Industria si productia mass-media

Industria si productia mass-media.

"Miscarea informatiei aproximativ cu viteza lumii a devenit de departe, cea mai mare industrie a lumii. Consumul de informatie a ajuns si el, cea mai mare functie de consum din lume" . Produsul societatii industriale, comunicarea de masa, a devenit la randul sau un sistem industrial complex care se ocupa cu producerea informatiei si spectacolului, marfa oferita la preturi avantajoase publicului larg. "In ansamblu, piata mass-media este una deosebita de variata profitabila si complexa. Astfel, in 1992, numai piata audiovizualului reprezenta, la scara planetara, 289,4 miliarde dolari (aproximativ 1,2 din P.I.B. mondial), din acest total, 133,4 miliarde constituie vanzarea de echipamente audiovizuale, iar 156 miliarde veniturile radiourilor, televiziunilor, cinematografiei si vanzari de videocasete" . Retinem din acest citat ca industria mass-media consta nu numai in producerea mesajelor cu statut de marfa, ci si in asigurarea consumatorului cu echipament tehnic destinat receptarii. De aici rezulta o legatura existentiala intre televiziune si televizor, radio si aparat de radio, film si videocasetofon, etc.. De dezvoltarea partii industriale care se ocupa cu producerea mesajelor, depinde cealalta parte care se ocupa cu producerea echipamentului tehnic destinat publicului larg. Statistica arata ca "Exista astazi, in lume, circa 1.260 de milioane de televizoare in casele oamenilor (din care mai mult de 250 de milioane prin cablu si aproximativ 70 de milioane bransati la o retea digitala), 700 de milioane de indivizi abonati la telefon (din care circa 80 de milioane la telefon celular) si cam 200 de milioane de computere personale (din care 30 de milioane conectate la Internet)" . La aceasta trebuie adaugat un numar estimat la cateva miliarde de aparate de radio si radiocasetofoane, sute de milioane de videocasetofoane, zeci de mii antene parabolice etc.. Aceasta statistica este o evaluare aproximativa a pietei de desfacere a mass-media. Un loc aparte in industria mass-media il ocupa presa scrisa care este direct legata de industria celulozei. Spatiul si numarul productiei presei scrise pe scara mondiala este mult mai vast in comparatie cu cel al audiovizualului. Insa in ultimii treizeci de ani se observa un declin lent al popularitatii presei scrise in tarile dezvoltate. In Statele Unite, intre 1970 si 1997, procentajul cititorilor unui cotidian a trecut de la 78% la 59% .

Produsul industriei mass-media este in primul rand un produs cultural. De aceea, multi cercetatori vorbesc de industria mass-media ca de industria culturala. Conceptul de industrie culturala se refera la "organizatiile particulare si de stat, care au ca obiect productia, sponsorizarea, expunerea si distributia de bunuri si servicii culturale" . Pe plan social "industria culturala declanseaza un proces de simplificare a culturii majore (aceea a capodoperelor) pentru a face accesibila maselor semieducate, pentru a le atrage si a le convinge sa cumpere asemenea produse distractive si ieftine; in acest proces este privilegiat divertismentului si consumului facil, evaziunea in imaginar (pentru uitarea inegalitatilor si conflictelor de clasa), dorinta de schimbare permanenta a unor bunuri materiale perisabile (si ieftine) cu altele, la fel de perisabile (in scopul crearii sentimentului de bunastare si acces liber la cultura)" . Din cauza industrializarii produselor culturale "personalitatea creatoare nu mai are decat putine sanse de a-si pune pecetea pe ceea ce nici nu mai poate fi numit opera, ci doar produs" . Pe de alta parte, gustul publicului este premisa continutului mass-media. Exista o relatie circulara intre continutul mass-media si preferintele publicului . De aceea industria de bunuri culturale este legata de dorinta de a consuma aceste bunuri. Ca proces, a consuma inseamna a distruge. Consumul este asociat cu risipa, cu irosirea fara sens, cu distrugerea. In mod evident, consumul este o risipa: o risipa publica, vizibila, dramatica. Noi consumam si suntem consumati. Consumul depinde de productie, iar productia depinde de consum. De multe ori, consumul nu este motivat prin dorinta ca obiectele sa indeplineasca anumite functii, ci printr-o dorinta pentru diferentiere si semnificatii sociale .

Industriile culturale sunt strans legate de sisteme de publicitate care fabrica mereu noi si de multe ori iluzorii nevoi de consum. Datorita sistemului publicitatii, cererea este periodic "retrezita" la viata, produsele sunt consumate si industriile culturale isi pot continua activitatea mai departe . Sa analizam mai de aproape fenomenul publicitar. "Publicarea masiva a reclamei si anunturilor, contra unor costuri s-a impus incepand cu a doua parte a secolului al XIX-lea. Ea a aparut ca modalitate simpla si eficienta de : a) obtinere a unor venituri suplimentare; b) eliberare a intreprinderilor mass-media de sub tutela finantarii de catre partide politice sau stat; c) scadere a pretului de vanzare a ziarelor si, implicit, crestere a audientei presei. Vanzarea generalizata a spatiului si, ulterior, a timpului incorporate in produsele mass-media, in favoarea unor persoane si institutii care doreau sa-si plaseze mesajele proprii, a dus la crearea sistemului publicitar. Dezvoltarea si rafinarea acestuia a permis nu numai ieftinirea produselor din presa scrisa, ci si, o data cu aparitia audiovizualului comercial, distribuirea (aparent) gratuita a unor produse mass-media, mai exact a unor programe finantate exclusiv din publicitate. Totusi nimic nu este "gratuit si nimic nu este dezinteresat aici. In fapt, publicul ofera ceva in schimb : timpul pe care il consacra audierii sau vizionarii, timp in care ar putea produce sau consuma alte bunuri si valori. ()

Desi la nivelul de suprafata as tranzactiei proprietarul institutiei de (mass-media) vinde spatiu sau timp, la nivelul profund al acestei "afaceri" el isi vinde, de fapt, publicul. "De obicei telespectatorii cred ca programele de televiziune sunt produsele, ei insisi - consumatorii si publicitatea - pretul care trebuie platit pentru a beneficia de acele programe; de fapt natura reala a acestei tranzactii este alta. Adevaratul produs este format din telespectatorii, care sunt vanduti celor care ofera publicitate. Cu cat un program are mai multi telespectatori, cu atat cumparatorul de publicitate va plati mai mult pentru ca anunturile lui sa fie difuzate in timpul acelui program" (J. Meyrowitz, 1985, p.73) () In S.U.A., un post important de televiziune vinde 30 de secunde de publicitate pentru sume cuprinse intre 200.000 si 270.000 de dolari (sursa: Quid, 1999)" . Numai in S.U.A. investitiile in publicitate au fost, in 1998, de 198 miliarde de dolari, distribuiti astfel: 33% in presa scrisa, 23% in televiziune, 7% in radio, 20% in "direct mail" si 17% pe alte suporturi . Fiind conditionata de investitii publicitare, mass-media sunt in pericol din ce in ce mai mare de a fi supuse legii pietei publicitare si conditionarea lor prin presiuni asupra liniei lor editoriale . Un exemplu relevant in acest sens ne prezinta L. Bogart in lucrarea sa din 1995, p.97, citat de Mihai Coman, in care grupul "Peugeot" in 1989, a anulat contractul sau de publicitate cu revista L'Evénement de jeudi, deoarece aceasta a prezentat, in chip favorabil muncitorilor, o greva care afectase uzinele respectivei firme . Un alt caz s-a petrecut in 1997, cand grupul "Chrysler" (care numai pentru publicitatea in reviste cheltuieste anual 270.000.000 de dolari) a expediat publicatiilor cu care avea contracte de publicitate o nota in care le cerea "sa transmita sumarele numerelor in curs de aparitie si sa semnaleze materialele cu continut politic, social sau sexual care ar putea fi provocatoare sau jignitoare". Multe dintre reviste s-au supus si au acceptat sa fie controlate . Si aceste exemple sunt numeroase.

Revenind la problema publicitatii, constatam o transformare a caracterului ei, de la anuntarea unor caracteristici calitative a produsului prezentat, la spectacolul creat cu prilejul prezentarii acestui produs. Inclinatia de a detasa continutul mesajului de produsul in sine este caracteristica publicitatii din ultimii cincizeci de ani. "Spectacolul publicitar cauta prin diferite strategii sa seduca consumatorul efectiv al produsului" . Metodele folosite in acest scop sunt numeroase si de multe ori extravagante; de la minciuna frumos prezentata si seductia sexuala pana la promisiunea unei fericiri eterne. Se face uz de mult amuzament chiar si in prezentarea unor produse pentru servicii funerare: "Daca nu ati incercat inca lichidul nostru pentru imbalsamare, inseamna ca ati trait degeaba" . Reclama produselor alimentare de multe ori eronata, sugereaza prin continutul sau ca omul traieste pentru a manca si implinirea lui umana consta in savurarea bauturii racoritoare "Coca-Cola" sau in gustul palpitant al ciocolatei "Poiana". In cazul reclamei tigarilor e o situatie si mai anormala, pe de-o parte producatorii reclamei incearca din rasputeri sa faca atragator acest viciu prin "gustul prieteniei" (reclama la tigari "Pall-Mall") sau "american life" (reclama la Marlboro), insa pe de alta parte ei sunt nevoiti sa adauge al sfarsitul reclamei - "Tutunul dauneaza grav sanatatii". E o reclama si antireclama in acelasi produs publicitar, insa avertizarea Ministerului Sanatatii folosita in publicitatea tigarilor este marginalizata, fiind scrisa cu caracter prea mic sau rostita cu tonul indiferent pe fonul negru (in cazul televiziunii). Se omite si se ascunde adevaratul efect al tigarilor: risipa banilor, afectarea cailor respiratorii si sistemului digestiv, aparitia cancerului pulmonar, dar cel mai important efect este pe plan psihologic - dependenta de aceasta substanta - nicotina, ceea ce anuleaza libertatea si demnitatea umana. Din fericire, recent, parlamentul European a adoptat o lege care prevede interzicerea publicitatii produselor din tutun - in spatiul Uniunii Europene pana in anul 2012. In Romania, tara care se afla in topul numarului de fumatori, remedierea acestei situatii vedem in antrenarea pastorala a Bisericii Ortodoxe in colaborare cu medicii impotriva acestui viciu daunator societatii romanesti.

Analizand unele aspecte ale fenomenului publicitar suntem unanim de acord cu recomandarea specialitatilor de a supune publicitatea unor reguli de "buna purtare". "Biroul de verificare a publicitatii (B.V.P.) reprezinta in Franta instanta (in sanul careia anuntatorii, agentiile si mediile sunt reprezentate) care vegheaza la respectul consumatorului si al cetateanului printr-un control a priori al mesajelor publicitare" . Consideram ca si in Romania este nevoie de infiintarea si activitatea unui birou asemanator, din care, pe langa reprezentantii anuntati mai sus, sa faca parte si reprezentantii Bisericii Ortodoxe impreuna alte Biserici Crestine.

Un alt aspect important al acestei industrii este procesul de concentrare a mass-media in mainile unor grupuri restranse de mari proprietari. Acest proces provoaca numeroase nelinisti, deoarece asemenea grupuri uriase, multinationale, au puterea de a ocupa, fara concurenta, piete mondiale pentru a distribui produse culturale conform unor politici si interese proprii, fara legatura cu interesele si traditiile nationale sau cu valorile jurnalismului responsabil. Grupuri de o asemenea anvergura realizeaza cifre de afaceri uriase, comparabile cu producerea interna a unei tari mici. De exemplu: la nivelul anului 1995, veniturile grupului "Time-Warner " erau de 17,6 miliarde de dolari, el era urmat de "Bertelsman" (14,7 miliarde de dolari), "Walt Disney Comp." (12,1 miliarde de dolari). In SUA, spre exemplu, 157 de grupuri detineau in 1970, jumatate din totalul ziarelor, in 1990 numarul lor s-a redus la 23 mari grupuri. In 1997 numarul grupurilor care controlau toata presa in S.U.A. a ajuns numai la 10.

Marile grupuri de mass-media aflate in concurenta, au ca obiectiv major maximizarea profitului. De aceea, liderii acestor grupuri sunt preocupati fie de reducerea costurilor de productie, fie de fabricarea si vanzarea unor produse atragatoare, accesibile, usor vandabile; in esenta, acestea sunt produse simple si spectaculoase. Setea de profit a grupurilor patronale incurajeaza jurnalismul de tip senzational, facil, putin atent atat la complexitatea problemelor, cat si la necesitatea educarii si culturalizarii publicului .

Produsul mass-media, in jurul caruia se invarte toata industria culturala poate fi impartit in doua categorii generale: 1) informatia din sfera careia fac parte stiri, emisiuni educative si stiintifice, analize si comentarii profesionale etc. si 2) divertisment care este alcatuit din emisiuni distractive, concerte, spectacole, concursuri, sport, filme, etc. Insa problema produsului de presa consta nu in faptul ca mass-media ne ofera si divertisment, ci ca ea trateaza toate subiectele in forma divertismentului. Orice produs mediatic (chiar si cel din sfera sacrului) devine spectaculos. Aceasta inseamna ca divertismentul a devenit o supra-ideologie a discursului comunicarii de masa . "In societatea moderna, pe masura ce timpul alocat muncii a scazut, pe masura ce timpul a ramas la dispozitia individului pentru orice fel de activitati a crescut, categorii tot mai largi ale populatiei au inceput sa foloseasca mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocuparii timpului liber.

Mass-media a ajuns sa fie institutia care vinde divertisment la costurile cele mai reduse - in raport cu teatrul, turismul, arta sau sportul" . Ne intrebam ce fel de calitate poate avea un produs ieftin, creat intr-un timp scurt si destinat unei mase eterogene. Cred ca raspunsul este clar. Ceea ce ne preocupa sunt valorile promovate de divertisment. Rasturnarea valorilor umane si relativizarea vietii interioare se oglindesc cu prisosinta in produsele de divertisment. In explicarea popularitatii de care se bucura domeniul divertismentului, cercetatorii conchid ca "consumul de divertisment nu raspunde numai dorintei de relaxare si refacere, dupa oboseala unei zile de activitate; din alta perspectiva, el satisface si nevoia omului de a scapa de sub presiunea cotidianului, de a evada si de a gasi refugiu intr-o lume imaginara" . Aceasta constatare este foarte justa si din pacate trista, daca ne referim la nevoia ontologica a omului de a comunica si de a fi in comuniune.

Si Adam cu Eva, dupa savarsirea pacatului, auzind glasul lui Dumnezeu au simtit nevoia de a se refugia din fata Lui, de a se ascunde. Finalul acestui eveniment il cunoastem cu totii. Poate exageram cu aceasta paralela, insa trebuie sa recunoastem ca vointa proprie a omului, contradictorie cu cea divina, il izoleaza intr-o lume proprie, imaginara, il scoate din comuniune si-l face inapt de comunicare cruciala, cu Dumnezeu si cu semenii. Evadarea omului intr-o lume virtuala este cauza si efectul individualismului promovat de societatea secularista. Multi dintre noi in fata duhovnicului ne plangem de lipsa timpului pentru frecventarea bisericii, pentru rugaciune si pentru indeplinirea canonului primit, insa aproape toti urmarim emisiuni (de ordin ,,otv-ist'') ce bat tot rating-ul: Dan Diaconescu in direct (cu binecunoscutele ,,seriale'' Elodia si Magda Ciumac), Cronica Carcotasilor, Mondenii s.a sau vreun serial romanesc (ex: Regina, Fetele Marinarului s.a) sau latino-american, avand sute de episoade (aici trebuie amintit nesfarsitul ,,Tanar si nelinistit''). Este mai usor sa urmarim programul T.V. pana la patru dimineata, decat sa stai la o Priveghere, mai usor sa citim un ziar sau jurnal de moda decat o carte de rugaciuni. Si atunci oare nu se ascunde omul modern dupa tufisul mass-media in fata chemarii lui Dumnezeu ? Din aceasta perspectiva mass-media ne izoleaza nu numai de Dumnezeu, ci si de semenii nostri. Comunicand, mass-media ne face incapabili de comunicare reala. Este un paradox care ne priveste pe toti si de rezolvarea lui depinde viitorul societatii noastre.