Reflectarea trasaturilor pamfletului actual in presa romaneasca

Reflectarea trasaturilor pamfletului actual in presa romaneasca

Tudor Arghezi a definit pamfletul ca fiind "ceva, asa ca un hoit in ultima lui descompunere, de care, daca te apropii, risti sa-ti murdaresti trupul" sau "pumnul iritat de ravna de stapanire a stupiditatii". N. D. Cocea    a clasificat aceasta scriitura ca fiind una "publicistica, violenta, indrazneata, critica, sprijinita pe idei sociale adanci" care "devine o arma importanta in mainile celor revoltati" si care "are caracterul actualitatii imediate puternic subliniat". Si s-ar mai putea preciza multe alte incercari de a deslusi trasaturile acestui gen controversat prin simpla sa natura, insa fara a ajunge la o concluzie precisa. De fapt, pamfletul nu a fost niciodata definit cu exactitate, tocmai pentru ca lasa loc interpretarii.

Pornind de la o explicatie generala a genului discutat, deloc straina de cele oferite de numerosi pamfletari consacrati, pamfletul reprezinta o scriere jurnalistica, care vizeaza senzationalul prin exploatarea realitatii imediate. El isi propune sa informeze, sa formeze dar si sa amuze publicul, capabil "sa guste" din trasaturile menite sa-l defineasca per asamblu: satira, parodia, ironia si umorul. Pe langa acestea, pamfletul urmaraste sa demaste personalitati ale vietii publice, "care devin ridicole prin diferenta dintre calitatea sociala a acestora, asteptari si calitatea reala"[1], sau sa dezvaluie fapte ascunse vederii. Altfel spus, "pamfletul se strecoara in afacerile private, se leaga de chestiunile politice, se ocupa de ceea ce nu il priveste" .

Pentru a-si atinge scopul, pamfletarii din zilele noastre fac uz de cateva dintre vechile tertipuri ale autorilor acestui gen, folosind in scriiturile lor cuvinte care par lipsite de sens, insa carora le ofera anumite tonuri si perspective. Ei creeaza un limbaj codificat, menit sa critice, sa demaste, sa realizeze conexiuni, dar si sa parodieze, pentru a lasa cititorilor impresia ca subiectul tratat este intocmai precum a fost definit si ilustrat. Abordand un vocabular agresiv si violent, pamfletele actuale trag un semnal de alarma asupra neregularitatilor care vizeaza viata sociala sau politica a comunitatii romanesti, socheaza prin opiniile prezentate uneori intr-o maniera obscena. Toate aceste trasaturi confera o nota dinamica scriiturii, care incita nu doar prin abordarea unor subiecte inedite, ci si prin modul de expunere al acestora. Facand apel la inspiratia lui Tudor Arghezi, autorii pamfletelor actuale abordeaza un gen jurnalistic care inteapa, ciupeste, rupe, zgarie.

Asa cum am precizat in partea introductiva a lucrarii, pamfletul nu are o forma exacta, asa cum nu poate nici sa fie limitat doar la o serie de trasaturi sau definit in totalitate printr-un singur termen. Modul de scriere a acestuia depinde insa de cele mai multe ori nu doar de talentul autorului, ci si de politica redactionala sau de profilul publicatiei in care apare. Un exemplu semnificativ in acest caz este reprezentat de doua saptamanale, clasificate, datorita persectivelor de tratare a subiectelor si subiectilor, ca fiind pamfletare, Romania Mare si Academia Catavencu. Diferite, atat ca si aspect cat si ca si continut, revistele au totusi ceva in comun, intrunind o serie de caracteristici, reprezentative pentru acest gen de scriitura.

Ambele saptamanale prezinta atat note satirice cat si ironice, urmarind nu doar sa amuze publicul, ci si demascarea aspectelor aparent nevinovate, provenite din situatii actuale. Pentru a conferi o tenta umoristica materialelor date inspre publicare, pamfletarii apeleaza la cateva dintre procedeele specifice crearii unui limbaj agresiv, care disimuleaza atacul. Primul dintre acestea ar fi deformarea onomastica, prezenta atat in paginile Romaniei Mari ("Bahmu", "Misu Carnu", "Dudaev"), cat si in cele ale Academiei Catavencu ("Barbulesca Albastra", "Gregoare", "Simona Intelectual", "Misu Bal-Bal"), marci clare ale ironiei, dar si ale atacului la persoana. Si lista nu se opreste aici; in ceea ce priveste Saptamanalul absolut independent, Romania Mare, se observa o nota dominanta de violenta verbala precum si o paleta variata de "puseuri colerice insultatoare si batjocoritoare"[3]: "harnicii care conduc Ministerul Invatamantului", "atatia bani si atatia nervi s-au irosit, pentru o ineptie, care va baga in Parlament niste primitivi plini de bani", "cat de bolnava e pretinsa democratie romaneasca", "Cata mizerie si nesimtire se afla in mintea acestor calai ai romanilor", "usor cu bufonii in politica", "Nu punem la socoteala si casele, si terenurile pe care le detin sarantocii nostri", "pe iubitii conducatori", "Ce trai! Ce onorabila viata! Murdarit de zoaiele protipendadei, nu contenesti sa-ti etalezi recunostinta in gura mare", "Traiasca si infloreasca Summit-ul NATO, farul calauzitor al Omenirii" Ironia mascata intalnita in expresiile de mai sus, completeaza trasaturile pamfletului actual, conferind o semnificatie aparte textelor, si totodata impune un anumit profil al cititorilor. Descifrarea intentiilor pamfletarilor solicita publicului un gard sporit de atentie in momentul lecturarii scriiturii precum si exercitarea anumitor simturi, si asta deoarece nu oricine poate sa "guste" ironia. Mai putin violenta in exprimare se dovedeste a fi Academia Catavencu, pastrandu-si insa caracteristicile genului care a consacrat-o drept "revista-pamflet inedita prin zeflemeaua demolatoare la adresa viciilor natiei"[4].

Beneficiind de un repertoriu variat in ceea ce priveste exprimarile satirice si ironice, Academia Catavencu nu urmaraste doar sa critice si sa demaste viciile societatii in care traim, ci si sa propage un puternic simt moral: " Servitorii Lidiei Barbulescu, sefa Consiliului Superior al Magistraturii, au luat cu japca averea unei batrane", "Rudarii care lucreaza la sefa CSM au lucrat o batrana pana i-au luat casa", "Mai usor cu munca pe scarile Parlamentului dupa Summit-ul NATO", "mult stimatii si iubitii nostri parlamentari", "Si ce munca, nene", "Iei un tricou la mana a doua, dar n-ai de unde sa stii daca ala care l-a scos la vanzare l-a imbracat vreodata. Dai banu' si cum s-ar veni poti sa iei ditamai teapa", "o tanara intelectualiszda pe care blugii nu puteau s-o mai incapa", "Oldenburg o bijuterie de orasel cam ca Fetestiul", "Justitia romaneasa de desene animate", "caci stimabilul si ilustrul judecator Chitu ", "Pentru acesti oameni rafinati s-a inventat un concept nou: hainele folosite". Ambele saptamanale nu expun doar simple subiecte, ci le domina, alcatuind pe baza unor aspecte actuale veritabile parodii. Fie ca doar precizeaza o anumita situatie, fie ca o si exemplifica, pamfletarii acestor publicatii mizeaza pe redarea umorului, prin suprinderea moravurilor societatii, sau de ce nu, prin ilustrarea propriilor cutume, acesta fiind cazul Academiei Catavencu, care apeleaza de cele mai multe ori la autoironie: "Baietii de la Catavencu - diamante ale fotbalului de amatori Baietii au oferit un splendid spectacol sportiv imi faceam cruce cu limba", "Almanahul Academiei Catavencu isi trece cititorii prin doua tipuri de senzatii tari: numite si nenumite deocamdata, pentru ca ar face rau la vanzarile de publicitate", "si-apoi a clocit textul de mai jos, pe care eu il asez aici cu pietate, dupa ce l-am plivit de puiuti"

Indiferent de forma sub care apar, pamfletele concretizeaza, in linii generale, aceleasi caracteristici reprezentative unui anumit tip de comunicare si anume cea definita printr-o "violenta lingvistica, specifica mentalului romanesc"[5]. Pentru a facilita receptarea acestuia, Ruxandra Cesereanu, poeta, prozatoare si eseista, a decodat noua registre ale limbajului agresiv, pe care le-a clasificat dupa cum urmeaza: subuman, igienizant, infractional, bestiariu, religios, putridului si al excrementialului, sexual sau libidinos, funebru si xenofob si resist. Fiecare registru apare mai putin sau mai puternic pronuntat in pamfletele actuale, tinandu-se cont de preferintele redactionale sau de inspiratia autorilor acestora. Cele doua publicatii analizate anterior nu sunt straine de incadrarea, in functie de vocabularul utilizat, in unul sau mai multe dintre aceste registre, tocmai datorita prizei pe care au avut-o si pe care continua sa o aiba asupra cititorilor.

Primul dintre acestea, cel subuman, se regaseste preponderent, asa cum era de asteptat, in "Romania Mare", care pare sa aiba o preferinta pentru termenii care exprima repulsie: "handicapatul numarul 1 al planetei, G. W. Bush", "Guvernul Romaniei prost si lenes", "Nemernicilor!", "Imbecililor!", "Zoaielor!", "Belitilor", "primitivi plini de bani", "analfabetul Cotoi", "Hai, sictir, ma cretinule!", "un imbecil, ca tine, Stane", spre deosebire de "Academia Catavencu", al carei vocabular este vizibil mai sarac in ceea ce priveste termenii de acest gen: "Politicienii: prostia, prosteala", "Justitia romana sumedenie de pitici". Unul dintre registrele care aduce o noutate in ceea ce priveste pamfletele este cel bestiariu, propunand si ilustrand ideea de circ, de menajerie, exprimata in Academia Catavencu prin intermediul mai multor sintagme: "sardine chinezesi la vagon", "tapi ispasitori", "e mult mai profitabil sa le azvarle broscarilor niscaiva romani", "marlan", "furnica atomica", "prima de porc"; iar in Romania Mare prin expresii precum: "fiarele din justitie", "animalelor", "circul asta penibil", "maimutarind un comportament asa-zis democratic", "am ajuns oaia neagra a Europei", "armata de haitasi de la DNA", "bufonii in politica". Urmatorul registru asupra caruia trebuie sa insist este cel excremential, exploatat in principal de Romania Mare, al carei vocabulat abunda in termeni specifici putridului: "Mizerabililor!", "mizerii", "nu credeam ca se va cobori atat de jos, in mocirla", "stilul infect al lui Dan Voiculescu", "Materialul e o labareala monarhista de-a dreptul vomitiva", "jegul sufletesc", "se lafaie stricaciunile". Catavencu in schimb, reda doar cateva dintre elementele limbajului specifice registrului, avand o scriiere pamfletara echilibrata, lipsita exagerari inutile: "Ontanu face campanii murdare in toalete", "asemanarile dintre print-ul lui Ontanu si budele restaurantelor", "cine sta sa se uite la asta cand face pipi", "carciumi jegoase", "dupa cat de urat pute treaba", "epurarea politica din minister".

Registrul sexual este intalnit cu predilectie in pamfletele Academiei, care nu utilizeaza acest tip de limbaj doar pentru a deservi satisfacerii nevoii de amuzament a publicului, ci si pentru a ilustra moravurile societatii in scopul corectarii acestora: "barbateasca razbunare", "sutienul si chilotul tanga", "Fata care aduce cartea in chiloti", "chiloteii vreunei vedete porno", "Targul ala erotic anual", "vibratoare", prezervative fosforescente", "starleta porno dezbracata", "transpirati libidinosi", "genitalele Alinei Plugaru", "capitolul inghinal", bordeluri", "sex-shopuri", "teatru erotic", "Faza de preludiu". In Romania Mare acest registru abia isi face simtita prezenta, si atunci tot in sintagme care sunt reprezentative stilului extrem de agresiv al saptamanalului: "Paszkany scula importanta a spionajului maghiar", "labareala monarhista". In ceea ce priveste caracterul xenofob si rasist al vocabularului publicatiilor analizate, Romania Mare manifesta o predilectie pentru acesta: "Sovinii unguri Dusmanii Romaniei", "Ipocrit ca un iezuit, Basescu ", "poponarul Radu Duda", in timp ce pamfletarii de la Catavencu evita sa faca prea multe afirmatii care ar putea nu doar sa prejuducieze imaginea altcuiva, ci chiar imaginea publicatiei: "gasca neofascista a lui Berlusconi", "Italianul ce era mai jegos", hotul de ungur". Referindu-ne la acest aspect, Romania Mare, nu pare sa fie deloc deranjata de faptul, ca anumiti scriitori au fost dati in judecata pentru calomnie, unul dintre cazurile recente fiind controversatul titlu dintr-un numar al lunii trecute al revistei, in care Bush era numit de catre Corneliu Vadim Tudor, "handicapatul numarul 1 al planetei". Si ca de fiecare data, acesta va iesi cu basma curata, invocand probabil faptul ca textul e o parodie fapt care nu se situeaza departe de adevar, dar cu siguranta, nici foarte aproape.

Acest taifas agresiv s-a dovedit a fi mereu inversunat impotriva ilegalitatlor, sau cel putin impotriva faptelor si persoanelor, considerate ca facand parte din campul delincventei: "Criminalilor!", "Alegerile in Romania scoala a hotilor", "Au uitat acesti criminali",    "Infractorii Mircea Mihaes si H.R. Patapievici au iesit la furat", "infractorii din politica", "golani", "borfasi". Asa cum ne-a obisnuit deja, revista-pamfletara Academia Catavencu denota o scriitura incarcata de semnificatii moraliste, specifice lingvisticii registrului discutat, justificand in elaborarea pamfletelor folosirea anumitor termeni, precum si "acuzele" lansate: "Atentie, hoti!", "Justitia italiana, grav corupta de mafie". Penultimul registru intalnit in ambele satamanale, cel religios, este utilizat in principal, datorita posibilitatii pamfletarilor de a marsa pe ideea de blasfemie, pusa in carca acuzatilor: "Slava, Domnului!", "ceasul mortii", "Cu palinca (firewater from hell)", Sapardurile trec cu matanie", "iaca dracu'"( Catavencu); "Oh, sfanta mare nerusinare", "popa-dracul al lor, Tökes" ( Romania Mare). Romania Mare aduce un plus de agresivitate prin incadrarea scriiturii sale si in registrul igienizant: "paria societatii", "Golanilor".

Intreaga "pledoarie" a publicatiilor Academia Catavencu si Romania Mare se axeaza pe o violenta lingvistica, uneori exagerata, ajungand si depasind limitele obscenitatii, dar care capteaza zambetele publicului. Utilizarea multitudinor de sintagme, care intregesc scriitura pamfletara, este realizata de fapt cu un scop care se ramifica in functie de profilul publicului. Romania Mare, de exemplu, solicita un grad mediu de cultura, poate chiar minim, abordand o ironie mai putin mascata, insa mizeaza pe grosolanie, pe obscenitate, pe o explozie de agresivitate, care risca sa dezguste publicul, "labareala monarhista de-a dreptul vomitiva" fiind doar una dintre multele sintagme reprezentative pentru stilul publicatiei. Revista pedaleaza pe un registru scatologic, grosier, vulgar, pe o explozie calomniatoare si insultatoare, jongland cu ironie si satira intr-un mediu, definit de ea insasi ca fiind "plin de mizerii". La polul relativ opus se situeaza Saptamanalul de moravuri grele Academia Catavencu, care foloseste un substrat moral in critica pamfletara, imbinand atacul la sexualitatea celor ironizati, animalizarea si fecalizarea lor lingvistica. Catavencu se caracterizeaza printr-un stil variat, imbinand ironia fina si argotica cu grotescul hilar. Prin autoironia asumata de a fi un saptamanal de moravuri grele, revista Academia Catavencu concretizeaza un pamflet variat, promovand un carnavalesc cu substrat etic. Indiferent de profilul fiecareia, ambele reviste ilustreaza caracteristicile pamfletului actual, violent si agresiv, chiar grosolan, supus interpretarii publicului si capacitatii acestuia de a gusta bascalia acestui gen de scriitura, care se doreste a fi una parodica.

Bibliografie

1. Arghezi, Tudor, Pamflete, Editura Minerva, Bucuresti, 1979.
2. Cocea, N., D., Pamflete si articole. Vinul de viata lunga, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1960.
3. Cesereanu, Ruxandra, Imaginarul violent al romanilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003.
4. Romania Mare, Nr. 924, Anul XIX, 4 aprilie 2008.
5. www.romare.ro, 17.05.2008, 20:51, 21:25, 21:34, 21:54, 22:00.
6. www.catavencu.ro, 16.05.2008, 18:50, 19:03, 19:07, 19:17, 19:25; 18.05.2008, 00:12, 00:31; 19.05.2008, 12.30.