UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" BRASOV

FACULTATEA DE DREPT SI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

SOCIOLOGIA MASS-MEDIA

O INTRODUCERE IN PRESA SCRISA SI VORBITA

- CLAUDE-JEAN BERTRAND -

O INTRODUCERE IN PRESA SCRISA SI VORBITA

- CLAUDE-JEAN BERTRAND -

Claude-Jean Bertrand - doctor si profesor emerit la Institutul Francez de Presa. A predat la universitatile din Strasbourg si Nanterre si la multe facultati americane de jurnalism. Printre cartile pe care le-a scris sau coordonat, amintim: The British Press (1969), Les Medias aux Etats-Unis (1974, editia a V-a in 1997), Les Etats-Unis et leur television (1989), La Deontologie des medias (1997, tradus in Statele Unite si in Brazilia), Les Medias en Grande-Bretagne (1998), L'Arsenal de la democratie (1999).

Principalul element de originalitate al prezentei lucrari este acela de a fi fost realizata de o echipa. Aceasta se compune dintr-un istoric, doi juristi, doi sociologi, un economist si cativa specialisti recunoscuti in deontologie, in noile tehnologii si in schimburile internationale. Alcatuirea ei reflecta diversitatea cursurilor predate la Institutul Francez de Presa (Universitatea Paris II).

Scopul urmarit a fost acela de a oferi o imagine de ansamblu simpla si clara a mijloacelor de informare de masa. Toata lumea le foloseste, dar putini sunt cei care le cunosc cu adevarat. Ceea ce s-a cautat a fost sa se realizeze nu o suma, o carte de referinta, ci o carte usor de citit, insa bogata in informatii, avand aspectul unui manual.

Aceasta alegere a determinat autorul sa se limiteze la mass-media in acceptiunea comuna a termenului (ziare, reviste, radio si televiziune), in timp ce majoritatea manualelor americane vorbesc despre cinema, fonograme si carti. Lucrarea de fata nu se refera strict la Franta, ci prezinta o privire globala sau cel putin europeana. Nu a fost insa intotdeauna posibil, in parte si din lipsa spatiului, mai ales in ceea ce priveste istoria. Uneori autorii au sacrificat preocuparea de a fi internationali in favoarea celei de a fi utili si concisi. Prima editie a asa-zisului manual continea fise de cate o pagina care prezentau sistemul mediatic din treizeci si doua de tari. Ele au fost retrase intrucat astfel de date, seci si compacte, nu le sunt de folos decat expertilor, invechindu-se totodata prea repede intr-o lume mediatica ce se transforma cu repeziciune.

Cartea este structurata in patru parti (Comunicare si mass-media; Industria mass-media; Societate si mass-media; Profesii si pregatire), cumuland in total 15 capitole.

Un capitol foarte important in prima parte a cartii este cel ce descrie "Functiile mass-mediei" ce explica intr-un mod complex, rolul pe care-l detine mass-media in societate: promovarea consumului, stimularea distractiei, transmiterea culturii, ipostaza de tribuna de dezbatere, prezentarea unei imagini despre lume, supravegherea mediului inconjurator

"Se afirma adesea ca mass-media au trei functii: sa informeze, sa educe si sa distreze. Este putin prea sumar. Mai ales la sfarsitul secolului XX. Mass-media, din ce in ce mai numeroase, ocupa in lumea noastra un loc tot mai important: din moment ce nu putem vorbi despre mass-media in afara unei societati de masa, nici societatea de masa nu poate exista fara mass-media. Mass-media isi asums roluri numeroase si extrem de diverse, care variaza i primul rand in functie de mediul politic. Exista patru regimuri de presa, doua despotice si doua democratice. Fiecare se bazeaza pe o conceptie proprie asupra universului si a omului. In cazul unei conceptii pesimiste, care considera fiinta umana pervertita (inger decazut, animal brutal), omului nu i se acorda nici un liber-arbitru: el trebuie supravegheat, ingradit, indoctrinat. Daca suntem optimisti, daca socotim omul o fiinta rationala (unii ar spune: o faptura "dupa chipul si asemanarea Domnului"), atunci este normal ca fiecare cetatean sa aiba acces la toate informatiile disponibile, sa fie liber sa isi exprime ideile si sa conduca societatea in care traieste." (Partea I, Cap 2, pag 32) Astfel, Bertrand explica in baza regimurilor politice regimurile de presa - regimul autoritar, regimul comunist, regimul liberal si regimul de "responsabilitate sociala".

"Forumul mediatic joaca un rol politic crucial. Ca intermediari intre cetateni si guvernanti, mass-media se transforma in institutii centrale, in pivoti ai democratiei. Guvernantii isi fac cunoscute realizarile si proiectele. Politicienii cauta sa se foloseasca de mass-media pentru a-si convinge electoratul, nu fara distorsiuni sau omisiuni. Cei ce dirijeaza economia se servesc si ei de mass-media, intr-o maniera mai discreta, dar mai eficace. Iata de ce un eminent observator cum este Jacques Ellul consider ca functia esentiala a mass-media este propaganda", explica Bertrand (Partea I, Cap 2, pag 37).

Referitor la tipologia mijloacelor de informare in masa (cap 3, partea I), Bertrand explica Expresia "mijloc de informare de masa" denumeste in egala masura un sector al comunicarii sociale (presa scrisa, radioteleviziunea), un sub-sector (cotidienele, revistele, radioul in FM, televiziunea prin cablu) sau un organ anume (un ziar, o revista, un post de radio sau de televiziune). In acceptiunea folosita aici, un mijloc de informare de masa este o intreprindere care, prin mijloace tehnice specifice, difuzeaza, simultan sau aproape simultan, un acelasi produs, informativ sau distractiv, unui ansamblu de indivizi raspanditi in diverse zone. Ceea ce exclude cartea, afisul si - in zilele noastre - cinematograful, dar include internetul.

In acest cel de-al treilea capitol al partii I regasim date privind a evolutia, tipologia si cei mai importanti decsriptori ai principalelor mijloace de informare in masa - ziarele, revistele si magazinele, radioul, televiziunea. Noi sau vechi, cu toate ca fiecare dintre mijloacele de informare de masa isi asuma diverse functii, primordiala, dintotdeauna, a fost functia de informare. Responasabiliatea jurnalistilor, explica Bertrand, consta in filtrarea informatiei. Aceasta filtrare, selectie se face dupa anumite criterii si anume:

noutatea informatiei: pentru unii idealul este informatia obtinuta inaintea tuturor celorlalti (in engleza scoop);

proximitatea: cu cat evenimentul se produce mai aproape de el, cu atat publicul il considera mai interesant;

pertinenta: legatura dintre o stire si unele probleme deja aflate sub proiectoarele presei;

importanta deosebita a persoanelor implicate;

impactul social posibil al evenimentului;

raritatea: potrivit maximei "daca un caine musca un om, asta nu e o stire; daca un om musca un caine, este o stire" ;

emotiile starnite: teama, compasiune, dorinta, amuzament, mirare, erotism etc.

In acest sens, Bertrand identifica mai multe tipuri de jurnalism si anume: jurnalismul de opinie militant; jurnalismul "literar"; jurnalism de reportaj; jurnalism de ancheta; jurnalism de interpretare, de comentariu; jurnalism de serviciu (utilitar); jurnalism institutional; jurnalism popular.

In capitolul patru al primei parti, se face o ampla descriere a particularitatilor franceze ale mass-mediei.

"Sistemul mediatic francez detine putine recorduri, dar este unul dintre putinele sisteme din lume care isi ajunge siesi:

Franta are una dintre cele trei agentii mondiale de presa - AFP, cea mai veche (1832), singura care nu este anglo-americana - si cele mai importante agentii fotografice: Sygma si Gamma.

Este al patrulea producator de lung metraje al planetei (peste o suta de filme pe an dupa India, SUA si Japonia) si primul producator european de desene animate;

. Este al treilea producator de fictiune televizata din Europa, dupa Germania si Marea Britanie, dar primul exportator mondial de programe neanglofone.

. in sfarsit, cele mai mari doua agentii de publicitate din Franta, Havas Advertising (cuprinzand Euro-RSCG) si Publicis sunt nationale, ceea ce nu se intampla in celelalte tari occidentale (in afara de Japonia si de Marea Britanie)." ( Partea I, Cap 4, pag 60)

In cea de-a doua parte a cartii - Industria mass-media - autorul face o trecere in revista a tehnologiilor de transmitere a informatiilor, prezentand totodata mutatiile suferite de acestea de-a lungul timpului. Aceste mutatii au modificat modurile de producere, difuzare si consumare a informatiei. O data cu realizarea noilor retele sau suporturi cum ar fi satelitii, magistralele electronice sau discurile optice, traim astazi una dintre aceste mutatii - calificata uneori drept revolutie digitala - si presimtim ca ea va avea repercusiuni semnificative asupra modului nostru de a comunica, de a munci, de a ne distra.

Studiul acestor noi tehnologii ale comunicarii (NTC) nu poate, totusi, sa se reduca la studiul intrebuintarilor si al efectelor lor, pozitive sau negative, asupra sistemelor mediatice sau asupra societatii. Aparitia NTC nu este numai rezultatul unui progres stiintific de necontestat, ci si expresia unor politici publice sau strategii economice.

Cum ne-a obisnuit deja, autorul ofera o documenteare teoretica privind principiile tehnice si instrumentele de transmitere a informatiilor (codarea informatiei - codare analogical, codare digitala si comprimarea informatiei digitale), suporturile de stocare a informatiilor (suporturi traditionale, suporturi optice, suporturi de transmisie - unda hertziana, retelele terestre si prin satelit, retelele prin cablu; echipamente de receptie - terminalele actuale radiouri, televizoare, telefoane etc.

Echiparea familiilor cu terminale de comunicare

* Este vorba despre ordinul de marime, procentele variind in functie de sursele statistice

Patrunderea cablului si a satelitului in Europa

Accesul la calculatoare indepartate a fost o preocupare constanta inca de la inceputul infor­maticii. Pana la mijlocul anilor '70, acest acces se facea in functie de limbajul specific fiecarui calculator. Serviciile teleinformatice nu erau in general compatibile intre ele. Pentru a utiliza o banca de date, era nevoie de un program de comunicatie si de un terminal adaptate la norma specifica bancii respective. Cea mai productiva, bogata in informatii si raspandita retea, expresie a modernismului contemporan este internetul.

In conceptia autorului internetul se poate defini ca o retea a retelelor de calculatoare ce folosesc un protocol de comunicare comun (Internet Protocol sau IP). Fiecare utilizator de internet este conectat la un server local, care poate fi gestionat fie de un provider (in acest caz este necesar un abonament), fie de o universitate, o institutie sau o firma. Acest server este legat la alte servere prin retele publice sau particulare, ele insele legate unele de altele. Ca urmare a acestei organizari, accesul la un calculator de pe internet permite, din aproape in aproape, accesul la ansamblul celorlalte calculatoare.

Internetul ofera cinci tipuri de aplicatii:

- Consultarea de informatii sub forma de texte, fotografii, scurte secvente video sau sunete. Dupa natura lor, aceste informatii se prezinta in formate deosebite (de exemplu, FTP, Gopher, Web pentru texte; MPEG pentru imagini animate).

- Mesageria, care poate avea mai multe forme: posta electronica de la persoana la persoana (e-mail), grupurile de discutii (newsgroups) pe diverse teme, serviciile de dialog in direct (Internet Relay Chat).

- Servicii tranzactionale cu ajutorul carora este posibil sa comanzi un produs, in general dand numarul cartii de credit personale.

- Accesul la calculatoare departate: aplicatia Telnet, cu ajutorul careia un utilizator se poate conecta la un calculator mai puternic, ca si cum calculatorul sau nu ar fi decat un simplu terminal - de exemplu, pentru a face calcule complexe sau pentru a lucra in paralel cu alti utilizatori.

- Editarea si difuzarea de informatii: utilizatorii internetului pot sa editeze si sa puna la dispozitia celorlalti utilizatori texte, sunete, sau imagini, creandu-si pagini personale.

In cea ce-a treia parte a cartii - Societate si mass-media - majoritatea subiectelor de discutie o detine evaluarea influentei mass-media asupra indivizilor in societate, fapt ce constituie, fara indoiala, de mai multe decenii, o preocupare majora a cercetatorilor in stiintele comunicarii.

Dezbaterea privind efectele mass-media a cunoscut trei faze succesive: o prima faza, in jurul anilor '20-'30, in cursul careia s-a crezut mai ales in atotputernicia radioului si a cinema­tografiei; o a doua, intre sfarsitul anilor '30 si inceputul anilor '60, cand s-a pus accentul pe efectele limitate ale mass-media; in fine, a treia faza, care incepe spre mijlocul anilor '60, cu un reviriment al teoriilor care vorbesc despre efectele puternice ale mass-media. Diferitele diagnostice au fost mereu legate de contextul politic si cultural al momentului si au fost emise, in majoritatea lor, de catre cercetatori de origine americana.

Pentru clarificarea discutiei, trebuie sa distingem efectele pe termen scurt si efectele pe termen lung. Astazi se admite, in general, ca mass-media nu provoaca schimbari majore pe termen scurt asupra indivizilor si numeroase studii pe aceasta tema realizate timp de decenii in diferite tari vin sa o dovedeasca. In schimb, se recunoaste faptul cs acumularea acestor efecte limitate pe o perioada lunga poate fi la originea unor efecte puternice.

O a doua precizare merita sa fie facuta: rezultatul difera in functie de diferitele niveluri (indivizii, grupurile, cultura, societatea in ansamblu) pe care le distingem.

Mesajele transmise prin mass-media nu ating decat in mica masura indivizii luati izolat sau cel putin nu antreneaza, decat cu putine exceptii, bulversari considerabile. Un telespec­tator care asista la o confruntare intre doi politicieni pe micul ecran nu-si va modifica deloc intentia de vot la sfarsitul acestei dezbateri, in afara de cazul in care el apartine grupului indecisilor. In acest sens, numerosi cercetatori au dezvoltat studii de specialitate urmarind diferite laturi ale modului de influentare a mass-mediei. Bertrand aminteste de studiile asupra efectelor ideologice, teoriile "determinismului tehnologic", teoria "spiralei tacerii", studii privind functia de agenda.

Dreptul si mijloacele de comunicare de mass (suporturi ale informatiei si comunicarii) sunt nu numai elemente necesare, ci si constitutive ale oricarei societati organizate. Prin combinarea lor, se pot aprecia importanta si rolul dreptului comunicarii de masa. Acesta reprezinta expresia alegerilor fundamentale in ceea ce priveste organizarea sociala si con­tribuie la punerea lor in practica. Exercitarea lui, departe de a restrange libertatea de exprimare, constituie foarte adesea, dimpotriva, conditia si garantarea ei. Puterile si regi­murile politice autoritare nu tin cont de regulile de drept pentru a controla informatia.

Dreptul mass-media se defineste mai curand prin obiectul sau decat prin natura regulilor sale. El apare, in continut, ca fiind un element constitutiv si caracteristic esential al unui sistem politic.

"Daca, dincolo de o simpla enumerare (presa, radio, televiziune, cinematograf, publicitate, afise, internet, multimedia etc), se incearca identificarea, determinarea sau delimitarea obiectului ori a campului de aplicare al dreptului mass-media, criteriul cel mai pertinent este, incontestabil, cel de "publicare", oricat de imprecis si de nesigur ar fi el.

Indiferent de tehnicile sau suporturile de comunicare utilizate, publicarea - publicitate sau punere la dispozitia publicului - constituie elementul sau criteriul determinant. Comu­nicarea publica, la care se aplica dreptul mass-media, se distinge de schimburile, corespon­denta sau conversatiile cu caracter personal ori privat. Mai mult decat prin continutul ei, informarea sau comunicarea publica, obiectul dreptului mass-media, se caracterizeaza prin numarul si caracterul nedefinit al destinatarilor mesajului, prin natura deschisa ori larg accesibila a modului si locului ei de difuzare sau de receptare." (Cap13, Dreptul mass-media, pag 199)

Mai mult sau mai putin coerent in raport cu principiile proclamate si elementele caracteristice ale unui sistem institutional, dreptul mass-media este constituit dintr-o multime de reguli, mai mult sau mai putin specifice, care reglementeaza aceste activitati. Conform unei articulari devenite deja clasica, vom lua succesiv in considerare: statutul intreprinderilor si interventiile administrative, statutul profesional al jurnalistilor, statutul continutului sau regimul de responsabilitati si, in sfarsit, regulile privitoare la dreptul de autor si la drepturile conexe.

Ce-a de-a patra parte a cartii - Profesii si pregatire - este un veritabil manual al jurnalistului. Daca meseria cea mai cunoscuta din domeniul mass-media este, incontestabil, aceea de jurnalist, pentru ca este cea mai vizibila, nu trebuie neglijati ceilalti profesionisti, cu competente si activitati foarte diverse, care intervin de-a lungul procesului de realizare si apoi de difuzare a produselor mediatice. Fie ca este redactor in presa scrisa, in audiovizual sau in domeniul telematicii, fie ca este cameraman sau fotograf, ziaristul utilizeaza proceduri comune de-a lungul celor trei etape care ii caracterizeaza demersul profesional: colectarea, selectia si prelucrarea informatiei. Pe parcursul acestor etape, el intra in relatie cu alti profesionisti din domeniul informatiei si comunicarii.

Profesia de jurnalist si evolutia ei in Franta

Structura sociodemografica a profesiei

in 1998, Franta numara 30 000 de jurnalisti profesionisti. Numarul lor a cunoscut o progresie constanta: 10 000 in 1965, 16 600 in 1980, 26 600 in 1990; 27 939 in 1993.

Repartizarea jurnalistilor francezi in 1997

(dupa CCIJP, Comisia pentru Cartea de Identitate a Jurnalistilor Profesionisti)

Dupa un studiu din 1990 al Institutului Francez de Presa, doar 15% dintre acestia au urmat o pregatire practica pentru jurnalism. Majoritatea au avut o "pregatire la locul de munca", dar un nivel de studii ridicat: bacalaureat + minim 3 ani de facultate pentru media jurnalistilor si bacalaureat + 4 sau 5 ani de facultate pentru cei mai tineri. Acestia din urma sunt si mai numerosi (20%) si au trecut prin filierele profesionale de pregatire, fie in scoli particulare, fie pe filiera universitara. Jurnalismul nu este o profesiune inchisa: un patron nu este obligat sa recruteze exclusiv absolventi de studii superioare de jurnalism sau de informare-comunicare. Totusi, tinand cont de conditiile actuale ale pietei, tendinta de a proceda astfel se accentueaza.

Salariile jurnalistilor variaza dupa functiile pe care le ocupa si dupa responsabilitatile pe care le au, dar si dupa categoriile mass-media. Respectivele salarii reprezinta de fapt baze de negociere la care trebuie adaugate anumite criterii: vechime, renume, succesul publicatiei.

Aceasta panorama a profesiilor arata marea lor diversitate. Ea semnaleaza, de asemenea, ca munca intr-o institutie de presa este una colectiva, de echipa si ca, in timp ce redactia reprezinta punctul central al unei intreprinderi de presa sau al directiei de informatie dintr-un post de radio ori de televiziune, ansamblul personalului tehnic joaca un rol la fel de important, chiar daca mai putin cunoscut, fiind mai putin vizibil pentru marele public. Permeabilitatea dintre cele doua medii este destul de redusa, pentru un tehnician fiind foarte dificil sa treaca in redactie. in schimb, jurnalistii si responsabilii cu comunicarea si cu relatiile publice constituie medii destul de apropiate, avand afinitati si complicitati profesionale care faciliteaza trecerea de la o profesie la cealalta.

Avand in vedere continutul prezentei lucrari, putem concluziona si in acelasi timp fiind in consens cu autorul/autorii, faptul ca reda vaste informatii - modele, principii, studii - ca un potential manual, selectate, prelucrate si transmise intr-un mod profesionist si in acelasti timp captivant intrucat imbina date privind cultura internationala, urmarind un fir istoric bine determinat

Bibliografie:

Claude-Jean Bertrand, O introducere in presa scrisa si vorbita, Ed Polirom, 2001, Colectia Collegium.Media