Cultura, opinie si spatiu public

Cultura, opinie si spatiu public

Am vazut cum s-a nascut presa in spatiul romanesc. Am observat ca este o naste putin curioase: presa nu este produsul publicului, cum ne-am astepta, ci al unor initiative private, individuale sau de stat. Pe cine atunci serveste presa? Care este rolul sau in societate? Forme fara fond?

De fapt, putem spune ca avem aici un caz fericit in care forma (presa) isi creeaza fondul (publicul). Presa este cauza si efect deopotriva atunci cind vorbim de spatiul public. Se stie ca presa, media, in general, este o sursa de mesaje destinate spatiului public, dar in acelasi timp trebuie inteleasa drept ca un spatiu public, fie si virtual sau non-fizic, in sine.

Inteleg aici prin spatiu public un spatiu al interactiunii sociale libere si extinse. Iar prin spatiu public virtual inteleg spatiul public non-fizic, auto-instituit prin libera participare a publicului. Dar, in fond insa orice forma de spatiu public este virtual. Oricum, se poate spune ca intre media si spatiu public exista o relatie aproape de sinonimie. Nu putem intelege astazi spatiul public in afara media si invers. De fapt, media concepe si emite mesaje cu caracter profesional, in virtutea existentei unui spatiu public virtual, care inglobeaza atit spatiul public clasic, cit si publicul media, care recepteaza si isi construieste astfel reprezentarile privind viata publica. Publicul media a ajuns astazi sa se confunde cu opinia publica si chiar cu societatea, pe masura ce media a devenit mass-media: o tehnologie capabila de a produce un numar masiv de copii si de atrage un numar cvasi-indeterminat de receptori.

Fapt este ca in epoca aflata in discutie, presa este alaturi de publicitate, politica, inteleasa aici mai ales ca deliberare si ca o forma de configurare a spatiului, spectacolul public (teatrul, mai ales), literatura si sociabilitatile savante, invatamintul, una din cele mai importante forme de spatiu public. Aceasta se poate observa in doua moduri principale: prin transformarea presei in mediu al comunicarii publice si prin configurarea spatiului mediatic in spatiu si miza simbolic ale raporturilor dintr-o societate. Astfel, presa nu transmite doar mesaje cu caracter de informativ, utilitar, ci mesaje simbolice: direct sau implicit, aceasta consacra, strigmatizeaza, modeleaza, activeaza, pe scurt intervine in societate sub o forma sau alta.

Voi incerca mai departe sa schitez citeva din aceste modalitati prin care media intervine in spatiul public: presa ca instrument si ca mediu al opiniei, respectiv, al judecatilor de evaluare critice si al tendintelor publice induse de acestea. Ma voi ocupa deci mai inti de presa militanta, apoi de presa de cultura, ambele purtatoare privilegiate in epoca ale unor puncte de vedere autonome si deschis exprimate.

Noutatea sugerata aici este semnificativa. Observasem anterior ca presa anilor treizeci, mai cu seama, manifestase doua lacune importante: absenta opiniei vizibile deschise, a criticii ca instrument de actiune sociala; ca figura a vietii publice, si prezenta culturii de o maniera nestructurata, aproape "folclorica", necritica.

a. Primele forme de presa militanta

Trei momente istorice distincte ne intereseaza aici: 1848, exilul anilor 1849-1856, perioada luptei pentru Unire: 1858-1859. Ma voi concentra aici asupra primului moment.

Anul 1848 reprezinta din punctul de vedere al istoriei presei o paranteza interesanta, mai cu seama in Muntenia si Bucovina. Pentru prima data se poate vorbi de o presa libera in Romania, chiar daca era vorba de o presa politica, revolutionara, cu intentii propagan­distice deschise. Dincolo de aceasta nu este vorba numai de o presa pur revolutionara. Se naste acum ceea ce numim presa politica: presa ca arma de lupta in competitia pentru putere.

Astfel, presa devine acum o tribuna pentru militanti, dupa ce anterior fusese mai ales un instrument administratativ sau economic, relativ neutru. Este vorba asadar de o presa in care opinia este deschis afirmata si uneori este componenta cea mai importanta a demersului publicistic. In al doilea rind, presa cunoaste o pluralizare tematica si ideologica: nu se mai ocupa de stiri cu caracter exclusiv neutru, de fapt, se poate ocupa de orice domeniu pe care-l considera legitim: de la cultura la politica si toate in acelasi timp. In al treilea rind trebuie remarcat interesul nou pentru public: publicul nu mai este cel mult un consumator de informatie, ci mai ales un partener politic, un afin ideologic sau o tinta politica de cucerit. Prin urmare el trebuie sedus ori confirmat in asteptarile sale. Este o situatie noua si paradoxala: o presa de convingeri pentru un public activ si critic.

Ziarele aparute in zilele revolutiei din Muntenia nu se remarca printr-o paginare inovatoare. Noutatea lor vine asadar din continut si atitudine. Ziare ca 'Popolul suveran' (condusa de D. Bolintineanu), 'Pruncul roman' (condusa de C.A. Rosetti), 'Reforma' (sub directia lui A. I. Cretescu), 'Romania' (condusa de George Baronzi), din Munte­nia, sau 'Bucovina' (editata de fratii Hurmuzachi), de la Cernauti, au dezbatut liber tematica politica a momentului.

Nascute in urma liberalizarii spatiului public datorita revolutiei, aceste publicatii exprimau opinii destul diferite, mult departe de orice uniformitate ideologica. Astfel, Pruncul Roman, fondator C.A. Rosetti, exprima pozitii liberal-radicale, republicane. Popolul suveran exprima opiniile mai putin configurate ideologic ale grupului Ion Ghica-Nicolae Balcescu.

Dupa reprimarea revolu­tiei, exercitiul liberei expresii politice a fost reluat abia zece ani mai tirziu, in contextul luptei pentru unire, din Principate. Este drept insa ca in exil lor, fostii revolutionari si-au afirmat uneori libertatea de expresie destul de apasat. Este insa o presa de sera, fara un public, fara constanta, fara o circulatie normala sau o redactie propriu-zisa, dar mai ales fara o relatie directa cu piata naturala, publicul de limba romana. Adesea, aceste publicatii reprezinta simple demersuri de propaganda sau chiar tendinte sectare in interiorul emigratiei politice, motiv pentru care pluralismul se transforma in intoleranta.

Astfel, la Brasov, in anul urmator revolutiei, Cezar Bolliac editeaza 'Espatriatul'. Acelasi, va relua demersul la Paris unde va editat in 1851 'Republica Romana' . Tot la Paris, N. Balcescu editeaza 'Romania Viitoare' (1851), I. Heliade-Radulescu, in 1856, 'Conservatorul', iar in 1857, Cezar Bolliac, "Buciumul", transferat in anul 1862 la Bucuresti. Acestea sint publicatii totuti efemere, poate cu exceptia ultimeia.

Probabil, ca in anii imediat urmatori revolutiei, publicatia cea mai importanta este "Bucovina", o publicatie liberala editata de membri ai Hurmuzachi la Cernauti intre 1849 si 1850. Aici, revolutionarii, mai ales cel moldoveni, isi pot afirma deschis opiniile. De altfel, principala victima a publicatiei este chiar domnul Moldovei, Mihail Sturdza.

Este drept ca in aceasta perioada, Asachi isi reia activitatea in vechiul spirit, in publicatia sa 'Gazeta de Moldavia', care va aparea intre 1850 si1857, dar ecoul sau este nesemnificativ in epoca, in ciuda unei anume liberalizari a regimului vietii publice din Moldova, din timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1857).

In Principate, presa libera si liberala reapare abia dupa 1857, la Bucuresti, mai intii. Aici, C.A. Rosetti fondeaza in 1857 'Romanul', care va deveni una dintre cele mai importante publicatii ale cele de-a doua jumatati a secolului XIX, iar Vasile Boerescu, tot in 1857, 'Nationalul'. Un al pasoptist , D. Bolintineanu, editeaza la Bucuresti, in 1858, ziarul 'Dambovita', care va avea o cariera destul de lunga apoi, in anii saizeci ai secolului XIX.

La Iasi, discutiile politice legate de tema Unirii Principatelor, declanseaza o intensa competitie politica, ceea ce stimuleaza activitatea publicistica si editoriala. Polemicile sint vii si uneori de or rara violenta. Apar acum citeva publicatii cu oa nume insemnatate mai ales politica: "Zimbrul si vulturul", "Steaua Dunarii" etc.

Unele dintre acestea nu vor avea o viata lunga, fiind destinate doar campaniei in favoarea sau contra Unirii, dar altele aparute acum vor constitui germenii presei de dupa 1860. Formatul lor este mai divers si unele apar cotidian, cum este cazul Romanului, initial saptaminal, apoi din 1857, cotidian. Au un public activ si un limbaj viu: stilistica pamfletului de presa se naste acum!

b. Originile presei culturale

Fenomenul de pluralizare a presei observat deja odata cu aparitia presei de opinie se manifesta cel mai bine in aparitia presei cu tematica literara sau culturala. Este drept ca indiferent de epoca presa este o parte a comunicarii publice dar si un fenomen care transcende aceasta calitate, mai cu seama in ce priveste caracterul sau de para-literatura si ca un vehicul cultural semnificativ. Presa este deci un produs cultural, direct sau indirect. De fapt, stim ca adesea este greu de separat prea clar culturalul de presa generalista.

Atunci insa cind vorbim de presa culturala ne referim la presa specializata ca atare, fie ca este vorba de presa literara, fie de presa de tip "magazin cultural" sau de vulgarizare. In perioada de care vorbim apar citeva publicatii cu caracter culturale de mare importanta in istoria culturii noastre: Dacia literara Arhiva Romaneasca, Propasirea, Magazin Istoric pentru Dachiia, Romania literara etc. De asemenea, un rol extrem de important l-au avut o serie de suplimente ale publicatiilor generaliste, mai cu seama in anii treizeci: Alauta romaneasca si Foaie pentru minte inima si literatura.

Se pare ca, in ciuda afirmatiilor lui M. Kogalniceanu din Introductia sa la Dacia literara, prima publicatie cu caracter cultural din spatiul romanesc a fost Alauta Romaneasca, editata de Gheorghe Asachi ca supliment la publica sa "Albina romaneasca". Aceasta a aparut la 14 martie 1837, la Iasi, fiind tiparita la "Institutul Albinei", cu caractere chirilice. Din aceasta serie nu apar insa decat trei numere. Publicatia reapare in 1838, sub redactia lui Mihail Kogalniceanu, care reuseste sa scoata cinci numere. Revista a fost suprimata la 1 septembrie 1838, datorita unui articol considerat de consulatul rus ca fiind subversiv. Este vorba de o traducere din limba rusa facuta de Kogalniceanu insusi a articolului "Filosofia vistului"de O. Senkowski.

Revista a publicat mai ales traduceri dar si literatura originala sau articole istorice. Aici, Mihail Kogalniceanu a reiterat teza lui Dimitrie Cantemir din Descriptio Moldavie , potrivit careia in spatiul romanesc s-ar fi scris cu litere latine pana la Conciliul de la Forenta din 1439. Au mai colaborat la aceasta publicatie: Costache Negruzzi, Alecu Donici (sub diverse pseudonime), Manolache Draghici, Alexandru Hrisoverghi, Ionica Tautu sau Manolache Manu.

O alta publicatie culturala cu statut de supliment a fost Foae pentru minte. Inima si literatura. Este drept ca a aparut inaintea Gazetei de Transilvania, careia ii este atasata indeobste, dar a fost mai cunoscuta in aceasta ipostaza decit ca o publicatie autonoma. Revista a aparut la Brasov intre 2 iulie 1835 si 24 februarie 1865 (cu unele intreruperi). Initial a fosteditata de asemenea de George Baritiu, dar incepind cu 1850, publicatia este condusa de poetul Iacob Muresanu. Profilul sau este mai mult enciclopedic decit cultural, dar articolele sale polemice au avut un mare ecou in epoca. Aici, a aparut prima polemica din cultura romana: in 1838, dintre Ioan Maiorescu si unii profesori munteni. A fsot de asemenea printre cele ami deschise publicatii romanesti din epoca, aici colaborind aproape totti scriitorii romani semnificativi ai timpului.

Fondata de Mihail Kogalniceanu in martie 1840, Dacia literara este considerata cea mai importanta publicatie culturala a timpului, cu un mare rol in nasterea gindirii critice in spatiul romanesc. Revista urma sa publice mai ales creatie originala, critica literara si informatii despre romanii din toate cele trei provincii istorice (rubrica se numea: Telegraful Daciei). De fapt, titlul publicatiei era prin el insusi semnificativ, cu trimitere la comunitatea locuitorilor vechii Dacii, in primul rind. Apoi, era vorba de o publicatie "literara", specializata, care sa faca din literatura principalul sau domeniu de interes si nu doar un subiect de tip magazin, ca pina atunci.

Aasadar, desi nu a    aparut decit in trei numere, revista s-a conscrat drept prima publicatie pan-romaneasca preponderent culturala, dar mai ales ca o expresie critica si militanta a pasoptismului romanesc, dupa cum o arata si celebrul articol al lui M. Kogalniceanu, Introductie, aparut in primul numar al publicatei. Mai intii, in ce priveste principiile care vor guverna atitudinea fata de actul creatiei: ,,Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea iar nu persoana", anunta acesta. Cu privire la obiectivele revistei , acestea erau deopotriva de ordin identitar, civic, si estetic : sa consacre ,,o limba si o literatura comuna pentru toti", sa foloseasca trecutul propriu ca scenografie a creatiilor culturale, pentru a facilita astfel recuperarea trecutului, dar mai ales atasamentul romanilor fata de propriul trecut si comunitate. ,,Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre teri sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii". Gasim aici desi formulate in treacat elementele unei teorii a specificului national. In avelasi timp, prin evidentierea rolului criticii se exprima ineteresul pentru literatura originala si importanta unei evaluari estetice in functie de valoarea unei opere.

De asemenea, Introductia formuleaza teoria specificului national al literaturii si releva necesitatea selectiei operelor dupa criteriul valoric, crearea si promovarea unei literaturi originale fiind posibila numai prin indreptarea poetilor si prozatorilor spre trecut istoric, spre creatia populara, spre peisajul natural si social al patriei

Printre colaboratorii publicatiei s-au numarat: Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu si Vasile Alecsandri. Alecu Russo,    Al. Donici, C. Stamati, I. Voinescu II. Din pacate insa, publicatia nu a aparut decit trei numele, de fapt un singur tom, care desi era datat ianuarie-iunie, a aparut de fapt la 19 martie 1840. Nu cunoastem precis motivelele acestei disparitii, respectiv, daca este vorba de cauze economice sau politice. Se pare ca revista a fost interzisa de cenzura la 23 august 1840. cind se pregatea tomul umrator. Dupa unele surse, s-ar fi revenit asupra suspendarii, dar fie ca redactorul a inteles ca intreprinderea nu era pe placul regimului politic, fie ca acesta n-a mai gasit resurse economice si poate publicistice pentru a-si continua proiectul, revista n-a mai aparut. O a doua editie a publicatiei apare, cu caractere latine, abia in 1859, dar fara a mai beneficia de acelasi impact. Kogalniceanu insusi renuntase de anui buni la orice proiect literar.

Pentru moment insa Kogalniceanu continua sa reprezinte un veritabil spirit fondator. Dupa ceva mai bine de trei ani de la esecul Daciei literare, el fonda din nou o publicatie cun titlu provocator si cu un program indraznet: Propasirea. De altfel, destinul n-a fost cu totul diferite de anteriorul sau demers: titlul publicatiei este interzis de cenzura, iar revista nu va functiona decit din ianuarie pina in octombrie 1848.

Este drept ca nu mai era vorba de o publicatie literara, ci de una enciclopedica, dar nu de tip magazin, de simpla informare, ca altele din epoca, ci de un nivel mult mai inalt din punct de vedere cultural, cu caracter analitic si problematic: adesea la mijloc intre demersul unei publicatii savante si cel al unei publicatii de popularizare. In paginile sale au aparut articole tratind subiecte diverse: de istorie, arta, limba, educatie, drept, aspecte sociale sau economice, ca si de agronomie sau administratie, de medicina, geografie etc. De asemenea, a fost probabil una dintre cele mai deschise publicatii romanesti ale timpului, fiind de fapt din acest punct de vedere publicatia cea mai importanta a pasoptismului romanesc. Astfel, in "Propasirea" au semnat articole, traduceri si creatie originala publicisti din toate provinciile de limba romana : V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, N. Balcescu, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, Ion Ghica, C. Negruzzi, A. Muresianu etc.

Se pare ca motivul pentru care publicatia a fost interzisa de cenzura, in octombrie 1844, l-a reprezentat incercarea de recuperare a unuia dintre fiii lui D. Cantemir, scriitorul de limba rusa, Antioh Cantemir. Poezia sa, in traducerea lui Negruzzi si Alecu Donici, « Satira catre mintea mea" a fost considerata a fi cu trimitere ascunsa la unul din ierarhii ortodocsi ai timpului.

In epoca, au mai aparut si alte publicatii de mai mica sau mai mare insemnatate culturala, cum ar fi revistele de istorie: Arhiva romaneasca si Magazin istoric pentru Dachiia. Prima, subintitulata si Foaie trimestriala, a aparut la Iasi in anul 1840, sub directia lui Mihail Kogalniceanu, si a publicat cronici sau fragmente de cronici medievale din Moldova. A doua, editata de N. Balcescu si August T. Laurian, la Bucuresti, incepind cu anul 1845, a publicat, pe linga documente si cronici medievale, si articole de istorie originale, indeosebi semnate de N. Balcescu.

In deceniul urmator, initiativele se multiplica, desi rezultatele nu sint pe masura. Printre acestea, incercarea lui Vasile Alecsandri, care a fondat in ianuarie 1855 revista "Romania Literara', sub directia sa, este cea mai cunoscuta. In contextul tulbure al Razboiului Crimeii, revista nu a rezistat decit pina la finele anului respectiv. De asemenea, au mai aparut in acesti ani, respectiv, intre 1856-1857 si 1860-1861, Albumul literariu, ca un supliment lunar al ziarului Timpul. In mod evident insa momentul nu era tocmai potrivit pentru intreprinderi de acest fel.