Presa ca problema

Presa ca probelma

Peste tot, inceputurile presei par a avea ceva intre mitic si neguros, poate chiar suspect. Acelasi lucru, daca nu si mai apasat, se poate spune si despre istoria presei romanesti. Unde se plaseaza aceste inceputuri: trebuie sa le atasam obligatoriu de istoria tiparului si a culturii scrise sau este vorba de istorii diferite? Orice imprimat care este editat cu o anume periodicitate poate fi numit "presa". Care ar putea fi rolul presei in raport cu evolutia culturii: este un vector al acesteia sau un simplu efect, eventual, un produs derivat, secundar? Care este relatia dintre presa, tehnologie si societate: cine determina pe cine?

Pentru aceasta este nevoie de a o serie de clarificari teoretice si istoriografice. Ce vrea sa insemne istoria presei: care este obiectul sau? Istoria publicatiilor? Istoria oamenilor de presa? Istoria evenimentelor de presa sau mai ales a relatiei dintre evenimentele istorice si cele de presa? Pare a fi insuficient.

Apoi: cronologia sa ar trebuie sa urmeze aceea a istoriei generale? Care este de fapt relatia dintre istoria presei cu istoria generala? Cui apartine mai precis istoria presei, eventual, carui domeniu al culturii: istoriei literaturii, istoriei generale a culturii? Ce rol joaca in fiecare si daca se poate concepe o istorie a presei care sa aiba propria sa cronologie/periodizare, propriile concepte structurante, propria metodologie, propria finalitate epistemica?

In fine, istoria presei sau istoria media? Ce diferente, ce similaritati, ce finalitate, in general?

Desigur, ca raspunsul la aceste probleme nu face obiectul demersului de fata, chiar daca acestea merita a fi puse de fiecare data atunci cind ne propunem un demers ca acesta. Totusi citeva probleme trebuie rezolvate inainte de a trece mai departe: ce intelegem prin presa, tipologiile si natura presei in raport cu fenomenul cultural etc. Aceasta discutie este necesara nu numai pentru intelegerea problematicii expuse in prelegerea de fata, dar mai ales pentru intelegerea problematicii intregii istorii a presei.

Astfel, in ce priveste vocabula presa, mult timp prin aceasta s-a inteles mai ales "presa scrisa": un imprimat, adica un text tiparit, folosind ca suport hirtia si avind o periodicitate regulata, nu mai mare de o luna, un public constant si in general non-profesional. Se exclud de aici periodicele stiintifice, cu caracter 'savant', ca si publicatiile profesionale, cu circuit inchis, desi unele dintre acestea se afla la frontiera si par a indeplini intre anumite limite o functie similara. Pe de alta parte, vocabula a fost astazi extinsa asupra tuturor componentelor sistemului mediatic, ca un fel de omagiu indirect adresa formei traditionale de expresie jurnalistica.

Prin chiar numele sau, aceasta trimite la tehnologia industriala. Presa este deopotriva o tehnologie si o marfa: un produs industrial destinat schimbului. Un cercetator al fenomenului era de parere ca aceasta este unul din produsele cele mai raspindite si cel mai caracteristice ale societatii industriale. Opinia trebuie luata ca fiind de bun simt. Presa este produsul civilizatiei industriale, in sensul sau larg aici: de societate urbanizata, bazata pe economia de piata si regulile schimbului liber de marfuri, idei si valori. Aceasta este valabil atit in ce priveste productia, evolutia mijloacelor de editare si difuzare, dar si in ce priveste evolutia publicului: piata presei scrise este legata de aparitia unui public cititor nu numai educat, dar si instarit, care are teluri economice sau politice clar constientizate si dispune de timp liber.

Mai mult inca presa scrisa este legata de ideea de libertate si de formele politice care o instituie sub o forma sau alta. Un timp chiar presa scrisa a reprezentat simbolul unei lumi: cel al democratiei liberale dupa model englez. La un moment dat, aceasta parea sa incarneze chiar simbolul civilizatiei. Pe la inceputul anilor optzeci ai secolului XIX, un publicist francez de mare celebritate in epoca, Edouard-Rene de Laboulaye, nu se ferea sa exclame: 'Spuneti-mi cite ziare apar intr-o tara si va voi descrie gradul de civilizatie la care a ajuns aceasta!' Intre timp se poate spune ca nici numarul si nici calitatea ziarelor nu mai pare sa defineasca o tara civilizata.

In acelasi timp, presa este un demers intelectual, care implica existenta unor discursuri si reprezentari multiple. Fiecare ziar, fiecare numar aparut, cel mai adesea, fiecare articol in parte este expresia unui proiect intelectual si a unei forme de receptare si atitudine in raport cu aceasta.

Observam asadar o dubla natura a presei: pe de o parte, ea se infatiseaza ca un produs industrial, iar pe de alta se arata ca o creatie intelectuala, parte a comunicarii publice si un vehicul cultural Specificitatea mai cu seama a presei scrise tine, potrivit mai multor opinii, tocmai de aceasta ambiguitate a naturii sale. La realizarea lui participa atit o echipa de redactori, cit si o serie de sisteme tehnologice si structuri economice: tiparul, difuzarea, mijloacele electronice de culegere si editare, cele de culegere si transmitere a datelor, capitalul financiar si cel uman, care formeaza structura organizationala numita intreprinderea capitalista etc. Presa scrisa este dependenta de fiecare dintre acestea. Dar in primul rind de tipar, tehnologia de imprimare in masa a mesajelor editoriale.

Asadar, la aceasta dubla natura (produs fizic si produs simbolic, imaterial), sursa a unei ambiguitati structurale, trebuie atasata si o a treia natura: cea economica. Presa este o marfa, se vinde si se cumpara, este o sursa de profit si participa la un circuit economic, fiind editat de o intreprindere economica, ale carei interese comerciale reprezinta adesea chiar sensul existentei sale. Ziarul vehiculeaza informatii economice, iar, uneori, numai economice. Din aceasta perspectiva, presa scrisa este atit o marfa obiectuala cit si una relationala, virtuala, adica trebuie inteleasa ca un serviciu: difuzeaza informatii generale, informatii utilitare si de divertisment.

Este adevarat insa ca presa scrisa are un specific al sau ca produs comercial. Apoi, felul in care este organizata presa, specificul muncii jurnalistice, influenta si pozitia sociala a jurnalistilor, traditiile profesionale fac din fenomenul presei in general un domeniu distinct al vietii sociale si ofera imaginea autonomiei de care se bucura traditional lumea presei in raport cu sistemul guvernat de ratiunea economica pura, respectiv, de principiul maximizarii profitului. Prin urmare, din acest punct de vedere, presa nu poate fi un simplu instrument, cu finalitate economica sau de alt ordin, la dispozitia patronatului.

Aceasta distinctie, care uneori este puternic contestata, se observa atit in modul de structurare a discursului mediatic cit si in maniera de prezentare grafica, materiala, a produsului media respectiv. Se poate spune din acest punct de vedere ca prima caracteristica definitorii a unei publicatii tiparite este prezentarea sa: forma pe care o ia demersul mediatic, respectiv faptul ca mesajul mediatic apare imprimat pe un suport de hirtie. La aceasta trebuie adaugat ca, in general, un periodic este o publicatie machetata de o maniera distincta. A tipari inseamna a macheta. Un periodic este un text machetat: organizat grafic sub forma de coloane, rubrici, pagini etc., dupa o logica a lizibilitatii si a marketingului.

Elementele vizuale care disting o publicatie sint: capul sau titlul ziarului, paginatia, corpul literelor, tiparul, iconografia, titrajul, tipul de hirtie etc. Prezentarea grafica exprima identitatea publicatiei. Primul element al acesteia este capul ziarului sau titlul. Urmeaza apoi prima pagina, care traduce intentiile redactionale, stilul si orientarea tematica a publicatiei. Apoi, rubricatia, tehnoredactarea, modul de scriitura al articolelor, culoarea, colontitlurile, iconografia.

A doua caracteristica a presei scrise este periodicitatea. Aceasta limiteaza demersul jurnalistic, il ritmeaza, si in acelasi timp ofera impresia de serializare a realitatii: nimic nu scapa reprezentarii sale, indiferent de durata sa in timp. Ecartul dintre doua editii, care tinde sa se micsoreze tot mai mult, dar care nu va putea fi niciodata probabil inlaturat cu totul, ne apare din aceasta perspectiva drept o aminare. Astfel, periodicitatea permite construirea unui orizont de asteptare al publicului.

A treia caracteristica definitorie a presei este formatul: marimea fizica a unei pagini. Presa scrisa are un format care variaza de la un tip de publicatie la altul, iar uneori acesta se apropie de publicatiile neperiodice. In general, formatul trebuie pus in raport cu periodicitatea si natura demersului publicistic. Un ziar, publicatie cu aparitie cotidiana, are in general formatul maxim posibil, in raport cu principiile evocate mai sus (al maximizarii lizibilitatii si expunerii publice), respectiv, cel consacrat tip broad- sheet (ceva mai mare de cel al unei coli A3). Astazi, gasim insa formate noi: cele mai mici sint numite tabloide, iar formatele intermediare, asa-numitul format berlinez (tip Le Monde). Hebdomadarele au adesea formate mai reduse, mai mici de decit o coala A4, fiind insa brosate

O alta caracteristica a presei, care o distinge de alte tipuri de imprimate, ar fi existenta unei redactii. Aceasta este un autor colectiv, care isi asuma responsabilitatea continutului, si in care fiecare component are o misiune specifica. Redactia este asadar deopotriva un autor colectiv, adiaca un mediu de creatie intelectuala, cit si o structura organizationala, cu responsabilitati si marci proprii.

Caracteristica cea mai puternica a presei scrise in raport cu alte forme de media se refera insa mai ales la natura demersului. Acesta se bazeaza pe utilizarea textului scris, uneori, insotit de ilustratii, imprimat, reprodus si difuzat in copii de mare tiraj si destinat unui public ne-profesional.

In raport cu alte canale media, mesajul presei scrise se distinge prin consistenta sa, care este data de capacitatea de remanenta, deci, de difuziune pasiva a informatiilor indiferent de marimea tirajului si de structura mesajului, a textului scris. Dar, in acelasi timp, acest demers are un impact mai lent, in raport cu celelalte canale media, chiar daca mai persistent si mai usor de directionat. De fapt, sub acest aspect, nu trebuie uitat ca presa scrisa este o marfa-obiect. In timp ce, produsele mediei electronice se manifesta indeosebi ca produse virtuale, lipsite de materialitate, presa scrisa este o marfa care se prezinta intii de toate ca un produs material.

Pentru a defini presa ca obiect istoriografic este necesar de asemenea sa ne intrebam nu numai la ce serveste presa ci mai ales ce roluri si functii indeplineste in raport cu epoca sa. Aceasta discutie trebuie sa evite pe cit posibil tendinta de hipostaziere daca nu de fetisizare a presei, pe de o parte, dar si anistorismul, pe de alta. Presa este o parte a sistemului sau cultural, ecou sau adesea expresie a lumii epocii sale si trebuie tratata ca atare. Prin urmare, unele functii si caracteristici ale presei pot fi mai semnificative, vizibile sau importante decit altele in functie de epoca in care ne proiectam demersul.

Indiferent de epoca, principalele functii ale presei sint: 1. De informare; 2. De coeziune si reprezentare sociala; 3. De loisir; 4. De actiune sociala si deliberare publica; 5. Economica; sursa de profit; publicitate. Pentru epoca in discutie, primele trei functii sint mai importante. Este drept ca functia educativa si de propaganda tinde sa joace un rol mai semnificativ, iar functia de informare trebuie redusa la un rol strict utilitar mai ales.

Pe de alta parte, a distinge intre diversele functii ale presei sau ale sistemului mediatic este un gest oarecum artificial intrucit acestea sint complementare. Se poate spune insa ca, presa si-a afirmat de-a lungul timpului patru functii dominante: de informare, de educatie, de divertisment de comunicare. Ele nu pot fi separate in practica. Pentru a educa sau distra trebuie sa informezi. A informa pare a fi asadar functia primordiala a presei, daca intelegem prin informare, gestul de a face cunoscut ceva. De asemenea, se poate educa prin divertisment. Unii vorbesc de alte doua functii, pe linga cele de informare si de divertisment: de culturalizare, de psihoterapie si de integrare sociala. Altii folosesc termeni diferiti pentru aceeasi realitate semnificata.

Lipseste de aici aparent orice functie culturala. Este adevarat, media tinde astazi in cea mai mare parte a sa sa ignore orice apropiere de fenomenul cultural. Voi reveni asupra acestei chestiuni. Trebuie totusi aici distins intre demersul cultural implicit si demersul cultura explicit ale presei, intre referentialul cultural ca atare si referentialul cultural disimulat, interiorizat de mediatori, de la limbaj, la citate culturale sau cadru axiologic. In plus, este nevoie de a face unele distinctii tipologice: intre media generalista si media specializata, intre cultura publica, cultura populara dominanta, si cultura savanta, academica, profesionala.

In acelasi timp, se stie ca presa este inca cel mai eficace vulgarizator al cunoasterii. Unii cercetatori au vazut aici o functie specifica a presei: aceea de culturalizare. De fapt este vorba de o dubla functie: pe de o parte 'de o functie educativa neutra', de a transmite modele si valori, iar pe de alta de a vulgariza cunoasterea umana si de a servi ca referinta pentru procesul de constituire a experientei colective si chiar a memoriei sociale.

Sub acest unghi, dupa unii, presa ar avea o functie psihoterapeutica, de divertisment inalt, poate, intrucit lectura presei ar avea un efect benefic asupra psihicului individual. Astfel, purgatoriu al instinctelor profunde, presa faciliteaza compensarea frustratiilor si identificarea cu vedetele actualitatii: civilizeaza intr-un mod pe cit de eficace pe atit de subtil. Am putea plasa aceasta functie in zona functiei de comunicare sociala. Este adevarat insa ca in multe cazuri lectura ziarelor, in ciuda continutului sau uneori inconfortabil, agresiv, ajuta indivizii la a se defula prin reverie, indignare sau oferindu-le pur si simplu subiecte de conversatie. Poate ca ar trebui sa definim aceasta functie mai curind expresiva sau reprezentativa. Este adevarat ca aceasta defineste mai ales capacitatea presei de a se oferi ca un spatiu de dezbatere si de reprezentare a ideilor curente ale unei epoci si ale unei comunitati.

In plus, ar mai trebui identificate doua functii, care, desi controversate, ies adesea in evidenta: functia polemica sau propagandistica si functia critica. Faptul ca presa este un instrument de lupta si propaganda politica privilegiat nu mai trebuie demonstrat. In ce priveste functie critica ne referim aici la critica independenta, pe care o publicatie si-o asuma si nu numai o gazduieste in coloanele sale. Se poate spune de altfel ca presa este cea mai importanta instanta critica a societatii, o functie pe care o exercita fie direct, fie indirect. Formula nu numai naiva dar si inexacta, de a patra putere in stat, trebuie inteleasa tocmai prin aceasta functie de 'contra-putere', care inseamna nu numai independenta in raport cu toate celelalte trei, dar mai ales o continua opozitie cu acestea. Functia critica poate fi atasata functiei pedagogice.

2. Scurta istorie generala a presei

Orice istorie a presei ar trebui sa puna in relatie trei fenomene aparent distincte: evo­lutia sistemelor politice, evolutia tehnologiei de imprimare si transmi­tere a informatiei, evolutia sistemelor economice si a societatii (aici in sens de societate civila). Explicatiile sint usor de oferit.

Este greu sa ne imaginam evolutia presei fara a lega aceasta de maniera in care a evoluat reprezentarile si mai ales normele juridice privind libertatea constiintei si a tiparului, sau de tehnologia de impri­ma­re si de difuzare a informatiilor. Existenta unui public extins, alfa­be­ti­zat si interesat de viata publica a favorizat, de asemenea, la fel de mult precum introducerea rotativei, istoria presei scrise. In acest sens, presa poate fi definita ca o industrie a libertatii: ea este produsul, agentul si ma­sura acesteia.

Pe de alta parte, aceeasi explozie tehnologica pare a condamna astazi, dupa unii, ziarul la disparitie. Potrivit celebrului teoretician al siste­mului media, Marshall Mc Luhan (chiar daca ideea sa este violent con­tes­tata), civilizatia imaginii si a sunetului va inlocui civilizatia scri­su­lui, galaxia Marconi va distruge galaxia Gutenberg.

Din punctul nostru de vedere, a privi trecutul unui domeniu si al unei profesiuni atit de dinamice este necesara pentru a putea intelege felul in care s-a constituit sistemul mediatic de astazi si mai ales pentru a intelege puterea si limitele sale. In acelasi timp, exista o utilitate mai directa. O istorie a presei si practicii jurnalistice, acestea nu se confunda in mod absolut, cum vom vedea, poate constitui o sursa de idei, de in­va­­taminte, ca si un factor care participa la edificarea unei constiinte de sine a meseriei.

De aceea, preocuparea noastra nu se va axa asupra faptelor si eveni­mentelor in sine, cit a importantei lor pentru evolutia fenomenului ca atare. Vom incerca astfel mai putin o schita a principalelor etape ale evo­lutiei presei scrise si a practicii jurnalistice din perspectiva prezen­tu­lui, cit o interpretare a acestor momente. Este o perspectiva teleologica asumata, care arata limpede ca nu ne propunem o istorie a presei scrise, ci o lectura 'interesata' a istoriei acesteia.

Exista inca o anume disputa in legatura cu locul aparitiei primelor ziare si implicit a fenomenului media. Aceasta disputa are ca sursa, cum am aratat deja, intelesul conceptului de ziar sau de presa. Scrisori-stiri reproduse de mina circulau se pare in Europa inca anterior inven­tiei tiparului si aceasta practica va continua pina tirziu, la inceputul secolului XVIII. Pentru unii istorici, insa, vechile 'acta diurna' (faptele zilei), care erau distribuite in vremea imperiului roman, sub forma unor foite manuscrise, ar fi reprezentat prima forma de presa scrisa, de mass-media. Se pare ca, in secolul IX, in China, ar fi aparut primul jurnal imprimat, fabricat cu ajutorul unor blocuri de lemn sculptate prin incizie utilizate ca negativ.

Dar, ziarul, ca produs comercial si ca expresie a unei practici culturale, este legat de industria tiparului. Acesta va fi inventat in 1538 de germanul Joannes Gensfleisch, zis Guttenberg. Totusi, va dura destul timp pina ce tehnologia respectiva va deveni propriu-zis o industrie. Foi volante tiparite continind stiri au aparut ocazional inca din secolul XVI, atit in Anglia cit si in Italia. De obicei, acestea contineau o singura stire despre un eveniment senzational. Se pare ca totusi Gazeta venetiana, de la mijlocul secolului XVI, este mai aproape de ceea ce intelegem astazi prin presa scrisa. Ea continea indeosebi pamflete, unele celebre, cum erau cele ale lui Pietro Aretino, si notite diverse de interes local, si se caracteriza printr-o anume frecventa, neregulata este drept, dar mai ales prin faptul ca era destinata unui public deschis, prin vinzarea sa libera, ca orice produs comercial. De altfel, de la pretul ei, o 'gazeta', ar veni se pare de la moneda venetiana (de argint) cu acelasi nume.

Insa, abia, in secolul XVII se pare ca incepe sa se extinda publi­ca­tiile de stiri cu aparitie regulata. In 1603, apareau Les Nouvelles d'Anvers, primul periodic european. Termenul de gazeta, ca expresie a presei scrise in sens propriu, se impune odata cu aparitia, la Paris, in 1631, a publicatiei numita 'La Gazette', care era condusa de un fost medic, Theophraste Renaudot. Aceasta continea patru pagini, in for­mat mic, fiind tiparita in aproape o mie de copii.

Primul cotidian apare insa citeva decenii mai tirziu, la Leipzig, in 1660. 'Leipziger Zeitung' publica 'stiri noi din razboi si din toata lumea'. Pe linga faptul ca sint tiparite, reproduse deci intr-un numar relativ mare, si apar regulat, ori macar cu o anume frecventa, ceea ce le face inseriabile dar si efemere, aceste publicatii contin stiri si informatii despre evenimente, fapte si situatii apropiate temporal, la care cititorii se puteau raporta oarecum direct. Apoi, continutul lor este orga­nizat potrivit unei logici anume si mai ales articolele incep sa fie semnate.

Astfel, presa creeaza autori, ii face cunoscuti, iar scriitorii se apropie de lumea presei. In secolul XVIII, presa ajunge principalul canal de formare a notorietatii si principalul canal de transmitere a ideilor. Incet, publicatiile periodice incep sa participe la piata ideilor si mai cu seama la dezbaterea ideologica a timpului: presa devine un agent al noilor idei si un pericol pentru regimurile politice autocratice.

De aceea, relatia cu puterea politica devine incepind cu secolul XVIII, indeosebi, conditia existentei unei climat de libertate a expresiei, problema centrala a evolutiei presei. De altfel, primele ziare in sens modern apar in tari in care nu existau regimuri politice absolutiste, cum este Olanda si Anglia : cele mai liberale si prospere.

Ne amintim ca, primele publicatii care pot fi atasate termenului de presa, din secolele XVII - XVIII, erau de fapt niste libele (voi volante, avind in general un continut seditios) cu caracter politic si monden. Motivul pentru care acestea sint adesea plasate sub interdictia de tipa­rire si difuzare este dublu: pe de o parte, calitatea lor de mediu (agent de culegere, productie si difuziune) al informatiilor publice, iar, pe de alta, calitatea de instrument de actiune politica. Ambele plasau presa in stare de conflict cu orice fel de ordine de tip absolutist. Conflic­tul se acutizeaza apoi prin transformarea presei in mod deschis in agent ideologic, mai cu seama in contextul Revolutiei Franceze.

Tot in secolul XVIII, dar mai ales la inceputul celui urmator apare ceea ce am putea numi astazi intreprinderea de presa. Ziarul devine o afacere. Aceasta se petrece mai intii in Anglia, Statele Unite si Olanda, adica in acele tari in care presa nu avea restrictii majore de functionare, in care exista viata publica vie si libera, ca si interese politice si comerciale bine constituite.

De fapt, inca de pe acum, presa n-a reprezentat numai dorinta de informare sau aceea de a schimba lumea. Acolo unde existau regimuri politice reprezentative, in sen­sul ca aveau loc alegeri libere pentru principalele institutii ale sta­tu­lui, sau o viata comerciala intensa, presa devenea o tribuna deliberativa a societatii si un mediu al vietii publice. Nu intimplator, in tara care indeplinea cel mai bine aceste conditii (viata publica intensa, sistem reprezentativ, viata economica dinamica), respectiv, Anglia celei de-a doua jumatati a secolului XVIII, aparea, la 1785, arhetipul ziarului modern: 'The Times'.

Odata cu acesta, presa nu mai este strict un instrument polemic, un mijloc de publicitate mondena sau pentru lumea savanta. Modelul 'The Times' inseamna o presa de informatii generale, relativ depolitizate, structurate si puse in pagina potrivit unei logici a demersului redac­tio­nal, care nu mai reprezenta strict un anume demers politic, publicitar sau literar-stiintific. Se poate spune ca acesta este oarecum inceputul a ceea ce numim practica jurnalistica: o profesiune care are ca domeniu de manifestare demersul jurnalistic. Intelegem prin aceasta, reprezen­tarea realitatii imediate ca un discurs intelectual autonom, construit printr-o succesiune de « povestiri », informatii, note si comentarii, care au in comun noutatea si interesul public.

Ziarele cele mai cunoscute astazi, de la 'The New York Times' (1851) la 'The Daily Telegraph' (1855), care dau sens conceptului de presa scrisa si mai ales profesiunii de jurnalist, apar abia in a doua jumatate a secolului urmator. Oarecum in aceiasi ani, se petrece un fenomen la fel de important. Este vorba de aparitia, la mijlocul secolului XIX, a asa-numitei 'prese populare': ziare de mare circulatie, cu un pret mult redus, in raport cu ziarele de pina atunci, cu o tematica foarte diversa, prezentata intr-o forma prescurtata si accesibila. Simbo­lul acesteia l-a reprezentat aparitia ziarului de cinci centime, 'Le Petit Journal'. De altfel, spre deosebire de secolul precedent, lumea franceza a manifestat un mai mare dinamism in raport cu alte spatii culturale. Intensa dezbatere ideologica de dupa Revolutia Franceza a stimulat dezvoltarea unei prese politice dinamice. De asemenea, statutul Parisului de principal centru cultural al Europei a favorizat un mare interes pentru ideile franceze si, din perspectiva franceza, o deschidere universalista remarcabila.

Astfel ca, in 1832, ia fiinta agentia de presa 'Havas', iar un deceniu mai tirziu agentia 'Reuters', care vor constitui modelul agentiei de presa de astazi. In 1863, dupa mai multe incercari, are loc apropierea presei de mediile populare, prin fondarea ziarului de 5 centime, 'Le Petit Journal', care va atinge patru sute de mii de exemplare in 1870 si un milion in 1894. Acelasi jurnal va adopta policromia in jurul lui 1900. Ultimul simbol al acestui dinamism, niciodata regasit, apoi, este 'Le Petit Parisien', care in 1914 era cea mai mare intreprindere de presa din lume.

Totusi, se poate spune ca, formula presei populare in sensul ei actual a fost inventata in Statele Unite, la sfirsitul secolului XIX. Este vorba de o presa caracterizata de preferinta pentru articole condensate, pentru titluri imense, pentru subiecte de scandal sau senzationaliste etc. Tabloi­dul de astazi, ziarul de format mic, cu o minima paginatie dar cu o bogata ilustratie, este succesorul direct al acestei prese populare, care prin pretul si continutul sau, cucereste mediile populare, transformind pentru prima data presa intr-un mijloc de difuzare in masa a informa­tiilor.

La mijlocul secolului XIX, o descoperire tehnica va revolutiona sistemul presei scrise: rotativa. Aceasta este o masina de tiparit care face posibila tiparirea ziarului si revistelor in flux continuu, direct pe o rola de hirtie. Alaturi de ieftinirea hirtiei ziarului, aceasta face posibila aparitia ziarului popular: un cotidian independent de informatii gene­rale, difuzat la un pret accesibil unor paturi sociale foarte diverse. Ziarul de cinci centime devine in Franta modelul presei populare: dupa 'Le Petit Journal', in a doua jumatate a secolului XIX, 'Le Petit Parisien' atinge in ajunul primului razboi mondial un milion si jumatate de exemplare.

Legatura dintre evolutia presei si tehnologie devine odata cu mijlocul secolului XIX de nedislocat. Spre sfirsitul secolului XIX sint adoptate fotografia in presa si linotipurile, masina de cules in plumb, iar, apoi, intr-o succesiune tot mai rapida, telegraful, telefonul, tiparul policromic etc. In 1933, se va incepe utilizarea rotativei off-set, care se va generaliza insa abia dupa razboi, in anii saptezeci. Au fost introduse, apoi, mai recent, metode electronice de transmitere a datelor, inclusiv a fotografiilor etc. Acestea au permis fotoculegerea si editarea in culori.

Toate aceste inovatii tehnice produc citeva efecte majore, care se inlantuie: scaderea cheltuielilor de productie si a pretului de vinzare, cresterea tirajelor, profesionalizarea lumii presei, concentrarea capita­lu­rilor, dezvoltarea presei comerciale si afirmarea clara nu numai a independentei presei de puterile publice dar si a fortei sale in raport cu aceasta. Acum, ea se adreseaza unui public-consumator si mai putin unui public format din militanti. In fata cresterii cererii de informatii, indiferent de natura lor, are loc profesionalizarea jurnalistilor si specia­li­zarea lor. Pe linga reporterii politici sau cronicari mondeni, apar la sfirsitul secolului XIX, asa-numitii 'faits-diversieri', cronicarii 'micii actualitati': ei string informatii diverse despre evenimente considerate marunte.