Presa - "istoria" unor nume-simbol

Presa - "istoria" unor nume-simbol

Investigarea presei din perspectiva diacronica si sincronica presupune analiza cu precadere a produsului mediatic si a implicatiilor lui in viata sociala, politica si culturala a epocii, intr-o perceptie comparativa a ceea ce a fost si ceea ce se doreste a se prefigura.

Cum produsul mediatic este creatia unor emitatori (persoane sau trusturi), istoria presei se constituie si din numele unor mari intreprinzatori si jurnalisti, oricum pasionati care au creat ziare, inventii tehnice, au fost initiatorii sau performerii unor forme jurnalistice.

Doar cateva exemple:

prima agentie de presa Haves poarta numele fondatorului Charles Auguste Haves

Gutenberg inventeaza tiparul cu litere mobile, metalice, izolate in matrite. Numele sau va deveni generic pentru "Era Gutenberg";

telegraful optic - este inventat de Morse, iar semnalele transmise la distanta sunt denumite MORSE

▪ in secolul al XVIII-lea Richard Steele si Joseph Addison impun prin ziarul "The Spectator" (1711) un arhetip: Sir Roger de Coverley este idealul uman, reprezentand toleranta, ironia blajina, observatia delicata, amiabilitatea, un model in presa vremii si in literatura lumii;

Marconi Gugliermo va concepe primul telegraf fara fir si va fi considerat parintele radioului

▪ Joseph Pulitzer, publicistul care avea ca deviza "acuratete si concizie" si care cerea redactorilor ziarului World originalitate, personalitate, simtul umorului, grad de atractivitate va fi cel care va crea Facultatea de ziaristica de la Universitatea Columbia, sustinand cu bani aceasta initiativa. Convins fiind ca ziaristica, precum casnicia nu se invata la cursuri (declaratie in "St. Louis Post-Dispatch"), defineste profesionistul in jurnalism ca pe un pasionat cu vocatie si cu o cultura temeinica. La un an de la moartea sa (1911), facultatea isi deschidea portile pentru primii studenti. Numele sau va fi dat premiului anual decernat celor mai remarcabile lucrari de publicistica din SUA. Aceste nume sunt simbol si devin repere intr-o istorie a presei.

Modele culturale si genuri "de frontiera"

Presa va fi sensibila la modelele culturale. Le va promova, publicand sau difuzand la radiou, televiziune creatiile care ii vor impune pe scriitori drept jurnalisti. Promotorii genurilor de frontiera sunt scriitorii jurnalisti.

Un procedeu literar care se naste in campul presei este crearea unui personaj simbol pentru idealul uman care sa comenteze realitatile vremii. Doi scriitori, Richard Steele si Joseph Addison il impun pe "Sir Roger de Coverley".

Voltaire va lupta pentru libertatea presei si va face el insusi presa. Daniel Defoe publica in The Daily Post in 1719 romanul sau "Robinson Crusoe". Va fi primul roman-foileton publicat in presa. George Sand, V. Hugo, Eugène Sue, Balzac, Zola vor publica in presa. In spatiul romanesc, fundamentele presei noastre vor fi ziarele sustinute de scriitori si oameni de cultura. Apar Curierul romanesc (Bucuresti, 8 aprilie 1829) sub ingrijirea lui Ion Heliade Radulescu, Albina romaneasca ( 1 iunie 1829, Iasi) condusa de Gh. Asachi si Gazeta deTransilvania (12 martie 1838) editata de George Baritiu.

Genuri de frontiera ca reportajul literar, pamfletul, tableta vor fi impuse de scriitori-jurnalisti. Formula satirica a pamfletului agresiv are ca etalon pe Tudor Arghezi. El ii avea ca precursori ai genului pe Eminescu, Caragiale, Anton Bacalbasa. Reportajul literar va fi impus de Geo Bogza, iar tabletele lui George Calinescu sunt asteptate in epoca nu doar de oamenii de cultura, ci de un public larg, avid de comentarii "scurtissime" marcate de potentialitate. Ele au insemnat si o modalitate eleganta de evitare a cenzurii, o forma de rezistenta prin cultura.

Romanele lui Camil Petrescu au ca eroi ziaristi. Nucleul conflictual si problematic se regaseste in domeniul presei. Problemele de etica jurnalistica, viata ziarelor in ansamblu vor fi tot atatea motive de dialog sustinut intre eroii romanelor sale.

Cand numele scriitorului trimite la configurarea unui domeniu de investigatie jurnalistica, devenind generic, inseamna ca literatura revendica gazetaria, cum gazetaria revendica literatura. Este cazul operei lui Geo Bogza, pe care C. Regman a definit-o "o stiinta si o morala a pamantului: geobogzia". Sunt doar cateva repere dintr-o istorie a presei privita din perspectiva tipologiei, a functiilor, a publicului destinatar si a modelelor culturale implicate in viata presei. Este o istorie cu o bogata traditie, cu o efervescenta prezenta in viata comunitatii si cu un viitor reclamat de multitudinea mass-media - oglinda pentru triada ieri-azi-maine, triunghi energetic pentru discursul jurnalistic.

De la efemeride la foi volante si almanahuri

A scrie o istorie a presei este o necesitate cu dublu scop: recuperarea unui timp cultural, de la primele manifestari de gen la formele complexe, sincretice de astazi si reasezarea evenimentelor socio-culturale pe epoci definite prin evidentierea anumitor paradigme. Sinteza celor doua perspective ofera o imagine diacronica a presei si presupune argumentarea prin modele si formule jurnalistice.

Nevoia de istorie a presei se revendica din nevoia prima a aparitiei presei: informarea - nevoie elementara de comunicare cu dublu sens, de sus in jos si de jos in sus. Conducatorii din orice epoca sunt datori sa transmita catre electorat (intelegem public) deciziile, actele importante spre a fi cunoscute si spre a obtine adeziunea maselor. In aceeasi masura erau interesati de ceea ce se intampla in societate, la nivelul grupurilor mari sau ale elitelor, pentru a formula decizii, fie in intampinarea orizontului lor de asteptare, fie pentru a preintampina miscari care ar fi contravenit politicii de conducere. Este un mod de investigare a istoriei presei din perspectiva decidentilor constienti de valoarea de impact a unei stiri citita din curiozitate si de decidenti si de publicul larg. Intreprinzatori si oamenii de cultura au sustinut aparitia foilor sau gazetelor, servind cerintei imediate: promptitudinea informarii, conciziunea informatiei, noutate si inedit in forma si fond.

Inceputuri

Nevoia de a comunica informatii s-a manifestat "vizual" in jurul anului 4000 I.H., atunci cand apar primele inscriptii, desene rudimentare rupestre, carora li s-au asociat semnificatii. Se simtea nevoia transmiterii, dar si a stocarii de informatie. Pictogramele standardizate au servit ideii de cucerire a distantelor si a timpului. Suportul pentru stocarea informatiei era la fel de important ca si sistemul de grife sau alfabetul.

Cu 2500 de ani I.H. egiptenii au descoperit ca papirusul poate fi folosit pentru inscriptionarea textelor. Se scria cu pensula si cerneala rosie si neagra. Mayasii foloseau fasii lungi de scoarta de pe ficusi, prelucrate in apa si presate pentru a avea uniformitate. Lungimea lor era impresionanta: sase metri. Mayasilor li se datoreaza ideea de "carte". Fasiile erau pliate pentru a putea fi mai usor folosite, sub forma unei carti, prima si ultima pagina fiind din lemn, avand rolul de coperti.

Hartia a fost inventata de chinezi. S-a raspandit in Europa crestina, cand maurii au ocupat Spania. Prima carte tiparita se datoreaza tot chinezilor. "Diamond Sutra", in anul 800 D.H. a fost scrisa folosindu-se o placa de lemn pe care s-au incrustat literele inversate, acoperite cu cerneala si apoi presata pe hartie.

Caracteristicile presei au fost evidentiate chiar din perioada de "preistorie" a presei.

In Babilon si in Egipt se redactau cronici care consemnau evenimentele "jour par jour". Si afisele evreiesti sustin aceeasi idee a consemnarii in mod regulat, zilnic a celor mai importante evenimente din viata comunitatii.

In Grecia erau apreciate efemeridele. Prin numele ce li s-a dat ele sunt marturia unei trasaturi esentiale a presei: efemeritatea (ceea ce astazi este prezentat ca eveniment important, peste cateva zile va fi doar detaliu al unei istorii). Dar istoria se reconstituia din aceste "efemeride".

In timpul dinastiei Han in China s-a publicat primul buletin informativ. Se numea Ti bao (Ti pao) si cuprindea decrete si dispozitii imperiale. Ti bao este precursorul buletinului oficial cunoscut astazi. Pierre Albert in a sa apreciata "Istoria presei" (aparuta si in traducere in romaneste la Institutul European in anul 2002) precizeaza ca la curtea din Pekin "inca de la sfarsitul secolului al IX-lea" apare "un jurnal, Kin Pau, apoi lunar, apoi saptamanal incepand cu 1361 si cotidian din 1830".

Longevitatea este apanajul publicatiei de interes sau sustinuta de conducatori. De altfel, definitia data zairului de catre Jacques Pierre Brissot si comentata de Gabriel Thoveron in volumul "Istoria mijloacelor de comunicare" (institutul European, 2003) suprinde obiectivele esentiale ale presei. In prospectul "Patriotul francez" mentiona: "trebuie «sa instruiasca » [in sensul de a informa, ceea ce implica difuzarea si analiza stirilor] pe toti francezii [obiectivul urmarit este asadar acela de a se adresa unui public cat mai larg] fara incetare [ceea ce implica periodicitate] cat mai ieftin [ceea ce va determina in curand necesitatea de a recurge la surse indirecte de finantare, publicitate sau alte ajutoare] si intr-un mod care sa nu-i oboseasca [ceea ce implica diversitatea continutului].

Evidentiate fiind obiectivele presei in general, sa le urmarim in formele manifestate in antichitate.

"Un fel de jurnalism" - acta "file de antichitate"

Eugène Dubief ca si alti istorici ai presei (Du Cange, Le Clerc) sustin ca in vechea Roma s-a scris "un fel de jurnalism". Marele Pontif pastra in locuinta sa inscrisuri despre evenimentele importante notate cronologic pe tabule. Aceste "anale ale pontifilor" (cunoscute si sub numele de Annales maximi Annales Pontificum) erau dublate de Acta senatus , sinteza a dezbaterilor din for.

Roma sub Cezar va impune Acta diurna, momentul este notabil din mai multe considerente care fac trimitere la obiectivele presei:

▪ erau redactate de actuari, scribi specializati, care prin tehnica redactarii si prin acuratetea discursului stirilor se anuntau veritabili jurnalisti;

▪ cuprindeau stiri despre viata forumului, dar si informatii despre spectacole, despre calamitati, altfel spus cotidianul cu evenimentele sociale si faptul divers;

▪ erau difuzate in afara Romei, constituind astfel un mod de cunoastere a societatii romane prin presa;

▪ Eugène Dubief mentioneaza si aspectul reperabil in intreaga istorie a presei ca aceste Acta diurna erau supuse "à la censure du puvoir".

Specializarea celor ce redacteaza stirile, prezentarea contextului evenimential, satisfacerea gustului publicului cititor si prin redactarea de stiri care sa delecteze, ca si difuzarea in spatiu cat mai larg sunt tot atatea atribute ale unei prese viabile.

Verba volant

Cea mai ieftina difuzare este cea orala. Evul mediu va consemna in istoria presei Cronica orala si pe cei ce au fost numiti de Eugène Dubief : "des journalistes sans journal". Trubadurii de atunci aveau corespondent in planul presei pe nouvellanti in Italia, nouvellistes in Franta.

Oralitatea discursului lor le va permite sa transmita nu doar stiri, ci si zvonuri, informatii neverificate sau chiar barfe, intentia declarata fiind de a trezi interesul, de a primi plata pentru serviciul oferit.

Circulatia orala a informatiei are un impact imediat, persuasiv in momentul emiterii si cu efect in timp scurt, necesara fiind multiplicarea informatiei, retransmiterea care favorizeaza de cele mai multe ori omisiunile sau distorsionarea sensului.

. Scripta manet

S-a simtit nevoia scrierii acestor "nouvelles" povestite de "nouvellistes". Asa au aparut Nouvelles à la main in Franta, Novelle a mano in Italia, News-letters in Anglia. Valoarea lor le va asigura o existenta de aproximativ doua secole si va consta in:

▪ caracterul informativ al foii care impune selectarea noutatilor din viata comunitatilor;

▪ difuzarea aleatorie in functie de evenimentele derulate si care meritau a fi comentate in foile volante

▪ solicitarea lor in mod constant de catre familiile nobiliare care doreau sa fie informate.

Exista colectii ale acestor foi manuscris la marile biblioteci din lume (Biblioteca Universitatii din Leipzig, Biblioteca Nationala din Viena) si care atesta poate cea mai importanta contributie a acestora la istoria presei: informatii din intreaga Europa constituie azi sursa de cercetare pentru istoria batranului continent.

Stirile manuscris circula astfel doua secole satisfacand nevoia de informare a doua mari categorii de destinatari: nobilimea si comerciantii. Ei "rostuiau" "pretul" vremii si doreau o privire comparatista in spatiul de manifestare. Venetia va fi emblematica pentru ceea ce istoria presei va retine cu numele de avvisi, pentru ca va deveni centrul de distribuire a acestor relatari manuscrise.

Verba volant - scriptavolant: foile volante

Coexistenta foilor manuscris si a tiparului va fi sorgintea unui alt mijloc de transmitere a informatiilor: foile volante imprimate, cunoscute sub numele de Ocazionale Occasionnels (Franta), Zeitungen (Germania), Gazzetas sau Corantas (Italia), Krant (Olanda). Foile volante imprimate vor fi vandute in librarii sau prin intermediul comerciantilor ambulanti si vor fi cautate in epoca datorita:

▪ formei (caiete mici cu 4,8 sau 16 pagini);

▪ aspectul estetic (ilustrari cu gravuri pe lemn);

▪ continutul divers (de la evenimente importante la sarbatori si la faptul divers regasit intr-un avvisi).

Nevoia de divertisment, de delectare prin lecturarea unor informatii despre fapte diverse va impune crearea in paralel a foilor cu caracter popular: Canards si Les libelles sunt forme jurnalistice in care predomina zvonurile (canard-zvon) si pamfletul (libelele erau plancarde cantece).

Viata tumultoasa din timpul Reformei si a Contrareformei va alimenta polemicile religioase si politice. Aceste stiri tip zvon si libela vor fi aspru criticate si se va instaura, alaturi de cenzura ecleziastica traditionala, si cenzura politica.

Importanta lor a constat in exercitiul jurnalistic din notele satirice, notele de pamflet, o forma primara de presa de atitudine

"Forme de tranzitie"

Aparitia tiparului in secolul al XV-lea nu va anula importanta acestor foi manuscris. Ele isi vor continua destinul jurnalistic, fiind nucleu pentru "formele de tranzitie": almanahurile povestirile istorice si publicatiile populare. Aceste forme de tranzitie vor demonstra necesitatea realizarii unor publicatii - sinteza (almanahul se realizeaza anual si apare la date fixe), a unor scrieri care sa continuie traditia consemnarilor zilnice (povestirile istorice) si a tipariturilor de natura a produce placerea lecturii prin delectare (divertisment); este cazul publicatiilor populare de larga raspandire, cu adresabilitate mare si de cod slab pentru a asigura accesibilitatea mesajului. Este epoca in care elementele esentiale ale discursului jurnalistic, ca si obiectivele si functiile presei sunt definite. Se astepta insa "Era Gutenberg", explozie internationala datorata folosirii tiparului.

In general, comunicarea umana se poate construi pe baza a doua mari tipuri de relatii :

directe : comunicarea se realizeaza intre doua sau mai multe persoane, aflate in pozitii de proximitate; in actul comunicarii ele interactioneaza, altfel spus, se influenaeaza reciproc. Acest tip de comunicare este intalnit sub denumirea de : comunicare interpersonala.

indirecte : comunicarea se face prin intermediul unui mediator care poate fi un suport mai mult mai mai putin tehnologic (calculator, telefon, scrisori) sau un ansamblu de institutii, specialisti si dotari tenologice (cartile, filmele, ziarele, radioul, televiziunea, Internetul). Indiferent de tipul de mediator actul de mediere (adica fixarea informatiilor pe un suport oarecare) permite : sporirea capacitatilor de inmagazinare a datelor; amplificarea audientei unor mesaje; cresterea vitezei de transmitere a mesajelor, la distante din ce in ce mai mari.

Comunicarea mediata cuprinde doua tipuri de relatii : comunicarea mediata tehnologic, care leaga grupuri umane mai putin numeroase - cum ar fi teleconferintele, videoconferinte, utilizarea e-mail-lui, discursurile - si comunicarea de masa care leaga conglomerate sociale enorme - cum ar fi redactiile din presa scrisa, radio sau televiziune, studiourile de productie cinematografica sau discografica. Conceptul sociologic de masa desemneaza un anume mod de agregare a indivizilor (diferit de alte moduri de agregare cum ar fi grupul, publicul, multimea); masa reprezinta un conglomerat urias de omanei care nu se cunosc intre ei, nu se afla in relatii de proximitate spatiala, nu comunica, nu au valori si scopuri comune si pe care nu-i leaga decat un singur lucru - consumul aceluiasi produc cultural, distribuit pe scara larga prin tehnologii moderne.

La temelia conceptului de societate de masa stau reflectiile unor teoreticieni precum: Auguste Comte, F. Tonnies, Émile Durkheim, care erau preocupati de gasirea unor note generale si (implicit) a unor notiuni prin care sa poata teoretiza modificarile sociale frapante aduse de dezvoltarea economiei capitaliste. Societatea de masa se defineste prin : dispersia spatiala a membrilor sai; absenta unor forme coerente de rganizare; absenta traditiilor, valorilor si credintelor comune; slabirea autoritatilor institutiilor si individualismul agresiv; consumul unor bunuri culturale culturale eteroclite, produse in afara grupului; amplificarea izolarii si alienarii indivizilor. Conceptul de societate de masa este deosebit de important pentru a intelege modul in care s-au format primele teorii despre sistemul mass-media; la ora actuala, insa, tranformarile suferite de societatile contemporane si noile configuratii teoretice pun in lumina caracterul sau deja desuet.

Cultura de masa se individualizeaza prin cateva caracteristici: generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale; cresterea distantei sociale dintre creatorii de bunuri culturale si publicul respectiv; inlocuirea criteriilor estetice de valorizarea prin criterii economice; simplificarea continuturilor si eliminarea dimensiunilor interculturale in favoarea atributelor afective.

Comunicarea de masa - in limbajul de specialitate, foarte adesea, aceasta notiune este considerata sinonima cu cea de mass-media; acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvant englez ('mass') care trimite la 'masa' de consumatori ai acestor forme culturale si un cuvant latin ('media'), in forma sa de plural, care se referea la suportul pe care sunt fixate mesajele respective. Dupa Yves Lavoine, care a urmarit diversele acceptii pe care le are acest concept, 'media' se refera, simultan, la mai multe lucruri diferite : a) o tehnica sau un asamblu de tehici de: producere a mesajelor si de fabricare a unor suporturi manevrabile - ceea ce implica un anume timp de transport si de transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anume (cabluri, unde hertziene) catre un terminal (receptor, monitor); b) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici; c) ansamblul organizatiilor care produc sau trateaza aceste mesaje.

Ideea de baza care ramane contanta indiferent de acceptii este aceea de difuzare a unui produs catre mai multi receptori - 'media' fiind fie suportul, fie tehnica, fie suma institutiilor, fie toate acestea la un loc, prin care se asigura circulatia mesajelor, intr-un mod din ce in ce mai rapid, pe arii geografice din ce in ce mai mari, catre conglomerate din ce in ce mai numeroase de oameni.

Caracteristicile comunicarii de masa

Pornind de la modelul comunicarii interpersonale - cineva transmite un mesaj prin intermediul unui canal, pentru a fi receptat de unu sau mai multi beneficiari - putem individualiza comunicarea de masa prin sublinierea caracteristicilor emitatorului, canalului de difuzare, receptorului si continutului transmis.

Comunicatorii. Mesajele sunt compuse de o echipa de oameni specializati in, pe de o parte, cautarea si procesarea informatiei si, pe de alta parte, conceperea si fabricarea divertismentului; acesti specialisti lucreaza in structuri organizationale complexe, bazate pe o diviziune accentuata a muncii, pe ierarhii clare, pe norme si proceduri de lucru standardizate. Ei sunt grupati in institutii ramificate, in care prodcutia urmeaza aceleasi regului ca in marile unitatii industriale : ea se desfasoara pe principiul 'bandei rulante', vizeaza rentabilitatea si eficienta obtinerii profitului si este marcata de competitia cu institutiile similare. Productia de mesaje mass-media este deosebit de costisitoare: ea solicita concentrari importante de resurse tehnice si umane si consuma cantitati impresionante de materie prima, de energie electrica, substante chimice, pelicula cinematografica, benzi magnetice etc. Pentru a ne putea face o impresie mai clara avem situatia marelui concern : 'Time - Warner' astfel situatia capitalului la data de 31 decembrie 2007 a fost de 133,830 milioane $ . Suma aceasta ar putea fi echivalata cu PNB al unor tari precum: Albania (10,324 milioane $²), Liberia, Bolivia.

Numarul si varietatea specialistilor care contribuie la finalizarea unui produs mass-media sunt semnificative. De exemplu: la realizarea unei singure pagini de ziar contribuie mai multi reporteri, fotoreporteri si editori, un grafician, un secretar de redactie (si eventual un tehnoredactor) un comentator sau editorialist, numerosi tehnicieni, alaturi de care intervin reprezentantii serviciilor de management si de marketing.

Canalul. Mesajele create de industriile mass-media sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii controlate de numeroase institutii specializate, aferente acestora. Acest sistem permite ameliorarea calitatii comunicarii, cresterea ariei de difuzare si a vitezei cu care circula mesajele respective. O veste transmisa prin viu grai, din om in om, este supusa vicisitudinilor legate de conditiile concrete ale fiecarui act de comunicare; in plus informatia circula o data cu suportul ei fizic, cu viteza specifica deplasarii acestuia. De indata ce informatia se desprinde de suportul uman si se fixeaza pe alt suport material, ea poate fi manipulata cu mai multa usurinta si nu mai este afectata de accidentele inerente actelor de comunicare directa; ea circula pe zone geografice infinit mai mari si rezista nealterata trecerii de la o generatie la alta sau de la o epoca la alta.

Dupa Francis Balle exista trei mari tipur de 'media' :

1. media autonome - an aceste cazuri suportul de transmitere poarta an el mesajul. O parte din aceste media nu implica instalatii tehnice de decodare: mesajele cuprinse in carti, ziare sau afise sunt accesibile in mod direct, fara medierea unor apare speciale. Celelalte media, de tip electronic, solicita existenta unui 'decodor' (precum radioul, televizorul, casete, sau CD), prin care mesajul este transformat, din forma in care a circulat pana la receptor, in forme accesibile simturilor umane.
2. media de difuzare - suportul are doar functia de a transmite mesajele : cablul, satelitul, releele.
3. media de comunicare - acestea permit instaurarea dialogului la distanta: telefonul, posta traditionala sau cea electronica.

Publicul. In comunicarea de masa audienta este constituita dintr-o multitudine de oameni, risipiti in plan geografic, eterogeni din punct de vedere socio-cultural, aflati in imposibilitate de a comunica intre ei sau cu persoanele care au produs mesajele respective. Acesti oameni consuma un produs mass-media in urma unei decizii liber asumate. Deoarece publicul are la dispozitia sa numeroase alte moduri de relaxare, comunicatorii din mass-media sunt in permanenta preocupati de trezirea si mentinerea interesului acestor grupuri eterogene de oameni, deosebit de numeroase si de diferite din punct de vedere economic, social, cultural, religios si chiar lingvistic.

Continutul. Pentru ca urmareste atragerea unui numar cat mai mare de clienti, comunicarea de masa ofera o mare varietate de continuturi, atractive si accesibile, mereu innoite si permanent promovate prin diferite campanii de publicitate. La modul general, oferta mass-media cuprinde urmatoarele mari categorii de bunuri culturale:

1. informatii - aceste pot aparea sub forma unor date brute, neprelucrate (cotatii bursiere, rezultate sportive, statistici) sau sub forma unor date prelucrate si ambalate in formate, genuri si stiluri jurnalistice precise.
2. idei si opinii - prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt parerile unor semeni de ai lor, fie ei specialisti in diverse domenii sau    editorialisti de prestigiu. Publicul manifesta o atractie constanta pentru genurile de opinie, deoarece, cu ajutorul acestora, el poate obtine puncte de vedere alternative sau congruente fata de propriile lor atitudini, se poate confrunta cu intreaga paleta de interpretari generate de un eveniment complex sau de o situatie tensionata.
3. divertisment - la ora actuala mas-media sunt cele mai importante surse de divertisment, atat in ceea ce priveste cantitatea, cat si in ceea ce priveste varietatea formelor respective. Programele din audiovizual sunt dominate de produsele care au ca scop relaxarea: filme artistice, seriale, jocuri, sport, umor etc; in presa scrisa divertismentul este dominat de genurile de interes uman, in jocuri, sport, horoscop, in materialele despre diversele intamplari din viata personalitatilor.
4. mesaje cu continut educational - desi acestea au avut un rol esential in perioada de inceput a presei, epoca moderna a dus la o scadere a ponderii lor in continuturile mass-media. In presa generalista, emisiunile si paginile consacrate educarii sunt din ce in ce mai rare si ocupa pozitii marginale. In schimb, dimensiunea educativa este predominanta in reviste sau in canalele de televiziune specializate.