PROFESIILE DIN DOMENIUL MASS-MEDIA

PROFESIILE DIN DOMENIUL MASS-MEDIA

Daca meseria cea mai cunoscuta din domeniul mass-media este, incontestabil, aceea de jurnalist, pentru ca este cea mai vizibila, nu trebuie neglijati ceilalti profesionisti, cu competente si activitati foarte diverse, care intervin de-a lungul procesului de realizare si apoi de difuzare a produselor mediatice. in ultimele doua decenii ale secolului nostru, acest proces de concepere si de producere a mass-media a cunoscut o serie de transformari datorate introducerii informaticii in ansamblul procesului de productie, mai ales in intreprinderile de presa. Acest fapt a condus la o tehnicizare sporita a activitatii ziaristului, care trebuie de acum inainte sa stie sa foloseasca un ordinator si programele birotice standard (prelucrare de text, tabelare si programe de punere in pagina). Din 1993/1995, difuzarea telematicii si a tehnicilor multimedia in intreprinderile mediatice, mai ales prin intermediul retelei internet, provoaca in acelasi timp o evolutie a practicilor jurnalistice si o transformare a ofertei de informatie a mediilor de difuzare in masa.

Redactarea

Fie ca este redactor in presa scrisa, in audiovizual sau in domeniul telematicii, fie ca este cameraman sau fotograf, ziaristul utilizeaza proceduri comune de-a lungul celor trei etape care ii caracterizeaza demersul profesional: colectarea, selectia si prelucrarea informatiei. Pe parcursul acestor etape, el intra in relatie cu alti profesionisti din domeniul informatiei si comunicarii.

Jurnalistul se informeaza: sursele informatiei jurnalistice

Agentiile de informatii

Agentia de informatii este definita ca o intreprindere comerciala av^nd drept scop cautarea si apoi distribuirea de informatii, oricare ar fi forma acestora (texte, reportaje, fotografii, benzi sonore, filme video sau dosare de presa si toate celelalte elemente ce presupun o redactare), fie unor intreprinderi insarcinate cu difuzarea lor, fie unor organisme particulare. Agentiile de informatii au deci ca obiectiv si misiune cautarea, colectarea si redactarea stirilor, pe care le centralizeaza pentru a le oferi si transmite - in modul cel mai rapid posibil si in schimbul unei plati - intreprinderilor abonate. Calitatea asteptata de la serviciile unei agentii de informatii, si in special de la acelea ale unei agentii de presa (in legatura cu transmiterea de texte) sunt rapiditatea, exactitatea si obiectivitatea. Mass-media cliente le utilizeaza dupa dorinta pentru publicatiile sau emisiunile lor.

Agentiile mondiale de informatii - de exemplu France Presse - dispun de o putere considerabila in ansamblul sistemului mediatic deoarece constituie furnizorii dominanti. Ele sunt angrosisti ai informatiei. Cea mai mare parte a marilor institutii de presa sunt abonate la cel putin o agentie de presa pentru serviciile sale de text si fotografie si la agentii audiovizuale (sunet, imagini fixe, imagini animate sonorizate) pentru mijloacele de informare audiovi­zuale. Unele organe de presa reiau intocmai depesele sau sintezele furnizate de agentii.

in munca unei agentii se disting doua mari faze : productia si difuzarea. Productia cores­punde celor doua etape de colectare si de prelucrare a informatiei in desk. Acesta este serviciul central de redactare al agentiei care primeste totalitatea informatiilor de proveniente diferite, le prelucreaza si le difuzeaza. Difuzarea este circulatia permanenta a informatiilor de la desk spre abonati. Ea poate lua doua forme complementare: fluxul continuu (telex sau terminal informatic) si furnizarea la cerere (banci de date, cumparare ocazionala dupa "catalog").

> Colectarea de informatii

La acest nivel, gasim doua grupuri de surse: reteaua de corespondenti si celelalte surse.

Reteaua corespondentilor este formata din jurnalistii care urmaresc actualitatea din locurile in care sunt instalati, supravegheaza evenimentele si le transmit in orice moment. Ei se depla­seaza prin tara sau regiunea respectiva, dar sunt in acelasi timp abonati la agentia ei nationala, citesc ziarele, urmaresc radioul si televiziunea. Aflati in interiorul acestei mase de informatii, ei aleg evenimentele care li se par a fi cele mai interesante si scriu pe baza lor o "stire".

Celelalte surse desemneaza un ansamblu vast de intreprinderi, de administratii, de mijloace de informare, de profesionisti sau de asociatii care produc informatie si sunt in pozitia de a o adresa agentiilor. De exemplu, este prevazut un concert: organizatorul spectacolului va adresa informatia, sub forma unui dosar de presa, agentiilor de informatii si unor mijloace de informare. Agentiile vor difuza aceasta informatie care va putea astfel sa ajunga la toate mijloacele de informare franceze; la randul lor, acestea vor putea sa o transmita propriului public. De altfel, toate marile agentii sunt abonate unele la altele, fapt care le permite sa verifice si sa modifice munca propriilor informatori, chiar sa le semnaleze corespondentilor dintr-un anumit loc un fapt si sa le ceara sa il urmareasca pentru a obtine precizari. Este deci exact situatia angrosistului redistribuitor. Informatia este, pe de o parte, cautata si stransa, dar pe de alta parte este si primita in mod direct

> Prelucrarea (productia)

Informatia stransa este deci trimisa la desk. Desk-ul este inima unei agentii de presa, locul prin care trec toate informatiile. Joaca, intr-un fel, rolul unei "palnii": primeste totul si este singurul care redifuzeaza. Munca ziaristilor din desk consta at^t in verificarea informatiei, c^t si in rescrierea ei astfel incat sa devina lizibila si conforma cu canoanele redactarii stirilor de agentie.

Redactarea stirilor de agentie raspunde, intr-adevar, unor reguli codificate care permit astfel o lectura rapida si o utilizare eficienta a lor de catre clienti. Stirea, ca orice text de informare, trebuie sa fie clara si simpla, concisa si precisa. Evenimentul relatat este descris prin intermediul raspunsului la cinci intrebari: Cine? Ce? Cand? Unde? De ce si cum? Aceasta regula, numita si regula lui Quintilian, mare retor roman (30-100 i.Hr.), mai este cunoscuta sub forma sa anglo-saxona: 5 W (Who; What; When; Where; Why). Aceste elemente de informare trebuie sa figureze in primele doua paragrafe ale textului stirii, numite in "jargonul" agentiilor de presa lead si sublead. Informatiile sunt apoi prezentate in ordinea descrescatoare a importantei lor (plan numit in "piramida rasturnata"). Jurnalistii cauta sa fie c^t mai neutri.

Jurnalismul de agentie este deci un tip special de jurnalism: cere o mare precizie, un important simt al sintezei si competente lingvistice deosebite. Majoritatea ziaristilor din agentiile de presa stapanesc cel putin doua limbi straine, uneori chiar trei. Engleza este,

bineinteles, obligatorie; spaniola este deseori ceruta, la fel unele limbi straine putin studiate in Franta, precum araba, rusa, chineza sau japoneza.

Pe de alta parte, in agentie, constrangerea temporala este foarte importanta. Clientul este grabit, mai ales daca este vorba despre o institutie de presa. Viteza este una dintre mizele concurentei, ca si cautarea faptului important: urmarirea asa-numitului scoop, adica a unei informatii originale colectate inaintea celorlalti. Toata infrastructura tehnica a agentiilor este orientata spre acest obiectiv al rapiditatii: rapiditate de culegere a informatiei (de unde importanta retelei de corespondenti), rapiditate a prelucrarii informatiei (de unde o codificare riguroasa a informatiei in diferitele etape ale parcursului ei) si rapiditate de transmitere, de unde o modernizare tehnologica permanenta (telecomunicatii prin satelit, informatica etc).

> Difuzarea

O data efectuata aceasta munca de control si de rescriere, stirea este difuzata prin reteaua agentiei pe adresa clientilor. }inand cont de marea diversitate a informatiilor prelucrate si a clientilor vizati, agentia propune servicii diferentiate numite "fluxuri": international, gene­ral, sport, features etc. Fiecare abonat primeste stirile difuzate de serviciul la care s-a abonat -adica articolele redactate in desk - si este liber sa le utilizeze dupa cum gaseste de cuviinta. Liberul drept de folosire este inclus in pretul abonamentului. Daca este vorba despre o institutie de presa, ea este chiar autorizata sa reproduca stirea ca atare, cu singura conditie de a a cita numele agentiei emitatoare. Daca foloseste stirea in scopul redactarii unui articol pentru ziarul sau sau o secventa informativa pentru un jurnal radio sau de televiziune, nu este obligata sa citeze sursa. Majoritatea intreprinderilor mediatice, si in special mass-media nationale (presa scrisa si radioteleviziune) sunt cel mai adesea abonate la mai multe agentii de presa, ceea ce le permite sa aiba surse diverse de aprovizionare. intreprinderile sau aparatul administrativ abonate la agentiile generaliste folosesc informatia mai degraba in scopuri interne.

Toate informatiile colectate si prelucrate de agentie sunt pastrate si stocate in banci de date care contin text si imagini. Acestea sunt administrate de programe informatice de arhivare care permit prelucrarea informatiilor la inregistrare si la cautarea retrospectiva. Aceste memorii sunt disponibile pe baza de abonament si constituie un alt mod de acces -oferit la cerere - la informatiile agentiilor. Constituirea de banci de date (texte sau imagini) permite pastrarea patrimoniului intreprinderii si mentinerea lui la dispozitia doritorilor chiar mult timp dupa petrecerea evenimentului. Arhivele agentiilor devin astfel surse importante de documentare care sunt exploatate pe scara larga, ca atare, de catre mass-media. Aceste banci de date sunt accesibile prin retelele telematice¹ (minitel si internet) sau pe CD-ROM, permanent actualizate.

Agentiile sunt principalii furnizori de informatie ai mass-media. Orice eveniment despre care agentiile decid sa nu vorbeasca are putine sanse sa atinga o oarecare notorietate. Agentiile sunt de fapt un prim nivel de filtrare a informatiilor, de selectie a evenimentelor. Ele joaca, de asemenea, un rol foarte important in mondializarea fluxurilor de informatie, tinand cont de necesitatea ca ele sa colecteze informatia din intreaga lume si, eventual, sa o redifuzeze unor clienti rasp^nditi pe toata suprafata globului.

Agentiile sunt de fapt organizate ca niste intreprinderi in retea care recurg la toate resursele tehnice ale telecomunicatiilor si ale prelucrarii informatice a textelor si a imaginilor. Redactiile si desk-ul sunt echipate cu sisteme redactionale informatice, legate intre ele prin retele diversificate de telecomunicatii (cabluri, unde hertziene, sateliti) care trimit informatiile dinspre corespondenti spre desk, dar si dinspre desk spre clienti. Telexul, sistem tehnic de transmitere de text la distanta derivat din telegraf, este practic abandonat astazi in favoarea

Pentru AFP: servicii minitel: 3617 AFP, 3623 AFPDOC; site internet: https://www. afp.com

transmisiei digitale prin retea. Abonatul primeste informatiile pe terminalul informatic propriu si are posibilitatea fie de a le consulta in totalitate, fie de a nu le consulta decat pe cele care il intereseaza, gratie unor proceduri specifice de triere si de cautare.

Sursele institutionale

Aceste surse institutionale sunt producatori de informatie, pusa la dispozitie in doua moduri. intreprinderi, administratii si organizatii de orice natura produc informatii despre activitatea lor special pentru jurnalisti. Alaturi de acestea, exista un intreg ansamblu de organizatii care sunt de fapt resurse documentare, servicii sau intreprinderi ce trateaza informatia deja publicata pentru a o pastra si a o pune la dispozitia oricarui utilizator.

> intreprinderi, administratii si organizatii

Este vorba aici despre ansamblul de actori ai vietii economice, politice, sociale si culturale: intreprinderi, administratie, guvern, sindicate, asociatii la toate nivelurile - in primul rand national, dar si international. Aceste institutii si organizatii sunt, in calitatea lor de prota­gonisti ai vietii nationale si internationale, producatori de informatie. Putem cita aici comunicate ale Consiliului de Ministri sau diferitele editii ale Monitorului Oficial (legi si decrete, dar si rapoarte ale Adunarii Nationale), care sunt produse informative ale guvernului. Conferintele de presa, publicatiile statistice si alte elemente de informare despre activitatea unei intreprinderi, despre proiectele sale, situatia sa economica, financiara sau sociala sunt produse cu valoare de informatie, chiar evenimente.

Astfel, la originea informatiei, a evenimentului, alaturi de agentiile de presa, se gasesc profesionisti ai informarii si comunicarii, intermediari intre anumite evenimente si presa. Acesti profesionisti sunt atasatii de presa, specialistii in relatii publice si consilierii in comunicare, numiti de obicei profesionisti ai comunicarii. Ei administreaza informatia pe care intreprinderile si organizatiile doresc sa o faca publica prin mijlocirea presei. Acesti intermediari dispun de o putere care nu este de neglijat in calitatea lor de releu de informatii intre organizatia pentru care lucreaza si jurnalisti. Aceasta putere este cu atat mai mare cu cat intreprinderea respectiva este si un difuzor de publicitate, cumpar^nd spatii in presa pentru a insera reclame.

> Serviciile de documentare si bancile de date

Pentru a-si duce munca la bun sfarsit, atat in stadiul colectarii, cat si in acela al redactarii sau al verificarii informatiei, jurnalistul foloseste resursele documentare ale unui intreg ansamblu de institutii, incepand cu serviciul de documentare al intreprinderii sale. Obiectivul serviciilor de documentare este constituirea unor colectii de documente si informatii, actualizate in mod constant. Produsele sunt diverse. Alaturi de colectiile de lucrari si periodice sau de informatii pe orice alt suport (discuri, casete, fotografii), se gasesc produse concepute ca niste dosare documentare, realizate in general pornind de la presa scrisa si mai ales de la bancile de date de orice natura: referinte bibliografice, date statistice, text integral al unor fonduri documen­tare variate, inclusiv al continutului presei.

Carnetul de adrese

Daca doreste o informatie diferita de cea furnizata de agentii, de serviciile de comunicare si cele de documentare, jurnalistul este obligat sa consulte alte surse, sa realizeze o ancheta complementara interogand alte institutii, citind studii economice generale, consultand dosare documentare despre sectorul studiat si intalnind alti interlocutori, alti informatori.

Este vorba despre legaturile personale pe care jurnalistul le realizeaza in diverse medii. Ele constituie o retea de relatii, de surse complementare liber alese in functie de diferite criterii: eficacitate in termeni de informatie (interlocutor competent), eficacitate in termeni de pozitionare (intermediar pertinent pentru a obtine o intrevedere sau o intalnire), criterii

mai personale (legaturi de prietenie, studentie comuna etc). Aceste persoane-surse contactate in functie de rolul sau de statutul lor pot confirma sau infirma un fapt sau o informatie. incrucisarea acestor surse diverse (agentii, institutii, persoane) este ceea ce confera credibi­litate informatiilor difuzate. Sarcina de a verifica informatia este o obligatie pentru jurnalistii de agentie.

in realizarea carnetului sau de adrese, jurnalistul trebuie sa trieze si sa organizeze aceste informatii in functie de trei criterii: utilitate, originalitate si eficacitate. Sunt rare sursele care corespund in acelasi timp celor trei criterii, de unde si combinarea lor. Aceasta organizare este fundamentala deoarece, contrar unei idei foarte raspandite, jurnalistul petrece mai mult timp pe scaun decat pe drum: el foloseste la birou surse scrise, se foloseste mult de telefon, de fax sau de posta electronica.

in fine, carnetul de adrese al jurnalistului este un element component al competentei si experientei sale. El reprezinta o parte a capitalului sau profesional - fara indoiala - la fel de important, iar uneori chiar mai important decat competenta sa strict redactionala si analitica.

Prezenta pe teren

Jurnalistul primeste enorm de multe informatii prin sistemul surselor de informatie si nu trebuie neaparat sa faca el insusi multe cercetari. De aceea, se vorbeste frecvent despre jurnalismul institutional pentru a pune in evidenta aceasta importanta a surselor - agentii de presa, dar si intreprinderi, administratii si organizatii de orice natura - care produc at^t evenimente (premiera unui film, prezentarea unui nou vehicul), c^t si informatiile despre aceste evenimente.

Bineinteles, jurnalistul merge si pe teren, dar de obicei prezenta sa acolo nu este intamplatoare. De fapt, mai mult de 90% din evenimentele relatate de presa sunt evenimente prevazute, despre care jurnalistii stiu datorita agendelor realizate atat de agentiile de presa, cat si de serviciile de documentare ale ziarelor. Prezenta lor pe teren este motivata mai ales de necesitatea de a strange informatii complementare de prima mana, de a-si putea indeplini functia de martor, de observator. Aceasta le permite reporterilor sa adune elemente de ilustrare a evenimentului (fotografii, filme sau inregistrari audio). Foarte frecvent se afla pe teren asa-numitii jurnalisti "de investigare" care, pentru anchetele lor, au nevoie sa vada locurile, sa ii intalneasca pe actorii evenimentelor.

Jurnalistul alege: selectia informatiei

Ansamblul de informatii care sosesc fie de la agentii, fie de la toate celelalte surse de informare sunt repartizate intre jurnalisti in functie de specialitatea lor tematica. Redactiile institutiilor de presa sunt structurate in servicii mari ce corespund, in cotidienele de informare generala si politica, marilor rubrici sub care sunt organizate continuturile. Pornind de la lectura stirilor de agentie, de la sistematizarea corespondentei sale (in care se gasesc, printre altele, dosare sau comunicate de presa), de la citirea celorlalte ziare de informare generala sau specializata franceze si straine, de la urmarirea posturilor de radio si de televiziune si, bineinteles, de la ceea ce deduce din prezenta sa la locul evenimentului, fiecare ziarist va retine un anumite numar de fapte, de informatii.

Cum sa alegi?

Nu orice fapt este demn de o relatare, dar trebuie stiut ca orice fapt nerelatat risca sa nu i se recunoasca existenta. Selectarea informatiilor este un proces complex, care implica toti jurnalistii unei redactii si care se face pe etape.

Fiecare jurnalist participa la selectie. Fiecare alege in cadrul serviciului sau, la nivelul sau de specialitate, deoarece cunoaste domeniul si poate deci aprecia valoarea relativa a

evenimentului (noutate, continuitate, redundanta, comparatie etc). Apoi, fiecare sef de serviciu judeca in raport cu activitatea generala a serviciului sau, respectand "frontierele" dintre servicii, orientarea ziarului si masura in care el insusi cunoaste domeniul. in fine, hotararile definitive sunt luate in cadrul sedintei de redactie si de catre redactorii-sefi.

Organigrama simplificata a unei redactii de presa

Sa relatezi fapte semnificative, interesante Cum sa rationalizezi aceste criterii de apreciere care sunt de fapt total subiective? Cititorul, ascultatorul sau telespectatorul se simt preocupati de ceea ce ii afecteaza, de ceea ce le este apropiat, indiferent din ce motiv. Noutatea, faptele care ies din norma, originalitatea, caracterul dramatic sau insolit ii atrag la fel de mult ca si notorietatea actorilor. Cercetatorii din domeniul comunicarii au putut delimita, pornind de la analiza de continut a presei, categorii de informatie care permit o mai buna intelegere a alegerii jurnalistilor si care se bazeaza pe conceptul global de "proximitate".

Este vorba mai intai despre proximitatea geografica, care corespunde circumscrierii acelui spatiu geografic reprezentat de zona de difuzare a produsului mediatic. Este de fapt un criteriu teritorial: de la spatiul cel mai intins si mai indepartat la spatiul cel mai restrans si mai apropiat. Expresia "mort pe kilometru" este o ilustrare a acestei notiuni de proximitate geografica: cu cat evenimenul s-a desfasurat mai aproape, cu atat trebuie sa implice mai putine persoane sau, cu cat evenimentul se petrece mai departe, cu atat trebuie sa implice mai multe persoane pentru a avea o "sansa" sa fie relatat in presa. 1 000 de morti la 10 000 de kilometri sunt mai putin importanti decat 100 de morti la 1 000 de kilometri si inca mai putin importanti decat un mort la un kilometru.

Conceptul de proximitate psihoafectiva priveste ceea ce este de ordin emotional, viata, moartea, dragostea, banii. Proximitatea temporala corespunde insesi notiunii de stire, insem­n^nd raportul cu momentul, cu noutatea. Proximitatea socioprofesionala si socioculturala priveste conditia sociala, profesia, cultura, mediul social al cititorului, ascultatorului, telespectatorului. Proximitatea politicoideologica trimite la angajamentele politice ale indi­vizilor aflati in vizorul presei politice.

Nu trebuie neglijata, in fine, viata cotidiana cu nevoile sale diverse, adesea foarte practice si concrete, de care se ocupa informatia de serviciu public.

In perceperea evenimentelor si a interesului pe care il vor suscita exista, bineinteles, o parte de intuitie, de irational: ea este legata de experienta personala a jurnalistului. Trebuie insa luata in considerare si identitatea publicatiei, si imaginea pe care fiecare mijloc de informare si-o face despre publicul sau. Regasim aici legatura public-continut care permite fiecarei institutii de presa sa isi defineasca linia redactionala cunoscandu-si publicul. Fiecare institutie isi are propria grila de lectura a actualitatii si felul sau de a o prezenta cititorilor, ascultatorilor sau telespectatorilor.

Jurnalistii din fiecare serviciu al redactiei se reunesc cu totii in jurul sefului de serviciu si hotarasc in colectiv ce trebuie retinut. Munca de cautare a informatiei complementare, de redactare (reportaj, interviu) poate incepe. in aceasta faza de pregatire se primesc stirile de agentie, se utilizeaza documentatia complementara cautata in exterior sau primita direct si/sau extrasa din resursele documentare ale ziarului, ale serviciului sau ale jurnalistului. Fiecare serviciu isi compune astfel meniul, adica faptele pe care le va trata si modul in care le va prezenta. Sefii de serviciu sunt aceia care vor merge sa propuna si sa apere aceste "meniuri" la conferinta de redactie. Fiecare serviciu a pregatit deci conferinta si, in majoritatea cazurilor, a inceput chiar pregatirea articolelor cu girul sefului de serviciu si tinand cont de macheta si de spatiul afectat in general rubricilor.

Repartizarea jurnalistilor din redactia ziarului Le Monde

Sedinja de redactie

Animata de responsabilul de redactie (director de redactie, redactor-sef), ea este un loc de dezbatere, de pregatire in comun, de arbitraj si de luare de decizii. ii reuneste pe sefii de servicii (servicii redactionale, dar si secretariat de redactie si serviciu de documentare) care transmit si argumenteaza propunerile redactorilor lor.

in functie de actualitate, sedinta de redactie hotaraste selectia si ierarhizarea informatiilor. Ea are drept obiectiv sa decida despre ce va vorbi ziarul si modul in care subiectele vor fi distribuite in ziar, cu alte cuvinte ordonarea stirilor in functie de importanta - ordonare care influenteaza tipul de articol ce va fi scris. Aceasta ierarhie a informatiilor se manifesta in doua moduri: dimensiunea articolului si locul ocupat in ziar (in special semnalarea lui sau nu pe prima pagina ori in deschiderea jurnalelor audiovizuale). O ierarhie si mai rafinata este data de asezarea in pagina si de marimea tirajului. Reamintim ca in sedinta de redactie se hotaraste modul de distribuire a marilor mase de text si a articolelor principale, apoi fiecare serviciu isi decide ierarhia complementara, dar secretarul de redactie este acela care da articolului forma finala.

Discutiile despre evenimentele care vor fi retinute si despre modul in care vor fi tratate tin cont de spatiile disponibile si de repartizarea lor intre servicii. De aceea, secretarul de

redactie schiteaza o prima macheta care nu cuprinde decat spatiile deja retinute (mare si mica publicitate, rubrici de utilitare), facand astfel vizibil spatiul care ramane disponibil. Jurnalistul lucreaza de fapt intr-un context de penurie de spatiu redactional, atat in presa scrisa, cat si in cea audiovizuala, desi suprafata de hartie oferita este mai mult mai mare decat spatiul de emisie. in redactia institutiilor din audiovizual va trebui sa se decida modul in care vor fi alternate textele citite de prezentator si alte materiale: reportaje, interviuri (in direct din platou sau inregistrate), interventii ale corespondentilor etc. Toate aceste conduc prin urmare la alcatuirea "meniului" (in presa scrisa) - sau a desfasuratorului (in radio si televiziune) -care le va servi drept ghid atat redactorilor, cat si celor care fac macheta si secretarilor de redactie pentru organizarea finala a articolelor.

Tot in sedinta de redactie se decide programarea numarului respectiv (orele limita la care se predau articolele in functie de ora prevazuta pentru inchiderea editiei). Constrangerea legata de timpul de productie este foarte puternica in presa scrisa; audiovizualul o resimte mai putin deoarece este mai axat pe spontaneitate.

in cadrul sedintei se face apoi un examen critic al editiei precedente prin comparatie cu alte institutii de presa, dar si prin prisma analizei critice a fiecarui serviciu asupra numarului in ansamblu. Jurnalistii fac si previziuni pentru editiile urmatoare, pe baza agendelor de evenimente previzibile. Aceasta previziune permite adaptarea pe termen mai lung sau mai scurt a strategiilor redactionale: se hotaraste realizarea unor anchete sau reportaje, modul in care se va asigura informarea cu privire la un anumit eveniment etc.

intors in departamentul sau, seful de serviciu prezinta hotararile luate si joaca rolul de mediator intre redactori, aplic^nd criteriile de selectie si ierarhizare, cu o marja mai mica sau mai mare de interpretare, in functie de publicatie si de constrangerile actualitatii. Aceasta se traduce in mod concret prin confirmari sau cereri de modificare a anumitor puncte (alegere a evenimentelor, dar si a marimii articolelor) si noi operatii care trebuie lansate: interviuri, reportaje, aprofundare a informatiilor, schimbarea unghiului de abordare etc.

Observam deci ca autonomia redactorului este relativ scazuta: el are capacitatea de a face propuneri pornind de la propriile criterii de selectie (legate de competenta si de notorietatea sa), dar nu este sigur ca va influenta decizia finala. Dispune insa de o autonomie de orga­nizare destul de mare (strangere de informatii, control, redactare) in limita respectarii celor mai importante doua constrangeri: timpul si spatiul. Trebuie insistat asupra constrangerilor ce apasa asupra activitatii jurnalistice. Constrangerea majora este aceea a fluxului permanent al actualitatii. Realizarea din punct de vedere material a ziarelor implica insa si o constrangere temporala, mai ales in presa scrisa, tinand cont de complexitatea procedurilor pe care le necesita imprimarea unui ziar. Nici o hotarare redactionala nu poate fi luata fara sa se tina seama de macheta, adica de suportul material si de constrangerile tehnice. Ora limita de predare a articolului (inchiderea editiei) trebuie respectata. Calitatea unui jurnalist, in afara de calitatile sale de investigator si redactor, consta si in respectarea constrangerilor de timp si de spatiu: el trebuie sa predea la timp un text care sa corespunda dimensiunii autorizate.

Jurnalistul scrie, verifica, aprofundeaza

Dupa sedinta de redactie, care de cele mai multe ori confirma alegerile facute de diversele servicii, munca de redactare continua. Jurnalistul scrie, dar cauta in continuare elemente de informatie si, mai ales, face o munca de verificare si de aprofundare, valorificand elemente originale de informatie sau tratand problema sub un unghi mai personal, mergand chiar la fata locului sau obtinand o intrevedere in exclusivitate. Prin verificarea informatiilor se urmareste sa se confere credibilitate informatiei, si, prin extensie, institutiei de presa. Pentru a realiza aceasta munca, jurnalistul este echipat cu un dispozitiv tehnic: sistemul redactional.

Caracteristicile informatiei jurnalistice

Ansamblul raspunsurilor la cele cinci intrebari ale "regulii lui Quintilian": cine? ce? unde? cand? de ce? constituie elementele fundamentale necesare pentru intelegerea unui enunt informativ, indiferent de evenimentul la care se raporteaza si de natura informatiei transmise. Aceste particularitati reclama calitatile asteptate de la orice text jurnalistic: precizia, claritatea, concizia, veridicitatea (care impune verificarea) si inteligibilitatea. Aceste calitati sunt cerute pentru enuntarea oricarui tip de mesaj-suport al unei comunicari care face apel la intelegerea altcuiva.

Genurile jurnalistice

Articolele scrise sunt de genuri diferite, ceea ce le permite cititorilor sa beneficieze de o mare varietate de enunturi iar jurnalistului sa aleaga forma narativa cea mai potrivita evenimentului despre care trebuie sa scrie. Aceste tipuri de articole pot fi grupate in cinci categorii².

> Informatia bruta

Articole pur informative, relativ scurte, care au drept obiectiv o informare rapida despre eveniment si se multumesc sa raspunda la cele cinci intrebari. Sunt folosite pentru evenimente de mai mica importanta. Au o structura apropiata de stirea de agentie. Acestea sunt: stirea scurta, nota in caseta, articolele de montaj si relatarea.

> Expunerile

Integram aici ansamblul articolelor redactate intr-un stil mai mult sau mai putin personalizat care "povestesc" evenimentele, de la faptul divers de cea mai mica importanta pana la catastrofa naturala de interes international. Forma de expunere cel mai des adoptata de ziaristi este reportajul, dar tot de aceasta categorie tin si portretul sau ecourile.

> Cercetarile

Informatia bruta si relatarea evenimentului sunt completate aici cu un intreg corpus de date care explica detaliile acestuia: date istorice, precizari despre persoanele implicate, amintirea unor fapte identice sau cu aceleasi implicatii, reflectie prospectiva etc. in aceasta perspectiva, unele cercetari sunt "decalate" in raport cu actualitatea iar ceea ce le transforma in eveniment este faptul ca dezvaluie informatiile respective. Arhetipul articolului de cercetare este ancheta, cea care corespunde cel mai bine, in Franta, definitiei articolului de investigatie. Este inclusa aici si o categorie mai vaga, analiza.

> Comentariul

Este vorba despre articole care, desi se supun unor imperative de informare (cu exceptia tabletelor polemice, poate), reflecta unele opinii mai personale (ale ziarului sau ale unui ziarist), comenteaza actualitatea, ofera piste de interpretare, difuzeaza un mod de gandire ce vizeaza sa suscite o reactie (de adeziune sau de respingere) din partea cititorului, oferindu-i in acelasi timp materie prima pentru propria sa reflectie. Ele sunt editorialul, cronica, tableta si, bineinteles, critica (literara, cinematografica, teatrala, muzicala).

> Declaratia exterioara

Reprezinta ansamblul de texte fie produse de redactie, fie, cel mai adesea, realizate in exteriorul ziarului si care permit sa se faca auzite si alte voci decat cele ale jurnalistilor. Cel mai cunoscut gen este interviul, deoarece permite, prin intermediul unei convorbiri, sa i se dea cuvantul unei persoane in legatura cu un subiect oarecare.

Mai pot fi citate aici posta redactiei, opiniile liber exprimate, revistele de presa si comunicatele.

Y. Agnes, J.-M. Croissandeau, Lire le journal, Paris, Lobbies, 1979.

Stire scurta : articol foarte scurt, fara titlu, ale carui prime cuvinte sunt adeseori scrise cu aldine pentru a servi ca repere semnificative. Raspunde celor cinci W intr-un singur paragraf de 5 pana la 10 randuri.

Editorial: articol de comentariu pur, este pus in valoare prin felul in care este cules si tiparit. Angajeaza publicatia, furnizand punctul de vedere al acesteia asupra unui eveni­ment. }ine de competenta unui ziarist specializat (editorialistul), a directorului de redactie sau a redactorului sef. Este scris pe un ton foarte personal.

Ancheta: ancheta demonstreaza (in timp ce reportajul arata) si se bazeaza pe o strategie de cercetare, o investigatie aprofundata care presupun precizie si simt critic. Redactarea ei necesita un important simt al sintezei, bune calitati de analiza si o scriitura excelenta.

Nota in caseta: articol scurt, dar alcatuit din mai multe paragrafe. Redactat intr-un stil neutru, are titlu. in general este incadrat de un chenar (caseta).

Portret: articol care contureaza personalitatea cuiva; poate fi ilustrat cu o fotografie sau un desen.

Reportaj : Povestirea unui eveniment. Jurnalistul este martorul care relateaza ce a vazut si, in acelasi timp, explica faptele la care a asistat. Tonul expunerii, stilul reflecta subiec­tivitatea jurnalistului.

Aceste diferite tipuri de productie jurnalistica pot, de altfel, sa constituie specializari profesionale in cadrul activitatii jurnalistice: reporter special, editorialist sau critic. De aceea vorbim despre meseriile jurnalismului, tocmai pentru a pune in valoare aceasta diversitate a modalitatilor de a exercita o profesie care tine de insasi diversitatea mijloacelor de informare, dar si de variatiile practicilor in functie de categoriile de articole produse.

Reporter special: jurnalist cu o experienta vasta, de notorietate, care are o cunoastere aprofundata a tuturor formelor si tehnicilor jurnalismului si este capabil sa asigure relatarea oricarui eveniment. Ocazional, i se poate cere sa conduca si sa coordoneze o echipa de reporteri.

Reporter-cameraman : jurnalist specializat in filmarea de imagini animate, capabil sa stranga, sa aprecieze si sa exploateze elemente de informatie audiovizuala. El trebuie sa combine capacitatile tehnice ale operatorului cameraman cu calitatile de initiativa si analiza ale reporterului. Raspunde de calitatea tehnica a imaginilor si, impreuna cu redactorul reporter, de continutul informativ al imaginilor despre subiectul in cauza.

Redactor polivalent sau detasat: un jurnalist detasat la agentia locala a unui ziar regional. Poate sa asigure nu numai activitati redactionale, ci si secretariat de redactie pentru pagina care tine de zona sa geografica. De asemenea, coordoneaza productiile jurnalistice ale corespondentilor locali.

Redactor-reporter: in audiovizual, crainic sau jurnalist care apare in fata camerei sau a microfonului si care nu are alta responsabilitate decat propria sa munca; trebuie sa rosteasca la microfon sau in fata camerei un text al carui autor este sau sa conceapa si sa realizeze reportaje si interviuri.

Fotoreporter: insarcinat in principal cu reportaje fotografice, cu alte cuvinte cu ilustrarea fotografica a publicatiei; poate, in anumite cazuri, sa asigure el insusi legenda imaginilor.

Secretar general de redactie: asigura coordonarea si legatura dintre diversele servicii redactionale, in functie de sarcinile date de redactorul-sef si/sau de directorul de redactie. Raspunde de productia si controlul realizarii ziarului impreuna cu secretariatul de redactie. il poate inlocui temporar pe redactorul-sef.

Particularitatile jurnalismului audiovizual

Daca, in general, redactorii din audiovizual lucreaza dupa modelul descris mai sus, exista totusi particularitati caracteristice acestui sector asupra carora este util sa insistam. Aspectul tehnic este mai important in audiovizual decat in presa scrisa. in audiovizual, pentru a realiza secventele sonore si pe cele filmate, jurnalistul recurge la instrumente tehnice de inregistrare si de montaj. Cand merge pe teren, fie ca este reporter la radio sau cameraman, manipuleaza el insusi sistemele de inregistrare.

Constrangerea temporala este, fara indoiala, mult mai mare, deoarece, daca spatiul este restrans in cadrul ziarelor, in audiovizual el este si mai restrans. Selectia va fi deci si mai drastica, numarul de subiecte abordate fiind cu mult inferior celui dintr-un cotidian (aproxi­mativ 15 subiecte fata de 150-200 de articole intr-un cotidian), iar timpul acordat difuzarii lor, foarte scurt (intre unu si cinci minute).

Trebuie de asemenea remarcat rolul si locul prezentatorului jurnalului. Acesta este adesea un jurnalist cu o pozitie ierarhica inalta (redactor-sef sau redactor-sef adjunct). El se implica in alegerea subiectelor, in stabilirea ordinii de abordare a acestora, lucreaza si la redactarea textelor propriu-zise, pentru ca el este cel care le citeste in direct.

Profesiile care pun in valoare informatia

Punerea in pagina si culegerea in presa

Ziaristul-redactor isi introduce textul pe terminalul sau pe calculatorul sau personal folosind un program de editare de text. Acest program contorizeaza numarul de semne (sau caractere : litere, cifre si spatii) la care jurnalistul are dreptul. Textul este apoi trimis, prin reteaua interna, la serviciul de paginare si apoi la fotoculegere. El intra astfel in zona de competenta a secretariatului de redactie, de fapt machetare - secretariat de redactie. Secretarii de redactie si machetatorii conlucreaza si folosesc instrumente comune: programele DTP (Desktop Publishing) si cele grafice. Sunt doua meserii apropiate, dar introducerea machetatorilor este relativ recenta in intreprinderile de presa, mai ales in presa cotidiana. De la o intreprindere la alta, rolurile se pot confunda (secretarul de redactie poate sa fie de fapt si machetator sau invers). Ei sunt considerati jurnalisti, la fel ca si redactorii.

Secretar de redactie si machetator

Secretarul de redactie este pivotul organizarii, administrarii informatiilor si punerii lor in pagina. Rolul lui este fundamental in presa cotidiana. Este vorba despre un jurnalist si nu despre un tehnician tipografic sau un profesionist in arte grafice. Are acelasi profil profesional ca si colegii sai de redactie si este tratat pe picior de egalitate cu ei.

Secretarul de redactie este responsabil de punerea in valoare a informatiei. in colaborare cu machetatorul, el cauta cea mai buna estetica posibila a paginii, combinata cu gradul maxim de lizibilitate. Se urmareste ghidarea cititorului in asa fel incat sa parcurga - daca nu sa citeasca - un spatiu cat mai mare posibil din ziar. Se speculeaza caracterele tipografice (literele): forma (caracter), marime (corp de litera) si stil (aldin, cursiv). Dispunerea textelor in pagina nu se face la intamplare: asezarea articolelor si a ilustratiilor, imbinarea lor, trimiterile din pagina intai in paginile interioare, fragmentarea articolelor pentru continuari dintr-o pagina in alta, alegerea paginilor (pare - impare) si pozitia in pagina (partea inferioara sau superioara, partea dreapta sau stanga). in acest context, secretarul de redactie participa la alegerea fotografiilor si are dreptul de a face aprecieri asupra textelor ilustratiilor. in acest

sens, lucreaza cu serviciul foto (fotografi si iconografi), hotaraste recadrarea imaginii si asezarea ei in pagina.

Secretarul de redactie administreaza paginarea globala a fiecarui numar si repartizarea ordonata a diferitelor elemente care compun o pagina : texte, titluri, ilustratii si publicitate. Calibrarea (calcularea numarului de semne si deci a suprafetelor) spatiilor disponibile este realizata in functie de linia grafica a ziarului. Nu trebuie uitat ca ziarul nu poate cuprinde decat o cantitate limitata de caractere. De aceea, secretarul de redactie poate hotari sa taie articole in caz de excedent de text si sa faca modificari de ultima ora in pagina intai (mai rar) sau pe ultima pagina pentru a insera o informatie importanta. El este insarcinat cu aplicarea deciziilor luate in sedinta de redactie in privinta asezarii articolelor si a ierarhizarii lor, respectand macheta. Este si redactor, deoarece adesea un secretar de redactie specializat redacteaza titlurile articolelor.

Secretarul de redactie este responsabil si cu controlul de calitate. El trebuie sa reciteasca si sa corecteze textele pentru a se asigura de calitatea lor ca forma si fond. Intervine, de asemenea, in procesul tipografic: asigura legatura intre redactare si tipar, trebuie sa contro­leze buna calitate a tiparirii si sa determine respectarea orarelor.

Machetatorul este responsabilul "artistic" al paginii: respectand vizualul (linia grafica, mai ales dispunerea coloanelor), el se ocupa de asamblarea elementelor care compun pagina -in special texte si ilustratii, ca si formele care li se dau acestora. Trebuie ca aceasta asamblare sa fie clara, astfel incat cititorul sa inteleaga care sunt diferitele articole, sa distinga intre publicitate si restul, sa faca usor legatura intre o ilustratie si textul care o insoteste. Si mai trebuie sa fie si atragatoare.

Reamintim ca identitatea vizuala a unui ziar este importanta, ca acesta este recunoscut de cititori datorita unui aspect constant, aspect ce se bazeaza pe format, dispunerea spatiilor (a coloanelor), linia grafica (familiile de caractere folosite cu diverse corpuri), prezenta sau absenta ilustratiilor, adica macheta. }inand cont de importanta acestui aspect formal, numeroase publicatii au facut apel la graficieni si la directori artistici pentru a modifica sau pentru a determina o evolutie a machetelor lor.

Machetatorul joaca un rol major in presa-magazin ilustrata. in acest caz, lucreaza sub conducerea unui director artistic care traseaza liniile mari ale fiecarui numar, intervine in procesul de alegere a fotografiilor si in asezarea lor in pagina etc. Toate revistele ilustrate, mai ales cele generaliste cu audienta importanta, fac apel la directori artistici. Efect al confruntarii cu televiziunea, de acum inainte imaginea este cea care stimuleaza vanzarea: coperta (amintim ca hotararile asupra primei pagini sunt luate cel mai adesea in cadrul sedintei de redactie), fotografiile din paginile interioare, variatiile policromie/alb-negru, formatul.

DTP - Desktop Publishing

Machetatorii si secretarii de redactie lucreaza si ei pe un terminal informatic si folosesc programe DTP (publicare asistata de ordinator). "DTP cuprinde ansamblul aplicatiilor informatice care au ca finalitate comunicarea scrisa: recunoastere optica a caracterelor, prelucrare de text, creatie grafica si tipografica, retusare a imaginilor si punere in pagina."³ Programele DTP sunt intr-o evolutie constanta si ofera posibilitati din ce in ce mai mari atat pe plan tipografic, cat si pe cel al infografiei* si al prelucrarii imaginilor.

Textul produs de ziarist este calibrat, adica adus la un format predeterminat (numar de semne) in cursul sedintei de redactie. El este apoi cules: alegerea caracterelor (garnituri de litere si semne, corpuri) si eventuale imbogatiri (stil), dar si justificare (aliniere la stanga si

Agnes Batifoulier, La DTP. Pour bien choisir materiels et logiciels, Paris, CFPJ, 1991. vizualizarea grafica a informa]iei pe ecranul unui calculator (n.t.).

la dreapta, in functie de largimea coloanei). Trebuie, bineinteles, sa fie si corectat: aceste programe sunt din ce in ce mai mult dotate nu numai cu optiuni de corectare a ortografiei, dar si cu dictionare de sinonime si de nume proprii, imbogatite de fiecare redactie in functie de nevoi; de asemenea, sunt dotate cu optiunea de corectura gramaticala.

Textele capata apoi forma finala si sunt plasate in pagina (punerea in pagina): dispunere pe coloane si echilibrarea de preferinta intr-o forma geometrica. Operatiunile se fac direct pe calculator: acum este posibil ca micro-calculatoarele sa fie echipate cu un ecran de dimen­siunea unei pagini intregi, de format mare, ceea ce permite lucrul pe un format real. Titlurile trebuie sa fie redactate si apoi culese pe unul sau mai multe randuri, in functie de articole.

Fotografiile inserate trebuie sa aiba legende. Aceste fotografii pot fi introduse cu ajutorul unor dispozitive de lectura optica (scanner). Daca se procedeaza astfel, ele pot fi prelucrate direct cu programul DTP: ingrosare a unui detaliu, marire, recadrare, deformare etc. - toate manipularile sunt posibile.

O data introducerea pe calculator terminata, stafeta este preluata de atelierul de foto-culegere iar apoi de tipografie. Si tot dupa aceste operatii de culegere si de paginare, publicatia, sub forma ei electronica, adica de fisier informatic, este recuperata de alte servicii, documentare si ziar on-line. Ea va servi pentru a alimenta banca de date-arhiva de text integral si site-ul pe internet al publicatiei.

Acest ansamblu de sarcini (redactare, culegere si punere in pagina) este de acum integrat intr-o organizare globala numita sistem editorial, aparut o data cu informatizarea generala a intreprinderilor de presa. O retea interna, inlocuita astazi de retele Intranet, leaga diferitele posturi informatice (redactie, DTP, fotoculegere, calculatoare de stocare a arhivelor). Arti­colul circula astfel sub forma in intregime numerica pana la transferarea lui pe placa offset (forma de tiparire instalata pe rotative).

Montajul si realizarea in audiovizual

Informatia audiovizuala este, in mod firesc, scurta, nonmemorabila si efemera, deoarece nu se bazeaza decat pe cuvant si imagine, nu pe text. Fiind difuzata intr-un mod secvential, care interzice personalizarea parcursului pentru ascultator si telespectator, acesta din urma trebuie sa consume secventa in ordinea in care a fost difuzata. in audiovizual, punerea in valoare a informatiei se bazeaza in mod esential pe montaj si pe realizare.

Montajul consta in prelucrarea secventelor inregistrate pe teren: selectarea celor mai bune secvente, a caror ordine este modificata pentru a crea dinamica subiectului, inserarea unor elemente exterioare, in primul rand a comentariului ziaristului. Trebuie de asemenea supravegheate inlantuirea armonioasa a planurilor si ritmul creat de succesiunea lor. in radio, montajul este facut de jurnalist, in timp ce in televiziune acesta este in sarcina unui tehnician care urmeaza indicatiile date de jurnalist. Totusi, folosirea din ce in ce mai frecventa a meselor de montaj digitale - calculatoare de procesare a sunetului si a imaginii - va permite fara indoiala jurnalistului de televiziune sa isi lucreze el insusi reportajele. Montajul este deci o operatiune de reducere si de reformulare a documentelor inregistrate pe teren de echipele de reportaj. Elementele rezultate de la montaj sunt apoi inserate in structura jurnalului de radio sau TV, iar elementele textuale sunt citite de prezentator.

Realizarea intervine in direct, chiar in momentul difuzarii jurnalului. Aceasta munca este incredintata unui realizator care actioneaza din regie. El are la dispozitie console conectate cu studioul sau cu platoul de inregistrare si un sistem de comunicare cu tehnicienii si jurna­listii care se gasesc acolo. in radio, el intervine mai ales asupra controlului calitatii sonore, ca si asupra calitatii si ritmului inlantuirii materialelor si se asigura ca desfasuratorul este res­pectat intocmai. Munca sa este mai complexa in televiziune. El se afla in relatie directa cu cameramanii din platou si le indica imaginile ce trebuie preluate (selec]ia planurilor). in

plus, el trebuie sa aleaga instantaneu si pe toata durata secventei informative imaginile care vor fi transmise imediat spre telespectatori. Si in acest caz, obiectivul este imprimarea unui anumit ritm, dar si a coerentei in succesiunea planurilor si a secventelor, asa incat spectacolul sa fie agreabil pentru telespectatorul care, astfel, ramane atent.

Profesia de jurnalist si evolutia ei in Franta

Structura sociodemografica a profesiei

in 1998, Franta numara 30 000 de jurnalisti profesionisti. Numarul lor a cunoscut o progresie constanta: 10 000 in 1965, 16 600 in 1980, 26 600 in 1990; 27 939 in 1993.

Repartizarea jurnalistilor francezi in 1997

(dupa CCIJP, Comisia pentru Cartea de Identitate a Jurnalistilor Profesionisti)

Dupa un studiu din 1990 al Institutului Francez de Presa⁴, doar 15% dintre acestia au urmat o pregatire practica pentru jurnalism. Majoritatea au avut o "pregatire la locul de munca", dar un nivel de studii ridicat: bacalaureat + minim 3 ani de facultate pentru media jurnalistilor si bacalaureat + 4 sau 5 ani de facultate pentru cei mai tineri. Acestia din urma sunt si mai numerosi (20%) si au trecut prin filierele profesionale de pregatire, fie in scoli particulare, fie pe filiera universitara. Jurnalismul nu este o profesiune inchisa: un patron nu este obligat sa recruteze exclusiv absolventi de studii superioare de jurnalism sau de infor-mare-comunicare. Totusi, tinand cont de conditiile actuale ale pietei, tendinta de a proceda astfel se accentueaza.

Salariile jurnalistilor variaza dupa functiile pe care le ocupa si dupa responsabilitatile pe care le au, dar si dupa categoriile mass-media. Respectivele salarii reprezinta de fapt baze de negociere la care trebuie adaugate anumite criterii: vechime, renume, succesul publicatiei.

in audiovizual, salariile sunt putin diferite; prezentatorul primeste o remuneratie echiva­lenta, daca nu superioara, cu cea a unui redactor-sef din presa scrisa. in 1997, salariile brute anuale ale jurnalistilor de la France 2 erau urmatoarele: 252 500 F pentru un reporter cameraman, 306 628 F pentru un redactor reporter special si 370 604 F pentru un sef de serviciu.

Institut Frangais de Presse, Les Journalistes frantais en 1990. Radiographie d'une profession, Paris, Documentation Francaise, decembrie 1991.

alariile lunare in presa

(dupa acordurile paritare din trimestrul III pe 1998)

Sub aspectul locurilor de munca, situatia sectorului este precara : somajul face ravagii iar proportia jurnalistilor independenti ne-salariati (care nu primesc salariu permanent din partea unei redactii) creste in fiecare an: 7% in 1960, 9,6% in 1980, 15% in 1993, 17,7% in 1997. Este vorba mai ales despre jurnalistii tineri, in asteptarea unui post stabil intr-o redactie. Baza medie a salariului lor era in 1994 de aproximativ 335 de franci brut pe pagina in presa cotidiana (1 500 de semne: 25 de randuri a cate 60 de semne), dar suma variaza intre 75 si 800 de franci. Presa scrisa absoarbe cam 75% din efective, audiovizualul 17% iar agentiile 7,8%. Aceasta se explica in mare masura prin structura peisajului mediatic francez. Trebuie precizat ca jurnalistii nu reprezinta decat o parte, adeseori redusa, din personalul intreprin­derilor mediatice: in 1994, cotidianul Le Monde avea 230 de jurnalisti la 1 008 salariati iar Radio-France 350 de jurnalisti la 3 038 de salariati.

Efectivele variaza in presa scrisa in functie de periodicitatea publicatiei, de orientarea si de tirajul ei. Astfel, Ouest France (primul cotidian francez ca tiraj) numara 370 de jurnalisti, L'Express 200 si Telerama - 60. in presa profesionala specializata, efectivele sunt destul de restranse si se face mai frecvent apel la ziaristi independenti. Redactia publicatiei Strategies nu cuprinde decat 20 de jurnalisti salariati iar cea de la Moniteur du Batiment, aproximativ 30. in audiovizual, TF1 are angajati 250 de jurnalisti permanenti iar France-Info, una dintre statiile lui Radio-France, 50.

Repartizarea angajarii jurnalistilor pe sectoare (1990)

(Sursa: Institut Francais de Presse)

Evolutiile in curs

Meseria de jurnalist trece astazi prin transformari legate, pe de o parte, de evolutia tehnicilor de productie din institutiile de presa si de largirea ofertei de produse mediatice, datorata mai ales dezvoltarii retelei internet, iar pe de alta parte, de difuzarea digitala a programelor de radio si televiziune, care conduce la o segmentare in crestere a pietei de posturi si programe.

Jurnalistii lucreaza acum intr-un mediu digital: folosesc mijloace informatice care ii ajuta la redactarea, culegerea si prelucrarea textelor si fotografiilor, a sunetelor si a imaginilor video. Ei beneficiaza de organizarea retelelor interne de intreprindere (Intranet), care faciliteaza si accelereaza comunicarea dintre jurnalisti si servicii, si de interconexiunea dintre retele interne si cele externe care permit accesul la diversele surse de informatie. De acum inainte, in toate institutiile de presa, productia este informatizata, deci digitalizata. Aceasta situatie a determinat intreprinderile sa gandeasca noi utilizari ale muncii jurnalistilor. Prima utilizare a fost organizarea unor sisteme informatice de stocare si de exploatare a arhivelor care a condus la constituirea unor banci de date de informatie, mai ales in presa scrisa. Aceste banci de date propun accesul la textul integral al articolelor din toate numerele publicate. Primele incercari dateaza din anii 1970. Rasp^ndirea minitelului, incepand cu 1984, oferise o deschidere spre marele public a acestor banci de date. Astazi, ele sunt disponibile si pe CD-ROM.

Dar, incepand cu anul 1993, accesul publicului francez la reteaua internet a determinat intreprinderile mediatice sa conceapa noi forme de a oferi informatia: site-uri multimedia si multiservice care vin sa completeze oferta de pe suporturile clasice de difuzare care sunt ziarele⁵ si programele de radio si televiziune. Ofertele sunt variabile in functie de mijloacele de informare. Partea cea mai importanta a ofertei este constituita de informatia actualizata frecvent si organizata in pagini, dar cu un sistem de acces deosebit: hipertextul. Este vorba despre o arborescenta care permite ca elemente diverse sa fie legate intre ele si ca informatiile sa nu mai fie parcurse urmand o ordine secventiala traditionala, ci in mod personalizat, folosind legaturile preprogramate intre elementele de informatie propuse. Fiecare mijloc de informare tinde sa iasa din izolarea sa pe aceste site-uri, pentru a deveni realmente multi­media. Asa se face ca pe site-urile de presa gasim texte, fotografii, infografii, cateodata chiar si secvente sonore sau imagini animate. La fel, pe site-urile posturilor de radio intalnim si texte alaturi de muzica sau de secvente audio; acelasi lucru pentru site-urile televiziunilor.

Cateva site-uri internet ale unor institutii de presa

La sfarsitul anului 1998, existau pe reteaua internet 4 000 de ziare on-line.

Se vorbeste - oarecum abuziv, fara indoiala - despre "cyberjurnalisti" pentru a-i desemna pe jurnalistii care se ocupa cu prelucrarea si punerea in valoare a informatiei pe serviciile multimedia on-line deschise de mijloacele de informare pe internet. Trebuie remarcata, de asemenea, existenta asa-numitelor "cybermedia", adica a unor suporturi de informare care nu exista decat sub forma de servicii on-line pe reteaua internet.

Cateva adrese internet de ziare on-line

Cybersphere I http : //www. quelms. fr/cybersphere. html

Netizen (EU) http : //www.netizen.com

Balade de l'actualite http ://www.netacces.com/actu/index.html

Good Morning News http : //www. yweb. com/morningnews

Tehnica digitala, mai ales a programelor de radio si de televiziune, face sa creasca in mod esential oferta difuzorilor. Cea care ii intereseaza pe jurnalisti se leaga de inmultirea canalelor de informatie, care, dupa modelul CNN, nu difuzeaza decat secvente de informatie, emisiuni--magazin si reportaje de actualitate. in timp ce unele dintre aceste canale sunt nationale (LCI, BBC News), altele sunt regionale, ca Euronews, sau chiar mondiale precum CNN⁶. Contextul muncii jurnalistilor presupune o logica de productie in flux continuu si, pentru canalele regionale sau transnationale, o largire a perspectivei geografice si lingvistice care influenteaza competentele cerute jurnalistilor.

Celelalte profesii din cadrul mass-media

Trebuie sa abordam acum meseriile legate de producerea materiala a mijloacelor de informare si se impune sa facem distinctia intre presa scrisa si cea audiovizuala, deoarece competentele tehnice si deci profesiile sunt, in aceste cazuri, foarte diferite.

Atat in presa scrisa, cat si in cea audiovizuala, echipele tehnice constituie efective mai importante decat jurnalistii. in 1994, Le Monde avea 1 008 salariati, dintre care 230 de jurnalisti, 226 de functionari, 350 de muncitori si 202 cadre de conducere in sectoarele administrative si tehnice. in audiovizual, personalul jurnalistic nu reprezenta in 1994 decat 14% din efective, personalul din productie 11% iar partea tehnica 37%, celelalte posturi, conducere, logistica si muncitori, 9%, 5% si, respectiv, 1%⁷.

Procesul de fabricatie in presa scrisa

Fotoculegerea si gravarea ilustratiilor

Culegerea si punerea in pagina o data terminate, articolul trebuie transpus pe foaia de hartie, adica tiparit. Pagina culeasa cu ajutorul programelor DTP este "fotografiata" - continutul paginii este transferat de pe hard-disk-ul ordinatorului (sau de pe o discheta) pe un film transparent cu ajutorul unei masini de fotoculegere.

Fotografiile pot fi introduse cu ajutorul unor echipamente de lectura optica (scanner) sau reproduse printr-un procedeu fotografic: fotogravura. Este procedeul cel mai des folosit in

A se vedea Pierre Albert, C. Leteinturier, Les Medias dans le monde, enjeux internationaux et diversites nationales, Paris, Ellipses, 1999.

Jean Agnel, "Audiovisuel: emploi, metiers, formation" in Dossiers de l'audiovisuel, 56, iulie--august 1994, p. 7.

presa cotidiana pentru ilustratiile alb-negru. Este vorba despre un procedeu de transpunere a originalelor pe clisee si de imprimare pe rastere in diferite nuante de gri. Aceste filme (clisee offset) sunt apoi inserate in amplasamentele prevazute pe filmul-text iesit din masina de fotoculegere pe o masa de montaj luminoasa. Mai exista si un alt procedeu de reproducere a ilustratiilor: heliogravura.

Paginile astfel culese trebuie apoi tiparite fie la locul producerii lor, fie expediind cliseele la distanta pentru a fi tiparite in alt loc: in acest caz, avem transmiterea prin fax. O celula fotoelectrica parcurge filmul si transforma elementele lui in semnale electrice. Aceste semnale sunt transmise prin reteaua telefonica (sateliti sau cablu). La recep]ie, tipograful decodifica si reconstituie filmul, dupa care poate tipari. in acest fel sunt imprimate in provincie multe cotidiene nationale pentru a putea fi puse in vanzare la aceeasi ora in diferite puncte din teritoriu. The International Herald Tribune dispune, de exemplu, de un centru de tiparire la Ziirich (in timp ce ziarul este cules la Paris).

Ansamblul operatiunilor precedente (culegerea textului, montajul paginilor realizat in DTP si prelucrarea filmelor la fotoculegere) se numeste "preimprimare", inteleg^nd prin aceasta operatiunile anterioare tiparirii.

Tiparirea

Procedeul de tiparire cel mai frecvent folosit azi, indiferent daca publicatiile sunt alb-negru sau color, il constituie tiparul offset.

Offsetul desemneaza un procedeu de tiparire indirecta care foloseste o placa offset si un rulou intermediar intre placa si hartie, "asternutul". Pornind de la filmul produs la fotocule­gere, contin^nd deci textele si imaginile, inclusiv anunturile publicitare, se realizeaza o placa metalica acoperita de un produs fotosensibil ce devine forma tipografica. Aceasta placa este apoi acoperita cu cerneala, cerneala imbracand formele de reprodus (texte, imagini). Amprenta astfel obtinuta este transpusa pe un rulou de cauciuc care vine in contact direct cu hartia de imprimat. Folosirea unui astfel de rulou intermediar permite o tiparire mai clara. Placile si rulourile sunt instalate pe cilindrii de tiparire ai rotativelor. Pentru tiparirea color (fotografii, titluri) se foloseste un procedeu de reproducere in culori, cvadricromia, care utilizeaza patru culori - cyan (albastru-verde), magenta (rosu-violaceu), galben si negru - pe baza carora se pot reconstitui toate nuantele.

Rotativele sunt masini imense pe care se pot instala bobine de hartie de peste un metru diametru, bobine ce permit tiparirea in continuu. O rotativa offset permite sa se imprime opt pagini o data si astfel sa se traga 200 000 de exemplare dintr-un ziar de 48 de pagini intr-o ora. Evident, aceste masini sunt foarte costisitoare, dar numai ele permit o tiparire rapida. Amin­tim ca timpul reprezinta una dintre principalele constrangeri care apasa asupra mass-media, mai ales asupra presei scrise, tinand cont de incetineala operatiunilor care au loc de la eveni­ment pana la vanzarea ziarului.

De-a lungul tuturor acestor operatiuni nu mai intervin jurnalistii, ci "lucratorii din dome­niul cartii", denumire globala sub care sunt reuniti in Franta toti lucratorii din domeniul tehnic.

Sef de fabricatie: alege prestatorii sau executantii carora le vor fi incredintate anumite activitati specifice, conceperea machetei, culegerea documentului, rela]ia cu tipografia.

Culegator: operator dactilograf insarcinat sa culeaga textele pe tastatura unui calculator. Aceasta functie tinde sa dispara, deoarece din ce in ce mai multi jurnalisti isi culeg singuri textele.

Supraveghetor: este numele generic dat muncitorilor si tehnicienilor insarcinati cu programarea, reglarea si controlul masinilor, rotativelor si liniilor de asamblare.

La iesirea din rotativa, ziarele sunt adunate in fascicule, taiate si apoi legate in pachete. Exista deja, la iesirea din rotative, sisteme de ambalare si de etichetare ce permit pregatirea automata a pachetelor in functie de modalitatile de distributie. Urmeaza etapa in care ziarele sunt date in sarcina intreprinderilor de distributie (mesageriile si distribuitorii) pentru trimiterea exemplarelor spre punctele de vanzare sau spre centrele de triere postale.

Productie si difuzare in audiovizual

Productia

Ansamblul dispozitivelor tehnice de productie este deja informatizat, iar instrumentele de filmare, de montaj, precum si regia functioneaza astazi digital.

> Radioul

Pe langa birourile redactiei si diversele servicii (administratie, publicitate etc), societatile de radio dispun de echipamente tehnice necesare realizarii, inregistrarii si difuzarii programelor.

Este vorba mai intai despre studioul de inregistrare, o camera izolata de orice zgomot exterior, in care se instaleaza diferitii participanti la o emisiune. Un perete de sticla ii desparte de regie, altfel spus, de camera unde se afla pupitrul de mixaj si instrumentele de control al inregistrarilor si difuzarii. Animatorul, instalat in studio, vorbeste in direct intre doua piese muzicale (de pe CD-uri sau casete audio) si, la intervale regulate, difuzeaza anunturile publicitare. El cedeaza apoi locul pe post jurnalistului pentru flash-ul informativ. Acesta din urma da cuvantul unui corespondent contactat prin telefon in provincie sau in strainatate. Fiecare are la dispozitie un microfon si o casca prin care este in legatura cu regia, permit^ndu-i sa urmareasca ce spun persoanele prezente in studio. Ansamblul este crono­metrat cu grija si trebuie sa se deruleze fara intrerupere, astfel incat sa nu creeze pauze pe post. Buna inlantuire a operatiunilor, cand este vorba de transmisiile in direct, este urmarita din regie de un tehnician care controleaza calitatea sunetului, evitand variatiile brutale de intensitate sonora. Inginerul de sunet supravegheaza calitatea inlantuirii secventelor sonore si a difuzarii lor pe calea undelor.

Regia este conectata prin cablu la centrul de emisie, care va asigura punerea in unda, adica difuzarea pe reteaua hertziana, pe frecventa atribuita statiei emitatoare. in cazul emisiunilor inregistrate, toate secventele sonore - reportaje, interviuri, publicitate, intermezzo muzical - au fost inregistrate si apoi montate. Montajul consta in reunirea pe acelasi suport de inregistrare a tuturor "ingredientelor" care vor constitui elementul de program si in asigurarea unui ansamblu coerent si armonios pe plan sonor. Acest montaj este realizat pe mese de montaj si controlat in regie de inginerul de sunet.

> Televiziunea

in televiziune, procesul global este destul de apropiat de cel din radio, dar si mai complex, din cauza imaginii si a posibilitatilor pe care le ofera imbinarea sunet/imagine.

in televiziune se vorbeste nu at^t despre studio, cat despre platou. De fapt, este necesar un spatiu destul de mare pentru camere, cel mai adesea in numar de trei, ca si pentru cameramani, microfoane si operatorii de sunet, care trebuie sa isi gaseasca si ei un loc. Dintre cele trei camere, cel putin una este mobila si va permite realizarea unor efecte speciale. in platou se mai afla, in afara de participantii la emisiune, operatorii de lumini si secretara de platou care asigura continuitatea imaginilor; in cazul unei emisiuni inregistrate, ea participa la montaj impreuna cu realizatorul si cu asistentul realizator.

Emisiunea incepe, camerele filmeaza, microfoanele sunt deschise, luminile, reglate, iar luarile de cuvant inregistrate simultan. in regie, ecranele de control permit realizatorului, care are responsabilitatea artistica a emisiunii, precum si regizorului de cinema sa aleaga cele mai bune imagini si sa ceara anumite incadrari cameramanilor din platou, in timp ce inginerul

de sunet controleaza calitatea sonora. Daca este necesar, se introduc imagini preinregistrate sau legaturi directe cu corespondenti din strainatate, precum si texte in supraimpresiune.

Profesionistii imaginii si ai sunetului care intervin in ciclul productie-realizare in televi­ziune au aproximativ aceeasi pregatire profesionala ca si colegii lor din cinematografie: brevet de tehnician superior, diploma universitara in inva]am^ntul tehnologic sau alta pregatire tehnica pentru tehnicienii insarcinati cu filmarea, inregistrarea sunetului sau controlul in regie. Regizori, scenaristi, sefi operatori sunet - toti au la baza fie o pregatire tehnica in audiovizual, evolu^nd apoi spre conceptia si responsabilitatea artistica, fie au urmat stagii de pregatire de tipul Fondation Europeenne des Metiers de l'Image et du Son (Fundatia Europeana a Meseriilor din domeniul Imaginii si Sunetului - FEMIS) sau Ecole Superieure de Realisation Audiovisuelle (Scoala Superioara de Regie Audiovizuala - ESRA) ori cicluri de cursuri axate pe audiovizual/cinema in universitati.

Actorii au urmat cursurile Conservatorului sau ale scolilor de arta dramatica. Animatorii, mai ales cei ai emisiunilor de varietati, provin fie din randul jurnalistilor (Michel Drucker sau Philippe Bouvard), fie din domeniul spectacolului (Patrick Sebastien). Nu exista o pregatire anume pentru aceasta activitate, care se bazeaza mai ales pe talentul si creativitatea animatorului-vedeta si pe eficienta echipei ce realizeaza emisiunea.

Ca si intreprinderile care editeaza publicatii, societatile de radio si de televiziune nu lucreaza singure ansamblul produselor difuzate. in radio, partenerul cel mai important este lumea muzicii: profesionisti ai discului, organizatori de concerte, artisti. in televiziune, principalii parteneri sunt societatile de productie, care s-au inmultit odata cu cresterea difuzarii si a cererii de programe. Posturile isi fac deci "cumparaturile" pe langa societati de productie, care organizeaza in fiecare an un salon, MIP-TV, tot asa cum cinematograful isi are Festivalul de la Cannes. Cu ocazia acestor saloane, se negociaza contracte de productie, cedari de drepturi de difuzare etc.

Ca urmare, activitatea posturilor de televiziune este axata mai ales pe conceperea grilei de programe: ce program, la ce ora si pentru ce durata. Aceasta munca de concepere a ceea ce se numeste grila de programe este plasata sub responsabilitatea directorului de programe, care colaboreaza cu o echipa de programatori. Repartizarea programelor in functie de orele de audienta este foarte importanta, tinand cont de finantarea posturilor de radio si de televiziune comerciale prin intermediul publicitatii.

Asistent sunet: pregateste materialul de inregistrare a sunetului si supravegheaza calitatea inregistrarilor sub autoritatea inginerului de sunet ale carui instructiuni le executa.

Cameraman: asigura filmarea si miscarile de camera dupa instructiunile realizatorului.

Infograf: realizeaza (in prezent, pe calculator, cu ajutorul programelor adaptate) texte de generice, ilustratii, grafice si alte desene folosite atat pentru genericele emisiunilor, cat si pentru imaginea postului.

Inginer de imagine: supervizeaza pregatirea echipamentelor video pentru inregistrari, reglarea camerelor, a receptoarelor din platou, din regie si a magnetoscoapelor; de asemenea, se ocupa de intretinerea lor.

Inginer de sunet: asigura inregistrarea sunetului si supravegheaza buna calitate tehnica a inregistrarilor in timpul filmarilor; participa si la montaj, pentru a asigura si in acest caz calitatea sonora.

Operator de montaj : asigura forma finala a unui subiect, pe un suport video sau de film, prelucrand in acelasi timp imaginea si sunetul al caror mixaj il poate asigura uneori. Colaboreaza cu realizatorul.

Operator lumini: asigura orientarea surselor de lumina cu ocazia filmarilor, atat in studio, cat si in exterior; este responsabil cu intretinerea acestor echipamente.

Tehnician video : lucrand sub conducerea inginerului de imagine, participa la pregatirea, reglarea si intretinerea materialelor video necesare inregistrarilor. Asigura si pregatirea trucajelor (caz in care se numeste operator de trucaj) sub conducerea inginerului de imagine si a realizatorului.

O data hotarata difuzarea, in direct sau inregistrat, ansamblul sunet/imagine este transmis prin cablu de la locul productiei la centrul de emisie (de exemplu, de la studiourile France 2 din Avenue Montaigne la emitatorul din turnul Eiffel). Punerea in unda se face respectand canalul repartizat postului respectiv. Transmiterea semnalelor emise astfel este asigurata de Telediffusion de France.

Difuzarea: rolul TDF - Telediffusion de France

La randul ei, difuzarea se produce simultan cu derularea secventei de informatie. Ea cade in sarcina unei intregi infrastructuri tehnice care permite o buna dirijare a imaginilor si a sunetelor produse de posturile de radio si de televiziune catre ascultatori si telespectatori. Infrastructurile tehnice sunt diverse, dar toate utilizeaza undele electromagnetice numite unde hertziene. La iesirea din regia finala intervine modularea, adica prelucrarea undelor hertziene care vor dirija semnalele sonore si video.

Societatea TDF a fost creata in 1974. Atunci i s-a incredintat monopolul difuzarii posturilor publice de radio si de televiziune pe tot teritoriul tarii. Ca urmare a legii din 30 septembrie 1986, TDF a devenit o societate anonima care isi ofera serviciile nu numai posturilor publice, ci si celor comerciale. Din 1990, este o filiala a France-Telecom, societate nationala de administrare a telecomunicatiilor.

TDF gestioneaza reteaua de emitatoare - relee de retransmisie (retea hertziana terestra) si anumiti sateliti pe care ii pune la dispozitia societatilor de televiziune (denumite, in acest caz, difuzori), bineinteles, contra cost. Nivelul tarifelor este in functie de gradul de acoperire al retelei. Fata de societatile de radio si de televiziune, TDF are rolul mesageriilor in raport cu intreprinderile de presa: asigura transportul si difuzarea in orice punct din teritoriu a semnalelor emise de clientii sai.

Ajungem aici in domeniul telecomunicatiilor si al utilizarii lor pentru transmiterea altor semnale decat cele telefonice.

Gestiune, administrare si vanzare

in intreprinderile mediatice regasim serviciile care exista in orice categorie de intreprindere : servicii de gestiune (administratie, finante, resurse umane), serviciu juridic, servicii comer­ciale (publicitate, marketing, vanzare).

Activitatile de gestionare a intreprinderilor mediatice prezinta particularitati legate de produsul realizat. O competenta generala in domeniul gestiunii, insotita de o buna cunoastere a sectorului, permite o adaptare mai usoara la problemele specifice gestionarii institutiilor de presa. Acest lucru este inca si mai valabil pentru serviciile juridice. De fapt, chiar daca nu toate intreprinderile de presa au servicii juridice importante, personalul angajat trebuie sa posede o foarte buna cunoastere a dreptului comunicarii. Diversitatea problemelor juridice ridicate de diferitele aspecte ale activitatii mediatice necesita aceasta competenta, fie ca ea se manifesta in rezolvarea unor probleme interne ale intreprinderii (contracte de lucru, contracte de servicii), fie ca este utila pentru a reactiona in bune conditii la plangeri legate de

continutul unui articol sau al altuia etc. Organismele profesionale din domeniul presei (federatii si sindicate patronale), dar si organisme precum Consiliul Superior a Audio­vizualului (CSA) sau Telediffusion de France (TDF) pot recurge la specialisti din domeniul dreptului comunicarii.

Activitatile comerciale si promotionale sunt incredintate unor profesionisti ai vanzarilor, marketingului si publicitatii. Dar aici, mai mult decat in cazul activitatilor tinand de gestiune, cunoasterea produsului mediatic, a organizarii economice a sectorului si mai ales a asteptarilor si comportamentelor publicului se dovedeste din ce in ce mai necesara. Marketingul unui produs cultural necesita o adaptare a tehnicilor promotionale la particularitatile produsului si la dificultatea de a circumscrie cererea publicului.

Frecvent asociate cu serviciile de marketing, departamentele de studii ale intreprinderilor mediatice asigura urmarirea cu rigurozitate a audientei suportului mediatic si observa evolutia pietei si a concurentei. Trebuie ca institutia sa ramana atenta la parerile si la criticile publicului, sa urmareasca aparitia noilor produse, a noilor comportamente de consum, astfel incat sa pastreze sau sa isi extinda partea de pia]a detinuta. Aceste servicii de studii din cadrul mijloacelor de informare lucreaza si cu societati specializate: institute de studii si sondaje (SOFRES, IPSOS, IFOP), precum si organisme specializate in urmarirea audientei mijloa­celor de informare (CESP, Mediametrie, Diffusion Contrele).

in fine, in Fran]a exista anumite servicii publice care lucreaza si ele pe aceste aspecte: de exemplu, Institutul National al Audiovizualului, Centrul National de Studii in Telecomu­nicatii, Serviciul Juridic si Tehnic al Informatiei. Este vorba, in principal, despre activitati de inventariere si analiza a unor date statistice, precum si despre anchete sociologice, de analiza comparata a unor produse (organe de presa, programe de radio sau de televiziune).

Aceasta panorama a profesiilor arata marea lor diversitate. Ea semnaleaza, de asemenea, ca munca intr-o institutie de presa este una colectiva, de echipa si ca, in timp ce redactia reprezinta punctul central al unei intreprinderi de presa sau al directiei de informatie dintr-un post de radio ori de televiziune, ansamblul personalului tehnic joaca un rol la fel de important, chiar daca mai putin cunoscut, fiind mai putin vizibil pentru marele public. Permeabilitatea dintre cele doua medii este destul de redusa, pentru un tehnician fiind foarte dificil sa treaca in redactie. in schimb, jurnalistii si responsabilii cu comunicarea si cu relatiile publice constituie medii destul de apropiate, avand afinitati si complicitati profesionale care faciliteaza trecerea de la o profesie la cealalta.

Bibliografie

Azzoug, M.L. et al., Metiers et formations dans l'audiovisuel et le cinema, Paris, Dixit, 1997. Charon, Jean-Marie, Cartes de presse: enquete sur les journalistes, Paris, Stock, 1993. Civard-Racinais, A. si E. Rieubon, Devenir journaliste, Paris, L'Etudiant, 1998. Feuillard, J., Comment communiquer avec les journalistes: les relations presse, business to

business, Paris, Presses du management, editia a IV-a, 1997. Fougea, Jean-Pierre, Les 200 Metiers du cinema, de la television et des nouvelles technologies,

Paris, Dixit, 1999. Gaillard, P., Techniques du journalisme, Paris, PUF, "Que sais-je?", editia a VII-a, 1996. Husson., D. si O. Robert, Profession journalistes, Paris, Eyrolles, 1991. IFP, Les journalistes en France en 1990. Radiographie d'une profession, Paris, Documentation

Frangaise, 1992. Loyant, R. si E. Moatti, Faire de la television, Paris, editia I 1996, 2 vol.

Martin-Lagardette, J.-L., Ecrire, informer, convaincre. Le guide de l'ecriture journalistique,

Paris, Syros, 1994. Mathien, Michel, Les journalistes, Paris, PUF, "Que sais-je?" 2976, 1995. Media SID, Paris, Documentation Frangaise, anual (anuar al mass-media, al jurnalistilor si al

serviciilor de informare din Franta). Rebre, I., Les metiers de l'audiovisuel, Paris, Jeunes, 1998. Rieffel, Remy (coord.), "Les metiers de la communication", in Reseaux (Paros, CNET), nr. 64,

martie-aprilie 1994. Thomas N., L. Jacquet si F. Vauban, Les metiers de la communication, Paris, Jeunes, 1998. Weaver D. si G. Wilhoit, The American Journalist: A Portrait of U.S. News People and Their

Work, Bloomington, Indiana U.P., 1991.

A se mai vedea colectiile de lucrari de specialitate publicate de CFPJ (Centre de Formation et de Perfectionnement des Journalistes - Paris) si de INA (Institut Nationaal de l'Audiovisuel - Paris si Brys-sur-Marne).