DISFUNCTIILE INFORMARII CORECTE

DISFUNCTIILE INFORMARII CORECTE

Jurnalismul cunoaste o serie de tendinte parazitare si nocive, care sunt responsabile de o prezentare tendentioasa a informatiei: subinformarea, parainformarea, suprainformarea, pseudoinformarea, derapajul mediatic, infotainment.

Prin infotainment se intelege tratarea informatiei din perspectiva divertismentului, concretizata prin reducerea evenimentului la dimensiunile faptului divers sau prin abordarea evenimentului exploatand preponderent elementele apartinand interesului uman. [Cristian F. Popescu, 2004: 21]. In acest caz, "informatia este prezentata ca divertisment, fie pentru ca faptul are elemente de divertisment, fie pentru ca faptul este redus la divertisment" [C. F. Popescu, 2004: 27].

Subinformarea rezulta din: a). text incomplet; b). selectare incorecta a evenimentelor; c). controlul politic/ideologic al puterii (partid unic, dictatura = cenzura + propaganda). Toate aceste forme ale subinformarii converg spre manipulare. O forma a cenzurii este si limba de lemn, care, in viziunea lui Andreas Freund, [1991: 240] "are certitudinea ca porneste de la premise evidente. De aici, situatia in care ceea ce ar trebui justificat este prezentat ca decurgand de la sine. Nu apar raspunsurile la intrebari. In locul argumentelor, este un gol umplut de forta peremptorie a declarativului. In locul argumentarii, dogmatismul".

Etichetarea (amer. Labeling) unei persoane, a unui fapt, a unei institutii, a unei culturi, a unei mentalitati are, in primul rand, o acceptiune pozitiva. Ea reprezinta " o explicatie succinta, o marca, un fel de gen proxim, a carei menire este una singura: publicul sa poata stabili usor si repede conexiunile corecte, reperele, asemanarile." [Cristian F. Popescu, 2004: 25]. In al doilea rand, etichetarea are si o conotatie peiorativa, constituita din: sacrificarea nuantelor, apropierile fortate/incorecte/superficiale, compararea a doi termeni de necomparat etc. Toate acestea au ca rezultat nivelarea realitatii, deformarea ei, precum si reducerea diversitatii la unicitate. Teoreticienii [Cristian F. Popescu, 2004: 25-26] prezinta o serie de modalitati de realizare a etichetarii "negative", pe care jurnalistul profesionist este obligat sa le evite: a). citatul trunchiat, din care dispare nuantarea; b). nenuantarea semnifica, in esenta, maniheism (atribut al gandirii/limbii de lemn); c). decuparea incorecta a evenimentului (a + b). In acest caz, etichetarea este sinonima cu prejudecata, cu ideile primite; d). Nesesizarea evolutiilor, schimbarilor de profunzime din realitatea imediata; e). opacitatea sau starea de spirit a jurnalistului, care in lipsa curiozitatii epistemice, nu-si pune intrebari si nu gandeste (in amer. tunnel vision versus open minded). In traducere libera, tunnel vision semnifica "boala prin care vederea periferica a unui om este afectata". Ziaristul care nu-si pune intrebari este catalogat drept neprofesionalizat, usor manevrabil, lipsit de responsabilitate fata de publicul sau.

Suprainformarea se manifesta la nivelul institutiei de presa si, de aici, la nivell intregii media. In opinia lui Andres Freund [1991: 249], suprainformarea "este un prea-plin de informare in anumite subiecte in dauna altora, minimalizandu-le pe acestea din urma, desi sunt mai importante. Este o diversiune care creeaza confuzie, banalizeaza evenimente dramatice si ameteste prin abundenta detaliilor nesemnificative". Ca elemente ale suprainformarii (care conduce, implicit, la subinformare) mentionam: personalizarea agresiva, polemica articulata preponderent la atacul la persoana.

Prin parainformare "informatiei valabile i se substituie imagini cu semnificatii relative si reduse, prin senzational sau prin senzationalizarea problemelor care nu sunt probleme referitoare la persoane". Parainformarea se materializeaza prin senzationalism, acolo unde el nu exista. Iar, senzationalismul este indus prin "titlurile mari de pagina a ziarelor sau prin locul/timpul acordat(e) in radiojurnal/telejurnal, precum si prin formularile socante. Altfel spus, printr-o ierarhizare incorecta a informatiei.

Pseudoinformarea se concretizeaza prin obscurantism (stare de inapoiere culturala; atitudine ostila, refractara fata de tot ce reprezinta progres)    sau/si publicitate mascata [Andreas Freund, 1991: 263]. Cele doua disfunctii ale informarii converg fie spre propaganda, fie spre publicitate.

Psihologia factoizilor. Factoidul este aparenta faptului real, adica faptul care nu exista inca si care nu va exista niciodata, precum: o promisiune, un eveniment anuntat, o ipoteza, o probabilitate. Ziaristii gresesc enorm cand transforma, in textul jurnalistic, o ipoteza in certitudine, deoarece aceasta ar insemna transformarea factoidului in fapt, a fictiunii in realitate ( de aici, se ajunge la informarea gresita sau la manipulare).

Derapajul mediatic consta in suma/combinarea disfunctiilor specificate. In mod lapidar, factorii de baza care pot declansa un derapaj mediatic sunt [C. F. Popescu, 2004: 30]: a). evenimentul trebuie sa fie suficient de important in ceea ce priveste impactul emotional/fizic asupra publicului; b). evenimentul se petrece pe neasteptate, incat, jurnalistii, coplesiti de complexitatea realitatii, de legea proximitatii temporale si de obsesia prioritatii (scoop-ul), au mari sanse sa fie depasiti de eveniment; c). evenimentul are o oarecare durata, ceea ce justifica insistenta mediatizarii (prin care se respecta regula acoperirii jurnalistice complete); d). aglomerarea jurnalistilor la locul evenimentului ii face dependenti de aceleasi surse; e). de aici, decurge ceea ce se numeste suivism, adica acel fenomen prin care media au devenit o singura voce in relatarea unui eveniment, in cea mai mare parte a lui, creat/inventat.