Mass-media si statul in stabile de crisp

Mass-media si statul in stabile de crisp

Media sent agentii comunicarii sociale prin care o criza este facuta publica, iar relationarea mass-media - criza devine un factor cheie in insasi mentinerea democratiei. Insa, asa cum recunoaste si S. Stefanescu "nu toate crizele si conflictele sunt mediatizate"[1].

John Keane, citat de S. Stefanescu, propune o noua intelegere a relatiei dintre democratie si informatie. Teoria sa abordeaza relatiile dintre situatiile de criza si masurile de securitate ale statului, dintr-o perspectiva a unei relativitati a libertatii mass-media. Crizele politice tind sa mobilizeze masurile de securitate statala, iar strategia clasica pentru legitimarea interdictiilor si limitarilor cuprinde si invocarea unei stari de criza. In acest context, media devine o extensie a statului care apare ca fiind reprezentantul legitim al vointei populare si, de aceea, un executor legitim al autoritatii comunicationale.

D. Kellner, in lucrarea Television, the Crisis of Democracy, considera ca raspandirea libera a informatiilor a fost integrata intr-un sistem media bazat pe control. Astfel, autorul vorbeste de o "criza a democratiei": in ciuda proliferarii sistemelor care converg spre informatie, separarea puterilor in stat si suveranitatea cetatenilor sunt amenintate de puterea "corporatista" excesiva. In aceeasi acceptie, elitele corporatiilor, in "alianta" cu statutul si cu institutiile mass-media, utilizeaza mijloacele de comunicare in masa pentru a-si promova propriile interese si pentru a manipula opinia publica, in loc sa informeze si sa "confere putere" publicului.

Profesionalismul jurnalistic reclama obiectivitate, impartialitate si autonomie. In prezent a devenit axiomatica viziunea conform careia rutina de producere a stirilor nu poate fi desprinsa de asa-numitele procedee de construire  a realitatii, procedee in care jurnalistul intervine inevitabil. Realitatile audio-vizuale sau scrise sunt numai una din perspectivele din care poate fi urmarit un eveniment sau altul. Informatia oferita de stiri este o informatie mediata, pentru ca ea depinde de modul in care sistemele media o disemineaza. In acest fel este explicat si conceptul de 'participare electronica' in 'satul global' ('global village' - engl.), concept creat de McLuhan pentru a desemna un anume tip de 'participare', diferit de participarea directa la evenimente.

Practica jurnalistica este compusa din seturi de elemente ritualiste care se ghideaza dupa propria lor logica. Asemenea elemente ritualiste au fost observate chiar si in prezentarea unor evenimente care nu se incadreaza in rutina, precum scandalurile si crizele. Chiar daca jurnalistii nu recunosc, asemenea evenimente au devenit continutul unor stiri de rutina, datorita formulelor de reportaj standard.

Normele 'obiectivitatii' mascheaza legatura dintre practicile de prezentare a stirilor si contextele economice, organizationale si politice. In acelasi timp, normele obiectivitatii dau presei o 'aura' de institutie sociala independenta. Mai mult, chiar daca practicile de reportaj actuale distorsioneaza continutul politic al stirilor, ele se 'incadreaza' intr-un mod convenabil in codul obiectivitatii, fara a lasa sa se intrevada efectele lor politice. In acest fel, normele jurnalistice si practicile de reportaj actioneaza impreuna pentru a crea un status puternic pentru 'filtrarea' stirilor, filtrare care este bine ascunsa in spatele fatadei unui jurnalism independent.

Pornind de aici, criticile din partea studiilor sociologice media considera ca termenul de 'pasivitate' este mai bun atat decat cel de 'obiectivitate', cat si decat cel de 'impartialitate', pentru a descrie atitudinea profesionala a presei. Pasivitatea ar justifica cele trei modele majore de colectare si prezentare a stirilor, prezentate in tabelul de mai jos.

Conform schmei realizate de Daniela Zeca Buzura exista mai multe modele de colectare si prezentare a stirilor:

Transmiterea si promovarea propagandei pregatite drept stiri.

'Normalizarea' evenimentelor spontane prin prezentarea lor in cei mai familiari si traditionali termeni. Aceasta strategie face ca informatiile
sa para adevarate (sau cel putin acceptabile) prin apelarea la credintele, prejudecatile si superstitiile existente.

Prezentarea conflictelor si scandalurilor in termeni alesi cu grija de catre instantele politice implicate, facandu-se o analiza minima a istoriei si a contextului institutional in care se intampla evenimentele.

Ultimele razboaie, in care prezenta televiziunii a fost din ce in ce mai sporita, au adus modificari fundamentale modului de a face reportaje despre razboi. O astfel de situatie se datoreaza nu doar televiziunii, cu oportunitatile ei de a transmite prin sateliti, ci si atitudinilor si modurilor de a lucra ale jurnalistilor.

In ceea ce priveste criza romanilor din Italia, mass-media a amplificat criza prin implicarea serviciilor secrete romanesti. Jurnalistii au cautat luni intregi mamen care transmiteau informatii in tara, care traduceau tot felul de convorbiri telefonice sau facusera parte din diverse tabere (a romanilor de tabere sau a romanilor integrati in comunitate).