarele tari care nu contabilizeaza decat persoanele care se declara "cititoare". Danemarca, Norvegia si Olanda, impreuna cu Elvetia, sunt singurele tari care au adoptat ancheta telefonica. in alte tari, convorbirea "fata in fata" ramane cea mai frecventa tehnica, eventual asociata cu folosirea computerului (sistemul CAPI in Belgia si, din 1992, in Marea Britanie; sistemul CATI in Franta, din 1993). De notat totusi ca anumite tari precum Suedia sau Japonia raman fidele chestionarului postal autoadministrat. Aceste studii inregistreaza mai degraba contactele cu un suport decat confirmarea unei lecturi efective. Notorietatea si imaginea unui titlu ii pot influenta audienta declarata; periodicitatea sa mai mult sau mai putin "spatiata" si, in consecinta, timpul de circulatie al fiecarui numar pot si ele sa avantajeze estimarea audientei periodicelor in raport cu cea a cotidienelor. Interesul consta deci in a compara aceste rezultate globale cu "publicul cititor curent" - cel care atesta, in principiu, o lectura mai frecventa si mai fidela a unui titlu.

Numarul publicatiilor studiate (ziare si reviste) variaza si el de la o tara la alta: 22 de titluri in Irlanda, 140 in Franta, 172 in Italia, 276 in Marea Britanie. Organismele care le studiaza tind sa limiteze numarul pentru a garanta acuratetea rezultatelor obtinute. Anumite grupuri de presa isi comanda propriile anchete de audienta care nu sunt obligatoriu compara­bile cu datele nationale. Varsta incepand de la care se ia in calcul comportamentul cititorilor variaza de la 6 ani in anumite anchete portugheze pana la 15 ani in Belgia sau Marea Britanie. Anumite tari fixeaza o varsta maxima peste care nu se mai inregistreaza declaratiile de lectura : 70 de ani in Suedia, 74 de ani in Elvetia etc. in fine, criteriile de descriere folosite in aceste anchete raman foarte generale: cititorii si cititoarele anumitor saptamanale de informatie sau ale diverselor reviste lunare feminine risca sa nu prezinte decat diferente de detaliu; de altfel, se observa intre ele un nivel ridicat de duplicare a lecturii¹.

Toate aceste lucrari informeaza despre compozitia publicului cititor, dar se intereseaza si de modalitatile de lectura.

Studii de genul "buget-timp", ca acela al CESP, incearca sa repereze in programul indivizilor momentele consacrate utilizarii mass-media si in particular lecturii presei, stra-duindu-se totodata sa evalueze durata acestor contacte si sa le aprecieze calitatea. Este vorba de o activitate "primara" (principala) sau "secundara"? Sa fie vorba de o simpla frunzarire sau de citirea in mai multe etape a aceluiasi exemplar? Cat timp se consacra, in medie, citirii unei publicatii? Astfel de studii furnizeaza date mai precise despre natura practicilor de lectura, dar nu indica totusi preferintele cititorilor pentru anumite informatii dintre cele care le sunt propuse, nici parerea pe care o au despre ziarul lor sau ce motivatii ii indeamna la lectura.

Parte de audienta comuna pentru doua titluri diferite.

Studiile specifice puse in practica de anumite publicatii incearca sa acopere aceste lipsuri. Anumite titluri au intocmit tipologii ale cititorilor in functie de regularitatea lecturii lor, fidelitatea si interesul exprimate fata de ziar sau valorificarea informatiilor furnizate de acesta. Ele introduc criterii psihologice si socioculturale. Studiile numite "Vazut/Citit" invita un esantion de cititori sa precizeze titlurile, fotografiile, articolele remarcate, parcurse sau citite cu mai multa atentie.

Alte titluri, mai ales revistele, organizeaza sisteme de consultare metodica a cititorilor, destinate sa le culeaga reactiile la fiecare numar.

De fapt, din ce in ce mai multe publicatii (inclusiv cotidiene) apeleaza la studiile de public, la analiza nevoilor cititorilor, la diverse teste si studii de piata in momentul fiecarei mari transformari a ziarului: schimbare de macheta, de format sau redefinire a continutului redactional. Aceste studii sunt totusi mai putin raspandite in Franta decat in alte tari.

Cotidienele confruntate cu o evolutie a ritmurilor de lectura

Aceasta evolutie se defineste mai putin printr-o scadere generala a nivelului de lectura cat printr-o serie de schimbari in ritmurile si modurile de consultare a ziarelor, in motivele de lectura (sau de non-lectura) si in centrele de interes ale utilizatorilor presei scrise.

Evolutia lecturii cotidienelor in Franta (%)

Ancheta INSEE - Loisirs.

Ancheta a Ministerului Culturii privind practicile culturale.

Ancheta IPSOS Medias PQRN.

Timpul mediu consacrat lecturii presei nu a scazut decat foarte putin. Conform studiilor "Buget-timp"², el este in medie de 37 de minute pe zi (aproximativ un sfert de ora pentru cotidiene, restul pentru reviste). Acesta poate parea scazut in comparatie cu cele trei ore si jumatate consacrate in fiecare zi televiziunii sau chiar cu cele doua ore atribuite radioului, dar aceste doua ultime mijloace de informare pot face obiectul unei ascultari "secundare" si mai mult sau mai putin atente.

Ritmurile de lectura si modurile de consultare au evoluat in mod simtitor; lectura este mai mult ocazionala, episodica, se concentreaza asupra anumitor centre de interes (care pot corespunde in cazul cotidienelor cu o editie anume din saptamana). Nu sunt neaparat mai putini cititori, ci sunt cumparate mai putine exemplare. intr-un fel, practicile de lectura care s-au dezvoltat o data cu revistele se impun astazi tuturor publicatiilor.

Scaderea "lecturii cotidiene" a cotidienelor este o tendinta generala care se confirma de mai bine de douazeci de ani in Franta si afecteaza diferitele categorii de populatie (in afara de agricultori), manifestandu-se inca si mai limpede la tinerii cititori³.

Ancheta Buget-timp realizata de Centrul de Studii privind Suporturile Publicitare, Multimedia CESP 1992.

A se vedea Les Pratiques de loisirs vingt ans apres: 1967-1988, INSEE, colectia "Resultats", nr. 13.

Proportia cititorilor constanti in functie de varsta

in Franta, penetrarea globala a "presei cotidiene nationale" atinge putin peste 16%⁴; ziarele editate la Paris ajung intr-o proportie importanta numai in regiunea pariziana si in marile orase. La periferia Parisului, numai o treime din familii sunt interesate de citirea unui cotidian, predominand cititorii ocazionali. Publicul cititor al cotidienelor nationale este in medie mai tanar decat al celor regionale; el cuprinde intr-o proportie apreciabila mai multi barbati decat femei si mai multi cititori provenind din categorii sociale medii sau superioare si cu studii depasind media nationala. Cu toate acestea, el nu constituie o populatie omogena. Gasim aici laolalta cititori asidui, atasati in mod constant unui titlu din motive de interes personal, cultural sau profesional, dar si cititori care parcurg unul sau mai multe titluri in anumite zile ale saptamanii corespunzand, de exemplu, aparitiei unor pagini sau unor caiete specializate (de economie, cultura sau sport).

Pe de alta parte, diversele titluri din presa isi aduna publicul cititor dupa criterii diferite. Presa nationala nu mai are practic nici un mare cotidian popular dupa transformarea cotidianului Le Parisien in ziar regional al zonei ile-de-France si criza prelungita pe care o cunoaste France Soir (doua sute cincizeci de mii de exemplare astazi, fata de noua sute de mii in 1970). Nimic comparabil in Franta cu cele patru milioane patru sute de mii de exemplare ale ziarului german Bild Zeitung, cu cele patru milioane ale lui The Sun sau cu cele doua milioane sase sute de mii de exemplare ale lui Daily Mirror (ambele britanice). De notat totusi ca acesti giganti cunosc cu totii o scadere de audienta.

Alte ziare, printre cele mai cunoscute (Le Monde, Le Figaro, Liberation), consacra un spatiu amplu actualitatii politice, economice, sociale si culturale si se adreseaza mai ales cititorilor care locuiesc in Paris si in marile orase, mai instariti si cu studii peste media populatiei franceze. Publicul acestui tip de presa este mai bine stabilizat si chiar creste usor in Franta, ca de altfel si in alte tari din Europa. Astfel, cotidienele britanice de calitate (The Times, The Independent, The Guardian) si-au vazut audienta mai degraba crescand in cursul ultimilor zece ani. Si in Germania se confirma cresterea acestui public selectiv: Frankfurter Allgemeine Zeitung progreseaza in mediile instarite si cu studii superioare, in timp ce Suddeutsche Zeitung si-a largit in mod considerabil audienta, regionala la origine, pentru a deveni un titlu "supra-regional". in fine, in contexte diferite, La Repubblica in Italia si El Pais in Spania, cotidiene nationale nascute in 1976, au stiut sa-si castige un public cititor mai tanar decat acela al concurentilor lor, inainte de a-si largi audienta in anii '80 publicand editii de week-end, suplimente magazin sau chiar editii duminicale, castigand astfel si cititori ocazionali.

Castigarea de tineri cititori, atrasi mai degraba de reviste sau de programele de radio si televiziune, a devenit un obiectiv permanent al cotidienelor. La fel de important este pentru aceste titluri sa intereseze mai mult cititoarele, care prefera intr-o proportie masiva lectura revistelor.

Este vorba despre "Lectura unui numar mediu".

Unele cotidiene sunt specializate, publicul lor obisnuit constituindu-se in jurul unui interes profesional fata de titlul respectiv. Este cazul lui Echos, care la inceput se adresa cadrelor de raspundere si mediilor financiare, dar care a beneficiat de interesul crescand al cititorilor pentru informatia economica si financiara si pentru activitatea bursiera franceza.

Alte titluri atrag cititori interesati de o tema larga, dar specifica, asa cum este sportul (patru titluri pe aceasta tema in Italia si cinci in Spania); L'Equipe, de exemplu, este citit de un public indeosebi masculin si mai degraba tanar.

Cotidienele regionale franceze au rezistat erodarii publicului cititor mult timp si mai bine decat cele nationale, dar difuzarea si capacitatea lor de a fi absorbite de catre acesta scad si ele.

Procentajul persoanelor care citesc in fiecare zi cel pufin un cotidian regional in Franta⁵

1976 | 1980 | 1985 | 1988 | 1993 | 1994 | 1997

48,6 | 46,4 | 44,6 | 40,5 |

Aceste tendinte globale cuprind mari disparitati regionale: cotidienele regionale ajung in zona pariziana intr-o treime din camine, iar in Bretania sau Alsacia in mai mult de doua treimi.

Cititorii sunt mai numerosi decat cititoarele, dar diferenta este mai slaba decat in cazul presei nationale. in Franta, majoritatea marilor ziare regionale apar dimineata si sunt cumparate intre orele sase si zece: cititorii fideli le citesc dupa un parcurs bine stabilit in care informatiile locale sunt deseori pe primul plan. Cu toate acestea, editiile de week-end sau din ziua de luni (cu rezultatele sportive) sunt mai citite decat cele din restul saptamanii. Tot ceea ce poate afecta "ritualul" regionalului ii pune imediat in discutie echilibrul. Consultarea presei regionale creste cu varsta; relativa imbatranire a publicului este de altfel una dintre problemele care preocupa cel mai mult acest tip de presa. Anumite titluri au dezvoltat editii duminicale mai atractive vizand cititorii mai tineri si pe cei ocazionali.

Cotidienele au imprumutat fara ezitare de la reviste abordarea tematica a informatiei si a actualitatii, ca de altfel si calitatea lor de tiparire, folosirea culorii si a fotografiei. Revistele magazin trebuie sa evolueze insa si ele pentru a se adapta practicilor cititorilor obisnuiti cu o oferta de titluri supraabundenta.

Publicul revistelor: o segmentare mai pronuntata si noi modalitati de lectura

Publicul revistelor franceze de tip magazin este chiar mai larg decat cel al cotidienelor. Patru francezi din cinci consulta cel putin o revista in mod regulat (un numar din doua), iar majoritatea citesc macar ocazional mai multe reviste.

Lectura revistelor in Franta

Studii CESP

Studiu AEPM

Date CESP Lecture. Ultima perioada: dupa 1993 ele reies dintr-o ancheta care utilizeaza o metodologie usor diferita (IPSOS PQRN).

Lectura revistelor este in progres, iar numarul mediu de periodice consultate creste si el. Francezii se numara printre cei mai mari cititori de reviste (1 400 de exemplare la mia de locuitori, fata de 700 de exemplare la mia de locuitori pentru englezi). Ei se pot compara cu germanii, in timp ce englezii prefera editiile duminicale ale ziarelor. in anii '70, marilor reviste generaliste sau destinate unor categorii largi de public li s-au adaugat titluri specializate in popularizarea stiintei, sport, calatorii si petrecerea timpului liber.

Lectura revistelor magazin este o practica atat de raspandita, incat are o putere scazuta de diferentiere sociala. Publicul periodicelor nu manifesta in aceasta privinta mai putine trasaturi distinctive, mai ales daca il raportam la cel al presei cotidiene. El cuprinde in primul rand mai multe femei decat barbati. Unul dintre principalele motive care stau la baza acestei situatii este audienta foarte importanta a presei feminine, dar cititoarele sunt majoritare si in randul celor care citesc publicatiile consacrate amenajarii casei si decoratiunilor sau chiar in audienta jurnalelor de televiziune. Pe de alta parte, cu cat cititorii sunt mai tineri, cu studii superioare, mai instariti si locuiesc intr-un mare oras, cu atat au mai multe sanse de a cumula lectura mai multor titluri generaliste si specializate.

Anumite periodice isi recruteaza cititorii din sanul acelorasi categorii sociale: saptamanalele de actualitate politica si sociala (L'Express, Le Point, Le Nouvel Observateur, L'Evenement) sunt destinate mai ales cadrelor superioare, profesiilor liberale si intelectuale, profesiilor intermediare, oamenilor care locuiesc la Paris si in marile orase. Cei cu studii superioare le consulta in mod clar mai des decat persoanele fara studii. Tinerii activi (barbati si femei) reprezinta o mare parte a publicului lor. Aceste titluri isi impart deci un lectorat relativ omogen, de aceea intre ele se observa un procentaj mare de audienta comuna.

Publicul revistelor literare sau artistice, partial si acela al titlurilor stiintifice si economice, este si el mai degraba instarit si adesea chiar mai tanar decat cel al saptamanalelor de actualitate⁶.

Publicul ziarelor feminine si familiale, in special acela al titlurilor practice si de populari­zare, provine din medii sociale mai diverse. Totusi, audienta titlurilor "de lux" (Marie Claire, Elle, Cosmopolitan sau Vogue) cuprinde un mare segment de cititoare provenind din mediile instarite. Duplicarea lecturii la aceste titluri este si ea semnificativa. Continutul publicatiilor feminine este strans legat de activitatile cititoarelor, de varsta lor si de "stilul de viata"; de asemenea, el trebuie sa reflecte in mod constant modele si evolutiile.

Titlurile presei sentimentale au aceleasi proportii de audienta, dar circula intr-o populatie mai modesta si cu mai putine studii, al carei efectiv global tinde sa scada.

Audienta cea mai numeroasa si mai eterogena este, in Franta si nu numai, cea a saptamanalelor consacrate programelor de televiziune. Toate categoriile sociale sunt prezente in randurile cititorilor acestor publicatii care s-au inmultit si au evoluat o data cu dezvoltarea televiziunii, preluand deseori stafeta revistelor familiale.

Publicul presei de timp liber (sport, calatorii, reparatii in gospodarie) are mai degraba o dominanta masculina; el este in crestere, dar din ce in ce mai segmentat, intr-atat de numeroase sunt titlurile.

Audienta publicatiilor consacrate unui subiect specific a crescut rapid, in timp ce titlurile generaliste (saptamanale de actualitate, VSD, Paris Match) intervin pe o piata foarte concuren-tiala unde li s-au alaturat suplimentele magazin ale cotidienelor si unde este din ce in ce mai dificil sa-ti pastrezi publicul.

Se afirma adesea ca presa de tip magazin are un caracter mozaicat ce reflecta diversitatea centrelor de interes, a problemelor si preocuparilor societatilor noastre. Continuturile ei, adesea redundante, trebuie sa urmeze evolutiile sociale si culturale. De aceea, revistele se straduiesc sa dezvolte o mai mare proximitate psihologica cu publicul, caruia ii sunt propuse

A se vedea ancheta "Les Pratiques culturelles des Francais", 1988.

sfaturi, informatii si solutii practice la intrebarile cele mai diverse, exprimate in termenii pe care i-ar putea folosi cititorii si pe un ton de complicitate si familiaritate.

Acest lucru nu impiedica deplasarile de cititori de la o categorie de titluri spre o alta, mai specializata sau mai recenta. Noile tipuri de public sunt rare si se constituie in jurul centrelor de interes prezente in alte publicatii mai generale, dar sub forme mai putin practice si mai putin specifice (rubrici, caiete, pagini cu "oferte de munca" etc). Alta varianta este aceea de a adapta centrele de interes clasice pentru a ajunge la un public mai tanar (este cazul popularizarii stiintifice) sau mai putin elitist (cazul anumitor titluri din presa economica). in fine, unele publicatii vizeaza categorii neconstituite pana acum in randurile unui public specific (presa pentru liceeni si studenti este un bun exemplu).

Pe scurt, daca lectura revistelor ramane cea mai raspandita, aceasta se intampla cu pretul unei segmentari mai accentuate a continuturilor si a categoriilor de public.

Audiovizualul si publicul sau

Audientele radioului si televiziunii sunt deopotriva greu de observat si de definit cu precizie, dar din alte motive decat cele observate in cazul presei scrise.

Multiplicarea posibilitatilor de receptie a radioului face in ziua de azi cu mult mai dificila o cunoastere exacta a audientei; de altfel, relatia cu acest mijloc de informare de masa este deopotriva familiara si, deseori, lipsita de atentie. Dificultatea de a-i masura cu precizie audienta, riscurile de eroare in identificarea posturilor ascultate fac ca, in final, publicul radioului sa fie mai putin studiat decat acela al televiziunii, dar intr-un mod foarte diferit de la o tara la alta.

in ceea ce priveste televiziunea, organismele de studiu au dezvoltat dispozitive de inregistrare pasiva si instantanee a audientei, care evita erorile de memorie, aceste sisteme permitand mai ales sa se evalueze marimea audientei si variatiile sale. Ele nu furnizeaza insa decat indicatii globale asupra alcatuirii acesteia si, practic, nu spun nimic nici despre calitatea ei, nici despre preferintele sau evaluarea globala a diferitelor programe propuse. Si in acest domeniu, studiul audientei isi propune mai intai sa informeze si sa ofere asigurari firmelor care cumpara spatiu publicitar si specialistilor in publicitate, dupa ce, in perioada in care era predominant serviciul public, a ajutat la conceperea programelor.

in fine, diferentele insemnate intre metodologiile aplicate in tari diferite nu faciliteaza comparatiile internationale.

Masurarea audientei

Institutele specializate recurg la trei mari sisteme de masurare: anchetele realizate prin sondaj (fata in fata sau prin telefon), anchetele postale pe baza de panel si audimetrele.

Anchetele pe baza de sondaj sunt deja clasice. Este chestionat un esantion reprezentativ pentru populatia asupra careia se face studiul (de exemplu, persoanele in varsta de peste 15 ani care se uita la televizor si asculta radioul); rezultatele sunt apoi generalizate cu prudenta. Interviurile pot fi "fata in fata" - este cazul cel mai frecvent - sau prin telefon, cum se procedeaza in Suedia, unde peste 90% din locuinte sunt echipate in mod adecvat de mult timp, dar si in Franta, de exemplu, pentru studiul de audienta Mediametrie 75 000.

in Europa, Marea Britanie (BBC si ITC), Olanda, Belgia, Italia si Franta folosesc aceasta metoda, uneori asociata cu altele, pentru a studia audienta mediilor audiovizuale. in Franta, cele 75 000 de interviuri ale anchetei Mediametrie repartizate pe toata durata anului se refera la urmarirea radioului si a televiziunii; ele furnizeaza rezultate despre audienta globala si pe segmente orare, despre masura in care au fost urmarite radioul si televiziunea in ziua

precedenta, in fiecare sfert de ora, despre audienta cumulata, adica numarul total de persoane care au ascultat cel putin o data in timpul zilei un post de radio. Ele mai culeg insa si informatii privind echipamentul televizual si peritelevizual al francezilor. Aceste anchete sunt repetate in fiecare an, dar furnizeaza in mod esential date instantanee. Strangerea in mod continuu a rezultatelor care permit cunoasterea fluctuatiilor de audienta necesita folosirea panelurilor.

Panelurile sunt esantioane permanente de voluntari care sunt consultati in mod periodic prin telefon, completeaza un "carnet de ascultare" sau se supun masuratorilor cu audimetrul.

Carnetele de ascultare sunt formulare pe care diferitii membri ai familiilor care figureaza in paneluri consemneaza momentele in care urmaresc un post, emisiunile pe care le urmaresc etc. O data completate, acestea sunt in cele mai frecvente cazuri trimise inapoi institutelor prin posta (cum este cazul in Finlanda si in Olanda). Alte organisme prefera ca ele sa fie completate in timpul unor intrevederi la domiciliul ascultatorului (BBC si ITV sau RAI). in sfarsit, altele fac apel la telefon.

Panelul permite aflarea obisnuintelor publicului, ca si fidelitatea ascultatorilor si a telespectatorilor; de asemenea, el permite urmarirea fluctuatiilor audientei in functie de zilele si programele propuse. Folosirea sa suscita totusi rezerve. Constrangerea pe care o reprezinta consultarile sau trimiterile postale repetate si voluntariatul pe care se bazeaza constituirea esantionului risca sa tergiverseze rezultatele.

Audimetrele sunt aparate electronice conectate la televizor care inregistreaza orele, duratele exacte de functionare a aparatului receptor si canalele alese. Aparatele pot fi conectate direct la biroul de studiu si pot astfel sa furnizeze scoruri de audienta instantanee. in Franta, audimetrul a fost introdus abia in 1981, la inceput ca sistem de masurare a audientei pe locuinta. Din 1988, pentru a remedia limitele unui asemenea sistem rapid, automat si permanent, dar care nu furniza decat o aproximare a audientei, audimetrului i s-a asociat tehnica "apasarii pe buton". Fiecare membru al familiei inscrise in panel are un buton pe care il actioneaza indata ce intra in camera in care este deschis aparatul receptor. El poate, de asemenea, sa dea un calificativ programului pe care il priveste. Totusi, audimetrul este completat adesea cu o ancheta telefonica sau fata in fata, ca in Spania si in Marea Britanie (unde se dau simultan spre completare carnete de ascultare individuale).

Folosirea unor instrumente de masurare diferite nu ramane fara consecinte asupra rezul­tatelor obtinute. Belgia francofona a cunoscut pana in 1989 coexistenta a doua sisteme: cel al RTBF, care utiliza carnetul de ascultare, si acela al RTL-TV, care utiliza audimetria; in functie de datele luate in calcul, in fruntea audientei se afla cand postul public, cand cel privat!

in Franta, societatea Mediametrie este singura care administreaza un sistem de audimetrie dupa intreruperea activitatii concurentului sau, Sofres-Nielsen, in 1993. in 1997, panelul audimetric Mediamat cuprindea 2 300 de locuinte, adica 5 549 de indivizi cu varste de la patru ani in sus. Acest esantion permanent este reprezentativ pentru ansamblul familiilor franceze care au televizoare; un punct Mediamat (1% din esantion) este echivalent cu 523 600 de spectatori. Acest panel permite masurarea continua a audientei emisiunilor, a celei a plajelor de publicitate, a audientei la sfert de ora, a audientei pe minut si a duratei de receptare pe individ⁷. Receptarea televiziunii este tinuta deci sub observatie continua si trans­misa posturilor de televiziune in cel mai scurt timp. Oricare ar fi avantajele audimetriei, acest procedeu se dovedeste a fi totusi costisitor (fapt care limiteaza dimensiunea esantioanelor) si

7. Este luata in calcul folosirea videocasetofonului. ~n plus, o ancheta "Audicabsat" efectuata pe 2107 persoane in varsta de peste 15 ani si pe 638 copii intre 4 si 14 ani evalueaza audien]a si penetrarea canalelor transmise prin cablu si satelit, ca si performan]ele televiziunilor generaliste in caminele echipate cu aparate de masura.

ramane aproximativ in ceea ce priveste inregistrarea comportamentelor individuale. De aceea, se cauta dispozitive de detectare pasiva si mai performante.

in orice caz, pentru moment, audimetrele, oricat de perfectionate ar fi, nu furnizeaza indicatii precise despre fenomene calitative cum ar fi evaluarea emisiunilor de catre telespec­tatori sau perceperea calitatilor si caracteristicilor fiecarui post. Aceste elemente nu pot fi observate decat prin mijloace complementare si folosind metode mai clasice. Serviciile de studiu de pe langa organismele publice franceze de radioteleviziune isi extindeau observatiile si spre aceste domenii de analiza. Nu mai este cazul astazi; in schimb, organismele americane, britanice sau italiene au mentinut practica respectiva.

Modul de a asocia tehnici de baza, asemanatoare in principiile lor, este diferit de la o tara la alta si chiar definitia a ceea ce se numeste "receptare a televiziunii" variaza in functie de context: in Franta si in Marea Britanie, simpla prezenta intr-o camera in care este deschis un aparat receptor este suficienta pentru a defini o persoana ca telespectator; in alte parti, trebuie in cele mai multe cazuri sa declari in mod expres ca urmaresti televiziunea pentru a fi luat in calcul. Varsta pornind de la care se ia in calcul urmarirea televiziunii variaza si ea in functie de tara: patru ani in Franta si Marea Britanie, zece ani in Spania.

Conceperea de programe televizate si de campanii publicitare destinate unei difuzari internationale face sa apara nevoia de a dispune de date comparabile despre audienta; ar fi deci util ca metodele de studiu in aceasta privinta sa fie armonizate.

Radioul: o activitate "secundara"

Fara indoiala, radioul este mijlocul de informare a carui folosire s-a banalizat cel mai mult. Nivelul de echipare a locuintelor cu un aparat de radio depaseste 90% in tarile cele mai bogate (99% in Canada sau Statele Unite, 98% in Franta) si 60% in Africa⁸. Ascultarea radioului este de regula o activitate secundara care insoteste o alta, respectiv un fond sonor pentru alta activitate: ascultam radioul dimineata devreme pregatindu-ne si luand micul dejun, lucrand acasa sau in timp ce ne deplasam. in fine, unii au posibilitatea de a-l asculta la locul de munca. Este deci vorba despre o practica strans legata de diversele activitati cotidiene. Radioul a incetat de a mai fi un mijloc de informare care sa faca obiectul unor practici familiale (televiziunea i s-a substituit in aceasta functie), pentru a deveni un mijloc de informare destinat ascultarii individuale. Din acel moment, mijloacele tehnice de receptie s-au inmultit si s-au raspandit pe scara larga la nivelul populatiei; in Franta, mai mult de 85% dintre persoane au un aparat de radio portabil, 64% un ceas desteptator cu radio, 66% un radio de automobil si mai mult de 20% un walkman⁹.

Rarele studii internationale arata cateva mari tendinte comune majoritatii tarilor. Ascul­tarea radioului se concentreaza aproape pretutindeni in cursul diminetii, apoi scade in mod progresiv in timpul zilei, mai ales in cazul in care televiziunea este difuzata pe scara larga. Audienta radiofonica cuprinde mai multi barbati decat femei si mai multi tineri decat varstnici. Acest mijloc de informare este folosit intr-o masura mai extinsa in mediile sociale instarite, mai ales pentru emisiunile sale informative. Tendintele generale sunt nuantate de specificul national: in Elvetia, de exemplu, publicul feminin este predominant¹⁰.

in total, aproape 70% dintre francezi asculta radioul practic in fiecare zi, fata de 75% in Germania; este mai mult decat in cazul italienilor (60%), dar fara indoiala mai putin decat in cazul englezilor (87%)¹¹.

Raport asupra Comunicarii in Lume (UNESCO, 1990).

Ancheta intreprinsa de CESP Multimedia, 1990.

Ancheta realizata de Carat International; date din 1992.

Idem : cu titlu de comparatie, in orasele africane aceasta proportie este estimata la peste 90%, fata de 56% in mediul rural.

Durata medie de ascultare este sensibila, bineinteles, la diferentele dintre ritmurile si modurile de viata dintr-o tara sau alta, depinzand insa si de oferta televizuala concurenta: daca aceasta din urma ramane relativ limitata, audienta radioului o ajunge sau chiar o depaseste pe cea a televiziunii. in schimb, daca oferta televiziunii este bogata, audienta sa devine superioara celei a radioului inca de la inceputul diminetii. Timpul mediu de ascultare in cazul publicului francez se situeaza mult in urma aceluia al elvetienilor (174 de minute pe zi), al olandezilor (169 de minute), al germanilor si al englezilor, dar este evident mai ridicat decat al italienilor si al spaniolilor. Totusi, radioul si televiziunea nu intra automat in concurenta. Persoanele care asculta mult radioul, indiferent de program, sunt cel mai adesea si telespectatori perseverenti, si invers, telespectatorii care urmaresc intr-o mica masura televiziunea sunt deseori si ascultatori inconsecventi. De fapt, timpul de ascultare a radioului ramane aproximativ stabil, dar se concentreaza in timpul diminetii.

in ansamblu, compozitia audientei radioului este foarte apropiata de cea a populatiei franceze. Barbatii sunt mai dispusi sa asculte radioul: mai mult de 70% dintre ei il asculta in fiecare zi, fata de 65% dintre femei. Evolutia marcanta a anilor '80 o reprezinta intinerirea acestei audiente. Cei cu varste intre 15 si 25 de ani constituie una dintre cele mai statornice categorii de public al radioului; chiar daca nu sunt neaparat mari consumatori (in ceea ce priveste durata de ascultare), ei il asculta in mod constant si au in vedere mai ales diversele posturi FM care s-au dezvoltat in anii '80 (retelele FUN, NRJ, Skyrock). Trei sferturi din audienta declarata a unei retele ca NRJ este alcatuita din ascultatori tineri.

Aceasta intinerire a audientei care insoteste inflorirea unor noi posturi de radio locale s-a manifestat deseori printr-o redistribuire a audientei in favoarea posturilor cu dominanta muzicala si tematica, de altminteri in detrimentul programelor emise de posturi publice. Astfel, in Franta, canalele Radio France nu atrag decat aproximativ 22% din audienta totala, fata de aproape 40% in cazul posturilor locale private. Cele mai bune rezultate ale serviciului public se obtin la programele de informare in timpul diminetii, in mediile sociale cu o situatie financiara buna si cu studii superioare, ca si in randul ascultatorilor mai varstnici. Tendinte asemanatoare sunt observabile in Italia (unde RAI nu mai atinge decat 38% din audienta) si in Spania. in schimb, situatia se inverseaza in Germania, majoritatea audientei ramanand fidela programelor generaliste. Si BBC a rezistat bine in Marea Britanie, atragand mai mult de 65% din audienta totala a radioului; 35% din aceasta audienta se indreapta insa spre programele muzicale.

in Franta, profilul audientei radio nu este strict popular. Cadrele superioare si cei cu profesii intelectuale sau intermediare sunt printre cei mai numerosi care utilizeaza radioul, dar timpul consacrat ascultarii este adesea mai redus decat cel ce caracterizeaza media ascultatorilor.

Televiziunea: audienta

si publicul unui mijloc de informare dominant

Televiziunea a devenit, in Franta si in majoritatea tarilor bogate, dar si in America Latina, mijlocul de informare de masa cel mai puternic, atingand toate categoriile de populatie, inclu­siv cele reticente cu cativa ani in urma (tinerii intre 15 si 25 de ani, studentii, mediile cu cele mai inalte studii). Audienta sa a subminat-o progresiv pe aceea a radioului, pe masura ce crestea nivelul echiparii locuintelor cu televizoare. in Franta, acest nivel (mai mult de 94% dintre locuinte) este comparabil cu nivelul vecinilor europeni (97% in Germania sau in Regatul Unit) sau cu cel observabil in Canada (96%), Statele Unite sau Japonia (98%)¹². Gene­ralizarea folosirii telecomenzii si a videocasetofonului, dezvoltarea canalelor de televiziune prin cablu si prin satelit sunt insotite de o evolutie a modurilor de consum¹³. in Franta, in 1997, 88% din telespectatori urmareau zilnic programele de televiziune, indiferent de post, iar 16% urmarisera cel putin o data in timpul zilei unul sau mai multe dintre posturile difuzate prin cablu sau satelit.

Durata zilnica medie de urmarire a televiziunii a crescut, bineinteles, simtitor. Marii consumatori de televiziune nu se mai gasesc numai in Statele Unite, acestia din urma (238 de minute de audienta in medie pe zi) fiind precedati de Mexic (239 de minute). in Europa, Rusia (224 de minute) se afla in frunte, inaintea Turciei (222 de minute) si a Ungariei (221 de minute). Franta nu vine decat pe pozitia a treisprezecea (180 de minute in 1997)¹⁴. Proportia persoanelor refractare, care nu au aparate de receptie sau nu privesc la televizor decat accidental, a scazut. Cresterea consumului cotidian este cea mai puternica in cadrul categoriilor care se aratau mai rezervate fata de aceasta practica¹⁵. Totusi, audienta televi-ziunilor generaliste pare ca stagneaza astazi. in 1997, in mai multe tari, durata de audienta a scazut mai degraba decat sa progreseze (inclusiv, uneori, in tari care nu sunt aproape de saturatie). Franta a inregistrat aceasta scadere intre 1996 si 1997, perioada in care audienta posturilor tematice crestea cu 20%. Cresterea audientei acestor posturi se face deci in detrimentul canalelor hertziene. Fragmentarea audientei continua, cele mai mari scaderi afectand posturi dominante care isi mentin cu greu impactul pe o piata fragmentata. Aceasta nu se traduce neaparat prin mari schimbari in compozitia audientelor, nici macar in cazul tipurilor de programe alese cel mai frecvent. Televiziunea ocupa mai mult de jumatate din "bugetul de timp" consacrat de francezi mijloacelor de informare, fata de 2 ore acordate radioului si mai putin de patruzeci de minute lecturii presei¹⁶. Dupa aceeasi ancheta, privitul la televizor este o activitate principala pentru peste 62% dintre spectatori, in timp ce 38% privesc in timp ce mananca sau desfasoara o alta activitate cand aparatul este deschis (lectura, conversatie sau alt mod de a petrece timpul liber). Momentele in care acest mod de a privi la televizor, numit si "secundar", atinge cel mai ridicat nivel se plaseaza la inceputul dupa-amiezii si mai ales seara, in orele de mare audienta. De notat ca, in schimb, telespec­tatorii "tarzii" (de dupa orele 22.30) privesc exclusiv programe alese de ei.

Pe de alta parte, timpul acordat zilnic televizorului fluctueaza cu anotimpul, fiind mai mare in timpul toamnei si al iernii si mai redus in timpul verii. Televiziunea ramane un mijloc de informare de folosinta casnica, tot ceea ce poate indeparta oamenii de casa (iesiri, vacante, calatorii) manifestandu-se printr-o scadere a audientei. Privitul la televizor se intercaleaza cu ritmurile activitatii cotidiene si vietii casnice. El reflecta contextele nationale si caracteristicile culturale ale populatiei; orele de mare audienta (prime time) pot fi sensibil decalate in functie de repartizarea zilei de munca, de ora de intoarcere acasa a diferitilor membri ai familiei, de prezenta sau absenta de acasa in timpul unei pauze de la amiaza sau de orele la care se serveste masa. Volumul audientei la diferite ore ale zilei depinde deci atat de gradul de disponibilitate casnica a indivizilor, cat si de accesibilitatea cotidiana a programelor in functie de orarul lor de difuzare.

Programul ales in context familial este adesea rezultatul unor negocieri interne, mai ales la orele de mare audienta. Trebuie deci insistat pe caracterul fluctuant al unei parti a acestui public. Compararea "audientelor totale" si a audientelor cumulate pe diverse emisiuni¹⁷ arata

In 1990, dupa ultima ancheta CESP Multimedia, mai mult de 62% dintre locuinte erau deja echipate cu telecomanda si peste 32% dispuneau de un aparat video.

Date Mediametrie.

A se vedea "Les Pratiques culturelles des Frangais".

Ancheta Budget-Temps Multimedia a CESP, 1992.

Audienta totala desemneaza numarul de persoane care au urmarit o emisiune in intregime; au­dienta cumulata, mai "generoasa", aduna ansamblul telespectatorilor care au privit emisiunea studiata chiar si numai pentru scurta vreme.

o crestere insemnata a telespectatorilor mobili, care trec de la un canal la altul, despre care se poate spune ca privesc mai mult "televiziune", la nevoie pe fragmente, decat un anumit tip de emisiune. Numerosi telespectatori continua astazi sa ramana fideli unor programe selectate dinainte.

Structura globala a audientei televizuale (totalitatea canalelor) ramane destul de apropiata de structura sociodemografica a populatiei franceze. Totusi, anumite categorii sunt supra-reprezentate. in Franta, la fel ca in majoritatea tarilor echipate in mod asemanator, este vorba despre persoane care stau mai mult in casa, adica femeile, in special casnicele, persoanele de peste 50 de ani, pensionarii si cei fara ocupatie.

Programatorii stiu deci ca o emisiune difuzata la orele de mare audienta va ajunge la un "public" ceva mai varstnic, cuprinzand mai multe femei decat media nationala, mai putin instruit decat majoritatea categoriilor de public ale celorlalte mijloace de informare. Progra­mele difuzate dupa-amiaza sau chiar seara tarziu au toate sansele sa atinga si ele (deseori chiar intr-o proportie majoritara) aceasta categorie de telespectatori perseverenti, chiar daca nu ei sunt tinta privilegiata a unor astfel de emisiuni. in plus, privitul la televizor pare sa ocupe esentialul timpului casnic disponibil.

Totusi, aceasta viziune omogenizanta asupra practicilor relative la televiziune este discu­tabila. Se mentin unele diferente, dar ele se refera, adesea intr-un mod nuantat, la toata gama modurilor de folosire, nu numai la durata consumului, dar si la momentele casnice in care se localizeaza acesta sau la caracterul individual ori familial al alegerii programelor. Nu mai putin de jumatate dintre telespectatori deschid televizorul fara sa aiba dinainte o idee despre programul pe care il vor urmari, doar un sfert dintre ei alegandu-l in prealabil¹⁸. Folosirea telecomenzii este din ce in ce mai raspandita, la fel si utilizarea videocasetofonului pentru urmarirea de emisiuni inregistrate.

Timpul consacrat urmaririi televiziunii pastreaza un caracter discriminatoriu. Cei mai perseverenti dintre telespectatori consacra pana la opt ore pe zi micului ecran, acest timp fiind de sub treizeci de minute la cei 10% care privesc cel mai putin la televizor. Fara indoiala, diferentele nu sunt intotdeauna atat de spectaculoase, dar se inregistreaza variatii importante, de exemplu, intre cei cu varsta sub 50 de ani si cei de peste 50 de ani.

Patru factori sunt determinanti: varsta; sexul, care poate corespunde unei prezente prelungite acasa (in cazul casnicelor) sau, dimpotriva, unui timp liber mai redus (pentru femeile care cumuleaza profesie si obligatii casnice); nivelul de instruire, care, cand este ridicat, este adesea insotit de o gama mai larga de surse de informatie si de o devalorizare apriorica a interesului pentru televiziune; in fine, categoria socioprofesionala, caci membrii categoriilor superioare cumuleaza adesea o mai mica disponibilitate casnica si o gama largita de activitati culturale.

Studii realizate asupra timpului de consum comparat al diverselor categorii de telespec­tatori amintesc ca aceste criterii sociodemografice nu sunt suficiente pentru a explica diferentele observate intre telespectatorii cei mai perseverenti si cei care acorda televizorului un timp mult mai limitat¹⁹. Unii tineri activi se uita mult la televizor, in timp ce telespectatori in varsta, apartinand categoriei "inactivilor", se arata foarte selectivi. Exista importante diferentieri individuale si orice generalizare grabita trebuie evitata.

in schimb, genurile de emisiune urmarite diferentiaza publicul doar in mica masura. Telespectatorii care se uita putin la televizor nu sunt neaparat si cei mai selectivi in alegerile lor. Desigur, aceia dintre ei care privesc emisiuni culturale, magazine sau documentare sunt ceva mai numerosi dar, in general, acesti telespectatori consacra pur si simplu mai putin timp

A se vedea "Les Pratiques culturelles des Frangais".

A se vedea Michel Souchon: "Le public de la television, des comportements differents", IN A si Mediametrie, mai 1991.

Televiziune - durata audientei medii cotidiene - 1996 (Durata audientei pe individ in minute)

acelor categorii de programe urmarite de un public mai perseverent: filmele artistice indeosebi, mai putin serialele. Divertismentul ramane deci predominant. in comparatie cu telespectatoarele, telespectatorii consacra un timp mai redus serialelor si semnificativ mai mare sportului. in ceea ce le priveste, persoanele din categorii socioprofesionale superioare consacra ceva mai mult din timpul lor de audienta emisiunilor magazin si documentarelor, emisiunilor sportive si informative (altele decat jurnalele televizate)²⁰.

in fine, trebuie facuta diferenta intre obisnuintele televizuale ale copiilor (intre 6 si 11 ani) si cele ale adolescentilor sau ale tinerilor adulti; primii privesc mai putin timp toate tipurile de emisiuni, cu exceptia desenelor animate si a reclamelor. Pre-adolescentii sunt mari

20. A se vedea Sylviane Saincy: "La television en genre et en nombre", Paris, SJTI / INA / Documentation Francaise, 1992.

consumatori de seriale, de sport, si, la o scara mai redusa, de jocuri televizate. Tinerii adulti se uita pe ansamblu mai putin la televizor, dar filmele si sportul ocupa o parte importanta a timpului pe care i-l dedica.

in general, largirea ofertei de "televiziune" (aproape 50 000 de ore de programe anuale pe posturile franceze) s-a facut mai ales in beneficiul programelor de fictiune si de divertis­ment. Aceasta nu impiedica telespectatorii sa consacre proportional mai mult timp emisiunilor de informare decat partea corespunzatoare afectata acestui tip de continut in oferta posturilor.

Trebuie de altfel subliniat ca, din comparatiile internationale, reiese o convergenta importanta in ceea ce priveste selectia pe care o fac telespectatorii din diferitele categorii de programe propuse. Oricare ar fi importanta relativa a diverselor genuri de emisiuni in programele difuzate ("oferite"), divertismentul (si mai ales fictiunea) reprezinta aproape jumatate din timpul de vizionare, informatia aproape 20% din timpul de receptie, iar emi­siunile culturale intre 5 si 6%²¹.

Aceste tendinte exprima o asemanare destul de mare atat in ceea ce priveste compor­tamentele televizuale ale telespectatorilor, cat si pentru ceea ce par sa astepte acestia de la relatia lor cu micul ecran. Este posibil ca, treptat, inmultirea canalelor tematice consacrate, de exemplu, informatiei in flux continuu, documentarelor sau programelor culturale sa contribuie la diversificarea modurilor de folosire a televiziunii; telespectatorii care provin din categorii sociale instarite si consuma televiziune cu moderatie se indreapta cu mai mare placere spre aceste continuturi. Dar, pentru moment, "televiziunea generalista" nu face deosebire intre o audienta "de elita", care ar fi aceea a unei minoritati cultivate, si o audienta "de masa" covarsitoare, care s-ar consacra divertismentului pur.

Bineinteles, "genurile" de programe astfel definite raman foarte largi, putand acoperi emisiuni foarte diferite, de o calitate si o exigenta foarte inegale. in acest sens, nu toate filmele si emisiunile de informare au aceeasi valoare, iar a judeca in termeni de "genuri" de programe ingreuneaza oarecum aceste diferente de rationament. Acestea din urma nu se manifesta insa in mod clar in comportamentele observate. Alegerea cea mai larga si mai diversificata de emisiuni urmarite poate fi gasita mai degraba la consumatorii asidui ai micului ecran, intrucat, spre deosebire de cazul precedent, televiziunea trebuie sa raspunda aici unor asteptari numeroase si variate.

in timp, programarea tematica oferita va contribui fara indoiala la segmentarea mai clara a audientelor, fie si numai sub presiunea cumparatorilor de spatiu publicitar preocupati sa atinga un grup sociocultural mai bine identificat.

Pe de alta parte, internetul va putea fi receptionat pe televizor; aceasta evolutie care ar face din receptorul de televiziune un terminal multimedia ar trebui sa accentueze si procesul de selectare a programelor propuse.

Utilizarea mijloacelor de informare: intre omogenizare si diferentiere

Mass-media ocupa un loc din ce in ce mai important in viata cotidiana. Luate separat, citirea presei, ascultarea radioului sau urmarirea televiziunii diferentiaza publicul intr-o mica masura; audientele sunt complexe, eterogene, fiind atinse toate mediile sociale. Modul in care indivizii cumuleaza aceste practici, le ierarhizeaza si le imbina sau nu cu activitatile lor profesionale, civice si culturale, in sensul larg al termenului, este insa de natura sa le atribuie functii si valori sensibil diferite in raport cu grupurile sociale.

21. A se vedea Michel Souchon, "Trois semaines de television: une comparaison internationale", Paris, UNESCO, 1981.

Bibliografie

Balle Francis, Medias et societes, Paris, Montchrestien, editia a VIII-a, 1997.

Bahu-leyser D., D. Chalvon, J. Durand, Audiences et medias, Paris, Eyrolles, 1990.

Cazeneuve Jean, Sociologie de la radiotelevision, Paris, PUF, "Que sais-je?", 1986.

Charon Jean-Marie (coord.), L'Etat des medias, Paris, La Decouverte/ MediasPouvoirs/ CFPJ,

1991. Defleur Melvin, Sandra Ball-Rokeach, Theories of Mass Communication, New York, Longman,

editia a V-a, 1989 (trad. rom. Teorii ale comunicarii de masa, Iasi, Polirom, 1999). Defleur Melvin, Everette E. Dennis, Understanding Mass Communication, Boston, Houghton-

-Mifflin, editia a V-a, 1994. Mehl Dominique, La Fenetre et le miroir, Paris, Payot, 1992. Ministerul francez al Culturii si Comunicarii, Les Pratiques culturelles des Francais. Description

socio-demographique:

Evolution 1973-1981, Paris, Dalloz, 1982.

Evolution 1981-1988, Paris, La Decouverte, La Documentation frangaise, 1989.

Enquete 1997, Paris, La Documentation frangaise, 1997.

Saincy Sylviane, La television en genre et en nombre, Paris, SJTI-INA, La Documentation frangaise,

1991. Souchon Michel, Trois semaines de television, une comparaison internationale, Paris, UNESCO,

dec. 1982, 86 pagini. Weber James J., Patricia F. Phalen, The Mass Audience: Rediscovering the Dominant Model,

Mahwah (NJ), Lawrence Erlbaum, 1997. Anchete anuale ale CESP (1981-1992). Ancheta CESP Multimedias 1990. Ancheta CESP Budget-Temps Multimedia, 1992.