ORIENTARI SI TENDINTE IN PRESA STRAINA - FLORENCE AUBENAS SI ALTE FEMEI JURNALISTE DE PRESTIGIU

UNIVERSITATEA "ANDREI SAGUNA"

MASTERAT IN COMUNICARE MEDIATA, OPINIE PUBLICA SI MANAGEMENT INFORMATIONAL

ORIENTARI SI TENDINTE IN PRESA STRAINA

FLORENCE AUBENAS SI ALTE FEMEI JURNALISTE DE PRESTIGIU

-referat-

Bibliografie

Surse electronice:

https://www.ziare.com/articole/jurnaliste+americane+arestate

https://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/4085194.stm

https://en.wikipedia.org/wiki/Florence_Aubenas

https://www.ifex.org/iraq/2005/06/15/reporter_translator_freed/

https://www.rsf.org/Joy-at-release-of-hostages.html

https://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/12665/Bucurie-dupa-eliberarea-ziaristei-Florence-Aubenas.html

https://www.lib.umd.edu/archivesum/actions.DisplayEADDoc.do?source=MdU.ead.histms.0100.xml&style=ead

https://www.q-and-a.org/Transcript/?ProgramID=1072

https://www.lib.lsu.edu/special/guides/brguide.html

https://www.burkfoster.com/Angola70s.html

https://www.starbulletin.com/news/breaking/40062653.html

https://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/1474633/Lynda-Lee-Potter.html

https://www.smh.com.au/news/obituaries/a-trailblazer-for-women-journalists/2006/08/02/1154198201807. html

https://en.wikipedia.org/wiki/Emily_O%27Reilly

https://www.pen.org.au/docs/enews160806.htm

https://www.sup.usyd.edu.au/projects_cal_titles.html

https://www.thesydneyinstitute.com.au/downloads/SIQ29.pdf

https://ana.ong.ro/romana/centrulana/editura/rev700/dfrumusani700.htm

https://www.epochtimes-romania.com/article.php?article_id=39495

https://jurnalistpestegranite.tumblr.com/post/261022067/farida-nekzad-jurnalista-in-afghanistan-premiata

Argument

Femeile din Romania sunt platite mai prost decat barbatii in medie cu 7,3% pentru acelasi numar de ore de munca, lucrand in aceleasi conditii ca si barbatii, si, de regula, pe posturi similare. Barbatilor le revin castiguri salariale medii superioare femeilor in majoritatea activitatilor economice, cele mai mari diferente regasindu-se in industria prelucratoare (32,9%), intermedieri financiare si asigurari (31,3%), comert (25,6%), hoteluri si restaurante (23,9%), informatii si comunicatii (17,7%), sanatate si asistenta sociala (17,4%) si invatamant (16,0%) . Accesul la functii de conducere superioare este mult mai dificil pentru femei, si, in plus, oricat de competente si de pregatite ar fi din punct de vedere profesional, femeile din Romania sunt inca nevoite sa accepte locuri de munca sub nivelul lor de calificare, tributare unei mentalitati ce le-a trimis "la cratita" chiar si in ultimii 20 de ani.

Cu exceptia marilor orase de genul Bucuresti, Cluj, Constanta si Brasov - aglomerari urbane cu un nivel de trai crescut - Romania practica discriminarea de gen la scara larga, in cel mai tacit mod cu putinta, aproape inobservabil daca nu ar exista cele cateva date statistice legate de salarii si de gradul de ocupare.

O privire atenta asupra mass-mediei scrise si electronice din Romania confirma vizibilitatea feminina ca actor (jurnalist, redactor, director de publicatie etc.) dar perpetuarea invizibilitatii feminine ca identitate reala.

S-a observat un relativ echilibru (40% femei jurnalist versus 60% barbati), dar o reducere drastica a personalului feminin la nivelul persoanelor implicate in stiri (12% femei versus 88% barbati) si un monotematism al informatiei privind femeile (infatisate preponderent ca accesoriu sexual) .

Desi femeia face jurnalism si il poate si prezenta, ea nu devine inca (cel putin nu la o scara larga) subiect al stirii, femeia ca identitate reala scapa micilor ecrane si condeielor jurnalistilor; intentionam deci, ca prin aceasta lucrare, sa atragem atentia asupra asupra femeii de stiri ca subiect al stirii prin prisma activitatii unor femei jurnaliste celebre.

Florence Aubenas - biografie

Florence Aubenas (nascuta la 6 februarie in Belgia) este o jurnalista franceza, reporter la cotidianul Libération. Ea a fost tinuta ostatica in Irak din 5 ianuarie pana in 11 iunie

Absolventa a Centrului de Formare a Jurnalistilor din Paris (promotia ), Aubenas a lucrat pentru cotidianele Le Matin si Le Nouvel Économiste, inainte sa ajunga la Libération in 1986. Ea a fost corespodent jurnalistic in zone de conflict precum Rwanda Kosovo Algeria Afganistan sau Irak, dar si in cadrul unor evenimente majore in Franta.

O ziarista specializata in zone de conflict

Florence Aubenas, unul dintre cei mai importanti reporteri ai ziarului de stanga Libération, este o jurnalista recunoscuta pentru calitatile sale profesionale si umane, rapirea ei provocand un val de proteste si o mobilizare fara precedent in Franta. Colegii de breasla si amicii au descris-o adeseori pe Florence Aubenas drept o persoana "foarte simpatica", "amuzanta" si "superprofesionista", care nu ezita sa spuna exact ceea ce gandeste, in special la redactie. Colegii de redactie spun despre Florence Aubenas ca "stie sa-i faca pe oameni sa vorbeasca si are un talent scriitoricesc veritabil". In opinia lor, Florence Aubenas este "unul dintre pilonii de baza" ai redactiei Libération si una dintre cele mai bune jurnaliste de reportaj.

Florence Aubenas a fost rapita in Bagdad, impreuna cu ghidul sau irakian, Hussein Hanoun al-Saadi. Ei au fost eliberati dupa cinci luni de captivitate (157 zile, mai precis). Mai multe declaratii de dupa eliberare confirma faptul ca ea a fost tinuta ostatica in acelasi loc cu jurnalistii romani Marie Jeanne Ion Sorin Miscoci si Eduard Ovidiu Ohanesian rapiti in Irak

Cinci luni de cosmar

Prezentare cronologica:

16 decembrie 2004: Florence Aubenas soseste la Bagdad

6 ianuarie 2005: Libération anunta ca de 24 de ore nu mai are vesti despre Aubenas, care sosise in Irak la 16 decembrie 2004, si nici despre Hussein Hanoun (translatorul irakian al jurnalistei). "Nu au mai fost vazuti de la iesirea lor din hotel, in dimineata zilei de 5 ianuarie", a anuntat cotidianul[3].

7 ianuarie 2005: Presedintele Jacques Chirac lanseaza un avertisment cu privire la deplasarea jurnalistilor in Irak, subliniind ca "in perioada actuala, securitatea corespondentilor francezi de presa nu poate fi asigurata".

10 ianuarie 2005: Premierul Jean-Pierre Raffarin declara ca "statul a mobilizat toate mijoacele de care dispune" in vederea obtinerii eliberarii ostaticilor.

26 ianuarie 2005: Portrete uriase ale celor doi sunt amplasate, cu ocazia unei manifestatii care are loc la Paris, in Piata Republicii.

24 februarie 2005: O inregistrare cu Aubenas este prezentata familiei sale de catre autoritatile franceze. Existenta casetei va fi anuntata pe 1 martie.

1 martie 2005: Aubenas, care pare slabita, lanseaza intr-o inregistrare video difuzata de Sky-Italia un apel adresat in special deputatului Didier Julia, care incercase fara succes un demers paralel pentru eliberarea ei si a celorlalti ziaristi rapiti. In mesaj nu se formuleaza nici o revendicare si nici nu este precizat numele gruparii.

3 martie 2005: Raffarin cere rapitorilor sa se adreseze "doar serviciilor oficiale" franceze, pentru protejarea informatiilor si potentiala delimitare a sursei lor.

23 mai 2005: Fondatorul ziarului Libération, Serge July apreciaza, cu ocazia eliberarii celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak, ca "problema este mai complicata" in cazul lui Aubenas si Hanoun, pentru ca "autorii rapirii nu au fost inca identificati".

7 iunie 2005: Directorul Libération declara ca are sentimentul "ca lucrurile evolueaza", existand "un contact stabilizat" cu rapitorii.

11 iunie 2005: Florence Aubenas si ghidul ei sunt eliberati. Fostii ostatici romani isi amintesc despre colega lor de detentie: "Florence a crezut ca am fost ucisi si nu eliberati"

Disparitia

Cotidianul Libération a anuntat pe data de 6 ianuarie 2005 ca trimisul sau special la Bagdad, Florence Aubenas, in varsta de 43 de ani, si translatorul ei irakian au disparut de mai bine de 24 de ore, informatie confirmata ulterior de Ministerul Francez de Externe. Potrivit unor surse politienesti din capitala irakiana, ziarista franceza a disparut pe soseaua dintre Bagdad si Tadji, localitate situata la nord de capitala irakiana. Florence Aubenas, sosita la Bagdad la 16 decembrie 2004, lucreaza pentru Libération din 1986, iar translatorul Hussein Hanoun al-Saadi colaboreaza de aproape doi ani cu trimisii speciali ai ziarului. Cotidianul a publicat anterior un articol destul de lung despre alegerile irakiene, semnat de Aubenas si intitulat: "La Bagdad, vot intre boicot si moarte". Jurnalista lucra la doua materiale: unul despre femeile candidate la alegeri, celalalt despre refugiatii de la Fallujah - cu care incerca sa stea de vorba. Directorul publicatiei sustine ca aceste intalniri au fost anulate, deoarece sectorul in care ar fi avut loc era prea periculos.

De pe data de 6 ianuarie pana la finele lunii februarie lipsa informatiilor concrete despre situatia jurnalistei au dat nastere la tot felul de speculatii iar lipsa unui raspuns ferm din partea autoritatilor franceze a dus la o ampla manifestatie in Piata Republicii din Paris, populatia manifestandu-si astfel solidaritatea fata de jurnalista.

Caseta video din data de 1 martie 2005

In sfarsit primele informatii apar; acesta este un semnal incurajator pentru autoritatile care spera initierea unui contact cu rapitorii (acest prim contact fiind o garantie a unor negocieri ulterioare urmate de eliberarea celor doi).

O caseta video filmata in Irak si difuzata la 1 martie o infatisa pe Florence Aubenas, vorbind in limba engleza timp de 26 de secunde.

Ea parea foarte afectata de detentie. Tanara femeie declara: "Sanatatea mea este foarte proasta. Stau rau si pe plan psihic" . La sfarsitul casetei, Aubenas cerea ajutorul deputatului francez Didier Julia

Marturiile lui Christian Chesnot si Georges Malbrunot, jurnalisti rapiti anterior in Irak, pun la indoiala valabilitatea mesajului transmis in aceasta caseta. Se pare ca rapitorii foloseau un proiector de lumina verde, pentru a accentua oboseala victimei lor, si o forteaza pe aceasta din urma sa invete un text pe de rost, pentru a-l reproduce in fata camerei.

Autoritatile si familia lui Florence Aubenas au declarat ca un alt clip video le fusese trimis cu o saptamana inainte (pe suport CD-Rom).

Sustinere

Pe durata captivitatii jurnalistei s-au constituit o serie de comitete de sustinere. Dupa 100 de zile, la 15 aprilie , numeroase institutii de media au organizat un protest; de asemenea au fost depuse mai multe petitii catre oficialii de la Paris.

Autoritatile de la Paris le-au cerut diplomatilor francezi la post in Irak sa initieze, cu ajutorul autoritatilor irakiene, operatiuni de cautare, mai ales prin spitale. Existau, la acea ora, patru explicatii pentru faptul ca Florence Aubenas nu a mai dat semne de viata: ar putea fi ucisa, ranita, rapita sau arestata din greseala de fortele de securitate irakiene sau americane. Oficialii nu au avansat la inceput nici o ipoteza, preferand sa dea dovada de prudenta; apoi ideea rapirii jurnalistei a capatat din ce in ce mai mult contur. Presedintele Jacques Chirac a declarat ca "autoritatile franceze nu recomanda trimiterea de ziaristi in Irak". Seful statului francez, care s-a aratat ingrijorat de disparitia jurnalistei, a subliniat ca "in perioada actuala, securitatea corespondentilor de presa din aceasta tara nu poate fi asigurata". Asociatia Reporteri Fara Frontiere (RSF) a chemat opinia publica la "mobilizare imediata" in sprijinul ziaristei de la Libération si al translatorului irakian.

Eliberarea

Un comunicat al ministerului Afacerilor Externe din dimineata lui 12 iunie 2005 anunta eliberarea lui Florence si a ghidului sau Hussein Hanoun in cursul dupa-amiezii zilei precedente, si intoarcerea acesteia in Franta in seara zilei respective in jurul orei 20.00.

Anuntul eliberarii ziaristei Florence Aubenas si a ghidului sau, Hussein Hanoun, a suscitat imediat reactii de bucurie si usurare in Franta, atat in randul familiei jurnalistei, al prietenilor si confratilor ei, precum si in lumea politica si religioasa. Seful statului francez, Jacques Chirac, le-a multumit oficialilor civili si militari pentru munca periculoasa si dificila pe care au depus-o pentru eliberarea jurnalistei Florence Aubenas. "La sfarsitul unei lungi si dureroase captivitati de 157 de zile, care a fost impartasita de intreg poporul francez, cei doi se vor intoarce, in sfarsit, la familiile lor si la cei dragi si vreau sa le vorbesc despre bucuria noastra", a declarat presedintele Chirac El nu a furnizat insa detalii in privinta conditiilor in care a avut loc eliberarea.
Chirac a salutat, de asemenea, "extraordinara mobilizare din Franta si din strainatate". La randul sau, premierul francez si-a exprimat "enorma bucurie" pentru eliberarea jurnalistei de la Libération si a ghidului ei irakian, Hussein Hanoun al-Saadi. Presedintele Consiliului Francez pentru Cultul Musulman (CFCM), Dalil Boubakeur, a declarat: "Pentru intreaga comunitate musulmana este un motiv de usurare sa vedem ca aceste doua victime revin la familiile si prietenii lor si la modul lor de viata normal" "Am lacrimi in ochi. Este fantastic ce s-a intamplat acolo si am asteptat extrem de mult acest moment. Stiam ca lucrurile evolueaza, insa ne-am temut mereu de un eventual esec. Suntem bucurosi (). Ma gandesc la Florence si vreau sa o imbratisez", a declarat, la randul sau, secretarul general al organizatiei Reporters sans Frontieres, Robert Menard.
Fosta ostatica italiana Giuliana Sgrena, ziarista la publicatia Il Manifesto, s-a ararat foarte bucuroasa la aflarea vestii ca Aubenas si ghidul ei au fost eliberati, mai ales ca acest lucru s-a intamplat cam in acelasi timp cu eliberarea ostaticei italiene detinute in Afganistan, Clementina Cantoni. Ceilalti doi jurnalisti francezi care au trecut si ei prin experiente asemanatoare, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, si-au expimat si ei bucuria, mentionand ca este dificil sa explici in ce au constat operatiunile serviciilor secrete si ale diplomatilor pentru eliberarea acestora, dar ca este important ca pe perioada detentiei sa nu-ti pierzi speranta

Reactii

Organizatia "Reporteri fara Frontiere" si-a exprimat "usurarea enorma si bucuria imensa" la eliberarea jurnalistei franceze Florence Aubenas si a interpretului si ghidului ei irakian, Hussein Hanoun, dupa 157 zile de prizonierat in Irak. "Eliberarea lor este o dovada ca o campanie de solidaritate este valoroasa si va multumim tuturor celor care si-au dat sprijinul lor in toata aceasta lunga asteptare, in special comitetului de sprijin si personalului ziarului Florencei, Libération", a afirmat un membru al organizatiei. "Reporteri fara Frontiere" a continuat: "Suntem mai ales fericiti sa aflam ca Florence si Hussein sunt in stare buna de sanatate si vor putea sa ajunga la familiile lor in curand". Organizatia a adaugat: "Speram ca va urma o perioada de calm relativ in Irak si ca jurnalistii vor putea sa lucreze in conditii mai bune acolo" Aubenas a sosit la Paris, la bordul unui avion inchiriat de guvernul francez iar Hanoun a revenit deja in sanul familiei sale in Bagdad.

Florence Aubenas a anuntat ca nu va scrie un volum de amintiri pe tema respectiva. Roger Auque declara, pe de o parte, ca "serviciile secrete au identificat rapitorii si, in mod sigur, locul unde ei se gasesc", iar, pe de alta parte, ca pentru eliberarea jurnalistei de la Liberation si a ghidului ei, irakianul Hussein Hanoun, s-au platit sase milioane de dolari (acest aspect este negat vehement de catre autoritatile de la Paris).

Florence Aubenas a tinut, dupa eliberarea sa, o conferinta de presa in care a explicat, intr-o expunere cronologica, rapirea (in timp ce incerca sa realizeze un reportaj despre Fallujah), precizand ca, de la bun inceput rapitorii i-au inchis telefonul. Aubenas a relatat si despre conditiile de detentie (intr-un beci, in care statea legata la ochi). Jurnalistii francezi au intrebat-o despre declaratiile jurnalistilor romani cu privire la faptul ca ar fi stat impreuna in detentie.
"In aceasta poveste, a raspuns Florence Aubenas, cred ca fiecare a inteles ca situatia e delicata, lucru pe care l-am descoperit la momentul eliberarii. Am un deosebit respect pentru declaratiile jurnalistilor romani, dar tot ce va pot spune e ca am fost detinuta cu Hussein. Nu spun aceasta pentru ca autoritatile franceze mi-au zis sa spun, ci pentru ca e singurul tip de raspuns ce se poate da" .

Jurnalista franceza nu a mai oferit alte raspunsuri pe marginea subiectului, cu toate insistentele ziaristilor romani de la Prima TV si ProTV aflati in sala de conferinta (posturile de televiziune de mai sus au speculat ca Aubenas a fost sfatuita sa treaca sub tacere acest lucru).

Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci au declarat ulterior la un post de televiziune romanesc faptul ca se bucura enorm ca ziarista Florence Aubenas a fost eliberata. Totodata, Marie-Jeanne a afirmat ca ea, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost tinuti captivi impreuna cu Florence Aubenas si Hussein Hanoun. "Discutiile cu Aubenas ne-au dat curaj si ne-au tinut in viata", a marturisit Marie-Jeanne Ion. Jurnalistul cotidianului Romania Libera, Ovidiu Ohanesian, a confirmat si el ca, in locul in care a fost detinut, alaturi de colegii sai romani, s-a aflat si Florence Aubenas. "O bucurie asa de mare n-are cum sa fie descrisa in cuvinte. Cred ca este singura veste pe care am asteptat-o de foarte mult timp", a spus Marie-Jeanne Ion, referindu-se la eliberarea ziaristei franceze si a ghidului sau. Pentru ca s-a intors teafara acasa si pentru ca a incercat sa mentina ridicat moralul grupului de ostatici, Jurnalul National din Romania a declarat-o pe Florence Aubenas "Omul zilei"

Multumiri pentru Romania

Primul ministru francez a multumit Romaniei pentru cooperarea in cazul Florence Aubenas, revenita in Franta dupa 157 de zile de captivitate. "Doresc sa salut implicarea comunitatii internationale si, mai ales, cea a Romaniei si a autoritatilor, in special a presedintelui Traian Basescu", a declarat premierul francez, in deschiderea unei sedinte de interpelari in Adunarea Nationala. Se pare ca serviciile secrete romane au reusit sa dea de urma rapitorilor celor trei ziaristi romani, detinuti in acelasi loc cu Florence Aubenas de catre Brigada Muadh Ibn Jabal, potrivit ziarului francez Le Monde.

Dilema jurnalistei franceze

Povestea cutremuratoare, insa cu final fericit, a ziaristei franceze, Florence Aubenas, eliberata din cea mai lunga captivitate de catre teroristii irakieni, a intrat in atentia opiniei publice si a mass-mediei internationale, starnind deopotriva admiratie, compasiune, dar si nedumerire. Pe cand se afla in avionul ce o purta catre Paris, unde era asteptata cu nerabdare si emotie de familie, de autoritatile franceze si de compatriotii sai, cei trei jurnalisti romani, fosti camarazi de suferinta pe perioada captivitatii, se intreceau in declaratii si caracterizari elogioase la adresa ei, dezvaluind imaginea unei persoane de exceptie si motivand retinerile lor in marturisirile de inceput, intrucat doreau s-o protejeze si sa se bucure de eliberarea sa, la care si-au adus o contributie substantiala.

Marie Jeanne Ion a dat ample interviuri in presa romana, vorbind cu inflacarare si recunostinta despre calitatile jurnalistei, considerand-o "cea mai frumoasa persoana pe care a intalnit-o in viata", "o sora mai mare", "un om extrem de optimist, foarte puternic psihic", concluzionand la fel de convingator: "In mod clar nici ei nu-i era bine, si ea isi punea intrebari, si ea suferea. Dar cand ne vedea pe mine si pe Sorin ca aveam depresii, putea sa se opreasca putin din gandurile ei si sa ne spuna: Hai ca trebuie sa iesim de aici in viata, vom reusi pana la urma! E un om superb, are o inima de aur". Bucuria eliberarii jurnalistei franceze a impartasit-o si Ovidiu Ohanesian, afirmand: "Am fost impreuna. Acesta este momentul pe care il asteptam ( . ) Sunt foarte fericit si astept cu nerabdare sa ne intalnim". La randul sau, cameramanul Sorin Miscoci a mentionat: "Florence si translatorul ei au stat cu noi. Acesta era motivul pentru care nu puteam vorbi. Aceasta era marea noastra problema de constiinta", precizand ca rapitorii le-au spus sa nu vorbeasca despre faptul ca au fost tinuti impreuna, "pentru ca, in acest caz, Florence si Hussein vor fi omorati" . Ideea acestei captivitati comune se conturase chiar inainte de eliberarea jurnalistilor si odata realizandu-se aceasta, era firesc sa fie intrebati si unii si altii. Dar, chiar la sosirea pe aeroportul din Paris, cand a fost intrebata daca s-a aflat in captivitate impreuna cu cei trei jurnalisti romani, Florence Aubenas a raspuns cu privirea usor incurcata, dar repetand: "Nu! Nu!". De aici s-a ivit asa-zisul "mister al frantuzoaicei", care a facut sa curga rauri de cerneala in presa internationala si sa se comenteze la nesfarsit pe toate ecranele televizoarelor in jurul intrebarilor: "De ce nu confirma afirmatiile romanilor?" sau "Cine minte?" A urmat prima sa conferinta de presa, sustinuta marti, 14 iunie 2005, la Paris, in care Florence Aubenas a refuzat din nou sa confirme faptul ca a fost detinuta in acelasi beci infernal cu ostaticii romani, iar la intrebarea "Cui credeti ca datorati eliberarea?", venita din partea unei ziariste din Romania, frantuzoaica a raspuns printr-un usor zambet ironic .

Declaratiile jurnalistilor romani sunt insa sustinute si de autoritatile franceze. Insusi premierul francez a omagiat, in aceeasi zi de marti, Romania, in fata Adunarii Nationale (Parlamentul Frantei), pentru rolul sau in eliberarea ziaristei Florence Aubenas si a ghidului sau, irakianul Hussein Hanoun.

In plus, fostul ministru de Externe, Michel Barnier, a confirmat ca ostaticii romani au fost detinuti impreuna cu Florence Aubenas si cu ghidul sau, marturiile romanilor fiind transmise imediat autoritatilor franceze. Potrivit cotidianului Le Figaro, autoritatile franceze si cele romane au colaborat fructuos pentru eliberarea lui Florence si a lui Hussein, iar presedintele Jacques Chirac a salutat aceasta cooperare intr-o convorbire cu omologul sau roman, Traian Basescu. In acest context, atitudinea dilematica a ziaristei franceze da curs la numeroase interpretari, explicatii si controverse. Cea mai justificata ar fi aceea ca vrea sa protejeze viata irakianului Hussein Hanoun.

Prin rapirea ei, dar mai ales prin modul in care s-a comportat pe durata captivitatii, Florence Aubenas a demonstrat implicit pentru libertatea presei, aratand ca "se poate", fiind un exemplu viu pentru toti ostaticii, un exemplu de demnitate si curaj, de optimism dar si de profesionalism. Totodata, excelentele demersuri ale oficialitatilor franceze si romane, combinate cu cele ale unor organizatii non-guvernamentale cum ar fi organizatia Reporteri fara Frontiere cu sediul la Paris s-au transformat intr-o sustinuta campanie media. Portrete ale lui Florence Aubenas si Hussein Hanun apareau prin parcuri si pe peretii cladirilor din intrega Europa iar ascultatorilor si cititorilor li s-a reamintit permanent ca cei doi sunt inca in captivitate. Aceste demersuri sustinute se constituie intr-un precedent al luptei antiteroriste si pentru libertatea de exprimare, demersuri ce vor da un viu exemplu intr-o situatie ulterioara.

Roxana Saberi

Este o jurnalista independenta, cu dubla cetatenie americano-iraniana (nascuta la 26 aprilie 1977, in Fargo, Dakota de Nord, dintr-un tata iranian si o mama japoneza). A fost arestata la finele lui februarie 2009, de autoritatile iraniene, sub pretextul initial ca ar fi cumparat o sticla de vin - ceea ce legile islamice din Iran interzic cu desavarsire - iar apoi acuzata ca ar face spionaj in favoarea Statelor Unite. Cum Iranul nu recunoaste dubla cetatenie, Roxana Saberi a fost arestata fara prea multe cercetari prealabile - sub pretextul ca nu mai are acreditare dupa ce i-a expirat una mai veche - si incarcerata intr-o faimoasa puscarie datand de pe vremea Sahinsahului, numita Evin, din Teheran. Cu studii universitare in centre universitare de prestigiu americane, Roxana Saberi lucreaza pe cont propriu din 2003, in Iran, unde a infiintat o agentie de stiri si un birou independent. In acelasi timp, este si o asidua colaboratoare la Fox News si BBC, ca si la canalele zonale Channel News Asia si Radio New Zeeland. Din 2003 biroul este inchis fara explicatii, o a doua cerere de acreditare pentru BBC ramine fara raspuns.

Roxana Saberi este o jurnalista extrem de activa in Iran si Asia, un stil extrem de liber intr-o lume unde, de cele mai multe ori, e mai bine, sau mai comod, sa taci.

In aprilie, in ultimele zece zile, lucrurile se complica la Teheran. Guvernul iranian o acuza pe Roxana Saberi in mod oficial, ziarista este pusa sub acuzare si, pina la o reactie concreta a autoritatilor americane (care nu au legaturi diplomatice cu Teheranul, interesele lor fiind reprezentate de Elvetia) este condamnata la opt ani de inchisoare. Pedeapsa tinerei de 32 de ani, a fost fixata pe data de 13 aprilie de catre Tribunalul Revolutionar din Iran la opt ani apoi a fost micsorata la doi ani cu suspendare.

Singurele vesti de la fosta Miss Dakota de Nord, sunt din 10 februarie, cand tanara de 31 de ani, care se afla in Iran pentru a scrie o carte si a-si finaliza studiile, urmand ca in cursul aceluiasi an sa se intoarca in SUA, l-a sunat pe tatal ei, spunandu-i ca este arestata pentru ca a cumparat o sticla de vin, relateaza The Huffington Post.
A urmat un al doilea telefon, imediat dupa primul, in care Roxana isi ruga tatal sa nu anunte autoritatile, pentru ca in doua zile avea sa fie eliberata. In acel moment, era deja retinuta de 10 zile. De atunci, nu s-a mai auzit nimic de ziarista, care lucra ca si corespondent pentru mai multe institutii de presa, printre care Radioul National din Iran si BBC.
De asemenea, Saberi nu mai are voie sa-si practice meseria pe teritoriul Iranului timp de cinci ani, informeaza Reuters. Pentru a-si sustine nevinovatia si a i se schimba pedeapsa, Saberi a facut greva foamei in luna aprilie, dupa ce a fost incarcerata.
Acest scandal a izbucnit in conditiile in care administratia Obama face tot ce-i sta in putinta pentru a relua relatiile diplomatice cu Teheranul.
Odata cu declansarea acestui scandal mediatic, SUA a transmis ca acuzatiile de spionaj formulate la adresa lui Saberi sunt neintemeiate, cerand eliberarea ei imediata.

In fata tacerii autoritatilor de la Teheran, Casa Alba reactioneaza prin vocea lui Hillary Clinton, secretarul de stat american, care isi exprima "profundul regret" si solicita detalii despre mersul anchetei si despre proces. Presedintele Mahmoud Ahmadinejad se pronunta si el pentru o "dreapta judecata", dupa ce, pe 18 aprilie, sentinta condamnarii la opt ani de inchisoare fusese pronuntata. Intre timp, curg protestele asociatiilor jurnalistilor din intreaga comunitate internationala si cele ale asociatiilor pentru protectia drepturilor omului. Parintii fostei Miss Dakota de Nord obtin o intrevedere cu fata lor, in timp ce ea intra in greva foamei, fiind deja in a opta zi. Comentatorii incearca sa desluseasca legaturi oculte intre arestarea Roxanei Saberi si noua politica a presedintelui Obama de reluare a negocierilor si a contactelor diplomatice cu Iranul, contacte reiterate, de altfel, de mai multe ori de catre presedintele american, dispus sa abordeze un dialog direct cu liderii politici iranieni.

Jurnalista irano-americana Roxana Saberi, a fost eliberata, dupa aceste demersuri politice, puternic mediatizate si a parasit Iranul dupa patru zile .

Laura Ling si Euna Lee

Jurnalistele Euna Lee si Laura Ling, care lucrau pentru postul american de televiziune Current TV, au fost arestate pe 17 martie 2009, in timp ce pregateau un reportaj in apropierea granitei dintre Coreea de Nord si China, si, potrivit surselor CNN, au fost acuzate de spionaj.

Autoritatile americane s-au aratat ingrijorate cu privire la soarta celor doua femei, in timp ce guvernul nord-coreean nu a comentat informatiile. Oficialii chinezi au spus ca investigheaza incidentul.
Dupa cum informeaza purtatorul de cuvant al Departamentului de stat Robert Wood, Coreea de Nord crede ca cele doua jurnaliste americane au trecut granita ilegal, informeaza Reuters. Jurnalistele au fost mutate la Phenian si sunt interogate.
Statele Unite, care nu au ambasada in Coreea de Nord, incearca sa rezolve cazul celor doua jurnaliste arestate de granicerii din Coreea de Nord la granita cu China.
Conform legislatiei nord-coreene, pentru patrunderea ilegala in tara, pedeapsa maxima este de trei ani intr-un lagar de munca. In cazul in care "actiunile ostile" vor fi asimilate actiunilor de spionaj, sentinta ar putea fi de 10 ani de inchisoare.

Laura Ling si Euna Lee, jurnaliste angajate la postul de televiziune ce apartine fostului vicepresedinte american Al Gore, au fost arestate in apropierea granitei nord-coreene, in timp ce faceau un reportaj despre refugiatii care traiesc in China, relateaza AP. Fostul vicepresedinte american Al Gore, unul dintre fondatorii si principalul actionar al postului de televiziune Current TV, pentru care lucrau cele doua jurnaliste, a jucat un rol de intermediar intre familiile tinerelor si guvernul american.
Un oficial de la Phenian a declarat ca, in urma anchetei, s-a stabilit ca cele doua jurnaliste vor comparea in fata tribunalului pentru "crime care au fost dovedite". Potrivit presei occidentale insa, cele doua femei vor raspunde in fata acuzatiilor de "intrare ilegala si actiuni ostile".
Aparent, cele doua jurnaliste ignorasera avertismentele de a nu filma in zona, informeaza BBC News.
Chun Ki-Won, un preot crestin din Seoul care a aranjat calatoria celor doua femei, a declarat reporterilor ca intentionau sa realizeze un material de presa despre starea refugiatilor nord-coreeni din nord-estul Chinei.
O buna perioada de timp nu s-a cunoscut exact motivul pentru care jurnalistele americane au fost arestate, astfel incat asupra acestui caz a planat permanent incertitudinea. Postul de televiziune sud-coreean YTN a relatat ca autoritatile nord-coreene au traversat raul Tumen, pe teritoriul chinez, pentru a efectua arestarea, fapt care a creat o problema de jurisdictie si o complicatie politica fara precedent.
Pe de alta parte, ziarul Munhwa Ilbo a relatat ca a fost arestata o singura persoana si ca incidentul ar fi avut loc pe marginea raului Yalu, o regiune aflata la sute de kilometri departare de cea indicata de YTN.
Foarte multi nord-coreeni incearca sa traverseze cele doua rauri pentru a ajunge in China, in speranta de a scapa de saracia si represiunile din propria tara.

La procesul celor 2 jurnaliste prezenta observatorilor straini a fost interzisa in sala de judecata, fapt care a facut ca incertitudinile deja existente sa se amplifice. Potrivit analistilor occidentali, jurnalistele au devenit moneda de schimb in negocierile cu Statele Unite, care tocmai anuntasera ca examineaza reintroducerea Coreei de Nord pe lista statelor ce sustin terorismul.

Ministrul mongol de Externe, Sukhbaatar Batbold, a declarat ca tara sa se ofera sa fie mediator intre SUA si Coreea de Nord, datorita bunelor relatii diplomatice intretinute cu ambele state aflate in conflict. Secretarul de stat Hillary Clinton s-a aratat interesata de aceasta intentie, scrie The Washington Times.
Aflat intr-o vizita oficiala in SUA, Batbold a declarat pentru cotidianul citat ca Mongolia ar putea aranja o intalnire oficiala intre liderii celor doua tari in vederea abordarii pe cale pasnica a disputei. Aceasta se refera si la programul nuclear nord-coreean (a carui dezvoltare a alertat oficialii SUA) dar si la condamnarea a doi reporteri americani arestati in apropiere de frontiera dintre China si Coreea de Nord la 12 ani de munca silnica.
Administratia Obama a pregatit timp de cateva saptamani trimiterea unor oficiali pentru a negocia eliberarea celor doua femei. Secretarul de stat Hillary Clinton s-a aratat foarte ingrijorata de soarta jurnalistelor, aceasta fiind prima misiune in care administratia de la Casa Alba il foloseste pe Bill Clinton.
Vizita fostului presedinte american are loc si in contextul tensiunilor provocate de testele nucleare efectuate de regimul de la Phenian, ce au avut drept consecinta faptul ca Statele Unite au cerut ONU sa impuna sanctiuni drastice impotriva guvernului nord-coreean, inclusiv intreruperea relatiilor comerciale.
Clinton a folosit un avion fara insemne oficiale si a fost intampinat pe aeroport de catre vicepresedintele Parlamentului, Yang Hyong Sop, si negociatorul sef al programului nuclear, Kim Kye-Gwan.

In timpul scurtei sale sederi la Phenian, Bill Clinton a discutat timp de o ora si un sfert cu liderul nord-coreean Kim Jong-Il, pe care nu l-a intalnit niciodata in timpul celor doua mandate ale sale la Casa Alba[13].
Discutiile fostului oficial american se pare ca au fost fructuoase, dat fiind faptul ca cele doua jurnaliste americane au fost eliberate .
"Domnul Clinton a parasit in siguranta Coreea de Nord, alaturi de Laura Ling si Euna Lee. Sunt in drum spre Los Angeles, unde Laura si Euna isi vor intalni familiile", a declarat Matt McKenna, purtatorul de cuvant al lui Clinton .

Farida Nekzad

   

  Slujba de jurnalist poate fi o provocare in orice tara. Insa obtinerea unui articol in Afghanistan, mai ales pentru femeile jurnaliste, poate semana mai mult cu o misiune a fortelor speciale.

In timpul  exercitarii vreme de sapte ani a puterii de catre presedintele Hamid Karzai procentul de femei jurnaliste studente in Afghanistan, a scazut de la 70% la 30% .

"Au aceleasi probleme ca si barbatii jurnalisti, insa mai grave", a declarat Vincent Brossel, director al RSF Asia. "Unele dintre ele au fost amenintate de catre talibani si extremisti, datorita faptului ca sunt femei".

Pentru multe femei jurnaliste afgane, presiunea si pericolele sunt reale si foarte riscante. Conform RSF, numai in ultimii sapte ani, cateva zeci de femei jurnaliste au schimbat slujba de reporter pe una din sectorul administrativ, sau au renuntat la profesie definitiv.

Farida Nekzad  este una dintre jurnalistele care a luptat pe pozitie fara sa dea nici un pas inapoi. Jurnalista veterana, nascuta in Afghanistan, Nekzad a lucrat ca reporter, editor, producator si instructor vreme de 10 ani, si a ajutat la antrenarea a aproape 200 de tinere jurnaliste. In 2008, a fost onorata de Fundatia Internationala a Femeilor din Media cu Premiul pentru curaj in jurnalism, pentru munca depusa.

"A fost visul meu sa lucrez ca jurnalist," a spus Nekzad. "In Afghanistan, femeile au fost intotdeauna victime. Am considerat ca trebuie sa discutam despre femei, violenta, drepturile oamenilor si drepturile femeilor"[17].

Nezkad a fost amenintata si hartuita in mod repetatde catre extremistii talibani. Unul dintre cele mai dramatice momente a fost o rapire esuata, in anul 2003. Nezkad lucra la un raport despre talibani si dictatori, menit sa serveasca la procesul pentru crimele acestora, dupa ce Afghanistanul s-a alaturat Tribunalului Penal International.

A doua zi, dupa ce a primit o amenintare de la un oficial inalt al guvernului, un sofer de taxi angajat de ea i-a spus sa renunte la acel raport. Cand aceasta a refuzat, soferul a incercat sa o rapeasca, iar Nezkad a fost nevoita sa sara din taxiul aflat in mers, pentru a scapa. Insangerata si zdruncinata, s-a adunat si a mers la ora de instructaj pentru tinerele femei jurnaliste, pe care o avea programata. "Nu le-am spus ce s-a intamplat; le-am spus doar ca am cazut", a spus Nezkad, "nu am vrut sa le descurajez".

Fundatia Internationala a Femeilor din Media a declarat ca Nekzad a primit premiul pentru curaj in jurnalism nu doar pentru munca sa, ci si pentru exemplul pe care il da altora. 

Nekzad este una dintre fondatoarele ziarului independent Pajhwok Afghan News, dar si-a dat demisia, pentru a pune bazele unui centru media pentru femeile afgane. Spera ca acest centru sa fie un loc in care sa instruiasca si sa promoveze progresul femeilor afgane in acest domeniu. Insa munca ei merge dincolo de pasiune in promovarea femeilor jurnalist si in atragerea atentiei asupra problemelor ce afecteaza femeile.

"Femeile nu au putere egala in lumea jurnalismului a spus Jane Ransom, directorul executiv al fundatiei. "Stim din cercetari si din informatiile statistice ca suntem inca vazute ca fiind la un nivel diferit a continuat aceasta. "Nezkad mi-a spus povesti despre fete de 13 ani, schimbate pe caini. A spus ca aceasta este o problema fara nume , a declarat Ransom.

In tot acest timp isi continua lupta impotriva discriminarii feminine, denuntand catering-ul de minore de 11-12 ani catre barbati varstnici, si tratamentul abuziv la care sunt supuse acestea. Este de necrezut presiunea psihica la care a fost supusa. A fost nevoita sa-si conduca pe ultimul drum colege jurnaliste care, pana si intr-o societate post-talibana "indraznisera prea mult , facand dezvaluiri catre presa internationala, dezvaluiri care le-au condamnat ulterior la moarte.

Este incredibila asprimea cu care societatea islamica (si nu numai) sanctioneaza inca - si incearca prompt sa inabuse - vocile care reclama egalitatea in drepturi pentru femei: un alt jurnalist afgan, Perwiz Kambaksh, a fost arestat in 2007 sub acuzatia de a fi descarcat de pe internet materiale legate de rolul femeii in societatea islamica, material ce este considerat blasfemie din punctul de vedere al islamismului radical. Studentul jurnalist la universitatea din Balkh- oras antic pe tarmurile fluviului Amu Darya (Oxus), odinioara o cetate islamica linistita si toleranta, bogata in temple budiste si zoroastriene, ba chiar si o catedrala nestoriana, cu o comunitate variata traind in armonie - este condamnat dupa o deliberare rapida la moarte.

Doar mai tarziu, in urma apelului si eforturilor facute de fratele sau, Yaqub Ibrahimi, la randul sau jurnalist de profesie, care a denuntat falsele acuzatii si a cerut sprijinul comunitatii internationale, pedeapsa tanarului reporter a fost redusa la 20 de ani de inchisoare.

In Iran, Esha Momeni, studenta a universitatii din Northridge California, si activista pentru drepturile femeii, aflata in Iran pentru o serie de interviuri si documentare cu membrii Campaniei pentru Egalitatea Femeii din Teheran, a fost arestata de politia rutiera - care insa a escortat-o apoi acasa, perchezitionand apartamentul si confiscandu-i computerul; precum si orice inregistrare pentru teza asupra miscarii de emancipare a femeilor iraniene. Momentan este retinuta, spre disperarea parintilor si colaboratorilor care nu mai au nici o veste despre ea, cu scuza "investigatie in curs"- in inchisoarea Evin , institutie de o sumbra reputatie.

Dar exemplele negative nu se termina aici. Carlotta Gall este o corepondenta de razboi veterana, aflata in Kabul, ce raporteaza ziarului The New York Times despre Afghanistan si vestul Pakistanului. In decembrie 2006, aceasta a fost batuta in camera sa de hotel din Quetta, Pakistan, de cativa barbati carora nu li s-a stabilit identitatea. Computerul sau, notitele si telefonul mobil au fost luate, iar Gall a fost lasata cu vanatai pe fata si maini, un ochi umflat si un genunchi luxat. Fotograful cu care lucra, Akhtar Soomri, a fost si el privat de echipamentul sau si a fost retinut pentru scurta vreme.

Libertatea presei, pentru femei sau barbati, este o cerere dificila intr-o tara precum Afghanistan. In afara catorva orase mari, in restul tarii viata a ramas blocata pe traditii vechi, cu dictatori si talibani ce au izbutit sa detina controlul asupra armatei si politiei locale.

CONCLUZII

Conform Comitetului de Protectie a Jurnalistilor, numai in 2008, cel putin trei corespondenti straini si doi reporteri locali au fost rapiti numai in Afghanistan. Situatia nu este mai incurajatoare in alte zone de conflict cum ar fi Irak, Pakistan sau Coreea de Nord, in primele luni ale lui 2009, a existat un deces confirmat si alte cinci neconfirmate ale unor jurnalisti in aceste zone de conflict.

"Legea tacerii" se manifesta si in zone relativ calme in care persista insa orientarile extremiste si traditionaliste cum ar fi Iranul. In fata amenintarilor multe jurnaliste cedeaza, dar multe continua lupta, refuza sa taca, manifestand un curaj demn de respect.

Consideram ca exemplele prezentate mai sus sunt argumente puternice in slujba ideii de egalitate intre sexe, cel putin in ceea ce priveste exercitarea meseriei de reporter in zone fierbinti. Jurnalistele prezentate au aratat ca femeile nu sunt numai victime sau accesorii sexuale, subiect desuet al stirii, ea poate fi insasi stirea, ea culege stirea, o prelucreaza si o lanseaza publicului, este reporter si subiect al reportajului in acelasi timp.

Cuprins

Argument

Florence Aubenas-bibliografiepag. 1

O ziarista specializata in zone de conflict..pag. 1

Cinci luni de cosmar..pag. 2

Disparitie.pag. 3

Caseta video din data de 1 martie 2005pag. 3

Sustinere..pag. 4

Eliberarepag. 4

Reactiipag. 6

Multumiri pentru Romania.pag. 7

Dilema jurnalistei franceze.pag. 7

Roxana Saberipag. 10

Laura Ling si Euna Lee.pag. 12

Farida Nekzadpag. 14

Concluzii..pag. 17

Bibliografie