Forme ale comunicarii umane

Forme ale comunicarii umane

Se pot distinge doua forme de comunicare umana:

comunicarea directa careia ii corespund toate situatiile de comunicare in care exista prezenta intr-un acelasi spatiu fizic a doi sau mai multi indivizi

comunicarea mediatizata careia ii corespund toate formele de comunicare ce se sprijina pe un suport tehnic care are acces la un destinatar individual (scrisoare, telefon) sau colectiv (afis publicitar, fluturase publicitare).

Cercetatorii insista asupra transformarilor culturale induse de catre mass-media care, prin stergerea reperelor si scarilor de valori, genereaza o "cultura medie" (Edgar, Morin.1962) sau "mozaicata" (Abraham, Moles.1966). Accelerarea timpului mediatic si punerea in retea generalizata ii fac pe alti cercetatori (Jean Baudrillard de exemplu) sa ne alerteze asupra starii de "derealizare" in care s-au scufundat progresiv indivizii si colectivitatile in societatile noastre din ce in ce mai mediatizate. Informatia si publicitatea sunt locuri de productie ale discursului. Sprijinindu-se pe diferite tipuri de materiale semnificante (limbaj verbal, imagine, coduri ale gesturilor) discursul informatiei si discursul publicitar procedeaza la puneri in scena discursive ale fenomenelor ce tin de actualitatea evenimentelor si de imaginarul fictiv.

Influenta mass-media nu apare deloc neglijabila in privinta schemelor cognitive. Ea explica vechile reticente ale lumii educative in ceea ce le priveste, si mai recent, organizarea de programe de educare a mediilor (Jacques, Gonnet.1997). Expunerea publica a opiniilor reprezinta una din vocatiile esentiale ale informatiei mediatice. Ea ramane una dintre functiile esentiale ale marilor cotidiene generaliste. Aceasta finalitate civica este si ea revendicata de catre mediile audiovizuale care pun inainte de toate supletea si usurinta lor de acces. Concluzionand asupra slabiciunii institutiilor, radioul si mai ales televiziunea isi propun din ce in ce mai mult sa organizeze dezbaterea publica inlocuind expresiile minoritare.

Orice media doreste sa ofere o informatie, de preferinta inedita cititorilor, auditorilor sau telespectatorilor. Informatia inedita prin excelenta este calificata de catre profesionisti drept "scoop" adica exclusivitate. Media trebuie sa faca in asa fel incat infomatia sa fie cat mai credibila posibil, astfel risca sa nu fie luata in serios sau sa-si piarda audienta.

Un mare numar de fapte tratate de catre mass-media nu sunt pur si simplu niste evenimente raportate, ci evenimente provocate de catre acestea. Dezbaterile politice la televiziune, tribunele semnate de catre personalitati si publicate de catre ziarele din presa scrisa    nu exista si nu capata valoare de eveniment decat prin vointa mass-media, care gasesc aici un mijloc de legitimare, din moment ce apar astfel ca niste actori decisivi ai dezbaterii democratice. Aceasta activitate a mediilor nu exista totusi fara a pune probleme. Ea ridica chestiunea limitelor rolului mediilor informative ce selectioneaza teme plasate la propria initiativa in primul plan al actualitatii si care, pentru a culege audienta publicului, favorizeaza sistematic actorii publici avand deja notorietate.

Putem remarca ca, provocand prea mult evenimentul, mediile "depasesc constrangerile contractului, fac sa dispara finalitatea informativa in favoarea captarii si cad in discursul de propaganda cu scopuri de promovare".( Patrick, Charaudeau.1997)

Fotografia de presa capata intreaga dimensiune atunci cand sub vesmintele informatiei importante sau senzationale in exclusivitate, da socoteala de un eveniment surprins si fixat "pe vesnicie" in momentul sau cel mai dramatic cum ar fi de exemplu scenele tragice precum asasinarea lui Kennedy. Esentialul din fotografiile prezentate in presa nu reliefeaza deci categoria instantaneelor. Este vorba de imagini, fundamental sarace in informatie a caror forta nu rezida in exceptionalitate ci in dimensiunea lor codificata. Strangeri de mana la finalul unei intalniri diplomatice, mana ridicata la terminarea unei competitii sportive, fac apel la o "gramatica a corpurilor", fotografiile de presa privilegiaza aceste gesturi pentru dimensiunea lor rituala si recunoasterea sociala pe care se poate conta. (Dumitrescu, Aurora. 2007)

Radioul apare ca o forma de comunicare foarte plastica disponibila unor noi utilizari din ce in ce mai specializate. Marturie stau inovatii ca aceea a Autorutei FM, care propune un serviciu foarte specializat de radioghidare a unui public foarte circumscris: soferii care folosesc autorutele. Aparitia noilor tehnologii permit luarea in considerare si a dezvoltarii unor veritabile "radiouri cu plata", chiar daca limitele resurselor publicitare ipotecheaza cresterea lor. Condamnat de catre unii odata cu aparitia televiziunii, radioul dovedeste astfel o mare capacitate de rezistenta, explicand de ce el ramane media cea mai practicata in lume (peste 1 miliard de receptoare).