Aparitia presei in limba romana (1829-1838)

Aparitia presei in limba romana (1829-1838)

De ce asa de tirziu; de ce a aparut? Ce functii joaca presa in epoca? Cum se naste o gazeta? dar un sistem de presa? Pentru a raspunde la aceste intrebari vom incepe printr-o prezentare generala a perioadei istorice in discutie. Vom continua apoi cu o prezentare a principatelor momente si publicatii ale epocii.

a. Lumea romaneasca la mijlocul secolului XIX: aspecte generale

Perioada istorica pe care o avem in atentie este considerata atit o perioada de inceput, cit si una de tranzitie. De fapt, cele doua expresii sint oarecum identice in ce priveste semnificatiile lor in acest caz. Este si o perioada in care gasim germenii modernitatii, cit si una de tranzitie de la medieval catre modernitate.

Din punct de vedere politic, avem trei momente distincte: perioada regulamentara propriu-zisa (1833/1834-1849), in Moldova si Muntenia, momentul de interregn revolutionar din 1848, in Țara Romaneasca, si 1848-1849, Transilvania, domniile post-regulamentare (1849-1857), in Moldova si Țara Romaneasca. Aceste regimuri sint destul de diferite intre ele: de la neoabsolutism sau despotism luminat (Mihail Sturdza, in Moldova, mai ales), la monarhii constitutionale incipiente (Grigore Alexandru Ghica in Moldova) la democratie revolutionara la 1848.

Perioada numita si "regulamentara", de la cele doua Regulamente Organice, adoptate de Principate in 1833 (iunie, Țara Romaneasca) si 1834 (ianuarie, Moldova), care reprezinta forme relativ incipiente de coduri constitutionale, acopera stricto senso doar primele doua decenii: 1833-1849. Dar, chiar si dupa asa-numita Conventie de la Balta Liman, din 1849, cele doua Regulamente continua sa fie considerate textele fundamentale ale celor doua Principate, cu revizuirile impuse de Conventia amintita, pina la 1858, cind intra partial in vigoare Conventia de la Paris. Abia insa noul regim aparut dupa Unirea Principatelor in 1859 va impune treptat fundamentele unui regim politic propriu-zis liberal, in care libertatea de expresie sa fie in linii mari garantata de stat, iar pluralismul sa reprezinte o valoare fundamentala.

Este vorba asadar mai intii de forme noi de regimuri politice, care pun capat intr-o anumita forma absolutismului domnesc de tip medieval sau post-medieval. Aceste regimuri nu sint inca moderne (constitutionale, liberale, legitimate democratic), dar nu mai sint nici integral absolutiste. Vointa domnului este in continuare esentiala in stat, domnul este numit de cele doua puteri straine care tutelau Principatele, dar se instituie reguli si mai ales apar institutii liberale, precum justitia profesionista, parlamentul si birocratia de tip modern.

Este drept ca situatia este diferita de la o provincie istorica la alta. In Transilvania, aflata in componenta Austriei, imperiul condus de dinastia de Habsburg, regimul libertatilor civile evolueaza mai rapid. De asemenea, in Țara Romaneasca, domnia este mai liberala, iar opozitia politica mai vizibila decit in Moldova. Astfel, incep sa apara, mai ales in Țara Romaneasca si Transilvania, forme de discurs critic, care atesta si instituie in acelasi timp o viata publica autonoma. Acestea permit o participare sociala mai larga la procesul deliberativ si exprimarea unor pozitii diferite in chestiuni cu caracter public.

Fapt este ca, aceste forme incipiente de constitutionalism si democratie liberala au implicatii semnificative asupra presei si regimului liberei expresii. Desi se instituie acum legal regimul cenzurii, ca institutie autonoma a statului, iar libertatea de expresie nu este garantata juridic decit abia cu Conventia de la Paris, din 1857 (??)

Pe de alta parte, in ciuda expansiunii evidente a sferei publice, rolul presei intr-o societate fara un pluralism politic institutional, ca si fara o societate civila si un public activ extins ramine minor. Principala sa contributie este configuarea spatiului public. Dupa cum se stie presa este deopotriva cauza si efect cind vorbim de spatiul public, creator si beneficiar. In aceasta epoca, presa este agent periferic al spatiului public, alaturi de diversele forme de publicitate, de politica, ca deliberare, de artele spectacolului (teatrul, mai ales), de literatura si de sociabilitatile savante etc.

In acelasi sens, presa epocii este un instigator si un beneficiar in aceeasi masura a extinderii publicului, categorie conceptuala care isi largeste acum mult sfera de semnificare. Din punct de vedere sociologic, publicul apare ca 'un grup uman, format din indivizi aflati la distanta unii de altii, caracterizati prin atitudini si opinii comune si prin continuitatea ideilor si valorilor sociale'. Este vorba de un grup aflat intr-o continua mobilitate, care este structurat din punct de vedere social si profesional exclusiv in raport cu anumite mesaje publice (vezi). Pe de o parte, publicul este destinatarul 'mesajului media­tic', pe, de alta el, este receptorul acestuia. In primul caz, publicul este o masa anonima de indivizi pe care demersul jurnalistic ii uneste si le acorda o anume identitate, iar, in al doilea caz, publicul este cel care alege calitatea de a fi destinatar, astfel incit atitudinea sa pasiva este numai aparenta. De aceea trebuie sa intelegem prin public media cele doua categorii de consumatori ai produsului numit mesaj media: lectorii, auditorii sau spectatorii unui canal media, care se intereseaza in primul rind de continutul jurnalistic al acestuia, si clientii comerciali (agentii de publicitate, consumatorii, agentii economici), care se inte­re­seaza de continutul publicitar al publicatiei. Alaturi de aceasta distinctie traditionala, mai avem o categorie de public care se dezvolta masiv odata cu declinul presei scrise si al presei traditionale, concepute in jurul unui mesaj editorial: publicul-consumator; este adevarat ca media presupune de la inceput un public consumator, dar acesta este interesat nu de mesajul editorial, civic al media, ci de productia de divertisment a media.

Istoric, publicul este dificil de reconstituit, atit ca numar cit si ca fizionomie. Listele cu prenumeranti (subscriptori) ne pot oferi o imagine, dar aceasta este desigur insuficient si nu ofera decit o imagine statistica: nu stim exact ce anume cerea si daca oferta era pe gustul sau, nu-i cunoastem nici macare dimensiunile reale, in special cele ale publicului pasiv.

In aceasta epoca, presa este inca o afacere de stat sau comunitara (patriotica). Publicul de gazeta este inca foarte redus numeric si gustul sau pentru evenimentul de presa este greu de observat. Incepeau sa cricule si la noi cu o frecventa oarecum normala unele publicatii europene de mare prestigiu, indeosebi Journal des Débats (Paris) si Freiepresse (Viena), ambele publicatii conservatoare (??). De asemenea, un succes cunoaste si     Revue des Deux Mondes, de orientare ceva mai liberala.

Publicul, din ce-l putem observa, este destul de pasiv: rareori se manifesta critic sau vizibil. Incercarile de activare fac apel la natie, limba comuna, trecut glorios sau modelul Evropei luminate. Din acest motiv, presa romaneasca, cel putin pina la 1848, va fi mai ales una de colportaj decit de opinie.

Totusi, un semn ca incepe sa se configureze un public, care este capabil sa solicite mesaje cu caracter subversiv, il reprezinta activitatea institutiei cenzurii, care se naste acum din punct de vedere juridic. Este o cenzura care se manifesta mai ales cu anticipatie, preventiv, prin introducerea obligatiei vizei de publicare pentru orice publicatie. Dar, forma represiva, post festum, se manifesta deopotriva, fara a fi insa la fel de aspra fata de opiniile critice pe cit fusese in perioada anterioara. In acelasi timp, cenzura motivata de comandamente morale devine mai putin semnificativa in raport cu cenzura motivata politic, respectiv, reprimarea liberei expresii si mai cu seama a exprimarii publice, cu scopul cu scopul controlului gindirii unei societati.

Cele citeva forme mai cunoscute in epoca sint: controlul mijloacelor de reproducere in masa, restrictionarea circulatiei publicatiilor si reprimarea discursului propriu-zis, prin interdictii de editare/publicare asupra continutului. Controlul tiparului nu mai este atit de puternic, regimul de monopol asupra acestuia acordat Mitropoliilor din cele doua Principare dispare dupa Regulamentul Organic (??), totusi libertatea nu era totala.

Sub aspect tehnologic, inovatiile sint reduse ca importanta. Apare acum in Europa Occidentala sistemul Morse care faciliteaza transmiterea stirilor. Acesta     incepe sa fie introdus mai intii in Franta si Anglia incepind cu deceniul al IV-lea, dar la noi ajunge abia spre finele deceniului urmator (?). Fondarea si exploatarea unei tiparnite reprezinta investitii costisitoare si putin profitabile. In plus, personalul calificat, tipografii, este destul de rar, chiar daca nu la fel ca in secolele anterioare.

2. Istoria presei romanesti, o istorie la inceputuri

Istoria inceputurilor presei in limba romana este ea insasi la inceput. Un vesnic si pare-se fatal inceput. Putine demersuri serioase. Exista o singura monografie propriu-zis istorica, amintita deja, a lui N. Iorga, realizata acum aproape opt decenii. Depasita istoriografic. Incercari ulterioare putine si nesistematice, exclusiv cu caracter didactic. Dincolo de problemele conceptuale deja discutate, un handicap l-a reprezentat desigur absenta unei piete intelectuale pentru aceste cercetari. Mult timp, istoria presei a fost un domeniu anexa a istoriei evenimentiale sau, intr-un caz mai fericit, a istoriei literaturii.

Ambele au tratat istoria presei si presa in general ca domeniu anexa, fie a istoriei politice, fie a istoriei literaturii. Lipsea o teorie care sa autonomizeze acest domeniu. Aceasta ar putea veni dinspre teoriile comunicarii. Astfel, istoria presei ca parte a problematicii comunicarii de masa ar deschide semnificativ acest domeniu de cercetare.

Inainte de toate insa, istoria presei trebuie vazuta ca un sinomim al istoriei fenomenului media. Aceasta trebuie sa cuprinda mai intii toate formele principale de media, cu accentul eventual pe cea dominanta intr-o epoca, vazuta in interactiunea sa cu societatea si fenomenul cultural in general. Apoi, trebuie sa cuprinda toate practicile medatice si formele de de discurs. In fine, nici o reconstituire a istoriei presei nu poate ignora fenomenului mediatic in toate ipostazele sale: ca intreprindere, ca tehnologie, ca parte a comunicarii publice si ca parte a fenomenului cultural si al sistemului politic.

In ce priveste cronologia, inerenta oricarei reconstructii istorice, aceasta trebuie sa tina cont deopotriva de fenomenele exterioare evolutiei sistemului mediatic, cit si de de ceea a ar putea determina si defini evolutia interna: cum ar fi evolutia rolului presei in societate si evolutia presei insasi, mai cu seama in ce priveste evolutia discursului mediatic si a practicilor jurnalistice/mediatice, relatia cu publicul, evolutia tehnologiei si a libertatii de expresie etc. Este drept ca aceste criterii sint neomogene si uneori nerelevante in unele situatii, dar in general acestea pot constitui fundamentele unei reconstituiri istorice verosimile.

Plecind de la aceste elemente, voi incerca mai departe sa schitez o istorie a inceputurilor" presei romanesti. Am luat in considerare aspectele minimale ale fenomenului, din ratiuni care tin de limitele acestui demers. De asemenea, am incercat sa proiectez aceasta reconstructie istorica in contextul cultural si politica al epoci, iar apoi sa relationez evolutia presei cu efectele sale asupra comuniciarii publice, respectiv, asupra evolutiei spiritului public.

In ce priveste evolutia presei, se pot identifica in aceasta epoca patru momente distincte, carora le corespund fie practici mediatice diferite, fie contexte culturale si politice noi. Astfel, avem o prima etapa a inceputurilor propriu-zise (1829-1840), cind apar principalele publicatii ale epocii (Curierul Romaneasc, Albina Romaneasca, Gazeta de Transilvania si Dacia Literara) si se manifesta principalele forme ale demersului mediatic. Este o presa discreta, de tip magazin, in care informatia administrativa, neutra politic sai neproblematica mai bine spus, este dominanta, uneori chiar formeaza un fel de discurs unic.

Momentul urmator poate fi denumit "presa revolutiei", pentru ca presa analizata este legata de revolutia pasoptista, mai cu seama din Muntenia si Bucovina. Nu este doar o presa revolutionara in discurs, ci si una libera si liberala. Acum se afirma explicit ceea ce am putea numi presa politica si de opinie, ca si functia sociala a presei. O a treia etapa este cea de dupa 1848, caracterizata printr-o anume diversificare a presei si liberalizare a regimului sau juridic. In fina ultima expresie a perioadei in discutie este "presa Unirii", o presa pe de o parte libera, iar pe de alta intens politizata si mai ales plurala.

Intre aceste momente si publicatii exista diferente si similitudini deopotriva, dar se poate spune ca formeaza impreuna un "bloc istoric": exprima un moment particular din istoria presei romanesti.

c. Primele publicatii romanesti cu frecventa regulata

Cind apar primele publicatii de presa in lumea romaneasca sau de limba romana? O discutie lunga, neterminata. Aceasta ar trebui purtata cel putin pe doua planuri: istoric si teoretic. Cit este de importanta cronologia aici? Ce inseamna publicatie sau ce inseamna in epoca faptul de a fi romaneasca? Oricum este necesar mai intii de toate de a distinge intre incercari si reusite, ca si intre diferite proiecte editoriale.

Mai multe practici culturale si evenimente sint considerate momentul de inceput al presei romanesti. Calendarele, editate mai ales in Transilvania, in cursul secolului XVIII, pot fi considerate forme rudimentare de media. De altfel, unul dintre cei care au contribuit mult la nasterea presei romanesti, Zaharia Caraclechi, a edita la un moment dat un Calendariu pe anul de la Hristos intocmit cu toate cele de lipsa, cu istorii foarte frumoase, cu 6 inchipuiri.

Desigur insa ca in ce priveste rolul calendarelor ca forme de presa, fie si incipente, nu trebuie exagerat. Nu cunoastem publicul lor, dar problema principala este ca nu au o periodicitate cit de cit constanta. Din acest punct de vedere probabil ca o analiza a circulatiei unor publicatii editate in franceza, italiana sau germana la Paris, Amsterdam sau in spatiul italian sint mai utile pentru a reconstitui "cultura media" din lumea romaneasca la inceputul secolului XIX. Sa nu uitam ca pe actualul teritoriu al Romaniei a aparut inca din a doua jumatate a secolului XVIII mai mult publicatii de limba germana.

Unele surse evoca drept momentul de inceput al presei romanesti data de 12 februarie 1790, cind la Iasi ar fi aparut "Courrier de Moldavie", publicatie bilingva, franceza si romana, editata de armata rusa de ocupatie cu sprijinul unor boieri moldoveni. Publicatia ar fi aparut pina in aprilie 1790, dar versiunea in limba romana nu s-a pastrat.

Cu acelasi statut inaugural sint creditate momentul aparitiei unor publicatii de limba romana precum: Khrestomaticu romanesc (editat la Cernauti, probabil intre 1816-1820 de Theodor Racoce) sau Biblioteca romaneasca (editat la Buda in 1829 de catre Zaharia Carcalechi in 12 parti), ambele in fapt publicatii miscelanee, de colportaj. Mai aproape de sensul modern al termenului de publicatie de presa pare a fi cea editata la Leipzig, in 1827, de catre boieri si negustori munteni si numita « Fama Lipschi pentru Dachiiia ».

Totusi, in ciuda acestor opinii, cel putin in raport cu discutia avuta mai sus, pare mai verosimil sa se afirme ca primele ziare in limba romana au aparut in Principate, la sfirsitul deceniului al treilea al secolului trecut: la 8 aprilie 1829, la Bucuresti, 'Curierul romanesc', iar la 1 iunie 1829 la Iasi 'Albina roma­neasca'. Cele doua vor fi urmate, un deceniu mai tirziu, la 12 martie 1838, cind aparea la Brasov, sub condu­cerea lui George Baritiu, 'Gazeta de Transilvania', intr-un format grafic si editorial asemanator.

Este drept ca, acestea sint departe de ceea ce ne-am putea imagina astazi printr-un ziar. Frecventa lor, de mai multe ori pe saptamina ('Curierul romanesc' si 'Gazeta de Transilvania'), bisaptaminala ('Albina Roma­neasca'), le impune atentie publice, dar tirajul era modest, abia de citeva sute de exemplare. In plus, nu aveau redactie in sensul de astazi al termenului. Editorii erau in acelasi timp si redactorii publicatiilor si administratorii acestora.

Intre ele exista similitudini dar si diferente. Publicatiile din Principate au un caracter adesea semi-oficial, mai cu seama Albina Romaneasca, care a beneficiat timp de aproape citeva decenii de o pozitie de monopol. Informatia este evident depolitizata. Totusi, "Gazeta de Transilvania" este mai deschisa, indeosebi in perioada revolutiei de la 1848, catre discutia politica ca atare. Informatia este de tip magazin, cu informatii diverse, fara un criteriu editorial clar, adesea disimulata, mai cu seama in cazul unor evenimente politice ce ar fi putut fi considerate subversive de catre cenzura. Cu timpul, pe linga informatiile despre "mezaturi", cine vine sau pleaca din "capitalie", cele doua publicatii din Principate incep sa publice si scurte note literare sau articole cu caracter istoric, uneori si nuvele, poezii etc. Totusi, sub acest aspect, rolul lor cultural este redus.

Publicul este nu numai redus ca numar dar probabil cam acelasi pentru toate trei. Cenzura este prezenta atit in controlul editorial cit si in controlul difuzarii lor. Toate cele trei publicattii ofera un spatiu redus polemicilor, insa "Gazeta de Transilvania" face uneori exceptie de la aceasta regula, atunci cind privea aspecte nepolitice mai cu seama. Punerea in pagina este rudimentara: patru sau opt pagini pagini (in functie de format), pe doua coloane. Formatul lor era in general redus (uneori chiar mai mic de A4!). Adesea, acestea circulau legate in tomuri anuale, mai cu seama suplimentele lor.

Prima publicatie in limba romana cu o frecventa regulata de-a lungul unei perioade semnificative de timp a fost Curierul Romanesc. Fondat la 8/20 aprilie 1829, in Bucuresti, de catre Ion Heliade Radulescu, publicatia a aparut cu unele intreruperi pina la data de 12 decembrie 1859, initial o data pe saptamina apoi bisaptaminal.

In Instiintarea care a precedat aparitia publicatiei, Ion Heliade Radulescu isi proiecteaza gestul intr-un context patriotic si luminist: "simtim si aceasta bucurie de a ne fali in mainile noastre cu gazeta patriii noastre si scrisa chiar in limba noastra. Acum poate cineva vedea pe simtitorul roman curgandu-i lacrami de bucurie, vazand in toate casele batrani, tineri, barbati, femei, invatati si mai de rand, indeletnicindu-se si petrecand cu gazeta in mana si inmultindu-si ideile avand cunoscinta si tiind un sir de intamplarile lumii'

In acest sens, editorul isi propunea ca publicatia sa contina mai ales : 1. O culegere de cele mai folositoare si interesante lucruri din gazeturile Evropii; 2. insemnari pentru cresterea si sporirea literaturi romanesti; 3. instiintari pentru cele mai folositoare articole ale negotului; 4. Cele dinauntru si slobode savarsiri ale statului nostru; 5. Vanzari si mezaturi deosebite si, in sfarsit, multe insemnari folositoare, precum pentru curatenia oraselor, pentru pazirea sanatatii, pentru departarea boalelor grele scl

Nu era un program prea ambitios, trebuie sa recunoastem. Iar mul timp, Curierul Romanesc a fost o publicatie destul de terna, preocupata sa nu supere cenzura, evitind polemicile, mai ales pe cele politice. In 1838, Curierul romanesc primeste ca subtitlu intitulatia de "gazeta politica, comerciala si literara.'. In fapt, nu-si va respecta decit promisiunile "literare" continute aici, publicind o serie de articole si creatii cu caracter literar, este drept putin valoroase si acelea.

Lipsit de un public semnificativ, intreprinderea a supravietuit cu dificultate. Ion Heliade Radulescu, directorul si proprietarul sau, a fost sprijinit in difuzarea publicatiei de catre unul din marii librari ai epocii, Iosif Romanov. Intre anii 1852 si 1859, Heliade Radulescu a editat  Buletin. Gazeta Oficiala a Tarii Romanesti, care dupa 1859 se va numi Monitorul Oficial

Publicatia geamana de la Iasi, Albina Romaneasca, a avut un format cvasi-identic, atit grafic cit si editorial. Aparuta la Iasi, in iunie 1829, dispare o data cu regimul lui Mihail Sturdza, de care editorul sau, Gh. Asachi, era profund legat. Numele sau complet era, cel putin, initial, "Albina romaneasca. Gazeta politica-administrativa. Esii". La fel ca si la aparitia Curierului, primul numar contine o Inainte cuvintare, un veritabil manifest-program, semnat de Gh. Asachi, in cel mai autentic spirit luminist: "Dorinta celor ce demult poftesc infiintarea unui mijloc inlesnitoriu prin carele sa poata natia noastra cunoaste inbunatatirile si inaintirile mintei omenesti, precum si cursul intimplarilor lumei de carele tot omul atirna, astazi sa plineste prin publicatia acestei gazeteFolosul gazetei este de obste si deopotriva pentru toata treapta de oameni; intr-insa politicul isi pironeste ascutitele si prevazatorele sale cautaturi si sa adanceaza in gandirile si combinarile sale; aici linistitul literat si filozof aduna si pune in lumina faptele si intamplarile lumii; indraznetul si neastamparatul razboinic se desavarseste intr-insa povatuindu-se din norocirile sau gresalele altor razboinici. Bagatorul de seama negutator dintr-insa isi indrepteaza mai cu indrazneala spiculatiile sale.Nu este nici o treapta, nu este nici o varsta care sa nu afle placere si folos intr-aceasta aflare vrednica si cuviincioasa cuvintarii omului, adica in gazete ''.

Publicatia are o periodicitate bisaptaminala, cu trei perioade de intrerupere, respectiv, intre 1 iunie 1829 si 8 ianuarie 1833, apoi, intre decembrie 1833 si 3 ianuarie 1835 si 3 ianuarie 1837 - 2 ianuarie 1850. Incepind cu anul 1850, Asachi editeaza in locul Albinei, "Gazeta de Moldavia". De-a lungul timpului, Asachi editeaza mai multe suplimente : "Foaia Ofitiala" , incepind cu 1832, si "Alauta romaneasca" , in 1837 (interzisa in scurt timp), "Arhiva Albinei", "Noua albina romana" etc.

Aparuta mai tirziu decit publicatiile amintite mai sus, respectiv, la 12 martie 1838, la Brasov, fondat de George Baritiu, De la Enciclopedia Rom niei

Salt la: Navigare, cautare

Gazeta de Transilvania, se va bucura de un regim juridic mai favorabil libertatii de expresie, dar si de conditii economice mai prielnice, ca urmare a pozitiei economice a Brasovului in cadrul Imperiului Habsburgic. De altfel, aceasta va fi si una dintre cele mai liberale si mai ales longevive publicatii romanesti : va aparea neintrerupt pina in 1944, chiar daca, incepind cu 3 ianuarie 1849 s-a numit "Gazeta transilvana", iar de la 1 decembrie 1849 "Gazeta Transilvaniei" Prin caracterul sau de publicatie de informatie, Gazeta de Transilvania este primul periodic de limba romana din Transilvania, fiind mult timp si unul dintre cele mai influente, poate cea mai importanta publicatie de acest profil al pasoptismului romanesc, alaturi de « Bucovina » de la Cernauti. Sa nu uitam de altfel ca spre deosebire de publicatiile din Principate, evenimente anului 1848 sint prezentate deschis si pe larg atit de catre "Foaie pentru minte, inima si literatura' cit si de "Gazeta de Transilvania'.

Structura sa nu este cu mult diferita de a celor doua publicatii din Principate anterior prezentate, insa agenda este mai deschisa ca orientare politica si culturala. Aici, apar de timpuriu polemici culturale si chiar note cu caracter politic, de unde importanta publicatiei in anii patruzeci ai secolului XIX, indeosebi. Editorul publicatiei, G. Baritiu, s-a ocupat mult timp aproape de unul singur, dar a beneficiat de colaboratori ilustri, din toate provinciile romanesti : de la ardelenii Timotei Cipariu, Andrei Muresanu, Florian Aaron, August Treboniu Laurian, Damaschin Bojinca, Pavel Vasici, la munzeanu Ion Heliade Radulescu sau moldovenii Costache Negruzzi si Nicolae Istrati

Un afpt care trebuie semnalat, mai ales pentru semnificatia sa ulterioara, este aparitia in 1837, a unui cotidian, primul din spatiul romanesc, intitulat, "Romania". Editat la Bucuresti, de profesorul de istorie Florian Aaron si de Georg Hill, de asemenea, profesor la Academia de la Sf. Sava din Bucuresti, proiectul nu a supravietuit pe o piata media inca foarte precara.