NOILE TEHNOLOGII ALE COMUNICARII SI NOILE MIJLOACE DE COMUNICARE DE MASA

NOILE TEHNOLOGII ALE COMUNICARII SI NOILE MIJLOACE DE COMUNICARE DE MASA

Introducere

Istoria mass-media este marcata de mari mutatii tehnologice, care, in mai multe etape, au modificat modurile de producere, difuzare si consumare a informatiei. O data cu realizarea noilor retele sau suporturi cum ar fi satelitii, magistralele electronice sau discurile optice, traim astazi una dintre aceste mutatii - calificata uneori drept revolutie digitala - si pre-simtim ca ea va avea repercusiuni semnificative asupra modului nostru de a comunica, de a munci, de a ne distra.

Studiul acestor noi tehnologii ale comunicarii¹ (NTC) nu poate, totusi, sa se reduca la studiul intrebuintarilor si al efectelor lor, pozitive sau negative, asupra sistemelor mediatice sau asupra societatii. Aparitia NTC nu este numai rezultatul unui progres stiintific de necontestat, ci si expresia unor politici publice sau strategii economice.

Sigur ca nu se poate face orice cu ajutorul tehnicii: functionarea instrumentelor de comunicare se supune unor reguli si principii elementare, pe care este necesar sa le intelegem. Dar, desi tehnica prezinta rigiditati, ea deschide un camp vast de alternative si poate face obiectul unor aplicatii foarte diverse. Acest decalaj dintre "puterea de a face" a tehnicii si "vointa de a face" a actorilor sociali ilustreaza raportul deosebit pe care fiecare societate il intretine cu tehnologia, explic^nd totodata diversitatea efectelor noilor tehnologii ale comunicarii.

1. Ne putem intreba daca este legitim sa calificam drept noi acele tehnologii care exista, unele, de 40 de ani (cum este cablul). De fapt, nu este importanta data cand a fost pusa la punct o anumita tehnica, ci momentul si gradul inserarii ei in societate. Din acest punct de vedere, cablul, satelitii si internetul, care nu ating decat o mica parte din populatie, sunt tehnologii noi.

Principii tehnice si instrumente

Codarea informatiei

Codarea analogica

in sistemele analogice, informatia este captata, manipulata, transmisa sau stocata si, in sfarsit, restituita sub forma unei marimi fizice (mecanica, electrica, magnetica sau chimica). Exista o analogie intre semnalul captat la sursa si semnalul restituit la iesirea din canal. Astfel, atunci cand ascultam un disc de vinil, vibratiile mecanice ale acului sunt traduse in variatii echivalente ale campului magnetic prin doza de redare, convertite in variatii electrice de catre amplificator, apoi transmise difuzoarelor care le transforma in variatii mecanice ale membranei.

Sistemele analogice prezinta doua defecte majore. Semnalul sufera in cursul transfor­marilor lui o degradare a calitatii. Pe de alta parte, transmiterea semnalului necesita o legatura permanenta intre sursa si receptor: de exemplu, o comunicare telefonica analogica ocupa in permanenta un fir.

Codarea digitala

in sistemele digitale, informatia este codata sub forma unor numere binare (biti), adica a unor siruri de 0 si de 1 corespunzatoare trecerii sau intreruperii curentului electric. in informatica, aceste numere sunt regrupate in ansambluri de opt cifre (octeti sau bytes), fiecare octet reprezentand prin conventie o litera sau un semn tipografic. Digitizarea sunetului se face prin esantionare: se masoara la fiecare a 125-a milionime de secunda amplitudinea sunetului si se converteste aceasta marime in bit. Tehnica este aceeasi pentru imagine: fiecare punct elementar este definit printr-un numar care ii precizeaza pozitia, culoarea, ihntensitatea etc.

Unul dintre avantajele tehnicii digitale fata de cea analogic este evitarea degradarii informatiei: in cazul in care editarea sau transmisia au deteriorat semnalul, se poate estima daca ceea ce s-a primit este aproape de un 0 sau 1 si se poate reconstitui aproape integral semnalul originar. Digitizarea permite de asemenea "prelucrarea" sunetului sau a imaginii cu ajutorul calculatorului ca si cum am edita un text. Studiourile de televiziune si de film, care au introdus tehnica digital inc de prin anii '90, pot astfel sa modifice modul in care apare un personaj, sa inlature anumite parti ale unui peisaj sau, din contra, sa adauge in film imagini din alte surse. Aceasta posibilitate de a interveni asupra reprezentarii realitatii poate avea o motivatie estetica, dar poate duce si la manipulari periculoase pe plan politic.

Prelucrarea digital a imaginii ridica o serie intreaga de probleme. Ea necesita tratarea sau transportarea unor cantitati enorme de informatie, care depasesc cu mult capacitatile retelelor hertziene sau de cablu. Astfel, o secunda de imagine de televiziune SECAM, produsa in studio dupa norma digitala internationala denumita 4.2.2, reprezinta intre 200 si 250 Mb². Pe de alta parte, receptia imaginilor digitale reclama noi aparate TV, dotate cu o structura electronica mai complexa si mai costisitoare pentru a decoda instantaneu masa de informatie primita.

Comprimarea informatiei digitale

Comprimarea semnalelor digitale este o solutie pentru problema stocarii si transmisiei. Acest procedeu consta in reducerea unui flux de informatie pentru a diminua costul si timpul de transmisie fara a modifica in mod fundamental sensul mesajului. inlocuirea cuvantului

Megabiti, un milion de biti.

Velizy-Villacoublay prin 78140 este o operatie de comprimare (19 caractere fiind reduse la 5). Pentru a comprima o secventa de imagine, putem de exemplu sa trimitem integral prima imagine si apoi doar elementele care se schimba.

Din punct de vedere tehnic, comprimarea foloseste formule matematice (algoritmi) a caror complexitate este direct proportionala cu marirea ratei de comprimare. Cercetata in laborator inca din anii '50, comprimarea imaginilor animate a putut fi realizata industrial in iunie 1990 de catre firma General Instrument si de atunci face obiectul unei norme internationale, numite MPEG2 (Motion Picture Expert Group). Datorita ei, este posibila comprimarea unei imagini numerice intr-un raport de 1 la 7 (adica de la peste 200 Mb/sec la 34 Mb/sec) fara a altera semnificativ calitatea vizuala. Acest progres tehnic deschide calea a doua evolutii posibile in televiziune. Fara a modifica retelele existente, se pot transmite fie imagini mai bogate in informatie, de o calitate vizuala mai buna, fie o cantitate mai mare de imagini, multiplic^ndu-se astfel numarul canalelor transmise.

Suporturile de stocare

Suporturile traditionale

Pana in anii '60, stocarea sunetelor si a imaginilor s-a facut pe suporturi diferite. Imaginea a fost mai intai conservata pe placi metalice (dagherotip, 1839), apoi pe placi de sticla (anii 1850) si in sfarsit pe filme (puse la punct de Eastman la inceputul anilor 1880), suport care a ramas dominant timp de aproape un secol. Sunetul a fost la inceput conservat pe cilindri de staniu sau de ceara (fonograful lui Edison din 1877), apoi pe discuri (gramofonul lui Berliner), imbunatatite o data cu aparitia microsioanelor de vinil (anii 1940).

in anii '30, a aparut procedeul inregistrarii pe suport magnetic. Utilizat la inceput pentru sunete (magnetofoane), acest suport s-a extins catre datele de tip informatic (hard-disk si dischete pentru calculator) si catre imagini (casete video). Suportul magnetic a introdus o dubla inovatie. Pentru prima data, exista un suport capabil sa conserve informatii de naturi diferite. in plus, acest suport este inscriptionabil: persoanele particulare pot nu doar sa citeasca informatiile pre-inregistrate, dar si sa reinregistreze informatii.

Suporturile optice

~n anii '80 apar suporturile optice, popularizate sub forma de compact-disc (CD). Fata de suporturile traditionale, CD-urile prezinta mai multe avantaje:

o mai mare capacitate de stocare, pentru ca informatia, codata sub forma numerica, poate fi esantionata sau comprimata;

o conservare mai indelungata a informatiei. Citirea informatiei nu se mai face prin contact fizic (ca la discul de vinil, unde sunetul era citit printr-un ac), ci optic: o raza laser este reflectata de suprafata CD-ului;

un acces direct si instantaneu - nu secvential - la informatia dorita.

Aparute initial ca suporturi muzicale, CD-urile folosesc si la stocarea textelor si a ima­ginilor fixe; ele se utilizeaza atat cu ajutorul calculatoarelor (CD-ROM), cat si in conexiune cu aparatele de fotografiat. Au devenit inregistrabile si ca urmare a vanzarii de aparate de inscriptionat ieftine. in 1999 a inceput comercializarea CD-urilor video (sau Digital Versatile Disk, DVD) care permit vizionarea a mai multe ore de film.

Suporturile de transmisie

Unda hertziana

Transmisia prin unde hertziene consta in difuzarea informatiei prin modularea undelor electromagnetice care se propaga in aer. in functie de cantitatea de informatie transportata si de calitatea transmisiei, vom folosi o banda de frecventa mai mare sau mai mica. Astfel, pentru difuzarea unei emisiuni de radio FM este suficienta o banda de 300 KHz, dar pentru o emisiune de televiziune avem nevoie de o banda de la 4 la 8 Mhz (si mai mult pentru televiziunea de inalta definitie).

in urma unor acorduri internationale, ansamblul frecventelor disponibile - sau spectrul hertzian - a fost divizat in benzi rezervate fiecare unei utilizari precise (vezi tabelul 1). Aceast divizare se explica prin caracteristicile fizice ale propagarii undelor. Frecventele inalte se propaga mai greu peste obstacole naturale sau artificiale decat frecventele joase: banda de GHz a fost deci repartizata transmisiilor prin satelit, exist^nd intotdeauna o vizibilitate directa intre punctul de emisie si cel de receptie. Pe de alta parte, cu cat frecventele sunt mai inalte, cu atat spatiul dintre doua canale trebuie sa fie mai mare: pentru a optimiza utilizarea spectrului hertzian, frecventele joase sunt rezervate pentru canale cu debit mic de informa]ie (transmisia vocilor sau a datelor) iar frecventele inalte pentru canale cu debit mare de informa]ie (imagine sau sunet de inalta calitate).

Tabelul 1 Repartizarea spectrului hertzian intre diferite aplicatii

Data Audio Broadcasting

>    Retele terestre si prin satelit

Difuzarea prin unde hertziene se face fie prin retele de emitatoare terestre ("turnuri" prevazute cu antene, asemanatoare castelelor de apa), fie prin sateliti. Satelitii de comunicatii sunt in gene­ral sateliti geostationari. Situati pe o orbita la aproximativ 36 000 km altitudine, ei se rotesc cu aceeasi viteza ca si Pamantul si raman deci constant in raza aceleiasi zone a planetei.

Satelitii prezinta mai multe avantaje in comparatie cu emitatoarele terestre: ei permit deservirea unor zone mult mai vaste³ cu costuri de investitie si exploatare semnificativ mai mici (raportat la populatie), oferind o calitate mai buna a receptiei (nu se pune problema zonelor de umbra). Totusi, ei au o durata de viata limitata (intre 10 si 15 ani) iar reparatiile sunt extrem de dificile.

3. Un satelit geostationar acopera aproximativ o treime din planeta. Satelitii de comunicatii pot, de asemenea, sa fie plasati pe orbita joasa. in acest caz, ei acopera o zona mai restransa si nu sunt imobili in raport cu Pamantul, ceea ce necesita lansarea a mai multe zeci de sateliti.

> O resursa rara?

Spectrul hertzian constituie o resursa rara. Teoretic, toate frecventele cuprinse intre 3 KHz si 300 GHz sunt exploatabile pentru a transporta informatii. Practic insa, nu se poate exploata decat o parte a acestui interval, cuprinsa intre 3 KHz si 60 GHz.

Raritatea frecventelor hertziene este totusi relativa. in cursul ultimilor 40 de ani, progre­sele tehnice au permis, pe de o parte, utilizarea frecventelor din ce in ce mai inalte si, pe de alta parte, o exploatare mai intensa a frecventelor disponibile. Precizia si selectivitatea emita-toarelor si a receptoarelor reduc spatiul minimal ce trebuie lasat intre doua canale pentru evitarea interferentelor; comprimarea semnalelor diminueaza largimea de banda necesara unei transmisii; in plus, se practica multiplexajul diferitelor comunicatii pe aceeasi frecventa.

Independent de constrangerile tehnice, disponibilitatea resurselor hertziene depinde de politicile de radiodifuziune adoptate de guverne. Se pot astfel inscrie mai multe sau mai putine posturi de radio in banda FM, dupa modul in care se arbitreaza calitatea sonora si aria lor de acoperire. Pana la inceputul anilor '80, majoritatea tarilor europene au optat pentru un numar redus de posturi de radio sau de televiziune, dar care sa poata fi receptionate de cvasitotalitatea populatiei⁴. Dimpotriva, in SUA si, incepand de la mijlocul anilor '70, in alte c^teva tari (Italia, de exemplu), a fost privilegiat numarul canalelor oferite in detrimentul acoperirii teritoriale si al calitatii receptiei.

Retelele prin cablu

> Cablul coaxial si fibra optica

Pana la inceputul anilor '80, retelele utilizau cabluri de cupru coaxiale si transportau informatia sub forma de semnale electrice. De la acea data, au aparut fibrele optice, care transporta informatia (inclusiv voce si date) sub forma de semnale luminoase.

Fibra optica prezinta mai multe avantaje fata de cablul coaxial. Transporta o cantitate de informatie mult mai importanta: o fibra cu un diametru de 125 de microni poate transmite 30 000 de convorbiri telefonice, in timp ce prin doua fire de cupru cu diametru de 0,8 mm pot trece doar 30 de convorbiri. Ea permite propagarea semnalului pe o distanta mai mare, fara amplificare. Degradarea semnalului este mai mica, ceea ce permite diminuarea numarului de amplificatoare (unul la 100 de km, fata de unul la 2 km la cablul coaxial) si deci reducerea costurilor de constructie si de exploatare. Totusi, instalarea fibrei optice ramane o problema delicata, iar costurile ei de fabricatie sunt mai ridicate. Din aceasta cauza, ea este rezervata mai ales magistralelor principale sau legaturilor cu trafic intens.

> Arhitecturi arborescente si in stea

Exista doua tipuri traditionale de arhitecturi ale retelelor.

in cazul retelelor in forma de arbore, toate semnalele care pleaca de la punctul de emisie se regasesc la fiecare dintre utilizatori. Ca intr-un arbore, unde seva pleaca de la radacini, urca prin trunchi si ajunge la crengi, ramuri si frunze, semnalul (emisiunea de radio sau de televiziune) pleaca de la capul de retea, trece prin reteaua de transport si apoi de distributie, pentru a ajunge la abonat. O retea arborescenta este asemanatoare retelelor de distributie a apei si a electricitatii.

in cazul retelelor in forma de stea, nu toate semnalele care pleaca de la capul de retea ajung la fiecare din utilizatori. in diverse puncte ale retelei, aceste semnale sunt filtrate sau

4. Aceasta politica era justificata de un principiu al serviciului public: egalitatea cetatenilor fata de radioteleviziune; ea se explica insa si prin grija guvernelor de a pastra controlul asupra posturilor de stat, interzicand dezvoltarea canalelor concurente.

directionate de centre de comutatie, care le lasa sau nu sa treaca. Reteaua se prezinta deci sub forma unui ansamblu de stele. Aceasta arhitectura este caracteristica retelei telefonice.

Pana la inceputul anilor '80, toate retelele prin cablu erau organizate in arbore. Aceasta arhitectura a devenit problematica o data cu dezvoltarea unor canale optionale si cu plata. in acest caz, trebuie fie sa se creeze o filtrare la nivelul aparatului care realizeaza conectarea abonatului (ceea ce implica deplasarea unui tehnician la fiecare schimbare de abonament), fie sa se bruieze semnalele canalelor cu plata care nu vor fi receptionate decat de catre abonatii ce dispun de un decodor activat cu o cartela sau un cod (ceea ce nu exclude insa posibilitatea unei piratari a semnalelor neplatite, dar totusi primite). Structura in stea rezolva aceste doua probleme. Selectia nu se mai face la nivelul abonatului, ci la nivelul centrelor de comutatie. Abonatului ii parvin doar semnalele pentru care a platit un abonament: deplasarea tehni­cienilor nu mai este necesara si piratarea devine imposibila.

Retelele in forma de stea sunt, de asemenea, mai potrivite pentru oferta de servicii interactive. Aceste servicii necesita transmiterea unor informatii de la abonat catre centrul de administrare a retelei. Un asemenea dispozitiv este mai simplu de instalat pe retelele in stea, unde fiecare abonat este conectat la centrul de comutatie printr-o cale de raspuns.

De notat ca, la o retea, capacitatea de interactivitate este independenta de natura cablurilor utilizate: se poate construi o retea in stea la fel de bine cu cablu coaxial ca si cu fibra optica. Pentru a pune de acord avantajele tehnice si financiare ale celor doua arhitecturi, majoritatea retelelor de cablu de televiziune construite astazi sunt retele hibride, care asociaza coaxialul cu fibra optica: partea de transport va fi, de exemplu, in forma de arbore, in timp ce partea terminala va fi in forma de stea.

Echipamentele de receptie

Terminalele actuale

in prezent, accesul utilizatorilor la informatia electronica se face prin echipamente distincte. in Franta, mai mult de jumatate din familii dispun de cel putin sapte terminale (vezi tabelul 2). Aceasta situatie este rezultatul modului de dezvoltare a sectorului de informatie electronica in filiere independente unele de altele, fiecare corespunzand aparitiei unui nou mod de transmisie sau de stocare a informatiei.

Tabelul 2 Echiparea familiilor cu terminale de comunicare

* Este vorba despre ordinul de marime, procentele variind in functie de sursele statistice.

Terminalele multimedia

De cativa ani, au inceput sa apara terminale care integreaza mai multe functii. Aceasta evolutie este in general denumita "multimedia" - cu toate ca ar trebui mai curand numita unimedia, din moment ce ea tinde sa inlocuiasca suporturile separate printr-unul singur. Respectiva integrare incepe sa se realizeze in principal la calculatoare. Ultimele modele de calculatoare sunt capabile sa citeasca CD-uri, sa se conecteze la reteaua telefonica pentru a servi drept minitel, fax sau robot telefonic, sau la internet. Firmele producatoare de tele­vizoare se pozitioneaza la r^ndul lor pe aceeasi piata, oferind aparate multifunctionale si intr^nd astfel in concurenta cu industria informatica.

Putem prevedea ca numeroase camine vor fi echipate cu mai multe terminale multimedia cu ajutorul carora fiecare membru al familiei isi va desfasura activitatile de comunicare si informare (inclusiv cele care folosesc imagini animate). Ne putem imagina urmatoarea scena in anii 2010: in bucatarie, tatal cauta pe internet o reteta pentru masa de seara. Negasind nimic, el comanda o pizza si trimite prin fax planul strazii baiatului care aduce marfa si care s-a ratacit. in sufragerie, mama discuta prin videofon cu o prietena despre meciul de fotbal care se difuzeaza in acel moment pe un post de televiziune japonez. Nefiind de acord cu parerea prietenei apropo de varsta copiilor portarului, ea verifica pe un CD-ROM aceste informatii. in camera lui, fiul isi termina de scris eseul la calculator, aruncand din cand in cand o privire la meciul de tenis care apare intr-un colt al ecranului. Sora lui citeste corespondenta electronica pe care i-au trimis-o prietenii din Africa, ascultand ultimele noutati difuzate de un server muzical sud-american.

Aparatele portabile si mobile

Pana in prezent, consumul de informatie electronica a fost o activitate sedentara care s-a realizat in jurul unor echipamente fixe. Situatia s-a schimbat sub efectul conjugat a doi factori tehnici. Pe de o parte, miniaturizarea continua a componentelor antreneaza reducerea dimensiunilor terminalelor, crescandu-le capacitatea de portabilitate. Pe de alta parte, au fost implementate tot mai multe retele de re-emitatoare la care te poti conecta fara fir (mobilitate). in 1998, Motorola a inceput sa comercializeze sistemul Iridium care, datorita celor 66 de sateliti plasati pe orbita joasa, iti da posibilitatea de a telefona din orice colt al planetei. S-a anuntat si lansarea altor "constelatii" de acest tip: Globalstar, consortiu format in jurul societatii americane Loral, la care participa France Telecom (48 de sateliti), Teledisc (288 de sateliti), Skybridge (80 de sateliti⁵).

C^teva milioane de indivizi poseda deja terminale portabile (mai ales telefoane - in Franta, de exemplu, s-a ajuns de la cateva sute de mii in 1993 la 11 milioane la sfarsitul lui 1998). in 1997, au aparut ordinatoare de buzunar si in curand va fi posibila consultarea instantanee a informatiilor in locuri dintre cele mai diverse. Acest lucru ar trebui sa favorizeze aparitia unor noi practici de comunicare, asa-zis "nomade", dar si a unor noi tipuri de relatii

Proiectele cunosc totusi dificultati financiare din cauza amplorii investitiilor necesare si a cererii inca reduse.

sociale. Posibilitatea de a lucra acasa (munca la distanta) si de a putea fi contactat in orice moment, risca sa stearga treptat frontiera dintre spatiul profesional sau cel amical, pe de o parte, si spatiul familial sau privat pe de alta parte.

Marile aplicatii ale NTC

Televiziunea prin cablu:

de la teledistributie la "chioscul" audiovizual

Teledistributia

Televiziunea prin cablu a aparut in SUA la sfarsitul anilor '40 ca un mijloc de retransmisie a emisiunilor prost receptionate din motive topografice. O antena colectiva, instalata pe o colina, alimenta prin cablu caminele dintr-un oras sau dintr-un cartier. Initiata de furnizorii de programe TV, aceasta practica a devenit o activitate de sine-statatoare. Au aparut societati de operatori prin cablu care, in schimbul unui abonament, au oferit programe din ce in ce mai numeroase (aducand mai ales emisiuni ale posturilor de televiziune din alte regiuni).

Televiziunea comunitara

Dupa aceasta prima perioada axata pe calitatea receptiei si pe diversificarea alegerii de care beneficiau telespectatorii, cablul a reintrat in atentie la inceputul anilor '70. in SUA, dar si in Canada si Belgia, cablul a fost perceput ca un canal care ar fi putut participa la viata comunitatilor de cartier. Numeroase experiente legate de canalele comunitare au fost puse la punct: retransmiterea sedintelor consiliului municipal, programe educative ale universitatilor locale, libera expresie a asociatiilor sau chiar a simplilor cetateni. Aceste programe au starnit, in general, un interes slab din partea telespectatorilor, mai ales din cauza amato­rismului lor. Totusi, difuzarea publica a unor materiale semi-profesioniste - filmate cu camera video - si familiaritatea naturala a tinerelor generatii fata de cultura audiovizuala ar putea favoriza renasterea lor.

Canalele tematice

Cablul s-a dezvoltat cu adevarat abia la sfarsitul anilor '70, o data cu introducerea canalelor tematice. Acestea au inceput sa apara in 1975 in Statele Unite si constituie astazi unul din principalele motive pentru care oamenii se aboneaza la cablu. Ele ofera un anumit gen de pro­grame (sport, cinema, muzica, informatii) si sunt oferite de societati specializate (de exemplu, CNN, HBO sau ESPN in SUA, Planete, Canal Jimmy sau Cine-Cinema in Franta). Contin in general putina publicitate sau deloc. Ele fac cateodata obiectul unui abonament specific suplimentar fata de cel la serviciul de baza (vorbim atunci de canale optionale). La origine, aceste canale erau oferite doar pe cablu, dar astazi majoritatea sunt difuzate si prin satelit.

Serviciile interactive

De la sfarsitul anilor '80, televiziunea prin cablu cunoaste o evolutie importanta o data cu introducerea unor procedee interactive. Adoptarea retelelor cu structura in forma de stea permite telespectatorilor sa intervina in derularea programelor. Aplicatiile prevazute sunt numeroase: vizionarea "la cerere" a unui film dintr-o videoteca, obtinerea de statistici in timpul retransmisiei unui meci de tenis etc. Unii experti prevad pentru anul 2010 dezvoltarea "chioscurilor" audiovizuale*. in acelasi mod in care "chioscul" telematic permite accesarea a sute de banci de date cu ajutorul retelei telefonice, cel audiovizual va permite conectarea

* Similare chio[curilor unde, astzi, se vinde presa (n.t.).

la numeroase servere de imagine situate in diverse puncte ale planetei. Deja, retelele de cablu incep sa fie folosite pentru accesarea internetului - o accesare mult mai rapida decat prin reteaua telefonica.

Tabelul 3 Patrunderea cablului si a satelitului in Europa

Televiziunea fara frontiere

Satelitii de telecomunicatie

Primii sateliti de comunicatie, pusi in functiune in anii '60, erau sateliti de mica putere (intre 20-50 W). De aceea, semnalul retransmis de satelit catre Pamant nu putea fi captat decat de statii de receptie echipate cu antene foarte mari (cativa metri in diametru) si deci foarte costisitoare. Aceste statii de receptie retransmiteau apoi semnalul, fie prin retele prin cablu, fie prin legaturi hertziene terestre, catre destinatie. Aceasta prima generatie de sateliti era deci utilizata pentru legaturi de telecomunicatii, adica punct cu punct: schimb de imagini intre posturile de televiziune, alimentarea cu programe a capului unei retele prin cablu, legatura intre locul unui reportaj si studiourile centrale.

Primele doua generatii de sateliti de teledifuziune directa

in anii '80, au aparut satelitii de putere mare (in general, in jur de 200 W), semnalele put^nd fi receptate de antene cu diametru mic (60-90 cm), mai ieftine si mai usor de instalat pe un acoperis. Acesti sateliti erau destinati difuzarii programelor de televiziune direct spre caminele telespectatorilor, fara a trece printr-o statie de receptie. Mai multi sateliti de televiziune directa au fost lansati in 1988 si 1989 (TDF1 si 2 in Franta, Olympus si TV Sat in Germania, Tele X in tarile scandinave). Aceasta prima generatie de sateliti de televiziune directa, de care nu au beneficiat decat cateva sute de mii de telespectatori, a fost repede abandonata. Aplicand tehnologii foarte fragile, ea prezenta intr-adevar numeroase dificultati in functionare.

Perfectionarea si scaderea pretului antenelor parabolice a permis inlocuirea lor la inceputul anilor '90 cu o a doua generatie de sateliti de putere medie (intre 50 si 100 W) ca Telecom 2, Astra si Eutelsat. Difuzand intre 15 si 20 de canale de televiziune (fata de 5 in cazul satelitilor de televiziune directa), acesti sateliti sunt mai rentabili deoarece costurile lor de exploatare se impart intre un numar mai mare de parteneri. Organizati in sisteme coerente (mai multi sateliti sunt activati in diferite pozitii pe orbita) si atingand astfel cvasitota-litatea telespectatorilor europeni, ei au favorizat crearea canalelor paneuropene multilingve ca Eurosport sau Euronews.

Satelitii de televiziune digitala

Din 1994, asistam la aparitia unei noi generatii de sateliti. Folosind tehnologii de transmisie digitala, acestia sunt capabili sa difuzeze cateva sute de canale si constituie o concurenta puternica pentru cablu, care avea printre alte avantaje fata de difuzarea hertziana cantitatea de programe oferite. in Europa, doi operatori tehnici domina piata televiziunii digitale prin satelit: SES, care exploateaza satelitii Astra, si Eutelsat, care exploateaza satelitii Hot Bird. Acesti operatori inchiriaza capacitati de transmisie unui mare numar de operatori comerciali -cum ar fi Canalsatellite sau TPS (Television par satellite) in Franta (vezi tabelul) - care ofera pachete de canale.

Aceste pachete sunt codate si nu pot fi receptionate decat de catre telespectatorii dotati cu un aparat de decodat si care au platit un abonament. Televiziunea digitala prin satelit este astfel - dupa cablu - o noua forma de televiziune cu plata. Deocamdata, procedeele de codare nu au fost normate pe plan international. in Europa, in pofida recomandarilor Comisiei Europene, exista trei sisteme: Viaccess, pus la punct de France Telecom, Mediaguard, al carui proprietar este Canal+, si Irdeto, conceput de firma Nethold. in unele tari, cum ar fi Franta sau Spania, telespectatorii care doresc sa receptioneze toate canalele digitale trebuie sa cumpere mai multe decodoare.

Tabelul 4 Principalele platforme de televiziune digitala prin satelit

Retele planetare

inceputurile teleinformaticii

Accesul la calculatoare indepartate a fost o preocupare constanta inca de la inceputul infor­maticii. Pana la mijlocul anilor '70, acest acces se facea in functie de limbajul specific fiecarui calculator. Serviciile teleinformatice nu erau in general compatibile intre ele. Pentru a utiliza o banca de date, era nevoie de un program de comunicatie si de un terminal adaptate la norma specifica bancii respective. De exemplu, un cotidian trebuia sa posede mai multe terminale si programe pentru a se conecta la diferite agentii de presa. Trebuia, de asemenea, controlata trecerea prin retele de comunicatie care nu fusesera intotdeauna prevazute pentru transmisia de date.

in consecinta, costul serviciilor teleinformatice era ridicat din moment ce utilizatorii erau nevoiti sa multiplice echipamentele in functie de numarul aplicatiilor dorite. in ceea ce-i priveste pe furnizorii de servicii, care se adresau unei clientele reduse sau segmentate, acestia erau obligati sa practice tarife ridicate pentru a amortiza investitiile.

Episodul videotexului si al minitelului

Constienti de aceasta problema, operatorii publici de telecomunicatii din statele dezvoltate au facut eforturi pentru a dezvolta sisteme teleinformatice universale, permitand intregii populatii sa acceseze, prin reteaua telefonica, o multitudine de banci de date cu un terminal si cu protocoale de comunicatie standardizate.

Aceasta strategie a condus, la sfarsitul anilor '70, la lansarea programelor telematice in trei mari tari europene si in Canada⁶. Acestea se bazeaza, pe de o parte, pe o norma de transmisie si afisaj (videotex) unica in fiecare tara (Prestel in Marea Britanie, Bildschirmtext in Germania, Teletel in Franta si Telidon in Canada) si, pe de alta parte, pe utilizarea unui terminal autonom (minitel) sau a unei tastaturi conectate la televizor, dar in toate cazurile usor de utilizat.

Serviciile telematice oferite prin sistemele videotex sunt asemanatoare celor care se gasesc astazi pe internet (desi mai rudimentare din punct de vedere grafic): anuare de tot felul, ghiduri, mici anunturi, informatii despre tarife etc. Prezentandu-se sub forma de mesagerie, ele permit de asemenea comunicarea directa intre utilizatori. Videotexul nu a cunoscut un real succes decat in Franta, unde peste 6 milioane de familii sunt dotate cu un minitel. in alte tari, serviciile videotex au atins cel mult cateva sute de mii de utilizatori si au fost abandonate.

Dar nu [i in Stale Unite, din cauza existentei mai multor companii de telefonie si a unei regle­mentari restrictive care le interzicea sa se implice in transmiterea de servicii de informatii.

Internetul

> De la aplicatia militara la Web

Istoria internetului poate fi impartita in trei faze: conceput mai intai pentru o utilizare militara, internetul a devenit un instrument de comunicare pentru lumea universitara, inainte de a fi accesibil publicului larg si societatilor comerciale datorita dezvoltarii Web-ului.

La inceputul anilor '60, RAND Corporation - un important organism de cercetare american - isi pune problema comunicatiilor militare in cazul unui conflict nuclear si g^ndeste o retea de comunicatie descentralizata, capabila sa functioneze chiar si atunci cand parte din componentele sale nu sunt operationale. Din punct de vedere tehnic, o asemenea retea se bazeaza pe un sistem de noduri, capabile fiecare sa orienteze mesajele primite catre nodul cel mai apropiat aflat in stare de functionare si tot asa pana la destinatia finala. Sedusa de acest concept, ARPA (Advanced Research Project Agency) din cadrul Ministerului american al Apararii subventioneaza, incepand din 1965, centre de cercetare universitare pentru studierea implementarii unei astfel de retele. Botezata ARPANET, aceasta a inceput sa functioneze la sfarsitul lui 1969, avand ca baza centrele informatice a patru universitati din Vest.

Treptat, noi institutii universitare se alatura retelei ARPANET care, in 1972, numara 37 de noduri. Conceputa pentru o aplicatie militara, ARPANET este asimilata de mediul universitar care o utilizeaza pentru schimburi intre echipele de cercetare. Una dintre problemele cercetatorilor este aceea de a face sa comunice intre ele echipamente ale caror norme nu sunt obligatoriu compatibile si de a utiliza retele de comunicare de naturi diferite. Un grup de lucru, International Network Working Group (INWG) a fost creat in octombrie 1972 de catre utilizatorii retelei ARPANET. Cercetarile acestuia vor duce la stabilirea unui protocol de comunicatie comun, botezat Transmission Control Protocol / Internet Protocol, care va fi definitiv adoptat in 1982. Astfel s-a nascut internetul.

Folosirea lui era insa complexa si necesita o buna stapanire a limbajului informatic. Aceasta bariera tehnica va disparea incepand din 1992, cand cercetatorii de la Centrul European de Cercetari Nucleare (CERN) din Elvetia pun la punct un format de document, Hypertext Markup Language. Aceasta inovatie imbunatateste prezentarea vizuala a textelor disponibile pe internet si usureaza navigarea intre diferite calculatoare din retea. Gratie crearii legaturilor automate, utilizatorul, apasand pe butonul unui mouse, poate trece de la un document stocat pe un calculator A la un alt document stocat pe calculatorul B. Acest subansamblu al internetului, botezat Web (panza), a cunoscut o dezvoltare rapida si a populari­zat internetul dincolo de comunitatea universitara. in acelasi timp, internetul devine accesibil societatilor comerciale care il folosesc pentru publicitate sau pentru vanzarea produselor.

> Functionalitati

Internetul se poate defini ca o retea a retelelor de calculatoare ce folosesc un protocol de comunicare comun (Internet Protocol sau IP). Fiecare utilizator de internet este conectat la un server local, care poate fi gestionat fie de un provider (in acest caz este necesar un abonament), fie de o universitate, o institutie sau o firma. Acest server este legat la alte servere prin retele publice sau particulare, ele insele legate unele de altele. Ca urmare a acestei organizari, accesul la un calculator de pe internet permite, din aproape in aproape, accesul la ansamblul celorlalte calculatoare.

Internetul ofera cinci tipuri de aplicatii:

- Consultarea de informatii sub forma de texte, fotografii, scurte secvente video sau sunete. Dupa natura lor, aceste informatii se prezinta in formate deosebite (de exemplu, FTP, Gopher, Web pentru texte; MPEG pentru imagini animate).

Mesageria, care poate avea mai multe forme: posta electronica de la persoana la persoana (e-mail), grupurile de discutii (newsgroups) pe diverse teme, serviciile de dialog in direct (Internet Relay Chat).

Servicii tranzactionale cu ajutorul carora este posibil sa comanzi un produs, in general dand numarul cartii de credit personale.

Accesul la calculatoare departate: aplicatia Telnet, cu ajutorul careia un utilizator se poate conecta la un calculator mai puternic, ca si cum calculatorul sau nu ar fi decat un simplu terminal - de exemplu, pentru a face calcule complexe sau pentru a lucra in paralel cu alti utilizatori.

Editarea si difuzarea de informatii: utilizatorii internetului pot sa editeze si sa puna la dispozitia celorlalti utilizatori texte, sunete, sau imagini, creandu-si pagini personale.

La sfarsitul lui 1998, se estima ca in jur de 100 de milioane de persoane utilizau in mod regulat internetul. Statele Unite si Canada acopereau mai mult de jumatate din aceasta cifra. in schimb, in Franta, erau conectate doar 2,5 milioane de persoane.

Lexic internet

Cookies: comenzi trimise de un server internet catre calculatoarele utilizatorilor cu scopul de a intoarce catre acest server informatii privind continutul calculatoarelor (de exemplu, site-urile care au fost consultate).

Posta electronica (e-mail): sistem de schimb de mesaje. Fiecare utilizator de internet este dotat cu o adresa in forma: nume@numele serverului.tara. Totusi, in Statele Unite, ultimul element serveste la identificarea originii profesionale a persoanei: .edu pentru universitate, .gov pentru administratie, .mil pentru armata, .org pentru organizatii non-lucrative, .com pentru societate comerciala.

Client: aplicatie care permite "citirea" informatiilor disponibile pe internet in functie de formatul folosit pentru prezentarea si transmisia lor. Astfel, pentru a viziona fotografii, trebuie instalat pe calculator un client capabil sa primeasca documente in format JPEG.

FTP (File Transfer Protocol) : aplicatie care permite recopierea fisierelor de pe un alt calculator pe propriul calculator. A fost folosita mai ales la inceputul internetului pentru difuzarea lucrarilor stiintifice.

Newsgroups : grupuri de discutie ce permit afisarea sau citirea mesajelor pe teme diverse. Exista mai multe zeci de mii grupate in categorii mari: de exemplu, comp. grupeaza forumuri care au legatura cu informatica, biz. pe cele de afaceri, alt. pe cele care abordeaza subiecte alternative, marginale sau care nu intra in nici o alta categorie (sexualitate, fotografii de prost gust, fani ai vedetelor de cinema). Unele grupuri sunt "moderate": pentru a participa la ele, trebuie sa fii autorizat de catre un moderator care, daca este cazul, filtreaza mesajele.

Furnizor de acces internet (Internet Access Provider): societate care pune la dispozitia publicului, printr-un abonament, un calculator cu acces la internet. Acest calculator gazduieste curierul electronic al abonatilor sai si, eventual, paginile lor personale.

Gopher: format de prezentare a textelor si aplicatie care permite cautarea unor fisiere clasate sub forma listelor arborescente. Aceasta aplicatie (dominanta pana in 1993) a fost azi inlocuita prin Web.

HTML (HyperText Markup Language): format utilizat pentru a compune pagini Web.

HTTP (HyperText Transport Protocol): protocol de comunicare intre servere Web.

IP Address : serie de patru numere - de exemplu 193.51.124.4 - care permite identificarea fiecarui calculator conectat la internet.

IRC (Internet Relay Chat) serviciu care permite schimbul de mesaje in retea.

Modem (Modulator Demodulator): aparat care permite transmiterea informatiilor intre un calculator si reteaua telefonica. Viteza de transmisie a unui modem se masoara in bauds sau biti. Pentru a folosi internetul cu un confort minim, este recomandat un modem de 33 600 de biti pe secunda.

Lista de difuzare : lista de indivizi, identificati prin adresa lor electronica, carora le sunt trimise automat informatii (de exemplu, despre actualitatile din sectorul economic). Acestea pot fi sau gratuite sau cu plata.

Motor de cautare (search engine): sistem de cautare prin cuvinte cheie a informatiilor disponibile pe internet. Printre cele mai cunoscute: Yahoo, Lycos, Infoseek, Voila (francofon).

Navigator (browser) : interfata grafica ce usureaza consultarea majoritatii serviciilor de pe internet si mai ales a celui de Web. Ecranul contine meniuri si butoane pe care utili­zatorul apasa cu mouse-ul. Netscape si Explorer (Microsoft) sunt cele mai raspandite.

Server : calculator pe care sunt stocate informatii. Serverele se diferentiaza in functie de formatul de prezentare a acestor informatii (servere Web, Gopher, FTP etc).

Pagini personale (home pages): pagini concepute de catre utilizatorii de internet si care servesc la prezentarea autorilor. Aceste pagini sunt, in general, gazduite de serverul la care este legat utilizatorul (vezi furnizor de acces).

Portal: site (de exemplu cel al furnizorului de acces sau al motorului de cautare) prin care un utilizator are acces la internet. Portalurile sunt strategice, deoarece orienteaza consulta-rile ulterioare ale utilizatorilor, si servesc drept suport publicitar.

URL (Universal Ressource Locator): adresa unica a fiecarei pagini de informatii disponibila pe Web.

World Wide Web sau Web (WWW): subansamblu al internetului care ofera documente in format HTML. Acesta permite o mai buna prezentare grafica (imagini, cuvinte subli­niate, culori, logo-uri sau desene etc.) si ofera legaturi automate cu documente situate pe alte calculatoare. De exemplu, un cuvant in albastru va indica referinta la o lucrare. Apasand pe acest cuvant, utilizatorul este conectat la un alt calculator care contine textul acelei lucrari.

Magistralele informationale

Internetul prefigureaza retelele de comunicatie ale viitorului, numite magistrale electronice. Acestea se vor caracteriza prin doua proprietati:

vor fi retele polivalente si de foarte mare capacitate, capabile sa transporte in egala masura sunete, date si imagini. Ele vor putea fi astfel utilizate pentru o multitudine de aplicatii: comunicatii personale sau profesionale, televiziune, lucru la distanta, educatie, consultatii medicale la distanta etc.

vor fi retele universale. Orice familie se va putea conecta la servere.

Primele proiecte de magistrale informationale dateaza de la mijlocul anilor '80, cand operatorii de telecomunicatie au inceput punerea in aplicare a retelelor numerice cu servicii integrate (RNIS). Dezvoltarea magistralelor electronice a fost relansata in 1993, prin decizia Congresului american de a crea o infrastructura nationala a informatiei (National Information

Infrastructure sau NII). Numeroase tari din Uniunea Europeana (prin cartea alba "Dezvoltare, competitivitate si locuri de munca", publicata in iunie 1993), Canada si Japonia s-au angajat in proiecte similare.

Noile imagini

Televiziunea de inalta definitie (TVHD)

Normele actuale de difuzare de televiziune (NTSC in SUA si Japonia, PAL si SECAM in restul lumii) au fost puse la punct acum mai bine de 25 de ani. Ele ofera, in ceea ce priveste rezolutia, imagini de o calitate evident inferioara celor cinematografice. in plus, prezinta diverse deficien]e: palpaitul imaginilor, aparitia unor culori false intre linii.

TVHD consta in ameliorarea imaginilor de televiziune prin cresterea numarului de puncte elementare - sau pixeli - care le compun. Un alt atribut al TVHD este formatul imaginii, masurat prin raportul inaltime/lungime: formatul actual 4/3 este inlocuit de unul 16/9 pentru a obtine o imagine mai apropiata de vederea naturala. Scopul principal al TVHD este, totusi, mai putin estetic si mai mult economic: reinnoirea parcului mondial de televizoare (estimat la 800 milioane unitati) reprezinta intr-adevar o piata fabuloasa (2 400 miliarde de franci pentru televizoare de 3 000 F bucata).

intr-o prima faza, specialistii din industrie au lucrat la procedeele analogice. La inceputul anilor '80, Japonia a pus la punct norma MUSE, urmata in 1986 de europeni, cu norma D2-Mac. Aceasta cale a fost repede abandonata deoarece s-a observat ca viitorul televiziunii TVHD consta in procedee digitale. SUA, initial absente din sistemul TVHD, joaca acum un rol motor, punand in practica experienta lor in industria informatica. in 1991, FCC a lansat un anunt de licitatie pentru definirea unei norme de televiziune digitala care a provocat o regrupare a principalelor companii mondiale (Marea Alianta).

Difuzarea TVHD, putin probabila inainte de 2005, necesita satisfacerea urmatoarelor doua conditii: pe de o parte, punerea la punct a unor procedee de comprimare foarte com­plexe; pe de alta parte, implicarea producatorilor si a difuzorilor de programe. Pana in prezent, acestia au pus accentul mai curand pe multiplicarea canalelor decat pe imbunatatirea calitatii imaginilor (vezi sectiunea despre comprimarea informatiei numerice).

Imaginile artificiale si realitatea virtuala

Realitatea virtuala este un mod de simulare a realitatii care prezinta doua caracteristici. Ea se bazeaza, in primul rand, pe utilizarea imaginilor fabricate pe calculator, care dau iluzia rea­lului. Respectivele imagini sunt traduse artificial cu ajutorul calculatoarelor foarte puternice. Datorita acestor imagini, se poate reprezenta ceea ce nu se poate inregistra cu o camera video (de exemplu, interiorul creierului), ca si ceea ce nu s-a petrecut in mod real, dar ar putea sa se petreaca. in al doilea rand, realitatea virtuala permite intr-o anumita masura patrunderea spectatorului in imagine. Aceasta nu este o imagine "plata"; ea se compune in permanenta in functie de instructiunile date de spectator, ca si cum acesta ar fi dotat cu o camera video care i-ar permite sa-si orienteze privirea spre ansamblul cadrului artificial in care se afla. Diferite procedee (ochelari care ascund tot ce nu exista in imagine, captatori senzoriali pe corp care modifica imaginea in functie de miscarile spectatorului) maresc aceasta impresie de imersiune.

Aplicatiile realitatii virtuale realizate sau in proiect sunt numeroase. Ele reprezinta o prelungire a traditionalelor jocuri de simulare, dar cu o calitate a imaginii si o varietate de situatii incomparabil mai ridicate. Printre cele mai cunoscute se pot aminti: vizitarea muzeelor, modelarea arhitecturala care permite imaginarea interiorului unei case, simularile profesionale ale exercitiilor militare sau ale operatiilor chirurgicale. Pentru a diminua costurile

de productie si a accentua caracterul spectaculos al filmelor, industria cinematografica apeleaza din ce in ce mai mult la imagini de sinteza (de exemplu, Titanic).

Realitatea virtuala modifica raportul nostru cu realitatea. Unii specialisti considera ca ar fi vorba nu despre o revolutie tehnologica, ci de o ruptura radicala in istoria modurilor de reprezentare, comparabila cu aparitia alfabetului sau inventarea tiparului.

NTC si societatea

Politicile guvernamentale

Statul cu rol de reglementare

in sectorul comunica]iilor, statul exercita in mod traditional doua tipuri de actiuni de reglementare:

una este structurala, pentru ca organizeaza accesul la piata : alocarea frecventelor sau a autorizatiilor de exploatare, limitarea concentrarii, plafoane de participare la capitalul intreprinderilor etc. ;

cealalta este "comportamentala", pentru ca administreaza activitatile intreprinderilor: emiterea de norme tehnice, contributia la fondurile de sustinere, cote de productie sau programare, limitarea tarifelor etc.

Evolutia tehnologica readuce in discutie functia de reglementare a statului in diverse moduri. in trecut, reglementarea publica a comunica]iilor electronice era in principal justificata de raritatea resursei hertziene: statul intervenea pentru alocarea canalelor de radio sau de televiziune. Astazi, data fiind existenta cablului si a satelitului, nu mai exista obstacole tehnice care sa justifice o asemenea reglementare si, daca statul intervine, o face in numele unor conceptii politice (de exemplu, pastrarea pluralismului in informare) sau morale (inter­zicerea imaginilor pornografice). De altfel, aparitia satelitilor si a retelelor planetare impie­dica statele sa controleze efectiv programele receptionate de cetateni.

Contrar unei opinii curente, liberalizarea sectorului comunica]iilor nu conduce la o lipsa de reglementari, ci (cel putin intr-o faza tranzitorie) la o inflatie de reglementari. Instaurarea concurentei efective si loiale intre firme tot mai numeroase, stabilirea unor drepturi ale consumatorilor, evolutia tehnica ce provoaca o convergenta a sectoarelor conduse dupa principii diferite, toate acestea presupun elaborarea unui aparat foarte complex de reguli.

Statul cu rol de operator

Pana la mijlocul anilor '70, sistemele de comunica]ii electronice din majoritatea tarilor europene erau exploatate de catre intreprinderi publice. Acest control era justificat, in audiovizual, de misiunile sociale pe care le indeplinea televiziunea si, in telecomunicatii, de existenta unui monopol natural⁷.

Rediscutarea acestui model tine de factori de ordin politic sau ideologic: elanul liberalis­mului, asimilarea televiziunii cu un serviciu banal si a telespectatorului cu un consumator suveran. La acesti factori se adauga si evolutia tehnologica ce zdruncina teoria monopolului natural. Diminuarea costurilor de transmisie limiteaza importanta economiilor de proportii, in timp ce dezvoltarea radiocomunicatiilor face mai usoara, din punct de vedere economic, constituirea retelelor private alaturi de reteaua publica. in Europa, de la mijlocul anilor '80,

7. Se spune ca telecomunicatiile constituie un monopol natural deoarece, din punct de vedere econo­mic, este mai avantajoasa instalarea unei retele unice decat a mai multor retele concurente. Acest avantaj este datorat economiilor de anvergura generate de o retea unica.

majoritatea operatorilor de telecomunicatii s-au privatizat, in timp ce numeroase canale de televiziune particulare au fost autorizate. Totusi, statul ca operator nu a disparut complet din sectorul comunica]iilor: el continua sa exploateze canale de televiziune si este unul dintre cei mai importanti producatori de informatii de pe internet.

Stat si subventie

Statele sustin frecvent dezvoltarea NTC prin subventii, directe sau indirecte. O parte a cercetarilor fundamentale ce conduc la punerea la punct a unor noi procedee de comunicare se efectueaza in centre publice de cercetari (cum este CNET in Franta).

Uniunea Europeana a pus la punct diverse programe de sprijin a dezvoltarii industriei, acoperind, in general, 50% din costurile lor de cercetare-dezvoltare. Printre acestea, se pot aminti programul ESPRIT (European Strategy Programme of Research Development in Information Technologies) pentru sustinerea cercetarilor de baza privind NTC si programul RACE (Research and Development in Advanced Communication Technologies in Europe) pentru a sprijini punerea in aplicare a retelelor de comunica]ie digitale transeuropene. Pe planul continuturilor, programul MEDIA (Mesures pour Encourager le Developpement de l'Industrie Audiovisuelle Europeenne) sustine mai ales coproductiile europene.

Statul cu rol de animator

Guvernele joaca si un rol de impulsionare in dezvoltarea NTC: organizarea unor mari comisii de studiu, publicarea unor rapoarte (cum ar fi raportul despre informatizarea socie­tatii, supranumit raportul Nora-Minc, in 1978), adoptarea unor programe plurianuale (ca proiectul de infrastructura nationala a informatiei propus de administratia Clinton in februarie 1993). Aceste activitati fixeaza obiective si planuri de actiune, dar vizeaza, de asemenea, sa sensibilizeze societatea fata de importanta ascunsa a NTC si sa mobilizeze energiile colective. Astfel, Uniunea Europeana face eforturi pentru a accelera trecerea la o societate a informatiei, cu ajutorul organismului Information Society Project Office (ISPO), insarcinat cu stabilirea contactelor intre societatile interesate si cu incurajarea experientelor novatoare. Acest rol animator, mai mult simbolic decat instrumental, este cu atat mai important cu cat cel mai adesea nu exista cerere prealabila pentru NTC. Societatea trebuie sa fie convinsa de necesi­tatea si utilitatea acestor tehnologii, dar si asigurata in legatura cu efectele lor.

Strategiile firmelor

Articularea forma - fond

Dezvoltarea noilor tehnologii ale comunicarii necesita cel mai adesea dezvoltarea simultana a formelor si a continuturilor. Astfel, pentru ca utilizatorii sa se doteze cu un lector CD-ROM, este necesar ca ei sa poata achizitiona programe pentru a-l face sa functioneze. Dar casele de discuri nu vor propune un catalog de CD-uri decat daca sunt sigure ca pot avea un public important. Aceasta problema, analoaga dilemei cu oul si gaina, se poate rezolva in doua moduri:

statul poate interveni organizand oferta de suporturi tehnice de comunicare. Aceasta este strategia care a fost urmata in Franta, cand s-a pus problema telematicii. Gratie distribuirii gratuite de miniteluri, operatorii electronici, asigurati ca dispun de o masa de utilizatori potentiali, au putut sa intreprinda investitiile necesare ofertei de servicii.

al doilea mod este integrarea sau concentrarea verticala, in cadrul aceleiasi firme, a activitatilor legate de forma si a celor legate de continut. Firma poate planifica o dez­voltare coordonata a suporturilor si a programelor corespunzatoare. Aceasta strategie permite securizarea aprovizionarii si a debuseelor si diminueaza, pe de alta parte,

costurile de tranzactie ale intreprinderii. Ea a fost ilustrata in 1989 de preluarea controlului asupra casei de discuri CBS de catre Sony, care urmarea sa dispuna de mari cataloage de programe pentru a facilita lansarea unor noi aparate. Dezvoltarea postului Canal +, crearea de catre operatorii de cablu francezi a canalelor tematice pentru a stimula abonamentele sau preluarea controlului asupra retelei ABC de catre Disney tin de aceeasi logica.

Strategiile multimedia si convergenta

Evolutia tehnologica obliga firmele sa-si dezvolte strategiile multimedia. Din punct de vedere istoric, sectorul comunicarii s-a organizat in filiere independente unele de altele, diferentiindu-se prin specificul suportului si/sau al retelei utilizate pentru difuzarea informa­tiei. O strategie multimedia consta in a fi prezent in mai multe din aceste filiere. Aceasta integrare orizontala genereaza economii de anvergura (scope economies) datorate utilizarii acelorasi echipamente sau resurse umane pentru a oferi o gama de servicii sau produse distincte. Crearea de catre presa scrisa a revistelor electronice pe internet, investitiile in retelele de cablu ale operatorilor de telecomunicatii tin, de exemplu, de o asemenea strategie. Digitizarea informatiei anunta o etapa noua in strategiile multimedia, din moment ce aceleasi retele si aceleasi echipamente de receptie vor permite accesul la texte, sunete sau imagini care sunt astazi vehiculate de suporturi diferite. Totusi, aceasta convergenta se loveste de obstacole de reglementare (limitarea, prin lege, a participarilor aceleiasi firme in mai multe sectoare) si mai ales organizationale (diferente culturale intre intreprinderi din audiovizual si din informatica, de exemplu).

Importanta normelor

Digitizarea retelelor si a instrumentelor de comunicare nu este decat in aparenta un limbaj universal. Daca sunt utilizate aceleasi litere (bitii), cuvintele si gramaticile nu sunt neaparat identice. Retelele si instrumentele de comunicare utilizeaza frecvent norme incompatibile. Cand apare o noua tehnologie de comunicare, producatorii care sunt la originea ei cauta adesea sa se protejeze de concurenta prin elaborarea de norme specifice, ai caror proprietari devin. Cate­odata, guvernele sunt cele care emit norme internationale pentru a-si proteja piata interna. Istoria instrumentelor de comunicare abunda in exemple de incompatibilitate intre echipa­mentele destinate unei anumite folosinte. Lumea utilizatorilor s-a impartit astfel: intre PAL, SECAM si NTSC pentru televiziunea in culori; intre IBM si Mac pentru informatica; intre VHS, Betamax si V2000 pentru video; intre Teletel si Prestel pentru telematica. De fiecare data, o compatibilitate minima a triumfat in cele din urma, fie prin jocul pietei, care a dus la impu­nerea unui anumit standard (videocasetofonul), fie prin comercializarea terminalelor multi--standard (televiziune si telematica), fie prin concertarea producatorilor (informatica, TVHD).

Difuzarea noilor tehnologii ale comunicarii

Schema clasica: curba in forma de S

Difuzarea unei inovatii tehnice intr-o societate este adesea reprezentata ca o curba in forma de S. Aceasta masoara numarul cumulat de persoane dintr-o populatie data care au adoptat inovatia respectiva. Studii de caz avand ca obiect inovatii foarte diverse au demonstrat ca adoptarea unei inovatii este conditionata de factori sociodemografici. in general, persoanele tinere, care traiesc in mediul urban si au absolvit o forma de invatamant superior, adopta o inovatie mai repede decat persoanele in varsta, care traiesc in mediul rural si sunt mai putin instruite. Acest lucru a putut fi observat in ceea ce priveste magnetoscopul, walkman-ul sau CD-player-ul. Studiile legate de difuzare au subliniat, pe de alta parte, importanta in acest

sens a canalelor de comunicare cum sunt mass-media sau relatiile interpersonale. Aceste canale dau informatii despre inovatie si permit sa i se observe avantajele si inconvenientele. in realitate, modelul nu se verifica intotdeauna. Variabilele sociodemografice evolueaza uneori in directii imprevizibile: astfel, in Franta, achizitionarea antenelor parabolice este mult mai puternica in mediile modeste ale periferiilor decat in familiile urbane instarite⁸. O alta limita a modelului este ca acesta considera inovatia imuabila, in timp ce, in practica, inovatia se modifica adesea in timp si este supusa perfectionarilor tehnice. Difuzarea nu mai are, astfel, ca obiect, inovatia de la inceput.

Obstacole organizationale si sociale

Difuzarea NTC se loveste adesea de obstacole organizationale sau de rezistente sociale. Astfel, in numeroase intreprinderi de presa, introducerea informaticii a fost dificila din cauza opozi­tiei acelora (muncitorii tipografi, linotipisti) care riscau sa-si piarda locul de munca ori statutul, sau care erau nevoiti sa-si schimbe calificarea. in acelasi mod, desi tehnologia cablului era disponibila inc din anii '50, dezvoltarea acestui suport a fost blocata in Europa de guverne, cu scopul de a pastra monopolul statului asupra audiovizualului.

in general, aparitia NTC nelinisteste adesea pe numerosii actori ale caror pozitii sunt astfel amenintate: presa scrisa, care se teme de o "subtiere" a incasarilor ei; distribuitorii de programe, care sunt nevoiti sa imparta piata televiziunii cu alti operatori; oamenii politici, care cauta mereu sa controleze presupusa influenta a mass-madia asupra opiniilor.

Deplasari si deturnari

Alaturi de aceste rezistente sau obstacole sociale - care incetinesc difuzarea NTC fara a o intrerupe neaparat -, sociologii care studiaza difuzarea inovatiilor au evidentiat fenomene de deplasare sau de deturnare a modurilor de utilizare. intre utilizarile imaginate sau prevazute de catre ingineri si cele care se impun efectiv in societate exista rar o echivalenta. Astfel, telefonul a fost mai intai gandit ca instrument pentru retransmiterea spectacolelor de opera sau a concertelor, inainte de a deveni un mijloc de comunicare interpersonala. La fel, cei care au conceput Teletel-ul nu anticipau mesageriile vocale. Utilizatorii NTC nu sunt inerti; ei sunt capabili, intr-o anumita masura, sa-si insuseasca instrumentele care le sunt oferite pentru a le da utilizari neasteptate.

Utilizarile NTC

Marirea numarului de optiuni

Aparitia pe piata a unor noi suporturi de stocare (optice sau informatice) si de difuzare (cablu si sateliti), ca si progresele realizate in materie de transmisie, fac posibila, din punct de vedere tehnic, o oferta aproape nelimitata de informatii. Aceasta evolutie este sensibila in mod deosebit in domeniul audiovizual. in primii 40 de ani, televiziunea a functionat sub un regim de penurie. Pana in 1985, Franta nu dispunea decat de trei canale de televiziune si de cateva statii radio. Telespectatorii secolului XXI vor avea acces la c^teva sute de canale iar retelele electronice vor pune la dispozitia fiecaruia cele mai mari biblioteci ale lumii.

Aceasta abundenta poate avea repercusiuni majore asupra raportului nostru cu informatia. Definitia obiectivitatii si a pluralismului, conceptia influentei mass-media asupra opiniei nu mai au acelasi sens cand, intr-o tara, se trece de la un canal de televiziune - unica fereastra spre lume - la c^teva zeci, care ofera viziuni concurente, daca nu chiar multiple, ale realitatii.

Faptul se explica prin dorinta locuitorilor din periferii de a receptiona canale straine, nedifuzate de retelele de cablu.

Interactivitatea

Se spune adesea ca noile tehnologii de comunicare favorizeaza interactivitatea, dar aceasta notiune este inselatoare. Dupa cum a aratat sociologia receptarii, orice persoana care priveste, chiar si pasiv, la televizor, este intr-un fel activa, in sensul ca ea interpreteaza imaginea care ii este data. Aceasta interactiune invizibila este cu atat mai intensa cu cat polisemia progra­mului este mai bogata. Drept urmare, a privi un film implica o activitate calitativ superioara celei implicate de un joc video si pe care o vom califica, totusi, mai degraba drept interactiva.

Ceea ce numim interactivitate nu desemneaza, in general, decat o posibilitate de selectie. Selectivitatea a fost la inceput rudimentara, in anii '80, o data cu telecomanda care a modificat modul de a privi la televizor prin aparitia fenomenului de zapping. NTC ofera astazi o selectivitate mai mare. Ea poate viza momentul cand vom privi un anumit program: este cazul televiziunii la cerere, care permite telespectatorului sa comande dintr-o banca de imagini programul pe care vrea sa il vizioneze. Ea poate sa trimita si la posibilitatea de a interveni in desfasurarea unui program: de exemplu, telespectatorul poate alege un unghi sau altul de vizionare in timpul unei transmisii sportive. Totusi, libertatea utilizatorului nu este decat una relativa : optiunile posibile au fost deja prevazute de catre realizatorul programului de o maniera explicit (meniuri) sau implicit (jocuri video).

Mesageria reprezinta gradul cel mai ridicat de interactivitate. in acest caz, utilizatorii nu se limiteaza la emiterea de informatii care comanda ordinea aparitiei imaginilor sau a datelor unui program: ei construiesc si continutul a ceea ce este comunicat.

Caracterul de "marfa" al informatiei

Presa scrisa sau televiziunea depind acum de o economie specifica. Cititorii sau telespectatorii nu asigura decat o parte din finantare, iar incasarile nu depind decat in mod indirect de consum⁹.

NTC repun in discutie acest model si favorizeaza transformarea informatiei in "marfa", asimilarea ei cu un serviciu obisnuit. Noile tehnologii permit, intr-adevar, criptarea infor­matiilor si limitarea distributiei lor doar la persoanele care au platit pentru a le obtine. Transformarea informatiei in marfa poate lua mai multe forme: canale de televiziune sau servicii internet cu abonament (se cumpara dreptul de acces pentru o durata determinata); plata de vizionare sau pay-per-view, prin care telespectatorul cumpara dreptul de a urmari un anumit program (film, intrecere sportiva, magazin); "chiosc" telematic, in care pretul platit pentru a obtine informatii variaza dupa timpul de consultare.

Transformarea informatiei in marfa a atins televiziunea mai intai prin intermediul cablului, apoi prin satelitii digitali. Se estimeaza ca, in anul 2005, peste 50% din resursele audio­vizualului vor proveni din abonamente sau din plata pe sedinta. Transformarea se refera si la date: in Franta, minitelul a dus la convertirea in produse platite a informatiilor care erau de obicei furnizate gratuit (cum ar fi mersul trenurilor). in acelasi fel, internetul tinde sa se comercializeze, o data cu inmultirea site-urilor cu plata.

Inclusiv in cazul canalelor cu abonament: clientul plateste dreptul de acces la un ansamblu de programe, independent de timpul pe care il va consacra vizionarii lor.

Efectele NTC

Protejarea informatiilor

Integritatea operelor si drepturile de autor

NTC risca sa puna din nou in discutie notiunea de opera si drepturile care ii sunt atasate, in diferite moduri. in primul rand, cum sa fixezi remuneratiile autorilor? Dezvoltarea magistra­lelor electronice care ofera acces la bancile de imagini, de sunete sau de date va face preponderenta difuzarea fata de reproducerea (vanzarea) suporturilor materiale. Dreptul de autor, bazat pe modelul cartii, va trebui adaptat tinandu-se cont de dematerializarea infor­matiei. Chiar si in acest caz, va fi oare posibil controlul utilizarilor unei opere de-a lungul retelelor internationale sau al copiilor facute cu aparate tot mai performante si tot mai putin costisitoare?

Cum sa protejezi dreptul moral al autorilor? Trecerea filmelor alb-negru in filme color nu este decat inceputul numeroaselor manipulari pe care le vor putea suporta imaginile. Calculatoarele ne vor permite sa fragmentam sunetele oricarei melodii si sa extragem fragmente din ea pentru a compune o alta. Cat despre interactivitate, ea comporta o diluare a notiunilor de opera si autor: programul interactiv nu mai exista in sine - ca o carte sau un disc -, ci doar prin multiplele utilizari care, in mod constant, ii modifica continutul.

Confidentialitatea datelor personale

NTC pot constitui si o amenintare pentru viata privata a utilizatorilor. Devenind interactive, retelele de cablu permit vizualizarea instantanee a imaginilor la care se uita telespectatorii. Pe internet, diverse dispozitive cum sunt asa-numitele cookies trimit catre servere informatii despre site-urile consultate de internauti. Accesul la anumite site-uri nu este posibil decat daca se completeaza in prealabil un chestionar. Intel comercializeaza din 1999 un nou microprocesor care identifica fiecare calculator atunci cand acesta se conecteaza la internet. Pentru moment, aceste practici au un scop comercial: clasificarea internautilor in functie de comportamentul de consum, cu scopul de a le adresa propuneri de servicii sau reclame care sa-i intereseze. Ne putem insa astepta la anumite derapaje, cum ar fi stabilirea profilurilor de risc pe criterii etnice (aceste lucru putand fi cunoscut prin intermediul site-urilor consultate). Ar putea, de asemenea, aparea probleme in cazul utilizarii in scopuri politice a acestor clasificari.

Socul culturilor nationale

Diversificare sau omogenitate culturala ?

Pana la sfarsitul anilor '70, sistemele mediatice functionau in cadre aproape exclusiv nationale. NTC favorizeaza o internationalizare a fluxului de informatii. Satelitii difuzeaza noi imagini in tari care traiau cu unul sau doua canale de televiziune. Retelele de telecomuni­catii permit accesul la comori de stiinta situate la celalalt capat al planetei. Aceasta depasire a frontierelor nationale, care provoaca socuri culturale inedite (atunci cand, de exemplu, ascen­siunea integrismului musulman in tarile arabe se confrunta cu hedonismul sau conceptiile despre drepturile omului din tarile occidentale), poate fi perceputa ca un factor de libertate si imbogatire spirituala sau, dimpotriva, ca un factor de aservire culturala si ca o amenintare. Pe de o parte, NTC deschid ferestre spre alte lumi, favorizeaza cunoasterea altor moduri de a trai sau de a gandi si, poate, o mai buna intelegere intre popoare. Pe de alta parte,

internationalizarea fluxurilor mediatice se face mai ales in avantajul c^torva state. }arile care importa imagini sau date se tem ca NTC vor avea efecte nefaste asupra modului lor de viata sau ca le vor impune o viziune asupra lumii straina de cultura lor¹⁰.

Reglementarea continuturilor

Cum putem reglementa acest soc dintre culturi? Unele tari tind sa limiteze accesul la imagini sau la informatii venite din alte parti, interzicand sau restrangand folosirea antenelor parabolice (China, Iran, Algeria, Arabia Saudita) ori limitand accesul la internet (Singapore, Cuba, dar si Germania). Totusi, aceste reglementari pur nationale sunt adesea sortite esecului deoarece, din punct de vedere tehnic, ele pot fi evitate.

Elaborarea unor reglementari internationale este dificila, deoarece tarile nu au aceleasi norme culturale, nici aceleasi traditii juridice cu privire la circulatia informatiei. De exemplu, numeroase tari europene interzic exprimarea ideilor rasiste, exprimare care, in Statele Unite, este protejata de Primul Amendament din Constitutie. De aceea, se observa orientarea catre solutii mai pragmatice care se bazeaza pe autodisciplina furnizorilor de informatie (acestia ar trebui sa se angajeze sa respecte coduri de buna purtare sau carte deontologice) ori pe autocontrolul utilizatorilor (gratie sistemelor de filtrare care permit refuzarea unor informatii sau imagini).

Sfarsitul mediatorilor?

Agora electronica

Dezvoltarea fr precedent a retelelor favorizeaza o crestere a ofertei de programe care, combinata cu aplicarea procedurilor interactive, antreneaza comportamente de ascultare fragmentate si originale. Aceasta evolutie pare sa conduca la o deplasare a functiei de programare spre aval. Utilizatorul nu mai este dependent de alegerile facute in amonte de cativa furnizori de informatie, ci cauta liber in cataloage vaste imaginile sau datele de care are nevoie. NTC par sa dea fiecaruia posibilitatea de a deveni, la randul sau, emitator de informatii: o data cu magistralele electronice, vom putea scrie un poem pe care sa-l difuzam in lumea intreaga sau vom putea alimenta o banca de imagini cu mici reportaje realizate cu o videocamera.

Aparitia noilor mediatori

Sa fie oare acesta sfarsitul mediatorilor: ziaristi care triaza comunicatele de la agentiile pentru a le prezenta sub o forma ierarhizata, societati de televiziune care selecteaza si orga­nizeaza in grile un ansamblu de programe, editorul care alege din zeci de manuscrise pe cel pe care-l va publica? Nimic nu este mai putin sigur. Furnizand informatii din abundenta, NTC creeaza problema accesului la informatia pertinenta: aceea de care avem nevoie pentru un anume scop. Cum s-o reperezi in sutele de banci de date? Paradoxal, noile mijloace de comunicare de masa ar putea sa reabiliteze, sub forme noi, functia de organizator si "editor" indeplinita de vechile mijloace. Astfel, pe internet se stabilesc sisteme de intermediere (programe de navigare, motoare de cautare, portaluri) care selectioneaza si filtreaza infor­matiile in functie de nevoile utilizatorilor.

10. Atitudinea Frantei este elocventa pentru efectele ambigue ale internationalizarii comunicarii: ne bucuram de faptul ca NTC-urile participa la dezvoltarea culturii franceze sau europene, dar multe voci denunta imperialismul cultural american care ne-ar ameninta prin intermediul satelitilor.

Sat planetar sau lume duala?

Mitul satului global

Acum mai bine de treizeci de ani, McLuhan prezicea aparitia unui sat global, in care fiecare ar regasi, gratie mijloacelor electronice de comunicare, caldura societatii tribale. Formula este seducatoare, dar departe de realitate. Din 5,5 miliarde de locuitori ai planetei noastre, doar o zecime poate produce si prelucra informatia. Retelele de telecomunicatie sunt inca subdezvoltate in Europa de Est si in America Latina, chiar rudimentare in Africa. Informatica individuala ramane putin raspandita chiar si in tarile industrializate. Doar radioul, televi­ziunea si, intr-o mai mica masura, aparatele de reproducere a sunetului apar ca mijloace de comunicare universale. in sfarsit, 90% din planeta urmre[te de fapt intensa activitate eletronica a vreo 15 tari.

Un acces inegal la societatea informationala

NTC inlatura obstacolele tehnice in comunicarea planetara, dar nu si obstacolele economice sau culturale. Utilizarea noilor mijloace necesita mai intai resurse financiare (pentru a achizitiona echipamente si programe). Ea cere apoi un nivel minim de educatie atunci cand este vorba despre orientarea printre numeroase surse de informare, scrise si complexe, cum ar fi internetul.

Astfel, accesul la societatea informationala este pentru moment inegal si duce la aparitia unei duble rupturi: pe verticala sau geografica, intre tarile din Nord si cele din Sud; pe orizontala, in interiorul fiecarei tari, intre cei pe care ii numim uneori "info-bogatii" si "info-saracii". Pentru a corecta aceasta situatie, unele tari au introdus in scoli programe de pregatire in NTC, dar acestea nu vor rezolva inegalitatile economice in fata informatiei, inegalitati care se multiplica din cauza permanentei transformari in marfa a mijloacelor de comunicare de masa si a comunicarii.

Concluzie

Cum va arata in viitor societatea informationala? Orice abordare de perspectiva asupra efectelor NTC este delicata. Impactul mass-media asupra modurilor noastre de a trai si de a gandi nu este niciodata imediat: el se produce pe o perioada lunga, probabil una sau doua generatii. in plus, nu se stie sub ce forma se vor difuza efectiv NTC, tinand cont de fenomenele de deplasare a utilizarii sau de rezistentele sociale pe care le pot genera.

NTC nu contin un model social unic. Dupa cum au aratat, acum patruzeci de ani, Jacques Ellul si, mai recent, cercetarile de sociologie a inovatiilor, orice noua tehnologie are o ambi­valenta fundamentala : este in acelasi timp producatoare de beneficii si de costuri, de solutii si de probleme, de impact pozitiv si negativ. Tipul de societate pe care il vor genera NTC va fi deci rezultatul raporturilor de forta si al echilibrelor care se stabilesc intre strategiile firmelor, comportamentele utilizatorilor si interventiile statelor sau ale autoritatilor cu functie de reglementare. Depinde de fiecare dintre noi, in calitate de cetateni si consumatori, daca societatea informationala va deveni mai curand o versiune electronica a democratiei ateniene sau, din contra, o adeverire a profetiei lui Orwel despre Big Brother¹¹.

11. In romanul Nineteen Eighty Four (1984) al lui George Orwell (1949).

Bibliografie

Bonnell Rene, La vingt-cinquieme image: Une economie de l'audiovisuel, Paris, Gallimard/FEMIS,

editia a II-a 1996. Castells Manuel, La societe en reseaux. L'ere de l'information, Paris, Fayard, 1998. COMMISSARIAT GENERAL DU PLAN, Les reseaux de la societe de l'information (rapport

MILEO), Paris, Editions ASPE Europe, 1996. Ellis David, Split Screen: Home Entertainment and the New Technologies, Toronto, Friends of

Canadian Broadcasting, 1992. Freeman Christopher & Henri Mendras, Le paradigme informatique: Technologies et evolutions

sociales, Paris, Descartes, 1995. Hayward Trevor, Information Rich and Information Poor: Access and Exchange in the Global

Information Society, Londres, Bowker-Saur, 1995. Kahin Brian & Ernest Wilson (eds.), National Information Insfrastructure Iniatives: Vision and

Policy Design, Cambridge (Ma), MIT Press, 1997. Lunven Ronan & Thierry Vedel, La television de demain, Paris, Armand Colin, 1993. Miege Bernard, La societe conquise par la communication (2) La communication entre l'industrie

et l'espace public, Presses Universitaires de Grenoble, 1997 (tr. rom. Societatea cucerita de

comunicare, Ia[i, Polirom, 2000). Monot Philippe & Michel Simon, Habiter le Cybermonde. Paris, Editions de l'Atelier, 1998. Neveu Erik, Une Societe de communication?, Paris, Montchrestien, 1994. Nora Dominique, Les Conquerants du Cybermonde, Paris, Calmann-Levy, 1995. Paracuellos Charles, La television: clefs d'une economie invisible, Paris, Documentation frangaise,

1993. Pool Ithiel De Sola, Technologies ofFreedom: On Free Speech in an Electronic Age, Cambridge :

Belknap/Harvard University Press, 1983. Regourd Serge, La television des Europeens, Paris, Documentation francaise, 1992.