 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Alpinism | Arta cultura | Diverse | Divertisment | Film | Fotografie |
| Muzica | Pescuit | Sport |
Presa in 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000
Aparitia celui de al doilea cotidian in limba romana nu a dus, asa cum s-ar putea crede, la o ascutire a rivalitatilor din presa locala. Din motive ce urmeaza a fi expuse, Crisana intra chiar intr-un regim al "plictisului" insuflat de rutina celor trei ani de jurnalism nou. Cat priveste mediul global al breslei, asistam la un fenomen specific fizicii atomice: o crestere semnificativa a "instabilitatii", la fel ca in cazul izotopilor radioactivi de uraniu. Solidaritatea este un deziderat pe care reuseste sa il sustina doar Crisana, din premise care tin de nevoia de a pastra un anume statut, in conditiile in care, tocmai in 1993, are loc privatizarea prin metoda "MEBO", astfel incat fiecare angajat devine, in diverse proportii, actionar, precum si Noua Gazeta de Vest, dar din motivatii mai degraba emotional-ideatice. Jurnalul de dimineata ajunge sa fie un "taram" bantuit de nevrozele libertatii de expresie. Colectivul se dovedeste a fi fost alcatuit fara o selectie atenta a oamenilor, iar Dorel Puchianu, patronul firmei editoare, se dovedeste incapabil de a stinge conflictele tot mai acute. Era evident ca redactia nu va mai putea suporta prea mult timp seismele interne. Ruptura s-a si petrecut, intr-o situatie care a generat chiar un scandal, la debutul toamnei. Prima mare consecinta a fost aceea a aparitiei celui de al treilea cotidian de limba romana, la Oradea. Isi incepea astfel cariera Jurnal bihorean, care in sase ani va ajunge lider pe piata. Aflat in criza de personal, Jurnalul de dimineata ramane sub conducerea lui Narcis Fekete, cel care isi va incepe lungul drum al supravietuirii in presa, scop in jurul caruia va pune la bataie totul.
Dincolo de conflictele care zguduiau noua presa cotidiana, s-au impus cateva nume de ziaristi, dintre care cel mai semnificativ este acela al lui Cristian Tabara. Cultivat, capabil de analize profunde, atent la viata publica, acesta a fost jurnalistul anului 1993. Din nefericire pentru presa scrisa, el va "migra" prea repede spre un post de radio local, iar apoi va face o fulminanta cariera la Pro TV. Oameni care isi facusera ucenicia in colectivele unor saptamanale, exersand mai ales in domeniul comentariului, in primul rand la Gazeta de Vest, vor intra in "malaxorul" presei cotidiane. Cele mai importante nume sunt: Alexandru Seres, Olimpiu Olar, Mircea Chirila, Florin Budea, Mircea Jacan, Marin Chelu, Ovidiu Pascu. Schimbarea "decorului" nu va fi una facila, consumul de energie crescand de patru ori.
Desi 1993 a fost un an postelectoral, nu au lipsit disputele politice nationale sau locale, polemicile si jocurile de interese. Presa le va monitoriza, nu atat de profesionist si dezinteresat cum s-ar cuveni, dar jurnalistii vor specula prompt nevoia personajelor publice de a-si face imagine. Unul dintre cei care se va evidentia, chiar intr-un scandal determinat de eliminarea sa din Prefectura, de catre Ionel Ungur, este Adrian Dumitrescu, devenit mai tarziu autorul unei carti mult discutate, dar si directorul Jurnalul de dimineata, iar apoi, din septembrie, al Jurnalului bihorean. Ascensiunea acestuia va fi meteorica, asa cum vom vedea, nu peste multa vreme, ajungand, la un moemnt dat chiar in arestul politiei.
Sindromul existentei a doua Romanii va fi, si in 1993, coplesitor. Jurnalistii il vor evidentia. "O anumita parte a presei" este o sintagma cu acoperire fabuloasa in realitate. Disputele stradale nu vor mai fi atat de acerbe, mitingurile intrasera deja intr-o istorie a faptelor ultrarecente, dar publicatiile vor mentine un regim al maniheismului national, extrem de prezent in reprezentarile si perceptiile publice. Noua Gazeta de Vest ramane exponenta jurnalismului de elan, redactia acuzand masiv dezamagirea rezultatelor alegerilor generale. In schimb, 1993 va fi anul de varf al activitatii in presa desfasurata de cel mai important om de cultura al locului: Radu Enescu. Articolele sale vor ridica standardul jurnalismului cultural, oferind ecuatia cea mai reusita a "metisajului" dintre spiritul rafinat si ziaristica. Eseistul va fi secondat, cu brio, de catre istoricul Liviu Borcea.
Dramatismul anului 1993 este dat de cautarile in directia gasirii celei mai atractive expresivitati, din partea celor doua cotidiane rivale, aflate intr-un conflict ce a rabufnit frecvent in paginile publicatiilor locale - Jurnalul de dimineata si Jurnal bihorean. Un alt fel de-a face presa cotidiana prindea chip, o anumita agresivitate punea pe ganduri un spectru politic in buna masura anchilozat, scandalul de presa incepea sa devina o "specie" jurnalistica la mare pret. Marea batalie se dadea pe impactul primei pagini. Titlul articolului apuca sa devina mai important decat subiectul, iar tehnoredactarea devine o strategie a marketingului vanzarii pachetului cu mesaje. In acelasi context, noile redactii percep foarte direct faptul ca si media este o afacere, balanta de plati fiind aceea care, la final de an, sintetizeaza calitatea actului publicistic. Departamentele de reclama devin cel putin la fel de importante precum acelea de redactare. Managementul de presa este si el avut in vedere, tot mai consistent, de catre cei ce investesc intr-un domeniu special, in care profitul nu este gandit doar in sume de bani varsate in cont.
Presa se maturiza. Cresterea indicelui de concurenta va spori acest proces, il va accelera, chiar daca jurnalismul ramanea o meserie ce se facea din vocatie, fara a exista oameni cu pregatire de specialitate atestata prin diplome. Mediul din noile colective redactionale va excela tocmai prin faptul ca fiecare reporter va avea la dispozitie posibilitatea de a confirma, consacrandu-se intr-un domeniu in care nimeni nu stia foarte bine ce inseamna, de fapt, consacrarea. Acest paradox va vitaliza presa locala, precum ii va da si expresivitati maligne.
Cat priveste cititorul de ziare, el va prinde gustul presei locale, mai ales din momentul existentei a doua cotidiane, iar apoi, din clipa in care acestea vor deveni chiar trei. Chioscul de ziare va deveni o destinatie matinala preferata, existand posibilitatea de a alege acea "mitologie" a zilei care este cea mai de preferat in raport cu afinitatile politice sau cu preferintele de lectura de cafenea ale fiecaruia. Un inceput de rasfat a provocat si o rafinare a consumatorului media.
Din multe puncte de vedere, un an neplacut pentru presa locala, ba chiar tragic, pe alocuri. Este vorba despre disparitia, pe finalul lunii aprilie a cotidianului Jurnalul de dimineata, care, din cauza gravelor probleme financiare, si-a suspendat aparitia. Aproape un an de zile, o "voce" a jurnalismului a incetat sa se mai auda. Neplaceri dintre cele mai grave are Adrian Dumitrescu, directorul cotidianului Jurnal bihorean, arestat la inceput de an, din cauza unor fapte de coruptie. Patronul Mustafa Aktaa se va dispensa de serviciile sale, angajand un nou director, in persoana lui Eugen Badoiu. Abia iesit din arest, fostul sef al protocolului, de la Prefectura judetului Bihor, va lansa pe piata romanul cu "cheie" "Magia puterii", personajele fiind recognoscibile printre vedetele din viata politica si a institutiilor publice oradene.
Cea mai mare pierdere, insa, pentru jurnalismul oradean este moartea lui Radu Enescu, in iulie. Noua Gazeta de Vest acuza socul despartirii de cel mai important exponent al jurnalismului cultural, din perioada postdecembrista, ultimul senior al Ideii, ramas din celebrul "Cerc literar de la Sibiu", care si-a petrecut, incepand de la mijlocul anilor 60, viata la Oradea. Distins, erudit, un fel de relict al lumii intelectuale interbelice, fostul elev al lui Emil Cioran, la Brasov, si asistent al lui D. D. Rosca, la Universitatea din Cluj, impatimit admirator al lui Kafka, Radu Enescu a avut in ultimii sai ani de viata a bogata activitate publicistica. A fost, desigur, o rabufnire impotriva unui destin ingrat, care, in anii stalinismului l-a traumatizat, inoculandu-i o frica aproape fizica fata de dictatura si ideologie. Presa a insemnat, din aceasta perspectiva, marea sansa a evadarii din carcera unor obsesii si infrangeri, o revansa luata chiar vietii, din partea unui om eminamente livresc, pentru care biblioteca a fost un topos existential, iar ziarul un remediu de context.
Crisana isi foloseste din plin noile achizitii care, dupa un rodaj de trei ani, sunt capabile sa serveasca linia editoriala a publicatiei. Miron Blaga este deja un reputat polemist, Dan Matea un jurnalist de cursa lunga, capabil sa se inhame la documentari laborioase si la cautari metodice, pe urma unor subiecte asemenea unor aisberguri, iar Nicolae Branda se dovedeste a fi un intelectual matur si responsabil, ce administreaza cu aplicatie departamentul cultural al redactiei. Straluceste, mai tare decat altii, Pascu Balaci. Scriitor plurivalent, acesta reuseste adevarate exercitii de virtuozitate reportericeasca, aducand in redactia din Aleea Romana 3 o vitalitate si o prospetime salutare, un accent nou in modul de a face presa, acel contrapunct care sincroniza redactia Crisanei cu ceea ce se intampla in noile colective media din Oradea. Dar pivotul, cel care va desena si aplica politica redactionala a cotidianului va fi Ioan Laza, venit in valtorile evenimentelor din decembrie '89 in sfera presei, atat cu o stiinta a textului de ziar, cat si cu idei sau relatii menite sa conserve si apoi sa consolideze un produs media afectat de faptul ca fusese organul de presa al PCR. Criza de adaptare la noile vremuri fusese cu totul depasita.
Cat priveste Jurnal bihorean, acesta se intareste. El este deja portdrapelul noului in materie de presa locala, experimentand cu succes formule jurnalistice tot mai de impact. Suplimentele editate in chiar corpul ziarului vor spori atasamentul cititorilor si vor declansa o contagiune cu efecte de prozelitism masiv. Evenimentul va fi exploatat intr-o noua estetica a primei pagini, care va miza pe instigarea interesului sau chiar pe socarea celui care vedea editia expusa spre vanzare. Faptele judiciare vor fi utilizate drept momeala. Senzationalismul cu eticheta preluata de la "Evenimentul zilei" va fi rapid brevetat si pe Crisul Repede. Iesirea din arena presei scrise a lui Cristian Tabara nu va fi resimtita prea dureros. Alti condeieri vor fi decisi, dar si capabili sa continue. Primul deceniu al presei postdecembriste a prilejuit un aflux masiv de lucratori in presa, astfel incat locurile goale nu erau decat vremelnicii.
Mediul rural ramane un fief al Crisanei. Abonamentele, o anumita remanenta a mentalitatilor, paginile cu anunturi mortuare vor fi tot atatea motive pentru care satele vor ramane doar cu un singur cotidian. In aceste circumstante, Jurnal bihorean va miza aproape exclusiv pe mediul citadin, reprezentat masiv de Oradea si, la inceput timid, apoi tot mai consistent, de celelalte orase ale judetului.
Guvernul, in frunte cu premierul Nicolae Vacaroiu, este mai stabil decat parea la momentul constituirii, iar alianta de stanga va monopoliza o putere destul de compacta, insensibila, de cele mai multe ori, la vociferarile disperate ale Opozitiei. Presa va scoate in relief acest fenomen. Aspectele sociale, marcate de deteriorarea nivelului de trai, conflictele colective de munca, marsurile si grevele declansate de sindicate vor constitui subiecte pentru o presa care nu mai are doar un singur "timbru", reflectand realitatea sub chipuri diverse, uneori chiar complementare. Din acest punct de vedere, Crisana va continua sa fie considerat drept un organ de presa al Puterii si al cercurilor nostalgice, puternic stangiste si preponderent nationaliste. Chiar de la aparitie, atat Jurnalul de dimineata cat si Jurnal bihorean vor provoca o perceptie diferita, fiind asociate cu tentativele opozitiei de a se legitima prin sonoritati si mesaje receptate in noua presa.
La randul ei, societatea civila, destul de timorata si firava, va utiliza canalele media aparute pentru a promova mesajele fundatiilor si organizatiilor nonguvernamentale. Un anume entuziasm si credinta ca dreptul la libera expresie este un bun castigat si consolidat vor insoti activitatile jurnalistice ale perioadei, presa scrisa locala reprezentand un atelier de lucru pentru depasirea unor mentalitati si comportamente etatist-paternaliste. Conflictul etern al vechiului cu noul va gasi cotidianele locale racordate la o misiune civica a carei importanta era doar intuita.
A fost anul celei mai mari surprize din media oradeana, in acest ultim deceniu al secolului trecut. Dupa disparitia, la 22 aprilie 1994, a Jurnalului de dimineata, nimeni nu mai sconta intr-o revenire, intr-un comeback al unui cotidian ce parea sa-si fi consumat combustibilul financiar (prima sursa a fost Dorel Puchianu, iar cea de-a doua, de dupa 1 septembrie 1993, Radu Pentie), iar in plus nu-si gasise formula care sa-i asigure un loc cat de cat linistit pe piata publicatiilor. Intr-o eterna criza, schimband prea des echipa, cu permanente probleme privind asigurarea salariilor si platirea facturilor pentru servicii si materiale consumabile, redactia condusa de Narcis Fekete avea, potrivit tuturor opiniilor, soarta pecetluita. "Fuga" de la Oradea la Salonta, unde a scos un cotidian cu titlul Gazeta de Salonta nu anunta o eventuala revenire in orasul de pe Crisul Repede. Dimpotriva, solutia editarii publicatiei salontane nu facea decat sa amane un deznodamant inevitabil. In acest decor al unui pesimism robust, a fost socotita de multi o gluma buna editarea, in martie, de catre Narcis Fekete, insotit de o buna parte a echipei ce abandonase Jurnalul de dimineata, a cotidianului Gazeta de Oradea. Apoi, transformarea acestuia in Jurnal de dimineata, serie noua, a facut sa fie ridicate in semn de ciudatenie, numeroase sprancene. Ceea ce nimeni nu mai credea ca fiind cu putinta, s-a petrecut cu adevarat! Jurnalul de dimineata a renascut, dar nu din propria cenusa, ci, e cat se poate de limpede, din ambitia redactorului-sef.
In rest, 1995, este un an cat se poate de previzibil. Jurnal bihorean reuseste sa se consolideze, atat din perspectiva manageriala, cat si redactional-jurnalistica. Echipa creste ca valoare, in primul rand prin cresterea gradului de experienta al tinerilor gazetari, deja continuti intr-o formula de team ce a mizat pe dinamism, curaj, ambitie, dorinta de a invata si de a se face cunoscut. Atat ca grup, dar si prin individualitatile ce-si construiau deja gloria "scriitorului la ziar". In al doilea rand, alti tineri devin gazetari, preluand deja din aplombul colegilor si cautand prin subiectele abordate sa refaca timpul pierdut, sa micsoreze distanta fata de cei deja aproape consacrati. Ziarul se imbogateste, mizand pe strategia completarii paginilor normale cu suplimente, continute de sumarul fiecarei editii, cu o anumita specificitate pentru fiecare zi din saptamana. In plus, Jurnal bihorean, obisnuit deja sa experimenteze si sa-si rasfete cititorii, cu atat mai mult neofitii, cauta si reuseste sa impuna, in presa oradeana, o premiera - editia de luni a unui cotidian.
Vest Magazin dispare, pur si simplu, dar numai cu numele. Saptamanalul va deveni un supliment al editiei de sambata-duminica (Week-End Magazin), pe care cotidianul o editeaza, iarasi ca o premiera, in 24 de pagini. Continutul ramane acelasi, adresa fiind clara: adolescentii si tinerii de pana in 35 de ani, foarte atenti la fenomenul muzical si cinematografic, la viata colosata sau chiar scandaloasa a vedetelor de-un sezon-doua. Fireste, anunturile matrimoniale isi continua gloria.
In ce priveste Crisana, lucrurile merg netulburate inainte, din perspectiva pur temporala. Ziarul se afla in imposibilitate de a se schimba in bine. Ramas, ca tehnologie a editarii, "pe plumb", cotidianul se bazeaza, cu incapatanare, pe avantajul pe care l-a avut la startul in decorul tulbure al noii Romanii. Tirajele de peste 40 de mii exemplare, din 1990, scad din ce in ce, priza de care se bucura la cititorii din mediile urbane este in suferinta, asaltul noilor cotidiane, cu o alta mentalitate de a face jurnalism, cu o prima pagina de-o agresivitate ce ajungea foarte direct la cititor, nu determina masuri radicale.
Modul de a construi Crisana este tributar unui jurnalism desuet. Marea problema este una de accent, de strategie in alegerea subiectelor din sumar si de abordare a temelor majore ale realitatii. Redactia din Aleea Romana ramane incremenita in marotele ce i-au consumat energiile in cei deja cinci ani de la Revolutie. Imensa problema este una de ideologie. Redactorii Crisanei raman prizonierii, voit sau nu, asa cum vom vedea, psihozei nationaliste. Nu este saptamana in care sa nu fie trase foarte severe semnale de alarma privind pericolul ungar, aproape iminent si, in orice caz, gravisim. Acest nationalism care este explicabil, gratie sentimentelor patriotice, gata sa dea navala in simtirile cele mai intime ale gazetarilor, arunca in planul al doilea sau al treilea, daca nu chiar intr-o uitare totala, evenimentele de fiecare zi ale spatiului regional, faptele si manifestarile unei comunitati ce tocmai experimenteza saracia in deplina libertate de a se informa cu privire la faptele atroce (crime, violuri, sinucideri etc) pe care adora, pur si simplu, sa le citeasca, asemenea, odinioara, opurilor din colectia "Romanul de dragoste". Cititorii obosesc, tot privind spre granitele de unde urmau, in orice clipa, sa navaleasca dusmanii atat de vicleni. Alarmele trase cam prea des ajung sa nu mai fie luate in seama, iar patriotismul vindicativ se domoleste sub avalansa problemelor zilnice, din ce in ce mai presante. Astfel, Crisana isi pierde tot mai des cititorii. In schimb, romanii cei mai animati de "sindromul etnic" se vor retransa, mereu vocali si energici, in jurul celor care, saptamanal, le ofereau hrana de care aveau nevoie. Crisana plus a fost, in acest context, dupa disparitia Phoenix-ului, publicatia cea mai apropiata de spiritul si litera revistei Romania Mare.
Ca doctrina, cotidianul ramane unul foarte atasat valorilor politice de stanga, fiind folosit in toate ocaziile ivite drept o foarte influenta tribuna a ideilor si actiunilor politice promovate de partidele aflate la putere.
Se simte, mai ales in a doua parte a lui 1995, boarea viitoarelor alegeri, locale si generale, din 1996. Atat de asteptatul an electoral a determinat, cu luni bune inainte de chemarea la urne, "exercitii" elective, ziarele anuntand deja candidaturile si consemnand adevaratele turnee preelectorale ale tuturor liderilor partidelor importante, cu miza si prezumtiv scor parlamentar.
Presa de elan se pregateste de un repaus din care nu va mai iesi. Entuziasmele, patima, angajamentele morale altoite pe crezuri doctrinare pure si complet gratuite se aflau intr-o defensiva salutara. Noii jurnalisti se pregateau sa fie cu mult mai lucizi, cu o aplicatie la fapte care puneau in paranteza propriile crezuri politice, mai mult sau mai putin conjuncturale, dar, in mod cert contraproductive din perspectiva asumarii unei meserii responsabile si cu impact public imediat. Un pragmatism tot mai afisat determina, mai ales cotidianele noi, sa mizeze pe dimensiunea financiar-contabila a afacerii cu totul speciale care este un ziar. Experientele adunate in cinci ani de experimente, unele esuate dintr-un romantism subinteles, altele ofilite dintr-o lipsa a strategiilor, vor chema jurnalistii locului la o luciditate, chiar daca trista, lipsita de reveriile poetice ale subiectivitatilor inocente, chiar daca rece si, uneori, traumatica. Singurul ziar bun este cel care maine o sa ajunga la cititor. Astfel jurnalismul a continuat desprinderea treptata de iluzie.
1995 a consacrat, pe piata cotidianelor oradene, a publicisticii, in general, o supraoferta, un exces al titlurilor in raport cu puterea de absorbtie a cititorilor. Oradea a fost si este, dincolo chiar de explozia universitara, un oras cu un "libido" cultural destul de anemic, cu o priza relativa la fenomenul cultural. Trei cotidiane era deja prea mult, dar evenimentele petrecute in 1993 au dus la o situatie ce evolua spre o piata ce trebuia sa faca fata unei oferte ce excita in mod artificial cererea. Acest fapt a provocat cateva efecte cat se poate de interesante: un cititor rasfatat, avand la dispozitie posibilitatea de-a "trada" un cotidian sau altul, de-a citi dupa cum ii dicteaza capriciul sau, eventual, tentatia primei pagini; o tagma a jurnalistilor ce s-a perfectionat, obligata fiind de concurenta, iar prin consecinta directa de riscul de a-si pierde locul de munca gratie asaltului celor mereu doritori de afirmare sau a clacarii jurnalului la care lucra unul sau altul; o acerba goana dupa reclama, mica si mare publicitate, o curtoazie perpetua la care era supusa clasa in continua formare a oamenilor de afaceri; o dificultate permanenta a Jurnalului de dimineata in privinta finantarii procesului de editare, o situare continua a acestuia in zona de risc economic.
Aproape neverosimil, cele trei cotidiane vor rezista, ba anii care vor veni vor arunca in lupta concurentiala si alti temerari fauritori de ziare, din pricini uneori motivate, alteori cu totul hazardate.
1995 mai aduce un lucru important in peisajul publicisticii oradene - este anul in care se incheie prima mare perioada a saptamanalelor. Debutand in ianuarie, 1990, cu Phoenix si Gazeta de Vest, care vor supravietui, pana inspre toamna anului 1992, continuand cu efemeridele primelor luni din 1990, dar mai ales cu Noua Gazeta de Vest, Vest expres si Vest Magazin, perioada de sase ani a saptamanalelor trage linia unui bilant, in luna august, 1995, o data cu ultimul numar din Noua Gazeta de Vest. Vor trebui sa treaca cinci ani, pentru ca alte saptamanale, cu o alta miza (mai ales aceea a investigatiilor si anchetelor de presa), sa isi incerce norocul pe piata publicatiilor bihorene.
Trasaturile cele mai importante sau caracteristicile definitorii ale saptamanalelor din anii 1990-1995 ar putea fi rezumate in cateva puncte:
Disparitia lor a fost provocata de transformarea activitatii editoriale intr-o afacere care urmarea rentabilitatea, profitul material dublat de unul conjunctural sau strategic, sub raport politic. Marile idealuri ale inceputului anilor '90 se estompasera indeajuns pentru a nu mai fi percepute intr-o maniera a angajamentelor totale si neconditionate, lasand locul unor calcule pragmatice, dominate de luciditate si calibrarea actiunii pe interesul bine urmarit. Un saptamanal nu mai putea fi o tribuna, ci trebuia sa devina o investitie capabila sa aduca foloase. Vest Magazin aratase o astfel de tendinta, speculand imboldurile tineretii si starea de oboseala atitudinala a societatii romanesti.
Un an al alegerilor locale (iunie) si generale (noiembrie) care a marcat, fara indoiala, evolutia presei locale, cel putin la fel de mult cat a reusit media sa influenteze scena politica romaneasca, a carei agenda nu putea face abstratie nici o clipa de interfata care ii permitea sa fie receptata si urmata. Cele trei cotidiane oradene aveau prilejul de a-si dovedi maturitatea si utilitatea, demostrand puterea de influenta asupra unui electorat in cautare de solutii si personalitati capabile sa dea un sens reformei. Din acest punct de vedere, Crisana va confirma pozitiile sale partizane, sustinand mai ales partidele din arcul guvernamental, dar publicand numeroase machete ale altor partide aflate in confruntarea de campanie. In ceea ce priveste Jurnalul de dimineata, va cauta sa fie aliatul celor mai puternici, mergand pe un rationament simplu si de efect: fidelitatea ii putea asigura avantaje menite sa sprijine publicatia in razboiul de audienta, pe cat de dur, pe atat de costisitor sub raport financiar. Jurnal bihorean nu ezita sa-si afiseze, poate mai mult decat ar fi permis unui ziar, simpatiile pentru CDR. Din aceasta perspectiva, avem de-a face cu un neasteptat puseu de elan jurnalistic, cu totul contrastant daca luam in discutie pasii imensi facuti spre profesionalizare si alinierea la regulile meseriei. Echipa si-a manifestat bucuria fara rezerve imediat ce au fost cunoscute rezultatele pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea si a exultat, pur si simplu, titrand fara nici o rezerva de atitudine, Victorie!, pe jumatate din prima pagina, in ziua in care s-a aflat cine a castigat cursa prezidentiala. Pe cat a fost de afisata bucuria echipei din redactia cu sediul in Piata 1 Decembrie, pe atat de evidenta a fost raceala celorlalte doua cotidiane in fata verdictului la urnele localelor si, mai ales, alegerilor generale.
O anume spaima, uitata aproape complet pe Aleea Romana, se insinua iarasi in sufletul gazetarilor de emergenta, ingrijorarea ca nu cumva un trecut ce inca nu se racise suficient sa fie rascolit, cu un nou imbold de a arata acuzator spre anii comunismului. Spectrul unei vendete ii obliga la o anumita stanjeneala pe cei care servisera interesele puterii postdecembriste. Alternanta la putere era un soc si un examen pentru toata lumea. Raceala fata de schimbarea de decor politic a echipei Jurnalului de dimineata nu avea, in primul rand, motivatii doctrinare, afilierea la un crez sau inregimentarea intr-o strategie partizana. Era vorba mai degraba de ciuda! Narcis Fekete si comilitonii isi facusera, gospodareste, anumite calcule, gandisera evolutia ziarului intr-un anumit decor al exercitarii puterii politice, mai ales in plan local. Pierderea fara apel a alegerilor pentru cele doua consilii (local si judetean), dar mai ales prestatia foarte slaba a candidatului PDSR la functia de primar al Oradiei au pus in incurcatura redactia, obligand-o la o regandire de strategie, pe termen scurt.
Cu toate ca politica a dominat anul, ziarele - toate cele trei - reflectau pe larg doua fenomene sociale si economice conexe: continuarea procesului de pauperizare a categoriilor sociale expuse (muncitori, tarani, intelectuali) si, in antiteza, imbogatirea rapida si sfidand orice norma morala sau juridica a catorva insi, cu acces direct la zona deciziilor ministeriale si a tacticii de privatizare adoptata. Saracia si imbuibarea, boschetul si palatul ciocoiesc vor fi cele doua aspecte stridente ale unei realitati tot mai polarizate ce vor face obiectul multor reportaje si anchete de impact. In plus, nu vor lipsi scandalurile. Uluitor, poate, dar numai la prima vedere, unele dintre ele se vor consuma in sfera culturii, a oamenilor educati. Astfel, luni la rand, atentia cotidianelor va fi fixata asupra disputei pentru fotoliul de director al Teatrului de Stat, momentele de tensiune alternand cu altele de un ridicol perfect. Ceea ce s-a intamplat in lumea politica locala indica anul 1996 ca unul de varf in privinta disputelor intre aliati. In sanul patrulaterului ce definea sfera puterii, galceava a fost permanenta, partidele mai mici acuzand PDSR-ul de un tratament arogant si de lipsa unei receptivitati in privinta impartirii tortului cu frisca functiilor in administratie. De altfel, cu putina vreme inaintea alegerilor generale, o astfel de disputa va duce la debarcarea prefectului peunerist si instalarea unuia din randurile PDSR Bihor. Toate cele trei cotidiane au avut meritul de a urmari si indica aceste lupte intestine, punand in expresie jurnalistica faptul ca interesele de gasca puteau de multe ori destrama principii doctrinare sau tactici partinice. In ceea ce priveste opozitia, lupta a debordat intr-un adevarat spectacol, deloc onorant. Rare sunt editiile de ziar in care liderii CDR sa nu se contrazica, ba chiar sa se jigneasca fara nici o jena. Ziaristii au fost, fara indoiala, utilizati, cu sau fara stiinta lor, in acest joc al politicilor de coterie, fiind vizibile simpatiile sau antipatiile fata de un personaj sau altul. Situatia devine incendiara in momentul rupturii dintre noul primar ales si CDR, edilul sef al Oradiei refuzand sa se conformeze instrumentului demisiei in alb. Este, din nefericire, doar inceputul unui circ pe durata a patru ani, desfasurat sub o cupola la intrarile careia ziaristii vor rupe biletele de intrare unui public neputincios si lefter.
Un alt scandal care a marcat sfarsitul de an, dovedind inca o data legaturile subterane intre redactiile unor cotidiane si institutii ale statului sau cercuri de afaceri, a fost acela care l-a avut drept personaj principal pe Teodor Maghiar, rectorul Universitatii din Oradea, surprins votand cu mai multe buletine de vot, in ziua de 3 noiembrie. Jurnal bihorean va continua sa relateze aproape zilnic, pe prima pagina, despre acest incident, afacerea devenind, oarecum, o miza speciala pentru publicatie, o piatra de incercare pentru libertatea de expresie, dau nu mai putin pentru justitie, chemata sa se exercite intr-o imprejurare care ii depasea, de departe, impartialitatea si angajamentul fata de ideea dreptatii.
La nivelul deciziilor privind continutul si aspectul celor trei cotidiane, distingem cateva aspecte specifice anului in discutie. Jurnal bihorean va hotari, oarecum straniu, sa renunte la patru din cele cinci suplimente pe care SC "Multiprint" SA le edita, e drept, in interiorul editiilor publicatiei, pastrand doar Week-End Magazin, spre deliciul multor utilizatori ai fiorului dat de amorul la post-restant. Jurnalul de dimineata va continua sa se consolideze, prin editarea unor suplimente de succes, experimentand formule de prima pagina pline de inventivitate, decise sa atraga atentia cu orice pret unui cititor avid de senzatii tari. Miza pe crime, violuri si alte fapte comise cu violenta va continua sa vascularizeze initiativele jurnalistice ale echipei din strada George Enescu, transformand tandemul Liliana Sime - Laura Birtalan intr-o formula a succesului pe cat de facil, pe atat de asiduu recoltat. Publicarea unor fotografii reprezentand cadavre de spanzurati sau pur si simplu macelarite indica setea de succes, dar si lipsa unei masuri elementare cu privire la ceea ce este, totusi, necuviincios. Cat priveste Crisana, ea va ramane cantonata intr-un refuz al iesirii dintr-o lancezeala endemica. Incremenirea intr-un proiect fara deschideri percutante la cititori sau veleitati jurnalistice notabile va fi detectabila si prin prisma faptului ca va ramane singurul cotidian local fara editie in ziua de luni. O prima pagina fara titlu de atac, de regula si fara articol de fond, indica un ziar incapabil sa transforme o oferta de subiecte ale realitatii imediate in evenimente publicistice, dar nu din vointa colectivului redactional si nici macar dintr-o eventuala carenta a calitatilor acestuia. Pur si simplu, ziarul viu din anii 1990, '91 sau '92 a inceput sa se faneze, din pricini care tin intim de strategiile staff-ului unei edituri cu mentalitate depasita de provocarile clipei. Cu toate acestea sau in mod paradoxal, Crisana ramane cel mai influent cotidian, fapt dovedit si de frecventa machetelor pe care partidele politice si candidatii le-au publicat, prin cumpararea unor spatii tipografice insemnate, pe toata durata campaniilor electorale, pentru locale si generale. Oferta a fost atat de bogata, incat au fost puse la bataie, nu pe bani putini, si destule pagini din Crisana plus. Aceasta audienta a celui mai vechi cotidian este explicabila si gratie politicii editoriale neschimbate, a atasamentului echipei redactionale pentru valorile nationale, traditiile romanismului si reactiile febrile la orice pericol real sau inchipuit, venit de dincolo de granita de apus.
O nota de forta a anului 1996 o dau anchetele jurnalistice declansate pe fondul privatizarii marilor intreprinderi, simptom ce a angajat o furibunda campanie de luare cu japca a tot ceea ce putea fi furat din avutia nationala, cu complicitatea fals dezinteresata a unor manageri, factori politici de decizie sau reprezentanti ai institutiilor statului de drept. Ziaristii scriu, dar raman neputinciosi in fata unui fenomen generalizat, cata vreme cei care trebuiau sa actioneze aveau propriile lor strategii ascunse. Initiativele Crisanei vor fi continuate de catre Jurnalul de dimineata, pentru ca sosirea in redactia Jurnalului bihorean a lui Florin Ciucas sa deschida aici o perioada de glorie a investigatiei jurnalistice, cu anchete care vor ramane in memoria colectiva prin documentare, agresivitate, consecventa in urmarirea faptelor si a personajelor implicate, prin deranjamentele majore provocate in sferele ocultei politice, administrative, juridice, academice, prin dovedirea unor complicitati in domeniul contrabandei care vor arata cu degetul spre statul roman. Din nefericire, un anume teribilism, nestapanirea regulilor si teoriei genului investigatiei de presa vor provoca si episoade cu totul reprobabile, atingeri inadmisibile aduse demnitatii unor persoane. Cel mai grav incident de acest fel l-a avut protagonist tocmai pe Florin Ciucas, autorul celui mai mare rau provocat unei persoane nevinovate, prin redactarea mai mult decat neglijenta a unui articol demascator la adresa unui sef de vama, din Bihor. Scuzele cerute, ulterior, de catre Jurnal bihorean, au fost cu totul tardive.
Se vede clar faptul ca, in 1996, an electoral, presa avea deja glas, o anume personalitate si, extrem de important, o diversitate a opiniilor si atasamentelor. Nimic nu se mai putea intampla in Romania, cu adevarat semnificativ si important, fara un aport nemijlocit al jurnalelor, percepute de catre toata lumea ca o interfata, ca un distribuitor de mesaje, dinspre sfera institutional-publica, spre cetatean. Elementul esential, cel ce regla fluxul de mesaje, indicand, cu un anumit voluntarism, ceea ce merita sa intre in ziar si ceea ce e destinat cosului cu rebuturi, este editorul. Presa scrisa incepe sa-l indice drept un personaj de prim rang, cu influenta si prestigiu in sferele vietii cotidian-civice si sa fie receptat ca atare de personalitatile vremii. Imaginea acestora din urma, dreptul lor la existenta expresiva sau la una vegetativa, era un atribut eclusiv al celor care decideau subiectele de top ce urmau sa fie citite in paginile publicatiilor pe care le conduceau. Interesele imense puse in jocul imaginii vor determina o tot mai sensibila reactie la ceea ce scriau ziarele. Rolul ziaristului creste considerabil. Acesta este motivul pentru care esecurile unor gazetari, stangaciile, derobarea de la deontologia profesiunii, iar uneori chiar tradarile vor afecta prestigiul unei bresle in cautare asidua de respectabilitate si influenta. Nota dominanta o dau, totusi, tinerii jurnalisti care isi respecta statutul si muncesc din greu pentru un statut public onorant.
Alte experiente interesante vor marca breasla jurnalistilor bihoreni in anul 1997, primul al noului ciclu electoral, dupa realizarea alternantei la guvernare Avem de inventariat elemente de evolutie, de crestere si maturizare a ziaristului, de constructie a unor strategii editoriale in functie de interesele de moment sau de perspectiva ale diferitelor cotidiane.
O prima caracteristica ar fi aceea ca fiecare redactie in parte se impaca de-acum cu ideea existentei a trei publicatii in drept de a-si disputa cititorii. Politica bazata pe coexistenta nu a anulat, ci a multiplicat atacurile reciproce, mai ales acelea care au angajat polemici intre Jurnal bihorean si Jurnalul de dimineata, pe fondul animozitatilor existente intre tovarasi ai aceluiasi proiect initial, dar care, la un moment dat, din pricini diverse, au gasit de cuviinta sa se desparta, nu in cele mai cavaleresti circumstante.
O a doua caracteristica se refera la pozitia diferita a celor trei cotidiane fata de o realitate politica modificata atat de profund in urma alegerilor generale din noiembrie 1996. Multi au fost dintre cei care se intrebau ce se va petrece in redactia ziarului Crisana. Va avea loc, similar situatiei de dupa decembrie '89, o "adecvare la noul context", o scurta perioada de autocritica, urmata de alta encomiastica la adresa noii puteri? Un anume oportunism specific echipei acredita posibilitatea unui asemenea comportament duplicitar, in folosul curent al ziaristului obisnuit sa cedeze de la el in vederea unui trai fara complicatii. Profesenismul din anii anteriori putea sa nasca o anume razbunare din partea noii puteri, o rafuiala cu staff-ul publicatiei, pe fundalul unor acuze de servilism fata de Ion Iliescu si echipele sale. Din fericire, nu s-au manifestat astfel de simptome. Spre lauda lui, colectivul din Aleea Romana 3 nu a imbratisat stratagema cameleonului. Tonul publicatiei a fost consecvent, dur si chiar nedrept de sever impotriva noii puteri instalate la Bucuresti, dar pe cale de consecinta, si in Bihor. Nici o clipa nu s-a incercat o schimbare de ton sau de politica editoriala. Cotidianul si-a facut un titlu de glorie din a fi de-o consecventa pe alocuri chiar dubioasa in criticarea cu toate ocaziile a balbaielilor noii puteri. La fel de adevarat este si faptul ca structurile de putere instalate la judet sau municipiu nu au incercat sa timoreze, sa intimideze prin abuzuri si santaj colectivul Crisanei.
O a treia caracteristica a perioadei se refera la o realitate politica nefireasca. Este vorba de faptul ca "amicii" din coalitie s-au atacat, imediat ce au obtinut pozitii de conducere, cu o voluptate incredibila, fara nici o uzanta a aparentelor si comportamentului matur al politicienilor aflati de aceeasi parte a baricadei. Taranistii intre ei, grupurile si formatiunile liberale, cele declarate spre dreapta (PAC, mai cu seama) vor experimenta scandalul politic, e drept, dupa modelul cu totul iresponsabil, dar spre gloria presei, intamplat la Bucuresti. Oradea copiaza si chiar aduce "imbunatatiri" disputelor de coalitie. Excluderi din partid, amenintari, atacul la colegul de doctrina politica, rafuieli purtate in presa intre grupuri de interese, aliante de conjunctura, clientelism ca baza a promovarilor in functii administrative vor constitui un inegalabil spectacol al poalelor in cap, pe care presarii bihoreni nu vor ezita sa-l monitorizeze cu fervori niciodata ostoite. Partidele ajunse la putere nu vor ezita sa se sfasie, oamenii angrenati in fenomenul exercitarii puterii dovedindu-se lamentabili, atat ca mentalitate, cat si, pe cale de consecinta, in atitudini, comportamente si actiuni. Acest lucru transpare clar din tot ceea ce au relatat reporterii publicatiilor locale. Avem sub ochi o realitate halucinanta, cu insi febrilizati de-o pozitie publica mult prea inalta pentru putinta lor de expresie personala. Fenomenul nu este valabil doar pentru arcul Puterii, ci se manifesta vartos si in formatiunile care au pierdut alegerile. PUNR se complace in dispute care vor degenera in polemici si chiar pamflete facute publice, prin intermediul presei. Daca Valeriu Tabara il debarca pe Funar la nivelul central al partidului, in ceea ce priveste Bihorul, un judet in care peuneristii erau foarte bine reprezentati, Aurel Barnos il rastoarna pe Ionel Ungur, pana in urma cu putina vreme un om influent, din pozitia de prefect. Crisana deplange erodarea PUNR-ului, pierderea constanta de pozitie, riscul dezintegrarii, debarcarea "durilor". Asta se petrece in mod natural, tocmai din cauza liniei ziarului, de consecvent sprijinitor al filonului nationalist, de santinela vigilenta la fruntarii, impotriva pericolului maghiar. Jurnalul de dimineata va avea, constant, o atitudine bazata pe interesul economic, pe oportunitatea unui castig generat pe sprijinul unei grupari in detrimentul alteia. Narcis Fekete nu se incurca in idealuri, nu comite gafa de a-si angaja ziarul in campanii partinice, din pura pasiune a crezului construit in grila nobila. Banii sunt cei ce dicteaza strategia sau amicitia. Acestea din urma vor fi mereu doar conjuncturale. In ce priveste Jurnal bihorean, avem de-a face cu o jubilatie vizibila din tonul articolelor de analiza si al paginilor tot mai numeroase care inserau Opinii ale unor oameni politici sau exponenti ai societatii civile. PUNR-ul era privit ca un partid toxic, hranit din furiile etnice ale unor categorii de populatie cu "ethosul" prea expresiv.
In ceea ce priveste PDSR-ul, marele perdant al alegerilor, situatia in Bihor nu este la fel de grava precum criza care, la nivel national, a permis o mare dizidenta - aparitia Aliantei pentru Romania. Aici se manifesta o situatie oarecum paradoxala: Mihai Bar, ca presedinte al Consiliului Judetean din partea PDSR, ajuns in functie gratie unor jocuri de culise, trebuia sa actioneze intr-un context in care majoritatea la putere nu-l avantaja in nici un fel. Presa era impartita. Jurnal bihorean il privea critic, gata sa-l "execute" la fiecare pas gresit, Crisana il menaja, in mod evident, iar Jurnalul de dimineata urmarea la modul speculativ sa castige influenta si privilegii. Disputele intre varfurile pedeseriste sunt notorii, consemnate sau nu in presa vremii, in functie de orientarea fiecarei publicatii si amicitiile de culise. Mihai Bar pierde sefia filialei partidului in dauna unui om perceput ca fiind fara perspective, Augustin Dudas, si chiar ameninta ca va pleca la un alt partid. Toata galceava va fi urmarita intr-o scenarizare menita sa creeze o tensiune la cititor, suficient de mare pentru ca declaratiile "flambate" sa vanda tirajul.
De altfel, mai asistam la un lucru cat se poate de semnificativ: clasa politica locala incepe sa aiba tropismele specifice personajelor care tin cu orice pret sa ajunga pe prima pagina a cotidianelor sau in head-line-ul stirilor de televiziune. Atentia acordata imaginii va incepe sa conteze enorm, liderii fiind foarte grijulii cu aparitiile media, constienti ca statutul lor politic va fi in ascensiune sau in cadere libera in functie de notorietate. Octavian Bot este un personaj cu o vizibilitate media remarcabila, gata mereu sa joace in functie de ecourile mesajului jurnalistic ajuns sub ochii sau la urechile consumatorilor media. Mihai Bar adopta acelasi comportament, dar, vai!, de cele mai multe ori din instinct si nu din calcul, ceea ce il expune ridicolului. In sfarsit, "tandemul" Nistor Badiceanu - Dan Balas va evolua spre o disputa ireconciliabila, cu efecte catastrofale ca imagine publica, decontata, de altfel, cu varf si indesat la alegerile din 2000. Cat priveste liderii locali ai PRM sau PUNR, acestia sunt stersi, tot mai estompati intr-o "poza de grup" cu focalizarea ratata.
Redactorii politici ai celor trei
cotidiane au atitudini diferite in raport cu "spectacolul" pe care il au sub
atentie permanenta. Comentariile aparute in Crisana
nu sunt lasate pe seama redactorilor simpli, ci, de cele mai multe ori, cel ce
formuleaza punctele de vedere privind evolutiile politice nationale si locale,
eminamente critice la adresa structurilor noi de putere, va fi Petru Sandor.
Altii care emit judecati si intervin sunt Ioan Laza (mai ales pe teme de
politica externa) si Miron Blaga (in cazul unor interventii cu stilistica
pamfletara). In cazul Jurnalului de
dimineata, Doru Sicoe este cel care vegheaza in regim diurn la tot ce misca
in "bataia pustii" politice. Stilul sau este de cele mai multe ori acela al
unui intrigant, nu de reporter, ci de colportor de vorbe. Gasim numeroase
titluri de atac si subiecte "impachetate" scandalos, pornite de la niste
cuvinte rostite sau nu de un om politic local, mai influent sau mai marginal,
in contexte particulare. Suetele tin loc de comunicate, iar declaratiile sunt
inlocuite cu soapte la urechile ciulite ale reporterului. Articolul este
construit in regim de para, o dezvaluire a unei taclale, o punere la cale a
unui conflict din purul interes al jurnalistului de a-si vedea articolul cat
mai bine situat in sumarul editiei. De altfel, redactorul politic de la Jurnalul de dimineata nu se da in laturi
nici de la a sugera o idila, neimpartasita, intre Doina Tibu si
Cat priveste continutul cotidianelor, nu survin modificari substantiale. Jurnalul de dimineata va continua pe linia morbid-spectaculoasa a inventarierii afabile a faptelor judiciare, dar va incerca sa nu piarda contactul cu fenomenul social al saraciei si nici cu administratia publica locala. Poposesc multi tineri in redactie, unii cu perspective confirmate in anii ce vor veni, gata sa fie suficient de buni pentru a prinde sumarul primei pagini. Agresivitatea, veghea in asteptarea subiectului senzational, asiduitatea in urmarirea subiectelor sunt caracteristici ale reporterului din redactia care s-a mutat din strada George Enescu in strada Cuza Voda. Spre sfarsitul anului, plecarea, in corpore, a unei garnituri ce a asigurat succesul editorial al ziarului va zdruncina stabilitatea cotidianului, dar nu atat de mult incat suferinta sa fie acuta. Echipa continea deja destui oameni aproape formati, capabili si dispusi sa preia stafeta. In raport de complementaritate se afla Crisana, care se bucura de infuzia de redactori tineri, cu o alta mentalitate, de la Jurnalul de dimineata. Cotidianul din Aleea Romana 3 va trece, in sfarsit, la tehnoredactarea computerizata si la o tipografie mai performanta, ceea ce va ameliora calitatea grafica a ziarului. Caracterul conservativ se va mentine, totusi, intr-o actualitate extrem de bine controlata. Aspectul ziarului nu se modifica, temele abordate sunt aceleasi, dar se simte aerul proaspat al criticii noii Puteri, care oxigeneaza plamanii cam stafiditi ai gazetei. Staff-ul casei de editura "Anotimp" considera, in sfarsit, oportuna o editie cu difuzare in prima zi a saptamanii, aliniindu-se, din 15 decembrie, cerintelor unui cititor ce nu suporta doua zile la rand fara a citi cotidianul preferat. Ba mai mult, din februarie va edita o noua publicatie, mensuala, cu caracter literar, Al cincilea anotimp, ce se adauga saptamanalului Crisana plus, al carui "metabolism" ramane in parametrii cunoscuti.
Jurnal bihorean va mai avea puterea sa vina cu o noutate. Incepand cu ziua de 8 martie, pentru prima data in Romania, un cotidian apare sapte zile din cele sapte ale unei saptamani. Este vorba despre editarea suplimentului Jurnal bihorean de duminica. El va continua, in buna masura, structura paginatiei si tematicii din Week-End Magazin. Cat priveste strategiile editoriale, acestea vor avea in prim-plan documentarea si publicarea cu regularitate a unor anchete de impact, realizate, in principal, de Florin Ciucas, Sorin Sotoc, iar din a doua parte a anului, Sorin Petrache. Temele abordate vor fi, cu predilectie, Universitatea, institutii ale statului de drept, societati comerciale cu probleme, personaje controversate din sfera financiar-bancara, din politica sau de-a dreptul din sfera interlopa.
1997, un an neasteptat de palpitant. Alternanta la putere nu a dat roadele atat de asteptate. Inflatia a facut ravagii, deteriorarea nivelului de trai nu a fost dublata de o reforma articulata si bine condusa, scandalul a fost la ordinea zilei, amatorismul, impostura sau chiar abuzul au furnizat multe subiecte exploatate jurnalistic. Gazetarii vor incerca si in buna masura vor reusi sa fie istoricii de-o zi ai unei actualitati cand bizare, cand surprinzatoare. Normalitatea isi suspenda, iarasi, cursul diurn intr-o cumunitate ce experimenta o tranzitie nebuloasa. Administratia ziarelor se confrunta mereu cu spectrul crizelor de hartie, cu jene financiare oglindite in greutatea cu care erau platite salariile. Acest simptom va fi presant mai ales la Jurnalul de dimineata, fiind cauza plecarii, periodice, in valuri, a reporterilor si redactorilor, fapt care transforma, in mod fatal, redactia in perpetua pepiniera de gazetari, mereu in situatie de "transferabili" spre alte echipe redactionale.
Pretul unui exemplar de ziar va tinde sa se tripleze, atingand, spre finalul anului, mia de lei. Efectul este unul grav la nivelul contabilitatii publicatiilor, incapabile sa-si faca un buget anual, in care cheltuielile sa fie reprezentate dupa criterii logice. Presiunea salariala va fi un alt factor care va acutiza raporturile dintre ziaristi si patronat, dar lipsa formelor de asociere sindicala va impiedica constituirea unor raporturi foarte clare, stabile si negociabile intre conducerile redactiilor si angajati. Ziaristii cauta stabilitatea, motiv pentru care vor cauta colectivele redactionale mai bine platite sau care nu sunt periculoase din perspectiva zilei de maine. Aparitia posturilor de radio si extinderea televiziunii locale, TVS, vor constitui debusee pentru gazetarii care vor fi expulzati din presa scrisa sau care (Cristian Tabara, spre exemplu) simteau ca au vocatie jurnalistica in televizual. Sunt si cazuri in care jurnalisti de succes aleg lumea afacerilor, intr-o tentativa a succesului financiar rapid (Marius Rus).
Profesionalizarea continua sa fie un lucru
ce se realizeaza prin experienta si improvizatie, la marea inspiratie a
fiecaruia. Aproape nimeni nu incearca sa se informeze despre tainele unei
meserii cu reguli foarte stricte. Si totusi, un inceput putem consemna si in aceasta
directie, initiat, la Jurnal bihorean,
de consilierul editorial,
Dupa 8 ani de "scoala" in perimetrul libertatii de expresie, presa locala bihoreana avea un statut public legitimat. Concurenta dintre ziare, dar si aceea provocata de televiziuni si posturile de radio, a determinat o goana dupa cat mai multi cititori, pe de o parte, iar pe de alta o vizibilitate crescuta in mediile politice sau la varful unor institutii administrative ori descentralizate, pentru un loc cat mai sus in topul credibilitatii. Reclama atrasa a fost in functie de vizibilitate, de tiraj si capacitatea de a impune o anumita imagine de impact. Doar anunturile mortuare au ramas un apanaj aproape exclusiv al Crisanei, in rest totul s-a distribuit intre cotidianele existente, strategiile de marketing devenind esentiale in eforturile de mentinere pe piata si rentabilizare a produsului media oferit.
O lectura pe diagonala a presei anului 1998 indica o ebulitie crescuta in mediul politic local, dupa modelul "ilustru" al galcevilor antologice dintre membrii guvernului condus de Victor Ciorbea. De altfel, dupa o prima remaniere, la sfarsitul anului 1997, asistam la o escaladare a conflictelor din coalitie, la caderea guvernului si formarea unui alt cabinet, condus de Radu Vasile. Presa oradeana a alocat spatii substantiale acestor fenomene politice, chiar daca prima pagina a fost, mai tot timpul, ocupata de copioasele scandaluri in "sos" bihorean. Este vorba despre aproape interminabila epopee a demiterii prefectului Dan Balas, de conflictele dintre Nistor Badiceanu si aripa nemultumitilor din PNTCD. S-a declansat o competitie intre mediile jurnalistice privind anuntarea, in premiera, a numelui noului prefect. Practic, vara este ocupata cu aceasta "intrecere", dar si cu un alt scandal declansat de lupta pentru sefia Garzii Financiare. Patimile sunt mari, direct proportional cu micimea combatantilor si lucraturile din culisele unei realitati locale ce oscileaza intre un caragialism de atmosfera si lichelismul clientelor de structura. Lumea afacerilor este si ea convulsionata, marcata de emiterea unui mandat de arestare emis pentru Borsi Attila, despre care presa a scris in diverse feluri, in functie de reclama pe care acesta a dat-o sau nu, de acuzele grave de evaziune fiscala la adresa patronului cotidianului Jurnal bihorean, sirianul Mustafa Aktaa. Primarul Mihai Sturza nu reuseste sa convinga, prestatia sa fiind afectata si de slabul sprijin politic, de conflictele pe care le-a avut cu liberalii oradeni. Si pentru ca tabloul acestor "razboaie" ale caror desfasurari, manevre, ambuscade si replieri au constituit tintele presei locale, sa fie complet, nu putea lipsi justitia. Ziarele consemneaza luptele pentru sefia parchetelor, cazurile de coruptie sunt infatisate mai ales in cadrul anchetelor din Jurnal bihorean. Daca aventura picanta a anului precedent l-a avut drept protagonist pe maiorul Rosia, de data aceasta finalul de an aduce in atentia publica o afacere tenebroasa, avandu-l drept erou de film sexy pe Vasile Popa, un procuror care a fost surprins si filmat chiar in biroul sau, in timpul unui act sexual pretins unei femei al carei dosar il instrumenta. Demisia a fost impusa la scurt timp dupa ce scandalul a fost facut public, in paginile aceluiasi Jurnal bihorean. Ceea ce a urmat, insa, a dovedit ca totul nu a fost decat o inscenare, la care cotidianul oradean a contribuit din plin, din ignoranta sau din interes!
Impresia generala, cel putin aceea acreditata de presa scrisa, este definita de o lipsa a coerentei gesticii publice, de improvizatie si efecte ale unor decizii de underground. Doar scurta perioada in care Dacian Palladi detine functia de sef al FPS Bihor pare sa acrediteze o logica a concluziilor, in functie de premise. Acesta se bucura, printre putinii!, de o imagine in media foarte buna, indiferent de ziar, contrastand aproape neverosimil cu predecesorul sau, Mihai Paul Costan, subiect constant de zeflemea si de materiale jurnalistice mustind a critica si chiar revolta. Perceput drept om al lui Nistor Badiceanu - adevarat maestru de ceremonii al numirilor in functii pe criterii de fidelitate fata de un anturaj sau chiar coterie -, Costan a pozat in victima a comunismului, dar niciodata nu s-a chinuit sa-si dovedeasca eventualele competente, multumindu-se exclusiv cu statutul de persecutat (contestat, de altfel, cu probe, chiar de catre presa). Tot presa este cea care, intr-un articol aparut in Jurnal bihorean vorbeste de o mult speculata si barfita "corectie", pe care senatorul taranist ar fi primit-o, la Viena, de la Marius Vizer sau de la bodyguarzii acestuia, din cauza unui serviciu pe care Nistor Badiceanu nu s-a dovedit in stare sa-l faca. Grotescul se imbina, asadar, cu violenta din culise, spectacolul ridicol cu luptele pe viata si pe moarte pentru un ciolan de ros, fenomen cu atat mai acut cu cat, fiind mereu in criza, coalitia risca in orice clipa sa se prabuseasca, iar "clientii" sa ramana fara beneficiile antecalculate. Rafuielile interpersonale depasesc cadrele partinice, iar interesele de moment sau de perspectiva sunt negociate cu adversarii de doctrina, cu o dexteritate machiavelica demna de cauze mai nobile. Mihai Bar este un maestru al loviturilor, se bucura de o buna imagine in Crisana si Jurnalul de dimineata si este constat "torpilat" in Jurnal bihorean, este in conflict cu Florian Serac, dar are o buna imagine la "Centru", fapt dovedit si de un turneu preelectoral al celor care pregatesc deja, cu implicarea directa a presei scrise, alegerile din 2000.
Conflictele de munca sunt un alt domeniu predilect pentru articolele primelor pagini ale cotidianelor. Este vorba despre greve, mitinguri si marsuri organizate de sindicatele din sanatate, invatamant, de la "Mobila Alfa", "Hiperion", din Stei, dar si de minerii din Dobresti care, in decembrie, printr-o actiune spectaculoasa, bine mediatizata, blocheaza Soseaua Borsului si Vama. Presa simte evenimentele ce vor veni nu peste multa vreme, avandu-i ca protagonisti pe ortacii lui Miron Cozma, care se bucura de o buna imagine, in Crisana, dar si de interesul celor de la Jurnalul de dimineata sau Jurnal bihorean.
Mijlocul anului aduce pe piata un nou cotidian! Vest, al patrulea jurnal oradean, l-a avut drept patron pe Florin Maier, cu afaceri in domeniul preparatelor din carne, intermedieri cu produse de import-export, dar si in sfera mai speciala a armelor sau serviciilor de protectie si paza. Preparativele, constituirea colectivului redactional, au durat mai bine de un an de zile, timp in care s-au cam consumat si resursele financiare dedicate cotidianului. Pornit la drum la 1 iulie, chiar in noaptea in care o furtuna violenta a afectat Oradea, cotidianul a ratat chiar primul numar, tirajul fiind tras tarziu si distribuit doar partial, in chioscuri. Nu s-a bucurat de impactul scontat, chiar daca avea patru pagini color si ambitia de a demonstra calitati jurnalistice inalte. Dimpotriva, valoarea Vest-ului a fost precara, din cauza unui colectiv redactional mai degraba incropit cu reporteri si redactori "ejectati", in diverse contexte conflictuale, din redactiile celorlalte publicatii locale, dar si pentru ca nu a putut depasi o criza financiara instalata deja in momentul aparitiei pe piata. Eforturile de a nu compromite definitiv un cotidian asteptat, dar mai putin necesar din perspectiva cererii si ofertei, au fost constante si soldate cu o reusita. Dupa convulsii interne si schimbarea managerului, cotidianul Vest prinde forma si creste in calitate. Tirajul insa ramane unul redus, fiind vandute sub o mie de exemplare, zilnic. Colectivul se rodeaza, in ciuda unei dinamici mult prea accentuate, determinata de plecari si sosiri masive, iar expresia ziarului se particularizeaza printr-un sumar cu pagini speciale, dedicate istoriei locale, notelor de calatorie sau comentariilor pe diverse teme ale actualitatii. Cat priveste motivatiile care l-au determinat pe Florin Maier sa investeasca in cel de al patrulea cotidian, acestea nu au o insertie ce tine de pornirile civice ale unui om obsedat de functiile instructive si formative ale mediei, intr-o democratie care isi cauta identitatea sau observatia ca libertatea de expresie ar fi stirbita. Dimpotriva, temeiul este unul cat se poate de uman, ba care tine chiar intim de "filosofiile" tranzitiei. Razbunarea, ambitia de a plati o polita lui Coriolan Vuscan, patronul "Interoil" Oradea, care l-a aruncat din firma, afara, dupa un parteneriat ce promitea multe foloase, acestea au fost premisele vindicative, resentimentare si umorale care au alimentat geneza publicatiei. Urmeaza sa vedem daca tinta a fost sau nu atinsa.
Crisana este organul de presa cel mai critic la adresa puterii. Caricaturi, titluri chiar jignitoare, comentarii pamfletare, jubilatii de dupa usa, mai la fiecare esec al guvernantilor (si n-au fost deloc putine, ceea ce a transformat locul de dupa usa intr-un colt debordand de voiosie si chicoteli) au marcat politica editoriala a cotidianului. Chiar daca este cam greu de crezut, colectivul condus de Ioan Laza si Petru Stefan a reusit sa intreaca performantele lui 1997 in privinta nationalismului reactiv. Pare neverosimil, dar numar de numar sunt indicatele pericolele insidioase care ameninta un popor pasnic si muncitor, din partea unor forte ostile si revansarde, grupate in UDMR si cercurile politice budapestane. Mai mult chiar, periodic este anuntata iminenta fragmentare a Transilvaniei. Scandalul inscriptiilor biligve si discutia privind invatamantul in limba maghiara (avand drept corolar infiintarea unei Universitati, la Cluj) vor tine treaza constiinta romanismului de transee si bivuac.
Chiar daca nu mai au percutanta din 1997,
anchetele din Jurnal bihorean vor
continua sa faca valuri, sa afecteze interese si sa declanseze cercetari, chiar
daca publicatia va fi stingherita de implicarea numelui patronului ei in
presupuse activitati ilicite. Reportajele, mai ales acelea din Jurnalul bihorean de duminica, realizate
de Simona Iacob, uneori chiar prin fortarea imaginatiei sau fictiunii, care se
substituie realitatii, materialele lui Florin Budea, afectate scenei politice,
acelea ale unor redactori cum ar fi Dan Simai,
Numai un nesocotit isi mai putea permite sa ignore presa, sa faca abstractie de impactul mediatic al faptelor sale, bune sau rele. Crimele, violurile, accidentele, sinuciderile, cazurile sociale limita vor continua sa fie puncte de atractie, evenimentele acute ale unei realitati pe care ziarele le vor exploata in mod curent. Jurnalele au deja ecourile unei puteri pe care o exercita alaturi de celelalte trei, reactii la articole si puncte de vedere, furii sau elogii, acuze ori incurajari. Interfata devine ea insasi o realitate in sine, un fenomen spectaculos si spectacular, o tentativa tot mai vioaie de a replica o lume intr-o pagina de ziar. Decizia editorului de a stabili dupa criterii personale sau obiective ce anume intra in sumar, unde si cat, pe de o parte, si ce ramane intr-un dosar al asteptarilor pentru situatii de criza, va propulsa un eveniment in atentia publica sau il va reduce la nefiinta, fie printr-o eroare de evaluare, fie printr-un joc asumat al ascunderii intentionate. Astfel se pot observa diferente majore de la un cotidian la altul privind configuratia primei pagini, importanta relativa a unui fapt sau al altuia, dar si aderarea sau nu la anumite jocuri de culise sau chiar grupuri de influenta si presiune. Daca am face o evaluare pornind de la criteriul simpatiilor politice, atunci Jurnal bihorean s-ar inscrie in categoria celor favorabile puterii, ca un fel de continuare a entuziasmului din noiembrie 1996, Crisana ar fi foarte clar de partea opozitiei stangisto-nationaliste, iar Jurnalul de dimineata ar evolua pe directiile determinate printr-un calcul conjunctural al sanselor de afirmare si contractelor de reclama. Nu cred ca e vorba aici de un oportunism condamnabil, ci numai de obsesia de-a exista pe piata media, intr-o lupta foarte dura, fara menajamente si concesii.
Jurnal bihorean si anatomia investigatiei jurnalistice
"Bomba" anului "explodeaza" la sfarsitul lunii septembrie in Jurnal bihorean , aruncata fiind de Florin Ciucas si Sorin Petrache, un cuplu rodat deja in investigatii de presa. Potrivit celor doi jurnalisti, pe data de 28 septembrie, o veritabila echipa era deja postata la usa lui Vasile Popa, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, gata sa sparga usa. Aceasta era formata din Radu Bodea (prim-procuror al Parchetului Judetean), Dorel Motiu (adjunctul prim-procurorului), Mihai Chirila (prim-procurorul Parchetului Judecatoriei, seful direct al lui Vasile Popa), Nicolae Bonchis (procuror, Parchetul de pe langa Curtea de Apel) si Nicolae Mesesan, cel care urma sa realizeze filmarea. In birou se afla o femeie, gata pregatita pentru o partida de sex, iar tanarul procuror avea "armele" din dotarea biologica gata de a intra in focul luptei. In ancheta realizata, cei doi ziaristi insista si asupra presiunilor la care era supus procurorul incriminat, cu privire la dosare ale acestuia si eventualele solutii. Este doar inceputul scandalului. In editiile sale imediat urmatoare, cotidianul oradean va exploata o mina de aur din punctul de vedere al impactului la cititori. Scandalul sexual de la Parchetul Oradea ia proportii , este titlul articolului in care Florin Ciucas relateaza despre cele petrecute din momentul in care flagrantul a fost realizat. Vasile Popa este ajutat de catre colegi, acesta isi revine din soc si acuza netemeinicia anchetei interne declansata impotriva sa de catre Nicolae Bonchis. Avem deja gata conturate doua tabere. Acesta este simptomul existentei unor culise tenebroase, indiciul potrivit caruia ancheta din Jurnal bihorean nu este deloc inocenta si nici facuta cu scopul de a informa cititorii despre cangrenele justitiei romane. Informatiile veneau dintr-o anumita directie, iar ancheta publicata de ziarul local urma sa serveasca anumite interese. Acesta este punctul critic. De aici trebuie inceput pentru a elucida mecanismul intim care a permis imensul succes la cititori al Anchetelor Jb, in primul rand al acelora instrumentate de Florin Ciucas si Sorin Petrache. Din nefericire, jurnalistii erau in mod prealabil favorabili unei parti, articolele urmand doar sa demoleze partea cealalta, sa o compromita, sa o discrediteze public. Principiul neutralismului era astfel calcat in picioare. "Cazul Vasile Popa" este perfect pentru a incerca sa deslusim acest mecanism bine disimulat sub "rochiile" stralucitoare ale dreptului la libera expresie.
In editia sa de sambata, 3 octombrie, Jurnal bihorean continua sa bata fierul incins: Scandalul sexual de la Procuratura e anchetat de un inspector al parchetului General[3]. Intr-adevar, Aurel Barbulescu, venit special din Bucuresti, urma sa investigheze ceea ce Nicolae Bonchis nu era in drept sa faca. Subtitlul articolului are o nota persiflanta, o dovada a faptului ca, oricat ar parea de neverosimil, si procurorii au umor: De teama flagrantelor, procurorii oradeni au inventat afisul "Bateti dar nu spargeti usa!". Totodata, este indicat pentru prima data numele femeii implicate in tarasenie - omul de afaceri Mihaela Terjei. Exact aici va fi aplicata urmatoarea lovitura de maestru de catre investigatorii jurnalisti: Sex la Procuratura - interviu in exclusivitate cu Mihaela Terjei, femeia care a ingenunchiat un procuror , este un interviu realizat de Sorin Petrache. Un text incendiar, intr-adevar, un document care poate lamuri multe, exact in intentia de a descompune in elementele componente mecanismul promis. Femeia declara ca nimeni nu a obligat-o sa depuna plangere impotriva procurorului, ceea ce trebuie "citit" exact pe dos, iar apoi comite un gest contrar naturii feminine: marturiseste fara jena ca in momentul in care procurorii tocmai spargeau usa, Vasile Popa intretinea cu ea contactul sexual! - "Cand a fost surprins flagrantul, noi efectiv faceam actul sexual" , pluseaza victima aflata in divort cu sotul, acuzata de evaziune fiscala intr-un dosar instrumentat de Vasile Popa.
E limpede! Totul se leaga. Ca sa o scape de puscarie (unde zacea deja fostul sot), Mihaela Terjei a intretinut raporturi sexuale cu procurorul de caz. Vasile Popa este "in galeata"! La prima vedere, capii parchetelor bihorene isi dadusera mana pentru a curata institutia de un element obsedat sexual, de un lup camuflat in blana de berbec. Niste oameni extraordinari, nu-i asa? De altfel, in aceeasi editie a jurnalului, intr-un articol de prima pagina semnat de Florin Ciucas, Vasile Popa era sfatuit sa demisioneze, chiar de catre cei care i-au montat celebritatea la ziar[6].
Adevarul este cu totul altul. In spatele partii vizibile a acestui scandal sta ascunsa adevarata miza. O s-o spunem, pentru a vedea jocul in care a fost atrasa presa, felul in care ancheta jurnalistica a fost speculata in favoarea unor indivizi si afaceri, iar pe cale de consecinta, in defavoarea rivalilor acestora. Pana una-alta, sa mai precizam un amanunt: interviul din Jurnal bihorean dat de victima nu este unul spontan, precum acela dat in "Cazul Culici", de catre prostituata, Lilianei Sime. Nu. Aici provocarea este cu totul alta, iar Mihaela Terjei a fost obligata sa-si joace rolul pana la capat, adica sa declare public ceea ce va constitui capul de acuzare decisiv impotriva tanarului procuror cu hormonii fara darlogi. Dar iata ce anume se ascunde in spatele unui scandal de presa, cu implicatii sexuale
Totul incepe intr-un banal birou de la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, in ziua de 28 septembrie, la pranz. Iata ce declara procurorul Nicolae Bonchis, in Procesul-verbal de constatare, cu privire la evenimentele care vor avea un deznodamant cu totul neasteptat: "Prin fortare, usa a fost deschisa fara mari probleme, iar in birou l-am surprins pe d-nul procuror Popa Vasile tragandu-si pantalonii coborati la cca 10-15 cm si incheindu-se. Cu toate ca a fost somat sa ramana asa, dansul a tras pantalonii si s-a incheiat la slit in prezenta noastra[7]. In biroul d-lui procuror Popa Vasile am gasit si o persoana de sex feminin, cu pantalonii si chilotii coborati pana la genunchi si care in prezenta noastra i-a ridicat". Acelasi document, prezent in dosarul care s-a deschis cu privire la faptele procurorului Vasile Popa , precizeaza si pozitia femeii, Terjei Mihaela Eniko. Aceasta recunoaste in termeni fara echivoc cele petrecute: "Declar ca am fost practic obligata sa ma dezbrac si sa intretin raport sexual cu d-nul procuror Popa Vasile, pentru ca din luna aprilie a.c. am fost constransa prin amenintare sa intretin raporturi sexuale cu el, in special in biroul domniei sale". Aceasta insista ca a fost santajata, cata vreme dosarul ei de evaziune fiscala urma sa fie rezolvat de procuror , iar infractiunea transformata in contraventie. Miza era, fireste, scaparea de puscarie. Comportamentul procurorului era condamnabil, ba chiar risca acuzatia de viol. Despre cariera de magistrat, ce sa mai zicem, era complet esuata.
Cam asta se si intampla, numai ca Vasile Popa are prezenta de spirit de-a se consulta cu cativa dintre colegi, iar acestia descopera grave vicii de procedura. Cei patru care au spart usa nu erau in drept sa inceapa o actiune impotriva unui procuror fara consimtamantul Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie. O astfel de cercetare urma sa fie condusa de un procuror-inspector. Un telefon dat secretarei de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea[10] confirma ca nu s-a inceput nici o actiune impotriva celui gasit intr-o culpa atat de grava. Acesta este momentul in care devine destul de clar ca se urmarea ceva anume, ca discreditarea si indepartarea din magistratura a lui Vasile Popa nu era un gest de sanitate interioara, efectul unei nevoi de cauterizare morala a justitiei bihorene. In spatele afacerii sexuale trebuia sa se afle altceva. Dar, deocamdata, nimeni nu stia ce anume. Oricum, Vasile Popa este sfatuit sa nu demisioneze, ci sa inainteze un memoriu Comisiei de Disciplina de pe langa Parchetul General, pentru a se apara. Pana una alta, de la Bucuresti a sosit, asa cum a mentionat Jurnal bihorean la timpul respectiv, procurorul inspector Aurel Barbulescu, care initiaza actiunea disciplinara impotriva procurorului bihorean . Toate indiciile conduceau spre culpa acestuia. Aproape nimeni nu punea sub semnul intrebarii cele constatate in biroul acestuia.
Singura salvare mai putea veni de la Comisia de Disciplina. Colegii apropiati ai procurorului cautau inca mobilul intregii afaceri. Se face inventarul dosarelor pe care acesta le avea in lucru si se incearca identificarea acelui caz sensibil, care sa fi facut atat de necesara eliminarea magistratului. Pana la urma, acest exercitiu de logica isi arata roadele tocmai la timp. Pentru prima data de la declansarea scandalului, Vasile Popa vedea dincolo de faptele de contact, spre profunzimile unui scenariu ce avea toate ingredientele unui cosmar. Nu propriile rationamente au fost colacul lui de salvare, ci luciditatea celui care a acceptat sa-l asiste in fata Comisiei de Disciplina, procurorul Alexandru Lele. El nu va mai avea insa parte de acest cadou, peste doar doi ani, cand va fi prins intr-un alt scandal celebru, Cazul "Lele-Tarau-Panait". Dar sa revenim la problema noastra.
Inainte de a vedea care a fost punctul care a initiat tot acest scenariu demn de o carte politista, sa constatam faptul ca procurorul general al Romaniei, Mircea Criste, inainteaza Comisiei de Disciplina un document in care sustine vinovatia lui Vasile Popa. Iata punctul de vedere al lui Mircea Criste: "Fapta procurorului Vasile Popa de a o determina, prin constrangere psihica, pe numita Terjei Eniko Mihaela sa aiba cu el raporturi sexuale constituie infractiune de viol. Deoarece Terjei Eniko Mihaela nu depune plangere penala impotriva procurorului, acesta nu poate fi cercetat penal. Din punct de vedere disciplinar insa, fapta sa constituie abaterea prev. de art. 122, lit. g, din Legea nr. 92/ 1992 (manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale). Procurorul si-a compromis demnitatea in functie si societate. Pentru acest motiv apreciez ca se impune indepartarea lui din magistratura".
De altfel, Vasile Popa primeste un Proces-verbal[12] prin care i se aduce la cunostinta actiunea disciplinara deschisa impotriva sa, primul termen fiind stabilit pentru ziua de 29 octombrie, orele 12, la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Cel incriminat il alege pe Alexandru Lele, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, sa-l asiste. Impreuna se pregatesc temeinic pentru audierile de la Bucuresti. Mai multe memorii sunt trimise de catre Vasile Popa, prin care isi declara nevinovatia, ba chiar contraataca si acuza un complot si un santaj impotriva sa, din cauza unui dosar aflat in lucru si pe care nu a acceptat sa-l rezolve cum i s-a sugerat de catre superiori. Batalia se anunta dura, fara menajamente, intre oameni manati de interese si dinamizati de ura. Privit strict tehnic, instrumentarul utilizat de procurori si cel specific gangsterilor se dovedea ca nu difera in mod esential.
Vasile Popa si Alexandru Lele tintesc bine si dovedesc abilitati exceptionale in gandirea strategiei de aparare. Audierile de la Comisia de Disciplina rastoarna complet situatia! Chemata sa depuna marturie, Mihaela Eniko Terjei declara lucruri care transforma intregul caz intr-un scandal ce ameninta sa zguduie parchetele bihorene[13]: pentru prima data rezulta inscenarea pusa la cale de catre Radu Bodea, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, in biroul unui om de afaceri, pe nume Pompiliu Tripa. Femeia fusese chemata acolo si sfatuita sa declare ca Vasile Popa a santajat-o in dosarul pe care il avea, de evaziune fiscala, ca i-a cerut servicii sexuale, acasa si la birou. Tot acolo se pune la cale si flagrantul: "Impreuna domnii procurori Bodea si Bonchis mi-au explicat cum trebuie sa procedez si anume sa merg in biroul procurorului Popa, sa incui usa, sa-i fac avansuri amoroase si sa-l determin sa se dezbrace, ei urmand ca dupa 15 minute sa vina sa sparga usa si sa ne gaseasca intr-o tinuta vestimentara care sa sugereze consumarea unor raporturi intime". Dupa ce prima tentativa a flagrantului esueaza , pana la urma totul reuseste, numai ca scena din biroul procurorului este de data aceasta descrisa cu totul altfel decat fusese in declaratia procurorului Bonchis si in interviul acordat lui Sorin Petrache. De fapt, sustine femeia, relatia intima nu s-a petrecut si nici nu a fost victima unei agresiuni de natura psihica.
Declaratia sa, la Comisia de Disciplina, sub juramant, suna astfel: "Cand a revenit in birou i-am propus lui Popa Vasile sa avem relatii intime, acesta a acceptat si am inceput sa ne dezbracam unul pe altul. Inainte de a-i face propunerea am incuiat usa cu cheia aflata in broasca, operatiune pe care a observat-o domnul procuror Popa, care m-a intrebat de ce am procedat asa. I-am raspuns ca vreau sa am cu el relatii intime si pentru acest motiv usa trebuie sa fie incuiata. In timp ce ne dezbracam reciproc usa a fost sparta, in incapere au patruns mai multe persoane. In acel moment, atat eu cat si Popa Vasile aveam pantalonii si lenjeria intima trase in jos, pana la genunchi, situatie constatata de cei care au patruns in incapere". A urmat incheierea acelui Proces-verbal care a stat la baza inscenarii. De data aceasta, Mihaela Eniko Terjei are o cu totul alta versiune si da vina pe procurorii care au obligat-o sa participe la un flagrant cusut cu ata alba, la care a mai fost partasa o prietena a acesteia[15]: "Mentiunea facuta in procesul-verbal, cu privire la faptul ca am fost constransa prin amenintarea cu inchisoarea de procurorul Popa Vasile sa am relatii intime cu el, nu corespunde realitatii". Femeia isi retrage si plangerea intocmita la data de 25 septembrie, in care relata ca avusese cu Vasile Popa mai multe aventuri galante, la acesta acasa. Cu privire la ceea ce s-a petrecut in birou, Mihaela Terjei insista si asupra amanuntului cu privire la consumarea sau nu a actului sexual: "In declaratia data in ziua de 28 sept. 1998 am facut, printre altele, si precizarea ca in momentul surprinderii in biroul procurorului Popa acesta incepuse actul sexual, dar aceasta afirmatie nu corespunde realitatii". In sfarsit, declaratia femeii mai cuprinde un pasaj deosebit de important: "Gombos Ioana mi-a spus ca in urma cu cateva luni procurorul Popa intreprinsese o activitate care ii era nefavorabila lui Tripa Pompiliu, dar nu mi-a spus in ce a constat aceasta".
Capii parchetelor bihorene incepeau sa intre la apa. A sosit clipa sa vedem care a fost motivul pentru care i s-a pregatit oferta sexuala tanarului magistrat. Cine este Pompiliu Tripa? Om de afaceri cu cetatenie americana[17], acesta a fost prins intr-o situatie cu totul delicata: asculta, fara permisiune, convorbiri telefonice private, printr-un echipament radio de tipul "Long Range Cordless", montat pe un stalp, pe strada Graurilor. Fusese prins de catre "Inspectoratul General al Comunicatiilor, Directia Teritoriala Cluj", care a constatat "aparitia unei emisiuni neautorizate pe frecventa de 379, 7250 MHz" .
In momentul in care Vasile Popa afla ca firele conduc la Pompiliu Tripa, contraataca energic. In Memoriul trimis Comisiei de Disciplina reclama interesele dubioase ale lui Radu Bodea in dosarul[19] pe care il instrumenta impotriva omului de afaceri prins ca asculta ilegal telefoane. In plus, acuza si faptul ca dosarul, dupa ce a fost luat si dat altui procuror, a fost trimis la Parchetul de pe langa Curtea de Apel si lasat nelucrat, in mod intentionat . Trebuia gasita o cale a compromisului, cata vreme un dosar cu totul delicat, de care SRI era interesat in cel mai inalt grad, putea duce la dezvaluiri cu totul compromitatoare (Pompiliu Tripa nu putea efectua ascultari decat cu permisiunea SRI si in folosul acesteia. Atunci cand nu avea mandat de la un procuror, SRI prefera sa lucreze la negru, angajand "comenzi" catre clienti fideli. Tripa parea sa fie unul dintre acestia. Aflat la necaz, acesta trebuia salvat. Cum nu puteau sa mearga direct la procurorul care investiga cauza, cei ce trebuiau sa rezolve pocinogul au apelat la capii parchetelor. Restul nu a fost decat un lant al slabiciunilor, la propriu si la figurat!).
La 8 ianuarie 1999, lui Vasile Popa i se aduce la cunostinta[21] ceea ce trebuia sa insemne batista pusa pe tambal: "Va comunicam ca prin rezolutia procurorului din dos. Nr. 50/ P/ 1998 s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de dvs., pe motiv ca persoana vatamata si-a retras plangerea penala". Mai trebuia rezolvata situatia de la Comisia de Disciplina. Procurorul general al Romaniei, Mircea Criste, propune o solutie convenabila pentru toata lumea: Vasile Popa va ramane procuror si totul va fi uitat, cu conditia ca solutia data sa nu fie atacata cu recurs (asta ar fi dus cazul intr-un proces public, astfel incat totul ar fi fost dat in vileag). Se ajunge, fireste, la intelegere. Numai ca toata aceasta poveste urata, a compromisului realizat dintre o justitie de moravuri usoare si un procuror hormonal , avea sa aiba "pierderi colaterale". Este vorba despre schimbarile care au survenit, ca urmare a acestui caz, la varful parchetelor bihorene, Radu Bodea si Gheorghe Mot pierzandu-si functiile.
O ultima explicatie. Ce a cautat Jurnal bihorean in tot acest joc tenebros, de fapt o reglare de conturi in lumea atat de urata si de cruda a magistratilor? Raspunsul este destul de simplu. A fost instrumentul utilizat pentru a-l compromite pe Vasile Popa. Sefii parchetelor nu aveau nevoie de Vasile Popa dupa gratii. Era destul sa determine demisia acestuia si totul era rezolvat. Din acest punct de vedere, apelul la presa era solutia corecta. Nu pretindem ca Florin Ciucas si Sorin Petrache au fost cumparati pentru a scrie despre scandalul sexual. Nici nu era nevoie de un astfel de aranjament cata vreme cei doi s-au considerat fericitii posesori ai unui subiect in exclusivitate, iar apoi, dar nu mai putin important, reusisera un contact, o "sursa" chiar la varful magistratilor bihoreni! O mina de aur, un izvor de informatii si subiecte de top. Erau oameni facuti, norocul le cazuse pe cap precum gainatul de porumbel. Vanitatea lor a tinut loc de moneda de schimb.
Astfel de utilizari si de reglari de conturi prin care presei i se serveau "exclusivitati" au dat tonul dezvaluirilor, al marilor investigatii jurnalistice. Aproape niciodata bietii jurnalisti nu "ghiceau pretul corect", fie din inocenta, fie din interes. Mai de fiecare data erau releele prin care se faceau jocuri pe cat de ticaloase pe atat de senzationalist oferite cititorilor. De unde sa stie cumparatorii de ziare ca sunt cobaii unor experimente in care ceea ce nu se spunea niciodata conta cu mult mai mult decat ceea ce era dat ca momeala?! "Schimbul" parea echitabil. Fiecare avea cate ceva de castigat, astfel incat investigatiile de presa au facut glorie pe baza unor jumatati de adevar, dar si prin sacrificiul premeditat al unor oameni care nu aveau alta vina decat aceea ca reprezentau punctul de intersectie al unor interese cat se poate de dubioase. Presa avea rolul de a sanctiona moral pe cine trebuia, de a-l supune unui oprobiu public atat de violent incat efectele erau, de cele mai multe ori, drastice. Putini sunt cei care au reusit sa evite linsajul mediatic, sa gaseasca resurse si modalitati de a contracara manevrele efectuate in asa fel incat vinovatiile pareau indubitabile, iar opinia publica incantata ca ticalosul a fost demascat. "Cazul Vasile Popa" este, din acest punct de vedere, ca un fel de exercitiu didactic prin care poate fi descifrat mecanismul anchetelor de presa in ceea ce aveau ele sordid, cu totul contrar deontologiei profesionale.
Jurnal bihorean a publicat, in 1998, numeroase alte anchete jurnalistice, pe subiecte diverse, respectand, mai de fiecare data, "reteta" tocmai deconspirata, fara a avea insa nici pe departe un impact similar. Astfel, Olivia Steer si Sorin Petrache indica Parchetul Militar Oradea drept responsabil pentru vina de-a fi condamnat un dezertor debil mintal[23], o alta investigatie incearca sa radiografieze contextul in care, la Petreasa, langa Beius, In vatra satului se coace purificarea etnica , sau sa dea de capat afacerilor cu terenuri din zona Sanmartin - Baile Felix . O alta ancheta urmarita cu asiduitate timp de mai multe saptamani a vizat o firma care vamuia in mod ilegal pe toti cei care erau in tranzit prin Vama Bors, pe motiv ca percepe o taxa de intretinere a curateniei . De asemenea, merita mentionate investigatiile cu privire la un subiect de mare impact: Un subinginer si o actrita porno isi disputa fetita in varsta de sase ani . Tatal copilei era oradean, iar mama cetatean maghiar, ceea ce facea si mai complicata actiunea in justitie, dar asta dadea apa la moara presei, interesata ca subiectul investigat sa ramana cat mai mult posibil in zona acuta a unui scandal public. Un alt subiect din sfera justitiei - anul 1998 are aceasta trasatura: multe dintre subiectele de ancheta sunt recrutate din sfera justitiei, ceea ce le face foarte tentante pentru cititori, cata vreme imaginea publica a magistratilor era un subiect aproape tabu, bine ascuns de curiozitatile profanilor - se refera la judecatorul Ioan Bruder, vicepresedinte al Tribunalului Bihor, obligat in cele din urma sa demisioneze in urma unei afaceri in care a fost acuzat de luare de mita . Acesta va solicita un drept la replica imediat dupa aparitia articolului incriminator, redactia ii va da satisfactie, astfel incat aflam ca judecatorul il acuza tocmai pe Nistor Badiceanu de imixtiuni in justitie, acuzatie extrem de grava cata vreme liderul taranist nu mai era merceolog la o baza de aprovizionare, ci senator: "In promovarea reclamatiei (care il acuza pe Ioan Bruder - n.n.) sunt implicati factori politici (senatorul Nistor Badiceanu) si persoane din cadrul institutiei, care au furnizat acestuia relatii trendentioase in vederea compromiterii mele si a unui alt coleg, magistrat de la Curtea de Apel Oradea" . Justitia oradeana mai avea un pic si dadea in clocot. Conflictele din coalitia la putere provocasera fisuri importante prin care se vedeau, chiar si din redactiile cotidianelor, relatii impotriva naturii statului de drept, intre politica si justitie, si se puteau ghici acelea cu mediul de afaceri si institutiile (financiar-fiscale) de control ale statului.
Departamentul anchete din cadrul redactiei nu va face decat sa mai toarne putin gaz pe foc, asteptand consecintele. Lucrurile se complica, atata vreme cat in Jurnalul de dimineata a aparut un articol care anunta faptul ca Mustafa Aktaa a fost trimis in judecata, fiind acuzat de evaziune fiscala, prin neplata taxelor vamale la alcool si cafea din import[30]. Cotidianul lui Narcis Fekete face legatura intre atacurile aparute in Jurnal bihorean la adresa unor magistrati, mai ales asupra lui Radu Bodea, si situatia delicata a patronului sirian. Intr-adevar, Jurnal bihorean gazduise mai multe anchete, una dintre ele deosebit de ampla , in care acuzatiile erau focalizate asupra lui Radu Bodea si Gheorghe Mot, pe baza unui memoriu intocmit de Nistor Badiceanu si Mircea Negrau, deputat PNTCD, dar si o alta care se referea la prim-procurorul Nicolae Indre, demascat chiar de un coleg, Gheorghe Leuca, ca si-ar fi ajutat un prieten (inspectorul scolar Moise Pater) sa scape de rigorile legii, dupa un accident de masina produs din cauza consumului de alcool. Ziarul nu face decat sa profite de conflictele care macinau din interior justitia, publicand, precum in anii '50, demascari "tovarasesti" si avand tot dreptul sa titreze - Atmosfera exploziva in parchetele bihorene. Mai mult, mergand pe marturii si informatii obtinute destul de lesne, Sorin Petrache si Monica Roman mai descopera ca acelasi Nicolae Indre ar fi bagat dupa gratii un nevinovat .
Toata vara lui 1998 este ocupata cu "vodevilul" schimbarii prefectului Dan Balas, care nu se lasa "ejectat" din scaunul cel mai inalt al judetului cu una cu doua. Totusi, luna august aduce schimbarea de prefect, demnitatea revenindu-i tanarului Lucian Silaghi[34]. Justitia redevine "vedeta" dezvaluirilor de presa. Luna septembrie ii pune "coroana". Prim-procurorul Radu Bodea si sotia sa acuzati de fals si evaziune fiscala clameaza Jurnal bihorean intr-un articol pe prima pagina, in chenar de doua puncte, la culoare, cu trimitere la ancheta din pagina 7, semnata de Florin Ciucas si Sorin Petrache. Totul este o replica la articolul din Jurnalul de dimineata aparut doar cu doua zile inainte, la 1 septembrie. Ministrul Justitiei, Valeriu Stoica, vine la Oradea pentru a vedea ce se petrece . Jurnal bihorean iese la atac: Ministrul Justitiei se confrunta astazi cu magistratura oradeana - Valeriu Stoica a fost dezinformat - Radu Bodea ameninta si santajeaza - dosarele dusmanilor pe maini bune . Acestea sunt titlul si intertitlurile unui articol semnat "J.b". publicat pe prima pagina. Aceeasi editie mai cuprindea doua pagini de dezvaluiri, onorand cum se cuvine vizita ministeriala. Prim-procurorul Radu Bodea a instigat oameni la marturii mincinoase , pretinde acelasi personaj anonim, "J.b.", in cadrul unui material publicat, prin care magistratul era acuzat de faptul ca ar fi incercat sa intimideze anumite persoane pentru a nu-l denunta. Si asta nu este totul! O alta pagina insera doua documente: primul, semnat de Stefan Prejmereanu, procuror inspector, Parchetul general, avandu-l drept tinta pe procurorul oradean Mitica Miu, cu propunere de schimbare din functie, iar al doilea, chiar al celui impricinat . Se ajunsese atat de departe incat documente secrete din institutii ale justitiei ajungeau in redactiile ziarelor precum biletele de tramvai. Batalia pentru functii, dar mai ales pentru protejarea unor interese de clientela, era mai mare ca oricand si atat de vizibila. Un serial romanesc, "La piovra", tocmai isi publica, involuntar, scenariul in presa bihoreana. "Regizorii" preferau sa ramana in umbra, pentru a avea ragazul necesar unor lovituri menite sa contracareze situatia delicata in care se gaseau. Scandalul sexual in care a cazut victima Vasile Popa este un astfel de episod, indelung chibzuit in laboratoarele justitiei oradene. Totul fremata, inclusiv presa, intr-o asteptare apasatoare.
Spre sfarsitul lunii octombrie (editia de joi, 29, la o luna si o zi de la flagrantul realizat in biroul procurorului Vasile Popa), Jurnal bihorean aduce vestea pe care o astepta atat de mult: Prim-procurorii Gheorghe Mot si Radu Bodea au fost maziliti[40]. Aprozii acestui succes intr-un razboi in care bataliile nu se terminau aici au fost Olivia Steer si Florin Ciucas. Noii numiti in functiile vacante sunt Valentin Mirisan (procuror general) si Paunel Galos (prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunal) . Campania de presa a cotidianului Jurnal bihorean parea sa se fi soldat cu un rasunator succes. Numai ca, asemenea marilor victorii ale voievozilor munteni, care dupa ce ii bateau pe turci trebuiau sa se refugieze in cetatile din Transilvania, marea victorie a ziarului patronat de Mustafa Aktaa va fi urmata de fuga acestuia din tara.
Mai mult decat alti ani, 1999 a fost un test pentru cotidianele oradene, o provocare la care a trebuit sa raspunda comunitatea tot mai numeroasa a jurnalistilor, din cel putin trei perspective. Le vom inventaria, pe rand, pentru ca dau nota distinctiva a perioadei.
Prima are legatura directa cu fenomenul cel mai grav care a afectat, dupa decembrie 1989, statul de drept, regimul democratic din Romania. Pe fondul esecurilor pe care coalitia le inregistreaza la guvernare, a deteriorarii dramatice a increderii in fortele politice care au preluat puterea, in decembrie 1996, a miscarilor revendicative sindicale, are loc marsul spre Bucuresti al minerilor din Valea Jiului, sub comanda lui Miron Cozma. Ziarele locale oradene, in corpore, vor acorda spatii largi actiunilor intreprinse de mineri, dar indicele de simpatie, de aprobare sau de contestare a intregului proces va diferi, de la o redactie la alta. Lucrul acesta se va vedea foarte clar mai ales in luna februarie, cu ocazia celei de-a doua incursiuni mineresti, cu finalul de la Stoienesti, care va pecetlui soarta liderului ortacilor, deja condamnat printr-o sentinta definitiva, la peste 18 ani de inchisoare. Daca Vest-ul a avut chiar un corespondent la fata locului, aratandu-se ingrijorat pana la patetism de ceea ce se petrecea in sudul tarii, la polul opus s-a situat Crisana. Cotidianul condus de Petru Sandor se remarcase deja printr-o virulenta campanie de criticare a coalitiei de guvernamant, indicandu-i de cele mai multe ori pe drept, perfect argumentat, lipsa de vlaga si lipsa oricarui orizont al sperantei. Simpatiile de stanga nu erau deloc pitite, ci foarte transparente, mai in fiecare editie. O revolta impotriva neputintei nationale, coroborata cu un sentiment patriotic exacerbat spre nationalism, au determinat o atitudine pro-mineri. Esecurile Puterii din prima expeditie sunt aplaudate de redactie, iar "Pacea de la Cozia" este considerata a fi o victorie legitima si un episod cu totul rusinos pentru guvernanti. Ceea ce nu era deloc alaturi de adevar. Ceea ce a urmat insa e acoperit de o tacere ostila. Crisana nu mai relateaza despre nesupunerea lui Miron Cosma la o decizie definitiva a justitiei si nici nu aduce la cunostinta cititorilor evenimentele de la Stoienesti. O dezamagire oarecum nefireasca pluteste peste editiile din februarie ale cotidianului din Aleea Romana 3. Pesemne, alta ar fi fost atutidinea daca ortacii ar fi apucat sa ajunga la Bucuresti, impunand cu forta "disciplina", precum in iunie 1990. Dar sa nu facem procese de intentie unde nu este cazul. Simpatiile sau antipatiile unei redactii sau ale alteia nu pot fi incriminate pentru a acuza un comportament condamnabil sau, dimpotriva, pentru a aplauda o initiativa considerata benigna. Libertatea de a decide strategia editoriala a fost un drept castigat, pe care nimeni nu era dispus sa-l mai negocieze.
Fata de aceleasi actiuni ale minerilor, Jurnalul bihorean si Jurnalul de dimineata au avut o atitudine mai putin colorata emotional. Fluxul Mediafax a constituit principalul izvor pentru articolele inserate, iar editorialele au cautat sa indice situatia grava in care se afla Romania, fara a incerca sa aprobe, totusi, "escapadele" ortacilor. Presa locala, in ansamblul ei, a reactionat intr-o modalitate asteptata, conform politicilor redactionale care dadeau substanta editoriala articolelor de atitudine sau opinie politica, dar si in consonanta cu orientarea ideologica a segmentelor de cititori, asa cum erau ele vizate de catre departamentele de marketing.
Criza din Iugoslavia, dar mai
ales bombardamentele americane asupra Serbiei, pentru a o determina sa acorde
autonomie pentru Kosovo, au constituit alte subiecte de impact, de data aceasta
de natura externa, pe care cotidianele locale le-au administrat diferit, tot in
functie de optiunile doctrinare, imposibil de reprimat, mai ales in prima parte
a anului. Crisana va fi net de partea
vecinilor, condamnand agresiunea americana, de fapt a fortelor NATO. Analisti
cu reputatie - Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Dumitru Tinu, cu totii
de la Adevarul - vor fi utilizati,
articolele lor fiind preluate si facand corp comun cu acelea semnate de Petru
Sandor, Ioan Laza, Miron Blaga sau Nicolae Branda (chiar si un articol semnat
de Mircea Dinescu, pro-sarb, va fi preluat si tiparit in Crisana). Drama refugiatilor va fi si ea exploatata in sensul
accentuarii aberatiei si a nedreptatii: bombardarea unor nevinovati,
victimizarea unei populatii civile afectata de proiectilele care au ucis fara
discriminare. Atitudinea Romaniei, pro-NATO, a fost incriminata, constituind un
alt cal de bataie impotriva Puterii de la Bucuresti. Un subiect ce a scindat
societatea civila romaneasca era astfel exploatat, cu argumente solide, intr-un
ziar care, fara a fi unul antiamerican prin reteta jurnalistica, nu putea
aproba o tragedie petrecuta chiar la granitele Romaniei. Dimpotriva, Jurnal bihorean, dar si Vest, vor accentua cealalta parte a
chestiunii: genocidul la care era supusa populatia albaneza din Kosovo si
caracterul just al interventiei americane, prin strategia bombardamentelor ce
vor viza poduri, sedii guvernamentale, palatul prezidential al lui Slobodan
Milosevici, centrale energetice si sedii de televiziuni belgradene. Din acest
punct de vedere, sunt de remarcat articolele de atitudine semnate de
Criza iugoslava, atitudinea Romaniei, riscurile pe care le putea angaja o Transilvanie multietnica din perspectiva iradierii sindromului kosovar vor constitui teme care vor pune la incercare redactiile oradene, gata sa isi asume atitudini si sa informeze asupra unor evenimente ce depaseau cu mult aria localismului, dar interesau cititorul. Aceasta dinamica, raportul dintre informatiile de interes local si acelea care semnalau teme nationale sau chiar mondiale, va constitui o tema de reflectie pentru stafurile cotidianelor oradene. Televiziunile, ziarele si saptamanalele centrale au informat mult mai pe larg asupra unor evenimente la care publicatiile oradene s-au referit doar prin utilizarea depeselor agentiilor de presa. Era spatiul acordat acestor subiecte non-locale unul pierdut? Fara indoiala ca nu. In plus, spre lauda lor, ziaristii oradeni au reusit sa lege stirile si evenimentele din plan national sau european cu pozitii exprimate de personaje politice locale, dand astfel o amprenta specifica si imbogatind o informatie cu difuzare globala. Aceasta strategie va fi tot mai des utilizata, "vocile" comunitatii fiind prezente si ascultate.
A doua perspectiva, daca este sa analizam provocarile lui 1999, se refera la capacitatea cotidianelor de a utiliza sursele din institutiile sensibile: justitie, politie, administratie. Scandalurile nu vor pregeta sa "excite" mai tot timpul redactiile, sa-i determine pe reporteri sa alerge dupa subiecte, pentru a nu se intampla cea mai mare drama cu putinta, intr-o redactie: ratarea unui subiect de prima pagina, pe care, a doua zi, sa-l vezi in cotidianul rival. Aceasta frica, ba chiar spaima, s-a amplificat. Reporterii si redactorii care nu stiau sa-si administreze cum se cuvine domeniul erau amendati sau chiar se renunta la serviciile lor. Acest fapt a determinat o goana fara menajamente pentru surse, astfel incat institutiile generoase, suculente in subiecte, sa fie "penetrate". Are succes cel ce ajunge primul la o stire care niciodata nu va fi data intr-o conferinta de presa. Totdeauna se va gasi cineva interesat sa denunte un personaj sau o situatie, astfel incat scandalul sa ajunga in paginile cotidianelor. Din acest punct de vedere, anul 1999 a fost unul glorios. Astfel, a transpirat faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de politie au refuzat sa mearga, in ianuarie sau februarie, la Ramnicu Valcea, pentru a opri mareea bruna revarsata din Valea Jiului spre Bucuresti. Un alt scandal, tot cu incidenta politieneasca, a fost declansat de un incident petrecut intre un echipaj al filajului si ofiteri care lucrau la "Crima organizata". O bataie in toata regula s-a incins cu acel prilej, fapt care a ajuns la urechile ziaristilor, tocmai pentru ca alti politisti erau interesati ca totul sa se afle.
Se vede treaba, toamna se numara scandalurile sexuale! De data aceasta, nu mai este vorba despre implicarea unor procurori sau politisti, ci de un decan. Sfarsitul lunii septembrie declanseaza reactia ziarelor, decanul fiind Ovidiu Tinca, surprins in ipostaze nu tocmai academice, intr-o seara de sfarsit de weekend, chiar in biroul sau, "ispita" avand calitatea (predestinata, parca!) de preparatoare la aceeasi facultate. Asa cum vom vedea, nu toate cotidianele locale vor gasi cu cale sa mediatizeze intamplarea penibila, culisele si interesele fiind acelea care vor acredita sau nu dreptul la publicare.
Conflictul dintre Lucian Silaghi, prefect de Bihor, si Mihai Bar, presedintele Consiliului Judetan, iar de la un moment dat si al filialei Bihor a PDSR, va fi urmarit de presa, in instanta, la fel cum nu va trece neobservata retrogradarea lui Ioan Lascau, dupa lungi peripetii si tentative, din calitatea de sef al finantelor publice locale, in aceea de director-adjunct. Reporterii vor cauta sa obtina exclusivitati, sa ghiceasca inainte cu o zi ceea ce se va petrece, sursele fiind acelea care vor determina succesul sau esecul "prognozelor". Nimic nu a fost precupetit pentru a lua fata concurentei, pentru a informa cititorul despre un lucru ascuns la care s-a ajuns greu, numai gratie talentului gazetaresc. Arestarea a doi comisari din Garda Financiara a dat de furca in mod suplimentar ziaristilor, cata vreme politia a inceput sa experimenteze, tot mai des, dar cu destula lipsa de profesionalism, flagrantul luarii de mita. O astfel de intamplare va fi relatata de presa si in ceea ce o priveste pe primarita din localitatea Tulca, pentru ca, in cele din urma, totul sa fie o penibila inscenare. Tot mai frecvent, rafuielile pentru functii si avantaje, consumate in diverse institutii, de la cele politice, pana la cele administrative, se vor desfasura in paginile ziarelor, jurnalistii fiind momiti de o parte sau de alta a respectivului interes, fireste, nu fara o rasplata pentru serviciile aduse pe altarul "libertatii de expresie".
In sfarsit, a treia provocare se refera la noul peisaj publicistic - aparitia si mentinerea pe piata a celui de al patrulea cotidian oradean de limba romana, Vest. Nu s-ar putea spune ca Vest-ul a speriat breasla. Dimpotriva, singurul lui merit, in 1998, a fost acela ca a reusit sa apara, zilnic, in chioscuri. Lucrurile se schimba, insa, in 1999, cand cotidianul de pe strada Moscovei 12 incearca si, partial, reuseste sa fie cu mult mai vizibil, gratie eforturilor facute pe linia consolidarii unei echipe redactionale, a imbunatatirii continutului paginilor de actualitate si a mentinerii la o stacheta ridicata a comentariilor si analizelor de politica interna (locala si nationala) si externa. Ziarul este in ascensiune, dar nu izbuteste sa creasca semnificativ tirajul si sa depaseasca cota critica a doua mii de exemplare vandute. Celelalte trei cotidiane locale au privit cu destula ironie, cel putin la inceput, zbaterile de la Vest, dar apoi au acceptat faptul ca al patrulea cotidian local este o realitate, o consecinta a disponibilitatii unui grup reprezentand anumite interese sa editeze, chiar in pierdere, o publicatie.
1999 marcheaza o criza profunda la Jurnalul de dimineata, ajuns chiar in ipostaza de a fi obligat sa-si inceteze iarasi aparitia. Este vorba de grave probleme fiscale, de neplata datoriilor catre stat a societatii comerciale editoare. Spre lauda lui, Narcis Fekete reuseste sa salveze situatia, sa depaseasca un nou moment critic, pe care, de altfel, tot el a fost cel care l-a provocat, apeland la strategii de existenta la marginea legalitatii, pe larg experimentate de mediul de afaceri, in tranzitie. Degringolada va fi una puternica, totusi. Jurnalul de dimineata nu-si va mai reveni, evolutia cotidianului fiind una descendenta. Fenomenul a fost amplificat de o noua "hemoragie". Este vorba de un grup de redactori care va migra, de data aceasta nu la Crisana, ci la Jurnal bihorean si Vest. Daniel Man, Sandu Durdeu, Florin Sipos, Florin Alexandru si Mihaela Avram (devenita Dindelegan, prin divort, pentru a deveni, in 2000, Alexandru, printr-un al doilea mariaj), dar si Lucian Tripon sau Sorin Sandor vor prefera sa plece, dupa ce au invatat meserie intr-o redactie care a fost, intr-adevar, o pepiniera pentru media locala. In replica, Narcis Fekete va edita un ziar regional, color, tocmai pentru a demonstra ca totul se afla sub control si ca seismele care au afectat colectivul redactional sau firma editoare nu au fost decat mici deranjamente de parcurs, evenimente nedorite care au sporit si mai mult ambitia de-a dovedi viabilitatea si succesul unui cotidian calit in multe imprejurari vitrege. Urmarit de fisc, obligat sa schimbe domiciliul firmei editoare din Oradea la Arad, confruntat cu plecari masive de oameni cat de cat formati, patronul Jurnalului de dimineata se va incapatana sa nu dispara, chiar daca pretul platit va fi mare: mediocrizarea progresiva a publicatiei, intrarea intr-un regim al supravietuirii minimale. Adrian Labos si Teodora Ivan vor tine sus un steag cam sifonat, dar inca falfaind in briza jurnalismului oradean.
Cat priveste enormitatile, nu putine, care s-au strecurat in sumarul unor editii ale cotidianelor locale, trebuie remarcat un nou record, tot la Jurnalul de dimineata: primul viol la care este atasata si fotografia victimei! De asemenea, regula cu totul contrara normelor deontologice este aceea de a divulga numele femeilor sau doar copilelor supuse acestor agresiuni bestiale, dar si placerea, continuatoare a unei traditii cu totul funeste, de-a publica fotografiile unor cadavre ce tocmai fusesera autopsiate! Si Vest are a se lauda cu stupiditati antologice: un viol in care nici pana astazi nu este foarte clar daca au participat doua sau trei persoane in calitate de faptasi, sau altul, cu un final romantios, marcat de pupaturi voluptoase intre victima si agresor! Cea mai hilara intamplare, relatata de toate cotidianele oradene, spre amuzamentul cititorilor, a avut drept erou nedorit un tanar sechestrat intr-un WC public timp de mai bine de trei ore, de catre o femeie care a inchis "localul" inainte de ora cuvenita, uitandu-si clientul prizonier in cabina uzului fiziologic destinat, fara discriminare, tuturor fiintelor muritoare.
1999 a fost o provocare nu doar pentru jurnalisti. La 11 august s-a inregistrat un eveniment astronomic foarte rar: eclipsa totala de soare, care, din nefericire, la Oradea a fost doar partiala si deranjata de nori. Ziarele locale au dat importanta cuvenita fenomenului astral, oferind destule informatii de specialitate, speculand tensiunea asteptarii si descriind senzatiile traite in momentele desfasurarii eclipsei. Jurnal bihorean de duminica a exploatat la maximum momentul astronomic, analizand toposul unor astfel de evenimente din istoria umanitatii, aura de legenda si mister, mentalul colectiv si reprezentarile sedimentate in timp cu privire la intamplari ivite pe cer considerate mai cu seama semnul funest, indiciul irefutabil al unor viitoare catastrofe sau tragedii.
O alta discutie, purtata in buna masura in paginile publicatiilor, s-a referit la momentul in care se termina mileniul al doilea si debutul celui urmator. Polemica s-a iscat cu privire directa la anul 2000, considerat de unii ca fiind primul din noul mileniu, cand, de fapt, astronomii au argumentat ca este ultimul din mileniul cel vechi. Tensiunea a sporit, spre finalul anului 1999, teama de noul an fiind reflectata si in posibilitatea blocarii soft-urilor calculatoarelor si nevoia resetarii contorului temporal. Ideea sfarsitului lumii nu a lipsit nici ea, profetii apocalipsei folosind contextul pentru a anunta un sfarsit al lumii. Milenaristii au readus in circulatie conceptele mesianist-utopice ale mantuirii lumii de pacat, intr-o ciclicitate a celor o mie de ani, scadenta sosind la timp pentru a instala un alt proiect al lumii, in raport cu Dumnezeu si cu oamenii. Autori precum George Duby sau Dominique Barthelemy au cunoscut un reviriment spectaculos pe piata circulatiei ideilor, jurnalistii cautand premisele unor subiecte ancorate in mentalitatea sfarsitului unui rastimp si al genezei altuia. Istoria reala a anulat toate aceste speculatii, iar presa a continuat sa fie, poate chiar si mai mult decat pana atunci, farama de istorie ce incape, zilnic, in destinul unei comunitati. Vraja anului 2000 nu a ocolit nici breasla jurnalistilor. Intamplator sau nu, asa cum vom vedea, evenimente spectaculoase aveau, nesmintit, sa se petreaca.
Ultimul an din cel de al doilea mileniu a fost, din perspectiva media, unul cat se poate de interesant. Nu doar pentru ca era cel de al treilea cu doua randuri complete de alegeri - locale si generale -, dupa 1992 si 1996, dar mai ales pentru ca a marcat puternic evolutia cotidianelor si a adus pe lume un saptamanal de succes.
Tabloul este unul al convulsiilor redactionale majore. In primul rand, cotidianul Vest, dupa o agonie ce a durat mai toata toamna, isi inceteaza aparitia. "Decesul" a fost precedat de plecari masive, generate de lipsa fondurilor materiale, salariile fiind platite cu intarzieri mari. Conducerea ziarului cunoaste modificari succesive[42], dar nimic nu mai poate schimba un destin ce avusese chiar in "tiparul" initial indiciile unui final nedorit. Cu toate acestea, numarul cotidianelor locale se pastreaza la patru, cata vreme, pe 15 octombrie, vede lumina tiparului primul numar al ziarului Realitatea bihoreana. Avandu-i patroni pe Ioan si Viorel Micula, publicatia a incropit o redactie din oameni de la Vest in majoritate , a scos un prim numar mai mult de "calibrare" , fara a fi difuzat prin chioscuri, avandu-l ca director pe Inocentiu Voinea , adus de la Bucuresti din redactia cotidianului Realitatea romaneasca, prima publicatie a fratilor Micula.
Si redactia Jurnal bihorean a avut de trecut printr-un seism major. Tot in luna octombrie este lansat saptamanalul Bihoreanul, editat de "ProSport" SA, companie a "Media Pro Group", avandu-l in frunte pe Adrian Sarbu. Se consuma astfel un fenomen cat se poate de interesant, cu efecte asupra evolutiei presei locale, in contextul dat de tendintele din presa centrala: trustizarea mediei romanesti. Actiunea a cunoscut doua forme principale. Prima, integrarea pe verticala, fie pornind de la posturile de televiziune deja existente, spre piata presei audio si a celei scrise, fie invers. Bihoreanul este fructul media al primului simptom - de la televiziuni spre ziare, pe cand fratii Micula au inceput prin a edita ziare, au continuat prin deschiderea unor posturi de radio, ca abia apoi sa-si faca televiziuni. A doua, integrarea pe orizontala, a vizat "inghitirea" unor institutii media de acelasi fel: ziare, radiouri, televiziuni. Si aceasta a fost prezenta in presa bihoreana, patronii holdingului "Transilvania General Import Export" reusind sa devina actionari principali, in 2003, si ai cotidianului Crisana. In plus, acestia vor crede de cuviinta sa editeze si un cotidian in limba maghiara.
Redactia din Piata 1 Decembrie, avandu-l patron pe Alexandru Kiss, s-a vazut decimata, de la o zi la alta. Luna octombrie marcheaza plecarea din redactie a celor care vor face saptamanalul grupului "Media Pro": Mircea Chirila, Florin Ciucas, Florin Budea, Simona Iacob, Catalin Sarmasan, Olivia Steer, Ovidiu Pascu. La acestia se adauga cei plecati la Realitatea bihoreana. Ei vor constitui doar "primul val", peste un an de zile urmand sa plece si altii, datorita unui conflict dintre noul proprietar al ziarului si structura sindicala a publicatiei. Crisana o va pierde pe Liliana Sime[46], plecata la Bihoreanul, dar si pe Anca Fetea si Veronica Bursasiu pe care le regasim in gruparea Jurnal bihorean, grav descompletata. Am putea spune ca 2000 este cel mai dinamic an din perspectiva "schimburilor" inter-redactionale, dar si al climatului media, in general. Aspectul economic, perceperea jurnalismului ca o afacere, dar in acelasi timp folosirea lui si ca arma de influenta sau santaj, germenii tabloidizarii, toate acestea vor fi caracteristici definitorii ai unui an care dezavueaza ultimele manifestari ale romantismului gazetaresc. Improvizatiile sunt respinse chiar in premise, un anume tipar, in functie de ceea ce urmarea o publicatie sau alta - cotidian sau saptamanal, deopotriva - va fi impus fara menajamente. In acelasi timp, se separa transant si definitiv partea manageriala a jurnalismului de partea redactionala, precum si acestea doua la un loc de segmentul patronal.
Alegerile locale din iunie, precum si acelea generale, din noiembrie-decembrie, vor da nota electorala a unui an care va marca revenirea la putere a PDSR-ului. Ion Iliescu va gasi drumul spre Cotroceni, iar Petru Filip, dupa patru ani de activitate de consilier local, va castiga, in al doilea tur, postul de primar al Municipiului Oradea. Toate aceste evolutii din sfera politicului vor fi urmarite, consemnate, dar mai ales exploatate de catre presa locala, fara a mai remarca acute de ordin pasional. Machetele oferite de partide, spre publicare, vor fi inserate in editiile tuturor cotidianelor[47], facandu-se o distinctie neta intre publicitatea electorala si articolele asumate de colectivele publicatiilor. Cantitativ, remarcam o dublare a aparitiilor. Vor excela, prin numarul de pagini comandate, PD, PDSR, PNL, ApR. De remarcat lipsa cu desavarsire a UDMR-ului din zona publicitatii electorale in cotidianele romanesti, dar si discretia, aparitiile cu totul sporadice a machetelor PRM-ului. De asemenea, liderii formatiunilor politice pomenite, cei nationali, mai ales in cazul alegerilor generale, cat si cei locali, vor persevera prin aparitii in presa oradeana in perioada permisa legal de campania electorala. Desi televiziunile vor creste constant in privinta impactului la prezumtivul alegator, publicitatea electorala prin presa scrisa va cunoaste, fata de 1996, un spor semnificativ nu doar cantitativ, ci si in privinta calitatii. Aceasta dovedeste profesionalizarea staff-urilor de campanie ale partidelor, obsesia acestora pentru vectorul de imagine, capabil sa propulseze formatiunea politica sau candidatii acesteia. O atentie critica a fost acordata afisajului electoral, cata vreme a existat o competitie neloiala intre partide in disputarea locurilor de afisaj. S-a ajuns pana acolo incat au putut fi vazuti candidati lipiti pe cosurile de gunoi! Redactiile s-au ales cu bani frumosi in urma acestui exercitiu de marketing politic, invatand din experientele anilor 1992 si 1996, chiar daca in numeroase situatii notele de plata ale candidatilor sau partidelor spre o redactie sau alta au fost onorate cu intarziere sau amanate sine die.
Anul 2000 nu a fost zguduit de convulsii de tipul mineriadelor si nici nu a oferit spectacolul grotesc al unor scandaluri cu iz sexual explicit. Asta nu inseamna insa ca presa a somat in privinta stirilor senzationale sau a relatarii pe marginea unor evenimente cu totul speciale. La acest ultim capitol, trebuie mentionat un episod consumat la inceputul lunii august, in proximitatea Primariei din Sanmartin. Dorel Craciun, primarul proaspat ales, membru al PSM, a fost victima unei agresiuni de-o violenta extrema, soldata cu ranirea acestuia. Scopul agresorilor a fost acela de a-l lichida. Toate cotidianele, fara exceptie, am relatat despre incident, despre urmarile acestuia, dar si despre cercetarile infructuoase ale politiei, incapabila sau fara dorinta de a da de urmele agresorilor. De altfel, in presa locala au aparut sute de articole despre situatia de la Sanmartin, in centrul de interes fiind aranjamentele cu terenuri, a caror valoare a fost speculata din plin. Cartierul cu supranumele "Beverlly Hills"[48] este expresia materiala a acestor interese, in care au fost angrenate numele cele mai sonore din administratia judetului, din politie, justitie si politica, adevarat paravan pentru operatiuni funciare de anvergura. Niciun demers al presei nu s-a finalizat prin consecinte de ordin disciplinar sau penal, chiar daca, dupa atacul asupra lui Dorel Craciun, o comisie a primului-ministru s-a deplasat in bogata comuna bihoreana. Asa cum vom citi in paginile presei, nimeni nu a fost gasit vinovat, iar agresiunea fara precedent din vara anului 2000 asupra primarului va avea, cel putin pana in momentul de fata, autori necunoscuti . Nicio ancheta jurnalistica nu a reusit decat sa investigheze lucruri partiale, semnaland un caz sau altul, la modul punctual, lasandu-se impresia ca la Sanmartin nu exista "oameni buni" si "oameni rai", ci doar interese care au antagonizat grupari care s-au rafuit pentru avantaje materiale imense. Fireste, nu doar suprafetele de teren au fost obiect al tranzactiilor oneroase, ci si bazele de agrement din Baile "1 Mai", parcarile si alte unitati de cazare sau alimentatie publica.
Un alt scandal, consecinta a alegerilor locale pentru forul legislativ judetean, urmarit de presa toata vara, a fost acela legat de constituirea Consiliului Judetean si alegerea presedintelui si a celor doi vicepresedinti. Am avut de-a face cu un joc al culiselor atat de bine condus incat, in ciuda manevrelor disperate ale lui Mihai Bar, presedintele in exercitiu, atat al Consiliului, cat si al filialei Bihor a PDSR, acesta a fost debarcat, in locul lui avand castig de cauza Stefan Seremi, din partea Partidului Democrat. Negocierile ascunse au fost "monitorizate" de toate cotidianele. In doua randuri consecutiv, Consiliul Judetean nu s-a putut constitui, sedintele fiind boicotate de consilierii din PDSR, PRM si PUNR. In cele din urma, la a treia tentativa, alianta conjuncturala realizata de PD, UDMR, PNL, ApR si UFD a avut castig de cauza. A urmat un proces lung, Mihai Bar atacand in justitie modalitatea prin care a fost "lucrat". Doar alegerea acestuia ca deputat pe listele PDSR a stins un conflict care a generat convulsii majore in filiala PDSR, ziarele abia asteptand sa anunte suspendarea lui Mihai Bar din functia de presedinte. Pana la urma, s-au multumit doar cu un alt scandal: in preajma Conferintei Judetene a PDSR, a fost batut secretarul executiv al social-democratilor, Ioan Bercea, aflat in tabara adversarilor lui Bar, condusa de Florian Serac. Ziarele au speculat, asa cum vom vedea, pe seama faptului ca agresorul ar fi fost tocmai Mihai Bar. La fel ca in cazul lui Dorel Craciun, misterul a planat si mai planeaza inca asupra acestui caz specific unei lumi populate mai degraba de zurbagii politici decat de oameni aflati in slujba "Cetatii", precum cere filosofia politica. In sfarsit, cel de al treilea scandal, izbucnit chiar in preajma primului tur de scrutin al alegerilor generale, l-a vizat pe deputatul PNTCD Mircea Negrau, acuzat ca ar fi colaborat cu Securitatea[50]. "Locotenent" credincios al lui Nistor Badiceanu, acesta a recunoscut, precizand ca a fost nevoit sa cedeze, din pricina unor santaje. Presa nu l-a crezut si nici nu l-a compatimit, iar PNTCD a gasit de cuviinta, imediat, sa-l dea afara din organizatia judeteana. Lua astfel sfarsit o activitate politica a unui deputat care s-a remarcat mai cu seama datorita "nazbatiilor" pe care le-a facut fiul, bataus al sexului frumos, asa cum vom vedea din cuprinsul ziarelor anului 2000. De altfel, drama PNTCD, conturata in alegerile pentru Parlament, cand nu a reusit sa realizeze pragul, intr-o alinata electorala ce platea astfel "bilantul" celor patru ani de guvernare, va fi sanctionata de presa locala, pe masura sperantelor transformate in resentimente. Exclamatia "Victorie!", ce tinea prima pagina a Jurnalului bihorean, la anuntarea izbanzii lui Emil Constantinescu, in decembrie 1996, fusese ultima mare manifestare a presei de elan. Anul electoral 2000 nu va mai permite astfel de infantilisme si efuziuni sentimentaloide intre presa si sfera politica. Nici macar "pericolul" reprezentat pentru democratia din Romania, in eventualitatea in care Corneliu Vadim Tudor ar fi castigat si alegerile din turul doi, nu a mobilizat presa intr-un unison al atitudinii editoriale. Trecuse vremea alinierii la "comandamentele" interesului national sau la dezideratele solemne ale societatii civile.
Numirea judecatorului Traian Munteanu in calitate de presedinte al Tribunalului Bihor a declansat o campanie din partea justitiei oradene care a obtinut, pana la urma, in dauna tuturor supozitiilor, mutarea institutiei in cladirea Prefecturii. Chiar la inceputul lunii decembrie, functionarii administratiei judetene puteau fi vazuti pe prima pagina a ziarelor carand mobilier si dosare, peste drum, prin fata statuii lui Ady Endre. O vreme, presa a relatat despre diferitele proiecte privitoare la un nou sediu al Consiliului Judetean si al Prefecturii, ca pana la urma acestea sa-si amenajeze sediile in spatiul disponibilizat de Tribunal si Judecatorie. Intre timp, prefect al judetului devenise Valerian Tibu, cata vreme Lucian Silaghi fusese propulsat intr-o functie de secretar de stat, la Bucuresti. Pana la urma, Valerian Tibu va fi prefectul de Bihor care va marca trecerea in noul mileniu, PDSR nefiind in stare, dupa castigarea alegerilor, sa numeasca un nou prefect decat spre sfarsitul lunii ianuarie, 2001, in persoana controversatului Aurel Tarau, tatal "petrolistului" Adrian Tarau[51].
Anul 2000 a marcat sfarsitul unei perioade de evolutie a presei bihorene, pe care am putea-o numi drept deceniul adecvarii la libertatea de expresie si a responsabilitatilor media. Maturizarea ca proces dinamic a semnalizat si numeroase episoade de regresie temporara. Un nou mod de a face presa va miza pe strategii pragmatice, care vor lua in considerare singurul atribut care confera presei valoare: capacitatea de a se mentine pe piata, producand profit pentru patron! Toate celelalte considerente care decurg din scopurile nobile si strategiile de institutie aflata in slujba cetateanului vor pali in fata acestei adevarate reguli de fier, obligatorii de altfel pentru orice activitate de ordin economic, care se soldeaza, anual, cu o balanta de venituri si cheltuieli. Interventia oamenilor de afaceri care vor construi adevarate imperii media va redimensiona jurnalismul, atat institutional, ca redactie, cat si uman, ca reporter sau redactor angajat in colective ce trebuiau sa dovedeasca atasament pentru cei care puneau la dispozitie fondurile materiale. Acest aspect va duce la discutii serioase cu privire la deontologia profesiunii de ziarist, a raportului dintre disciplina redactionala si constiinta ziaristului. Fiecare va rezolva sau nu aceste dispute in felul care ii va veni cel mai bine la indemana.
Jurnal bihorean, 1998, nr. 1450, p. 1, 3. Titlul articolului de fond este Scandal sexual la Parchetul Oradea: Un procuror a fost filmat cu o femeie dezbracata in birou. Se declansa astfel cel mai mare scandal al anului 1998, unul dintre cele mai semnificative din perioada 1990-2000, atat prin felul cum s-a produs, cat si prin modalitatea in care a fost exploatat de presa. Implicatiile erau mari, vizau structurile de conducere ale parchetelor bihorene, cu ramificatii in politica si mediul de afaceri. Acest triunghi: justitie-mediul de afaceri-politica isi va regla "conturile" apeland la serviciile presei. Or, deloc dezinteresati, tocmai jurnalistii specializati in investigatii de presa vor deveni, cu sau fara voie, din prostie sau din calcul, portavocea, crainicii spre marele public ai punctelor de vedere si intereselor de imagine ale grupurilor care se confruntau aprig in culise. Nu intamplator, singurul ziar care relateaza despre acest scandal este Jurnal bihorean.
Ibidem, nr. 1458, p. 1. Articolul se incheie intr-un ton moralizator si aforistic, deopotriva: "In cuvinte simple, Mihaela Terjei enunta un mare adevar: potenta justitiei nu e data nici de chilotii magistratilor lasati in vine, nici de erectia lor prelungita".
E vorba de Radu Bodea, Dorel Motiu, Mihai Chirila si Nicolae Bonchis, la care se adauga Nicolae Mesesan, care a filmat toata scena.
Declaratia se afla in dosarul nr. 12/ 1998, deschis de catre Comisia de Disciplina a Ministerului Public.
La ora 18, in aceeasi zi in care in biroul lui Pompiliu Tripa fusese pus la cale totul, urma sa fie realizat flagrantul, numai ca Vasile Popa tocmai mergea la un meci de fotbal, asa ca a amanat audierea pentru a doua zi, la ora 13. Ghinion curat!
Este vorba de Ioana Gombos, personaj dubios si obscur, folosita de procurori si de Pompiliu Tripa pentru a o convinge pe Mihaela Terjei sa conlucreze.
IGC Directia Teritoriala Cluj a inaintat o adresa cu toate datele necesare catre Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, pentru a fi sanctionat cel ce facuse receptiile neautorizate si pentru a fi dezafectat echipamentul.
Printr-o adresa din 11 ian. 1999, Vasile Popa ii cere lamuriri lui Valentin Mirisan, ajuns procuror general in locul lui Gheorghe Mot, despre dosarul lui Pompiliu Tripa. Raspunsul primit din partea lui Dorel Motiu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langa Tribunal, nu este convingator. Initial, Pompiliu Tripa va fi facut scapat printr-un "NUP", printr-un rchizitoriu a lui Mihai Chirila, pentru ca apoi, procurorul Ana Gabriela Farcas sa intocmeasca un alt rechizitoriu (Dosar 2232/ P/ 1998) prin care a cerut trimiterea in judecata a lui Pompiliu Tripa.
Sanctiunea primita de Vasile Popa a fost una disciplinara, minimala: detasarea pentru trei luni la Parchetul de pe langa Judecatoria Carei.
Prim-procurorii parchetelor din Bihor sunt acuzati de coruptie, este titlul de atac, pentru ca in paginile 8-9 sa fie vizati Radu Bodea, care nu-si putea justifica averea uriasa, dar si Gheorghe Mot, procurorul General de pe langa Curtea de Apel, care si-ar fi construit o casa cu autorul unui omor (Jurnal bihorean, 1998, nr. 1319, p. 1, 8, 9; nr. 1322, p. 7).
La 1 octombrie, redactorul-sef Florin Ardelean pleaca la televiziunea locala TVS, locul sau fiind luat de Dorin Iancu. Numai ca acesta moare la scurta vreme, pe 22 octombrie. In ultima perioada, Vest isi schimba si locatia, fiind condus de Doina Dumiter. De altfel, directorul publicatiei, Mariana Maier, plecase, la inceputul verii, in Statele Unite.
Primul numar al cotidianului Realitatea
bihoreana a avut inscris pe frontispiciu cifra "0", fiind difuzat doar la
Casa de Cultura a Sindicatelor, unde a avut loc un miting electoral PNL, cu
ocazia vizitei la
Aducerea lui Inocentiu Voinea a avut loc dupa ce a esuat tentativa lui Sorin Petrache de a ocupa functia de director al Realitatii bihorene, la inceputul lunii octombrie.
Liliana Sime isi va regasi aplombul, Bihoreanul prilejuindu-i manifestari jurnalistice la limita potentialului sau investigational, dar si discursiv-epic. Din nefericire, jurnalista care a debutat la Jurnalul de dimineata, renascut din cenusa primului esec, va da "cinstea pe rusine", fiind surprinsa in flagrant de luare de mita, la inceputul anului 2004. A fost data afara de la Bihoreanul, a activat un timp in redactia Informatiei de Vest, apoi a disparut din peisajul jurnalisticii bihorene.
Doar Realitatea bihoreana, in prima luna si jumatate de existenta, se va remarca prin reclama electorala directionata. Beneficiarii vor si PNL si Cornel Popa, candidat pe lista deputatilor, fost director general al holdingului fratilor Micula.
Pe un spatiu la periferia localitatii, spre Baile Felix, s-a constituit un cartier de vile. Terenul, initial, a fost speculat de catre cei care au reusit sa invoce legea pentru un schimb de suprafete, din extravilan in intravilan. Profitul obtinut a fost imens.
Dorel Craciun i-a urmat in functia de primar doamnei Victoria Lazar, aleasa, in 1996, pe listele PDSR. Un rol important in toate aranjamentele efectuate, despre care presa era la curent, a avut secretara primariei, Livia Bara.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Jurnalism | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
