De la ideologie la libertatea de expresie

De la ideologie la libertatea de expresie

1. Preambul

Aparut pentru prima data la 6 martie 1946, prin schimbarea titulaturii (timp de un an, cotidianul s-a numit Viata noua, fiind organ de presa al Frontului Plugarilor din Bihor, ziarul Crisana a fost, pana la sfarsitul anului 1989, organul de presa oficial al partidului-stat, in acelasi timp un instrument de propaganda controlat strict si "orientat" oportun, in functie de comandamentele momentului. Istoria lui este istoria comunismului romanesc, in fazele succesive de manifestare, de la cucerirea puterii, in anii 1945-1948, trecand prin faza stalinismului, a dictaturii dejiste de tip post-stalinist, dar si prin perioada ceausismului specific celei de-a doua parti a anilor '60. "Varstele" ziarului reflecta deschiderile ideologice de la sfarsitul deceniului sapte, dar si etapa socialismului de tip coreean (revolutia culturala) instituit de Nicolae Ceausescu, incepand cu anul 1971. Deceniile opt si noua ale veacului trecut gasesc redactia Crisana, asemenea tuturor redactiilo[1]. Presiunea se mareste constant, pe masura ce criza blocului comunist, in primul rand cea economnica, provoaca o accentuare a muncii de partid pe linia educatiei comuniste, a dresajului dogmatic la care era supus intregul popor, in cautarea retetei omului nou. Fireste, dimensiunile tot mai uriase ale mitului personalitatii au determinat o retorica a presei scrise si fortarea unui limbaj de lemn care ramane subiect de analiza pentru orice anatomie a dictaturii de tip comunist. Ziarul Crisana este, alaturi de celelalte organe propagandistice ale PCR, victima unui ridicol impus printr-o verbozitate ce sfideaza normalitatea lingvistica, dar si mentala. Sindromul paranoid ce defineste lumea scindata - pe de o parte, realitatea paupera, intr-o criza de mijloace de subzistenta si de existenta sociala, supusa unui experiment ce o anemiaza constant si o debiliteaza chiar biologic, pe de alta parte, realitatea ideologica, a reflectarii superioritatii regimului comunist, in arta, literatura, presa, prin laude encomiastice si delir omagial - obliga la standardul dublei trairi personale. Ziarul ajunge sa devina indiciul minciunii, al unei alteritati afectate de cenzura generalizata si fictiunea menita sa intrupeze visul de aur al umanitatii. Redactia, asemenea oricarei alteia din Romania anilor '80, este sediul unei Utopii in mars, ba chiar in staza .

Ultimii ani ai deceniului noua accentueaza maladiile unui spirit dogmatic agresiv si tot mai neputincios, aducand criza de sistem pe buzele unei prapastii in care intreaga natiune risca sa sucombe, fie incet, printr-o mistuire progresiva in pantecele enorm al utopiei insasi, fie acut, printr-un eveniment violent si catastrofic. Ziarul Crisana pare a fi, in chiar ultima jumatate a anului 1989, expresia inerta a unui organism paralizat. Jocul paroxistic al dublei realitati a antrenat ziaristii la jocul aproape psihiatric al dublei simtiri. Totul e dedublat: atat realitatea, cat si omul. Fiecare zi traita pare a se scinda, in fiecare minut consumat, ba chiar in fiecare clipa, in regimul existentei oficiale si regimul existentei personal-intime. Aceasta impune standardul dublei comunicari: prima afisata public, a doua reprimata in recluziunea caminului sau familiei. Ziarul este oglinda ipocrita    prin care exercitiul firesc al comunicarii se patologizeaza . Comunismul se reduce tot mai drastic la discurs. Pe masura ce ne apropiem de luna decembrie a anului 1989, asistam la o disparitie progresiva a realului insusi. Campul perceptiv al cititorului de ziar e acaparat de realitatea discursului ceausist. Conceptul realitatii de dorit inghite conceptul realitatii de fapt . Istoria presei locale din ultimii ani ai dictaturii este cronica unei realitati lipsite de realitate. Lucrul acesta, inainte de a fi un paradox este, din nefericire, o drama. Regimul comunist a fost la un pas de a desfiinta ideea de presa, dupa ce i-a restrans drastic atributele, ba chiar statutul si menirea. Ziaristii suporta din plin acest travaliu al aberatiei cotidiene, asumandu-si diferenta chiar de sens dintre cuvantul scris si referentialul sau material. Totul pare a fi un imens platou de filmare, pregatit in vederea turnarii unui film SF. Figurantii meniti sa asigure un dram de naturalitate unei butaforii suprarealiste sunt chiar ziaristii. Ultimii ani ai dictaturii ii gaseste baricadati intr-un refugiu. Poate ultimul. Trairea interioara pare a refuza pana si speranta. Asteptarea ca nazuinta e una tot mai abstracta, pentru ca starea generala este aceea a unei apatii resemnate.

2. Crisana in preajma sfarsitului de "epoca"

Organ al Comitetului Judetean Bihor al P.C.R. si al Consiliului Popular Judetean, Crisana aparea in format A3, de regula in patru pagini, alb-negru, la costul de 50 bani exemplarul. Editiile care dublau numarul de pagini, precum si pretul, erau exclusiv acelea in care erau redate cuvantarile lui Nicolae Ceausescu, lucru care se petrecea de trei-patru ori intr-o luna. Evenimentele festive marcau si un plus de culoare, ziarul spargand monotonia alb-negru prin recursul la simbolistica, specifica regimurilor de stanga, a culorii rosii[6]. Tiparul era executat la Intreprinderea Poligrafica "Crisana", dupa ce editia era culeasa in plumb, iar tirajul era tras la rotativa, dupa tehnologia-standard a anilor '80.

Continutul fiecarui numar, de martea pana duminica (lunea era ziua in care nu aparea ziarul), era stereotip, profund ideologizat, in care normele de cenzura functionau draconic[7]. Personajul principal era secretarul general al partidului, Nicolae Ceausescu, elogiat pana la hiperbola. Tonul general al titlurilor si articolelor era unul optimist, incurajand atitudinea de glorificare a unui stat-partid ce avea grija tuturora. Erorile, greselile si neimplinirile erau doar pasagere, avand drept cauze derapaje de la linia partidului, rataciri personale condamnabile, dar mai mereu cu putinta de-a fi corectate prin mobilizarea colectivului si a constiintei persoanei in culpa. Evenimentele realitatii erau, in exclusivitate, succesele in munca ale cetatenilor temeinic pregatiti ideologic, cu atitudine partinica accentuata, exemple de daruire si solidaritate umana. Iata si exemplele.

Prima pagina, indiferent de editie, are un continut strict propagandistic, mobilizator si chiar accentuat triumfalist. Munca ideologica are la fel de mare importanta ca activitatea industriala sau din agricultura. Numarul din 1 iulie, 1989, are un articol redactional tipic: Semestrul al doilea din acest an (supratitlu) Sub semnul mobilizarii exemplare pentru infaptuirea neabatuta a sarcinilor de plan (titlu), nesemnat, desigur, si care nu este decat o colectie de cuvinte goale de orice continut, un fel de indici intr-o "matematica" a expresivitatii ideologice, dintr-un dictionar al limbii de lemn[8]. Temeiul intregii activitati este documentul de partid, iar argumentul prim si ultim sta in citate din opera secretarului general. In palimpsest, poti detecta destul de lesne file din Programul partidului, pentru ca fiecare domeniu de activitate se contureaza in actiuni si manifestari, exclusiv prin setul principiilor calauzitoare ale invataturii comuniste. Spre exemplu, Ziua invatatorului este celebrata in contextul muncii educative prin care trebuie intampinat Congresul al XIV-lea al PCR, iar activitatea din agricultura, in general, dar campania agricola de vara, in special (secerisul!) are o tusata interfata ideologica, cuvantarile secretarului general avand cel putin aceeasi importanta si acelasi aport la succes precum motorina care pune in functiune motoarele tractoarelor sau combinelor. Grija fata de om e reflectata in acelasi ziar din 1 iulie 1989, chiar pe prima pagina, in articolul intitulat Incepand de azi, 1 iulie (supratitlu) Noi categorii de oameni ai muncii vor beneficia de retributii majorate . Armatura ideologica este sufocanta, iar trimiterile la documentele Congresului al XIII-lea sau la cuvantari ale ubicuului Nicolae Ceausescu dau greutate unui articol de presa care, inainte de-a informa, glorifica si, inainte de-a preciza, omagiaza o noua realizare partinica. Paginile 2 si 3 sunt dedicate Hotararii Plenarei CC al PCR din 27-28 iunie 1989, cu privire la convocarea Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Roman. De altfel, numai in luna iulie, ziarul Crisana a publicat nu mai putin de 6 pagini de telegrame adresate de institutii si organisme politice lui Nicolae Ceausescu, cu diverse prilejuri, dar mai cu seama cu ocazia implinirii a 24 de ani de la Congresul al IX-lea al PCR . Sunt redate, de asemenea, in aceeasi luna, sapte cuvantari ale lui Nicolae Ceausescu, precum si doua documente programatice: Tezele pentru Congresul al XIV-lea al PCR si Programul-Directiva elaborat cu ocazia aceluiasi eveniment, ultimul de anvergura in istoria comunismului autohton. Din panoplia acelorasi actiuni gazetaresti, notam paginile-reportaj dedicate "maretelor infaptuiri bihorene in Epoca Nicolae Ceausescu, trainice temelii ale viitorului luminos al patriei", dar mai ales Chemarea la intrecere socialista, consemnata in editia din 30 iulie a Crisanei, chiar pe prima pagina, in articolul de fond. Practic, vitejia oamenilor muncii bihoreni trebuia sa fie atat de temerara incat, pana la 23 august, sa fie realizat planul pe intregul judet, pe opt luni, iar pana la Congresul din noiembrie urma ca planul pe intreg anul sa fie indeplinit. Fireste, chemarea se bucura de entuziasmul fara limite al intregii populatii din judet . Nu este numar de ziar care sa nu consemneze analize ale documentelor de partid, lectii pentru propagandisti sau fapte demne de urmat din randurile celor mai harnici si temerari muncitori . Stilul entuziast-apoteotic este inconfundabil. O mentiune aparte merita raportarile din agricultura, productiile uriesesti obtinute la hectar si comunicate imediat la Bucuresti drept mari izbanzi ale sistemului. E de notorietate faptul ca aceste cifre-record contrastau cu situatia reala, in primul rand cu saracia endemica si spectacolul suprarealist al magazinelor goale. Iata un exemplu dintr-un sir aproape inepuizabil: exact la mijlocul lunii iulie, prin telegrame expediate direct secretarului general, incep sa curga instiintarile privind terminarea recoltarii graului si inregistrarea unor productii fabuloase: CAP Santandrei - 8.967 kilograme la ha; CAP Oradea - 8.921 kg. Acesta este doar inceputul. Editiile din saptamana care a urmat anuntau alte izbanzi istorice: CAP Salonta - 10.021 kg la ha (recordul anului!) ; IAS Marghita - 9.867 kg la ha; CAP Valea lui Mihai - 9.857 kg la ha. Totul tine de recuzita raportarilor false, intr-un elan national specific ultimilor ani de dictatura (potemkiadele devenisera hazlii, intrand in folclorul de underground), fenomenul nefiind, desigur, specific doar redactiei cotidianului local, ci mai degraba avand de-a face cu o realitate fictionata impusa din ratiuni de fiabilitate propagandistica ce nu accepta decat "graficul" ascensional. Campania agricola de toamna va reitera procedeul in privinta productiilor de porumb sau sfecla de zahar.

Lunile august, septembrie si octombrie vor fi dedicate succeselor oamenilor muncii, mai intai in intampinarea zilei de 23 august, cand tocmai s-au implinit 45 de ani de la lovitura de stat initiata de Regele Mihai I, in colaborare cu fortele democratice (e limpede, intregul eveniment e decontat in benediciul PCR, care ar fi fost conducatorul intregii strategii prin care Maresalul Antonescu a fost arestat si trimis in URSS), iar apoi in intampinarea Congresului al XIV-lea, asteptat cu insufletire si aureolat de succese in munca dintre cele mai rasunatoare, anuntate emfatic de toate colectivele de oameni ai muncii, de la orase si sate (amintim doar cateva: Electrocentrale Oradea, IM Voivozi, ICSAP Oradea, Bihoreana Marghita, ISPMT Oradea, Sere Oradea, distinsa, de altfel, cu Ordinul Muncii clasa I, CAP-urile din Madaras, Salonta sau Valea lui Mihai. Paginile de telegrame raman in top, cu spor maxim imediat dupa 23 august. Intr-o extrema actualitate se mentin si cuvantarile secretarului general, fie cu ocazia plenarelor de partid[14], fie cu cea a sarbatoririi zilei de 23 august, intr-o adunare solemna. Deschiderea noului an scolar si universitar, pe 15 septembrie, s-a facut, ca de fiecare data, printr-o mare adunare populara, de data aceasta la Iasi, ocazie cu care s-a mai rostit o cuvantare redata de editia din 17 septembrie a cotidianului Crisana.

Toamna debuteaza cu o noua obsesie: insamantarile agricole si recolta de porumb sau alte culturi. Timid, isi face loc, totusi, si un eveniment non-ideologic, atat de rar in economia ziarului: trecerea oficiala la ora de iarna, pe 24 septembrie, cand ora 1 a devenit ora zero[15]. In acelasi context, ar putea fi amintit si sezonul de toamna al Diviziei A, la fotbal, in care echipa FC Bihor a avut o prestatie foarte buna, reusind sa termine turul de campionat pe locul 4.

Apropierea Congresului al XIV-lea amorseaza o febra fara precedent a faptelor revolutionare, a indemnurilor mobilizatoare si a cultului personalitatii. Realegerea secretarului general e o ruga aproape ritualica, o invocatie patetizata pana dincolo de orice decenta, ocazie perfecta pentru a incerca noi epitete si comparatii in contul celui care nu mai avea demult egal in istoria neamului[16]. Luna octombrie e consacrata dezbaterii largi a documentelor programatice ale Congresului mult asteptat, colectivele de oameni ai muncii, prin reprezentanti ilustri ca fapte, dar anonimi ca pregnanta publica, depunand eforturi vascularizate de documentele partidului in temerarele incursiuni dincolo de culmile indicatorilor din plan. Consfatuiri de lucru, vizite, sarbatoarea recoltei, cuvantari - iata ingredientele ideologice de nelipsit din sumarul de fiecare zi al cotidianului. Telegramele ocupa pagini compacte, articolele cu iz propagandistic, mobilizator si apologetic se inmultesc considerabil, sufocand paginile unui cotidian oricum supraabundent alimentat cu materie, avand combustie pur ideologica. De aceea poate parea usor ciudat un anunt de cateva cuvinte, din editia pe 1 noiembrie, care invita cititorii, pentru a doua zi, la Biblioteca Judeteana, unde urma sa citeasca proza Horia Alexandru Cabuti, iar membrii cenaclului "Iosif Vulcan" erau pregatiti sa comenteze cartea prozatorului Ioan Grosan, intitulata Trenul de noapte. Astfel de trimiteri spre o realitate secunda, nevirusata de retoricile mistificatoare si diversiunile manipulative sunt atat de rare si neasteptate, incat constituie un contrapunct cu totul exotic.

Noiembrie, luna congresului, debuteaza pe prima pagina a cotidianului local cum nu se poate mai mobilizator: Fiecare zi a lunii noiembrie - Record de productie in toate unitatile si sectoarele economiei bihorene, se cere in chiar titlul unui articol, pentru ca in zilele ce urmeaza sa fie consemnate productii peste plan, zile record in productie si sa fie zugraviti eroi ai muncii socialiste din fabrici si de pe ogoare. Patru zile la rand (1 - 4 noiembrie) sunt publicate pagini compacte cu telegrame, in care se cere imperativ realegerea in functia de secretar general a lui Nicolae Ceausescu, invaluit in purpura de slava si laudatii dintre cele mai ditirambice. Excesul retoric al acestor telegrame poate constitui un capitol voluminos si suculent intr-o analiza a capacitatii unei limbi de a preamari si a induce in absolut superlativele. Aproape fiecare editie de ziar anunta, in cap de pagina: Vointa unanima a bihorenilor, Ceausescu reales, la al XIV-lea congres.

In acest context jubilativ, adus pana la eruptie, au loc lucrarile Congresului al XIV-lea, in perioada 20-24 noiembrie[17]. Fireste, tot spatiul tipografic este destinat maretului eveniment, catalogat imediat si repetat drept istoric, epocal, crucial etc. Nu contenesc telegramele, mesajele oamenilor muncii, care pot fi vazuti, in grupuri, din instantaneele publicate (vadit stangace, pregatite si aranjate grotesc), urmarind la televizor cuvantarea celui, intr-adevar, reales, sau citind ziarele. Verdictul este pus in editia din 24 noiembrie, imediat sub frontispiciu, cu litere de-o schioapa: Lucrarile Congresului al XIV-lea al partidului, Congresul marilor victorii socialiste. Peste numai patru saptamani, semnul victoriei va veni, dar in cu totul alt context.

In siajul congresului, nu mai putin de opt pagini de ziar, in fiecare editie cate una, vor veni sa exprime recunostinta celor multi fata de concluziile marelui forum. A fost ultimul "buchet" pe care dictatorul il va "mirosi", cel de pe urma entuziasm scenografiat in laboratoarele propagandei ceausiste. In numarul din 14 decembrie este consemnata si ultima cuvantare a celui care peste doar cateva zile va fi executat la Targoviste. Iarna care a inceput a prilejuit si ultima vizita la Oradea a celebrului Mos Gerila[18]. Evenimentul este anuntat pentru ziua de 17 decembrie. Editia din 19 decembrie consemneaza, sub o fotografie-argument, faptul ca Mos Gerila a venit, intr-adevar, alaiul insotindu-l pana in Oraselul copiilor, amplasat in parcul Balcescu.

La inceputul fiecarei luni, ziarul a publicat "Cronica evenimentelor interne si internationale", de fapt un rezumat insipid, strict controlat, fara nici o noima, care-l are in centrul de interes pe acelasi Nicolae Ceausescu[19]. Cu toate acestea, Crisana face referiri si la trei situatii speciale, care au avut legatura cu evenimentele din decembrie si eliminarea dictatorului. Primul a avut loc chiar la Bucuresti, in zilele de 6, 7 si 8 iulie - Consfatuirea Comitetului Politic Executiv al statelor participante la Tratatul de la Varsovia. Sefii comunisti, in frunte cu Mihail Gorbaciov, au avut o intalnire de la care Ceausescu astepta configurarea unei strategii comune de stopare a disolutiei CAER, a comunismului est-european. Crisana se rezuma sa consemneze lapidar sosirea delegatiilor, intr-un redactional sec, formal, practic un text impus de Agerpres . Ceea ce s-a discutat ramane un mister, editia de sambata, 8 iulie, rezumandu-se la a consemna componenta delegatiilor si faptul ca au avut loc discutii si s-a consumat ceremonia unui dineu oficial. In ziua urmatoare, misterul este departe de a fi dezlegat. Acelasi text sec anunta incheierea consfatuirii, intalnirea lui Nicolae Ceausescu cu Rezso Nyers, presedintele Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, dar si plecarea delegatiilor. Prezenta lui Gorbaciov este invaluita intr-o discretie ostila.

A doua situatie speciala s-a consumat la Berlin, cu ocazia aniversarii a 45 de ani de la infiintarea RDG. Crisana din 7 octombrie consemneaza sosirea in capitala Germaniei Democrate a delegatiilor statelor socialiste, faptul ca Nicolae Ceausescu a participat la festivitati si a avut o intalnire oficiala cu Nguien Van Linn, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din Vietnam. Acelasi ton sec, care ascunde un esec si nenumarate frustrari[21]. De altfel, acelasi ziar din 7 octombrie acorda un spatiu cu mult mai generos cuvantarii lui Nicolae Ceausescu la consfatuirea de lucru pe probleme economice, de la CC al PCR. Editia de duminica, 8 octombrie, consacra prima pagina prezentei sefului statului roman la Berlin, intalnirilor avute, dar si unei intrevederi cu Yasser Arafat, la Bucuresti, imediat dupa sosirea de la festivitatile din Berlin, ultimele inainte de destramarea RDG.

In sfarsit, a treia situatie speciala s-a consumat la Moscova, pe 4 decembrie 1989, cand a avut loc ultima intalnire a sefilor de state din Blocul sovietic, gata de a fi dezintegrat. Crisana din 5 decembrie consemneaza deplasarea la Moscova a delegatiei de partid din Romania, sub conducerea lui Ceausescu, precum si intalnirea cu Mihail Gorbaciov, desfasurata intr-o atmosfera "tovaraseasca". Textul cu adevarat extraordinar apare in pagina 3. Este vorba de declaratia guvernului sovietic, precum si a sefilor de stat din Bulgaria, RDG, Polonia si Ungaria, prin care este condamnata invadarea Cehoslovaciei, in august, 1968. Uluitor este faptul ca respectivele declaratii sunt abil ascunse in corpul ziarului, cata vreme, intr-un alt context, ar fi marcat triumful propagandistic al celui care s-a opus interventiei militare amintite - "micul Napoleon" din Balcani, cum l-a supranumit Paris Match, in august, 1968, pe Nicolae Ceausescu[22]. Dar vremurile sunt cu totul altele. Razvratitul de ieri e gata sa ceara acum interventia sovietica in statele care abdicau de la principiile comunismului. Paradoxul face ca rusii insisi nu mai doresc asta. Totul se intampla la doua saptamani de la terminarea lucrarilor Congresului al XIV-lea al PCR. Intalnirea de la Moscova parafa esecul comunismului. Revolutiile de catifea puteau incepe, iar Poarta Brandenburg putea fi deschisa. La Bucuresti, insa, altele erau recuzitele.

Zilele lui decembrie trec aparent calme, sedate de o asteptare obsedanta. Acelasi ziar monoton[23], aceleasi titluri enervante, aceleasi texte prefabricate. Apatia resemnata functiona dupa o psihologie infailibila. Totul parea facut pentru a sfida nesfarsirea. Telegrame, adeziuni, hotararea nestramutata de a zidi idealul omenirii. Ceausescu pleaca in Iran, confirmand ca in Romania comunismul are "fisa de parcurs" netulburata . Apar unele articole ciudate, despre legalitate, ordine si vigilenta . E marti, 19 decembrie. Ultimele trei zile. Sunt condamnate manifestarile huliganice de la Timisoara, in sedinte regizate dupa scenografia si regia anilor '50. Tensiunea atinge masa critica.

Brusc, se rupe Filmul

Nu mi se pare mai potrivit a descrie ce s-a intamplat, pentru ziarul Crisana, in 22 decembrie 1989, decat folosind aceasta sintagma. Pur si simplu, o anumita realitate de substitut s-a volatilizat, a disparut instantaneu, pentru a face loc unei realitati de grad zero. S-a rupt Filmul, la numarul 13299, ca si cand un tratament miraculos ar fi intrerupt puseul paranoid. Realitatea fictiva a colapsat. O suma de oameni s-au trezit ziaristi, din clipa in care numele lor a insemnat mai mult decat o iscalitura formala sub un text cu referentialitate strict propagandistica. Iata-i: Aurel Pop[26], Dumitru Negrutiu, Gheorghe Popa, Dumitru Ciubotaru, Gabriel Georgescu, Otilia Ciursas, Maria Vesa Aursulesei, Ioan Cretu, Doina Aronescu, Traian Lipau, Gavril Pop, Aurel Mineata, Vasile Sere, Alexandru Negru, Valentin Buzlea, Dimitrie Balan, Stefan Stiac, Luminita Bondar, Mariana Gavrila Micula, Teodor Crisan, Rodica Feder, Moise Ovidiu Dan, Alexandru Peti, fotoreporterii Marian Antal si Alexandru Nitescu.

Iesirea din identitatea de ideolog la ziar a fost laborioasa, cruda, pentru unii urata, daca nu chiar ratata. Pentru toti, insa, a insemnat adevarata sansa a unei meserii ce se imbia a fi profesata. Provocarea a depasit orice asteptari. Dupa cateva zile de uluiala, fiecare o va lua pe cararea tot mai infundata a unui destin cu mult mai putin glorios decat il indicau premisele.